Notary’s abuse-of-office and forgery convictions upheld after extraordinary appeal rejected

Deliberând asupra recursului în casaţie, în baza actelor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 9/F din 6 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală în Dosarul nr. x/2014, în baza art. 386 C. proc. pen., a fost respinsă sesizarea, formulată din oficiu de instanţă, privind schimbarea încadrării juridice a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii A., B. şi C.

I. În baza art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A., avocat, la două pedepse de câte 9 luni închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată (falsificarea Împuternicirilor avocaţiale nr. 23 din 16 decembrie 2010 şi nr. 21 din 14 aprilie 2011) şi la două pedepse complementare constând în interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat pe o durată de 5 ani, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., i-au fost aplicate inculpatului două pedepse accesorii constând în interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat, prevăzute de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la două pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la fals intelectual.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la două pedepse de câte 2 ani închisoare şi la două pedepse complementare constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică, conform art. 66 alin. (2) C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.

În baza art. 65 C. pen., i-au fost aplicate inculpatului două pedepse accesorii constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică, prevăzute de art. 66 alin. (2) C. pen.

În baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la două pedepse de câte 2 ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de înşelăciune (persoane vătămate Statul Român prin Municipiul Braşov, SC D. SRL şi E.).

În baza art. 47 C. pen., raportat la art. 320 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la fals material în înscrisuri oficiale.

În baza art. 52 C. pen. raportat la art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la două pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals intelectual sub forma participaţiei improprii.

În baza art. 323 C. pen., teza I, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la două pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de uz de fals a unui înscris oficial.

În baza art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 35 C. pen. (două acte materiale), cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată (falsificarea Împuternicirilor avocaţiale nr. 23 şi nr. 24 din 30 septembrie 2010, respectiv 16 decembrie 2010) şi la pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat pe o durată de 5 ani, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.

În baza art. 65 C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.

În baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la două pedepse de câte 2 ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de înşelăciune (persoane vătămate F., G., H. şi I.).

În baza art. 396 alin. (5) C. pen., raportat art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., acelaşi inculpat a fost achitat sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 6 ani şi 6 luni închisoare, inculpatul urmând să execute pedeapsa principală rezultantă de 8 ani şi 6 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică, conform art. 66 alin. (2) C. pen., pe o durată de 2 ani, pedeapsa complementară constând în interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat pe o durată de 5 ani, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică, prevăzută de art. 66 alin. (2) C. pen. şi interzicerea dreptului de a exercita profesia de avocat, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.

II. În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 322 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul B. la două pedepse de câte 6 luni închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată sub forma complicităţii (complicitatea la falsificarea împuternicirilor avocaţiale nr. 23 şi nr. 21 din 16 decembrie 2010, respectiv din 14.04.2011).

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la două pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la fals intelectual.

În baza art. 48 C. pen. raportat la art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la două pedepse principale de câte 2 ani închisoare şi la două pedepse complementare constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică, conform art. 66 alin. (2) C. pen., pe o durată de 2 ani, pentru săvârşirea a două infracţiuni de complicitate la abuz în serviciu.

În baza art. 65 C. pen., i-au fost aplicate inculpatului două pedepse accesorii constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică, prevăzute de art. 66 alin. (2) C. pen.

În baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la două pedepse de câte 2 ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de înşelăciune (persoane vătămate Statul Român prin Municipiul Braşov, SC D. SRL şi E.).

În baza art. 52 C. pen. raportat la art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la patru pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârşirea a patru infracţiuni de fals intelectual sub forma participaţiei improprii.

În baza art. 323 C. pen., teza I, cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la trei pedepse de câte 1 an închisoare pentru săvârşirea a trei infracţiuni de uz de fals a unui înscris oficial.

În baza art. 244 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la două pedepse de câte 2 ani închisoare pentru săvârşirea a două infracţiuni de înşelăciune (persoane vătămate F., G., H. şi I.).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat art. 16 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., acelaşi inculpat a fost achitat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de instigare la fals material în înscrisuri oficiale (instigarea A.N. la falsificarea paşaportului nr. x) şi uz de fals (fapta din data de 01 octombrie 2010 constând în folosirea paşaportului falsificat).

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele şi i s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 6 ani şi 8 luni închisoare, inculpatul urmând a executa o pedeapsă principală rezultantă de 8 ani şi 8 luni închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică, conform art. 66 alin. (2) C. pen., pe o durată de 2 ani şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică, prevăzută de art. 66 alin. (2) C. pen.

III. În baza art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul C., notar public, la pedeapsa de 2 ani închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică, conform art. 66 alin. (2) C. pen., pe o durată de 2 ani şi a interzicerii dreptului de a exercita profesia de notar pe o durată de 5 ani, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (fapta din data de 16 decembrie 2010).

În baza art. 65 C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică, conform art. 66 alin. (2) C. pen. şi a dreptului de a exercita profesia de notar, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.

În baza art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual (fapta din data de 16 decembrie 2010).

În baza art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. şi art. 76 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an şi 4 luni închisoare şi pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică, conform art. 66 alin. (2) C. pen., pe o durată de 2 ani şi a interzicerii dreptului de a exercita profesia de notar pe o durată de 5 ani, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu (fapta din data de 14 aprilie 2011).

În baza art. 65 C. pen., i-a fost aplicată inculpatului pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică, conform art. 66 alin. (2) C. pen. şi a dreptului de a exercita profesia de notar, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.

În baza art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., art. 75 alin. (2) lit. a) C. pen. şi art. 76 C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 8 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de fals intelectual (fapta din data de 14 aprilie 2011).

În baza art. 396 alin. (5) C. proc. pen., raportat art. 16 alin. (1) lit. b) teza a II-a C. proc. pen., a fost achitat acelaşi inculpat pentru cele două acuzaţii de complicitate la înşelăciune.

În baza art. 38 alin. (1), art. 39 alin. (1) lit. b) şi art. 45 C. pen., au fost contopite pedepsele şi s-a aplicat inculpatului pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare, la care a fost adăugat un spor de 1 an închisoare, inculpatul urmând a executa o pedeapsă principală rezultantă de 3 ani închisoare, pedeapsa complementară a interzicerii dreptului de a ocupa o funcţie publică, conform art. 66 alin. (2) C. pen., pe o durată de 2 ani şi a interzicerii dreptului de a exercita profesia de notar pe o durată de 5 ani, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen. şi pedeapsa accesorie constând în interzicerea dreptului de a ocupa o funcţie publică, conform art. 66 alin. (2) C. pen. şi a dreptului de a exercita profesia de notar, prevăzută de art. 66 alin. (1) lit. g) C. pen.

În baza art. 91 C. pen., a fost suspendată sub supraveghere executarea pedepsei rezultante pe o durată de 4 ani, termen de încercare stabilit în condiţiile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca, pe durata termenului de încercare, să respecte următoarele măsuri de supraveghere: să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov la datele fixate de respectivul serviciu; să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa; să anunţe, în prealabil, serviciului indicat, orice schimbare de locuinţă şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile; să comunice schimbarea locului de muncă; să comunice Serviciului de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Braşov informaţii şi documente de natură a putea fi verificate mijloacele lui de existenţă, iar în baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., i s-a impus acestuia obligaţia de a frecventa un program de reintegrare socială derulat de către serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii comunitare.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a stabilit ca, pe durata termenului de supraveghere, inculpatul C. să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile, în cadrul Primăriei Municipiului Braşov şi Fundaţiei pentru Promovarea Sancţiunilor Comunitare - Atelierul M.F.C. Braşov.

Totodată, în baza art. 404 alin. (2) C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatului C. asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen., a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării sub supraveghere, iar în baza art. 65 alin. (3) C. pen., s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare.

IV. În baza art. 397 C. proc. pen. şi art. 25 C. proc. pen., a fost restabilită situaţia anterioară încheierii contractelor de vânzare-cumpărare autentificate la B.N.P. J. şi C. sub nr. x din 16 decembrie 2010, respectiv sub nr. x din 14 aprilie 2011, în sensul că imobilul situat în Braşov, strada x, nr. 24, înscris în cartea funciară nr. x a municipiului Braşov (provenită din conversia de pe hârtie a cărţii funciare nr. x a localităţii Braşov), număr top x, compus din curţi construcţii în suprafaţă de 272 mp, iar din C.F. de hârtie de 271,80 mp, a revenit în proprietatea extratabulară a Statului Român prin Municipiul Braşov şi în administrarea SC D. SRL. S-a dispus efectuarea cuvenitelor modificări în Cartea Funciară.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus anularea contractelor de vânzare-cumpărare autentificate la B.N.P. J. şi C. sub nr. x din 16 decembrie 2010, respectiv sub nr. x din 14 aprilie 2011 şi a procurii autentificate sub numărul x/2010 de către notarul K., înlocuitor al notarului L., la data de 17 august 2010 la Heilbronn, Germania.

În baza art. 998, art. 999, art. 1003 C. civ. anterior şi art. 5 din O.G. nr. 9/2000, au fost obligaţi inculpaţii A., B. şi C., în solidar, la plata către partea civilă E. a sumei de 60.000 de Euro (la cursul B.N.R. din data plăţii, reprezentând preţul plătit pe imobil), la care a fost adăugată dobânda legală calculată conform art. 3 din O.G. nr. 9/2000, începând cu data de 14 aprilie 2011 pentru contravaloarea în RON a sumei de 59.000 de Euro şi de la data de 14 martie 2011 pentru contravaloarea în RON a sumei de 1.000 de euro şi la plata sumei de 7.668 RON reprezentând impozitele plătite de partea civilă, onorariu notar şi taxa către A.N.I., achitate la momentul autentificării contractului de vânzare-cumpărare, fiind respinse celelalte pretenţii formulate de partea civilă E.

În baza art. 17 lit. a) privind Statutul Casei de Asigurări a Notarilor Publici, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de obligare a Casei de Asigurări a Notarilor Publici în solidar cu inculpatul C. la plata daunelor materiale, formulată de partea civilă E.

În baza art. 998, art. 999, art. 1003 C. civ. anterior, a fost admisă, în parte, acţiunea civilă exercitată de partea civilă M., inculpaţii A., B. şi C. fiind obligaţi, în solidar, la plata către partea civilă a sumei de 10.000 de RON, cu titlu de daune morale.

În baza art. 25 C. proc. pen., a fost restabilită situaţia anterioară încheierii Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 octombrie 2010 la B.N.P. N., în sensul că apartamentul situat în Braşov, strada x, nr. 10, înscris în C.F. nr. x Braşov, nr. top x, compus din 4 camere şi dependinţe, cu cota de 17/1150 din părţile de uz comun, a revenit în proprietatea părţii civile I., acesta redobândind şi dreptul de superficie asupra 17 mp reprezentând teren aferent construcţiei, astfel cum au fost dobândite aceste drepturi prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 16 decembrie 2002 la B.N.P. O., fiind dispusă efectuarea modificărilor necesare în Cartea Funciară.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a fost anulat Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 28 octombrie 2010 la B.N.P. N.

În baza art. 998, art. 999, art. 1003 C. civ. anterior, au fost obligaţi inculpaţii A. şi B., în solidar, la plata către părţile civile F. şi G. a sumei de 47.000 de Euro (la cursul B.N.R. din data plăţii, reprezentând preţul plătit pe imobil), la plata sumei de 15.000 Euro (la cursul B.N.R. din data plăţii), reprezentând contravaloarea îmbunătăţirilor efectuate de părţile civile la apartamentul cumpărat, la plata sumei de 3.617 RON reprezentând cheltuieli prilejuite de încheierea contractului de vânzare-cumpărare şi la plata sumei de 10.000 de RON cu titlu de daune morale, fiind respinse celelalte pretenţii formulate de părţile civile, ca nefondate.

În baza art. 397 C. proc. pen. şi art. 25 C. proc. pen., a fost restabilită situaţia anterioară încheierii Contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 22 decembrie 2010 la B.N.P. P., în sensul că apartamentul situat în Braşov, Bulevardul x, numărul 9, înscris în C.F. nr. x Braşov, nr. top x, compus din 3 camere şi dependinţe şi cota de 19/266 din părţile de uz comun, revine în proprietatea părţii civile I., acesta redobândind şi dreptul de superficie asupra a 19 m.p. reprezentând teren aferent construcţiei, astfel cum au fost dobândite aceste drepturi prin Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 31 august 2000 la B.N.P. P., fiind dispusă efectuarea modificărilor necesare în Cartea Funciară.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., a fost anulat Contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. x din 22 decembrie 2010 la B.N.P. P.

În baza art. 998, art. 999, art. 1003 C. civ. anterior, au fost obligaţi inculpaţii A. şi B., în solidar, la plata către partea civilă H. a sumei de 47.000 de Euro (la cursul B.N.R. din data plăţii, reprezentând preţul plătit pe imobil) şi a sumei de 3.405 RON, reprezentând cheltuielile efectuate cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, fiind respinse celelalte pretenţii formulate de partea civilă H.

În baza art. 998, art. 999, art. 1003 C. civ. anterior, au fost obligaţi, în solidar, inculpaţii A. şi B., la plata către partea civilă I. a sumei de 5.000 de RON cu titlu de daune morale, fiind respinse, ca nefondate, celelalte pretenţii civile formulate de partea civilă I.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., au fost anulate şi desfiinţate total Procura autentificată sub nr. x din 1 octombrie 2010 la B.N.P. N., paşaportul emis pe numele I. nr. x, Împuternicirile avocaţiale emise de inculpatul A. nr. 23 din 16 decembrie 2010, nr. 21 din 14 aprilie 2011, nr. 23 din 30 septembrie 2010 şi nr. 24 din 16 decembrie 2010 şi Certificatele fiscale nr. x din 16 decembrie 2010, nr. x din 14 aprilie 2011, nr. x din 30 septembrie 2010 şi nr. x din 16 decembrie 2010.

În baza art. 162 alin. (5) C. proc. pen., a fost restituit către Ambasada Statului Kuwait din Bucureşti modelul de paşaport kuwaitian şi către partea civilă E. stick-ul depus la dosar şi aflat la camera de corpuri delicte a instanţei.

Prin Decizia penală nr. 78/A din 10 martie 2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală în Dosarul nr. x/2014, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de inculpatul C. împotriva Sentinţei penale nr. 9/F din 6 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală atacată şi, în rejudecare:

Au fost înlăturate pedepsele complementare şi accesorii constând în interzicerea dreptului de a exercita profesia de notar, aplicate inculpatului C. pentru săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, prevăzute de art. 297 alin. (1) C. pen., precum şi pe lângă pedeapsa rezultantă de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea cărţii de identitate emise pe numele Q. cu nr. x.

Au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A. şi B. şi de părţile civile H., E., F. şi G. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

A fost respins, ca tardiv, apelul declarat de partea civilă M.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.

Cheltuielile ocazionate cu soluţionarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi de inculpatul C. au rămas în sarcina statului.

S-a dispus obligarea apelantelor părţi civile M., H., E., F. şi G. şi a apelanţilor intimaţi inculpaţi A. şi B. la plata sumelor de câte 200 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariile apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru apelanţii intimaţi inculpaţi B. şi C., până la prezentarea apărătorilor aleşi, în sumă de câte 90 RON şi pentru apelantul intimat inculpat A., în sumă de 360 RON, s-a dispus a se plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul interpretului de limba arabă s-a dispus a fi suportat din fondul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, s-a apreciat că fapta inculpatului C. de a autentifica contractul de vânzare - cumpărare nr. x/16 decembrie 2010 cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, în sensul că a acceptat un certificat de atestare fiscală, pentru un alt imobil, care nu dovedea că vânzătorii menţionaţi în contract achitaseră taxele şi impozitele la zi şi a acceptat asigurarea traducerii din limba română în limba germană şi traducerea procurii autentice nr. 1 UR 1119/2010 de către o persoană care nu deţinea autorizaţie de traducător, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.

Totodată, s-a apreciat că fapta inculpatului C. de a autentifica Contractul de vânzare-cumpărare nr. x din 14 aprilie 2011, cu încălcarea atribuţiilor de serviciu, în sensul că a acceptat un certificat de atestare fiscală care nu dovedea că vânzătorul B., pe care l-a trecut în contract, îşi achitase taxele şi impozitele la zi şi viza un alt imobil, întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen.

S-a stabilit de către instanţa de apel că inculpatul C., cu ocazia autentificării Contractelor de vânzare-cumpărare nr. x din 16 decembrie 2010 şi nr. y din 14 aprilie 2011, a încălcat dispoziţiile art. 113 alin. (4) şi (5) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, în forma în vigoare la data săvârşirii faptelor, precum şi obligaţiile prevăzute de art. 45 alin. (1) şi (2), art. 58 şi art. 80 din Legea nr. 36/1995.

În acest sens, s-a reţinut că inculpatul C. în exercitarea atribuţiilor ce-i reveneau în calitate de notar conform dispoziţiilor art. 45 alin. (1) şi (2) şi art. 58 din Legea nr. 36/1995 privind notarii publici şi activitatea notarială, pentru autentificarea unui act avea obligaţia să stabilească, în prealabil, identitatea părţilor, să desluşească raporturile reale dintre acestea, precum şi să le solicite documente justificative pentru încheierea actului, sau la cererea acestora, să obţină documentaţia necesară.

S-a mai reţinut că, art. 113 alin. (4) din O.G. nr. 92/2003 instituie la înstrăinarea dreptului de proprietate a unui imobil, obligaţia pentru contribuabil (vânzător) de a prezenta certificatul de atestare fiscală prin care să ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale de plată administraţiei publice locale.

Pe de altă parte, art. 113 alin. (5) din acelaşi act normativ sancţionează cu nulitatea absolută actele prin care se înstrăinează imobile în condiţiile în care obligaţiile fiscale nu sunt achitate.

Ca atare, autentificarea celor două contracte de vânzare - cumpărare nu se putea face decât pe baza documentelor justificative, adică a titlului de proprietate al vânzătorului, extrasului de carte funciară şi certificatului de atestare fiscală.

Or, lipsa certificatelor de atestare fiscală emise pe numele vânzătorilor din contracte, echivalează cu o documentaţie incompletă, situaţie în care notarul public avea obligaţia să ceară părţilor, documentele necesare pentru încheierea actului sau să obţină el însuşi documentaţia necesară.

Totodată, s-a mai constatat că, potrivit art. 80 alin. (4) din Legea nr. 36/1995 în vederea îndeplinirii atribuţiilor ce îi revin, notarul are acces liber la Biroul de Publicitate Imobiliară şi la alte instituţii, pentru obţinerea actelor şi informaţiilor necesare îndeplinirii procedurilor fiscale.

Ca urmare, s-a apreciat că, prin emiterea unei simple adrese către Administraţia Fiscală notarul ar fi avut posibilitatea să afle cine este plătitorul de impozit pentru imobilul de pe str. x, respectiv că M. este proprietara imobilului şi că, în această calitate plăteşte taxele şi impozitele către bugetul de stat.

Împotriva hotărârii instanţei de apel a declarat recurs în casaţie inculpatul C., invocând incidenţa dispoziţiilor art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Prin încheierea din camera de consiliu din data de 25 aprilie 2019, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, în temeiul art. 440 alin. (4) C. proc. pen. a admis în principiu cererea de recurs în casaţie formulată de inculpatul C. şi a trimis cauza în vederea judecării recursului în casaţie.

Examinând recursul în casaţie formulat de inculpatul C., în limitele prevăzute în art. 442 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în majoritate, apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele următoare:

Prin criticile de recurs în casaţie formulate, recurentul inculpat C. a susţinut, în esenţă, că în mod greşit instanţa de apel a menţinut soluţia de condamnare pentru infracţiunea de abuz în serviciu, ulterior pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405/2016. Astfel, fapta săvârşită nu mai este prevăzută de legea penală, întrucât atribuţiile de serviciu încălcate de acesta nu sunt prevăzute de dispoziţii din legislaţia primară, fiind reglementate de Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 710/C din 5 iulie 1995.

Conform art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., hotărârile definitive sunt supuse casării " dacă inculpatul a fost condamnat pentru o faptă care nu este prevăzută de legea penală".

Acest caz de casare are în vedere acele situaţii în care nu se realizează o corespondenţă deplină între fapta săvârşită şi configurarea legală a infracţiunii.

Sintagma "fapta nu este prevăzută de legea penală" vizează atât lipsa incriminării (neprevederea faptei ca infracţiune sau lipsa de tipicitate a faptei în sensul că nu corespunde modelului abstract de incriminare, fiind incident alt tip de răspundere, după caz, civilă, contravenţională, materială sau disciplinară), cât şi situaţia în care lipsesc anumite elemente constitutive ale infracţiunii, altele decât cele referitoare la "vinovăţia prevăzută de lege."

Drept urmare, verificarea tipicităţii faptei în calea extraordinară a recursului în casaţie implică analizarea întrunirii elementelor constitutive ale infracţiunii sub aspect obiectiv, respectiv dacă se realizează o corespondenţă deplină între fapta comisă şi tiparul de incriminare corespunzător infracţiunii reţinute în sarcina inculpatului.

Având în vedere că recursul în casaţie este o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia este analizată conformitatea hotărârilor definitive cu regulile de drept prin raportare la cazurile de casare expres şi limitativ prevăzute de lege, deci care vizează exclusiv legalitatea hotărârii, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie verifică doar corespondenţa formală între elementele faptice reţinute în hotărârile recurate şi conţinutul constitutiv al infracţiunii, fără a proceda la analiza materialului probator sau la reaprecierea situaţiei de fapt.

În fapt, în sarcina inculpatului C. s-a reţinut că, în calitate de notar public, prin încălcarea atribuţiilor sale de serviciu, la data de 16 decembrie 2010, a autentificat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 1355, având ca obiect imobilul situat în Braşov, str. x (datele din Cartea Funciară, identificarea suprafeţei locuinţei şi a terenului aferent ce figurează în contractul de vânzare - cumpărare aparţinând imobilului situat pe strada x, nr. 24), avându-i ca vânzători pe Q. (decedată în anul 2009), în nume propriu şi mandatar al altor coproprietari (decedaţi la data emiterii procurii) şi cumpărător pe inculpatul B., acceptând un certificat de atestare fiscală emis pentru un alt imobil decât cel care făcea obiectul vânzării şi care nu făcea dovada că vânzătorii menţionaţi în contract achitaseră taxele şi impozitele la zi, acceptând, totodată, cu prilejul încheierii aceluiaşi contract, ca traducerea din limba română în limba germană şi traducerea procurii autentice nr. 1 UR 1119/2010 să fie asigurate de către o persoană care nu deţinea autorizaţie de traducător, martora R., legitimându-se cu actul de identitate al martorei S. şi prezentând autorizaţia de traducător a acesteia din urmă.

Totodată, s-a mai reţinut că, la data de 14 aprilie 2011, inculpatul C. a autentificat, în aceleaşi condiţii, sub nr. x un al doilea contract de vânzare-cumpărare, ce avea ca vânzător pe inculpatul B. şi cumpărător pe partea civilă E., ocazie cu care a făcut trimitere la un certificat de atestare fiscală emis tot pe numele M. pentru un alt imobil decât cel care făcea obiectul tranzacţiei, bazându-se atât pe susţinerile inculpaţilor A. şi B. potrivit cărora urma să fie eliberat certificat de atestare fiscală pe numele lui B., cât şi pe un bon fiscal care atesta că inculpatul B. formulase cerere în vederea deschiderii de rol fiscal.

Pentru faptele anterior menţionate, inculpatul C. a fost condamnat, în temeiul art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu şi în temeiul art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals intelectual.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că infracţiunea de abuz în serviciu este definită de art. 297 alin. (1) din C. pen. ca fiind " fapta funcţionarului public care, în exercitarea atribuţiilor de serviciu, nu îndeplineşte un act sau îl îndeplineşte în mod defectuos şi prin aceasta cauzează o pagubă ori o vătămare a drepturilor sau intereselor legitime ale unei persoane fizice sau ale unei persoane juridice."

Prin Decizia nr. 405 din 15 iunie 2016, Curtea Constituţională a constatat că dispoziţiile art. 246 C. pen. din 1969 şi ale art. 297 alin. (1) C. pen. sunt constituţionale în măsura în care prin sintagma "îndeplineşte în mod defectuos" din cuprinsul acestora se înţelege "îndeplineşte prin încălcarea legii".

Curtea Constituţională a statuat că principiul legalităţii incriminării impune ca doar legiuitorul primar să poată stabili conduita, pe care destinatarul legii este obligat să o respecte, în caz contrar supunându-se sancţiunii penale, deci, comportamentul interzis trebuie impus de către legiuitor chiar prin lege (înţeleasă ca act formal adoptat de Parlament, precum şi ca act material, cu putere de lege, emis de Guvern, în temeiul delegării legislative, respectiv, prin ordonanţe şi ordonanţe de urgenţă).

Aşa fiind, neîndeplinirea sau îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară - legi şi ordonanţe ale Guvernului. În esenţă, instanţa de control constituţional a reţinut că orice acuzaţie având ca obiect o faptă, despre care se pretinde că a încălcat îndatoririle de serviciu, va putea angaja răspunderea penală a subiectului activ numai dacă nerespectarea acestor îndatoriri a avut loc prin încălcarea legii, în accepţiunea stabilită prin decizia invocată, respectiv legislaţia primară, legi şi ordonanţe simple sau de urgenţă.

Din perspectiva condiţiei de tipicitate a elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu, constând în încălcarea unei îndatoriri de serviciu, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că trebuie identificată obligaţia de serviciu care a fost încălcată, implicit, dispoziţia legală care prevede conduita corespunzătoare ce trebuia urmată de către inculpat.

Suplimentar, urmare a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 518/2017, atribuţia de serviciu în exercitarea căreia se afla inculpatul şi pe care acesta a încălcat-o trebuie să fie prevăzută expres de lege, noţiune înţeleasă ca act adoptat de Parlamentul României sau ordonanţă (simplă sau de urgenţă) emisă de Guvernul României.

Procedând la analiza dispoziţiilor legale invocate ca temei al obligaţiilor corelative nerespectate de către inculpat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele prevederi:

Legea notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995 - forma în vigoare la data săvârşirii faptelor

Art. 45. - alin. (1), (2) şi (4)

1) Notarul public are obligaţia să desluşească raporturile reale dintre părţi cu privire la actul pe care vor să-l încheie, să verifice dacă scopul pe care îl urmăresc este în conformitate cu legea şi să le dea îndrumările necesare asupra efectelor lui juridice.

2) De asemenea, el trebuie să ceară părţilor, ori de câte ori este cazul, documentele justificative şi autorizaţiile necesare pentru încheierea actului sau, la cererea acestora, va putea obţine el însuşi documentaţia necesară.

4) În vederea îndeplinirii obligaţiilor ce-i revin potrivit alin. (2) şi (3), notarul public va avea acces liber la birourile de publicitate mobiliară şi imobiliară.

Art. 58. alin. (1): Pentru autentificarea unui act, notarul public verifică şi stabileşte, în prealabil, identitatea părţilor.

Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 - forma în vigoare la data săvârşirii faptelor

Art. 113 alin. (1), (4) şi (5)

(1) Certificatul de atestare fiscală se emite de organul fiscal competent al autorităţii administraţiei publice locale, la solicitarea contribuabilului sau a notarului, respectiv a împuternicitului acestuia, conform delegării date de către contribuabil.

(4) Pentru înstrăinarea dreptului de proprietate asupra clădirilor, terenurilor şi a mijloacelor de transport, contribuabilii trebuie să prezinte certificate de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale de plată datorate autorităţii administraţiei publice locale în a cărei rază se află înregistrat fiscal bunul ce se înstrăinează.

(5) Actele prin care se înstrăinează clădiri, terenuri, respectiv mijloace de transport, cu încălcarea prevederilor alin. (4), sunt nule de drept.

Se constată că atribuţiile de serviciu stabilite în sarcina notarului public, cu privire la care se reţine comiterea infracţiunii de către inculpatul C. - respectiv de a verifica şi stabili identitatea părţilor la autentificarea unui act; de a solicita părţilor şi autorităţilor înscrisurile şi informaţiile necesare pentru încheierea actelor cu respectarea cerinţelor legale - sunt prevăzute expres în acte normative care pot constitui temei al răspunderii penale pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută în art. 297 alin. (1) C. pen., astfel cum a fost reconfigurată prin decizia Curţii Constituţionale.

Activitatea infracţională desfăşurată de inculpatul C., excede îndatoririlor de serviciu ale notarilor publici, reglementate în legislaţia secundară referitoare la activitatea notarială.

Astfel, cu ştiinţă, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu prevăzute în legislaţia primară, inculpatul a autentificat succesiv acte de vânzare-cumpărare a unui imobil, în baza unor înscrisuri care se refereau la un alt imobil decât cel care se vindea, cauzând o vătămare a intereselor şi drepturilor legitime ale părţilor civile.

Pe de altă parte, se observă că toate criticile formulate în calea de atac a recursului în casaţie au fost invocate şi analizate în calea de atac a apelului, astfel încât reiterarea acestora conduce, în esenţă, la transformarea unei căi extraordinare de atac, recursul în casaţie, într-o cale ordinară de atac, apelul, ceea ce este inadmisibil.

Pentru considerentele expuse, constatând că nu este incident cazul de recurs în casaţie prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în majoritate, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (2) lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul C. împotriva Deciziei penale nr. 78/A din 10 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

În temeiul art. 275 alin. (6) C. proc. pen., onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, şi onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A. şi B., în sumă de câte 627 RON, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Cu majoritate:

Respinge, ca nefondat, recursul în casaţie declarat de inculpatul C. împotriva Deciziei penale nr. 78/A din 10 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia Penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu pentru recurentul inculpat, până la prezentarea apărătorului ales, în sumă de 160 RON, rămâne în sarcina statului.

Onorariile cuvenite apărătorilor desemnaţi din oficiu pentru intimaţii inculpaţi A. şi B., în sumă de câte 627 RON, rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 iunie 2019.

MOTIVAREA OPINIEI SEPARATE

În opinie separată, se apreciază ca fiind întemeiate criticile formulate de recurentul inculpat C., în temeiul cazului de recurs în casaţie prevăzut de art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen., întrucât în mod greşit instanţa de apel a menţinut soluţia de condamnare a acestuia pentru infracţiunea de abuz în serviciu, prevăzută de art. 297 alin. (1) C. pen., ulterior pronunţării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016.

Astfel, în baza probatoriului administrat în cauză, în sarcina inculpatului C. s-a reţinut că, în calitate de notar public, prin încălcarea atribuţiilor de serviciu, la data de 16 decembrie 2010, a autentificat Contractul de vânzare-cumpărare nr. 1355, având ca obiect imobilul situat în Braşov, str. x (datele din Cartea Funciară, identificarea suprafeţei locuinţei şi a terenului aferent ce figurează în contractul de vânzare-cumpărare aparţinând imobilului situat pe strada x, nr. 24), avându-i ca vânzători pe Q. (decedată în anul 2009), în nume propriu şi mandatar al altor coproprietari (decedaţi la data emiterii procurii) şi cumpărător pe inculpatul B., acceptând un certificat de atestare fiscală emis pentru un alt imobil decât cel care făcea obiectul vânzării şi care nu făcea dovada că vânzătorii menţionaţi în contract achitaseră taxele şi impozitele la zi, acceptând, totodată, cu prilejul încheierii aceluiaşi contract, ca traducerea din limba română în limba germană şi traducerea Procurii autentice nr. 1 UR 1119/2010 să fie asigurate de către o persoană care nu deţinea autorizaţie de traducător, martora R., legitimându-se cu actul de identitate al martorei S. şi prezentând autorizaţia de traducător a acesteia din urmă.

Totodată, s-a mai reţinut că, la data de 14 aprilie 2011, inculpatul C. a autentificat, în aceleaşi condiţii, sub nr. x un al doilea contract de vânzare-cumpărare, privind acelaşi imobil, ce avea ca vânzător pe inculpatul B. şi cumpărător pe partea civilă E., ocazie cu care a făcut trimitere la un certificat de atestare fiscală emis tot pe numele M. pentru un alt imobil decât cel care făcea obiectul tranzacţiei, bazându-se atât pe susţinerile inculpaţilor A. şi B. potrivit cărora urma să fie eliberat certificat de atestare fiscală pe numele lui B., cât şi pe un bon fiscal care atesta că inculpatul B. formulase cerere în vederea deschiderii de rol fiscal.

Pentru aceste fapte, inculpatul C. a fost condamnat, în temeiul art. 297 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu şi, în temeiul art. 321 C. pen., cu aplicarea art. 5 C. pen., pentru săvârşirea a două infracţiuni de fals intelectual.

Cu privire la săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu, actele de conduită imputate inculpatului C., în calitate de notar public, cu ocazia autentificării Contractelor de vânzare-cumpărare nr. x din 16 decembrie 2010 şi nr. y din 14 aprilie 2011, au fost următoarele:

- a acceptat un certificat de atestare fiscală care nu dovedea că vânzătorii pe care i-a menţionat în contracte îşi achitaseră taxele şi impozitele la zi;

- nu a solicitat el însuşi un certificat de atestare fiscală pentru imobilul ce a făcut obiectul contractelor de vânzare - cumpărare;

- nu a verificat actele care au stat la baza încheierii celor două contracte;

- a acceptat asigurarea traducerii din limba română, în limba germană şi traducerea Procurii autentice nr. 1 UR 1119/2010 de către o persoană care nu deţinea autorizaţie de traducător.

Instanţa de apel a reţinut că, în exercitarea atribuţiilor sale de serviciu, inculpatul C. a încălcat dispoziţii din legislaţia primară, în vigoare la data săvârşirii faptelor - respectiv art. 113 alin. (4) şi (5) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, precum şi art. 45 alin. (1) şi (2), art. 58 şi art. 80 din Legea nr. 36/1995.

Se apreciază că atribuţiile concrete stabilite în sarcina notarului public, cu privire la care s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de abuz în serviciu de către inculpatul C., nu sunt prevăzute expres de dispoziţiile legale invocate de către instanţa de apel.

Referitor la dispoziţiile art. 113 alin. (1), (4) şi 5 din Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003 - forma în vigoare la data săvârşirii faptelor - se constată că nu pot constitui temei al răspunderii penale a inculpatului, întrucât nu reglementează atribuţii de serviciu ale notarului public, a căror nerespectare poate fi imputată inculpatului.

Astfel, art. 113 alin. (1) prevede un drept al notarului, respectiv acela de a solicita organului fiscal competent emiterea certificatului de atestare fiscală, iar nu o obligaţie a acestuia.

Art. 113 alin. (4) instituie în sarcina contribuabilului obligaţia de a prezenta certificatul de atestare fiscală prin care să se ateste achitarea tuturor obligaţiilor fiscale de plată datorate administraţiei publice locale la înstrăinarea unor bunuri.

Art 113 alin. (5) nu instituie nicio obligaţie în sarcina notarului public, ci prevede sancţiunea nulităţii de drept a actelor prin care se înstrăinează imobile în condiţiile în care obligaţiile fiscale ale imobilului nu sunt achitate.

Obligaţia de serviciu a notarului de a solicita, la autentificarea contractelor de vânzare-cumpărare, prezentarea (...) după caz a extrasului de carte funciară sau a certificatul de sarcini precum şi a certificatului de atestare fiscală era prevăzută, la data autentificării celor două contracte, în art. 70 din Ordinul Ministrului Justiţiei 710/C din 05.07.1995.

Referitor la dispoziţiile art. 58 alin. (1) din Legea nr. 36/1995, se reţine că acestea instituie obligaţia notarului public, la autentificarea unui act, de a verifica şi stabili, în prealabil, identitatea părţilor.

Norma legală menţionată, nu are relevanţă sub aspectul acuzaţiei formulată în cauză, întrucât nu s-a reţinut în sarcina notarului public că nu ar fi identificat vânzătorul şi cumpărătorul - părţi în actele autentificate.

În ceea ce priveşte identificarea traducătorului - care nu are calitatea de parte în actele autentificate de notarul public - norma invocată este inaplicabilă, fiind incidente dispoziţiile din Ordinul Ministrului Justiţiei 710/C din 5 iulie 1995, în vigoare la data săvârşirii faptelor, astfel:

Art. 38 alin. (2) - Traducerile se efectuează de persoane autorizate de Ministerul Justiţiei (...).

Art. 100 - Notarul public este autorizat să efectueze traduceri cu respectarea condiţiilor arătate la art. 38 alin. (2) din prezentul Regulament.

Art. 102 - Traducătorul care efectuează traducerea va întocmi formula de certificare cu următorul cuprins:

"Subsemnatul ... certific exactitatea traducerii cu textul înscrisului (...) în limba ... care a fost vizat de mine, TRADUCĂTOR."

Referitor la dispoziţiile art. 45 - alin. (1) din Legea nr. 36/1995 - care prevăd obligaţia notarului public de a desluşi raporturile reale dintre parţi cu privire la actul pe care vor să-l încheie - şi ale art. 45 - alin. (2) din Legea nr. 36/1995 - care prevăd obligaţia notarului de a solicita parţilor, ori de câte ori este cazul, documentele justificative şi autorizaţiile necesare pentru încheierea actului - invocate de instanţa de apel, ca fiind încălcate de către inculpatul C., se apreciază că nu pot fi reţinute în cauză, întrucât cuprind obligaţii cu caracter general şi nu prevăd conduita concretă ce trebuia urmată de către inculpat.

Astfel, obligaţiile încălcate de inculpat la autentificarea celor două contracte de vânzare-cumpărare sunt reglementate expres, prin dispoziţii clare, neechivoce, în cuprinsul art. 70 din Ordinul Ministrului Justiţiei 710/C din 5 iulie 1995, în vigoare la data săvârşirii faptelor, astfel:

Art. 70 alin. (1) - În actele de transmisiuni sau constituiri de drepturi reale imobiliare notarul public este obligat să verifice situaţia proprietăţii şi sarcinile bunului. În acest scop notarul public va pretinde prezentarea titlurilor de proprietate ale înstrăinătorului şi, după caz, extrasul de carte funciară sau certificatul de sarcini, precum şi certificatul de atestare fiscală.

Referitor la dispoziţiile art. 80 din Legea nr. 36/1995, în vigoare la data săvârşirii faptelor, se apreciază că au fost menţionate în mod eronat de către instanţa de apel, întrucât se referă la procedura succesorală:

"Dacă notarul public constată că în masa succesorală nu există bunuri, dispune prin încheiere închiderea procedurii succesorale şi clasează cauza ca fără obiect".

Faţă de cele expuse, se apreciază că atribuţiile de serviciu încălcate de inculpatul C. cu ocazia autentificării Contractelor de vânzare-cumpărare nr. x din 16 decembrie 2010 şi nr. 584 din 14 aprilie 2011, privind imobilului situat în Braşov, str. x, nu sunt prevăzute în acte normative din legislaţia primară, ci într-un act normativ cu putere inferioară legii - respectiv Ordinul Ministrului Justiţiei 710/C din 5 iulie 1995, privind Regulamentul de punere în aplicare a Legii notarilor publici şi a activităţii notariale nr. 36/1995, în vigoare la data săvârşirii faptelor - care nu se încadrează în categoria actelor care pot constitui temei al răspunderii penale pentru săvârşirea infracţiunii de abuz în serviciu, astfel cum s-a statuat prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 405 din 15 iunie 2016.

Prin decizia menţionată, instanţa de control constituţional a stabilit că, neîndeplinirea ori îndeplinirea defectuoasă a unui act trebuie analizată numai prin raportare la atribuţii de serviciu reglementate expres prin legislaţia primară (legi şi ordonanţe ale Guvernului), şi nu prin acte de nivel inferior (hotărâri ale Guvernului, ordine, coduri etice şi deontologice, regulamente de organizare internă, fişa postului).

Astfel, faptele inculpatului C. nu îndeplinesc condiţia de tipicitate a elementului material al infracţiunii de abuz în serviciu, constând în încălcarea unei îndatoriri de serviciu, prevăzută expres de lege, fiind incident cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 438 alin. (1) pct. 7 C. proc. pen.

Pentru aceste considerente, în opinie separată, se apreciază că, în temeiul dispoziţiilor art. 448 alin. (1) pct. 2 lit. a) C. proc. pen., se impune:

Admiterea recursului în casaţie declarat de inculpatul C. împotriva Deciziei penale nr. 78/A din 10 martie 2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, pronunţată în Dosarul nr. x/2014.

Casarea, în parte, a deciziei penale atacate şi a Sentinţei penală nr. 9/F din 6 aprilie 2015, pronunţată de Curtea de Apel Braşov, secţia penală şi, rejudecând, în baza art. 16 alin. (1) lit. b) teza I C. proc. pen., achitarea inculpatului C. pentru săvârşirea a două infracţiuni de abuz în serviciu prev. de art. 297 alin. (1) C. pen.

Menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârilor.

Procesat de GGC - LM