Jurisdiction for annulment of inscriptions following case closure: Competence lies with the court of first instance for the underlying prosecution, not based solely on the identity of the document issuers

Deliberând asupra conflictului negativ de competenţă de faţă, în baza actelor de la dosar, constată următoarele:

Prin ordonanţa nr. 277/P/2015 din data de 14 martie 2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, în temeiul art. 315 alin. (1) lit. b) C. proc. pen. rap. la art. 314 alin. (1) lit. a) C. proc. pen. şi art. 16 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., şi în temeiul art. 315 alin. (2) lit. d) C. proc. pen. şi art. 5491 alin. (1) C. proc. pen., s-a dispus clasarea cauzei sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen. şi complicitate la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit, prev. de art. 48 alin. (1) C. pen. rap. la art. 132 din Legea nr. 78/2000 rap. la art. 297 C. pen.

Totodată, s-a dispus şi sesizarea Judecătorului de cameră preliminară din cadrul Curţii de Apel Craiova în vederea desfiinţării următoarelor înscrisuri: Hotărârea 8/14.03.2006 a Comisiei Locale de Fond Funciar Jiana, Hotărârea nr. 276/16.03.2006 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Mehedinţi, procesul-verbal depunere în posesie nr. x/29.03.2006 şi Titlul de Proprietate nr. x/30.03.2006

În temeiul art. 275 alin. (5) rap. la art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare, în cuantum de 35.000 de RON, au rămas în sarcina statului.

La data de 08.10.2018, s-a înregistrat pe rolul Curţii de Apel Craiova, sub nr. x/2018, cauza având ca obiect sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova prin ordonanţa nr. 277/P/2015 din data de 14 martie 2018, privind desfiinţarea următoarelor înscrisuri: hotărârea nr. 8/14.03.2006 a Comisiei Locale de Fond Funciar Jiana, hotărârea nr. 276/16.03.2006 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Mehedinţi, procesul-verbal de punere în posesie nr. x/29.03.2006, Titlul de Proprietate nr. x/30.03.2006.

Prin sentinţa penală nr. 270/19.12.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018 al Curţii de Apel Craiova s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Curţii de Apel Craiova în soluţionarea cauzei penale având ca obiect sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova prin ordonanţa nr. 277/2015 din data de 14 martie 2018, privind desfiinţarea următoarelor înscrisuri: Hotărârea nr. 8/14.03.2006 a Comisiei Locale de Fond Funciar Jiana, Hotărârea nr. 276/16.03.2006 a Comisiei Judeţene de Fond Funciar Mehedinţi, procesul-verbal de punere în posesie nr. x/29.03.2006, Titlul de Proprietate nr. x/30.03.2006, şi s-a dispus declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Mehedinţi.

În motivarea acestei soluţii, s-a arătat că, potrivit art. 5491 alin. (1) C. proc. pen., instanţa competentă să se pronunţe asupra cererii de desfiinţare a unui înscris în cazul clasării este cea căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa "să judece cauza în primă instanţă".

Prin urmare, competenţa materială a instanţei se stabileşte prin raportare la dispoziţiile art. 13 din Ordonanţa 42/2002 R (referitoare la competenţa DNA) şi dispoziţiile art. 36 şi 38 C. proc. pen. care reglementează competenţa materială a tribunalului şi a curţii de apel.

În ceea ce priveşte cauzele instrumentate de DNA, competenţa generală de judecată în primă instanţă revine tribunalului, potrivit disp. art. 36 lit. c) C. proc. pen., competenţa curţii de apel fiind atrasă fie de calitatea persoanei (art. 38 lit. c) şi urm. C. proc. pen.) fie de natura infracţiunilor care au făcut obiectul urmăririi penale (art. 38 lit. a) şi b) C. proc. pen.).

Atunci când se stabileşte competenţa de judecată pe fond,ca urmare a emiterii actului de sesizare (rechizitoriu) de către structura specializată de parchet, iar în raport cu diferiţi făptuitori ori diferite fapte competenţa aparţine unor instanţe de grad diferit (pentru unele competenţa materială ar aparţine tribunalului iar pentru altele curţii de apel) conform art. 44 C. proc. pen. operează prorogarea de competenţă în favoarea instanţei superioare, nefiind admisibilă fragmentarea actului de sesizare, astfel încât instanţe diferite să se pronunţe strict cu privire la infracţiunile care intră în competenţa lor.

S-a arătat că, nu aceeaşi rezolvare se poate da însă atunci când se analizează competenţa specială reglementată de disp. art. 5491 C. proc. pen., în aprecierea instanţei în aceste situaţii noţiunea de "cauză" referindu-se la faptele sau persoanele direct implicate în săvârşirea faptelor care se presupune că au dus la emiterea, întocmirea sau folosirea înscrisului a cărui desfiinţare se solicită.

Nefiind emis un rechizitoriu ca act de sesizare a instanţei nu există nici un temei pentru a opera prorogarea de competenţă reglementată de art. 44 C. proc. pen. în acele situaţii în care se dispun soluţii de clasare, întrucât nu a fost săvârşită o infracţiune sau o faptă prevăzută de legea penală de către o persoană care are calitatea specială ce ar putea atrage competenţa curţii de apel.

Cu atât mai mult, o astfel de concluzie se impune în acele situaţii în care efectuarea urmăririi penale în cadrul aceluiaşi dosar pentru mai multe fapte şi mai mulţi făptuitori nu este rezultatul unei dispoziţii de reunire emisă în baza art. 43 C. proc. pen., nefiind incidente nici dispoziţiile referitoare la infracţiunea continuată ori concurs ideal de infracţiuni, nici situaţiile reglementate de art. 43 alin. (2) lit. a) şi b) C. proc. pen., respectiv comiterea mai multor infracţiuni de aceeaşi persoană, sau participarea a două sau mai multe persoane la săvârşirea aceleiaşi infracţiuni, ci o împrejurare determinată în principal de reclamarea prin acelaşi act de sesizare (denunţ sau plângere) a posibilităţii comiterii unor infracţiuni distincte, de către autori diferiţi, fără o legătură evidentă între ele.

În prezenta cauză RNP ROMSILVA a formulat plângere penală prin care s-au reclamat pe de o parte posibile nereguli în activitatea CLFF Jiana şi CJFF Mehedinţi care ar fi dus la greşita reconstituire a dreptului de proprietate asupra unei suprafeţe de 1.235,75 ha teren în favoarea numitelor A. şi B. (fapte cu privire la care s-a dispus o soluţie de clasare întemeiată pe dispoziţiile art. 16 lit. b) C. proc. pen., constatându-se că nu au fost comise cu vinovăţie în forma prevăzută de lege), iar pe de altă parte împotriva magistraţilor judecători care, la aproximativ 4 ani de la data reconstituirii dreptului de proprietate, au respins acţiunea formulată de RNP ROMSILVA având ca obiect constatarea nulităţii absolute a titlului de proprietate nr. x/30.03.2006 emis pe numele aceloraşi persoane (fapte în privinţa cărora s-a dispus o soluţie de clasare, constatându-se că nu sunt prevăzute de legea penală).

Între faptele reclamate de petentă nu există nici o legătură aparentă care ar fi putut justifica reunirea cauzelor, singurul punct comun fiind presupusa afectare a patrimoniului aparţinând aceleiaşi persoane vătămate, urmărirea penală fiind realizată în acelaşi dosar doar ca urmare a faptului că actul de sesizare (plângerea) a fost unul comun.

Prin urmare nefiind în ipoteza prevăzută în mod expres de art. 44 alin. (1) C. proc. pen., întrucât nu au fost săvârşite infracţiuni de către persoane a căror calitate să atragă competenţa curţii de apel, iar actele a căror desfiinţare se solicită sunt actele emise de către Comisia Locală de Fond Funciar şi Comisia Judeţeană de Fond Funciar, nu actele emise de magistraţii judecători, s-a apreciat că nu există nici o raţiune pentru care competenţa de judecată în primă instanţă a unei cereri întemeiate pe dispoziţiile art. 5491 C. proc. pen. să revină instanţei superioare, competentă doar după calitatea persoanei, ci acelei instanţe care ar fi competentă să judece presupusa infracţiune care a generat în mod direct şi nemijlocit înscrisul sau înscrisurile considerate false.

Prin încheierea din 19 martie 2019 pronunţată de Tribunalul Mehedinţi, secţia Penală în dosarul nr. x/2018 s-a admis excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Mehedinţi în soluţionarea cauzei penale având ca obiect sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, prin ordonanţa nr. 277/2015 din 14.03.2018, privind desfiinţare înscrisuri, şi s-a declinat competenţa în favoarea Curţii de Apel Craiova.

S-a constatat ivit conflictul negativ de competenţă şi a fost sesizată Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru soluţionarea conflictului.

Pentru a dispune astfel, examinând excepţia de necompetenţă materială a Tribunalului Mehedinţi, invocată din oficiu, Judecătorul de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Mehedinţi a reţinut următoarele:

Potrivit art. 315 alin. (1) C. proc. pen., clasarea se dispune când nu se poate începe urmărirea penală, întrucât nu sunt întrunite condiţiile de fond şi formă esenţiale ale sesizării şi când există unul dintre cazurile prevăzute la art. 16 alin. (1), iar, potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, ordonanţa de clasare cuprinde menţiunile prevăzute la art. 286 alin. (2), precum şi dispoziţii privind: ridicarea sau menţinerea măsurilor asigurătorii; restituirea bunurilor ridicate sau a cauţiunii; sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare a măsurii de siguranţă a confiscării speciale; sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de desfiinţare totală sau parţială a unui înscris; sesizarea judecătorului de cameră preliminară cu propunerea de luare ori, după caz, de confirmare, de înlocuire sau de încetare a măsurilor de siguranţă prevăzute de art. 109 sau 110 din C. pen. cheltuielile judiciare.

Articolul 5491 C. proc. pen., reglementează procedura de urmat în cazul soluţionării unei sesizări formulate de parchet cu privire la propunerea de desfiinţare totală sau parţială a unui înscris în cazul clasării.

Potrivit art. 36 C. proc. pen., tribunalul judecă în primă instanţă, printre altele, infracţiunile cu privire la care urmărirea penală a fost efectuată de către Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism sau Direcţia Naţională Anticorupţie, dacă nu sunt date prin lege în competenţa altor instanţe ierarhic superioare, iar art. 38 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., stabileşte o competenţă materială după calitatea persoanei, respectiv, infracţiunile săvârşite de judecătorii de la judecătorii, tribunale şi de procurorii de la parchetele care funcţionează pe lângă aceste instanţe sunt de competenţa, în primă instanţă, a curţii de apel.

În cauză, cercetarea penală nu s-a finalizat cu emiterea unui rechizitoriu, însă, a aprecia că, competenţa de judecată pe fond - în raport cu diferiţii făptuitori ori diferitele fapte cercetate - este diferită în cazul emiterii rechizitoriului şi în cazul emiterii unei ordonanţe de clasare, înseamnă a adăuga la lege, câtă vreme din niciun text de lege nu rezultă o astfel de dispoziţie/îndrumare.

Împrejurarea că, printr-o ordonanţă, s-a dispus soluţia de clasare - întrucât s-a apreciat de către procuror că fapta sesizată nu constituie o infracţiune sau nu a fost săvârşită cu vinovăţia cerută de lege, ca în speţa de faţă - nu conduce la schimbarea competenţei de judecare a cauzei în primă instanţă.

De altfel, în speţă, există situaţia în care efectuarea urmăririi penale în cadrul aceluiaşi dosar pentru mai multe fapte şi mai mulţi făptuitori - făptuitori care atrăgeau competenţe diferite - nu a fost rezultatul unei dispoziţii de reunire, ci, în primul rând, a fost o împrejurare determinată de reclamarea prin acelaşi act de sesizare (denunţ sau plângere) a posibilităţii comiterii unor infracţiuni distincte, de către autori diferiţi, însă în legătură cu stări de fapt care au condus spre acelaşi rezultat (presupusa afectare a patrimoniului aparţinând aceleiaşi persoane vătămate), fiind evident că, în al doilea rând, cercetarea împreună a faptelor şi persoanelor reclamate s-a făcut în scopul unei bune înfăptuiri a justiţiei, fiind incidente inclusiv dispoziţiile art. 44 alin. (1) teza finală C. proc. pen.

Faptul că soluţia de clasare a avut un temei juridic diferit pentru magistraţii judecători faţă de membrii comisiilor de fond funciar, de asemenea, nu conduce la scindarea competenţei de soluţionare a cauzei în primă instanţă, fiind evident că, soluţionarea unei eventuale sesizări din partea procurorului sau a unei eventuale plângeri formulate de către o persoană nemulţumită de soluţia de clasare vizează o competenţă exclusivă, respectiv, nu se poate adresa, în conformitate cu dispoziţiile legii, decât judecătorului de cameră preliminară de la instanţa cărei i-ar fi revenit competenţa să judece cauza în primă instanţă.

Cauza având ca obiect conflictul negativ de competenţă ivit între Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Mehedinţi a fost înregistrată pe rolul secţiei Penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie sub numărul x/2018.

Analizând conflictul negativ de competenţă invit între Curtea de Apel Craiova şi Tribunalul Mehedinţi, cu privire la competenţa de soluţionare a cauzei având ca obiect sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova prin ordonanţa nr. 277/P/2015 din data de 14 martie 2018, constată următoarele:

Potrivit dispoziţiilor art. 5491 alin. (1) C. proc. pen., "În cazul în care procurorul a dispus clasarea sau renunţarea la urmărirea penală, confirmată de judecătorul de cameră preliminară, şi sesizarea judecătorului de cameră preliminară în vederea luării măsurii de siguranţă a confiscării speciale sau a desfiinţării unui înscris, ordonanţa de clasare sau, după caz, ordonanţa prin care s-a dispus renunţarea la urmărire penală confirmată de judecătorul de cameră preliminară, însoţită de dosarul cauzei, se înaintează instanţei căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa să judece cauza în primă instanţă, după expirarea termenului prevăzut la art. 339 alin. (4) ori, după caz, la art. 340 sau după pronunţarea hotărârii prin care plângerea a fost respinsă ori prin care a fost confirmată ordonanţa de renunţare la urmărire penală."

Conform prevederilor legale menţionate, instanţa competentă să se pronunţe asupra cererii de desfiinţare a unui înscris în cazul clasării este instanţa căreia i-ar reveni, potrivit legii, competenţa "să judece cauza în primă instanţă".

Noţiunea de "cauză" la care se referă textul de lege, vizează faptele şi/sau persoanele în legătură cu care s-a formulat o plângere la organele de urmărire penală, s-au efectuat cercetări şi s-a dispus o soluţie (de clasare, de renunţare la urmărirea penală sau de trimitere în judecată), iar nu faptele sau persoanele direct implicate în săvârşirea faptelor care se presupune că au dus la emiterea, întocmirea sau folosirea înscrisului a cărui desfiinţare se solicită.

Împrejurarea că, în dosarul nr. x/2015 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, cercetarea penală nu s-a finalizat cu emiterea unui rechizitoriu, ci s-a dispus, prin ordonanţă, soluţia de clasare, nu determină schimbarea competenţei de judecare a cauzei în primă instanţă.

Astfel, în raport de dispoziţiile art. 5491 alin. (1) şi art. 38 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., se constată că, instanţa competentă să judece sesizarea în vederea desfiinţării de înscrisuri, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Direcţia Naţională Anticorupţie - Serviciul Teritorial Craiova, prin ordonanţa nr. 277/P/2015 din 14.03.2018, este Curtea de Apel Craiova, instanţă care, de altfel, a soluţionat, în dosarul penal nr. x/2018, plângerea formulată de petenta Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA, în temeiul dispoziţiilor art. 340 C. proc. pen.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în temeiul art. 51 alin. (6) din C. proc. pen., va stabili competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA în favoarea Curţii de Apel Craiova, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

În conformitate cu dispoziţiile art. 275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Stabileşte competenţa de soluţionare a cauzei privind pe petenta Regia Naţională a Pădurilor - ROMSILVA în favoarea Curţii de Apel Craiova, instanţă căreia i se va trimite dosarul.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 aprilie 2019.