Fraud by lawyer concealing client funds and deferral of prison sentence for first-time offender

Deliberând, asupra cauzei penale de faţă, în baza actelor şi lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Prin Sentinţa penală nr. 147 din 28 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, în baza art. 244 alin. (1) C. pen., a fost condamnat inculpatul A., pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune faptă din decembrie 2014 - iulie 2015 persoană vătămată B. la 2 ani închisoare.

În baza art. 65 alin. (1) C. pen., cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., s-a interzis ca pedeapsă accesorie, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a exercita profesia de avocat, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen.

În baza art. 67 alin. (1) şi art. 68 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen., i s-a interzis inculpatului ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, exercitarea următoarelor drepturi: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, şi dreptul de a exercita profesia de avocat.

În baza art. 91 C. pen. s-a dispus suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pentru un termen de supraveghere de 4 ani, conform dispoziţiilor art. 92 C. pen.

În baza art. 93 alin. (1) C. pen. inculpatul este obligat ca pe durata termenului de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 93 alin. (2) lit. d) C. pen., s-a impus inculpatului obligaţia ca pe durata termenului de supraveghere să nu părăsească teritoriul României fără acordul instanţei.

În baza art. 93 alin. (3) C. pen., pe parcursul termenului de supraveghere, inculpatul este obligat să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţie a Copilului sect. 1 Bucureşti sau Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti pe o perioadă de 100 de zile lucrătoare.

În baza art. 91 alin. (4) C. pen. i s-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 96 C. pen. privind consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor impuse, precum şi cele ale săvârşirii de noi infracţiuni în cursul termenului de supraveghere.

În baza art. 19, art. 25 şi art. 397 C. proc. pen., cu aplicarea art. 1349, art. 1357, art. 1358 şi art. 1386 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată constituită parte civilă B. şi a fost obligat inculpatul la plata către moştenitoarea acestuia C. a sumei de 34000 RON actualizată cu rata inflaţiei.

A fost obligat inculpatul la plata sumei de 1500 RON cheltuieli judiciare către stat şi la 1000 RON cu acelaşi titlu către partea civilă C..

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarele:

Prin rechizitoriul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului A., avocat în cadrul Baroului Bucureşti pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune prev. de art. 244 alin. (1) C. pen., constând în aceea că începând din luna decembrie 2014 şi până în luna iulie 2015, a prezentat ca mincinoasă o faptă adevărată în sensul că nu i-a comunicat părţii civile B. faptul că suma de bani ce i se cuvenea a fost plătită şi de a o menţine în eroare cu privire la acest aspect, precum şi faptul că a dispus de suma de bani în mod injust, obţinând astfel un folos material injust şi pricinuind o pagubă părţii civile, prin lipsa de folosinţă a sumei respective.

S-a arătat că situaţia de fapt anterior expusă rezultă din următoarele mijloace de probă: Plângere formulată de B. şi acte anexe, Ordonanţă de începere a urmăririi penale, Adresă şi ordonanţa nr. x/P/2015 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Declaraţie martor D., Adresa nr. x/2015 al BEJ D., Copie dosar de executare silită nr. x/2014 al BEJ D., Declaraţie de martor - C., Declaraţie de parte civilă - B., Ordonanţa de efectuare în continuare a urmăririi penale nr. x/P/2015 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, Proces-verbal de aducere la cunoştinţă a calităţii de suspect şi declaraţie de suspect - A., Ordonanţa de punere în mişcare a acţiunii penale, Proces-verbal şi declaraţii inculpat A., Încheierile instanţei din datele de 19.09.2014, din 31.10.2014, din 11.12.2014, din data de 15.01.2015, din 16.01.2015, din data de 12.02.2015 - Judecătoria Ploieşti, Note scrise întocmite de inculpat, Ordine de plată, Încheierea nr. 6 din Dosarul nr. x/2017 a Curţii de Apel Ploieşti, Adresa nr. x/15.06.2017 a E. şi actele ataşate şi CD.

Prin încheierea din 18.10.2018 a judecătorului de cameră preliminară de la Curtea de Apel Ploieşti, definitivă prin Încheierea din 29.11.2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie pronunţată în aceeaşi fază procesuală, au fost respinse cererile şi excepţiile formulate de inculpat şi s-a dispus începerea judecăţii.

La termenul din 06.02.2018 s-a dat citire actului de sesizare, inculpatul a declarat că nu doreşte să se judece în procedura simplificată prev. de art. 374 alin. (4) şi 375 alin. (1) C. proc. pen., motiv pentru care a fost începută cercetarea judecătorească în primă instanţă.

Din probele administrate în cauză a rezultat următoarea situaţie de fapt, cu implicare în speţa de faţă:

Prin Sentinţa nr. 233 din data de 23.03.2011, pronunţată în Dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Prahova, Autoritatea Naţională Pentru Restituirea Proprietăţilor şi Statul Român prin Ministerul Economiei şi Finanţelor au fost obligate să restituie părţii civile B. suma de 197.769 RON în două tranşe de 40% şi respectiv 60%.

Prima transă în cuantum de 79.107,60 RON a fost achitată în anul 2011 (declaraţie B.).

Pentru obţinerea celei de a doua tranşe, partea civilă B. s-a adresat iniţial Societăţii Civile Profesionale a Executorilor Judecătoreşti " F.".

Deoarece executarea silită stagna, partea civilă a luat legătura, cu avocat A. care i-a promis că va face demersurile necesare, executarea silită urmând să fie făcută prin B.E.J. D.. De asemenea, avocatul urma să îl asiste şi să îl reprezinte pe B. şi în alte litigii pe care acesta le avea (partea civilă B. era debitor într-o executare silită). Cei doi s-au deplasat la Societatea Civilă Profesională a Executorilor Judecătoreşti "F.", de unde au ridicat titlul executoriu pentru ca avocat A. să facă demersurile necesare pentru executarea silită.

A. a formulat o cerere de executare silită în numele lui B., pe care a semnat-o şi a ştampilat-o, la care a ataşat Sentinţa nr. 233 din 23.03.2011 a Tribunalului Prahova şi o împuternicire avocaţială semnată doar de avocat. Cererea a fost înregistrată la B.E.J. D. cu nr. x/25.06.2014, executorul judecătoresc demarând procedura de executare silit,.

Executarea silită a fost încuviinţată prin încheierea din data de 02.07.2014, de Judecătoria Sectorului 2,.

În cursul lunii iulie 2015, partea civilă B. a primit la domiciliu Sentinţa nr. 4803/2015 a Judecătoriei Ploieşti şi din lecturarea acesteia a aflat că suma datorată de A.N.R.P. fusese plătită din luna decembrie 2014.

În aceste condiţii a luat legătura cu avocatul în persoana inculpatului, care s-a deplasat la domiciliul său, a spus că a făcut o greşeală şi că îi va restituit banii.

Această situaţie este confirmată şi de soţia părţii civile, martora C. care a declarat că nu ştie foarte multe despre executarea silită doar că în lunile iulie 2015 soţul ei i-a spus că banii au fost viraţi din luna decembrie 2014 şi el nu i-a primit.

După ce a formulat plângerea penală inculpatul A. i-a plătit în lunile iulie, august, septembrie 2015 şi februarie 2016 o parte din suma de bani ce i se cuvenea părţii vătămate (50.000 RON - 28.07.2015, 40.000 RON - 25.08.2015, 10.000 RON - 18.09.2015 şi 29.552,83 RON în 16.02.2016), restul sumei nefiind achitată deoarece inculpatul o consideră onorariu pentru serviciile sale juridice, faţă de B..

Relativ la această situaţie de fapt inculpatul a fost trimis în judecată deoarece:

1. a prezentat ca mincinoasă o faptă adevărată în sensul că nu i-a comunicat părţii civile B. faptul că suma de bani ce i se cuvenea a fost plătită şi de a o menţine în eroare cu privire la acest aspect, precum şi

2. faptul că a dispus de suma de bani în mod injust, obţinând astfel un folos material injust şi pricinuind o pagubă părţii civile, prin lipsa de folosinţă a sumei respective.

Primul aspect este confirmat de C. prin declaraţia mai sus amintită şi cea de la d.c.j. declaraţia persoanei vătămate, declaraţiile executorului D., declaraţiile inculpatului, G..

În acest sens s-a constatat că singura persoană neimplicată subiectiv, executorul judecătoresc a precizat că "suma a fost virată în contul meu, eu am virat-o imediat în contul indicat de avocat", "am oprit cheltuielile de executare, iar restul sumei a fost eliberară în urma unei cereri formulate de avocat A., într-un cont indicat în cerere... prin încheierea din 22.12.2014 am încetat executarea silită".

Intenţia infracţională a inculpatului, este caracterizată de următoarele aspecte:

Încheierea de mai sus invocată de executorul judecătoresc a fost ridicată personal de inculpat iar acesta în data de 22.12.2014 a formulat şi cererea prin care a indicat contul mamei sale, care era ataşat la un card al cărui singur utilizator era doar inculpatul aşa cum chiar el recunoaşte.

Nu rezultă din nici o altă probă administrată în cauză susţinerea inculpatului că persoana vătămată a cunoscut în ce cont se vor vira banii şi pe numele cui este deschis acel cont.

Apărarea inculpatului că persoana vătămată putea oricând să sune executorul judecătoresc (la care avea acces), pentru al întreba dacă suma de bani a fost virată, s-a apreciat că este nerelevantă din moment ce executarea silită se încheiase iar el era cel care se afla în posesia banilor.

O altă situaţie ce denotă intenţia infracţională este că după ce a intrat în posesia sumei de bani, inculpatul nu a adus la cunoştinţa persoanei vătămate împrejurarea, deşi cei doi, au luat legătura personal, aspect ce rezultă din încheierile din 15.01.2015, 26.03.2015 pronunţate de Judecătoria Ploieşti în dosarul x/2013 de unde rezultă că ambii au fost prezenţi la acele termene de judecată.

De asemenea, o altă susţinere a inculpatului formulată cu ocazia cercetării judecătoreşti conform căreia situaţia financiară a persoanei vătămate nu ar fi fost una prea bună, este puţin plauzibilă, din moment ce acesta, cu aproximativ trei ani în urmă, încasase o sumă semnificativă ce a reprezentat prima tranşă din cea datorată de ANRP aşa cum s-a precizat mai sus.

S-a apreciat că trimiterea procurorului la disp. art. 93 din Statutul profesiei de avocat este corectă prin raportare la situaţia faptică mai sus descrisă.

Pe de altă parte, chiar şi în situaţia în care inculpatul a încercat să eludeze aceste dispoziţii deoarece avea contul cabinetului poprit, se constată că nu a acţionat în interesul clientului său, ascunzându-i adevărul cu privire la suma de bani încasată în numele acestuia.

Faptul că inculpatul a dispus de suma de bani în mod injust, rezultă din datele emise de banca la care era înregistrat contul unde au fost viraţi banii.

Analizând extrasul de cont pentru perioada 23.12.2014 - 15.07.2015, s-a constatat că la data de 23.12.2014 a fost virată suma de 164.452,83 RON soldul final la 31.12.2014 fiind de 745.746,72 RON, iar la data de 15.07.2015 soldul final era de 24,30 RON. Marea majoritate a tranzacţiilor au fost plăţi făcute în diverse magazine, precum şi retrageri de numerar. Din aceste date se constată că au fost efectuate achiziţii de uz personal, nefiind un cont utilizat doar în scop profesional de inculpat.

Rezultă astfel, fără putinţă de tăgadă, că inculpatul a folosit fără drept suma de bani care în realitate revenea persoanei vătămate.

Pe de altă parte, faptul că din întreaga sumă, a reţinut 34.000 RON apreciată ca fiind onorariul său de avocat deşi nu a existat o convenţie bilaterală (toate contractele fiind exclusiv unilaterale), inculpatul şi-a înfăptuit propria sa justiţie privată.

S-a apreciat că, toată această situaţie de fapt, relevată prin aspectele de mai sus, conduce la concluzia că omisiunea direct intenţionată a inculpatului de a aduce la cunoştinţa persoanei vătămate, faptul că a intrat în posesia sumei de bani o perioadă de aproximativ 7 luni, deşi exista cel puţin o relaţie contractuală, avocat-client, folosindu-se de această sumă fără drept, caracterizează acţiunea comisivă, de prezentare a unei fapte mincinoase ca adevărate, în scopul de a obţine pentru sine un folos patrimonial.

La individualizarea sancţiunilor penale, prima instanţă a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 C. pen., astfel:

S-a apreciat că, împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, caracterizate de calitatea de avocat a inculpatului care s-a folosit de cunoştinţele sale juridice şi cele reduse în acest domeniu ale victimei pentru inducerea şi menţinerea în eroare a celui din urmă dar şi de al stopa a utiliza o sumă importantă pentru o perioadă de aproximativ şase luni, impune aplicarea unei pedepse cu închisoarea.

Circumstanţele personale ale inculpatului reprezentate de lipsa antecedentelor penale, faptul ca este o persoana bine integrată în societate, având şi o familie organizată cu copii minori şi o conduită care nu a necesitat alte sancţiuni, conduc la stabilirea unui cuantum redus al pedepsei principale dar şi la suspendarea executării acesteia, pe durata unui termen de încercare stabilit conf. art. 92 C. pen.

Reţinând aceleaşi circumstanţe reale ale comiterii infracţiunii, s-a apreciat că impune atât interzicerea ca pedeapsă accesorie, a exercitării dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, dar şi dreptul de a exercita profesia de avocat, pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. (3) C. pen., dar şi interzicerea ca pedeapsă complementară pe o perioadă de 2 ani de la rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, exercitarea aceloraşi drepturi, în baza art. 67 alin. (1) şi art. 68 alin. (1) lit. a) C. pen., cu referire la art. 66 alin. (1) lit. a), b) şi g) C. pen.. Acest din urmă drept se impune cu prisosinţă a fi interzis deoarece numai beneficiind de această calitate inculpatul a comis infracţiunea dedusă judecăţii dar şi pentru a-l împiedica sa mai comită acte antisociale beneficiind de această calitate în perioada proximă.

Referitor la acţiunea civilă s-a constatat că prin declaraţia dată de B. acesta a precizat că se constituie parte civilă cu suma de 34000 RON rămasă nerestituită de către inculpat. Această cerere de constituire de parte civilă a fost însuşită şi continuată de soţia sa supravieţuitoare C., prin precizarea formulată în procedura de cameră preliminară.

Aşa cum s-a reţinut în situaţia de fapt, după ce a formulat plângerea penală inculpatul A. i-a plătit persoanei vătămate în lunile iulie, august, septembrie 2015 şi februarie 2016 o parte din suma de bani ce i se cuvenea părţii vătămate (50.000 RON - 28.07.2015, 40.000 RON - 25.08.2015, 10.000 RON - 18.09.2015 şi 29.552,83 RON în 16.02.2016), restul sumei nefiind achitată deoarece inculpatul o consideră onorariu pentru serviciile sale juridice, faţă de B..

Suma de 34000 RON rămasă nerestituită de către inculpat a fost justificată de acesta ca reprezentând cuantumul onorariilor pentru serviciile pe care i le-a adus persoanei vătămate în diverse afaceri judiciare.

Fără a se nega dreptul unui avocat de a fi remunerat pentru serviciile acordate unui client, s-a constatat din copiile presupuselor contracte încheiate cu persoana vătămată că aceste înscrisuri nu sunt semnate decât de inculpat, fiind practic încheiate în mod unilateral de către acesta fără a exista un consens cu cealaltă parte (în speţă B.) în privinţa cuantumului onorariului.

Având în vedere că această sumă de 34000 RON a fost reţinută în mod nelegal, fără a avea un drept sau un titlu valabil încheiat de către inculpat, Curtea, în baza art. 19 şi urm. C. proc. pen. corob. cu art. 1349 C. civ., art. 1357, art. 1358 şi art. 1386 C. civ., s-a admis în parte acţiunea civilă exercitată de persoana vătămată constituită parte civilă B. şi obligat inculpatul la plata către moştenitoarea acestuia C. a sumei de 34000 RON actualizată cu rata inflaţiei, astfel cum aceasta din urmă a cerut în momentul continuării acţiunii civile în cameră preliminară.

Împotriva Sentinţei penale nr. 147 din 28 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie, a declarat apel inculpatul A., solicitând, în principal, achitarea în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen., iar în subsidiar, reindividualizarea pedepsei, în sensul reducerii cuantumului acesteia şi aplicării dispoziţiilor art. 83 din C. pen., respectiv amânarea aplicării pedepsei.

Examinând legalitatea şi temeinicia sentinţei apelate, prin prisma criticilor de apel formulate şi din oficiu, sub toate aspectele de fapt şi de drept, conform art. 417 alin. (2) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoare:

I. În mod judicios, instanţa de fond a constatat că probele administrate în cauză dovedesc vinovăţia inculpatului A. şi a dat faptei reţinute în sarcina acestuia încadrarea juridică corespunzătoare prevederilor legale.

Solicitarea inculpatului de a se dispune achitarea în baza art. 16 lit. a) C. proc. pen., respectiv fapta nu există, nu poate fi primită, deoarece achitarea în baza acestui text de lege se dispune atunci când fapta nu există în materialitatea sa.

Or, din probele administrate în cauză, menţionate pe larg în considerentele sentinţei rezultă cu certitudine că inculpatul, în calitate avocat al părţii civile B., începând din luna decembrie 2014 şi până în luna iulie 2015, i-a prezentat acesteia o faptă adevărată, în sensul că i-a comunicat faptul că suma de bani ce i se cuvenea părţii civile în baza Sentinţei nr. 233 din data de 23.03.2011 pronunţată în Dosarul nr. x/2010 al Tribunalului Prahova, respectiv tranşa de 60%, din suma datorată de A.N.R.P., nu a fost plătită, menţinând-o în eroare cu privire la acest aspect, şi a dispus de această sumă de bani, obţinând astfel un folos material injust şi pricinuind o pagubă părţii civile, prin lipsa de folosinţă a sumei respective.

Ulterior formulării plângerii penale de către partea civilă B., inculpatul A. i-a restituit o parte din suma de bani, restul sumei, de 34000 RON, nefiind restituită deoarece inculpatul a considerat că reprezintă cuantumul onorariilor pentru serviciile pe care i le-a acordat parţii civile.

Astfel, probatoriul administrat în cauză evidenţiază realizarea elementelor specifice conţinutului constitutiv al infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) C. pen., fiind neîntemeiate criticile inculpatului în sensul de a se dispune achitarea acestuia.

II. Analizând hotărârea atacată sub aspectul individualizării pedepsei aplicată inculpatului A., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază întemeiate criticile formulate de apelantul inculpat, în sensul reindividualizării pedepsei.

Se reţine că, potrivit art. 74 alin. (1) C. pen., stabilirea duratei ori a cuantumului pedepsei se face în raport cu gravitatea infracţiunii săvârşite şi cu periculozitatea infractorului, care se evaluează după următoarele criterii: împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii, precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal; nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.

În conformitate cu art. 3 din Legea nr. 254/2013 scopul executării pedepselor şi al măsurilor educative privative de libertate este prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni; prin executarea pedepselor şi a măsurilor educative privative de libertate se urmăreşte formarea unei atitudini corecte faţă de ordinea de drept, faţă de regulile de convieţuire socială şi faţă de muncă, în vederea reintegrării în societate a deţinuţilor sau persoanelor internate.

În prezenta cauză, la individualizarea pedepsei stabilite în sarcina inculpatului, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 74 C. pen., respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de textul incriminator pentru fapta săvârşită, gradul de pericol social concret al faptei şi circumstanţele personale ale inculpatului.

Raportat la aceste criterii se apreciază că stabilirea unei pedepse cu închisoarea într-un cuantum de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prev. de art. 244 alin. (1) C. pen., este o măsură de constrângere suficientă, dar şi un mijloc de reeducare eficient, fiind aptă şi necesară creării premiselor conştientizării de către inculpat a faptei sale şi asumării consecinţelor produse prin săvârşirea acesteia, precum şi pentru prevenirea săvârşirii de noi infracţiuni.

În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a modalităţii de executare a pedepsei, având în vedere în principal circumstanţele favorabile inculpatului şi consecinţele condamnării asupra situaţiei sale profesionale, se apreciază că scopul pedepsei va putea fi atins doar cu impunerea unor măsuri de supraveghere, în cauză fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 83 alin. (1) C. pen. privind amânarea aplicării pedepsei.

În acest sens, se reţine că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată este de 3 ani, pedeapsa stabilită este sub 2 ani, inculpatul nu a mai fost condamnat anterior şi a fost de acord să presteze o muncă neremunerată în folosul comunităţii.

Totodată, se apreciază că, în raport de persoana inculpatului (avocat, persoană integrată social, cu familie, vârstă tânără), precum şi de posibilităţile sale de îndreptare, aplicarea imediată a unei pedepse nu este necesară, ci doar supravegherea conduitei acestuia pe o perioadă determinată.

Pentru aceste considerente, în baza art. 421 alin. (2) lit. a) din C. proc. pen., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 147 din 28 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Va desfiinţa, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

În baza art. 244 alin. (1) C. pen., va stabili în privinţa inculpatului A., pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 83 C. pen. va dispune amânarea aplicării pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 84 alin. (1) C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 83 alin. (4) C. pen., va atrage atenţia inculpatului cu privire la consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor ce îi revin sau în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

În baza art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite apelul declarat de inculpatul A. împotriva Sentinţei penale nr. 147 din 28 noiembrie 2019 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia penală şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Desfiinţează, în parte, sentinţa penală atacată şi, rejudecând:

În baza art. 244 alin. (1) C. pen., stabileşte în privinţa inculpatului A., pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune.

În baza art. 83 C. pen. dispune amânarea aplicării pedepsei de 2 ani închisoare pe durata unui termen de supraveghere de 2 ani, care se calculează de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri, conform art. 84 alin. (1) C. pen.

În baza art. 85 alin. (1) C. pen., pe durata termenului de supraveghere inculpatul trebuie să respecte următoarele măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Bucureşti, la datele fixate de acesta;

b) să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa;

c) să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile, precum şi întoarcerea;

d) să comunice schimbarea locului de muncă;

e) să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă.

În baza art. 83 alin. (4) C. pen., atrage atenţia inculpatului cu privire la consecinţele nerespectării măsurilor de supraveghere, a obligaţiilor ce îi revin sau în cazul săvârşirii unei infracţiuni.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Cheltuielile judiciare ocazionate de soluţionarea apelului rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 25 iunie 2020.

GGC - GV