Annulment of sanitation regulation mandating exclusive public operator licensing for private pest control services

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 28 ianuarie 2016, ulterior completată, reclamantele A. SRL, B. SRL, C. SRL, D. SRL, E. SRL, F. SRL, G. SRL, H. SRL, I. SRL, J. SRL, K. SRL şi L. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilităţi Publice, au solicitat anularea dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Regulamentul-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor aprobat prin Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Servicii Comunitare de Utilităţi Publice nr. 82/2015.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 2258 din 28 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantele A. SRL, B. SRL, C. SRL, D. SRL, E. SRL, F. SRL, G. SRL, H. SRL, I. SRL, J. SRL, K. SRL şi L. SRL, în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilităţi Publice, ca neîntemeiată.

Prin încheierea şedinţei de cameră de consiliu din 11 octombrie 2016, prima instanţă a admis cererea formulată de reclamantele A. SRL, B. SRL, C. SRL, D. SRL, E. SRL, F. SRL, G. SRL, H. SRL, I. SRL, J. SRL şi K. SRL şi a dispus îndreptarea erorii materiale din cuprinsul Sentinţei civile nr. 2258/28.06.2016, în sensul că a luat act că reclamanta L. SRL a renunţat la judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de fond, au declarat recurs reclamantele A. SRL, B. SRL, C. SRL, D. SRL, E. SRL, F. SRL, G. SRL, H. SRL, I. SRL, J. SRL şi K. SRL, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate, rejudecarea litigiului în fond şi admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul anulării dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Regulamentul-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor aprobat prin Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Servicii Comunitare de Utilităţi Publice nr. 82/2015.

Au invocat recurentele-reclamante, ca temei de drept al căii de atac declarate, dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 noul C. proc. civ., susţinând că hotărârea primei instanţe a fost dată cu încălcarea, respectiv aplicarea greşită a normelor de drept material

Au arătat recurentele că, pentru a pronunţa hotărârea atacată, instanţa a analizat textele de lege invocate în cererea de chemare în judecată, de natură să ducă la soluţionarea cauzei, dar o parte dintre aceste texte de lege au fost încălcate de către prima instanţă, în timp ce altele au fost aplicate ori interpretate greşit, după cum se motivează în calea de atac declarată în cauză.

Au precizat recurentele obiectul lor de activitate, acela de prestări servicii de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare, susţinând că la nivelul unei unităţi administrativ-teritoriale este nevoie de un număr mare de astfel de societăţi, întrucât este necesară dezinsecţia, dezinfecţia şi deratizarea cvasitotalităţii proprietăţilor de la nivelul unităţii administrativ-teritoriale de mai multe ori pe an în vederea combaterii vectorilor dăunători.

În opinia recurentelor-reclamante, A.N.R.S.C., autoritate de reglementare în domeniul serviciilor de utilităţi publice, prin emiterea actului normativ atacat, a realizat o ingerinţă în activitatea lor, prin care sunt prestate servicii potrivit normelor de drept civil, iar nu servicii publice.

Potrivit interpretării A.N.R.S.C., ca efect al dispoziţiei atacate, numai operatorul unic căruia i-a fost atribuit serviciul public de salubrizare a localităţilor poate presta serviciile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare, chiar şi în cazul în care serviciul este prestat în vederea eliminării vectorilor de la nivelul proprietăţilor private, iar serviciile sunt contractate de entităţi de drept privat, astfel că, o consecinţă a actului administrativ atacat o reprezintă faptul că toate societăţile care prestează servicii I. vor fi eliminate de pe piaţă, rămânând ca societatea căreia i s-a atribuit serviciul public de salubrizare a localităţilor să presteze serviciile de I. la nivelul tuturor proprietăţilor private din unitatea administrativ-teritorială respectivă. Susţin recurentele că prima instanţă a făcut o confuzie gravă între un serviciu public prestat la nivelul unei unităţi-administrativ teritoriale şi un serviciu prestat la acelaşi nivel în favoarea unor entităţi private.

Se arată în calea de atac declarată că au fost încălcate mai multe prevederi legale, după cum urmează:

a) prevederile art. 1 din Legea nr. 101/2006 privind salubrizarea localităţilor, lege care reglementează serviciul public de salubrizare, fără a se aplica şi asupra serviciilor prestate între entităţi de drept privat.

Au susţinut recurentele-reclamante că, prin art. 109 alin. (2) din Regulament se adaugă nepermis la lege, întrucât se impune serviciilor prestate în favoarea unor persoane fizice sau juridice de drept privat regimul juridic aplicabil serviciilor publice de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare. Aşadar, prevederea atacată nu face distincţie între societăţile care prestează servicii de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare în favoarea unor entităţi de drept privat şi operatorii care prestează servicii în favoarea unei autorităţi publice locale, în regim de serviciu public. Aceasta cu toate că, în cazul serviciilor publice, sunt aplicabile raporturi de drept administrativ, în timp ce în cazul raporturilor dintre persoane de drept privat sunt aplicabile normele dreptului civil. O atare extindere, modificare de regim juridic printr-un ordin A.N.R.S.C. este contrară legii.

Efectul reglementării pe care o consideră recurentele-reclamante ca fiind nelegală este eliminarea de pe piaţă a tuturor societăţilor cărora nu le-a fost atribuit contractul de prestări servicii publice şi, totodată, obligarea tuturor persoanelor fizice şi juridice să contacteze numai cu operatorul căruia i-a fost atribuit contractul de prestări servicii.

b) prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, deoarece dispoziţiile art. 109 alin. (2) din Regulament impun parcurgerea procedurii de atribuire prevăzute de Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 şi în cazul prestării unor servicii cărora O.U.G. nr. 34/2006 nu le este aplicabilă.

În mod greşit a interpretat prima instanţă legea reţinând că aceasta, Legea nr. 101/2006, face trimitere la O.U.G. nr. 34/2006 şi, pe cale de consecinţă ar fi legală aplicarea procedurilor de achiziţie publică în cazul serviciilor prestate de recurentele-reclamante, în condiţiile în care nici Legea nr. 101/2006, nici O.U.G. nr. 34/2006 nu pot fi aplicate raporturilor dintre persoane de drept privat.

c) prevederile Legii concurenţei nr. 21/1996

Contrar interpretării greşite date de prima instanţă, suprimarea dreptului de a presta servicii în favoarea persoanelor fizice şi juridice de către societăţile având ca obiect de activitate servicii de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare cărora nu le-au fost atribuite contracte de achiziţii publice reprezintă o încălcare a legii concurenţei. Aceasta întrucât reglementarea criticată conduce la crearea unui monopol în favoarea operatorului căruia i-a fost atribuit contractul respectiv, toţi ceilalţi concurenţi fiind eliminaţi de pe piaţă.

Prin hotărârea pronunţată s-au încălcat prevederile art. 2 din Legea concurenţei nr. 21/1996, întrucât prima instanţă nu a cenzurat conduita contrară legii a A.N.R.S.C..

Hotărârea încalcă şi prevederile art. 8 din Legea concurenţei nr. 21/1996, întrucât instanţa a refuzat să cenzureze comportamentul nelegal al A.N.R.S.C..

d) dispoziţiile art. 1169 noul C. civ. privind libertatea de a contracta

Art. 109 alin. (2) din Regulament limitează libertatea contractuală, pentru că obligă persoanele fizice şi juridice să contracteze servicii de deratizare, dezinsecţie şi dezinfecţie, însă pe de altă parte limitează dreptul acestora de a-şi alege cocontractantul.

e) dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică

Intimata A.N.R.S.C. nu a respectat prevederile alin. (11) al art. 7 din Legea nr. 52/2003 şi anume de a păstra pe site-ul său documentele care atestă respectarea dispoziţiilor legale privind transparenţa decizională, iar în prezent nu mai poate fi analizat modul în care au fost respectate dispoziţiile legale privind transparenţa decizională. Neîndeplinirea acestei obligaţii nu reprezintă un impediment de a constata încălcarea procedurii prevăzute de lege, ci dimpotrivă dovedeşte tocmai vătămarea intervenită ca urmare a încălcării procedurii prevăzute de lege.

f) dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice

Prima instanţă a nesocotit prevederile art. 20 alin. (1), stabilind că A.N.R.S.C. a acţionat conform competenţelor conferite de lege. Potrivit textului de lege invocat, A.N.R.S.C. are următoarele competenţe şi atribuţii privind serviciile de utilităţi publice din sfera sa de reglementare: (...) p) propune autorităţilor administraţiei publice locale, ministerului de resort şi Consiliului Concurenţei măsuri pentru restrângerea ariilor în care se manifestă condiţii de monopol, precum şi pentru prevenirea abuzului de poziţie dominantă pe piaţă, în vederea limitării efectelor caracterului de monopol al serviciilor.

Or, conduita A.N.R.S.C. se află la polul opus faţă de cea reglementată de lege, căci dispoziţia atacată are tocmai scopul de a crea un monopol pe piaţă. De altfel, şi din punctul de vedere al Consiliului Concurenţei depus la dosarul cauzei, reiese că prin dispoziţia atacată se aduce o atingere gravă prevederilor legale incidente în materia dreptului concurenţei. În plus, conduita A.N.R.S.C. reprezintă o ingerinţă în sfera serviciilor de drept privat şi nu public, aşa cum prevede textul citat.

g) încălcarea art. 36 alin. (2) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice

Textul legal citat prevede foarte clar că operatorul de servicii de utilităţi publice asigură prestarea serviciilor numai până la limita de proprietate. Pe cale de consecinţă, textul legal garantează în mod expres dreptul persoanelor fizice şi juridice de drept privat de a contracta cu orice prestator de servicii pentru satisfacerea nevoilor lor, inclusiv în ceea ce priveşte serviciile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare. Prin hotărârea pronunţată de instanţă se încalcă şi acest text de lege.

h) dispoziţiile referitoare la competenţa A.N.R.S.C.

Art. 14 alin. (3) prevede că "A.N.R.S.C. îşi exercită prerogativele de autoritate publică în condiţii de echidistanţă şi echilibru atât faţă de utilizatori şi operatori, cât şi faţă de autorităţile administraţiei publice locale. A.N.R.S.C. îşi exercită competenţele şi atribuţiile conferite prin prezenta lege, faţă de toţi operatorii, indiferent de forma de proprietate şi natura capitalului, de organizarea acestora, de ţara de origine şi de modalitatea în care este organizată şi se desfăşoară, la nivelul unităţilor administrativ-teritoriale, gestiunea serviciilor de utilităţi publice, precum şi faţă de operatorii economici sau instituţiile publice care desfăşoară în condiţii de monopol unele activităţi specifice serviciilor de utilităţi publice din sfera sa de reglementare."

Prin noţiunea de "operator" se înţelege orice persoană juridică de drept public sau privat înregistrată în România, într-un stat membru al Uniunii Europene ori în alt stat, care are competenţa şi capacitatea, recunoscute prin licenţă emisă de autoritatea naţională de reglementare competentă din România, de a furniza/presta, în condiţiile reglementărilor în vigoare, un serviciu sau o activitate din sfera serviciilor de utilităţi publice şi care asigură nemijlocit gestiunea serviciului/activităţii, precum şi administrarea, funcţionarea şi exploatarea sistemului de utilităţi publice aferent acestuia/acesteia.

Mai mult decât atât, art. 1 alin. (1) din Legea nr. 51/2006 prevede că "prezenta lege stabileşte cadrul juridic şi instituţional unitar, obiectivele, competenţele, atribuţiile şi instrumentele specifice necesare înfiinţării, organizării, gestionării, finanţării, exploatării, monitorizării şi controlului furnizării/prestării reglementate a serviciilor comunitare de utilităţi publice."

Din coroborarea dispoziţiilor legale menţionate, reiese că A.N.R.S.C. are prerogative numai în raport cu operatorii şi utilizatorii serviciilor comunitare de utilităţi publice, nu şi asupra operatorilor privaţi.

Pe cale de consecinţă, iniţiativa A.N.R.S.C. de a proceda la reglementarea unor raporturi juridice de drept privat încalcă în mod evident sfera sa de competenţă.

În concluzie, au susţinut recurentele-reclamante că prima instanţă a nesocotit fragrant faptul că domeniul de aplicare al legii vizează serviciile comunitare de utilităţi publice şi nu serviciile de dezinfecţie, dezinsecţie şi deratizare în favoarea unor entităţi de drept privat prestate de către entităţi de drept privat.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata-pârâtă Autoritatea Naţională pentru Servicii Comunitare de Utilităţi Publice a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

A susţinut intimata-pârâtă că, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, ordinul atacat a respectat dispoziţiile legale, cu forţă juridică superioară, în baza cărora a fost emis, respectiv dispoziţiile Legii nr. 51/2006 şi ale legii speciale în domeniu, Legea nr. 101/2006, raportat la prevederile art. 4 alin. (3), ale art. 20 alin. (2) lit. e) şi art. 24 alin. (1) lit. b) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006, republicată, întrucât utilizatorii serviciului de salubrizare sunt atât persoanele fizice, cât şi cele juridice de pe raza unităţii administrativ teritoriale.

Cât priveşte pretinsa "încălcare a prevederilor art. 1 din O.U.G. nr. 34/2006", instanţa de fond în mod corect a reţinut că regulamentul emis a fost dat în aplicarea Legii nr. 101/2006, care prevede la art. 14 alin. (3) că "Procedura de atribuire şi regimul juridic al contractelor de delegare a gestiunii serviciului de salubrizare a localităţilor sunt cele stabilite de autorităţile deliberative ale unităţilor administrativ-teritoriale, conform prevederilor Legii nr. 51/2006, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 337/2006, cu modificările şi completările ulterioare".

Cât priveşte afirmaţiile că "reglementarea criticată conduce la crearea unui monopol în favoarea operatorului căruia i-a fost atribuit contractul respectiv, toţi ceilalţi concurenţi fiind eliminaţi de pe piaţă, încălcându-se prevederile Legii concurenţei nr. 21/1996", respectiv "se încalcă dispoziţiile art. 1169 noul C. civ. privind libertatea de a contracta", consideră intimata-pârâtă că ele nu pot fi reţinute, întrucât, pe de o parte instanţa reţine că Legea nr. 101/2006 este legea specială în raport cu C. civ. şi Legea concurenţei nr. 21/1996, iar pe de alta parte chiar prin Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 612/28.04.2009 şi Decizia Curţii Constituţionale a României nr. 750/01.06.2010 se constată că "dispoziţiile art. 19 alin. (2) lit. e) din Legea serviciului de salubrizare a localităţilor nr. 101/2006 consacră în favoarea operatorilor selectaţi, potrivit procedurilor legale, să gestioneze serviciul public de salubrizare, dreptul la exclusivitate în acest domeniu de activitate pe raza unei anumite comunităţi locale, astfel cum rezultă din hotărârea de dare în administrare, hotărârea de atribuire sau din contractul de delegare a gestiunii, după caz. Norma juridică criticată nu conferă un drept de exclusivitate unui anumit operator, ci asigură celui care, cu respectarea legii, gestionează serviciul de salubrizare, posibilitatea exercitării în concret a obligaţiilor sale specifice, asumate prin actele juridice indicate mai sus. Aşadar, textul legal examinat nu face decât să întărească efectul acelor acte juridice în baza cărora un operator, în condiţii de transparenţă şi egalitate de tratament, a dobândit gestiunea serviciului public de salubrizare."

Prevederile art. 109 alin. (2) din Ordinul nr. 82/2015 preiau prevederile art. 101 alin. (2) din Ordinul nr. 110/2007 privind aprobarea Regulamentului-cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor, abrogat odată cu intrarea în vigoare a Ordinului nr. 82/2015.

Serviciile de salubrizare a localităţilor şi, pe cale de consecinţă, activităţile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare sunt desfăşurate în regim de monopol reglementat, manifestarea concurenţei dintre operatorii ce furnizează servicii de utilităţi publice realizându-se doar cu ocazia licitaţiei derulate în vederea desemnării întreprinderii câştigătoare.

Prin urmare, acţiunile Autorităţii Naţionale de Reglementare pentru Serviciile Comunitare de Utilităţi Publice privind activităţile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare, aduse în atenţia Consiliului Concurenţei, nu sunt susceptibile să intre sub incidenţa prevederilor Legii concurenţei.

Referitor la posibilele încălcări ale dispoziţiilor Legii nr. 52/2004 privind transparenţa decizională, urmează a nu fi reţinute de instanţa de recurs, având în vedere că, aşa cum reiese din înscrisurile depuse în apărarea sa, A.N.R.S.C. a respectat aceste dispoziţii legale.

Cât priveşte criticile privind încălcarea unor prevederi din Legea nr. 51/2006, instanţa în mod corect a reţinut că "nu pot fi primite, deoarece Legea nr. 101/2006 are caracter special în raport cu Legea nr. 51/2006, iar regulamentul criticat a fost adoptat în aplicarea legii speciale, iar conţinutul său trebuie analizat în raport cu prevederile acestuia".

De asemenea, solicită intimata-pârâtă să fie înlăturate şi susţinerile privind adoptarea Regulamentului cu încălcarea competenţei A.N.R.S.C., deoarece instituţia intimată are ca atribuţie principală reglementarea serviciilor comunitare de utilităţi publice, serviciul de salubrizare a localităţilor şi implicit activitatea de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare făcând parte din sfera acestor servicii.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 26 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 12 iunie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Examinând recursul declarat în cauză prin prisma criticilor formulate şi a probelor administrate, Înalta Curte reţine caracterul său fondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Fără a îmbrăţişa soluţia primei instanţe, Înalta Curte reţine că judecătorul fondului a stabilit corect că Legea nr. 101/2006 este norma specială în aplicarea căreia a fost emis Ordinul nr. 82/2015, astfel cum rezultă din preambulul actului administrativ a cărui anulare parţială s-a solicitat.

Potrivit normelor de tehnică legislativă prevăzute la art. 77 din Legea nr. 24/2000, "(O)rdinele cu caracter normativ, instrucţiunile şi alte asemenea acte ale conducătorilor ministerelor şi ai celorlalte organe ale administraţiei publice centrale de specialitate sau ale autorităţilor administrative autonome se emit numai pe baza şi în executarea legilor, a hotărârilor şi a ordonanţelor Guvernului. În formula introductivă a acestor acte normative vor fi cuprinse toate temeiurile juridice prevăzute la art. 42 alin. (4)", iar potrivit prevederilor art. 78 din acelaşi act normativ, "(O)rdinele, instrucţiunile şi alte asemenea acte trebuie să se limiteze strict la cadrul stabilit de actele pe baza şi în executarea cărora au fost emise şi nu pot conţine soluţii care să contravină prevederilor acestora."

Potrivit prevederilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 101/2006, " A.N.R.S.C. elaborează reglementările-cadru privind serviciul de salubrizare, monitorizează modul de aplicare a legislaţiei în domeniu şi acordă licenţă operatorilor de salubrizare, conform prevederilor prezentei legi", acesta fiind unul dintre temeiurile de drept în baza cărora a fost emis Ordinul nr. 82/2015.

Analizând acest context normativ, reţine Înalta Curte că Legea nr. 101/2006 constituie legea specială ce reglementează serviciul public de salubrizare a localităţilor, după cum stipulează dispoziţiile art. 1 alin. (2) al acestui text legal, în care se arată că "(P)revederile prezentei legi se aplică serviciului public de salubrizare a localităţilor, înfiinţat şi organizat de către autorităţile administraţiei publice locale la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, judeţelor şi al sectoarelor municipiului Bucureşti".

Recurentele-reclamante au solicitat anularea parţială a Ordinul A.N.R.S.C. nr. 82/2015, în ceea ce priveşte dispoziţiile art. 109 alin. (2) din acest act administrativ, ce stabilesc că "(o)peraţiunile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare se prestează numai de către operatorul licenţiat de A.N.R.S.C. căruia i-a fost atribuită activitatea în gestiune directă sau delegată de către unitatea administrativ-teritorială, în condiţiile legii".

Un astfel de conţinut al normei cu forţă juridică inferioară încalcă, în mod flagrant, prevederile normei cu caracter superior, respectiv Legea nr. 101/2006 prin care s-a conferit intimatei-pârâte prerogative reglementării prin ordin a serviciului de salubrizare a localităţilor, în ceea ce priveşte componenta de serviciu public al acestei activităţi.

După cum se observă din examinarea Legii nr. 101/2006, actul normativ analizat se referă exclusiv la reglementarea serviciului public de salubrizare a localităţilor, care "face parte din sfera serviciilor comunitare de utilităţi publice şi se desfăşoară sub controlul, conducerea sau coordonarea autorităţilor administraţiei publice locale ori ale asociaţiilor de dezvoltare intercomunitară, în scopul salubrizării localităţilor", iar regulamentul cadru aprobat prin Ordinul nr. 82/2015 limitează, în mod nepermis, prin modul în care a fost edictat art. 109 alin. (2), serviciile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare care se prestează în spaţiile private ale persoanelor fizice şi juridice de drept privat, prin instituirea obligaţiei ca aceste servicii să fie realizate "numai de către operatorul licenţiat al A.N.R.S.C. căruia i-a fost atribuită activitatea în gestiune direct sau delegate de către unitatea administrative-teritorială, în condiţiile legii".

O astfel de prevedere inserată în legislaţia secundară nu-şi are nicio justificare legală prin raportare la norma juridică superioară ce trebuia respectată, excedând limitelor stabilite prin Legea nr. 101/2006, care, în reglementarea sa, a înţeles să definească drept utilizatori ai serviciilor de salubrizare persoanele fizice sau juridice care beneficiază individual de una sau mai multe dintre activităţile specifice serviciului de salubrizare, în cazul activităţilor a căror contractare se realizează pe baza unui contract de prestare a serviciului de salubrizare, încheiat în nume propriu cu operatorul licenţiat pentru prestarea serviciului în unitatea administrativ- teritorială/sectoarele municipiului Bucureşti respectivă/respective".

Or, după cum se relevă din prevederile art. 103 din Regulamentul-cadru aprobat prin Ordinul A.N.R.S.C. nr. 82/2015, se instituie obligativitatea întocmirii unui program unitar de acţiune de combatere a vectorilor, la nivelul fiecărei unităţi administrativ-teritoriale, în cadrul căruia se identifică acţiunile pe care le va presta operatorul desemnat conform Legii nr. 51/2006 (art. 22 din Legea nr. 101/2006 face trimitere la modalitatea în care s obţine licenţa de către un operator interesat), acest program făcând parte din componenta serviciului public organizat pentru activităţile de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare.

Cum printre obiectivele din programul unitar de acţiune la care se aplică tratamentele descrise la art. 103 alin. (1) din Regulamentul-cadru nu intră şi spaţiile construite, indiferent de destinaţie, aparţinând persoanelor fizice şi juridice de drept privat, rezultă că modalitatea de stabilire a operatorilor care pot realiza activităţi de dezinsecţie, dezinfecţie şi deratizare în aceste spaţii relevă o neconcordanţă de reglementare a textelor legale din cuprinsul aceluiaşi act normativ, care, astfel, încalcă câmpul de aplicare a normei juridice superioare, respective Legea nr. 101/2006, în privinţa definirii activităţilor care intră în componenţa serviciului public şi a utilizatorilor cărora le sunt aplicabile serviciile de salubrizare în virtutea unui contract încheiat cu operatorul desemnat pentru acele activităţi descrise în contract.

Prin urmare, se reţine nelegalitatea normei juridice inferioare Legii nr. 101/2006, în aplicarea căreia a fost edictată, fapt de natură a atrage sancţiunea anulării sale, dată fiind lipsa de conformitate a prevederilor art. 109 alin. (2) din Ordinul A.N.R.S.C. nr. 82/2015 cu actul normativ cu forţă juridică superioară ce a constituit temeiul de drept al emiterii, de către intimata-pârâtă, a Regulamentului cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor din 9.03.2015.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte reţine că nu se mai impune analizarea aspectelor de nelegalitate care derivă din necorelarea normei vizate cu alte prevederi legale rezultate din acte normative cu forţă juridică superioară ordinului contestat parţial, fiind prioritară verificarea în raport de legea în aplicarea căreia a fost emis actul administrativ de către autoritatea intimată, verificare ce a condus la reţinerea caracterului nelegal al dispoziţiilor statuate la alin. (2) al art. 109 din Ordinul A.N.R.S.C. nr. 82/2015, forma în vigoare la data sesizării instanţei judecătoreşti.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele anterior expuse, în aplicarea prevederilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat în cauză de reclamantele A. SRL, B. SRL, C. SRL, D. SRL, E. SRL, F. SRL, G. SRL, H. SRL, I. SRL, J. SRL şi K. SRL, îndreptat împotriva Sentinţei civile nr. 2258 din 28 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sentinţă pe care o va casa şi, în rejudecare, va admite cererea de chemare în judecată astfel cum a fost formulată, dispunând, în consecinţă, anularea dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Regulamentul - cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor aprobat prin Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Servicii Comunitare de Utilităţi Publice nr. 82/2015.

Dată fiind culpa procesuală a intimatei-pârâte A.N.R.S.C. în prezentul demers judiciar, aceasta va fi obligată la plata către recurentele-reclamante a cheltuielilor de judecată efectuate în calea de atac a recursului, în cuantum de 3540 RON, din totalul de 4 956,42 RON, în raport de prevederile art. 452 şi cele ale art. 453 C. proc. civ., cheltuielile reprezentând taxă de timbru şi onorariul cuvenit apărătorului ales, puse în sarcina intimatei-pârâte A.N.R.S.C., fiind cele dovedite prin înscrisurile aflate la dosar, fiind cuvenite pentru recurentele-reclamante care au depus atât factura fiscală pentru serviciile juridice prestate în cadrul dosarului de faţă, cât şi extrasul de cont prin care s-a probat plata respectivelor servicii juridice.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamantele A. SRL, B. SRL, C. SRL, D. SRL, E. SRL, F. SRL, G. SRL, H. SRL, I. SRL, J. SRL şi K. SRL împotriva Sentinţei civile nr. 2258 din 28 iunie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă atacată şi, rejudecând:

Admite cererea de chemare în judecată.

Dispune anularea dispoziţiilor art. 109 alin. (2) din Regulamentul - cadru al serviciului de salubrizare a localităţilor aprobat prin Ordinul Autorităţii Naţionale pentru Servicii Comunitare de Utilităţi Publice nr. 82/2015.

Obligă intimata-pârâtă Autoritatea Naţională de Reglementare pentru Servicii Comunitare de Utilităţi Publice la plata către recurentele-reclamante A. SRL, B. SRL, C. SRL, D. SRL, E. SRL, F. SRL, G. SRL, H. SRL, I. SRL, J. SRL şi K. SRL a sumei de 3.540 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 3 iulie 2019.

GGC - GV