Parish's in-kind restitution claim quashed and denied for failure to prove abusive taking in 1981 land exchange

Şedinţa publică din data de 12 iunie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 14 iunie 2016, sub nr. x/2015, urmare declinării de competenţă prin sentinţa civilă nr. 1119 din 21 aprilie 2016 pronunţată de Tribunalul Ilfov, secţia civilă, reclamanta Parohia Afumaţi 1 a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Primăria Comunei Afumaţi prin Primar:

- anularea deciziei nr. 3274/26.03.2015 a Comisiei Speciale de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România;

- obligarea pârâtei Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România să emită o nouă decizie cu privire la cererea formulată de reclamantă, prin care a solicitat restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 3.100 mp situat pe raza administrativ teritorială a Comunei Afumaţi Judeţ Ilfov;

- obligarea pârâtei Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România să efectueze în vederea emiterii deciziei toate actele necesare identificării şi delimitării suprafeţei de teren a cărei retrocedare se solicită, urmând a se dispune restituirea în natură a suprafeţei de teren de 3.100 mp;

- obligarea pârâtelor în solidar la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2813 din 30 septembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Afumaţi 1, în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile ce au aparţinut cultelor religioase din România din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Primăria Comunei Afumaţi prin Primar, a anulat Decizia nr. 3274/26.03.2015 emisă de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, a obligat pe această pârâtă să emită o decizie de admitere a cererii reclamantei de restituire în natură a terenului intravilan de 3.100 mp situat în comuna Afumaţi, judeţul Ilfov, şi a obligat pe pârâte să efectueze toate operaţiunile de identificare şi delimitare a suprafeţei de 3.100 mp teren, menţionat anterior.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei de fond au formulat recurs ambele pârâte, criticând-o pentru nelegalitate.

3.1. Pârâta Primăria Afumaţi prin Primar a solicitat casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, să fie respinsă cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Sub un prim aspect, recurenta-pârâtă invocă o excepţie a nulităţii sentinţei atacate pe motiv că exemplarul care i-a fost comunicat de instanţă nu ar fi conţine numărul sentinţei şi pentru că nu ar corespunde data pronunţării sale, respectiv este înscrisă data de 23.09.2016, deşi data pronunţării sentinţei este 30.09.2016.

Cât priveşte soluţia pronunţată pe fondul cauzei, recurenta-pârâtă apreciază că sentinţa este netemeinică şi nelegală, întrucât reclamanta Parohia Afumaţi a primit toate suprafeţele de teren pe care le-a deţinut. În acest sens, arată că aceasta a formulat cerere în baza Legii nr. 18/1991, fiindu-i eliberat titlul de proprietate nr. x/25.01.1994 pentru suprafaţa de teren de 5 ha 1724 mp (teren cimitir 2 ha 7300 mp, teren biserică 2700 mp, teren casă parohială 1724 mp). Ulterior emiterii acestui titlu de proprietate, reclamanta nu a formulat obiecţiuni şi nici nu a solicitat Comisiei Locale Afumaţi completarea titlului de proprietate pentru suprafaţa de 3100 mp intravilan şi pentru care, susţine recurenta-pârâtă, Parohia Afumaţi nu este persoană îndreptăţită.

A mai arătat recurenta-pârâtă că Parohia Afumaţi foloseşte ca dovadă doar adresa nr. x/18.11.1980, fără să depună la dosar toate înscrisurile doveditoare prin care s-a realizat schimbul. De asemenea, reclamanta nu face vorbire nici de faptul că a primit un titlu de proprietate care atestă dreptul de proprietate pentru toate suprafeţele de teren ce au aparţinut acesteia, ba chiar mai mult decât a avut.

3.2. Pârâta Comisia Specială de Retrocedare şi-a întemeiat recursul pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, rejudecând, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

În motivarea recursului s-a argumentat, în esenţă, că sentinţa este nelegală, fiind pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor art. 1 alin. (1) şi ale art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000.

Astfel, instanţa a reţinut în mod eronat că dispoziţiile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, respectiv ale pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000 au caracter special şi se vor aplica cu prioritate în speţă, precum şi că este îndeplinită condiţia unei preluări abuzive deoarece schimbul de teren s-a realizat ca urmare a unui act administrativ (Decizia nr. 1467/13.10.1981 a Biroului permanent al Comitetului Executiv al Consiliului Popular al municipiului Bucureşti), iar reclamantei nu i s-au acordat despăgubiri juste şi echitabile, fiind astfel îndeplinite cumulativ condiţiile prevăzute de pct. 1 din Normele metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 94/2000.

Cât priveşte Decizia nr. 1467/13.10.1981, recurenta-pârâtă arată că prin aceasta Biroul Permanent al Comitetului executiv al Consiliului popular al municipiului Bucureşti a hotărât aprobarea schimbului terenului proprietate de stat în suprafaţă de 7800 mp aflat în administrarea comunei Afumaţi, situat în afara perimetrului construibil, cu terenul în suprafaţă de 7800 mp situat în perimetrul construibil al comunei proprietatea Parohiei nr. 1 Afumaţi şi că această decizie nu a făcut decât să concretizeze din punct de vedere formal acordul de voinţă al părţilor.

Din celelalte înscrisuri depuse de către reclamantă la dosarul cauzei (adresa nr. x/25.07.1980 emisă de către Parohia Afumaţi 1, pag. 2, şi procesul-verbal din 06.08.1980 întocmit de către Consiliul Parohial, pag. 2) reiese faptul că, din suprafaţa de 7800 mp teren care urma să fie primită de către parohie prin actul de schimb, aceasta deţinea deja 4700 mp teren, reprezentând suprafaţa cu care se extinsese cimitirul parohiei în anul 1977.

Totodată, în adresa nr. x/18.11.1980 emisă de către Consiliul popular al comunei Afumaţi-Biroul Executiv (anterioară actului de schimb), s-a precizat faptul că diferenţa de 3100 mp teren urma să fie predată de Consiliul popular al Comunei Afumaţi Parohiei Afumaţi I atunci când va fi nevoie pentru extinderea cimitirului.

Din înscrisurile depuse de către reclamantă, reprezentând corespondenţa dintre Consiliul Popular al comunei Afumaţi şi Parohia nr. 1 Afumaţi, reiese foarte clar faptul că reclamanta şi-a exprimat acordul pentru realizarea acestui schimb.

Mai mult, potrivit adresei nr. x/09.12.1980 (anterior Deciziei nr. 1467/13.10.1981) emisă de către Protoieria II Ilfov reiese faptul că însuşi A. a aprobat efectuarea schimbului pentru suprafaţa de 7800 mp.

Actul de schimb este un act juridic civil de transfer de proprietate, având la bază liberul acord de voinţă şi finalizat prin Decizia nr. 1467/13.10.1981, astfel încât nu reprezintă un act de preluare abuzivă din partea statului român în sensul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Nici neîndeplinirea de către Consiliul Popular al comunei Afumaţi a contraprestaţiei sale rezultând din actul de schimb, respectiv a obligaţiei de a preda Parohiei Afumaţi I diferenţa de teren în suprafaţă de 3100 mp, nu echivalează cu preluarea abuzivă a imobilului de către statul român în sensul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

A conchis recurenta-pârâtă că cererea de retrocedare nr. x/23.01.2006, depusă în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 de către Parohia Afumaţi 1, având ca obiect restituirea în natură a imobilului teren în suprafaţă de 3100 mp, nu se încadrează în prevederile ordonanţei anterior amintite, întrucât nici în procedura administrativă, nici la dosarul cauzei intimata-reclamantă nu a depus vreun înscris din care să reiasă caracterul abuziv al preluării acestui bun de către statul român, în temeiul sau ca efect al vreunui act normativ ori administrativ emis în intervalul 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989 (pct. 1 din Normele metodologice corespunzătoare art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000).

Instanţa a aplicat greşit şi prevederile art. 3 alin. (9) din O.U.G. nr. 94/2000, potrivit cărora, obligaţia de identificare a deţinătorului imobilului revine Primăriei în a cărei rază teritorială se află imobilul. Prin urmare, obligarea Comisiei speciale de retrocedare la identificarea şi delimitarea imobilului este contrară atribuţiilor legale ale acesteia.

De asemenea, prima instanţă a aplicat greşit prevederile art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000 şi din punctul de vedere al obligării Comisiei la restituirea în natură a terenului solicitat. Obligarea Comisiei la restituirea în natură a terenului de 3100 mp nu putea fi pronunţată decât dacă se constata că, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, respectivul teren se află în proprietatea statului sau a uneia dintre persoanele juridice menţionate în textul legal.

În fine, instanţa a aplicat în mod eronat prevederile art. 32 din Legea nr. 165/2013, potrivit cărora, la alin. (1) se instituie un termen de decădere în procedura administrativă de 120 de zile, în care persoanele care se consideră îndreptăţite pot completa cu înscrisuri dosarele depuse la entităţile învestite de lege. Termenul curge de la data la care persoanei i se comunică în scris documentele necesare soluţionării cererii sale. Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, termenul prevăzut la art. (1) poate fi prelungit la cererea scrisă a persoanei care se consideră îndreptăţită sau a reprezentantului legal, prin decizia conducătorului entităţii învestite de lege sau a persoanei împuternicite de către acesta, o singură dată, pentru o perioadă de 60 de zile, în situaţia în care persoana se consideră îndreptăţită face dovada efectuării unor demersuri privind completarea dosarului în raport cu alte instituţii.

În acest context, recurenta-pârâtă arată că reclamanta a transmis odată cu cererea de retrocedare doar copia simplă a adresei nr. x/18.11.1980, emisă de către Consiliul popular al comunei Afumaţi - Biroul Executiv.

Prin adresa nr. x/25.08.2014, recurenta-pârâtă a solicitat reclamantei să transmită următoarele documente: repere de identificare actuală a imobilului solicitat, acte care să facă dovada dreptului de proprietate, acte care să ateste preluarea abuzivă a imobilului de către statul român, în perioada de referinţă a legii, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989. Or, prin adresa nr. x/23.09.2014, înregistrată la Secretariatul tehnic al Comisiei speciale de retrocedare sub nr. x/29.09.2014, reclamanta a retransmis adresa nr. x/18.11.1980, în copie legalizată, fără a transmite celelalte acte solicitate prin adresa nr. x/25.08.2014.

În concluzie, prin înscrisurile transmise, intimata-reclamantă nu a făcut dovada dreptului de proprietate cu privire la imobilul solicitat şi nici dovada preluării abuzive a imobilului de către statutul român în perioada de referinţă a ordonanţei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Parohia Afumaţi 1 a depus întâmpinare faţă de recursurile formulate în cauză, prin care a invocat excepţia nulităţii recursurilor (respinsă de instanţă la termenul din 12 iunie 2019), iar pe fond, a solicitat respingerea acestora, ca nefondate.

Cât priveşte recursul declarat de pârâta Primăria Comunei Afumaţi, arată că în faţa instanţei de fond aceasta nu a formulat apărări (nu a formulat întâmpinare în cauză şi nici nu a depus înscrisuri în acest sens), astfel încât criticile pe fondul cauzei sunt formulate omisso medio direct în recurs, impunându-se a fi respinse în temeiul dispoziţiilor art. 478 alin. (2) din C. proc. civ.

Susţinerea recurentei referitoare la faptul că reclamanta "a primit toate suprafeţele de teren pe care aceasta le-a deţinut (...) conform titlului de proprietate nr. x/25.01.1994", "solicitând mai mult decât a avut", este de natură să inducă în eroare instanţa de judecată, contrar atât probatoriului administrat în cauză cât şi considerentelor reţinute de către instanţa de fond.

Contrar criticii recurentei-pârâte Comisia Specială de Retrocedare în sensul că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate, intimata-reclamantă arată că adresa nr. x/18.11.1980 pe care a depus-o la dosar face această dovadă. Astfel, potrivit dispoziţiilor Titlului II art. 1 pct. 10 din Legea nr. 247/2005 (...) "21 Pentru stabilirea dreptului de proprietate solicitantul poate depune începuturi de dovadă scrisă ..."

Imobilul în litigiu se află în administrarea pârâtei Comuna Afumaţi. Acest lucru, susţine intimata-reclamantă, se încadrează în situaţia preluării imobilului fără titlu.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 26 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 12 iunie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport de criticile invocate, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Primăria Comunei Afumaţi sunt fondate, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte apreciază a fi necesară examinarea, cu prioritate, a apărării formulate de intimata-reclamantă Parohia Afumaţi 1, referitoare la împrejurarea că recursul declarat de pârâta Primăria Comunei Afumaţi conţine critici pe fondul cauzei formulate omisso medio direct în recurs, impunându-se a fi respinse în temeiul dispoziţiilor art. 478 alin. (2) din C. proc. civ.

Potrivit art. 494 raportat la art. 478 şi 479 C. proc. civ., în recurs se pot formula critici privind motivele de nelegalitate prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ., iar conform art. 488 alin. (2) acelaşi Cod, motivele prevăzute la alin. (1) nu pot fi primite decât dacă ele nu au putut fi invocate pe calea apelului sau în cursul judecării apelului ori, deşi au fost invocate în termen, au fost respinse sau instanţa a omis să se pronunţe asupra lor.

În materia contenciosului-administrativ, există doar calea de atac a recursului, în cadrul căreia persoana interesată poate solicita exercitarea controlului judiciar al instanţei superioare, în limitele motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) şi ale cauzei juridice din cererea de chemare în judecată. Împrejurarea că pârâta din acţiunea judiciară dedusă soluţionării la instanţa de fond a ales să nu depună întâmpinare nu poate să determine decât sancţiunea prevăzută de art. 208 C. proc. civ., privind decăderea din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică. Aceasta nu echivalează, însă, cu lipsirea părţii respective de dreptul său de a exercita calea de atac a recursului, în condiţiile în care hotărârea primei instanţe îi este nefavorabilă. De altfel, se observă că recurenta Primăria Comunei Afumaţi nu a înţeles, prin recursul declarat, să invoce excepţii relative sau să propună probe, ci a formulat critici privind modalitatea de soluţionare de către prima instanţă a cererii de chemare în judecată.

Cât priveşte înscrisurile depuse de partea recurentă odată cu cererea de recurs, Înalta Curte constată că administrarea unor probe noi în recurs este admisibilă potrivit dispoziţiilor art. 492 alin. (1) din C. proc. civ.

Totodată, cu privire la aspectul de nulitate a sentinţei atacate, invocat de recurenta-pârâtă Primăria Comunei Afumaţi în propriul recurs, Înalta Curte constată că, din modalitatea de formulare a recursului, rezultă faptul că acesta este îndreptat împotriva sentinţei pronunţate în dosarul nr. x/2015, împrejurarea că exemplarul hotărârii comunicate părţii nu ar conţine numărul sentinţei sau că ar fi înscrisă o altă dată a pronunţării, fiind doar o eroare materială care nu afectează conţinutul căii de atac declarate. În raport de aceste aspecte, Înalta Curte constată că recurenta nu a dovedit că a fost vătămată în vreun fel, de vreme ce a declarat prezenta cale de atac, astfel că nu este incident motivul de nulitate a sentinţei pe aspectul invocat.

Prealabil analizei instanţei de control judiciar, este de menţionat că recurenta-pârâtă Primăria Comunei Afumaţi nu a încadrat criticile formulate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., însă toate aceste critici concrete, expuse prin calea de atac exercitată, se circumscriu motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cât priveşte recursul declarat de pârâta Comisia Specială de Retrocedare, se constată că acesta s-a întemeiat pe acelaşi motiv de casare, respectiv cel prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Trecând la analiza criticilor de nelegalitate invocate de recurente, Înalta Curte constată că ambele recursuri conţin critici comune şi vor fi analizate împreună.

Reclamanta Parohia Afumaţi 1 a supus controlului de legalitate exercitat de instanţa de contencios administrativ, decizia nr. 3274/26.03.2015 emisă de Comisia specială de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase, prin care a fost respinsă cererea de retrocedare cu privire la imobilul, teren în suprafaţă de 3100 mp, situat în comuna Afumaţi, strada x, judeţul Ilfov.

Prin decizia menţionată, s-a reţinut, în esenţă, că reclamanta nu a făcut dovada preluării abuzive de către statul român a imobilului solicitat spre restituire, aflat în proprietatea sa anterior perioadei de referinţă a legii, respectiv 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Prima instanţă a admis acţiunea, cu motivarea că reclamanta a făcut dovada dreptului de proprietate asupra terenului de 3.100 mp prin schimbul de terenuri, finalizat prin Decizia nr. 1467/13.10.1981, precum şi dovada preluării abuzive a acestuia, deoarece schimbul de teren s-a realizat ca urmare a unui act administrativ (Decizia nr. 1467/13.10.1981 a Biroului permanent al Comitetului Executiv al Consiliului popular al municipiului Bucureşti), iar pârâtele au criticat această soluţie, din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Contrar susţinerii instanţei de fond, recurentele-pârâte apreciază că, raportat la prevederile art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 şi pct. 13 din Normele metodologice de aplicare a art. 1 din O.U.G. nr. 94/2000, adoptate prin H.G. nr. 1164/2002, intimata-reclamantă Parohia Afumaţi 1 nu a prezentat înscrisuri care întemeiază prezumţia existenţei dreptului său de proprietate asupra imobilului la data preluării abuzive a acestuia de către stat, trimiţând, în concret, la actul de schimb finalizat prin Decizia nr. 1467/13.10.1981 a Biroului permanent al Comitetului Executiv al Consiliului popular al municipiului Bucureşti.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit, cu aplicarea greşită a legii, respectiv a prevederilor art. 4 alin. (3) din O.U.G. nr. 94/2000 şi a Normelor metodologice de aplicare a ordonanţei, că înscrisul menţionat dovedeşte dreptul de proprietate al intimatei-reclamante şi faptul trecerii abuzive a imobilului în proprietatea statului.

Actul de schimb, având la bază liberul acord de voinţă şi finalizat prin Decizia nr. 1467/13.10.1981, nu reprezintă un act de preluare abuzivă din partea statului român în sensul art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000.

Potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, sunt supuse retrocedării imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România şi au fost preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu, de Statul Român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989.

Prin urmare, reclamanta, pentru a dovedi că este îndreptăţită la retrocedare, în mod evident, trebuia să probeze dreptul său de proprietate asupra imobilului (cu indicarea exactă a întinderii suprafeţei de teren şi amplasamentul său) la data preluării abuzive, precum şi dovezi care permit încadrarea preluării ca fiind abuzivă, cu titlu sau fără titlu.

Însăşi existenţa imobilului, cu întinderea pretinsă, este incertă, raportat la probatoriul administrat.

Şi în procedura administrativă s-a constatat lipsa dovezilor care să susţină cererea de retrocedare, în condiţiile în care din întreaga economie a O.U.G. nr. 94/2000 rezultă că titularului cererii îi revine sarcina de a proba îndeplinirea cerinţelor actului normativ, spre a se dispune retrocedarea.

Nici în cursul judecăţii la prima instanţă şi în calea de atac nu s-au depus dovezi (înscrisuri) din care să rezulte îndeplinirea condiţiilor cerute de O.U.G. nr. 94/2000, fiind legală decizia emisă de Comisie în soluţionarea cererii de retrocedare.

În acord cu opinia exprimată de recurenta Comisie, instanţa de control judiciar constată că pretenţiile intimatei-reclamante puteau fi soluţionate doar în cadrul unui litigiu civil, nu pe calea procedurii O.U.G. nr. 94/2000, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de norma legală, respectiv reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului şi nici a preluării abuzive a acestuia.

În schimb, Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia recurentei Comisia de Retrocedare privind greşita interpretare şi aplicare de către prima instanţă a prevederilor art. 32 din Legea nr. 165/2013, referitor la caracterul restrictiv al termenului de 120 de zile, instituit în cadrul procedurii administrative, în care se puteau depune înscrisuri pentru dovedirea îndeplinirii condiţiilor necesare pentru admiterea solicitării de retrocedare.

Înalta Curte reţine că, potrivit jurisprudenţei sale constante, acest termen are natura unuia de recomandare, proba cu înscrisuri putând fi administrată inclusiv în faza controlului judiciar exercitat asupra actului administrativ.

Astfel, în procedura judiciară, consideră Înalta Curte că termenul prevăzut de art. 32 din Legea nr. 165/2013 nu poate fi considerat termen de decădere de drept substanţial, întrucât dreptul de a completa dosarul administrativ cu înscrisuri nu constituie un drept subiectiv. Totodată, acesta nu reprezintă nici termen de decădere de drept procesual, din moment ce etapa administrativă precede procesul propriu-zis. În situaţia în care petentul din procedura prejudiciară se adresează instanţei cu o cerere de chemare în judecată, acesta, în calitate de reclamant, are dreptul să administreze orice probe în condiţiile şi termenele reglementate de C. proc. civ., inclusiv înscrisurile ce nu au fost depuse în procedura administrativă. În acest fel, observă Înalta Curte, reclamantului i se asigură efectivitatea dreptului de acces la justiţie, astfel cum este protejat prin art. 6 alin. (1) din Convenţia Europeană a Drepturilor şi Libertăţilor Fundamentale ale Omului.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ. cu referire la art. 488 alin. (1) pct. 8 acelaşi Cod, Înalta Curte va admite recursurile declarate de pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Primăria Comunei Afumaţi prin Primar, va casa sentinţa atacată şi, rejudecând, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Afumaţi 1, ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri Imobile care au aparţinut Cultelor Religioase din România din cadrul Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor şi Primăria Comunei Afumaţi prin Primar împotriva sentinţei civile nr. 2813 din 30 septembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa civilă atacată şi, rejudecând, respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Parohia Afumaţi 1, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 iunie 2019.