Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3212/2019 AI generated

Suspendation of lawyer disbarment: failure to prove "well-justified case" under administrative litigation law

Case Number Decizia nr. 3212/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the Court of Appeal’s decision to reject the suspension of execution, thereby leaving the administrative decisions in force that terminated the plaintiff’s status as a lawyer and dismissed the complaint against the Bar Council. The dispute centered on a request to suspend the enforcement of these decisions pending the final resolution of an annulment action, challenging whether the administrative acts were legally valid following a final criminal conviction for an intentional offense. The court held that the cumulative requirements for a stay of execution under Article 14 of Law No. 554/2004 were not met, specifically finding that the plaintiff failed to demonstrate a "well-justified case" creating serious doubt about the legality of the acts, as the arguments raised (including alleged procedural violations and the impact of a Constitutional Court decision declaring a statutory phrase unconstitutional) required a substantive review of the merits rather than the summary examination permitted for suspension.

Legislator headnote

AI generated

art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, art. 14 din Legea nr. 554/2004; Suspendation of lawyer disbarment: failure to prove "well-justified case" under administrative litigation law: Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 3/08.05.2017 a Consiliului Baroului Caraş-Severin şi a Deciziei nr. 312/09.12.2017 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, aşa cum a fost formulată.

Keywords

AI generated
action for annulment statutory bar criminal complaint disqualification of attorney stay of enforcement substantive argument

Cited Legislation

AI generated
art. 7 din Legea nr. 554/2004
3/08.05.2017, până la pronunţarea instanţei de fond, sesizate în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecată.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei nr.
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
15 cu trimitere la condiţiile instituite prin art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995
a) şi ale art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.
art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995
225 din 4 aprilie 2017, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, este neîntemeiată.
art. 14 din Legea nr. 554/2004
312/9.12.2017 emise de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, până la pronunţarea instanţei de fond, cererea fiind întemeiată, în opinia recurentului-reclamant, pe art. 14 din Legea nr. 554/2004.
art. 493 C. proc. civ
106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Criticile formulate de recurentul-reclamant, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate, sentinţa pronunţată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Caraş-Severin, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 8 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Baroul de Avocaţi Caraş-Severin, Consiliul Baroului de Avocaţi Caraş-Severin, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, suspendarea executării Deciziei nr. 3/08.05.2017 a Consiliului Baroului Caraş-Severin prin care s-a constatat încetarea calităţii sale de avocat, precum şi a Deciziei nr. 312/09.12.2017 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România prin care s-a respins ca neîntemeiată contestaţia împotriva Deciziei Consiliului Baroului Caraş-Severin nr. 3/08.05.2017, până la pronunţarea instanţei de fond, sesizate în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004, cu cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 1085 din 18 iulie 2018, Tribunalul Caraş-Severin a admis cererea de suspendare formulată de reclamant şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 3/8.05.2017 a Consiliului Baroului Caraş-Severin şi a Deciziei nr. 312/9.12.2017 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, până la pronunţarea instanţei de fond.

Prin decizia civilă nr. 1578 din 5 septembrie 2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de pârâţii Baroul Caraş-Severin, Consiliul Baroului Caraş-Severin, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Uniunea Naţională a Barourilor din România împotriva sentinţei civile nr. 1085/18.07.2018, pronunţată de Tribunalul Caraş-Severin în dosarul nr. x/2018, a casat sentinţa civilă atacată şi a trimis cauza Curţii de Apel Timişoara, în vederea judecării acţiunii în primă instanţă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 septembrie 2018, sub nr. x/2018.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 268 din 25 octombrie 2018, Curtea de Apel Timişoara a respins cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Baroul de Avocaţi Caraş-Severin, Consiliul Baroului de Avocaţi Caraş-Severin, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România şi Uniunea Naţională a Barourilor din România, ca neîntemeiată.

De asemenea, a respins cererea pârâtei Uniunea Naţională a Barourilor din România privind acordarea cheltuielilor de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. I.2, reclamantul A. a formulat recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 3/08.05.2017 a Consiliului Baroului Caraş-Severin şi a Deciziei nr. 312/09.12.2017 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România, aşa cum a fost formulată.

În dezvoltarea recursului, reclamantul susţine că prima instanţă a pronunţat o soluţie nelegală, urmare interpretării şi aplicării greşite a dispoziţiilor de drept material incidente în cauză, respectiv dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ceea ce priveşte existenţa unui caz bine justificat şi a unei pagube iminente.

Recurentul-reclamant reia prezentarea motivelor de nelegalitate din cuprinsul cererii introductive pentru care apreciază că aparenţa dreptului este în favoarea sa. În acest sens, arată că deciziile atacate au fost emise cu nerespectarea dispoziţiilor Legii nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat şi ale Hotărârii nr. 64/2011 privind Statutul profesiei de avocat, precum şi a Deciziei nr. 255 din 4 aprilie 2017 a Curţii Constituţionale a României referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 lit. a) şi ale art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat. Toate aceste elemente demonstrează existenţa cazului bine justificat, iar instanţa a reţinut greşit că nu ar fi îndeplinită această condiţie.

În opinia recurentului, din moment ce Curtea Constituţională a reţinut că lipsa de claritate, precizie şi previzibilitate a sintagmei "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" de avocat din cadrul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 creează premisa aplicării acesteia în mod diferit, într-o manieră discriminatorie, ca rezultat al unor interpretări sau aprecieri arbitrare, este evident că atât Decizia nr. 3/8.05.2017, cât şi Decizia nr. 312/9.12.2017 au fost pronunţate cu încălcarea în mod flagrant a Deciziei nr. 225/2017 a Curţii Constituţionale a României referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 14 lit. a) şi ale art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat.

Recurentul arată că adoptarea deciziilor contestate în baza unor dispoziţii declarate neconstituţionale reprezintă o împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii lor, aşa cum a reţinut şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în jurisprudenţa sa.

Potrivit opiniei ştiinţifice a Centrului de Drept Constituţional şi Instituţii Politice al Facultăţii de Drept al Universităţii Bucureşti, efectele deciziilor Curţii Constituţionale se aplică în situaţiile juridice pendente, în toate cauzele aflate în procedură la momentul publicării acestora, atât în situaţiile neexaminate, dar şi în reexaminare, iar consiliile barourilor şi Consiliul UNBR trebuie să ţină cont de efectele deciziilor de neconstituţionalitate.

Cu toate că în considerentele Deciziei nr. 312/9.12.2017 a Consiliului Uniunii Naţionale a Barourilor din România s-a menţionat că la adoptarea sa, în procesul de soluţionare, se va ţine cont de opinia ştiinţifică a Centrului de Drept Constituţional şi Instituţii Politice al Facultăţii de Drept al Universităţii Bucureşti, în realitate nu s-a întâmplat aşa.

Consideră recurentul că a furnizat suficiente indicii de răsturnare a prezumţiei de legalitate a Deciziei nr. 3/8.05.2017 şi a Deciziei nr. 213/9.12.2017, câtă vreme sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" a fost declarată neconstituţională şi legiuitorul nu a suplinit lipsa de coerenţă şi de exactitate a textului care reglementează cazurile de nedemnitate, iar potrivit deciziei penale nr. 138A/18.04.2017, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016, hotărâre judecătorească pe care s-au întemeiat deciziile Consiliului Baroului Caraş-Severin şi Consiliul UNBR, a fost înlăturată pedeapsa complementară a interzicerii dreptului său de a profesa, dispusă de prima instanţă, reţinându-se că infracţiunea nu a fost săvârşită în legătură cu exercitarea profesiei de avocat.

De asemenea, contrar celor reţinute de prima instanţă, Decizia nr. 3/8.05.2017 nu este motivată, aşa-zisa motivare a încetării calităţii sale de avocat rezumându-se la doar câteva rânduri. Astfel, decizia nu cuprinde motivele de fapt pe baza cărora a fost adoptată, ci se rezumă la simpla constatare a încetării calităţii sale de avocat. În aceste condiţii, în lipsa unei motivări, instanţa de contencios administrativ este pusă în imposibilitate de a analiza temeinicia şi oportunitatea actului administrativ. În plus, deoarece decizia criticată nu cuprinde motive de fapt, susţine recurentul, se încalcă dreptul său la apărare, iar garanţia alegerii soluţiei optime este imposibil de analizat. În opinia sa, Consiliul Baroului trebuia să analizeze şi să hotărască, după caz, fie menţinerea în profesie, fie încetarea calităţii de avocat, iar această decizie trebuia să aibă la bază o motivare corespunzătoare. În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 26 alin. (4) din Statut, potrivit cărora "Consiliul baroului va examina, în termen de 15 zile, hotărârile judecătoreşti, respectiv înscrisurile ce privesc condiţiile încetării profesiei practicate de către avocatul înscris în tabloul avocaţilor incompatibili şi va aprecia asupra demnităţii avocatului. Consiliul baroului va hotărî, după caz, menţinerea în profesie sau încetarea calităţii de avocat, potrivit Legii."

Mai susţine recurentul că nu s-a respectat dreptul său la apărare, întrucât nu a fost convocat pentru a-şi spune punctul de vedere cu privire la această chestiune, iar ordinea de zi a şedinţei Consiliului Baroului Caraş-Severin nu a fost publicată. De altfel, instanţa de fond nici nu a analizat aceste aspecte de nelegalitate, rezumându-se la a analiza numai aspectul motivării Deciziei nr. 3/8.05.2017.

În plus, între procesul-verbal încheiat cu ocazia şedinţei Consiliului Baroului Caraş-Severin din data de 8.05.2017 şi Decizia nr. 3/8.05.2017 există neconcordanţe, în sensul că în cuprinsul procesului-verbal s-a consemnat faptul că decizia de încetare a calităţii sale de avocat ar fi fost adoptată cu "unanimitate", iar în cuprinsul deciziei se consemnează că aceasta a fost luată cu "majoritate de voturi". Or, nici acest aspect de nelegalitate nu a fost analizat de prima instanţă.

În ceea ce priveşte neanalizarea condiţiei pagubei iminente, instanţa a pronunţat hotărârea cu greşita interpretare şi aplicare a art. 14 şi art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, sens în care recurentul-reclamant a reluat argumentele din cuprinsul cererii de suspendare, menţionând faptul că în momentul de faţă se află în imposibilitate absolută de a realiza venituri urmare a efectelor produse de cele două decizii a căror suspendare o solicită, în sensul că este împiedicat să-şi exercite profesia de avocat, singura modalitate prin care poate să realizeze venituri în vederea întreţinerii sale şi a celor în favoarea cărora este obligat să presteze întreţinere.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea depusă în cauză, intimata-pârâtă Uniunea Naţională a Barourilor din România a invocat excepţia nulităţii recursului, iar pe fond, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat, susţinând, în esenţă, că prima instanţă a apreciat corect asupra îndeplinirii celor două condiţii prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.

4.2. Intimaţii-pârâţi Baroul Caraş-Severin şi Consiliul Baroului Caraş-Severin au depus o întâmpinare comună, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 18 februarie 2019 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 12 iunie 2019, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamant este nefondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Criticile formulate de recurentul-reclamant, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate, sentinţa pronunţată reflectând aplicarea corectă a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de suspendare a executării Deciziei nr. 3/8.05.2017 emise de Consiliul Baroului Caraş-Severin şi a Deciziei nr. 312/9.12.2017 emise de Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România, până la pronunţarea instanţei de fond, cererea fiind întemeiată, în opinia recurentului-reclamant, pe art. 14 din Legea nr. 554/2004. În realitate, faţă de momentul înregistrării acţiunii în anulare, în dosarul nr. x/2018, la data de 18.05.2018 şi cel al înregistrării cererii de suspendare în prezenta cauză, respectiv 8.06.2018, reiese că temeiul de drept al cererii din dosarul de faţă îl reprezintă prevederile art. 15 din Legea nr. 554/2004. În cauză, folosul practic urmărit de recurentul-reclamant prin promovarea prezentului recurs rezidă, finalmente, în admiterea cererii de suspendare a executării formulate în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004. În condiţiile în care măsura dispusă în temeiul art. 15 din Legea nr. 554/2004 produce efecte juridice până la soluţionarea definitivă a cauzei, recurentul-reclamant justifică un interes actual în susţinerea recursului îndreptat împotriva hotărârii atacate, întrucât fondul litigiului încă nu a fost soluţionat definitiv.

În fapt, prin sentinţa penală nr. 467/11.11.2016 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 138/A/18.04.2017 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, reclamantul a fost condamnat la 2 ani închisoare cu suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei şi 4 ani termen de supraveghere, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Prin Decizia nr. 3/8.05.2017, Consiliul Baroului Caraş-Severin a constatat încetarea calităţii de avocat a reclamantului, în baza prevederilor art. 27 lit. d) din Legea nr. 51/1995, modificată, privind profesia de avocat şi radierea de pe Tabloul avocaţilor definitivi.

Prin Decizia nr. 312/9.12.2017, Consiliul Uniunii Naţionale a Barourilor din România a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de reclamant împotriva deciziei Consiliului Baroului Caraş-Severin nr. 3/8.05.2017.

Anterior amiterii deciziilor contestate, prin Decizia nr. 225 din 4 aprilie 2017, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" de avocat din cuprinsul prevederilor art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, republicată, şi a respins excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 27 lit. d) din acelaşi act normativ, constatându-se că acest text de lege nu conţine niciun viciu de neconstituţionalitate, ci doar reglementează una din situaţiile în care încetează calitatea de avocat.

Contrar celor susţinute de recurent, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond a realizat o corectă aplicare şi interpretare a prevederilor art. 15 cu trimitere la condiţiile instituite prin art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actului administrativ, prin suspendarea acestuia, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri doar prin raportare la motivele invocate de reclamant şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actelor administrative, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o examinare sumară a aparenţei dreptului. Pe cale de consecinţă, împrejurările de fapt şi de drept care ar putea contura existenţa unui caz bine justificat nu pot coincide cu motivele de nelegalitate a actelor administrative contestate, ce reclamă o cercetare amănunţită, pe baza unui probator mult mai complex decât cel necesar pentru decelarea facilă a elementelor care afectează forma sau conţinutul actelor administrative a căror executare s-a cerut a fi suspendată.

Analizând prima facie motivele invocate de reclamant, în mod corect prima instanţă a constatat că acestea nu relevă împrejurări legate de starea de fapt sau de drept de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actelor administrative.

Motivele detaliate prezentate în cererea introductivă şi în cererea de recurs nu se pretează analizei sumare care are loc în procedura referitoare la suspendarea actului administrativ, făcând exclusiv obiectul analizei de legalitate şi temeinicie pe fond, specifică acţiunii în anularea actului administrativ.

Astfel, critica recurentului-reclamant potrivit căreia cele două decizii contestate ar fi nelegale, întrucât, la emiterea acestora, intimatele nu ar fi dat eficienţă Deciziei nr. 225 din 4 aprilie 2017, prin care Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate a sintagmei "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei" din cuprinsul art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea şi exercitarea profesiei de avocat, este neîntemeiată.

Potrivit art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995:

"Este nedemn de a fi avocat: a) cel condamnat definitiv prin hotărâre judecătorească la pedeapsa cu închisoare pentru săvârşirea unei infracţiuni intenţionate, de natură să aducă atingere prestigiului profesiei".

Acest prim caz de nedemnitate presupune întrunirea cumulativă a următoarelor condiţii: condamnarea, în mod definitiv, prin hotărâre judecătorească, la pedeapsa cu închisoarea (legea nu face deosebire între condamnarea la închisoare cu executare sau cu suspendare); infracţiunea pentru care s-a pronunţat condamnarea să fi fost săvârşită cu intenţie; infracţiunea să aducă atingere prestigiului profesiei.

Astfel, pornind de la constatările că norma cuprinsă în art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995, republicată, are un caracter neclar în ceea ce priveşte enumerarea faptelor prevăzute de legea penală pentru care s-a dispus condamnarea avocatului prin hotărâre definitivă şi care îl fac să fie nedemn pentru exercitarea profesiei, că textul este confuz şi poate fi interpretat în mod arbitrar, deoarece nu precizează, în concret, care sunt faptele prevăzute de legea penală care îl fac nedemn pe avocat, instanţa de contencios constituţional a decis că textul de lege amintit nu mai poate fi aplicat pentru viitor în această formă, ci trebuie pus în acord cu prevederile Constituţiei, devenind inaplicabil până la acel moment.

Având în vedere aceste considerente ale Curţii Constituţionale, în acelaşi sens şi în mod just a reţinut şi judecătorul fondului cauzei că, până la o viitoare intervenţie a legiuitorului, singurul abilitat potrivit deciziei Curţii Constituţionale să determine infracţiunile a căror gravitate justifică atragerea nedemnităţii, textul art. 14 lit. a) urmează a se aplica fără sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei". Efectul deciziei Curţii Constituţionale vizează exclusiv sintagma "de natură să aducă atingere prestigiului profesiei". A contrario, restul textului art. 14 lit. a) a rămas în fiinţă. După publicarea Deciziei Curţii Constituţionale nr. 225/2017, efectul rezidă în aceea că nici consiliile barourilor şi nici consiliul Uniunii nu au competenţa de a analiza dacă o condamnare penală aduce sau nu atingere prestigiului profesiei de avocat, având doar competenţa de a verifica întrunirea condiţiilor cumulative prevăzute de art. 14 lit. a) din Legea nr. 51/1995.

În contextul expus, contrar susţinerii recurentului-reclamant, nu rezultă la nivel de aparenţă că deciziile contestate ar fi fost adoptate în baza unor dispoziţii declarate neconstituţionale, astfel că, în mod corect a reţinut judecătorul fondului că aspectul de nelegalitate invocat de reclamant nu relevă de plano o vădită aparenţă de nelegalitate a actelor administrative, ci revine instanţei sesizate cu fondul acţiunii în anulare să verifice în ce măsură infracţiunea de complicitate la trafic de influenţă face parte din spectrul infracţiunilor intenţionate care ar putea releva un caz de nedemnitate în exercitarea profesiei de avocat, inclusiv în raport de circumstanţele în care aceasta a fost săvârşită.

Susţinerea recurentului-reclamant în sensul că în calea de atac ar fi fost înlăturată pedeapsa complementară a interzicerii dreptului său de a profesa, reţinându-se că infracţiunea nu a fost săvârşită în legătură cu exercitarea profesiei de avocat, reprezintă tot un aspect de nelegalitate ce poate fi analizat doar în cadrul acţiunii în anulare. Din acest punct de vedere, Înalta Curte achiesează la considerentele primei instanţe potrivit cărora, un examen de legalitate a actului administrativ, în cadrul căruia se impune a analiza dacă dreptul de apreciere exercitat de consiliul baroului în baza hotărârii judecătoreşti în care sunt expuse circumstanţele de fapt stabilite de către instanţa penală se circumscrie cazurilor de nedemnitate în exercitarea profesiei de avocat, nu se poate realiza în cadrul examenului sumar pe care îl presupune analizarea condiţiei cazului bine justificat, necesar a fi întrunită pentru suspendarea executării actului administrativ.

În egală măsură, prima instanţă nu putea aprecia, pe baza probatoriului sumar administrat în faţa sa, dacă a fost viciată sau nu procedura de adoptare a actului şi nici să constate o încălcare a dreptului la apărare. Rezultă că aspectele de nelegalitate invocate, respectiv nelegalitatea procedurii de excludere, neconcordanţa existentă între cuprinsul deciziei şi al procesului-verbal al şedinţei consiliului, neîntocmirea unei ordini de şedinţă, sunt chestiuni litigioase care pot fi tranşate exclusiv în cadrul acţiunii în anulare, pe baza unui probatoriu complex. În ceea ce priveşte analizarea încălcării dreptului la apărare (incluzând şi principiul contradictorialităţii, invocat de reclamant) din perspectiva convocării/consultării în procedura constatării nedemnităţii, se reţine că această solicitare a reclamantului implică, de asemenea, o analiză ce antamează fondul, astfel încât şi această chestiune poate fi tranşată tot în cadrul acţiunii în anulare.

Singurul motiv de nelegalitate ce poate fi analizat şi în cadrul cererii de suspendare a executării actului administrativ îl constituie lipsa motivării actului administrativ, cerinţă de formă a cărei neîndeplinire naşte o îndoială justificată asupra legalităţii actului administrativ. În cauză, aşa cum a reţinut şi prima instanţă, decizia Consiliului Baroului Caraş-Severin contestată este motivată, cel puţin la nivel formal (prin menţionarea temeiul de fapt şi de drept, inclusiv a hotărârii penale - reperul în funcţie de care s-a apreciat incidenţa cazului de nedemnitate reţinut de consiliul baroului), iar caracterul succint ori necorespunzător al motivării, criticat de recurentul-reclamant, nu poate fi analizat decât în cadrul acţiunii în anulare a actelor administrative.

De altfel, prin sentinţa civilă nr. 285 din 15 noiembrie 2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a soluţionat fondul cauzei, în sensul respingerii acţiunii în anulare, formulată de reclamant.

Această soluţie dată acţiunii în anularea celor două acte administrative vine să confirme constatarea primei instanţe, în sensul neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, în accepţiunea art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Chiar dacă susmenţionata sentinţă civilă nu este definitivă (dosarul având ca obiect recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 285/15.11.2018 a Curţii de Apel Timişoara se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, fiind fixat primul termen de judecată la data de 12.11.2020), această hotărâre judecătorească constituie un reper în verificarea aparenţei de nelegalitate pretinse în justificarea cererii de suspendare, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi efectuării unei evaluări aprofundate, pe care mecanismul procesual al suspendării executării actului administrativ nu o îngăduie.

Pe cale de consecinţă, Înalta Curte constată că prima instanţă a concluzionat, cu interpretarea şi aplicarea corectă a Legii nr. 554/2004, că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, care ar fi permis suspendarea efectelor deciziilor contestate.

Totodată, prima instanţă a apreciat că nu se mai impune analizarea cerinţei pagubei materiale iminente, câtă vreme nu este îndeplinită condiţia existenţei cazului bine justificat.

La aceeaşi concluzie ajunge şi instanţa de control judiciar, având în vedere prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 care impun îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, inexistenţa cazului bine justificat făcând inutilă examinarea criticilor referitoare la abordarea condiţiei pagubei iminente în sentinţa atacată.

Prin urmare, prima instanţă a făcut o analiză a premiselor suspendării executării actului administrativ şi a reţinut fondat că nu sunt îndeplinite condiţiile cerute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea efectelor actelor administrative emise de autorităţile pârâte, până la pronunţarea instanţei de fond asupra acţiunii în anulare.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantul A., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 268 din 25 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2019.