Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3186/2019 AI generated

Eligibility for European-funded project audits contingent on individual auditor's highest classification despite statutory quality inspection failure

Case Number Decizia nr. 3186/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, thereby upholding the first-instance judgment which partially granted the plaintiff's claims by ordering the defendant professional chamber to issue a certificate confirming the absence of disciplinary sanctions, while rejecting the request for registration in the list of auditors for European-funded projects. The dispute arose in administrative litigation where a limited liability company challenged the refusal of the professional auditing chamber to register it as eligible to audit projects funded by European sources, arguing that the chamber violated procedural norms by failing to conduct annual quality inspections required to upgrade the auditor's classification from "B" to "A" under a 2013 Council Resolution, and that the lower court improperly disregarded these new legal arguments. The court held that the lower instance correctly refused to analyze new legal grounds raised for the first time in written conclusions, deeming them irrelevant to the outcome, and substantively ruled that eligibility under the cooperation protocol between the chamber and the Ministry of European Funds requires both the legal entity and the individual natural person auditors to hold the highest "A" classification, a cumulative condition the plaintiff failed to meet because its key individual auditor retained a "B" classification, thus validating the defendant's refusal.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 22 alin. (2) C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ, art. 248 alin. (1) C. proc. civ, art. 33 din C. proc. civ; Eligibility for European-funded project audits contingent on individual auditor's highest classification despite statutory quality inspection failure: În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., republicat.

Keywords

AI generated
liability of statutory auditor European company project funding statutory grounds registration of claims administrative dismissal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 11 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2015, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), a solicitat obligarea pârâtei la:

- inscrierea în Lista auditorilor financiari persoane juridice care pot efectua auditul proiectelor finanţate din fonduri europene a societăţii A. S.R.L. conform Protocolului de colaborare incheiat intre CAFR şi Ministerul Fondurilor Europene;

- emiterea adeverinţei către societate prin care să certifice ca nu a fost sancţionată în ultimii 3 ani de către Departamentul de monitorizare şi competenta profesionala a CAFR;

- plata despăgubirilor în valoare totală de 299.539,24 RON pentru prejudiciul adus prin îngrădirea fără temei a drepturilor legitime.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2333 din 23 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea promovată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Camera Auditorilor Financiari din România (CAFR), astfel cum a fost precizată.

Instanţa prin aceeaşi hotărâre a obligat pârâta să emită reclamantei o adeverinţă din care să rezulte că societatea nu a fost sancţionată în ultimii 3 ani de către Consiliul CAFR printr-o hotărâre rămasă definitivă.

A respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs şi motivele de recurs invocate

Împotriva sentinţei civile nr. 2333 din 23 septembrie 2015 a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. prin care a solicitat admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate şi pe cale de consecinţă să se admită capătul de cerere privitor la inscrierea în Lista auditorilor financiari persoane juridice care pot efectua auditul proiectelor finanţate din fonduri europene a societăţii A. S.R.L. conform Protocolului de colaborare incheiat intre CAFR şi Ministerul Fondurilor Europene.

În motivarea cererii de recurs, recurentul-reclamant a invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., republicat.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., recurenta-reclamantă afirmă că instanţa de fond a reţinut în mod greşit că în cuprinsul concluziilor scrise, a invocat noi critici de nelegalitate constând în culpa pârâtei pentru neaplicarea Hotărârii Consiliului CAFR nr. 49/2013 care prevede monitorizarea de către pârâtă, pe parcursul a 3 inspecţii anuale, efectuate pe parcursul a 3 ani consecutivi, auditorii financiari care au obţinut anterior calificativele D,C şi B.

Instanţa de fond nu a primit această critică, întrucât a fost formulată prima dată direct prin intermediul concluziilor scrise, ceea ce o pus-o pe pârâtă în situaţia de a nu putea formula apărări în cadrul dezbaterilor, cu încălcarea principiului contradictorialităţii. Sub acelaşi aspect instanţa de fond a mai reţinut că, şi în ipoteza în care ar fi fost formulată prin cererea de chemare în judecată, împrejurarea invocată nu este în măsură să schimbe soluţia, întrucât lipsa inspecţiilor ulterioare nu este în măsură să confere auditorului persoană fizică un calificativ superior, respectiv calificativul A, aşa încât să îndeplinească cerinţele legale pentru înscrierea în Lista auditorilor care pot finanţa proiecte auditate din fonduri europene.

Recurenta-reclamantă susţine în raport de cele reţinute de instanţa de fond şi evidenţiate mai sus că este absolut evident că, în condiţiile în care instanţa nici nu a încercat să stabilească în ce condiţii se obţine calificativul "A" şi a procedat la respingerea analizei normelor care reglementează materia cu motivarea că au fost invocate în Concluziile scrise şi nu au fost puse în discuţia părţilor reprezintă o încălcare flagrantă a îndatoririi sale.

Aflarea adevărului în cauză ar fi trebuit să determine repunerea cauzei pe rol şi supunerii dezbaterii părţilor a normelor invocate de către reclamantă. Or, instanţa de fond s-a mărginit la emiterea unor judecăţi de valoare de genul "lipsa inspecţiilor ulterioare nu este în măsură să confere auditorului persoană fizică un calificativ superior, respectiv calificativul A, aşa încât să îndeplinească cerinţele legale pentru înscrierea în Lista auditorilor care pot finanţa proiecte auditate din fonduri europene" fără să observe încălcarea flagrantă a normelor de către pârâtă prin refuzul respectării procedurilor privind repetarea inspecţiilor.

Mai mult, instanţa de fond acceptă fără nici un probatoriu susţinerea pârâtei conform căreia inspecţiile nu au fost efectuate deorece reclamanta nu a mai avut activitate de audit: adică odată aplicat calificativul "B" în anul 2011 reclamanta este în imposibilitate să mai încheie alte contracte de audit, putând doar să le finalizeze în anul 2012 pe cele deja încheiate, dar nu mai este inspectată pentru că nu are contracte.

În susţinerea acestui motiv de recurs, recurenta susţine aşadar că instanţa de fond a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii respectiv dispoziţiile art. 22 alin. (2) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. cu referire la dispoziţiile Hotărârii nr. 183/2010 privind modificarea şi completarea Procedurilor pentru aplicarea art. 29 din Normele privind revizuirea calităţii activităţii de audit financiar şi a altor activităţi desfăşurate de auditorii financiari, recurenta-reclamantă în susţinerea cererii de recurs a dezvoltat următoarele apărări:

Camera monitorizează, pe parcursul a 3 inspecţii anuale, efectuate pe parcursul a 3 ani consecutivi, auditorii financiari care au obţinut calificativele D, C şi B, prin stabilirea de măsuri pentru remedierea neconformităţilor şi aplicarea, după caz, de sancţiuni disciplinare în anumite condiţii.

Constatarea modului de remediere a neconformităţilor reţinute cu ocazia primei inspecţii se face prin repetarea inspecţiei, în cadrul celor 3 ani de monitorizare prevăzuţi la art. 29 din Normele privind revizuirea calităţii activităţii de audit financiar şi a altor activităţi desfăşurate de auditorii financiari, aprobate prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 168/2010, dispoziţie reluată prin Hotărârea Consiliului Camerei Auditorilor Financiari din România nr. 49/2013, din 12.12.2013.

Interpretarea raţională a dispoziţiilor citate conduce la concluzia că decăderile aplicate auditorului care a obţinut la inspecţia de calitate un alt calificativ decât cel maxim, prin împiedicarea exercitării dreptului de a presta servicii de această natură, încetează dacă în urma inspecţiilor ulterioare se constată că i se poate atribui calificativul "A".

Prin urmare singura modalitate în care poate fi îndreptată neconformitatea constatată iniţial este aceea a repetării inspecţiei.

Din conţinutul normelor citate rezultă fără nici un dubiu că auditorul care a obţinut la inspecţia de calitate un alt calificativ decât cel maxim nu pierde statutul de auditor - aşa cum se întâmplă în mod efectiv în speţa de faţă, fiind pus 4 ani de zile în imposibilitate să relizeze auditari -. ci i se dă posibilitatea să-şi îndrepte calificativul, prin supunerea la o nouă inspecţie, cu monitorizare prin 3 inspecţii anuale, efectuate pe parcursul a 3 ani consecutivi.

În raport de cele exprimate anterior, recurenta-reclamantă arată instanţei de recurs că în speţă, s-a făcut dovada că unui auditor i-a fost acordat calificativul "B" la o inspecţie în anul 2011 si de atunci nu numai că nu a fost supus procedurii legale de monitorizare, dar nu a mai fost supus nici unei inspecţii.

În această modalitate, prin încălcarea flagrantă a normelor care reglementează materia, pârâta CAFR a procedat, practic, la excluderea atât a auditorului persoana juridică, cât şi a auditorului persoană fizică.

Faţă de conţinutul normei de drept este absolut evident că hotărârea instanţei de fond reprezintă o eroare, fiind pronunţată cu aplicarea greşită a normei de drept material.

4. Apărarea formulată în cauză

Intimata-pârâtă Camera Auditorilor Financiari din România a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală şi temeinică a sentinţei recurate.

În şedinţa publică, intimata-pârâtă a invocat excepţia lipsei de interes a recursului, motivat de împrejurarea că, de la data pronunţării sentinţei de fond şi până la momentul primului termen de judecată, prin Hotărârea nr. 100 din 19 decembrie 2019, urmare a solicitării exprese de reziliere formulate de Ministerul Fondurilor Europene, Camera Auditorilor Financiari din România a abrogat Hotărârea nr. 5/2014

5. Cu privire la examinarea recursului în completul de filtru

În cauză a fost întocmit raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului la data de 27.07.2017, în condiţiile art. 493 alin. (2) şi (3) din C. proc. civ. şi s-a dispus comunicarea acestuia prin încheierea din 22 mai 2018.

Prin rezoluţia din 31 octombrie 2018 s-a dispus preschimbarea din oficiu a termenului de judecată, la data de 11 iunie 2019, reţinându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ. a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului la data de 14 mai 2019.

În motivarea acestei dispoziţii s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

1. Înalta Curte examinând cu prioritate, în temeiul art. 248 alin. (1) C. proc. civ., excepţia lipsei de interes a recursului, invocată de intimata-pârâtă o apreciază ca fiind neîntemeiată pentru următoarele motive:

În şedinţă publică, intimata-pârâtă Camera Auditorilor Financiari din România a invocat excepţia lipsei de interes a recursului, motivat de împrejurarea că, de la data pronunţării sentinţei de fond şi până la momentul primului termen de judecată, prin Hotărârea nr. 100 din 19 decembrie 2019, urmare a solicitării exprese de reziliere formulate de Ministerul Fondurilor Europene, Camera Auditorilor Financiari din România a abrogat Hotărârea nr. 5/2014.

Înalta Curte constată, în ceea ce priveşte interesul în susţinerea recursului de faţă, că, în raport de dispoziţiilor art. 32 alin. (1) lit. d) şi art. 33 din C. proc. civ., în cauză se justifică interes în promvarea cererii de recurs.

Interesul reprezintă folosul practic, material sau moral, pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu o cerere (acţiune sau cale de atac), acesta trebuind să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie de exercitare a acţiunii civile care trebuie să subziste pe tot parcursul soluţionării unei cauze, nu doar cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac.

Apărarea intimatei-pârâte prin care apreciază că nu mai există interes în promovarea recursului, odată cu apariţia Hotărârii nr. 100 din 19 decembrie 2019, nu poate fi primită, în condiţiile în care reclamanta care a investit instanţa cu o cerere de chemare în judecată ce i-a fost admisă parţial, a solicitat anterior intrării în circuitul civil al acestei hotărâri, cererea de recurs prin care solicită controlul instanţei superioare în ceea ce priveşte capătul de cerere care nu i-a fost admis.

Aşadar, în condiţiile în care recurenta a investit instaţa de control judiciar cu o cerere de recurs împotriva soluţiei de respingere a capătului de cerere privitor la înscrierea în Lista auditorilor financiari a persoanelor juridice care pot efectua auditul proiectelor finanţate din fonduri europene a societăţii A. S.R.L. conform Protocolului de colaborare incheiat intre CAFR şi Ministerul Fondurilor Europene, aceasta are interes în promovarea recursului, considerente pentru care Înalta Curte va respinge excepţia invocată de intimata-pârâtă, ca neîntemeiată.

2. Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele arătate în continuare.

Înalta Curte în ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. pe care îşi întemeiază recurenta-reclamantă prima critică a cererii de recurs, apreciază că este neîntemeiat.

În speţă, instanţa de recurs constată că prin sentinţa recurată s-a reţinut că, reclamanta a invocat noi critici de nelegalitate constând în culpa pârâtei pentru neaplicarea Hotărârii Consiliului CAFR nr. 49/2013 care prevede monitorizarea de către pârâtă, pe parcursul a 3 inspecţii anuale, efectuate pe parcursul a 3 ani consecutivi, auditorii financiari care au obţinut anterior calificativele D,C şi B, în cuprinsul concluziilor scrise.

Aşadar instanţa de fond a reţinut în mod corect că, deoarece argumentele noi de nelegalitate au fost formulate prima dată direct prin intermediul concluziilor scrise, nu le mai poate analiza. Cu toate acestea se constată că, instanţa de fond a supus atenţiei sale toate argumentele exprimate prin concluziile scrise, exercitându-şi cu profesionalism obligaţiile prevăzute de art. 22 C. proc. civ. În ceea ce priveşte criticile noi de nelegalitate exprimate prin concluziile scrise, instanţa de fond le-a avut în vedere, fără a afecta raţionamentul juridic în urma căruia a adoptat soluţia atacată cu recurs, apreciindu-le ca irelevante pentru soluţionarea cauzei, nefiind necesară în această situaţie repunerea cauzei pe rol pentru respectarea dreptului la apărare a părţii adverse.

Înalta Curte apreciază că, instanţa de fond nu avea obligaţia de a repune cauza pe rol pentru a pune în discuţia părţilor motivele de fapt şi de drept care nu au fost invocate prin cererea introductivă, răspunsul la întâmpinare sau pe cale orală la primul teremen de judecată, mai cu seamă în condiţiile în care instanţa de fond are în vedere în considerentele sentinţei recurate, irelevanţa acestor noi critici faţă de soluţia pe care urmea să o pronunţe.

În speţă, Înalta Curte apreciază ca nefondate criticile subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. prin care recurenta reclamă încălcarea dispoziţiilor art. 22 C. proc. civ. având în vedere că aceasta reclamă chestiuni ce ţin exclusiv de conduita sa procesuală, caracterizată prin pasivitate.

3. În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, Înalta Curte îl apreciază de asemenea ca fiind nefondat, instanţa de fond analizând cauza în conformitate cu dispoziţiile aplicabile în materie-

Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut instanţa de fond că reglementarea condiţiilor şi procedurii pentru acordarea dreptului de a efectua activitatea de audit financiar pentru fonduri europene de către auditorii financiari, membri ai CAFR s-a făcut prin intermediul Protocolului de colaborare privind organizarea şi desfăşurarea activităţii de audit financiar pentru fonduri europene şi alte fonduri nerambursabile de la alţi donatori, semnat între pârâtă şi Ministerul Fondurilor Europene, Protocolul fiind aprobat prin Hotărârea CAFR nr. 5/2014.

În mod corect, instanţa de fond arată că pentru a fi înscris în lista auditorilor care pot audita proiecte finanţate de fonduri europene trebuie îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 3 pct. 3.8 coroborat cu pct. 3.9 din Protocolul menţionat mai sus. În ceea ce o priveşte pe recurenta-reclamantă, în interpretarea a prevederilor legale anterior menţionate, s-a reţinut că nu este de ajuns ca pentru înscrierea în lista auditorilor financiari de categoria A persoane juridice, doar persoana juridică să obţină calificativul A la ultima inspecţie de calitate, ci este obligatoriu ca şi auditorii financiari persoane fizice în reprezentarea auditorului persoană juridică să fie aibă calificativul A.

Înalta Curte este în acord cu raţionamentul instanţei de fond faţă de prevederile art. 3.8 şi 3.9 din Protocolul aprobat prin Hotărârea CAFR nr. 15/2014 şi apreciază că în mod corect instanţa de fond a reţinut că reclamanta nu îndeplineşte condiţiile cumulative prevăzute în Protocolul aprobat prin Hotărârea CAFR nr. 15/2014, refuzul pârâtei de a înscrie reclamanta în Lista auditorilor care pot finanţa proiecte auditate din fonduri europene fiind justificat, în condiţiile în care auditorul persoană fizică, doamna B., deţine calificativul B şi nu calificativul A, aşa cum se prevede prin Protocol.

Pentru considerentele arătate mai sus, Înalta Curte constată că sunt neîntemeiate criticile formulate de recurenta-reclamantă A. S.R.L., subsumate motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ., şi, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, urmează să respingă recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes a recursului invocată de Camera Auditorilor Financiari din România.

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 2333 din 23 septembrie 2015 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2019.