Rural financing contract termination by agreement vs. irregularity classification; illegality of 10% penalty and bank guarantee execution exceeding restitution obligation

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 18 septembrie 2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Întreprinderea Individuală A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale solicitând: anularea Deciziei nr. 30621 din 18 august 2015 prin care i-a fost respinsă contestaţia; anularea în parte a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, încheiat la data de 15 iunie 2015, înregistrat la AFIR sub nr. x, în ceea ce priveşte stabilirea drept creanţă bugetară a sumei de 178.503 RON, reprezentând "10% penalizare conform clauzelor contractuale", şi obligarea pârâtei la plata, cu titlu de despăgubire pentru daunele materiale provocate prin actul administrativ menţionat, a sumei de 178.503 RON încasată de pârâtă în mod nelegal de la reclamantă.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 490 din 16 februarie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost admisă acţiunea formulată de reclamanta Întreprinderea Individuală A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale. A fost anulată Decizia nr. 30621 din 18 august 2015, a fost anulat în parte Procesul-verbal de constatare nereguli şi de stabilire a creanţei bugetare, în ceea ce priveşte stabilirea drept creanţă bugetară a sumei de 178.503 RON şi a fost obligată pârâta la plata către reclamantă a sumei de 178.503 RON, precum şi la plata sumei de 2750 RON cheltuieli de judecată, cu aplicarea art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

1.3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea cererii de recurs a prezentat situaţia de fapt şi a arătat că motivul de casare vizează reţinerea instanţei de fond în sensul că "în condiţiile în care nu se poate reţine, în speţă, săvârşirea de către reclamantă a unei nereguli, obligaţia de restituire vizează numai suma primită ca finanţare nerambursabilă, care include avans şi tranşe de plată decontate."

Faţă de această reţinere, apreciată nelegală, recurenta a arătat că, în vederea autorizării la plată a contravalorii avansului, beneficiarul Î.I. A. a depus scrisoarea de garanţie bancară de restituire a avansului acordat, nr. 227 din 7 aprilie 2011 emisă de B. SA Sucursala Sibiu, în valoare de 1.963.533,00 RON, garanţia financiară reprezentând 110% din valoarea avansului acordat şi având o durată de valabilitate care acoperă întreaga durată de execuţie a contractului de finanţare, inclusiv termenul de 90 de zile aferent plăţii ultimei tranşe.

A menţionat că solicitarea acordării unui avans este o modalitate opţională de a obţine un sprijin în vederea demarării execuţiei, solicitată de beneficiarii care nu dispun de surse constante de finanţare, iar beneficiarul trebuie să îşi asume responsabilităţile care decurg în urma acordării unui avans pe care s-a angajat să îl justifice la ultima tranşă de plată, astfel că nedepunerea ultimei tranşe de plată şi solicitarea de reziliere a contractului de finanţare îndreptăţesc AFIR să ia măsurile legale care se impun în vederea recuperării avansului acordat. Avansul dispune de propria reglementare strictă şi foarte clar expusă, care se impune a fi respectată şi nu plasată prin interpretare în sfera unei alte clauze - specialia generalibus derogant.

A invocat disp. art. 56 alin. (2) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1974/2006 precizând că în situaţia în care avansul acordat nu este justificat sau utilizat potrivit destinaţiei acestuia, respectiv nerealizarea investiţiei pentru care a fost încheiat contractul de finanţare, AFIR, fără îndeplinirea niciunei formalităţi, va proceda la executarea garanţiei constituite.

Recurenta a arătat că solicitarea beneficiarului Î.I. A., de încetare a contractului de finanţare, înaintată către AFIR prin adresa nr. x/30 aprilie 2015, a avut drept consecinţă demararea procedurii de constituire debite şi, respectiv, de recuperare a sumelor plătite în cadrul contractului, aplicându-se prevederile din Manualul de procedură pentru contractarea fondurilor europene versiunea 29, pct. "C6.2.1 Încetarea contractelor cu plăţi efectuate".

În vederea recuperării avansului şi pentru a răspunde solicitării beneficiarului, recurenta a demarat procedura de recuperare a avansului prin singura modalitate permisă de lege şi de contractul de finanţare, respectiv prin executarea scrisorii de garanţie bancară în cuantumul garanţiei constituite de beneficiar la acordarea avansului.

Recurenta a invocat prevederile Anexei V - Instrucţiuni de plată la Contractul de finanţare precizând că în cuprinsul Scrisorii de garanţie bancară de restituire a avansului acordat nr. x din 7 aprilie 2011 este specificat faptul că în situaţia neîndeplinirii obligaţiilor contractuale, instituţia bancară, la solicitarea AFIR, va elibera garanţia constituită (respectiv valoarea avansului şi o marjă de 10%).

Rezultă din prevederile acestei anexe următoarele aspecte: cuantumul garanţiei de 110% este stabilit cu titlu de obligaţie; este obligatoriu ca avansul să fie justificat prin documente, deci utilizat, astfel că singura concluzie rezonabilă, în opinia recurentei, este aceea că nerealizarea obiectivului reprezentat de justificarea/utilizarea avansului constituie neregulă. De asemenea, rezultă că în contractul de finanţare nu sunt stipulate metode multiple/alternative/negociabile cu privire la returnarea avansului, ci este exprimată clar o singură acţiune de intervenţie - executarea garanţiei de 110%. Aceste prevederi fac referire în mod expres la recuperarea avansului în situaţia în care beneficiarul nu justifică avansul pană la finalizarea duratei de execuţie a proiectului, aşa cum şi-a asumat prin semnarea contractului de finanţare.

Au mai fost invocate în cererea de recurs disp. art. 12 alin. (5), art. 11 alin. (3), art. 16 alin. (3) din Anexa I la Contractul de finanţare, disp. art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011 susţinându-se că, întrucât investiţia a devenit neeligibilă pentru finanţare, sumele rambursate beneficiarului sub formă de avans şi tranşe de plată devin plăţi necuvenite şi trebuie recuperate de autoritatea contractantă, cu aplicarea penalităţilor stabilite conform legii.

Nu se face o distincţie între situaţia în care se constată de autoritatea contractantă o neregulă în derularea contractului şi situaţia încetării de bună voie a contractului, anterior finalizării proiectului, la solicitarea beneficiarului, ci se referă exclusiv la situaţia nejustificării avansului pană la finalizarea duratei de execuţie a proiectului asumat de beneficiar, fără a se face vreo referire la motivul pentru care acesta nu şi-a putut îndeplini această obligaţie. Având în vedere aceste aspecte, coroborate cu faptul că beneficiarul nu a depus ultima tranşă de plată din care s-ar fi putut reţine avansul acordat, unica posibilitate de recuperare a acestuia o constituie executarea scrisorii de garanţie bancară.

Totodată, a făcut referire la incidenţa disp. art. 20 alin. (7) din O.U.G. nr. 74/2009 din care rezultă, în opinia recurentei, faptul că este obligată a proceda în cazul nejustificării folosirii avansului, indiferent de motivul care a cauzat această situaţie, la executarea scrisorii de garanţie bancară în cuantumul de 110%, astfel cum aceasta a fost constituită în favoarea recurentei. În plus, beneficiara avea cunoştinţă de clauzele asumate chiar anterior semnării contractului.

1.4. Apărările intimatei

Intimata reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat susţinând, în esenţă, că nu există în cauză o încălcare a: disp. art. 4 alin. (5) din Contractul de finanţare şi din Anexa V la contract; prevederilor H.G. nr. 224/2008 şi a art. 20 alin. (2) şi (7) din O.U.G. nr. 74/2009; disp. art. 56 alin. (2) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 1947/2006.

Nu este vorba despre o neregulă, ci despre exercitarea unui drept contractual - dreptul de a solicita denunţarea contractului, conform art. 11 alin. (2) din Anexa I la contract.

Termenul de plată se împlinea la data de 29 iulie 2015, iar la 16 iulie 2015 a rambursat AFIR, la solicitarea acesteia, suma de 1.629.303,47 RON reprezentând tranşe de plată decontate până la solicitarea de încetare a contractului, iar avansul a fost recuperat de AFIR la 21 iulie 2015 prin executarea scrisorii de garanţie bancară în întregul său, deci a fost recuperată şi suma care depăşeşte valoarea avansului.

La data de 8 noiembrie 2016 a fost depus la dosar contractul de cesiune de creanţă nr. x încheiat între A. Întreprinderea Individuală, în calitate de cedent, şi C. SRL, în calitate de concesionar, prin care cedentul a transmis cesionarului drepturile asupra creanţei pe care acesta le are împotriva debitorului cedat Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în cuantum de 178.503 RON, alături de cheltuielile de judecată, conform Sentinţei civile nr. 490 din 16 februarie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2015 aflat pe rolul Curţii de Apel Bucureşti.

Instanţa de recurs a apreciat că au calitate procesuală în prezenta cauză atât Întreprinderea Individuală A., cât şi şi C. SRL

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

Analizând sentinţa recurată prin prisma motivului de recurs invocat, a apărărilor din întâmpinare şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, faţă de următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

La data de 30 decembrie 2009, între Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (în prezent AFIR), în calitate de autoritate contractantă, şi reclamanta Întreprinderea Individuală A., în calitate de beneficiar, s-a încheiat Contractul de finanţare nr. x având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către autoritatea contractantă pentru punerea în aplicare a cererii de finanţare pentru proiectul "Înfiinţarea plantaţiei de afin la Viştea de Sus, Jud. Braşov", valoarea exigibilă a proiectului fiind de 5.492.000 RON, din care 65% finanţare nerambursabilă, iar 35% contribuţie proprie a reclamantei. Potrivit art. 4 din contract, pârâta a acordat un avans de 50% din valoarea finanţării nerambursabile, iar reclamanta a depus o garanţie financiară care să acopere suma solicitată în avans, în procent de 110%, eliberată de B.

La data de 30 aprilie 2015, reclamanta a solicitat rezilierea Contractului de finanţare nr. x, în temeiul art. 11 alin. (2) din Anexa I la contract, iar prin procesul-verbal de constatare nereguli şi stabilire creanţe bugetare încheiat la 15 iunie 2015, pârâta a propus încetarea contractului de finanţare deoarece beneficiarul nu îşi poate îndeplini obligaţiile contractuale în perioada de valabilitate a contractului şi a constatat că suma totală afectată de nereguli şi datorată de către reclamantă este de 3.592.836,47 RON, sumă ce include şi o penalizare de 10%, conform clauzelor contractuale.

Contestaţia formulată împotriva acestui proces-verbal a fost respinsă de AFIR prin Decizia nr. 30621 din 18 august 2015.

Instanţa de fond a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 30621 din 18 august 2015 şi, în parte, Procesul-verbal de constatare nereguli şi de stabilire a creanţei bugetare, în ceea ce priveşte stabilirea drept creanţă bugetară a sumei de 178.503 RON, reţinând că pârâta a fost de acord cu încetarea contractului conform art. 11 alin. (2) din Anexa 1 la contract, dar a procedat la constatarea unei nereguli, reprezentată de încălcarea obligaţiilor asumate prin contractul de implementare a proiectului, cu consecinţa blocării absorbţiei fondurilor comunitare destinate dezvoltării mediului de afaceri.

În mod greşit autoritatea contractantă a reţinut că, depunând cererea de încetare a contractului reclamanta a încălcat obligaţiile contractuale, în condiţiile în care prin contractul de finanţare părţile au reglementat o astfel de posibilitate. Deşi pârâta susţine că în situaţia încetării contractului era obligatorie procedura de constatare a neregulii şi de recuperare a sumelor acordate, inclusiv a avansului care cuprinde şi suma de 10% constituită conform dispoziţiilor legale transpuse în contractul de finanţare, Curtea a apreciat că în speţă nu sunt incidente prevederile din Manualul de procedură pentru contractarea fondurilor europene versiunea 29, pct. C6.2. Aceasta întrucât respectivele dispoziţii fac referire la încetarea contractului de finanţare în situaţia în care s-au constatat încălcări ale obligaţiilor contractuale. Or, solicitarea de încetare a contractului de finanţare nu poate constitui neregulă, în sensul art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

Potrivit contractului de finanţare, fiind de acord cu încetarea contractului, autoritatea contractantă trebuia să procedeze la recuperarea integrală a sumelor acordate ca finanţare nerambursabilă până la data încetării contractului.

Din actele dosarului rezultă că pârâta a acordat reclamantei un avans în cuantum de 1.785.030 RON şi a decontat patru tranşe de plată, în valoare totală de 1.629.303,47 RON, însă a procedat la recuperarea tranşelor de plată decontate dar şi la executarea scrisorii de garanţie bancară în cuantum de 1.963.533 RON, reprezentând 110 % din avansul acordat.

Susţinerile pârâtei în sensul că unica posibilitate de recuperare a avansului acordat era executarea scrisorii de garanţie bancară, constituită conform art. 20 alin. (2) din O.U.G. nr. 74/2009, au fost apreciate ca nefondate în raport cu disp. art. 20 alin. (7) din această ordonanţă. Reclamanta nu a depus ultima tranşă de plată, ci a solicitat încetarea contractului, situaţie în care, potrivit art. 11 alin. (2) din contract, care reprezintă legea părţilor, conform art. 969 C. civ. de la 1864, se impune restituirea integrală a sumelor primite cu titlu de finanţare nerambursabilă până la data încetării contractului.

Curtea a apreciat că, în mod greşit, pârâta a făcut aplicarea art. 11 alin. (3) din contract şi a procedat la executarea scrisorii de garanţie bancară care reprezenta 110% din avansul acordat, aceste dispoziţii contractuale fiind incidente numai în situaţia constatării unei nereguli, or în speţă, reclamanta a solicitat încetarea contractului, fiind exclusă existenţa vreunei culpe în executarea acestuia. În atare situaţie, nefiind depusă ultima tranşă de plată, pârâta ar fi trebuit să solicite atât restituirea avansului, cât şi a tranşelor de plată decontate. Numai în ipoteza în care reclamanta nu ar fi restituit benevol sumele solicitate, în aplicarea art. 16 alin. (3) teza finală a contractului de finanţare, autoritatea contractantă ar fi fost îndreptăţită să procedeze la executarea garanţiei financiare, fără a mai fi necesară realizarea vreunei alte formalităţi.

Înalta Curte reţine că art. 11 din Anexa I la Contractul de finanţare nr. x din 30 decembrie 2009 reglementează cele trei cazuri de încetare a contractului şi anume:

1. Art. 11 alin. (1) prevede că în cazuri excepţionale şi temeinic dovedite, inclusiv cazurile de forţă majoră invocate şi comunicate între părţi în condiţiile legii, autoritatea contractantă poate decide încetarea contractului printr-o notificare scrisă, fără a fi cerută plata finanţării nerambursabile.

2. Art. 11 alin. (2) stabileşte că părţile pot decide, prin acord, încetarea contractului, ca urmare a solicitării scrise din partea beneficiarului, aprobată de autoritatea contractantă, caz în care beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă până la data încetării contractului.

3. Art. 11 alin. (3) prevede că în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului (...), autoritatea contractantă poate înceta valabilitatea contractului de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti.

În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă, împreună cu dobânzi şi penalităţi în procentul stabilit conform dispoziţiilor legale în vigoare, în conformitate cu prevederile art. 16 din prezenta anexă.

Art. 16 intitulat "Nereguli, sume necuvenite şi restituirea finanţării" se referă în alin. (2) la plata excedentară efectuată de autoritatea contractantă, care constituie plată necuvenită, iar în alin. (3) la cazul înregistrării unei nereguli, reglementând termenul în care beneficiarul are obligaţia să restituie plata necuvenită, respectiv valoarea finanţării necuvenite, şi penalităţile datorate pentru întârziere în efectuarea acestei plăţi.

Din înscrisurile depuse la dosar rezultă, dincolo de orice dubiu, că este incidentă în cauză cea de-a doua modalitate de încetare a contractului, reglementată de art. 11 alin. (2) din Anexa I, respectiv prin acordul părţilor, la data de 30 aprilie 2015 reclamanta solicitând rezilierea contractului de finanţare nr. x în temeiul acestor prevederi contractuale, recurenta exprimându-şi acordul în acest sens.

Obligaţia ce revine beneficiarului în situaţia încetării contractului în această modalitate este cea prevăzută expres de art. 11 alin. (2), respectiv aceea de a restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă până la data încetării contractului. Instanţa de control judiciar constată că intimata şi-a îndeplinit această obligaţie la data de 16 iulie 2015, prin rambursarea către AFIR, la solicitarea acesteia, a sumei de 1.629.303,47 RON reprezentând tranşe de plată decontate până la solicitarea de încetare a contractului.

Cu toate că prevederile contractuale sunt foarte clare în ceea ce priveşte încetarea contractului prin acordul părţilor, recurenta a înţeles să facă aplicarea reglementării specifice celei de-a treia modalităţi de încetare a contractului, în sensul că a considerat că a fost săvârşită o neregulă, în înţelesul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/20011 şi al art. 16 alin. (1) din Anexa I la contract, a întocmit un proces-verbal de constatare nereguli şi de stabilire creanţe bugetare prin care a propus încetarea contractului de finanţare deoarece beneficiarul nu îşi poate îndeplini obligaţiile contractuale în perioada de valabilitate a contractului şi a constatat că suma totală afectată de nereguli, datorată de reclamantă este de 3.592.836,47 RON, sumă ce include şi o penalizare de 10% conform clauzelor contractuale.

În mod corect prima instanţă a reţinut nelegalitatea actelor administrative contestate, emise cu nerespectarea prevederilor legale şi contractuale, întrucât încetarea contractului prin acordul părţilor nu reprezintă o neregulă care să justifice stabilirea în sarcina beneficiarului a unei creanţe bugetare ce include şi o penalizare.

Se constată, pe de o parte, că solicitarea beneficiarului de încetare a contractului, solicitare aprobată de autoritatea contractantă, nu poate fi calificată ca neregulă, potrivit art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/20011, recurenta făcând confuzie între a doua şi a treia modalitate de încetare a contractului de finanţare.

Pe de altă parte, perceperea unei penalităţi se justifică, aşa cum s-a arătat, în cazurile prevăzute de art. 16 din Anexa I la contract, iar stabilirea unei penalităţi în sarcina beneficiarului, în alte condiţii decât cele reglementate expres de dispoziţiile contractuale, este în mod evident nelegală, astfel că executarea scrisorii de garanţie bancară în cuantum de 1.963.533 RON, reprezentând 110 % din avansul acordat, nu are suport legal şi contractual.

Susţine recurenta că încetarea contractului de finanţare la solicitarea beneficiarului, anterior executării obiectivelor propuse prin cererea de finanţare, reprezintă neregulă în accepţiunea dispoziţiilor contractuale şi ale O.U.G. nr. 66/2011.

Cu privire la această susţinere, Înalta Curte reţine următoarele aspecte: în cauză este vorba despre o asemenea solicitare care a fost aprobată de autoritatea contractantă; aşa cum s-a menţionat deja, în contractul de finanţare sunt reglementate distinct cele două modalităţi de încetare a contractului - prin acordul părţilor şi ca urmare a săvârşirii unei nereguli de către beneficiar. Or, dacă s-ar fi considerat că împrejurarea solicitării beneficiarului de încetare a contractului, deşi aprobată de autoritatea contractantă reprezintă o neregulă, nu ar mai fi avut niciun sens reglementarea distinctă a celui de-al doilea caz de încetare a contractului, o asemenea împrejurare putând fi subsumată celui de-al treilea caz aplicabil în ipoteza săvârşirii unei nereguli. Totodată, art. 11 alin. (2) din Anexa I la contract nu face nicio distincţie în funcţie de momentul la care beneficiarul formulează solicitarea, singura condiţie pentru a interveni încetarea contractului în această modalitate fiind aceea ca autoritatea contractantă să aprobe solicitarea beneficiarului, condiţie îndeplinită în prezentul litigiu.

Se mai invocă în cererea de recurs disp. art. 16 alin. (3) din Anexa I la contractul de finanţare potrivit cărora, dacă beneficiarul a depus o garanţie financiară, conform art. 4 alin. (4) al prezentului contract, la expirarea termenului acordat pentru restituirea sumelor afectate de nereguli, autoritatea contractantă va proceda la executarea garanţiei financiare, fără a mai fi necesară realizarea niciunei alte formalităţi.

Aceste prevederi contractuale nu constituie un argument în sprijinul soluţionării favorabile a recursului, din moment ce se referă la restituirea sumelor afectate de nereguli, iar în cauză nu a fost săvârşită o neregulă, ci a intervenit încetarea contractului de finanţare prin acordul părţilor.

În consecinţă, susţinerea recurentei că unica posibilitate de recuperare a avansului acordat o constituie executarea scrisorii de garanţie bancară nu poate fi reţinută. Mai mult, chiar şi în cazul unei nereguli scrisoarea de garanţie bancară se execută la expirarea termenului acordat pentru restituirea sumelor afectate de nereguli. Or, în cauză, în afară de faptul că nu este vorba despre săvârşirea unei nereguli de către beneficiar, se reţine că termenul de plată se împlinea la data de 29 iulie 2015, iar intimata a rambursat către AFIR suma de 1.629.303,47 RON la data de 16 iulie 2015, anterior expirării termenului de plată.

În condiţiile în care în situaţia încetării contractului de finanţare prin acordul părţilor obligaţia beneficiarului este aceea de a restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă până la data încetării contractului, executarea scrisorii de garanţie bancară într-un cuantum reprezentând 110 % din avansul acordat încalcă tocmai prevederile contractului, ce reprezintă legea părţilor, acestea fiind ţinute de obligaţiile asumate prin contract.

Nici dispoziţiile Anexei V la contract nu pot fi reţinute în soluţionarea favorabilă a căii de atac exercitate de AFIR, întrucât potrivit acestora, avansul se recuperează la ultima tranşă de plată. Pentru proiectele care au beneficiat de avans, valoarea finanţării nerambursabile solicitată de beneficiar pentru decontare la ultima tranşă de plată trebuie să acopere cel puţin valoarea avansului acordat. Intimata nu se regăseşte în această situaţie pentru că nu a înţeles să depună ultima tranşă de plată, ci a solicitat aplicarea art. 11 alin. (2) din Anexa I la contract în scopul încetării contractului, solicitare cu care recurenta a fost de acord.

Cât priveşte disp. art. 20 alin. (7) din O.U.G. nr. 74/2009 conform cărora sumele reprezentând avansuri acordate şi nejustificate până la termenul prevăzut la alin. (5) vor fi recuperate de APDRP prin executarea scrisorilor de garanţie, Înalta Curte reţine că acestea se referă la recuperarea în integralitate a avansului încasat de beneficiar, nu şi a procentului de 10% din avans inclus în garanţia constituită.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa este legală, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurentă, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

În temeiul art. 453 din C. proc. civ., recurenta va fi obligată la plata sumei de 2.700 RON către intimat, reprezentând cheltuieli de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva Sentinţei civile nr. 490 din 16 februarie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta la plata sumei de 2.700 RON către intimat, reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.

GGC - CL