Application of post-violation financial corrections to prior procurement irregularities: retroactivity limits and EU principles on non-recoverable unjustified enrichment

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea în contencios administrativ şi fiscal înregistrată la data de 21 iulie 2015 pe rolul Curţii de apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat, reclamantul Municipiul Odorheiu Secuiesc a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, anularea Deciziei nr. 159 din 12.06.2015 emisă de instituţia pârâtă, comunicata reclamantului la data de 19.06.215, obligarea pârâtei la plata sumelor considerate neeligibile prin Informarea nr. x din 18.02.2015, cu obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin Sentinţa nr. 121 pronunţată în data de 28 octombrie 2016, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea în contencios administrativ formulată şi precizată de reclamantul Municipiul Odorheiul Secuiesc, în contradictoriu cu pârâta Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a anulat în parte Decizia nr. 159 din 12.06.2015, respectiv a anulat pct. I şi II din capitolul "Soluţionarea contestaţiei", prin care s-a respins contestaţia administrativă ce vizează pct. 1 şi pct. 2 al notei de neconformitate nr. x din 27.01.2015 (fapta de a nu fi publicat/menţionat în cadrul Invitaţiei de Participare toate criteriile de calificare din fişa de date a achiziţiei şi fapta de a impune cerinţe minime de calificare nelegale, restrictive.)

Prin aceeaşi sentinţă a menţinut în rest Decizia 159 din 12.06.2015, a respins ca neîntemeiată acţiunea precizată reclamantei având ca obiect obligarea pârâtei la plata sumelor considerate neeligibile prin Informarea nr. x din 18.02.2015, respectiv de anulare a Deciziilor nr. 176 din 25.06.2015, nr. 242 din 18.08.2015, nr. 273/2015 şi de obligare a pârâtei la plata sumelor reţinute cu titlu de corecţie în cuantum de 25%, aplicate prin Informarea nr. x din 17.04.2015 (pentru cererea de rambursare nr. 2), y din4.08.2015 (pentru cererea de rambursare nr. 4) şi z din 2015 (pentru cererea de rambursare nr. 3) şi a respins cererea privind acordarea cheltuielilor de judecată.

3. Recursurile formulate în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au declarat recurs reclamantul Municipiul Odorheiul Secuiesc şi pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. au solicitat admiterea recursurilor şi casarea în parte a hotărârii recurate.

1. În motivarea recursului său, reclamantul Odorheiul Secuiesc a arătat, în esenţă, următoarele:

Acţiunea în contencios administrativ a fost admisă doar în parte, respectiv în ceea ce priveşte punctul unu şi doi din capitolul salut soluţionarea contestaţiei, prin care s-a respins contestaţia administrativă ce viza punctul unu şi punctul doi al notei de neconformitate nr. x din 27 ianuarie 2015, iar restul Deciziei nr. 159/2015 a fost menţinut.

În ceea ce priveşte cea de-a treia abatere consemnată la punctul trei al notei de conformitate - ajustare a preţului contractului -, prima instanţa a considerat că nu s-a justificat cu nimic modificarea faţă de fişa de date a achiziţiei, încălcate fiind prevederile art. 97 alin. (5) din H.G. nr. 925/2006, respectiv alin. (3) al aceluiaşi articol care impune menţionarea în documentaţia de atribuire a posibilităţii de ajustare a preţului. Instanţa de judecată a apreciat că referirea generică la posibilitatea ajustării contractului fără indicarea în concret a formulei de calcul ar reprezenta o încălcare a dispoziţiilor H.G. nr. 925/2006 şi totodată o neregulă ce intră sub incidenţa prevederilor O.U.G. nr. 66/2011. S-a mai apreciat că încălcarea dispoziţiilor art. 97 din respectiva hotărâre de Guvern a produs efecte juridice viitoare determinând încheierea de acte adiţionale şi modificări ale preţului inclus ulterior intrării în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011. Din această perspectivă, instanţa, în mod eronat, a reţinut că abaterea de la legalitate, deşi săvârşită sub imperiul O.G. nr. 79/2003, a avut efecte viitoare supuse O.U.G. nr. 66/2011, constatând că prin sancţionarea aceste nereguli nu s-a încălcat principiul neretroactivităţii legii.

Consideră că prima instanţă nu a luat în considerare motivele invocate de municipiul Odorheiul Secuiesc în privinţa punctului trei al notei de neconformitate.

Astfel, trebuie avut în vedere că la obiectivele de investiţii în curs de realizare suma restantă se actualizează pe baza indicilor preţurilor de consum lunari, comunicaţi de Institutul Naţional de Statistică, conform noii metodologii normele metodologice din 8 iulie 2005, aprobate prin Ordinul nr. 980/2005, privind criteriile de evaluare şi selecţie a obiectivelor de investiţii publice. conform ar.t 97 alin. 4B din H.G. nr. 925/2006, atunci când durata de aplicare a procedurii de atribuire se prelungeşte, în mod neprevăzut, peste perioada preconizată iniţial şi din motive care exclud orice culpă a ofertantului/contractantului este posibilă ajustarea preţului. În cauză, valoarea contractului a fost actualizată pe baza indicilor preţurilor de consum în măsura strict necesară pentru acoperirea creşterii costurilor pe baza cărora s-a fundamentat preţul contractului.

Cele trei acte adiţionale au asigurat numai continuitatea contractului. Valoarea neexecutata a contractului, adică suma de 1.289.604,69 RON a rămas neschimbată, iar după aplicarea coeficienţilor s-a ajuns la valoarea rezultantă de executat de 1.658.173,71 RON.

Conform prevederilor Legii nr. 273/2006 şi a H.G. nr. 28/2008, anexa 4 punctul a, privind metodologia devizului general, devizul general întocmit la faza de proiectare - studiu de fezabilitate/documentaţie de avizare a lucrărilor de intervenţie se actualizează prin grija beneficiarului ori de câte ori este necesar.

Nefiind specificat în formula de ajustare, autoritatea contractantă a folosit ca bază legală Ordinul nr. 34/1998 al MAPT, potrivit cu care situaţiile de plată pentru lucrările de construcţii montaj real executate, se actualizează prin aplicarea la valoarea totală a acestora a unui coeficient de actualizare.

Luând în considerare textele legale indicate, preţul contractului a fost actualizat prin acte adiţionale pe baza normei metodologice din 13 aprilie MINOS 98, iar datorită faptului că a fost în imposibilitate de a prevedea modalitatea de asigurare a fondurilor nu a precizat în documentaţia de atribuire şi în contractul care urma să fie încheiat, informaţii/clauze specifice în acest sens.

2. În motivarea recursului său, Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene a arătat, în esenţă, următoarele:

În considerentele hotărârii atacate, instanţa de fond a apreciat, în mod eronat, că s-a încălcat principiul neretroactivităţii legii - în sensul Deciziei nr. 66/2015 a Curţii Constituţionale a României - prin aplicarea de sancţiuni administrative în temeiul O.U.G. nr. 66/2011, pentru nereguli săvârşite şi epuizată sub imperiul O.U.G. nr. 79/2013, respectiv pentru fapta reclamantei de a nu fi publicat/menţionat în cadrul invitaţiei de participare toate criteriile de calificare din fişa de date a achiziţiei, precum şi fapta de a impune cerinţe minime de calificare nelegale, restrictive, în condiţiile în care nu pot fi identificate, în concret, efecte juridice viitoare ale situaţiei create prin săvârşirea acelor nereguli.

Instanţa de fond a considerat în mod eronat că aceste nereguli s-au epuizat la momentul săvârşirii, nefiind susceptibile de a produce efecte juridice viitoare pentru a îndeplinii condiţia aplicării corecţiilor financiare stabilite prin H.G. nr. 519/2014.

Rezultă fără putinţă de tăgadă că, incidenţa în speţă a Deciziei nr. 66/2015 a Curţii Constituţionale poate fi stabilită doar în urma analizării acesteia comparativ cu hotărârea CJUE din 26 mai 2016 pronunţată în cauzele conexate C - 260/14 şi C - 261/14 .

Conform Curţii Constituţionale, calificarea în reguli şi stabilirea creanţelor bugetare trebuie să se facă prin raportare la dispoziţiile O.G. nr. 79/2003, însă diferit de această interpretare hotărârea CJUE din 26 mai 2016 prevede că este abatere orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate.

Se poate observa că între interpretarea dată de către Curtea Constituţională a României şi Curtea de Justiţie a Uniunii Europene există o diferenţă majoră cu privire la noţiunea de neregulă: dacă pentru Curtea Constituţională neregulă se defineşte conform art. 2 lit. a) din O.G. nr. 79/2003, în sensul de abaterile care prejudiciază bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care vine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită, pentru Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, neregula se defineşte ca o abatere care are sau ar putea avea ca efect prejudicierea.

Pornind de aici, concluzia este că deşi legea nouă îşi produce efectele numai pentru viitor, aceasta se aplică, în lipsa unei derogări, şi efectelor viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul legii vechi.

Principiile securităţii juridice, a precizat Curtea de Justiţie a Uniunii Europene, trebuie interpretate în sensul că nu se opun aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern a intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsă încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere.

Cu alte cuvinte, conform interpretării Curţii de la Luxemburg, contrar celor reţinute de Curtea Constituţională, calificarea neregulii se poate face în baza O.U.G. nr. 66/2011, reţinându-se că definiţia neregulii din acest act normativ intern este în concordanţă cu articolul. Cu alte cuvinte, conform interpretării Curţii de la Luxemburg, contrar celor reţinute de Curtea Constituţională, calificarea nereguli se poate face în baza O.U.G. nr. 66/2011, reţinându-se că definiţia nereguli din acest act normativ intern este în concordanţă cu art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/95 al Consiliului şi cu art. 2 doi pct. 7 din Regulamentul nr. 1083/2006, şi corecţia financiară poate fi stabilită în baza O.U.G. nr. 66/2011, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare.

În speţă, neregula a constat în acţiunea unităţii administrativ teritoriale municipiul Odorheiul Secuiesc de a se abate de la dispoziţiile legale în materia achiziţiilor publice, precum şi de la prevederile contractului de finanţare, care au avut drept consecinţă încasarea de către beneficiar a unor sume plătite necuvenit, efectele asupra bugetului Uniunii Europene sub distant până la momentul în care prejudiciul este acoperit.

4. Apărări formulate în cauză

Recurentul-pârât a depus întâmpinare, în cuprinsul căreia a arătat că înţelege să invoce în principal excepţia nulităţii recursului declarat de reclamant pentru nemotivare, legale iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa prin prisma motivelor invocate, precum şi a normelor legale incidente în speţă, Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de către Municipiul Odorheiul Secuiesc, ca nefondat, şi să admită recursul declarat de către pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, cu consecinţa casării acesteia şi respingerii cererii de chemare în judecată formulată de către reclamant, ca neîntemeiată.

1. În ceea ce priveşte recursul declarat de către reclamantul municipiul Odorheiul Secuiesc:

În discuţie este cea de-a treia abatere consemnată la pct. 3 din nota de neconformitate nr. 104.644 din 27 ianuarie 2015, în legătură cu care instanţa de judecată a constatat că este legal aplicată şi, în consecinţă, sub acest aspect, a respins acţiunea în contencios administrativ promovată de către reclamantul municipiul Odorheiul Secuiesc.

Este de necontestat că în secţiunea VIII.1 din fişa de date a achiziţiei autoritatea contractantă a stabilit în termeni inderogabili că preţul contractului nu se ajustează. Cu toate acestea, cu ocazia controlului efectuat, s-a stabilit că această cerinţă nu a fost respectată întrucât între autoritatea contractantă şi executantul lucrării au fost încheiate mai multe acte adiţionale în care se precizează că ajustarea preţului se produce în baza prevederilor Legii nr. 273/2006 şi al Anexei 4 din Hotărârea nr. 28/2008, acte normative în vigoare la data procedurii de atribuire a contractului.

De asemenea, s-a constatat că în art. 20 din contractul de execuţie lucrări x din 4 august 2008 s-a menţionat că pentru lucrările executate, plăţile datorate de achizitor executantului sunt cele declarate de oferta financiară anexă la contract şi preţul contractului se actualizează urmând formula de ajustare convenită după un an de la semnarea contractului, dacă este cazul.

Înalta Curte constată, în acord cu opinia primei instanţe, că, pe deoparte municipiul Odorheiul Secuiesc a operat o modificare esenţială în raport de fişa de date a achiziţiei, modificare pentru care nu a furnizat o explicaţie justificatoare, iar pe de altă parte că în speţă nu au fost respectate prevederile art. 97 alin. (5) din H.G. nr. 925/2006, prevederi legale care se precizează în mod expres că modul de ajustare a preţului contractului de achiziţie publică nu trebuie să conducă în niciun caz la alterarea rezultatului procedurii de atribuire, prin anularea sau diminuarea avantajului competitiv pe baza căruia contractantul a fost declarat câştigător în urma finalizării procedurii. În plus, cum corect s-a reţinut în sentinţă, nu au fost respectate nici prevederile alin. (3) al articolului mai sus menţionat în conformitate cu care era obligatorie menţionarea în documentaţia de atribuire a posibilităţii de ajustare a preţului.

La fel de importante sunt şi prevederile alin. (4) din acelaşi text legal în care se precizează în mod categoric că ajustarea în concret a preţului contractului de achiziţie publică trebuie să se producă, pe cât posibil, înainte de iniţierea procedurii care va fi aplicată, iar autoritatea contractantă are obligaţia să precizeze informaţii/clauze speciale privind modul concret de ajustare a preţului contractului de achiziţie publică, menţiuni obligatorii atât în documentaţia de atribuire cât şi în contract. Se precizează în termeni categorici în cuprinsul aceluiaşi alineat că lipsa unor astfel de informaţii/clauze determină inaplicabilitatea prevederilor legale referitoare la posibilitatea de ajustare a preţului contractului de achiziţie publică.

Este adevărat că, în favoarea sa, reclamanta invocă dispoziţiile art. 20 din contractul de finanţare de execuţie lucrări nr. x din 4 august 2008, însă formula utilizată, în termeni vagi, nu acoperă ipoteza descrisă în art. 97 alin. (4) din H.G. numărul 925/2006, lipsind atât prezentarea modalităţii concrete de ajustare a preţului contractului de achiziţie publică, cât şi informaţiile/clauzele speciale în legătură cu respectiva modalitate de ajustare a preţului, ceea ce, potrivit acestui text legal, face ca art. 20 din contractul de execuţie de lucrări să fie inoperant. Explicaţia oferită de reclamantă cu privire la lipsa informaţiilor/clauzelor speciale referitoare la ajustarea preţului, nu poate fi primită, având în vedere că sursa de asigurarea fondurilor bugetare, respectiv cunoaşterea modalităţilor prin care aceste fonduri sunt asigurate, la momentul invocat de către reclamant, nu influenţează în nici un fel existenţa/inexistenţa abaterii/neregulii financiare pe care organele de control au reţinut-o în sarcina Municipiului Odorheiu Secuiesc.

Referirea generică la posibilitatea ajustării preţului, cuprinse în art. 20 din contractul de execuţie de lucrări, fără indicarea în concret a formulei de calcul, reprezintă fără îndoială o nerespectare a prevederilor imperative ale art. 97 alin. (4) din hotărârea de guvern mai sus menţionată. Cât priveşte efectul neregulii reţinute în sarcina reclamantului, Înalta Curte, în consonanţă cu judecătorul fondului, apreciază ca acesta s-a produs inclusiv după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011, în condiţiile în care reclamantul a încheiat acte adiţionale cu executantul lucrării şi după intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă în discuţie, prin care a convenit asupra ajustării preţului.

2. În ceea ce priveşte recursul declarat de către Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene:

Înalta Curte constată că primă instanţă a interpretat eronat normele de drept material referitoare la principiul neretroactivităţii legii, în raport de prevederile art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.

Art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011, act normativ care a stat la baza controlului şi a întocmirii procesului-verbal contestat prevede următoarele:

"Activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care sunt în desfăşurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă se finalizează şi se valorifică cu aplicarea prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003, aprobată cu modificări prin Legea nr. 529/2003, cu modificările şi completările ulterioare".

Textul legal precitat permite interpretarea per a contrario, conform căreia O.U.G. nr. 66/2011 se aplică pentru activităţile de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare care nu sunt în desfăşurare la data intrării acesteia în vigoare, chiar dacă neregulile respective au fost săvârşite sub imperiul Ordonanţei Guvernului nr. 79/2003, aşa cum este cazul în speţă. Şi pentru acest motiv, dar şi pentru că O.U.G. nr. 66/2011 permite aplicarea normelor de drept substanţial din cuprinsul acesteia unor nereguli în perioada în care era în vigoare O.G. nr. 79/2003, prin Decizia nr. 66 din 26 februarie 2015, Curtea Constituţională a României a declarat neconstituţional art. 66 din O.U.G. nr. 66/2011.

Prima instanţă a pronunţat hotărârea atacată, în ceea ce priveşte punctele unu şi doi din Decizia nr. 159 din 12 iunie 2015, prin care s-a respins contestaţia administrativă ce vizează punctele 1 şi 2 din nota de neconformitate nr. x din 27 ianuarie 2015, cu ignorarea jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în materie, în care s-a statuat cu valoare de principiu că reglementarea nouă se aplică efectelor viitoare ale unei situaţii apărute sub reglementarea veche. În speţă, reglementarea nouă o reprezintă O.U.G. nr. 66/2011, iar reglementarea veche este O.G. nr. 79/2003.

În speţă, Înalta Curte va da eficienţă principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, luând în considerare că prin hotărârea Curţii de Justiţie de la Luxemburg, din 26 mai 2016, pronunţată în cauzele conexe C-260/14 şi C-261/14 s-a statuat, printre altele că: "principiile securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime trebuie interpretate în sensul că nu se opune aplicării de către un stat membru a unor corecţii financiare reglementate printr-un act normativ intern intrat în vigoare după ce a avut loc o pretinsa încălcare a unor dispoziţii în materia atribuirii unor contracte de achiziţii publice, cu condiţia să fie vorba despre aplicarea unei reglementări noi la efectele viitoare ale unor situaţii apărute sub imperiul reglementării anterioare, aspect a cărui verificare este de competenţa instanţei de trimitere, care trebuie să ţină seama de ansamblul împrejurărilor relevante din litigiile principale.

Înalta Curte constată că ipoteza avută în vedere de Curtea de la Luxemburg se verifică şi în speţa de faţă în condiţiile în care prin derularea contractului cu ofertantul câştigător au fost conferite efecte viitoare acestei situaţii juridice, din moment ce în discuţie este vorba despre recuperarea unor sume încasate necuvenit, prejudiciul bugetului Uniunii Europene fiinţând şi după intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 66/2011.

În acest context, sunt corecte susţinerile recurentului-pârât în ceea ce priveşte noţiunea de neregulă, cu luarea în considerare în cadrul acestei noţiuni a potenţialităţii prejudiciului cauzat bugetului Uniunii Europene.

Astfel, concluzia corectă este că pentru reţinerea unei nereguli în sensul prevederilor legale examinate în cuprinsul sentinţei nu este necesar a se demonstra că s-a produs un prejudiciu efectiv în bugetul Uniunii Europene, ci doar unul potenţial, Înalta Curte observă că potrivit prevederilor art. 1 alin. (2) din Regulamentul (CE, Euratom) nr. 2.988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene, potrivit cărora "constituie abatere orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al Comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea, fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele Comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate", precum şi a prevederilor art. 2 pct. 7 din Regulamentul (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului din 11 iulie 2006 de stabilire a unor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de Coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.260/1999, potrivit cărora «neregularitate» înseamnă orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general.

Regulamentele sunt obligatorii şi se aplică direct şi imediat, potrivit dispoziţiilor art. 288 paragraf 2 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, menţionate şi anterior, care prevăd că "Regulamentul are aplicabilitate generală. Acesta este obligatoriu în toate elementele sale şi se aplică direct în fiecare stat membru", astfel că autorităţile naţionale sunt obligate să asigure aplicarea acestora.

Mai mult, Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene a stabilit în jurisprudenţa sa, în mod constant, că producerea unor nereguli, abateri sau fraude, produce un prejudiciu bugetului UE, iar statele membre au obligaţia de a solicita de la beneficiar restituirea fondurilor utilizate necorespunzător, regula fiind ca orice abatere să conducă la retragerea avantajului obţinut nejustificat (Hotărârea din 15 septembrie 2005, Irlanda împotriva Comisiei Comunităţilor Europene C-199/03), orice exercitare de către statul membru în cauză a unei competenţe de apreciere privind oportunitatea solicitării sau nesolicitării restituirii fondurilor comunitare acordate în mod necorespunzător sau ilegal fiind incompatibilă cu obligaţia impusă de art. 23 alin. (1) primul paragraf din Regulamentul nr. 4253/88 autorităţilor administrative, de recuperare a fondurilor plătite în mod necorespunzător sau ilegal, acesta stabilind o obligaţie pentru statele membre, fără a fi necesară o abilitare prevăzută de dreptul naţional, de recuperare a fondurilor pierdute ca urmare a unui abuz sau a unei neglijenţe (Hotărârea din 13 martie 2008, Vereniging Naţionaal Overlegorgaan Sociale Werkvoorziening şi alţii, C 383/06-C 385/06, Hotărârea din 21 decembrie 2011, Chambre de commerce et d'industrie de l'Indre, C 465/10).

În raport de cele ce preced, în conformitate cu prevederile art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte urmează să respingă recursul declarat de către reclamantul Odorheiul Secuiesc, ca nefondat, să admită recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice şi, în consecinţă, să caseze sentinţa atacată şi, rejudecând, se respingă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamant.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul Odorheiul Secuiesc împotriva Sentinţei nr. 121 din 28 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva Sentinţei nr. 121 din 28 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând cauza:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Odorheiul Secuiesc, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 7 iunie 2019.

GGC - MM