Statute of limitations for administrative challenge to funding refusal: start date of six-month deadline under Law 554/2004

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii dedusă judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta S.C. A. S.A. şi înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, s-a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri anularea deciziei de respingere a cererii de rambursare nr. x din 26.07.2013 reprezentând finanţare nerambursabilă emisă în baza contractului de finanţare nr. x din 27.07.2011 cu obligarea intimatei la emiterea unei decizii de admitere în parte a acestor sume reprezentând finanţare nerambursabilă.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 393 pronunţată la data de 24 septembrie 2015, Curtea de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii.

A admis excepţia prescripţiei dreptului la acţiune şi în consecinţă a respins acţiunea formulată de S.C. A. S.A. în contradictoriu cu Ministerul Fondurilor Europene.

3. Calea de atac exercitată şi motivul de recurs invocat

Împotriva Sentinţei civile nr. 393 din 24 septembrie 2015 a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.A. solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare şi obligarea pârâtului la plata taxei judiciare de timbru.

În susţinerea recursului reclamanta a precizat că instanţa de fond a greşit atunci când a îmbrăţişat punctul de vedere al pârâtei exprimat în cadrul precizărilor depuse la al treilea termen de judecată, nu numai prin aceea că aceste apărări au fost formulate dincolo de termenul de decădere, ci prin aceea că a considerat aplicabilă procedura de la art. 9 şi nu cea de la art. 46 şi 51 din O.U.G. nr. 66/2011, procedură de altfel inexistentă în actul normativ, întrucât art. 9 nu prevede calea de urmat pentru solicitantul a cărei cerere a fost respinsă în această fază.

Procedura de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva notificării respingerii cererii de rambursare nu trebuie căutată în alt act normativ, ci chiar în cadrul O.U.G. nr. 66/2011.

Recurenta-reclamantă afirmă că obiectul acţiunii în contencios are în vedere decizia dată în soluţionarea contestaţiei formulată de reclamantă împotriva notificării respingerii cererii de plată cu menţiunea că această decizie nu a fost luată nici până în prezent de autoritatea competentă din cadrul pârâtului.

În raport de petiţele formulate de reclamantă prin prisma precizărilor pârâtului constatăm că acestea ar fi (1) constatarea refuzului nejustificat al pârâtului de soluţionare a contestaţiei înaintate de către reclamantă împotriva deciziei de respingere a cererii de rambursare (notificarea de respingere) şi (2) să se dispună anularea deciziei de respingere a cererii de rambursare (notificarea de respingere), cu obligarea intimatei să emită o nouă Decizie de admitere în parte a cererii de rambursare, calculul termenului în care reclamanta putea promova acţiunea pe rolul instanţei pleacă de la momentul la care a expirat termenul legal de soluţionare a contestaţiei, respectiv 3 aprilie 2014.

Recurenta mai arată că potrivit art. 11 lit. c) din Legea nr. 554/2004, termenul în care poate fi sesizată instanţa judecătorească despre vătămarea adusă petentului prin actul administrativ, începe să curgă de la data de la care expiră termenul în care autoritatea ar fi trebuit să răspundă contestaţiei înaintate de acesta, iar potrivit art. 11 alin. (2) din aceeaşi lege, cererea nu poate fi depusă dincolo de termenul de un an de la data comunicării actului sau luării la cunoştinţă. Aşadar, lipsa deciziei de soluţionare a contestaţiei, aflată la latitudinea exclusivă a pârâtului, nu constituie motiv de amânare a înaintării acţiunii peste termenul prevăzut de lege.

Recurenta mai arată şi că, notificarea de respingere a cererii de rambursare s-a înregistrat la reclamanţi în data de 21 februarie 2014, iar cererea de chemare în judecată s-a înregistrat exact la împlinirea termenului de un an la 23 februarie 2015 (21.02.2015 fiind zi nelucrătoare - sâmbătă), iar instanţa asupra acestui aspect nu s-a oprit, deşi reclamanta a susţinut aplicabilitatea în speţă a art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În drept, recurenta-reclamantă şi-a întemeiat cererea de recurs invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene reprezentat de Ministerul Finanţelor Publice a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate, iar pe cale de consecinţă să se menţină respingerea acţiunii ca fiind prescrisă.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză s-a întocmit raport asupra admisibilităţii în principiu a recursului şi s-a dispus comunicarea acestuia către părţi, prin încheierea din 22 mai 2018.

Prin rezoluţia din 31 octombrie 2018, Înalta Curte, constatând că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ. a stabilit termen pentru judecata pe fond a recursului.

În motivarea acestei rezoluţii s-au avut în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului declarat în cauză

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, raportat la motivele de recurs şi la prevederile legale incidente din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în limitele şi pentru considerentele în continuare arătate.

Înalta Curte în analiza criticilor de nelegalitate susţinute prin cererea de recurs are în vedere situaţia de fapt, reţinută şi de instanţa de fond, conform căreia:

Între reclamanta S.C. A. S.A. s-a încheiat contractul de finanţare nr. x din 27 iulie 2011 având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile de către Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial Creşterea Competivităţii Economice (AMPOS CCE) pentru implementarea Proiectului nr. 36694.

SC A. S.A. a formulat la data de 26 iulie 2013 o cerere de rambursare în baza contractului sus enunţat filele (23 - 36 ds. fond) prin care s-a constatat îndeplinirea în mare parte a indicatorilor asumaţi în contract de către ADR Nord - Vest. Ulterior, la data de 20.02.2014 a fost emisă notificarea privind situaţia cererii de rambursare nr. x din 26.07.2013 prin care organismul intermediar POST CCE a respins plata în sumă de 72.041,60 RON. Decizia de respingere a fost atacată cu contestaţie, fără ca reclamanta să fi primit un răspuns la aceasta.

Împotriva notificării de respingere la plată a sumei de 72.041,60 RON a formulat contestaţie, recurenta-reclamantă la data de 3.03.2014, iar ulterior aceasta la data de 23 februarie 2015 au formulat cerere de chemare în judecată.

În conformitate cu prevederile art. 11 din legea nr. 554/2002: "(1) Cererile prin care se solicită anularea unui act administrativ individual, a unui contract administrativ, recunoaşterea dreptului pretins şi repararea pagubei cauzate se pot introduce în termen de 6 luni de la:

a) data comunicării răspunsului la plângerea prealabilă;

b) data comunicării refuzului nejustificat de soluţionare a cererii;

c) data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, respectiv data expirării termenului legal de soluţionare a cererii;

d) data expirării termenului prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), calculat de la comunicarea actului administrativ emis în soluţionarea favorabilă a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.

(2) Pentru motive temeinice, în cazul actului administrativ individual, cererea poate fi introdusă şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului, data luării la cunoştinţă, data introducerii cererii sau data încheierii procesului-verbal de conciliere, după caz."

În speţă, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o interpretare corectă în ceea ce priveşte analiza excepţiei prescripţiei dreptului material la acţiune, în condiţiile în care, termenul de 6 luni, de formulare a cererii de chemare în judecată curge de la data primirii Notificării privind situaţia cererii de rambursare nr. x din 26.07.2013, respectiv de la data de 21.02.2014 (data de intrare la registratura recurentei-reclamante).

Instanţa de recurs este în acord şi cu interpretarea oferită în argumentarea sentinţei recurate de către instanţa de fond, conform căreia Notificarea privind situaţia cererii de rambursare nr. x din 26.07.2013 reprezintă în sine un refuz, considerente pentru care nu mai era necesară formularea unei contestaţii cu privire la acest act administrativ.

Chiar şi în situaţia în care s-ar accepta ca dată de curgere a termenului de exercitare a acţiunii în contencios administrativ, data împlinită după 30 de zile de la data de 4.03.2014 (data la care s-a înregistrat contestaţia la Ministerul Economiei fila x ds. fond) respectiv data de 4.04.2014 cum susţine recurenta-reclamantă prin cererea de recurs, Înalta Curte constată că aceasta s-ar afla tot în afara termenului de declarare a unei astfel de cerere, în speţă neexistând argumente să opereze prevederile art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că recurenta-reclamantă a invocat o serie de critici neîntemeiate, împotriva sentinţei recurate, instanţa de fond pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 496 şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte constatând că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. în care se încadrează criticile invocate de recurenta-reclamantă nu este întemeiat, va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.A. împotriva Sentinţei civile nr. 393 din 24 septembrie 2015 a Curţii de Apel Cluj, secţia a II-a civilă, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 iunie 2019.

GGC - MM