Decizia nr. 3138/2019 · Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie — Secţia de Contencios Administrativ şi Fiscal

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, reclamanta S.C. "A." S.R.L. Braşov a solicitat, în contradictoriu cu pârâta DGRFP Braşov - Serviciul Soluţionare Contestaţii, anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 10273 din 29.01.2016 emisă de pârâtă şi obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulată împotriva actelor administrativ-fiscale reprezentate de decizia de impunere nr. x din 24.09.2015, pentru suma de 2.206.150 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin Sentinţa civilă nr. 98/2016 din 26 iunie 2016, Curtea de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea în contencios fiscal formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Soluţionare Contestaţii.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamanta criticând-o pentru netemeinice şi nelegalitate, invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Recurenta a criticat hotărârea instanţei de fond pentru greşita interpretare a disp. art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ., susţinând că indiciile privind săvârşirea unor infracţiuni nu privesc comportamentul fiscal al recurentei, ci lipsa de conformare fiscală a unor terţi (furnizori din amonte). A mai susţinut că organul fiscal nu a stabilit un raport de cauzalitate între presupusele abateri săvârşite de către furnizorii din amonte şi infracţiunea de evaziune fiscală pe care se presupune că ar fi săvârşit-o reclamanta.

De altfel nici organul de urmărire penală nu a putut până la momentul formulării prezentului recurs, să stabilească o legătură de cauzalitate între indiciile furnizate de organul fiscal şi o faptă atribuită recurentei. În sentinţa atacată s-a precizat că urmărirea penală cu privire la faptele sesizate de intimată a fost nu doar începută ci şi continuată in rem, fără a se aduce acuzaţii recurentei sau reprezentantului legal al acesteia.

A mai susţinut recurenta că intimata, în momentul în care a invocat fictivitatea operaţiunilor de achiziţie nu s-a referit la operaţiunile realizate între recurentă şi cei doi furnizori ai săi - B. S.R.L. şi C. SRL- ci la operaţiunile dintre cei doi furnizori şi furnizorii de pe lanţul de achiziţii, din amonte.

Cum în cauză nu poate fi vorba de încadrarea indiciilor la una din lit. d) - e) ale art. 9 alin. (1) din Legea nr. 241/2005, rezultă că în mod nelegal cu aplicarea greşită a normelor de drept material, instanţa de fond a considerat ca fiind îndeplinită în speţă condiţia constatării motivate de către organul fiscal a unor indicii privind săvârşirea unei infracţiuni de evaziune fiscale de către recurentă.

A mai susţinut recurenta că instanţa de fond a aplicat în mod greşit disp. art. 214 alin. (1) lit. a) din C. proc. civ..fisc. , reţinând că aspectul esenţial ce urma a fi dezlegat în soluţionarea contestaţiei administrative ar depinde de rezultatul ce urma a fi dezlegat în soluţionarea contestaţiei administrative ar depinde de rezultatul cercetărilor penale. În fapt, soluţia asupra contestaţiei- recunoaşterea dreptului de deducere TVA pentru achiziţiile efectuate în perioada 2011 - 2014 - ţinea exclusiv de latura fiscală a litigiului.

În concluzie, a susţinut recurenta prima instanţă a pornit de la premisa greşită că posibilitatea sa de a cenzura măsura suspendării este limitată în sensul că nu poate analiza aspecte de oportunitate a actelor administrative, cum sunt cele lăsare lăsate la aprecierea unei autorităţi publice. Numai în acest mod instanţa de fond ar fi putut ajunge la concluzia că suspendarea cauzei este obligatorie în orice situaţie în care autoritatea‚ fiscală este învestită cu analiza unor creanţe fiscale care fac şi obiect al acţiunii penale, fără o examinare în concret a existenţei indiciilor săvârşirii de către recurentă a unei infracţiuni şi a înrâuririi hotărâtoare pe care ar putea-o avea soluţia penală în litigiul dedus judecăţii.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de intimată şi admiterea recursului aşa cum a fost formulat.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând criticile invocate în cererea de recurs raportat la probatoriul administrat la dosarul cauzei şi la soluţia sentinţei instanţei de fond, Înalta Curte constată că recursul este fondat şi îl va admite pentru următoarele argumente:

În ceea ce priveşte termenul de formulare a recursului, Înalta Curte reţine următoarele:

Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Hotărârea instanţei de fond a fost comunicată la data de 13.07.2016 (F 47 dosar fond) la sediul reclamantei, respectiv Codlea - judeţ Braşov, pe dovada de comunicare a hotărârii instanţei de fond semnând funcţionarul însărcinat cu primirea corespondenţei, respectiv D., fiind menţionate şi datele de identificare ale acesteia conform actului de identitate.

La data de 20.07.2016 hotărârea instanţei de fond a fost comunicată reclamantei la sediul procesual ales la SCA E., din municipiul Braşov, judeţul Braşov

Recursul a fost declarat la data de 2.08.2016 (F 100 dosar recurs).

Înalta Curte constată că recursul este declarat în termenul legal prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, raportat la data 20.07.2016 când a fost comunicată hotărârea la sediul procesual ales la SCA E., conform solicitării reclamantei de la instanţa de fond.

Cu privire la soluţionarea recursului pe fond, Înalta Curte constată că obiectul cauzei îl constituie anularea deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. x din 29.01.2016 emisă de pârâtă şi obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei formulată împotriva actelor administrativ-fiscale

Prin Decizia nr. 10273 din 29.01.2016, Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Soluţionare Contestaţii a dispus, în temeiul dispoziţiilor art. 214 din Codul de procedură fiscală adoptat prin Ordonanţa Guvernului nr. 92/2003, suspendarea soluţionării contestaţiei formulate de S.C. A. S.R.L. referitor la obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite prin Decizia de impunere nr. x din 24.09.2015, în sumă totală de 2.206.150 RON.

Pentru a dispune suspendarea soluţionării contestaţiei, pârâta a reţinut, în esenţă, că achiziţiile înregistrate de S.C. A. S.R.L. în baza facturilor emise de S.C. F. S.R.L. şi S.C. C. S.R.L. nu au provenienţă legală, având în vedere circuitul tranzacţional care cuprinde, pe lanţul de achiziţii/livrări bunuri şi servicii societăţi comerciale interpuse, societăţi care prezintă un comportament fiscal inadecvat (SC G. S.R.L., H. S.R.L., S.C. I. S.R.L., S.C. J. S.R.L., S.C. K. S.R.L., S.C. L. S.R.L., S.C. M. S.R.L., S.C. N. SRL), respectiv nu au depus declaraţii fiscale, nu funcţionează la sediile declarate şi nici la sediile secundare, contractele pentru aceste sedii fiind expirate, reprezentanţii legali ai societăţilor furnizoare din circuitul tranzacţional nu au dat curs solicitărilor de a pune la dispoziţia organelor de inspecţie fiscală documentele solicitate în baza prevederilor art. 49 şi art. 52 din O.G. nr. 92/2003 şi sunt declarate inactive de către organele fiscale teritoriale.

Totodată, organele fiscale au constatat că prin introducerea de către principalii furnizori ai S.C. A. S.R.L. în circuitul tranzacţional al societăţilor care prezintă un comportament fiscal inadecvat s-a urmărit totodată şi majorarea artificială a TVA deductibilă aferentă construcţiei obiectivului investiţional "Ferma exploatare găini ouătoare".

S-a mai reţinut, de asemenea, că prin adresa nr. x din 25.09.2015 Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov - Serviciul Inspecţie Fiscală Contribuabili Mijlocii a sesizat Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov cu privire la rezultatele controlului, pentru a analiza dacă aspectele prezentate sunt urmarea unor fapte care pot fi încadrate în prevederile art. 9 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 241/2005 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.

Urmare a constatărilor cuprinse în raportul de inspecţie fiscală nr. x din 24.09.2015, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Braşov a emis Decizia de impunere nr. 520 din 24.09.2015, prin care a stabilit în sarcina reclamantei S.C. A. S.R.L. obligaţii suplimentare de plată şi a transmis către Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov sesizarea penală nr. 7557 din 25.09.2015 cu privire la posibila săvârşire de către reclamantă a unor infracţiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale.

Prin adresa transmisă la dosarul cauzei în data de 16 iunie 2016; Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov învederează că dosarul nr. x/2015, privind pe S.C. A. S.R.L. a fost reunit, prin ordonanţa procurorului, la dosarul nr. x/2015, în vederea efectuării cercetărilor relativ la săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 9 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 241/2005, anterior fiind începută în cauză urmărirea penală in rem cu privire la această infracţiune şi fiind dispusă efectuarea unui raport de constatare tehnico-ştiinţifică de natură contabilă, pentru stabilirea prejudiciului cauzat bugetului de stat.

Înalta Curte reţine că potrivit art. 108 alin. (1) din Codul de procedură fiscal, în vigoare la data emiterii actelor administrative în cauză, organele fiscale vor sesiza organele de urmărire penală în legătură cu constatările efectuate cu ocazia inspecţiei fiscale şi care ar putea întruni elemente constitutive ale unei infracţiuni, în condiţiile prevăzute de legea penală.

Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din acelaşi act normativ "(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă;"

Măsura suspendării nu este una obligatorie ci una facultativă, organul fiscal fiind chemat să aprecieze asupra oportunităţii acesteia. De asemenea, condiţiile de legalitate şi oportunitate a măsurii trebuie să se menţină pe toată perioada suspendării.

Instanţa de contencios administrativ învestită cu controlul de legalitate asupra deciziei emise în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, poate evalua măsura administrativă inclusiv în ceea ce priveşte exercitarea dreptului de apreciere al autorităţii fiscale prin raportare la definiţia excesului de putere, cuprinse în art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, a proporţionalităţii şi a celorlalte exigenţe ale dreptului la o bună administrare, pentru că în caz contrar, s-ar accepta incidenţa art. 214 alin. (1) lit. a) din Codul de procedură fiscală, în cazul oricărui demers formal de sesizare a organelor penale, cu consecinţa amânării nepermise a soluţiei în procedura administrativă.

Înalta Curte constată că prima instanţă a pornit de la premisa că, în cauză sunt îndeplinite condiţiile necesare pentru a se dispune suspendarea soluţionării contestaţiei formulate pe cale administrativă împotriva actelor administrativ-fiscale, întrucât organul fiscal a constatat, motivat, că există indicii în legătură cu săvârşirea unor infracţiuni, care ar avea, în cazul în care existenţa lor ar fi certă, o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă. De asemenea, organul fiscal a sesizat legal organele de urmărire penală, în vederea cercetării faptelor cu privire la care a constatat existenţa unor indicii că ar putea constitui infracţiuni.

A mai reţinut instanţa de fond că există o legătura între constatarea şi pedepsirea infracţiunilor menţionate de către organul fiscal în actele de sesizare a organelor de urmărire penală, pe de o parte, şi soluţionarea contestaţiei împotriva actelor administrativ-fiscale, pe de altă parte, având în vedere că, a fost începută urmărirea penală pentru faptele indicate în actul de sesizare, astfel că modul de soluţionare a contestaţiei administrative depinde de existenţa sau inexistenţa acestor infracţiuni, precum şi de soluţionarea laturii civile în procesul penal, conţinutul acestei laturi civile fiind reprezentat chiar de obligaţiile fiscale care sunt în discuţie în cadrul procedurii derulate în faţa organului fiscal.

Însă, Înalta Curte, prin efectuarea controlului judiciar asupra argumentării soluţiei date de instanţa de fond, va avea în vedere perioada de timp scursă de la momentul sesizării Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov în vederea constatării existenţei sau inexistenţei infracţiunilor reglementate de Legea nr. 241/2005, prin adresa nr. x din 25.09.2015 cu privire la posibila săvârşire de către reclamantă a unor infracţiuni prevăzute de Legea nr. 241/2005 privind combaterea evaziunii fiscale, în conformitate cu art. 108 alin. (1) din Codul de procedură fiscal.

De la această dată (25.09.2015) şi până la momentul soluţionării prezentului recurs de către instanţa de control judiciar, a trecut o perioadă de timp de aproape 4 ani de zile, de când soluţionarea contestaţiei reclamantei, împotriva deciziei de impunere, este suspendată de către organele fiscale, în vederea sesizării organelor penale.

Or, faţă de acest interval de timp, decizia de suspendare emisă de organele fiscale apare ca disproporţionată, conducând la întârzierea nejustificată, peste un termen rezonabil, a soluţionării contestaţiei.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa atacată, va anula decizia atacată şi va obliga pârâta la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva Sentinţei nr. 98/2016 din 26 iunie 2016 a Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în tot sentinţa atacată şi în rejudecare admite acţiunea reclamantei.

Anulează decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 10273 din 29.01.2016 şi obligă pârâta la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 iunie 2019.

GGC - MM