Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3654/2019 AI generated

Illegality of accessory claims on unrecovered agricultural subsidies due to non-retroactivity of state aid legislation and lack of agency competence

Case Number Decizia nr. 3654/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Partially Allowed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appellant company's appeal, partially quashed the lower court's decision, and ordered the annulment of the administrative decision and the annexed process-verbal establishing accessory claims, while dismissing the appeals of the agricultural payments agency and the court-appointed expert. The dispute concerned the legality of a financial agency's decision to impose approximately 1.87 million RON in interest and penalties on a company for the late restitution of an unjustified 2007-2008 agricultural support subsidy of 1.23 million RON; the agency had calculated these accessories based on later legislation, despite the principal debt being settled through a separate prior court judgment. Relying on the principle of non-retroactivity and the specific provisions of the 2007 Ministerial Order, the court held that the agency lacked the competence to issue title deeds for accessory claims for the relevant period and that the 2010 legislation regarding state aid could not retroactively apply to credits arising under the previous regulatory framework, rendering the accessory claims unlawful.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 6 alin. (4) C. civ, art. 43 din C. proc. civ, art. 1381 C. civ, art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 123/2006; Illegality of accessory claims on unrecovered agricultural subsidies due to non-retroactivity of state aid legislation and lack of agency competence: Instanţa de fond face o greşită aplicare a dispoziţiilor în materie de prescripţie (Decretul nr. 167/1958, art. 131 din C. proc. fisc. ) şi accesorii datorate de către recurenta- intimată.

Keywords

AI generated
agricultural credit subsidy accessory penalty non-administrative dispute payment of interest financial provisions

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC A. SA, prin reprezentant legal - administrator statutar B., în contradictoriu cu pârâta MADR - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centru Judeţean Apia Tulcea, a formulat contestaţie împotriva Deciziei nr. 6420 din 11 iunie 2015 emisă de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centru Judeţean A.P.I.A. Tulcea, solicitând anularea Deciziei nr. 6420 din 11 iunie 2015 prin care a fost respinsă contestaţia administrativa formulată de societatea reclamantă, precum şi anularea procesului-verbal de stabilire a creanţelor accesorii nr. x/10 aprilie 2015.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin Sentinţa nr. 196/CA din data de 20 octombrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, s-a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta SC A. SA, în contradictoriu cu pârâta MADR - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centru Judeţean Apia Tulcea, având ca obiect contestaţie act administrativ fiscal; s-a dispus anularea Deciziei nr. 6420/11 iunie 2015 emisă de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi anularea, în parte, a procesului-verbal de stabilire a creanţelor accesorii înregistrat sub nr. x/10 aprilie 12015, în ceea ce priveşte accesoriile aferente perioadei 5 iulie 2008 - 31 decembrie 2009, în cuantum de 668.715 RON; s-a dispus menţinerea procesului-verbal de stabilire a creanţelor accesorii înregistrat sub nr. x/10 aprilie 12015 cu privire la accesoriile aferente perioadei 1 ianuarie 2010 - 9 aprilie 2015, în cuantum de 1.197.270 RON, s-a admis, în parte, cererea privind majorarea onorariului de expert formulată de d-nul expert C.; s-a dispus majorarea onorariul de expert de la suma de 1.000 RON la suma de 3.000 RON şi a fost obligat reclamantul la plata sumei de 2.000 RON, reprezentând diferenţă onorariu expert.

3. Recursul

Împotriva Sentinţei nr. 196/CA din data de 20 octombrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ, au declarat recurs atât reclamanta SC A. SA, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ., cât şi pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centru Judeţean Tulcea, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

De asemenea, împotriva acestei sentinţe, în ceea ce priveşte soluţia de admitere în parte a cererii privind majorarea onorariului de expert, a declarat recurs şi C. - expert contabil judiciar, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului său, D. - expert contabil judiciar a arătat în esenţă că cererea de majorare onorariu este justificată în raport cu numărul de ore (99) şi complexitatea raportului (4 variante - 33 pagini), indiferent dacă instanţa de fond a valorificat sau nu expertiza contabilă.

În motivarea recursului său, reclamanta SC A. SA a arătat, în esenţă, următoarele:

Recurenta invocă excepţia prescripţiei extinctive a dreptului la acţiune, în aplicarea dispoziţiilor art. 6 alin. (4) C. civ.:

"(4) Prescripţiile, decăderile şi uzucapiunile începute şi neîmplinite la data intrării în vigoare a legii noi sunt în întregime supuse dispoziţiilor legale care le-au instituit".

Instanţa de fond face o greşită aplicare a dispoziţiilor în materie de prescripţie (Decretul nr. 167/1958, art. 131 din C. proc. fisc. ) şi accesorii datorate de către recurenta- intimată.

În mod greşit (sentinţă, pag. 7, parag. 4) instanţa de fond opinează că recurenta «face o confuzie intre prescripţia dreptului material la acţiune reglementată de Decretul nr. 167/1958 şi prescripţia dreptului de a stabili obligaţii fiscale reglementată de O.G. nr. 92/2003.

Pârâta APIA, menţionează atât în cuprinsul procesului-verbal nr. x/10 aprilie 2015 cât şi în adresa x/14 octombrie 2015, prin care indica modul de calcul al accesoriilor, faptul că data scadentă pentru debitul principal (1.227.000 RON) este data de 5 iulie 2008 şi începând cu aceasta data, A.P.I.A. percepe accesoriile cuprinse în procesul-verbal nr. x/10 aprilie 2015, accesorii calculate pentru perioada 5 iulie 2008 - 9 aprilie 2015.

În opinia intimatei în speţă s-ar calcula şi s-ar pretinde penalităţi de întârziere pentru aproape 8 ani.

Însă, în mod eronat aceeaşi instanţă a apreciat că se datorează accesorii, deşi aşa cum învederat şi în fond, între data scadenta pentru debitul principal - 7 iulie 2008 şi data introducerii acţiunii - 4 noiembrie 2010 a trecut un interval de peste doi ani de zile, iar dacă intimata s-ar fi considerat îndreptăţită sa solicite la acel moment accesorii începând cu data scadenta a debitului principal, le-ar fi solicitat odată cu debitul principal.

Obligaţiile accesorii nu au fost solicitate în termenul de prescripţie, odată cu debitul principal, astfel că sunt prescrise, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctiva, în vigoare şi aplicabil raportului juridic în discuţie (odată cu stingerea dreptului la acţiune privind un drept principal se stinge şi dreptul la acţiune privind accesoriile).

Hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei - art. 488 alin. (1) pct. 6. Pârâta APIA a utilizat în apărarea sa un raţionament logico-juridic greşit, raţionament însuşit parţial de către instanţa de fond.

Faptul că se constată existenţa unei creanţe a unui creditor asupra unui debitor printr-un act administrativ-fiscal (procesul-verbal nr. x/10 aprilie 2015), nu conduce obligatoriu la aprecierea naturii fiscale a creanţei, ci poate fi determinat şi de alte circumstanţe, precum în speţă, de situaţia juridică a uneia dintre părţi (intimata).

În mod greşit s-a reţinut că raportul de expertiză nu poate fi validat în cauză, deoarece expertul şi-a depăşit competenţele, argumentele invocate fiind străine cauzei şi contradictorii.

Contradictorialitatea motivării instanţei sub aspectul stabilirii doar a sumei de 668.715 RON de care A. SA a fost exonerată la plată este evidenţiată şi prin faptul că pe de o parte se reţine că pârâta, prin calculul efectuat a făcut aplicarea dispoziţiilor art. 120 alin. (7) clin O.G. nr. 92/2003, în vigoare pentru fiecare perioadă pentru care s-au datorat majorări, iar pe de altă parte această aplicare ce rezultă din calculul detaliat depus la filele x a fost cenzurată de aceeaşi instanţă.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Deşi reprezentanţii intimatei şi practica judiciară în materie a considerat ca nu datoram majorări, respectiv penalităţi şi chiar dacă le-ar solicita acestea sunt prescrise, în raport de data scadentă pentru debitul principal, instanţa de fond a opinat în sens contrar printr-o greşită aplicare a normelor de drept material (Ordinului nr. 687/2007).

Instanţa de fond, printr-o greşită aplicare a normelor de drept material (Ordonanţa de Guvern nr. 14/2010, O.U.G. nr. 123/2006, principiul neretroactivităţii) a decis asupra corectitudinii procesului-verbal nr. x/10 aprilie 2015.

Deşi s-a învederat că la momentul acordării sprijinului financiar (2007) precum şi a momentul emiterii proceselor-verbale nr. x/2008 şi y/2008 prin care s-a dispus restituirea sumei de 1.227.000 RON, Ordonanţa de Guvern nr. 14/2010 nu era în vigoare, iar intrarea acesteia în vigoare în anul 2010 nu poate retroactiva, instanţa de fond a decis, în mod greşit, în sens contrar.

În perioada 2007 - 2010 sprijinul financiar acordat societăţii recurente nu constituia o creanţă fiscală - care să determine calcularea de dobânzilor şi penalităţilor prevăzute de C. proc. fisc. , iar actele prin care se dispune restituirea acestora nu constituiau acte administrativ-fiscale şi nici titluri de creanţă fiscală.

Or, cum pentru recuperarea debitului principal a fost nevoie de o acţiune în justiţie, consideră recurenta că pentru accesorii, ne putem raporta la dispoziţiile legii noi (O.U.G. nr. 14/2010), încălcând principiul accesorium sequitur principale. Instanţa de fond dă în mod greşit eficienţă, în modul de stabilire al accesoriilor, unor prevederi legale care nu erau în vigoare la data la care s-a stabilit datoria principala, folosind pentru debitul principal calea dreptului comun şi pentru accesorii normele din materia contenciosului administrativ şi fiscal.

În temeiul aceluiaşi raţionament, se pot aplica penalităţile şi dobânzile prevăzute de C. proc. fisc. , de vreme ce, la momentul naşterii raportului juridic, 2007 - 2008, normele în vigoare nu confereau acestor obligaţii caracter de creanţe fiscale şi nu stabileau ca se recuperează conform procedurii fiscale.

În mod greşit s-a opinat că intimata este în drept sa facă aplicarea dobânzilor prevăzute de C. proc. fisc. conform dispoziţiilor din O.U.G. nr. 123/2006 "sumele necuvenite acordate sub forma de sprijin se recuperează, cu aplicarea dobânzilor şi penalităţilor prevăzute de legislaţia în vigoare", deoarece această posibilitate a fost prevăzută de legiuitor ulterior, prin O.G. nr. 14/2010 (art. 15 "pentru neachitarea la termen a obligaţiilor de plata înscrise în titlul de creanţa, debitorul datorează majorări de întârziere, în conformitate cu O.G. nr. 92/2003").

Prescripţiei extinctive i se aplică dispoziţiile legale în vigoare la data când prescripţia a început sa curgă (art. 6 Noul C. civ.) şi deci apariţia legii noi, nu poate avea nici un efect în privinţa creanţelor ce au luat naştere sub imperiul vechii legi.

Deşi legea noua redenumeşte sprijinul financiar ca ajutor de stat, şi modifica legislaţia în sensul ca ajutorul de stat este asimilat creanţei bugetare, la data acordării sprijinului financiar de 1.227.000 RON pentru care au fost calculate accesorii de 1.865.985 RON, creanţa principală este supusă dreptului comun (C. civ. şi Decretul nr. 167/1958 privind prescripţia extinctivă) motiv pentru care şi accesoriile acestui debit principal trebuie sa respecte aceleaşi reguli de drept, legea nouă neputând retroactiva, schimbând natura debitului şi termenul de prescripţie.

În motivarea recursului său, pârâta APIA a arătat următoarele:

Sentinţa pronunţată este nelegală întrucât a fost data cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material prevăzute de art. 488, alin. (8) din C. proc. civ.

Deşi instanţa de fond a apreciat ca în ceea ce priveşte aspectele de nelegalitate sunt nefondate instanţa de fond a anulat Decizia nr. 6420 din 11 iunie 2015 emisă de pârâta Agenţia de Plăţi Intervenţie pentru Agricultură. Anulează, în parte, procesul-verbal de stabilire a creanţelor accesorii înregistrat sub nr. x/10 aprilie 12015, în ceea ce priveşte accesoriile aferente perioadei 01 iulie 2008 -31 decembrie 2009, în cuantum de 668.715 RON menţinând procesul-verbal de stabilire a creanţelor accesorii înregistrat sub nr. x/10 aprilie 12015 cu privire la accesoriile aferente perioadei 01 ianuarie 2010 - 09 aprilie 2015, în cuantum de 1.197.270 RON.

Cu privire la prescripţia debitului principal cât şi a accesoriilor, arată faptul că procesele-verbale de recepţie restituire nr. x/2008 şi nr. y/2008 nefiind titluri executorii în sensul că nu respectau prevederile art. 43 din C. proc. civ. Fiscală a fost necesar introducerea unei acţiuni în instanţa pentru a obţine un titlu executoriu prin care în temeiul acestuia sa se recupereze debitul de baza reprezentând sprijinul financiar nejustificat prevăzut de procesele-verbale nr. x/2008 şi nr. y/2008 cât şi accesoriile acestuia.

Precizează recurenta că termenul de prescripţie a fost întrerupt în anul 2010 când Centrul Judeţean Tulcea a introdus acţiune în justiţie pentru a obţine un titlu executoriu, în temeiul căruia se calculau ulterior accesoriile.

Acţiunea în justiţie s-a finalizat prin soluţionarea Dosarului nr. x/2010 de către Curtea de Apel Constanta prin Decizia nr. 2468/CA din 29 octombrie 2012 astfel ca a început sa curgă în nou termen de prescripţie în vederea stabilirii accesoriilor creanţei principale.

Mai consideră recurenta că în baza debitului principal devenit titlu executoriu, se poate emite titlul cu calculul dobânzilor şi penalităţilor întrucât acesta dată este în interiorul termenului de prescripţie, fiind vorba despre un titlu de creanţă pentru care sunt aplicabile prevederile art. 1381 C. civ. şi art. 91 din Codul de procedură fiscală.

5. Apărările intimaţilor

Intimaţii au formulat întâmpinări şi au solicitat respingerea recursurilor ca nefondate, reiterându-se apărările de la instanţa de fond.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Recursul expertului contabil D. - este nefondat

Potrivit art. 339 alin. (2) şi (3) C. proc. civ., dar şi art. 22 din O.G. nr. 2/2000, experţii au dreptul să primească o remuneraţie pentru activitatea desfăşurată în procesele civile, precum şi dreptul la plata compensatorie a tuturor cheltuielilor generate de efectuarea lucrării.

Cum instanţa de fond a apreciat că nu sunt dovedite solicitările expertului de majorare a onorariului întrucât nu sunt dovedite, rezultă că respingerea cererii de majorare este corectă. Recurentul nu a produs probe suplimentare în recurs.

6. Recursul reclamantei SC A. SA este fondat

Aspecte de fapt şi de drept relevante

Împotriva procesului-verbal de stabilire a creanţelor accesorii nr. x/10 aprilie 2015, prin care s-a stabilit în mod nelegal în sarcina societăţii reclamante recuperarea sumei de 1.865.985 RON reclamanta a formulat contestaţie administrativă, contestaţie ce a fost soluţionată prin Decizia nr. 6420 din 11 iunie 2015 de către M.A.D.R. - Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean APIA, Tulcea, în sensul respingerii.

În temeiul art. 1 din OMADR nr. 687/2007 privind unele masuri de sprijin financiar care se acordă producătorilor agricoli pentru înfiinţarea culturilor din toamna anului 2007, societatea reclamantă a solicitat prin cererile nr. x/14 septembrie 2007 şi nr. y/02 noiembrie 2007 acordarea sprijinului financiar pentru înfiinţarea culturilor de grâu, rapiţă şi orzoaică pentru suprafaţa de 8.933 ha teren.

În temeiul acestui act normativ, societatea reclamantă a primit sprijin financiar (subvenţie) în bonuri valorice, pentru anul agricol 2007 - 2008.

În urma unui control, pârâta APIA a încheiat două procese-verbale de "recepţie şi restituire" nr. x/13 iunie 2008 şi nr. y/13 iunie 2008 prin care a stabilit că societatea reclamantă trebuie să restituie suma de 1.227.000 RON, apreciind că pentru suprafaţa de 2.454 ha teren nu s-au înfiinţat culturile cu cereale, termenul de restituire a sprijinului financiar de 1.227.000 RON fiind stabilit pentru data de 05 iulie 2008 (data scadenţei).

În vederea restituirii sumei de 1.227.000 RON, pârâta (care a avut calitate de reclamantă în dosarul privind restituirea debitului principal) a solicitat în faţa instanţei de contencios administrativ şi fiscal, obligarea societăţii reclamante la restituirea acestei sume.

Prin Sentinţa civilă nr. 4864 din 24 noiembrie 2011 pronunţată de Tribunalul Tulcea, în dosarul nr. x/2010, a fost respinsă acţiunea formulata de APIA împotriva reclamantei.

Prin Decizia civilă nr. 2468/CA din 29 octombrie 2012 pronunţată de Curtea de Apel Constanta, în dosarul nr. x/2010, ca instanţă de recurs, a fost admis recursul declarat de APIA - Centru Judeţean Tulcea împotriva Sentinţei civile nr. 4864 din 24 noiembrie 2011 şi au fost obligaţi la restituirea sumei de 1.227.000 RON.

În baza acestei hotărâri judecătoreşti, la data de 10 aprilie 2015, pârâta a emis procesul-verbal de stabilire a creanţelor accesorii nr. x/10 aprilie 2015 prin care a stabilit, că societatea reclamantă datorează suma de 1.865.985 RON reprezentând accesorii (dobânzi şi penalităţi) aferente debitului principal de 1.227.000 RON.

Înalta Curte constată că prin Sentinţa civilă nr. 467 din 20 februarie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti s-a respins cererea formulată de APIA în contradictoriu cu Curtea de Conturi a României, ca neîntemeiată - obiectul acţiunii fiind anularea Încheierii nr. 108 din 29 august 2014 şi a Deciziei nr. 16 din 27 iunie 2014 (pct. II.1 şi II.2).

Prin acest raport de audiat al Curţii de Conturi, APIA a fost obligată să aplice art. 15 alin. (3) din Ordinul MADR nr. 687/2007 şi nu a art. 17 alin. (1) din O.U.G. nr. 123/2006 pentru neregularităţile constatate în ceea ce priveşte societăţile agricole care au primit sprijin financiar, între care se află şi reclamanta.

Anterior acestui raport de audit APIA a întocmit procesele-verbale nr. x/13 iunie 2008, prin care a constatat că SC A. SA nu justifică suma de 149.500 RON corespunzătoare angajamentului făcut şi suprafeţei cultivate/necultivate şi procesul-verbal nr. x/13 iunie 2008. Constată că beneficiarul SC A. a primit sprijin nejustificat şi suma nejustificată este de 1.077.500 RON.

Se reţine că prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 3182 din 24 octombrie 2018, s-a stabilit irevocabil că "pentru plăţile nejustificate sprijinul financiar trebuie restituit fără obligaţia de plată a accesoriilor".

De asemenea, s-a statuat în mod irevocabil că "procesul-verbal de recepţie şi restituire întocmit în baza OMADR nr. 687/2007 nu constituie în baza legii un titlu de creanţă admisibil a fi pus în executare directă ci doar un act administrativ care atestă faptul că nu s-au îndeplinit anumite condiţii".

Se constată că în mod greşit se invocă în procesul-verbal de stabilire a creanţelor accesorii nr. x/10 aprilie 2015, dispoziţiile O.G. nr. 14/2010 privind măsurile financiare pentru reglementarea ajutoarelor de stat acordate producătorilor agricoli începând cu anul 2010.

Instanţa de fond, în mod greşit a apreciat incidenţa O.G. nr. 14/2010 deoarece acest act normativ nu poate retroactiva în privinţa creanţelor accesorii rezultate din derularea O.U.G. nr. 123/2006 care se referă în primul rând la recuperare sprijin nejustificat (fără plată accesorii) - Decizia ICCJ nr. 3182 din 24 octombrie 2018 evocată mai sus, considerându-se că nu a fost probată frauda în obţinerea subvenţiei.

În al doilea rând, se constată că nu retroactivează dispoziţiile O.G. nr. 14/2010 în privinţa competenţei autorităţii responsabile de a încheia documentul de constatare, stabilire şi individualizare a obligaţiei de plată privind creanţele bugetare rezultate din ajutorul necuvenit (în speţă, nejustificat). Ori, câtă vreme APIA nu avea competenţa, potrivit Ordinului MADR nr. 687/2007 să emită un act administrativ care să constituie în baza legii (în vigoare la data emiterii procesului-verbal de constatare nr. x/13 iunie 2008) un titlu de creanţă, O.G. nr. 14/2010 nu-i poate conferi autorităţii APIA retroactiv competenţa de a emite titluri de creanţă pentru restituire ajutor nejustificat şi nici de a emite titlu pentru accesoriile aferente.

Acest motiv de recurs privind competenţa autorităţii APIA de a emite titlu privind accesoriile de plată - este suficient pentru a determina o cauză de anulabilitate absolută a procesului-verbal nr. x/10 aprilie 2015 (condiţie de validitate a actului administrativ) echivalând cu o încălcare a principiului neretroactivităţii legii.

Faţă de admiterea acestui motiv de recurs, se constată ca fiind inutilă examinarea recursului reclamantei SC A. şi examinarea recursului APIA prin prisma instituţiei prescripţiei extinctive.

Recursul pârâtei APIA - este nefondat în consecinţă pentru aceleaşi considerente mai sus precizate.

Temeiul legal al soluţiei adoptate de instanţa de recurs Având în vedere considerentele arătate, în conformitate cu prevederile art. 496 rap. la art. 488 pct. 8 C. proc. civ., se va respinge recursul recurentei-pârâte APIA împotriva Sentinţei civile nr. 196/CA/2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, precum şi recursul declarat de C. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondate.

Va fi admis recursul recurentei-reclamante SC A. SA împotriva Sentinţei civile nr. 196/CA din 20 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, va fi casată în parte sentinţa recurată şi, în rejudecare, va fi anulată Decizia nr. 6420 din 11 iunie 2015 de soluţionare a contestaţiei administrative emisă de pârâta APIA şi procesul-verbal de stabilire a creanţelor accesorii înregistrat sub nr. x/10 aprilie 2015 emis de aceasta.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Tulcea împotriva Sentinţei civile nr. 196/CA din data de 20 octombrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat. Respinge recursul declarat de recurentul C. - Expert Contabil Judiciar împotriva Sentinţei civile nr. 196/CA din data de 20 octombrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă SC A. SA împotriva Sentinţei civile nr. 196/CA din data de 20 octombrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa recurată şi, rejudecând:

Anulează Decizia nr. 6420 din 11 iunie 2015 de soluţionare a contestaţiei administrative emisă de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură şi Procesul-verbal de stabilire a creanţelor accesorii înregistrat sub nr. x/10 aprilie 12015 emis de pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură - Centrul Judeţean Tulcea.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.

GGC - CL