Tax security measures challenged for lack of substantive reasoning in first-instance judgment

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 18.04.2016 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. SRL a chemat în judecată pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş - AIF - SIFPJ NR. 3, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Administraţia Sector 3 a Finanţelor Publice, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/26.02.2016, emise de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice - Argeş - AIF-SIFPJ nr. 3.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din data de 01 iunie 2016 Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a constatat că este legal, material şi teritorial competentă să soluţioneze cauza, a respins cererea de amânare a judecării cauzei şi a amânat pronunţarea la data de 08 iunie 2016.

Prin Sentinţa nr. 148 din 08 iunie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a respins ca neîntemeiată contestaţia formulată de reclamanta SC A. SRL, în contradictoriu cu pârâţii Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş - AIF - SIFPJ nr. 3, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi Administraţia Sector 3 a Finanţelor Publice.

3. Cererea de recurs

Împotriva încheierii din 01 iunie 2016 şi a Sentinţei nr. 148 din 08 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta SC A. SRL, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În motivarea recursului arată că instanţa nu s-a pronunţat cu privire la cererea de suspendare a dosarului până la soluţionarea plângerii penale şi a respins, în mod netemeinic, cererea de probaţiune a reclamantei, sens în care solicită ca instanţa de recurs să facă demersuri pentru comunicarea caietului grefierului, din care reiese faptul că a formulat această cerere de suspendare, întemeiată pe art. 413 C. proc. civ.

De asemenea, susţine că sentinţa recurată nu este motivată sau este cel puţin superficială şi că prima instanţă a soluţionat procesul fără a intra pe fondul cauzei. Precizează că prin actul administrativ atacat nu este motivată soluţia de instituire a popririi conturilor sale şi nici nu există o corelare între situaţia de fapt şi situaţia de drept.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că instanţa nu s-a raportat la documentele depuse la dosar, ci doar la cele reţinute de organul fiscal în actul administrativ atacat, astfel că a interpretat greşit legea şi a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material. Astfel, nu s-a depus niciun document din care să rezulte motivul înfiinţării popririi.

Consideră că instanţa a interpretat greşit art. 213 alin. (2) C. proc. civ. şi Ordinele ANAF la care se face referire în hotărâre şi nu au fost respectate cerinţele art. 2 din OPANAF nr. 2605/2010, întrucât nu există temei pentru aplicarea textului de lege menţionat.

Mai arată că, deşi prima instanţă a reţinut că pârâta a făcut dovada modului în care s-au stabilit obligaţiile fiscale suplimentare, la dosar nu există o astfel de dovadă. Nu s-a făcut dovada că prejudiciul de 4.603.722 RON este rezultatul săvârşirii unor infracţiuni şi nici nu au fost depuse dovezi ale comportamentului fiscal inadecvat al recurentei.

Pe de altă parte, arată că nu s-a probat pericolul ca recurenta să înstrăineze patrimoniul şi că numitul B. nu a semnat niciodată vreun document prin care să fi dobândit calitatea de asociat în cadrul societăţii C. SRL.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata-pârâtă Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârilor atacate ca temeinice şi legale.

Susţine că soluţia primei instanţe este legală întrucât există pericolul ca debitorul să se sustragă de la plata taxelor către bugetul general consolidat al statului, să îşi ascundă sau să îşi risipească patrimoniul, periclitând colectarea veniturilor.

5. Cererea de suspendare a judecăţii cauzei

La data de 26.06.2019 recurenta-reclamantă SC A. SRL a formulat, în temeiul art. 413 C. proc. civ., o cerere de suspendare a judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti.

În motivarea cererii de suspendare arată că dosarul mai sus arătat a fost înregistrat pe rolul Parchetului la data de 05.04.2016 şi are ca parte vătămată pe B., care deţine şi calitatea de asociat în cadrul SC A. SRL.

În Procesul-verbal nr. x/26.02.2016, întocmit la aceeaşi dată cu Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii, contestată în prezenta cauză, s-a reţinut că B. are calitatea de asociat şi în cadrul societăţii C. SRL, cu privire la care s-a apreciat că are un comportament fiscal inadecvat şi pentru care inspectorii organului fiscal au formulat sesizări penale.

Astfel, consideră că dezlegarea cauzei depinde de existenţa unui drept care face obiectul unei alte judecăţi.

II. Soluţia instanţei de recurs

În ceea ce priveşte cererea formulată de recurenta-reclamantă privind suspendarea judecăţii cauzei până la soluţionarea definitivă a dosarului nr. x/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti, Înalta Curte apreciază că aceasta este neîntemeiată.

Recurenta-reclamantă a susţinut că judecarea prezentei cauze depinde în tot sau în parte de soluţia ce urmează a se da în dosarul penal.

Înalta Curte constată că obiectul dedus judecăţii în prezenta cauză îl reprezintă anularea Deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. x/26.02.2016, emise de către Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice - Argeş - AIF-SIFPJ nr. 3, care urmează a fi analizat prin raportare la înscrisurile depuse de către părţi şi care nu depinde de soluţia din dosarul penal, în care asociatul societăţii recurentei are calitatea de parte vătămată.

Prin urmare, apreciind că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 413 alin. (1) pct. 1 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de suspendare a judecăţii cauzei, formulate de recurenta-reclamantă.

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Cererea de recurs formulată de reclamanta A. SRL a fost întemeiată pe motivele de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că este fondat, întrucât deşi prin hotărârea recurată s-a respins contestaţia reclamantei ca neîntemeiată, în considerentele respectivei hotărâri prima instanţă nu a motivat soluţia pronunţată, respectiv nu a fost arătat raţionamentul logico-juridic care a condus instanţa la această concluzie.

Înalta Curte constată că, în speţă, considerentele hotărârii recurate reprezintă o redare fidelă a întâmpinării depuse în faţa instanţei de fond de către intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş şi aflate la dosarul de fond, fără a cuprinde elementele logico-juridice ce au condus instanţa la pronunţarea soluţiei.

Potrivit dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, hotărârea pronunţată de prima instanţă va cuprinde:

"b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Motivarea hotărârii judecătoreşti, respectiv a soluţiilor pronunţate, trebuie realizată într-o manieră clară şi coerentă, fiind indispensabilă pentru exercitarea controlului judiciar de către instanţa ierarhic superioară şi constituie o garanţie împotriva arbitrariului pentru părţile în proces, întrucât le furnizează dovada, pe de o parte, că solicitările şi mijloacele lor de apărare au fost serios examinate de instanţă, dar şi că soluţiile adoptate de către instanţele judecătoreşti se întemeiază pe un raţionament logico-juridic menit să confere certitudinea că instanţa a pronunţat o soluţie justă, în raport cu împrejurările de fapt ale cauzei şi temeiurile de drept aplicabile.

Întrucât legiuitorul prevede cu titlu imperativ obligaţia motivării hotărârilor judecătoreşti într-un mod care să corespundă exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., precum şi exigenţelor art. 6 paragraf 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi care să facă posibil controlul de legalitate a hotărârii recurate de către instanţa de recurs, Înalta Curte constată că, pentru respectarea principiului dublului grad de jurisdicţie şi asigurarea tuturor garanţiilor procesuale pe care judecata în primă instanţă le conferă părţilor, se impune casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

În raport cu această soluţie nu se mai impune analizarea criticilor care se circumscriu motivului de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de către recurentă, aceste critici urmând a fi examinate de către prima instanţă cu ocazia rejudecării cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de SC A. SRL împotriva încheierii din 01 iunie 2016 şi a Sentinţei nr. 148 din 08 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; va casa încheierea şi sentinţa recurate şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a judecăţii cauzei.

Admite recursul declarat de SC A. SRL împotriva încheierii din 01 iunie 2016 şi a Sentinţei nr. 148 din 08 iunie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea şi sentinţa recurate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 27 iunie 2019.

GGC - GV