Scope of contestation of execution: inability to challenge substantive merits, damages quantum, or final judgment validity

Asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 249/F din 22 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-au dispus următoarele:

În temeiul art. 386 C. proc. pen., s-a respins cererea de schimbare a încadrării juridice a infracţiunilor pentru care a fost trimis în judecată inculpatul A., formulată, prin apărătorul ales, de părţile civile B. şi C., reprezentată legal de mama sa B..

În temeiul art. 52 alin. (3) C. pen. raportat la art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen., a fost condamnat inculpatul A. la pedeapsa principală de 2 ani şi 8 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de participaţie improprie la mărturie mincinoasă.

În temeiul art. 67 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani.

În temeiul art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul art. 287 alin. (1) lit. a) C. pen., a fost condamnat acelaşi inculpat la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de nerespectare a hotărârilor judecătoreşti.

În temeiul art. 67 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen. pe o perioadă de 2 ani.

În temeiul art. 65 C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul 38 alin. (1) C. pen., art. 39 alin. (1) lit. b) C. pen., art. 45 alin. (3) lit. a) C. pen., s-a dispus ca inculpatul A. să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani şi 8 luni închisoare, sporită cu 4 luni închisoare, respectiv pedeapsa principală de 3 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În art. 45 alin. (5) C. pen., s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 66 lit. a) şi b) C. pen.

În temeiul art. 397 C. proc. pen. raportat la art. 19 şi urm. C. proc. pen., s-a admis, în parte, acţiunea civilă exercitată de părţile civile B. şi C., reprezentată legal de mama sa B. şi a fost obligat inculpatul A.:

- la plata sumei de 100 000 euro, în echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând daune morale, către partea civilă B.;

- la plata sumei de 100 000 euro, în echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii, reprezentând daune morale, către partea civilă C., reprezentată legal de mama sa B..

În temeiul art. 397 alin. (2) C. proc. pen. raportat la art. 249 alin. (5) C. proc. pen., s-a menţinut măsura asigurătorie a sechestrului, asupra bunurilor imobile ale inculpatului A., până la concurenţa sumelor acordate, dispusă prin Ordonanţa nr. x/P/201 din data de 02.06.2016 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, în vederea garantării reparării pagubei şi a executării cheltuielilor judiciare.

În temeiul art. 25 alin. (3) C. proc. pen., s-a dispus desfiinţarea raportului de expertiză medico-legală - examen ADN nr. x/11.05.2011 întocmit de experţii din cadrul Institutului Naţional de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti.

În temeiul art. 274 alin. (1) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 17 500 RON, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

În temeiul art. 276 alin. (1), (2) C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 12.470 RON către partea civilă B., reprezentând cheltuieli judiciare.

S-a admis cererea formulată de martorii D. şi E..

În temeiul art. 273 C. proc. pen., cheltuielile de transport prilejuite de chemarea martorilor D. şi E. în faţa instanţei de judecată, în cuantum de 595 RON şi 44,98 GBP, în echivalentul în RON la cursul BNR de la data plăţii, s-a dispus a se avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpatul A. şi părţile civile B. şi C. - prin reprezentant B..

Prin Decizia penală nr. 131/A din data de 25 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, a fost admis apelul formulat de apelantul inculpat A. împotriva Sentinţei penale nr. 249/F din 22 decembrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

A fost desfiinţată, în parte, sentinţa penală apelată numai în ceea ce priveşte modalitatea de executare a pedepsei.

S-au înlăturat dispoziţiile vizând executarea pedepsei în regim de detenţie.

În baza art. 91 C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei aplicată inculpatului A. pe durata unui termen de supraveghere de 4 ani, stabilit în conformitate cu dispoziţiile art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen., a fost obligat inculpatul ca pe durata termenului de supraveghere să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune de pe lângă Tribunalul Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. b) C. pen., s-a impus condamnatului să frecventeze un program de reintegrare socială derulat de serviciul de probaţiune sau organizat în colaborare cu instituţii din comunitate.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., s-a impus condamnatului, pe parcursul termenului de supraveghere, obligaţia de a presta muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Administraţiei Domeniului Public, Bucureşti sau în cadrul Agenţiei Municipale pentru Ocuparea Forţei de Muncă, Bucureşti pe o perioadă de 120 de zile.

În temeiul art. 404 alin. (2) C. proc. pen. şi art. 91 alin. (4) C. pen., s-a atras atenţia inculpatului asupra consecinţelor nerespectării măsurilor de supraveghere şi ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

Prin aceeaşi decizie, a fost respins, ca nefondat, apelul formulat de către părţile civile B. şi C., prin reprezentant B. împotriva aceleiaşi sentinţe penale.

De asemenea, a fost menţinut restul dispoziţiilor sentinţei penale apelate care nu sunt contrare deciziei din apel.

Prin încheierea din data de 11 ianuarie 2019 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, a fost admisă cererea de îndreptare a erorii materiale formulată de apelantele părţi civile B. şi C. prin reprezentant legal B..

S-a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul considerentelor Deciziei nr. 131/A din data de 25 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul A., în sensul că referirea din considerentele deciziei menţionate ce vizează încadrarea juridică pentru infracţiunea de participaţie improprie la mărturie mincinoasă se va trece în mod corect art. 52 alin. (3) C. pen. rap. la art. 273 alin. (2) lit. c) C. pen. cu aplicarea art. 5 C. pen. în loc de art. 31 alin. (2) C. pen. rap. la art. 289 C. pen., art. 291 C. pen. şi art. 259 alin. (1) C. pen. cum greşit s-a trecut.

Această încheiere face parte integrantă din decizia a cărei îndreptare de eroare materială s-a dispus.

Împotriva deciziei instanţei de apel, nr. 131/A din data de 25 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, îndreptată prin încheierea din data de 11.01.2019, contestatorul A. a formulat prezenta contestaţie la executare.

Prin cererea formulată în scris, contestatorul condamnat a solicitat admiterea contestaţiei la executare în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c), art. 598 alin. (2) teza ultimă, raportat la art. 600 alin. (1) teza a II-a C. proc. pen. sub aspectul întinderii şi modalităţii de aplicare a laturii civile a acestuia, în sensul în care obligaţia de despăgubire a contestatorului nu este menţionată.

În esenţă, în motivarea cererii sale, contestatorul A. a arătat că cele două părţi vătămate s-au constituit părţi civile în procesul penal şi au fost recompensate de către instanţa de drept penal cu o sumă de 200.000 euro cuantificată în daune morale acordate pentru suferinţa celor două.

Astfel, s-a menţionat că instanţa de fond a dispus "sub aspectul laturii civile, printre altele şi obligarea contestatorului inculpat A. la plata către cele două părţi vătămate (civile) a unei despăgubiri în suma de 100 000 euro, pentru o parte şi 100 000 euro pentru cealaltă parte, aspect care nu este scris niciunde cu litere ci doar cu cifre, existând posibilitate a unei erorii de redactare."

În acest sens s-a menţionat că obligarea la plata sumei de câte 100.000 euro poate fi o posibilă o eroare de redactare în loc de 10.000 euro.

A arătat contestatorul că aspectele contestate au fost menţinute şi prin decizia Decizia nr. 131/A/25.05.2018 şi încheierea de îndreptare a erorii materiale din 11.01.2019, or, atâta timp cât în dispozitivul hotărârii era necesar să fie identificate aceste bunuri (nu au fost menţionate) prin indicarea proceselor-verbale de punere sub sechestru (nu au fost menţionate) şi pentru ce anume infracţiuni s-a dispus o astfel de măsura, (nici aceste aspecte nu au fost menţionate), în opinia contestatorului acestea sunt supuse rigorilor prevăzute în dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c), art. 598 alin. (2) teza ultimă raportat la art. 600 alin. (1) teza a II -a C. proc. pen.

S-a menţionat că în condiţiile în care prin procesele-verbale s-a dispus un sechestru pe bunuri pentru infracţiunile prevăzute de art. 189 -Omor calificat, art. 291 - Traficul de influenţă şi art. 259 alin. (1) - Sustragerea sau distrugerea de înscrisuri, contestatorul consideră că este admisibilă contestaţia la executare, în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.

În opinia contestatorului, în lipsa unor astfel de menţiuni hotărârea nu poate fi pusă în executare, fiind vorba de "nişte inadvertenţe" în baza cărora s-au dispus aceste măsuri de confiscare şi în baza cărora se execută bunuri imobiliare de o valoare inestimabilă pentru patrimoniul petentului contestator şi familiei acestuia, dar care nu au vreo legătură cu infracţiunile de participaţie improprie la mărturie mincinoasă de care este acuzat.

De asemenea, s-a arătat că prin ordonanţa din 2.06.2016 din Dosarul de urmărire penală nr. x/P/2011 s-a solicitat introducerea în cauză a părţii responsabile civilmente I.N.M.L. "Mina Minovici", aspect care nu a fost avut în vedere prin rechizitoriu şi nici de instanţele de fond şi apel, deşi erau incidente disp. art. 21 alin. (1) şi (2) rap. la art. 20 C. proc. pen.

S-a mai arătat că prin ordonanţa parchetului din 31.03.2016 care nu a fost menţionată în dispozitiv de instanţa fondului dar nici de instanţa de apel, se pronunţă doar pe indisponibilizarea bunurilor contestatorului fără a avea în vedere şi introducerea în cauza ca parte responsabilă civilmente a I.N.M.L. "Mina Minovici". Instanţele nu au observat acest lucru şi s-a dispus un sechestru asigurător pe toate bunurile imobile în condiţiile în care nu există niciun autor (clasare pentru autori), dar nici infracţiunile de care este acuzat contestatorul, fiind prescrisă la acest moment infracţiunea de participaţie improprie la mărturie mincinoasă (16 mai 2011) pentru care nu există plângere prealabilă.

S-a menţionat în cuprinsul contestaţiei la executare că sunt incidente dispoziţiile privind termenul de prescripţie, "iar în raport de dispoziţiile art. 396 alin. (6) raportat la art. 16 lit. f) C. proc. pen. suntem într-o cauză de încetare a procesului penal" şi totodată că sunt aplicabile disp. art. 16 lit. e) C. proc. pen., în sensul că pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă "lipseşte sesizare organului de cercetare penală cu infracţiunea de mărturie mincinoasă deoarece organul de cercetare penală a fost sesizat la data de 30.06.2011 cu plângerea de fals intelectual art. 289, uz de fals art. 291 C. pen. şi denunţare calomnioasă art. 259 C. pen.."

În ceea ce priveşte măsurile asigurătorii, contestatorul A. a susţinut că sechestru asigurător aşa cum a fost menţinut de instanţa de fond şi de instanţa de apel "nu reprezintă decât o confiscarea a patrimoniului imobiliar al inculpatului inclusiv al soţiei, familie etc., ceea ce vine în contradicţie cu orice normă de drept, inclusiv cu Constituţia României (art. 44), dar şi cu celelalte prevederi ale C. pen. care exemplifică infracţiunile pentru care se dispune o astfel de măsură, iar infracţiunile pentru care am fost trimis în judecată şi condamnat nu se justifică în niciun fel o astfel de măsură."

Totodată, prin contestaţia la executare formulată, contestatorul a menţionat că dispozitivul Deciziei nr. 131/A25.05.2018 nu lămureşte de unde a menţinut instanţa de apel soluţia instanţei de fond cu privire la cheltuielile către stat, "prin justificarea efectivă a acestor cheltuieli, prin facturi sau alte documente justificative referitoare la cei 17.500 RON, ca de altfel şi cei 12.470 RON către partea civilă B., care la rândul acesteia nu a motivat de unde rezultă aceste cheltuieli."

În condiţiile în care convorbirile telefonice au fost secretizate şi arhivate conform adresei din 06.11.2017 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti dar şi faptul că prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 26/16.01.2019 şi nr. 302/2017 s-a dispus anulare protocoalelor P.G. cu S.R.I., s-a solicitat de către contestator anularea cheltuielilor de judecată în cuantum de 17.500 RON, deoarece sunt cheltuieli aferente înregistrărilor telefonice care s-au desfăşurat de către S.R.I.

S-a mai arătat că "în aceeaşi notă a dispoziţiilor potrivnice este şi contestarea obligării la plata cheltuielilor de transport către cei doi martori D. şi E., atât timp cât acestea nu au fost dovedite, ci doar solicitate."

Cu privire la acordarea daunelor morale pentru infracţiunea de participaţie improprie la mărturie mincinoasă cu autor necunoscut, contestatorul a susţinut că trebuie să se aibă în vedere cele menţionate prin Decizia nr. 131/A/25.05.2018, modificată prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 11.01.2019 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie "că inculpatul a fost condamnat pentru o faptă pentru care instanţa nu a fost sesizată sau şi mai exact, a fost clasată".

Prin urmare, a arătat că înţelege să contestă aceste dispoziţii contrare, solicitându-se anularea daunelor morale acordate părţilor vătămate întrucât argumentaţia în vederea acordării acestora nu se regăseşte nici în considerente şi nici în dispozitiv, întreaga argumentaţie fiind făcută pentru cu totul alte infracţiuni faţă de cele pentru care a fost cercetat şi condamnat petentul. Astfel, faţă de aprecierea asupra acţiunii civile în raport de presupusa săvârşire a infracţiunilor menţionate, în opinia contestatorului, este necesară o lămurire şi înlăturare a acestor dispoziţii contrare.

Mai mult decât atât, s-a arătat că "nu există nicio expertiză sau o altă dovadă care să justifice pretenţiile părţilor vătămate pentru luarea unor astfel de măsuri în sensul că era necesar o expertiză psihosocială făcută de psiholog care să arate stările de anxietate, tendinţe suicidale, stări depresive, pierderea stimei de sine, pesimism de tip anxios, incapacitate de lucru etc," iar acest raport al expertizei psihosociale era necesar în vederea stabilirii traumelor suferite de cele două părţi civile.

A susţinut contestatorul că "lipsa unui astfel de raport de anchetă psihosocială sau un raport al unui psiholog nu poate duce decât la concluzia că judecătorul are puterea de a aprecia singur aceste lipsuri, nefiind de specialitate." Astfel, s-a arătat că în cazul de faţă au fost depăşite daunele acordate până acum în ceea ce priveşte astfel de infracţiuni.

A mai menţionat contestatorul că pentru a acorda daunele civile celor două părţi civile, instanţa "trebuia să stabilească legătura de cauzalitate dintre fapta presupus ilicită a făptuitorului (Autor Necunoscut sau cei trei medici din cadrul I.N.M.L. sau poliţişti din cadrul I.G.R.- audiaţi ca martori) inculpat şi afecţiunile, traumele de care au suferit sau suferă cele două părţi civile, or în lipsa acestora ne aflăm într-o altă sfera a unui abuz de drept sau în sfera îmbogăţirii fără just temei".

În cuprinsul contestaţiei la executare, contestatorul A. a susţinut, cu privire la infracţiunea de nerespectare a hotărârii judecătoreşti prevăzută de art. 287 lit. a) C. pen., că hotărârea instanţei este netemeinică şi chiar nelegală.

În esenţă, s-a arătat că nu s-a dovedit în concret, dincolo de orice altă rezervă/dubiu, că persoana condamnată ar fi săvârşit vreo faptă penală. A precizat contestatorul că stabilirea paternităţii nu intră sub incidenţa legii penale, "parchetul nu era sesizat în acest sens, ca şi dovadă stă faptul ca nu am fost condamnat pentru această faptă, instanţa nu a motivat şi nici parchetul nu a precizat care a fost temeiul de drept pentru care s-a pornit cercetarea/urmărirea penală, atât timp cât nu există o plângerea prealabilă pentru această infracţiune din partea părţii vătămate şi în acelaşi timp nu era nicio infracţiune flagrantă pentru care Parchetul sa se sesizeze din oficiu".

Totodată, prin contestaţia formulată, s-a criticat faptul că prin încheierea de îndreptare a erorii materiale din 11.01.2019, "inculpatul a fost citat şi menţinut în dispozitiv cu un prenume greşit şi este condamnat cu aceiaşi indicare greşită a prenumelui".

"Mai mult s-a dispus şi schimbarea numelui uneia dintre părţi vătămate (civile) ceea nu se poate face printr-o îndreptare de eroare materială, având în vedere că este şi beneficiara unor despăgubirii civile, cu consecinţe în ceea ce priveşte executarea silită."

Contestaţia la executare formulată de contestatorul A. împotriva Deciziei penale nr. 131/A din data de 25 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curţi, la data de 23.06.2020, sub nr. x/2020.

La termenul din 17.07.2020, contestatorul A. a precizat obiectul contestaţiei la executare în sensul că vizează lămurirea dispozitivului hotărârii de apel, formulată în temeiul art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen...

Cu prilejul dezbaterilor asupra contestaţiei la executare de faţă, la termenul din data de 11.09.2020, au fost luate concluziile contestatorului şi ale reprezentantului parchetului, acestea fiind detaliate pe larg în cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Examinând contestaţia la executare formulată în cauză împotriva Deciziei penale nr. 131/A/25.05.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, pronunţată în Dosarul nr. x/2016, Înalta Curte o apreciază ca fiind nefondată, pentru următoarele considerente:

Contestaţia la executare reprezintă o procedură jurisdicţională de rezolvare a incidentelor ivite în cursul executării hotărârii definitive, iar pe această cale se pot invoca numai aspecte care privesc exclusiv executarea hotărârilor, nu se pot pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârilor rămase definitive.

Astfel, prin intermediul acestei instituţii de drept procesual penal nu se poate pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămase definitive, instanţa fiind abilitată să verifice doar aspectele indicate de textul legal şi nu modul de soluţionare a cauzei.

Practic, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea hotărârii şi, totodată, exclude posibilitatea ca pe această cale să fie afectată autoritatea de lucru judecat.

În continuare, Înalta Curte reţine că potrivit dispoziţiilor art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen. invocate de apelantul contestator A. în prezenta cauză, contestaţia împotriva executării hotărârii penale se poate face când se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare.

Astfel, art. 598 alin. (1) lit. c) teza I C. proc. pen. (nelămurirea cu privire la hotărârea care se execută) este incident în ipoteza în care dispozitivul hotărârii judecătoreşti nu este suficient de clar, aspect ce poate crea dificultăţi în procedura de executare. Altfel spus, nelămurirea ivită are în vedere limitele în care hotărârea se execută şi nu valabilitatea ei.

Aplicând aceste consideraţii teoretice în prezenta cauză, Înalta Curte constată că, în fapt, contestatorul A. solicită clarificarea nelămuririi ce vizează modalitatea de soluţionare a acţiunii civile exercitate de părţile civile din prezenta cauză, contestându-se în concret acordarea daunelor morale, dar şi a cheltuielilor de judecată, în argumentarea cererii sale apelantul contestator invocând faptul că sumele acordate de instanţa de fond şi menţinute în apel nu sunt rezonabile fiind prea mari, faptul că sumele nu sunt menţionate în hotărâre şi în litere şi astfel poate fi vorba în cauză de "o posibilă eroare de redactare", respectiv suma de 100.000 euro fiind 10.000 euro, în final, solicitându-se pe calea contestaţiei la executare de faţă, anularea daunelor morale acordate părţilor vătămate.

Or, aceste aspecte invocate de contestatorul condamnat A., pe calea contestaţiei la executare dedusă judecăţii în cauza de faţă, nu se circumscriu cazului prevăzut în art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

Înalta Curte constată că motivele invocate în cauză în susţinerea solicitării privind anularea daunelor morale prin care se critică atât cuantumul lor, cât şi soluţia de acordare a acestora întrucât în cauză lipseşte o expertiză psihosocială pentru stabilirea traumelor suferite de părţile civile ori că nu au fost dovedite cheltuielile judiciare, nu pot face obiectul cenzurii instanţei prin intermediul contestaţiei la executare, întrucât nu se încadrează în niciunul dintre motivele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 598 C. proc. pen.

Analizând contestaţia la executare formulată în cauză, instanţa constată că, în concret, aspecte menţionate de contestator nu constituie o nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 598 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., în realitate fiind aduse critici care privesc legalitatea şi temeinicia hotărârii în baza căreia se face executarea, ceea ce nu este permis pe calea contestaţiei la executare, neputându-se ajunge la modificarea hotărârii rămase definitive, întrucât astfel s-ar aduce atingere autorităţii de lucru judecat.

De asemenea, se constată că şi în ceea ce priveşte criticile referitoare la inadvertenţele existente în opinia contestatorului cu privire la faptul că nu a fost introdus în cauză I.N.M.L. "Mina Minovici" în calitate de parte responsabilă civilmente, cu privire la conţinutul proceselor-verbale de punere sub sechestru ori aspectele legate de împlinirea termenului de prescripţie, incidenţa unei cauze de încetare a procesului penal sau lipsa plângerii prealabile, nici acestea nu pot fi asimilate unor veritabile nelămuriri, în sensul art. 598 lit. c) C. proc. pen. şi care să justifice admiterea prezentei contestaţii la executare.

Mai mult, prin intermediul contestaţiei la executare de faţă contestatorul A. a făcut referiri la temeinicia hotărârii atacate în cauză în acest sens arătând în esenţă că "hotărârea instanţei este netemeinică şi chiar nelegală", că "nu s-a dovedit în concret, dincolo de orice altă rezervă/dubiu, că persoana condamnată ar fi săvârşit vreo faptă penală", că s-a dispus un sechestru asigurător pe toate bunurile în condiţiile în care nu există niciun autor ori referiri la probele dosarului, ceea ce deopotrivă nu pot face obiectul analizei într-o atare procedură, nefiind invocate în realitate aspecte de natură a crea dificultăţi în procedura de executare, ce se impun a fi lămurite de instanţă, ci de fapt sunt chestiuni de fond ce reprezintă critici aduse hotărârii pronunţate în cauză.

Aşa cum s-a menţionat, pe această cale nu se poate pune în discuţie legalitatea şi temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea şi nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămase definitive, fiind exclusă posibilitatea ca pe această cale să fie afectată autoritatea de lucru judecat.

Totodată, Înalta Curte arată că inclusiv din perspectiva dreptului la un proces echitabil, prevăzut de art. 6 parag. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, se impune respectarea principiului securităţii raporturilor juridice, potrivit căruia niciuna dintre părţi nu este abilitată să solicite reexaminarea unei hotărâri definitive şi executorii cu unicul scop de a obţine o reanalizare a cauzei şi o nouă hotărâre în privinţa sa (cauza Brumărescu împotriva României).

În ceea ce priveşte afirmaţiile contestatorului condamnat A. în sensul că în cuprinsul încheierii de îndreptare a eroii materiale din data de 11.01.2019 prenumele său este greşit (în sensul că se menţionează numele său A. fără a se menţiona şi prenumele A.) şi că totodată prin încheierea de îndreptare eroare materială s-a dispus schimbarea numelui uneia dintre părţile civile [C.], deopotrivă nu constituie nelămuriri cu privire la hotărârea penală şi nu se circumscriu cazului prevăzut de art. 598 alin. (1) lit. c) din C. proc. pen.

În concluzie, Înalta Curte constată că motivele invocate de contestatorul A. aşa cum au fost formulate în cauză nu pot constitui un temei pentru exercitarea contestaţiei la executare împotriva hotărârii penale de condamnare, întrucât în lipsa unei neclarităţi care să împiedice punerea în executare a deciziei penale, nu rezultă incidenţa niciunui motiv dintre cele prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art. 598 C. proc. pen. şi astfel contestaţia la executare este nefondată, urmând a fi respinsă în consecinţă.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va respinge contestaţia la executare formulată de apelantul contestator A. împotriva Deciziei penale nr. 131/A din data de 25 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016, ca nefondată.

Faţă de soluţia dispusă, în baza art. 275 alin. (2) din C. proc. pen., va obliga contestatorul la plata de cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestaţia la executare formulată de apelantul contestator A. împotriva Deciziei penale nr. 131/A din data de 25 mai 2018, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia penală, în Dosarul nr. x/2016.

Obligă apelantul contestator la plata sumei de 200 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 septembrie 2020.

GGC - GV