ANAF clawback contribution annulled for lack of competence and erroneous sales-based calculation

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 23 octombrie 2015, reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, a solicitat instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună:

- anularea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/21 iulie 2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/21 iulie 2015;

- suspendarea, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare, a actelor administrative mai sus menţionate.

La data de 9 decembrie 2015, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere modificatoare a cererii de chemare în judecată prin care a arătat că înţelege să solicite şi anularea Deciziei nr. 417 din 30 octombrie 2015 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva actelor administrativ fiscale contestate prin cererea sa iniţială. Faţă de completarea cererii de chemare în judecată în sensul indicat, reclamanta a solicitat respingerea excepţiei inadmisibilităţii invocată prin întâmpinare de pârâta ANAF.

La data de 15 ianuarie 2016, reclamanta a depus la dosarul cauzei cerere de renunţare la pretenţia de suspendare a actelor administrativ fiscale contestate, respectiv Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/21 iulie 2015 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/21 iulie 2015, renunţare formulată şi oral în şedinţa publică din data de 12 ianuarie 2016.

În şedinţa publică din data de 10 martie 2016, Curtea a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii reclamantei, faţă de completarea cererii de chemare în judecată realizată de reclamantă, fiind respectate astfel prevederile art. 218 alin. (2) Codul de procedură fiscală.

1.2. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 960 din 22 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal:

- a fost admisă cererea principală modificată formulată de reclamanta A. SA, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili;

- au fost anulate Decizia nr. 417 din 30 octombrie 2015 de soluţionare a contestaţiei fiscale emisă de pârâta ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, Decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată nr. x/21 iulie 2015 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/21 iulie 2015, ambele emise de pârâta ANAF - DGAMC.

1.3. Cererile de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond au formulat recurs Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, fiind criticată sentinţa atacată pentru motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

1.3.1. Recurenta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a arătat că hotărârea instanţei de fond a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa reţinând în mod netemeinic că aprecierile organului fiscal au fost bazate pe o interpretare eronată a dispoziţiilor legale incidente în perioada de referinţă - 01 octombrie 2009-30 septembrie 2011.

De asemenea, partea a susţinut faptul că în mod greşit instanţa a reţinut că ANAF nu avea competenţa legală de a stabili creanţele fiscale în discuţie, întrucât în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, începând cu data intrării în vigoare a ordonanţei de urgenţă, procedurile de administrare a creanţelor reprezentând contribuţiile prevăzute la alin. (1) vor fi continuate de ANAF, care se subrogă în drepturile şi obligaţiile Ministerului Sănătăţii - Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, în calitate de creditor bugetar, pe care le succedă de drept în această calitate.

De asemenea, recurenta a considerat că sunt aplicabile cauzei dispoziţiile art. 1 alin. (3) şi art. 94 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată.

Referitor la invocarea Deciziei nr. 2962 din 20 iunie 2014 a ÎCCJ, s-a arătat că în speţa dedusă judecăţii în dosarul în care a fost pronunţată decizia arătată, obiectul cauzei l-a constituit anularea notificărilor emise de CNAS, iar în prezenta cauză s-a dispus anularea deciziei de impunere, a Raportul de Inspecţie Fiscală şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei.

S-a arătat că intimata - reclamantă a primit de la CNAS următoarele notificări: - Notificarea x/4 noiembrie 2010 privind suma de plată pentru trimestrul II 2010; Notificarea x/10 august 2011 privind nivelul procentului de contribuţie pentru trimestrul II 2010; Notificarea x/10 august 2011 privind nivelul procentului de contribuţie pentru trimestrul I 2010; Notificarea x/15 noiembrie 2011 privind atât nivelul procentului de contribuţie pentru trimestrul II 2010, cât şi suma estimată de plată.

S-a arătat că Notificarea x/15 noiembrie 2011 privind atât nivelul procentului de contribuţie pentru trimestrul II 2010, cât şi suma estimată de plată a fost contestată de intimata-reclamantă, iar Curtea de Apel Bucureşti, prin Sentinţa civilă nr. 3119 din 11 mai 2012, a dispus anularea Notificării arătate.

Recurenta a menţionat că organele de inspecţie fiscală au calculat contribuţia trimestrială datorată, potrivit art. 3631 din Legea nr. 95/2006, prin aplicarea cotei de 8% în trim. IV 2009 - trim. I 2010, trim. III 2010, trim. III 2011 şi de 9% pentru trim. II 2010, trim. IV 2010 - trim. II 2011, asupra valorii vânzărilor de medicamente, stabilind un debit suplimentar de 19.048.387 RON. S-a arătat că pentru debitul suplimentar neachitat s-a stabilit că societatea datorează majorări de întârziere/dobânzi în sumă de 11.849.093 RON şi penalităţi în sumă de 2.857.258 RON, calculate până la data de 07 iulie 2015.

Recurenta a arătat că sunt aplicabile cauzei prevederile art. 3631 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în vigoare începând cu data de 7 octombrie 2009, din care rezultă că această contribuţie este datorată de deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor în raport cu veniturile obţinute din comercializarea în România a medicamentelor.

S-a considerat că, în acest cadru legal, baza de impozitare o reprezintă valoarea totală a vânzărilor de medicamente înregistrate într-un trimestru de contribuabilii enumeraţi de lege, astfel încât este netemeinică reţinerea instanţei de fond cu privire la faptul că organele de inspecţie fiscală au interpretat eronat dispoziţiile legale incidente.

Recurenta a susţinut că organele de inspecţie fiscală nu au stabilit obligaţii suplimentare prin raportare la notificări, ci în conformitate cu prevederile art. 3631 din Legea nr. 95/2006, ca diferenţă între suma legal datorată cu titlu de taxă şi suma declarată de contribuabil în perioada supusă inspecţiei fiscale.

1.3.2. Recurenta Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili, instituţie publică cu personalitate juridică, care a preluat atribuţiile şi activitatea corespunzătoare din cadrul ANAF, conform H.G. nr. 816/2015, a criticat hotărârea instanţei de fond arătând că a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Recurenta a arătat că instanţa a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale referitoare la competenţa legală a ANAF de a stabili creanţele fiscale contestate de reclamantă, respectiv cele ale art. 3631 din Legea nr. 95/2006. În plus de aceasta, a reţinut fără temei faptul că sunt aplicabile dispoziţiile art. 9 alin. (2) - alin. (5), (6), (7) şi (8) din O.U.G. nr. 77/2011.

Or, începând cu data de 1 octombrie 2011, data la care ANAF a preluat administrarea contribuţiei de clawback, organele de inspecţie fiscală au exercitat atribuţiile prevăzute la art. 94 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.

Cu privire la cele reţinute de instanţa de fond, respectiv faptul că prin Deciziile nr. 2962/2014 şi nr. 7097/2013 ale Înaltei Curţi s-a stabilit că ANAF nu avea competenţa legală de a stabili în sarcina reclamantei obligaţii referitoare la contribuţia clawback, s-a arătat că nu poate fi reţinută în cauza de faţă această concluzie având în vedere obiectul diferit al cauzelor în care au fost pronunţate deciziile arătate, şi anume anularea notificărilor emise de CNAS anterior modificării O.U.G. nr. 77/2011, precum şi faptul că nu există nici tripla identitate de cauză, obiect şi părţi.

Recurenta a arătat că hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii şi pentru că instanţa de fond a reţinut ca motiv de nulitate al actelor atacate stabilirea greşită a bazei de calcul a contribuţiei clawback, organul fiscal aplicând procentul de contribuţie la valoarea vânzărilor de medicamente şi nu la valoarea încasărilor.

În concret, recurenta a menţionat că organele de inspecţie fiscală au calculat contribuţia trimestrială datorată potrivit art. 3631 din Legea nr. 95/2006 prin aplicarea cotei de 8% în trim. IV 2009 - trim. I 2010, trim. III 2010, trim. III 2011 şi de 9% pentru trim. II 2010, trim. IV 2010 - trim. II 2011, asupra valorii vânzărilor de medicamente, stabilind un debit suplimentar de 19.048.387 RON. Pentru debitul suplimentar neachitat s-a stabilit că societatea datorează majorări de întârziere/dobânzi în sumă de 11.849.093 RON şi penalităţi în sumă de 2.857.258 RON, calculate până la data de 07 iulie 2015.

Recurenta a arătat că sunt aplicabile cauzei prevederile art. 3631 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, în vigoare începând cu data de 7 octombrie 2009, din care rezultă că această contribuţie este datorată de deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor în raport cu veniturile obţinute din comercializarea în România a medicamentelor. Aşadar, nu poate fi acceptată motivarea instanţei de fond potrivit căreia procentul pentru taxa clawback trebuia stabilit pe baza valorii vânzărilor în condiţiile în care baza impozabilă era constituită din sumele efectiv încasate, astfel încât nu există temei legal pentru stabilirea contribuţiei prin raportare doar la volumul vânzărilor.

Recurenta a criticat soluţia instanţei de fond şi cu privire la reţinerea şi aplicarea dispoziţiilor Ordinului comun al Ministerului Sănătăţii şi Preşedintelui CNAS nr. 928/591/2010 pentru aprobarea Normelor privind organizarea evidenţei pe plătitori, declararea, constatarea şi controlul contribuţiilor prevăzute la art. 3631 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 95/2006, arătând că prin aplicarea acestor dispoziţii ar fi golite de conţinut dispoziţiile actului normativ de rang superior, având în vedere prevederile art. 4 alin. (3) din Legea nr. 24/2000.

II. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurente, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, precum şi a cadrului normativ aplicabil, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Aşa cum s-a precizat la pct. 1 din prezenta decizie, controlul judiciar declanşat de intimata-reclamantă A. SA, în temeiul dispoziţiilor art. 8 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborate cu cele ale art. 205 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, are ca obiect verificarea legalităţii:

- Raportului de inspecţie fiscală nr. x/21 iulie 2015, Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/21 iulie 2015 prin care ANAF - DGAMC au stabilit în sarcina intimatei un debit suplimentar în sumă de 19.048.387 RON, reprezentând contribuţia la FNUASS şi accesorii aferente acesteia;

- Deciziei nr. 417 din 30 octombrie 2015 prin care ANAF - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a respins contestaţia administrativă formulată împotriva actelor de impunere anterior nominalizate, întrucât a apreciat că în mod corect organul de impunere a calculat contribuţia trimestrială datorată de intimată, potrivit prevederilor art. 3631 din Legea nr. 95/2006, prin aplicarea cotei de 8% în trimestrul IV 2009 - trimestrul I 2010, trimestrul III 2010, trimestrul III 2011 şi de 9% pentru trimestrul II 2010, trimestrul IV 2010 - trimestrul II 2011 asupra valorii vânzărilor de medicamente.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamantei, astfel cum a fost modificată, şi a anulat actele administrative deduse judecăţii, apreciind ca fiind întemeiate următoarele motive de nelegalitate invocate de reclamantă:

- baza de calcul a contribuţiei se raportează în funcţie de încasări, iar nu de vânzări;

- Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu avea competenţa de a stabili creanţa fiscală aflată în discuţie, întrucât aceasta aparţine Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Înalta Curte împărtăşeşte soluţia pronunţată de prima instanţă.

Reevaluând materialul probator administrat în cauză, pentru a răspunde la criticile prezentate în cadrul celor două memorii de recurs, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine:

2.1.1. Referitor la competenţa de emitere a actului de impunere

Ambele recurente au susţinut faptul că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală avea competenţa de a stabili creanţa fiscală analizată, în conformitate cu prevederile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unor contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu cele ale art. 94 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală.

Înalta Curte apreciază că este nefondată critica recurentelor.

După cum a reţinut judecătorul fondului cauzei, intimata a făcut obiectul unei inspecţii fiscale derulate în perioada 25 noiembrie 2014 - 8 iulie 2015, organul fiscal de inspecţie indicând în Raportul de inspecţie fiscală nr. x/21 iulie 2015 ca şi temei juridic al inspecţiei fiscale Titlul VII din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, iar ca şi bază legală a constatărilor fiscale Legea nr. 95/2006, O.U.G. nr. 104/2009 de modificare şi completare a Legii nr. 95/2006, Ordinul Ministrului Finanţelor Publice nr. 3055/2009, O.G. nr. 92/2003, O.U.G. nr. 77/2011.

Potrivit dispoziţiilor art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, începând cu data de 1 octombrie 2011, când acestea au intrat în vigoare, procedurile de administrare a creanţelor reprezentând contribuţia clawback vor fi continuate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi, în consecinţă, subrogarea Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală intervine numai pentru procedurile de administrare a creanţelor, iar nu şi în ceea ce priveşte stabilirea acestora anterior datei respective, pentru care competenţa aparţinea Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

În mod indiscutabil, noţiunea de "administrare a creanţei", avută în vedere de prevederile art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, se referă numai la procedura de încasare şi de executare silită a creanţelor deja stabilite şi nu poate fi extinsă pentru operaţiunile juridice premergătoare de constatare a existenţei şi întinderii creanţei care au ca obiect individualizarea procentului de contribuţie, a bazei de calcul, respectiv calcularea efectivă a sumei datorate cu titlu de taxă de clawback şi comunicarea acesteia către debitor, acestea din urmă fiind atribuţii exclusive ale Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate.

Această concluzie se impune faţă de reglementarea cuprinsă în art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 77/2011, în care se precizează în mod expres faptul că: "Pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate, şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, vândute anterior intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, contribuţia datorată potrivit art. 3631 din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, cu modificările şi completările ulterioare, se stabileşte de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi se plăteşte conform reglementărilor legale în vigoare la data vânzării acestora."

Aşadar, pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, vândute anterior intrării în vigoare a prevederilor ordonanţei aflate în discuţie, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate are competenţa de a stabili contribuţia reglementată de dispoziţiile art. 3631 din Legea nr. 95/2006.

De altfel, faptul că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală nu are decât contribuţii de administrare a creanţelor rezultă cu evidenţă şi din prevederile art. 9 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011 (citate de prima instanţă).

Ca atare, nu sunt incidente dispoziţiile art. 1 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de Procedură Fiscală, nominalizate de recurente, deoarece există o normă cu caracter special care reglementează competenţa emitentului, normă care se aplică cu prioritate conform principiului specialia generalibus derogant.

Faţă de considerentele de fapt şi de drept anterior expuse, Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia primei instanţe în sensul că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a devenit competentă numai cu privire la administrarea creanţelor ce reprezintă contribuţia clawback, creanţe care, însă, rămân a fi stabilite în continuare de către Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Pe acest aspect, se cuvine a menţiona şi faptul că practica judiciară nominalizată în sentinţa contestată este relevantă.

2.1.2. Referitor la modalitatea de stabilire a bazei de calcul a contribuţiei clawback

Ambele recurente au considerat că, în raport de prevederile art. 3631 din Legea nr. 95/2006, contribuţia clawback trebuie calculată în raport de volumul vânzărilor de medicamente, iar nu în raport de volumul încasărilor, după cum a statuat prima instanţă.

Înalta Curte apreciază că este nefondată critica recurentelor.

Nelegalitatea Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală pentru persoane juridice nr. x/21 iulie 2015 prin care ANAF - DGAMC a stabilit în sarcina intimatei un debit suplimentar în sumă de 19.048.387 RON, reprezentând contribuţia la FNUASS şi accesorii aferente acesteia, a fost corect constatată de judecătorul fondului cauzei. Astfel, aceasta a fost emisă cu încălcarea dispoziţiilor legale care au fost nominalizate drept temei juridic şi care erau în vigoare la momentul faptului juridic generator al obligaţiei de plată pentru contribuţia clawback: art. 3631 din Legea nr. 95/2006, art. 4 şi 5 din Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui CNAS nr. 928/591/2010 (modificat şi completat prin Ordinul comun nr. 351/464/2011 emis de aceleaşi autorităţi publice).

Taxa clawback a fost reglementată prin dispoziţiile art. 3631 din Legea nr. 95/2006, potrivit cărora, pentru finanţarea unor cheltuieli de sănătate, deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul ambulatoriu, cu sau fără contribuţie personală, pe bază de prescripţie medicală, în sistemul de asigurări sociale de sănătate şi pentru medicamentele de care beneficiază asiguraţii în tratamentul spitalicesc, care realizează încasări din comercializarea în România a medicamentelor respective, participă, după deducerea taxei pe valoarea adăugată, cu o contribuţie trimestrială din valoarea acestor încasări, stabilită în funcţie de volumul vânzărilor, conform grilei privind contribuţia trimestrială datorată pentru veniturile obţinute, prevăzută în anexa nr. 14 a legii.

În art. 4 alin. (1) din Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui CNAS nr. 928/591/2010 (modificat şi completat prin Ordinul comun nr. 351/464/2011) s-a prevăzut faptul că, procentul contribuţiei se determină, din total venituri obţinute trimestrial, în funcţie de volumul vânzărilor de medicamente, stabilit pe baza declaraţiilor 2a şi 2b, care cuprind lista medicamentelor vândute în sistemul de asigurări de sănătate, pentru tratamentul ambulatoriu ori pentru unităţi sanitare cu paturi.

Norma în discuţie a prevăzut la alin. (2) faptul că valoarea contribuţiei trimestriale se determină prin aplicarea procentului de contribuţie asupra totalului de venituri obţinute trimestrial, definit în art. 1 lit. b) din prevederea respectivă ca fiind valoarea încasată într-un trimestru, după deducerea taxei pe valoarea adăugată, în urma comercializării întregii cantităţi de medicamente incluse în programele naţionale de sănătate.

În scopul clarificării distincţiei dintre baza de calcul a procentului de contribuţie şi baza de calcul pentru valoarea contribuţiei datorate, prin Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui CNAS nr. 351/464/2011 de modificare şi completare Ordinul comun al Ministrului Sănătăţii şi al Preşedintelui CNAS nr. 928/591/2010 s-a menţionat obligaţia plătitorilor de taxă de a declara atât valoarea vânzărilor cât şi valoarea încasărilor efective, depunând pentru fiecare trimestru declaraţiile 2a şi 2b privind valoarea vânzărilor pentru stabilirea procentului de contribuţie trimestrială, precum şi declaraţiile 2a1 şi 2b1 privind valoarea încasărilor efectiv realizate din comercializarea medicamentelor în tratamentul ambulatoriu sau către unităţile sanitare cu paturi pentru a se stabili contribuţia datorată cu titlu de taxă clawback în trimestrul de referinţă.

După cum a evidenţiat judecătorul fondului în sentinţa atacată, prin Decizia de impunere contestată în cauza de faţă, având la bază raportul inspecţiei fiscale, ANAF - DGAMC a stabilit atât procentul de contribuţie, cât şi suma de plată reprezentând contribuţia datorată suplimentar (şi, implicit, baza de calcul pentru contribuţie) prin raportare la declaraţiile depuse de intimată aferente perioadei de referinţă şi pentru care aceasta a depus declaraţii referitoare la volumul vânzărilor (corespunzătoare declaraţiilor 2a şi 2b).

Pentru trimestrele nominalizate în decizia de impunere dedusă judecăţii, intimata nu a depus declaraţiile 2a1 şi 2b1 aferente aceleiaşi perioade de referinţă sau le-a depus pe acestea din urmă cu valoarea "0", motivând că realizează numai vânzări directe către distribuitorii de medicamente astfel că nu are posibilitatea să cunoască destinaţia finală a produselor vândute şi valoarea încasărilor efectiv realizate din vânzarea medicamentelor utilizate în tratamentul ambulatoriu şi a celor utilizate în unităţile sanitare cu paturi.

Înalta Curte apreciază că este corectă concluzia primei instanţe în sensul că, în condiţiile în care singurele declaraţii la care s-a raportat emitenta deciziei de impunere pentru stabilirea contribuţiei stabilită suplimentar de plată în sarcina intimatei au fost cele privind volumul vânzărilor, au fost încălcate prevederile art. 5 alin. (4) din Normele aprobate prin Ordinul aflat în discuţie, potrivit cărora contribuţia datorată se stabileşte în funcţie de datele raportate prin declaraţiile 2a1 şi 2b1 (privind încasările realizate din vânzarea de medicamente).

Cu alte cuvinte, fără a se contesta existenţa obligaţiei legale a intimatei de a depune declaraţiile 2a1 şi 2b1, chiar în cazul în care nu există date, urmând a se completa cu "0" câmpurile obligatorii, conform dispoziţiilor art. 5 alin. (2) din Ordinul în discuţie, instanţa de control judiciar consideră că nu există temei legal pentru stabilirea contribuţiei clawback aferentă trimestrelor nominalizate în decizia de impunere contestată în cauză pe baza volumului vânzărilor raportate la declaraţiile 2a şi 2b, care, după cum s-a arătat anterior, reprezintă baza de calcul pentru determinarea procentului de contribuţie trimestrială.

Aşadar, omisiunea depunerii declaraţiilor 2a1 şi 2b1 nu are drept consecinţă stabilirea contribuţiei prin raportare la volumul vânzărilor, deoarece în legislaţia incidentă în cauza de faţă nu este prevăzută o astfel de sancţiune pentru plătitorii de taxă clawback.

Pe cale de consecinţă, fiind întocmită prin raportare la o altă bază de calcul decât cea prevăzută de lege şi în lipsa unor elemente concrete cu privire la suma datorată de către intimată cu titlu de contribuţie clawback, actele administrative deduse judecăţii au fost în mod corect anulate prin sentinţa contestată.

Ca atare, motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. este nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală şi Direcţia Generală de Administrare a Marilor Contribuabili împotriva Sentinţei civile nr. 960 din 22 martie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.

GGC - CL