Timeliness of land-use evidence: requirement to prove right of use at the time of payment application for agricultural subsidies

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la Tribunalul Argeş la data de 17.06.2015 reclamantul A. a chemat în judecată pe pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) solicitând instanţei să dispună anularea procesului-verbal nr. x/23.09.2014 prin care s-a stabilit în sarcina sa plata unui debit de 4300,48 RON.

În motivarea cererii reclamantul a arătat că a obţinut sprijin financiar pentru campania din anul 2007 în cadrul schemei SAPS şi, respectiv, în cadrul schemei PNDC1.

Prin sentinţa nr. 173/29.02.2016, Tribunalul Argeş, secţia civilă - Complet specializat de contencios administrativ şi fiscal a dispus declinarea competenţei în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 120/F-CONT din 30 mai 2016, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

Pentru a reţine astfel, instanţa de fond a reţinut că la data depunerii cererii de plată, dispoziţiile art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 prevedeau expres şi explicit obligaţia de a fi prezentate de către solicitant anumite documente doveditoare ale dreptului de folosinţă a terenului, plus dovezi ale faptului că utilizează terenul.

Din probatoriul administrat rezultă că prin Procesul-verbal nr. x/23.09.2014, emis de APIA - Direcţia Antifraudă, Control Intern şi Supracontrol - Serviciul Antifraudă, s-a dispus obligarea relamantului A. la plata sumei de 4300,48 RON pentru faptul că, din suprafaţa totală de 45,44 ha pentru care a primit plăţi în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă în campania 2007, acesta a depus documente justificative doar pentru suprafaţa de 37.55 ha situată pe raza comunei Rociu, iar nu şi pentru diferenţa de 7.89 ha (3,19 ha pe raza comunei Rociu si 4,7 ha pe raza comunei Suseni). S-a mai reţinut că la momentul acordării sprijinului financiar în campania 2007, era situată pe raza localităţii Rociu suprafaţa de 26,74 ha, pe raza comunei Căteasca suprafaţa de 14.00 ha, iar pe raza comunei Suseni suprafaţa de 4,7 ha.

A mai reţinut instanţa că nu poate fi primită susţinerea recurentului conform căreia ar fi făcut dovada condiţiilor prevăzute de lege prin intermediul adeverinţei nr. x/18.01.2008 eliberată de comuna Rociu. Astfel prin nota de control din data de 24.11.2014 adeverinţa mai sus menţionată a fost prezentată doar în timpul audierii la APIA, iar nu odată cu cererea de acordare a plăţii nr. 283/15.05.2007. De asemenea s-a reţinut că fermierul A. nu a depus alte documente privind dreptul de utilizare pentru suprafeţele de 1,2 ha din blocul fizic (BF) nr. 1198, respectiv de 3,5 ha din BF nr. 445, aferente localităţii Suseni, precum şi pentru suprafeţele de 9 ha din BF nr. 536, respectiv 10 ha din BF nr. 738 aferente localităţii Căteasca, solicitate la plată conform declaraţiei pe proprie răspundere din anul 2007 (f…). De asemenea din acelaşi act rezultă că respectiva adeverinţa nr. x/18.01.2008 a fost semnată de reclamant în calitate de primar şi de către inspectorul agricol B., fără a fi verificate înregistrările din rolul agricol, precum şi faptul că fermierul A. a încheiat cu S.C. C. S.R.L. contractul de arenda nr. x/10.08.2005 prin care s-a transmis dreptul de folosinţă asupra suprafaţei de 37,39 ha către societatea mai sus menţionată.

De asemenea, în timpul soluţionării cauzei nu s-a făcut dovada de către reclamant că a avut dreptul de utilizare şi a folosit suprafaţa de 7.89 ha, din care 3,19 ha pe raza comunei Rociu si 4,7 ha pe raza comunei Suseni, astfel că în mod corect a fost respinsă contestaţia formulată de acesta.

În ce priveşte înscrisurile depuse după rămânerea în pronunţare Curtea de Apel Piteşti a reţinut că acestea nu pot fi luate în considerare având în vedere dispoziţiile art. 394 alin. (3) C. proc. civ.

Pentru cele expuse, în baza art. 1 şi 8 din Legea nr. 554/2004, constatând că nu există o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantului, instanţa de fond instanţa de fond a respins cererea acestuia ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamantul criticând-o pentru netemeinice şi nelegalitate.

A susţinut că instanţa de fond a făcut o gravă eroare, invocând norme care nu erau în vigoare la momentul depunerii cererii de plată. A mai susţinut că la data de 15.05.2007, când s-a depus prima cerere pentru subvenţii, nu exista obligaţia legală de dovedire a dreptului d folosinţă asupra terenurilor, aceasta fiind imnstituită ulterior prin Ordinul MADPR nr. 704/23.08.2007- act invocat de către pârâtă.

Contrar dispoziţiilor legale, APIA a înţeles să limiteze actele în baza cărora se face dovada dreptului de folosinţă asupra terenurilor agricole la contractul de arendă sau titlul de proprietate.

Cerinţa esenţială instituită de lege pentru a beneficia de schema de plată unică pe suprafaţa constă în dovedirea împrejurării că solicitantul exploatează terenul agricol pentru care solicită plata, neinteresând titlul în temeiul căruia face s acest lucru şi fără a limita actele în baza cărora se poate face această dovadă.

Contrar dispoziţiilor legale, echipa de control a înţeles să limiteze actele în baza cărora se face dovada dreptului de folosinţă asupra terenurilor agricole numai la contractul de arendă sau titlul de proprietate.

A mai susţinut că art. 6 din Legea nr. 16/1994 nu are incidenţă în cauză deoarece se referă la evidenţa pe care trebuie să o aibă consiliul local în vederea taxelor şi impozitelor locale, O.U.G. nr. 125/2006 şi Ordinul MAPDR nr. 704/23.08.2007 fiind neechivoce, în sensul acceptării oricărei dovezi a utilizării terenurilor agricole.

A mai arătat recurentul că netemeinic instanţa de fond a înlăturat adeverinţa nr. x/24.05.2016 eliberată de Primăria Rociu (privind suprafaţa de 17,07 ha folosită de către fermierul A. în anul 2007, terenurile agricole în discuţie fiind situate pe raza comunei Rociu-14,45 ha şi a comunei Suseni - 3,52 ha), judecătorul fondului uitând că la termenul din 16.05.2016 a pus în discuţia părţilor dovada folosinţei terenului din Suseni şi Căteasca.

De asemenea, a mai susţinut recurentul că netemeinic echipa de control a concluzionat numai în baza adresei nr. x/08.10.2013 emisă de Primăria Suseni - că pe raza comunei Rociu, contestatorul ar fi primit sprijin financiar necuvenit pentru suprafaţa de 7,89 ha.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia nulităţii recursului întrucât nu este întemeiat în drept şi nici în fapt, recurentul neinvocând nici unul din motivele de recurs prevăzute în mod limitativ de art. 488 C. proc. civ. Pe fond a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor invocate de intimată prin întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Examinând recursul formulat raportat la probele administrate la dosarul cauzei şi la hotărârea instanţei de fond, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi îl va respinge pentru următoarele considerente:

Cu privire la excepţia nulităţii recursului formulată de intimata-pârâtă APIA prin întâmpinare, Înalta Curte constată că nu este întemeiată.

Criticile invocate de recurent, se circumscriu motivelor de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Astfel, nu se poate reţine o lipsă a motivării recursului, instanţa de control judiciar putând analiza criticile invocate în cererea de recurs care vizează casarea sentinţei recurate.

Pe fondul recursului se reţine că acesta nu este fondat pentru următoarele considerene:

La momentul formulării cererii de plată erau în vigoare dispoziţiile O.U.G. nr. 125/2006.

Potrivit dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, act normativ în temeiul căruia s-a acordat sprijin financiar reclamantului, forma în vigoare la data depunerii cererii de plată, "Pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie să fie înscrişi în Registrul fermierilor, administrat de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, să depună cerere de solicitare a plăţilor la termen şi să îndeplinească următoarele condiţii generale: (…) f) să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea".

Înalta Curte, în acord cu prima instanţă constată că, pentru a beneficia de finanţare în înţelesul dispoziţiilor legale sus-menţionate, dovada privind dreptul de folosinţă şi utilizarea terenului trebuie să existe în momentul depunerii cererii de plată.

Astfel, faţă de susţinerea recurentului, în sensul că a depus adeverinţa nr. x/18.01.2008, Înalta Curte, constată că instanţa de fond a reţinut corect că aceasta a fost prezentată doar în timpul audierii la APIA, iar nu odată cu cererea de acordare a plăţii nr. 283/15.05.2007. De asemenea, în mod corect s-a reţinut că s-a reţinut că fermierul A. nu a depus alte documente privind dreptul de utilizare pentru anumite suprafeţe de teren .

De asemenea, adeverinţa nr. x/24.05.2016 eliberată de Primăria comunei Rociu,(fiind semnată de recurentul-reclamant în calitate de primar), prin care reclamantul a dorit să facă dovada faptului că la data de 15.05.2007 deţinea dreptul de utilizare/folosinţă şi a suprafeţei de 3,19 ha aflată pe raza comunei Rociu precum şi a suprafeţei de 4,70 ha aflată pe raza comunei Suseni, nu are relevanţă şi nu poate constitui mijloc de probă în cauza prezentă atâta vreme cât reclamantul nu a făcut această dovadă la momentul depunerii de acordare a plăţii nr. 283/15.05.2007, adeverinţă, pe care, de altfel, în mod corect instanţa de fond nu a analizat-o întrucât a fost depusă după închiderea dezbaterilor.

Primăria comunei Suseni, prin adresa nr. x/07.11.2012 a arătat că fermierul A. nu figurează înregistrat în evidenţe cu suprafeţe de teren agricol în arendă, concesiune, închiriere, în perioada 2007-2012, împrejurare care contrazice întru totul adeverinţa nr. x/24.05.2016 eliberată de Primăria comunei Rociu.

Nu poate fi primită critica recurentului potrivit căreia netemeinic instanţa de fond a înlăturat adeverinţa nr. x/24.05.2016 eliberată de Primăria Rociu (privind suprafaţa de 17,07 ha folosită de către fermierul A. în anul 2007, terenurile agricole în discuţie fiind situate pe raza comunei Rociu-14,45 ha şi a comunei Suseni - 3,52 ha), judecătorul fondului uitând că la termenul din 16.05.2016 a pus în discuţia părţilor dovada folosinţei terenului din Suseni şi Căteasca.

Or, la termenul de judecată din data de 16 mai 2016, instanţa a pus în discuţia părţilor să precizeze dovada folosinţei terenului de la Suseni de 4,7 ha şi cel de la Căteasca de 19 ha, care după anul 2007 s-a mutat la Rociu, apărătorul reclamantului arătând că face această dovadă cu adeverinţa eliberată de primăria Rociu, iar acea adeverinţă nr. 41/2008 include şi aceste două terenuri din Căteasca şi Suseni. A mai susţinut apărătorul reclamantului că solictă să se amâne pronunţarea pentru a se consulta cu clientul său pe acest aspect, urmând să depună note scrise.

Prin urmare, faţă de aceste argumente susţinute de apărătorul reclamantului în faţa instanţei de fond în cadrul dezbaterilor, rezultă foarte clar că acestea erau singurele apărări şi probe pe care reclamantul le putea face în dovedirea folosinţei suprafeţelor de teren în discuţie.

Însă, adeverinţa nr. x/24.05.2016 eliberată de Primăria Rociu, pe de o parte, este un înscris nou care este emis în anul 2016, după aproximativ 9 ani de la data depunerii cererii de acordare a plăţii nr. 283/15.05.2007 şi solictării de clarificări din 20.10.2007, confirmând astfel că cererea de plată nu a fost însoţită de documentele prevăzute de lege, iar pe de altă parte, acest înscris este produs la o dată ulterioară rămânerii în pronunţare a cauzei la instanţa de fond.

Or, pentru a beneficia de schema de plată acordată în temeiul O.U.G. nr. 125/2006 începând din anul 2007, condiţiile impuneau dovedirea dreptului de folosinţă, cumulativ cu faptul utilizării terenurilor.

În concluzie, aplicarea corectă a dispoziţiilor art. art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 presupune ca înscrisurile care dovedesc utilizarea terenurilor să existe la data depunerii cererii de plată. Astfel, mijloacele de probă depuse sau produse ulterior cererii de acordare a plăţii solicitate, nu sunt admisibile.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a stabilit o corectă situaţie de fapt şi interpretând în mod judicios dispoziţiile legale aplicabile în cauză, pronunţând o soluţie temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei civile nr. 120/F-CONT din 30 mai 2016 a Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 iunie 2019.