Recourse against final appellate decision: inadmissibility under mandatory finality rules

Asupra cauzei de faţă, prin raportare la dispoziţiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., constată următoarele:

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, prin Decizia nr. 389 din 4 septembrie 2018 a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 309 din 18 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Călăraşi.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs A..

Învestită cu soluţionarea căii de atac, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia I civilă, a procedat, la 24 octombrie 2018, la întocmirea raportului asupra admisibilităţii în principiu a recursului.

Completul de filtru C3, la data de 25 octombrie 2018, constatând că raportul întruneşte condiţiile art. 493 alin. (3) C. proc. civ., a dispus comunicarea acestuia părţilor, pentru depunerea punctelor de vedere, în acord cu dispoziţiile art. 493 alin. (4) din cod şi a acordat termen la 5 decembrie 2018, în camera de consiliu, fără citare părţi, pentru soluţionarea căii de atac.

La data de 6 noiembrie 2018, a fost înregistrat punctul de vedere al recurentului la raport, prin care a arătat, în esenţă, că a declarat recursul conform Constituţiei României şi Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Analizând recursul, Înalta Curte constată că este inadmisibil, în considerarea argumentelor ce succed:

Prin Decizia nr. 389 din 4 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Sentinţei civile nr. 309 din 18 aprilie 2018 pronunţată de Tribunalul Călăraşi.

În drept, potrivit art. 634 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., sunt hotărâri definitive, hotărârile date în recurs, chiar dacă prin acestea s-a soluţionat fondul pricinii.

Faţă de dispoziţiile legale menţionate, Decizia nr. 389 din 4 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie, atacată în prezenta cauză, nu este supusă recursului.

Se reţine totodată că prin dispoziţiile art. 10 alin. (1) C. proc. civ., legiuitorul a impus în sarcina părţilor îndeplinirea actelor de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau judecător.

Prin urmare, revine persoanei interesate obligaţia de a sesiza jurisdicţia competentă, în condiţiile legii procesual civile, aceeaşi pentru subiecţii de drept aflaţi în situaţii identice.

Aceleaşi exigenţe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiţii decât cele determinate de dreptul intern prin legea procesuală.

Din dispoziţiile C. proc. civ. rezultă că, între alte condiţii ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este şi cea privind existenţa unei hotărâri determinate ca atare de lege susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Recunoaşterea unei căi de atac în alte situaţii decât cele prevăzute de legea procesuală constituie o încălcare a principiului legalităţii, precum şi al principiului constituţional al egalităţii în faţa legii şi, din acest motiv, apare ca o soluţie inadmisibilă în ordinea de drept.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanţelor judecătoreşti şi soluţionarea cererilor în limitele competenţei atribuite prin lege sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituţia României.

Faţă de toate cele de mai sus, recursul declarat în cauză apare ca inadmisibil, urmând a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de A. împotriva Deciziei nr. 389 din 4 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a III-a civilă şi pentru cauze cu minori şi de familie.

Fără cale de atac.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 decembrie 2018.

GGC - GV