CSM prosecutor transfer refusal remitted to Court of Appeal due to material incompetence

Asupra contestaţiei de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, contestatorul A. a formulat, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, contestaţie împotriva Hotărârii nr. 2931 din 10 decembrie 2018 a Consiliului Superior al Magistraturii şi împotriva Hotărârii nr. 426 din 25 septembrie 2018 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.

În motivarea contestaţiei, s-a arătat că prin Hotărârea nr. 426 din 25 septembrie 2018 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a fost respinsă cererea contestatorului de transfer în funcţia de procuror militar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, cu motivarea, pe de o parte, că Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare a exprimat un punct de vedere favorabil transferului pentru un alt procuror, iar nu şi pentru contestator, iar, pe de altă parte, contestatorul are o vechime de doar 8 luni în gradul profesional de parchet de pe lângă tribunal.

Plângerea prealabilă formulată de către contestator a fost respinsă ca neîntemeiată prin Hotărârea nr. 2931 din 10 decembrie 2018 a Consiliului Superior al Magistraturii.

Contestatorul a arătat că, din perspectiva analizei oportunităţii transferului, el îşi desfăşoară activitatea la un parchet unde schema de personal este ocupată 100% şi a solicitat transferul la o unitate unde schema de personal este ocupată în proporţie de 53,8%. În cazul său, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia Parchetelor Militare nu a exprimat niciun punct de vedere, fie favorabil sau nefavorabil, împrejurare care nu-i poate fi reproşată şi nu poate fi reţinută ca motiv de respingere a cererii de transfer. S-a admis o singură cerere de transfer la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi, deşi erau mai multe locuri vacante, iar la celelalte parchete militare s-au ocupat toate locurile de execuţie vacante.

Contestatorul a mai arătat că dispoziţiile art. 5 din Regulamentul comun al Consiliului Superior al Magistraturii şi al Ministerului Apărării Naţionale privind numirea ca judecător sau procuror militar, transferul de la instanţele sau parchetele civile la instanţele sau parchetele militare, precum şi acordarea gradelor militare şi înaintarea în grad a judecătorilor şi procurorilor militari nu pot fi avute în vedere la soluţionarea cererii sale de transfer. Chiar şi în ipoteza în care aceste dispoziţii ar fi aplicabile, secţia pentru procurori a avut în vedere un singur criteriu, respectiv cel prevăzut la lit. c), "vechimea în gradul aferent instanţei, respectiv parchetului militar la care se solicită numirea", ignorând celelalte criterii pe care contestatorul de îndeplinea.

2. Apărările intimatului

Prin întâmpinarea formulată, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a solicitat respingerea contestaţiei, ca neîntemeiată, argumentând, în esenţă, că au fost respectate în cauză dispoziţiile art. 32 din Legea nr. 303/2004, art. 6 alin. (1) din Regulamentul comun aprobat prin Ordinul nr. 47/2014 şi art. 3 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 193/2006.

3. Soluţia Înaltei Curţi

Examinând cu prioritate, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., excepţia necompetenţei materiale, invocată din oficiu, Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, motiv pentru care o va admite şi, în temeiul dispoziţiilor art. 131 şi art. 132 din Noul C. proc. civ., va trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Contestatorul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu controlul de legalitate al Hotărârii nr. 426 din 25 septembrie 2018 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă cererea contestatorului de transfer în funcţia de procuror militar la Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Iaşi şi al răspunsului Plenului CSM la plângerea prealabilă formulată de contestator împotriva hotărârii secţiei pentru Procurori, răspuns denumit "Hotărârea nr. 2931 din 10 decembrie 2018".

Potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 303/2004, "hotărârile secţiei pentru judecători, respectiv ale secţiei pentru procurori ale Consiliului Superior al Magistraturii, în orice alte situaţii decât cele prevăzute la art. 134 alin. (3) din Constituţia României, republicată, în care Consiliul Superior al Magistraturii îndeplineşte rolul de instanţă de judecată în domeniul răspunderii disciplinare a judecătorilor şi procurorilor, pot fi atacate la secţia de contencios administrativ a curţii de apel competente, conform dreptului comun."

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. (7), coroborat cu alin. (5) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, cu modificările ulterioare, lege specială în domeniu, hotărârile Plenului privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor pot fi atacate cu contestaţie de orice persoană interesată, la secţia de contencios administrativ şi fiscal, a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în termen de 15 zile de la publicare sau comunicare.

În speţă, însă, obiectul acţiunii cu care a fost învestită instanţa de contencios administrativ nu îl constituie o hotărâre a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, adoptată în condiţiile art. 29 alin. (5)-(7) din Legea nr. 317/2004.

"Hotărârea nr. 2931 din 10 decembrie 2018" a Consiliului Superior al Magistraturii, la care face referire contestatorul în cererea de chemare în judecată reprezintă, în realitate, o adresă prin care acestuia i s-a comunicat răspunsul la plângerea prealabilă formulată împotriva Hotărârii nr. 426 din 25 septembrie 2018 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii şi are strict semnificaţia parcurgerii procedurii administrative prealabile prevăzute de Legea nr. 554/2004.

În raport de conţinutul cererii de chemare în judecată şi de actul a cărui anulare se urmăreşte prin prezentul demers judiciar, cererea dedusă judecăţii nu face parte dintre cererile prevăzute a fi soluţionate, în primă instanţă, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Competenţa materială a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este reglementată prin dispoziţiile art. 97 C. proc. civ., potrivit cărora:

"Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie judecă:

1. recursurile declarate împotriva hotărârilor curţilor de apel, precum şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege;

2. recursurile în interesul legii;

3. cererile în vederea pronunţării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor probleme de drept;

4. orice alte cereri date prin lege în competenţa sa."

Astfel, din textul legal sus citat rezultă că instanţa supremă nu poate fi sesizată direct cu soluţionarea pe fond a unei cereri decât în cazurile expres şi limitativ prevăzute de legi speciale, ipoteză care, în speţă, nu este realizată.

De asemenea, în materie civilă, art. 21 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară prevede că:

"Secţia I civilă, secţia a II-a civilă şi secţia de contencios administrativ şi fiscal, ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie judecă recursurile împotriva hotărârilor pronunţate de curţile de apel şi a altor hotărâri, în cazurile prevăzute de lege, precum şi recursurile declarate împotriva hotărârilor nedefinitive sau a actelor judecătoreşti, de orice natură, care nu pot fi atacate pe nicio altă cale, iar cursul judecăţii a fost întrerupt în faţa curţilor de apel."

Or, în raport dispoziţiile legale anterior menţionate, care cuprind norme de competenţă de ordine publică, precum şi în raport de obiectul cererii de chemare în judecată, este evident că Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie nu este competentă material să soluţioneze cauza de faţă, competenţa aparţinând secţiei de contencios administrativ şi fiscal, a Curţii de Apel, potrivit dispoziţiilor art. 9 din Legea nr. 304/2004, coroborate cu cele ale art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Pentru considerentele expuse anterior şi ţinând cont de dispoziţiile art. 10 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, în temeiul art. 132 alin. (1)şi (3) din C. proc. civ., raportat la art. 96 pct. 1 din acelaşi cod, Înalta Curte va admite excepţia necompetenţei sale materiale, invocată din oficiu şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia necompetenţei materiale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, invocată din oficiu.

Declină competenţa de soluţionare a contestaţiei formulată de A. împotriva hotărârii nr. 426 din data de 25 septembrie 2018 a secţiei pentru procurori din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, în favoarea Curţii de Apel Suceava, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 26 iunie 2019.

GGC - CL