Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 3132/2019 AI generated

Recalculation of judges' classification allowances under OUG 83/2014 and loss of interest due to subsequent administrative compliance

Case Number Decizia nr. 3132/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Inadmissible

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the defendant Ministry of Justice and the defendant Court of Appeal Iaşi as devoid of interest, thereby leaving in force the lower court’s judgment that ordered the Ministry to recalculate the judges' classification allowances and pay outstanding wage differences. The dispute arose from the Ministry's refusal to issue a new salary order implementing the recalculation of job classification allowances for judges based on seniority, professional grade, and function, pursuant to Article 1(5)(1) of Government Emergency Ordinance No. 83/2014 as amended by Law No. 71/2015. The decisive legal basis for the dismissal was the loss of a legitimate, personal, and current interest in the litigation (Article 33 of the New Code of Civil Procedure), as the Ministry had subsequently issued Orders No. 4680/C/2016 and No. 1485/C/2017, which effectively recalculated the allowances to the maximum level effective from April 9, 2015, and paid the resulting wage differences, thereby rendering the appellate claims moot.

Legislator headnote

AI generated

art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014, art. 31 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 33 C. proc. civ; Recalculation of judges' classification allowances under OUG 83/2014 and loss of interest due to subsequent administrative compliance: The dispute arose from the Ministry's refusal to issue a new salary order implementing the recalculation of job classification allowances for judges based on seniority, professional grade, and function, pursuant to Article 1(5)(1) of Government Emergency Ordinance No. 83/2014 as amended by Law No. 71/2015. The decisive legal basis for the dismissal was the loss of a legitimate, personal, and current interest in the litigation (Article 33 of the New Code of Civil Procedure), as the Ministry had subsequently issued Orders No. 4680/C/2016 and No. 1485/C/2017, which effectively recalculated the allowances to the maximum level effective from April 9, 2015, and paid the resulting wage differences, thereby rendering the appellate claims moot.

Keywords

AI generated
salary recalculation loss of legal interest civil judgment administrative dismissal order to pay job classification

Cited Legislation

AI generated
art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014
A obligat pârâtul să emită ordinul de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizaţiei cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr.
art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014
(1) şi (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi nu prin aprobarea unor norme derogatorii de la prevedrile acestor alineate.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Iaşi a criticat hotărârea instanţei de fond pentru netemeinice şi nelegalitate invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014
71/2015, acordarea unor drepturi salariale superioare sau sporuri în plus categoriilor de persoane care nu sunt avute în vedere de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014.
art. 31 din O.U.G. nr. 83/2014
Or, atunci când a intenţionat să se refere şi la categoriile de personal care, potrivit legii, beneficiază de indemnizaţii de încadrare, legiuitorul a făcut-o expres, fără echivoc, cum este cazul art. 31 din O.U.G. nr. 83/2014.
art. 33 C. proc. civ
Conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual.
art. 28 din Legea nr. 554/2004
Acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.
art. 496 alin. (1) C. proc. civ
Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeals as devoid of interest.

Cited Case Law

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeals as devoid of interest.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 04.12.2015, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi au formulat plângere împotriva refuzului de a soluţiona cererea privind emiterea, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) a unui nou ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1191 din 8 aprilie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Curtea de Apel Iasi, invocată prin întâmpinare.

A respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu această pârâtă, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.

A admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., H., I. Şi G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justitiei.

A obligat pârâtul să emită ordinul de încadrare salarială în vederea recalculării indemnizaţiei cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 71/2015, precum şi să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii eventualelor diferenţe salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi pentru reclamanţii A., B., C., D., E., F., H., I., Iar Pentru Reclamantul G. începând cu data de 09.04.2015 până la 21.09.2015.

A luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.

Pentru a dispune astfel, Curtea de Apel Iaşi a reţinut că reclamanţii A., B., C., D., E., F., H. şi I. sunt judecători la Curtea de Apel Iaşi, iar reclamantul G. a ocupat aceeaşi funcţie până la data de 21.09.2015, când s-a publicat în Monitorul Oficial Decretul nr. 733 de eliberare a sa din funcţie ca urmare a pensionării.

Prin memoriul adresat Ministerului Justiţiei, reclamanţii au solicitat aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în sensul de a se emite un nou ordin de salarizare în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015), în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei.

Reclamanţii au făcut dovada modificărilor intervenite în privinţa încadrării salariale ulterior datei de 1 ianuarie 2011, ca urmare a trecerii în diferite tranşe de vechime, susţinând existenţa unor diferenţe salariale rezultate din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a îndeplinit aceleaşi condiţii, însă anterior datei de 1 ianuarie 2011.

A mai reţinut instanţa de fond că la dosar nu există dovada că pârâtul a răspuns solicitării reclamanţilor, însă prin întâmpinarea depusă şi-a exprimat explicit refuzul de soluţionare favorabilă, invocând în esenţă că art. 1 alin. (5)1 şi art. 5 alin. (1)1 şi 12 din O.U.G. nr. 83/2014 nu se aplică magistraţilor.

Or, din întreaga reglementare a salarizării printr-o succesiune de legi unitare (inclusiv O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015), se observă că acestea vizează "personalul plătit din fonduri publice", noţiune ce cuprinde şi magistraţii, chiar dacă aceştia nu sunt funcţionari publici conform Legii nr. 188/1999, ci au un statut special.

În ceea ce priveşte interpretarea logico-gramaticală a sintagmei "salarizat la acelaşi nivel", instanţa a reţinut că aceasta se află într-un alin. (51), nou-introdus prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, care începe printr-o locuţiune adverbială adversativă ("prin excepţie de la ...") raportată la "prevederile alin. (1) şi (2)" ale aceluiaşi articol 1. Or, cele două alineate fac referire la "acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014", de unde rezultă că excepţia nou-introdusă prin legea de aprobare a ordonanţei vizează întregul personal plătit din fonduri publice (inclusiv magistraţii), salarizat la acelaşi nivel cu cel ce se acordă personalului plătit din fonduri publice pentru luna decembrie 2014.

Totodată, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că, potrivit art. 5 alin. (1)1 din O.U.G. nr. 83/2014, "prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii şi de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării". Conform art. 5 alin. (1)2, "prevederile alin. (1)1 se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei".

În acest context legislativ, contrar interpretării pârâtului, instanţa de fond a constatat că dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi magistraţilor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale, respectiv celor care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim, în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice, pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie. Prin urmare, refuzul pârâtului de soluţionare favorabilă a cererii reclamanţilor are caracter nejustificat.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile au formulat recurs pârâţi Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi

Recurentul Ministerul Justiţiei a susţinut că instanţa de fond a reţinut eronat că dispoziţiile prevăzute de art. 1 alin. (5)/1 din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor aflaţi în situaţia prevăzută de norma legală, în condiţiile în care această normă legală este una de excepţie care vizează expres şi limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi, respectiv personalului din aparatul de lucru al parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, iar în cazul sistemului justiţiei, categoria funcţionarilor publici, personalul contractual, acestea fiind singurele categorii salarizate la acelaşi nivel cu personalul din Parlament.

În situaţia în care intenţia legiuitorului ar fi fost ca prevederile art. 1 alin. (5)/1 din O.U.G. nr. 83/2014 să fie aplicabile întregului personal din toate instituţiile şi autorităţile publice, acest lucru ar fi fost realizat prin modificarea expresă a alin. (1) şi (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi nu prin aprobarea unor norme derogatorii de la prevedrile acestor alineate. În acelaşi timp, nu justifică trimiterea în norma derogatorie la personalul din anumite instituţii, respect aparatul parlamentului, etc.

În realitate instanţa de fond a extins aplicarea normei legale arătate la categorii de personal cărora nu li se adresează, bazându-şi soluţia pe intenţia legiuitorului, ca măsură reparatorie, de înlăturare a diferenţelor salariale între persoane aflate în aceleaşi condiţii de vechime în muncă şi în funcţie şi reţinând că astfel de diferenţe apar şi între judecători, prin aplicarea legilor anuale de salarizare începând de la 01 ianuarie 2016.

Or, instanţa de fond are atribuţii în ce priveşte aplicarea legii şi nu atribuţia de a completa norma legală prin interetarea intenţiei legiuitorului în ce priveşte înlăturarea sensului dscriminatoriu instituit prin dispoziţii legale.

A mai susţinut recurentul că singura interpretare corectă a prevederilor Legii nr. 71/2015 este în sensul că prevederile art. 1 alin. (5)/1 din O.U.G. nr. 83/2014 nu se aplică judecătorilor, textul de lege vizând personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, respectiv, în cazul sistemului justiţiei, categoria funcţionarilor publici, precum şi cea a personalului contractual, acestea fiind salarizate la acelaşi nivel cu personalul din aparatul de lucru al parlamentului.

În concluzie, recurentul a solicitat admiterea recursului şi schimbarea hotărârii atacate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Iaşi a criticat hotărârea instanţei de fond pentru netemeinice şi nelegalitate invocând cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

A criticat hotărârea instanţei de fond, susţinând că dispoziţiile art. 1 alin. (5)/1 din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică funcţionarilor publici şi personalului contractual din cadrul instanţelor judecătoreşti, nu şi judecătorilor.

Condiţia impusă de lege, în sensul că salariatul angajat, numit sau promovat să îndeplinească aceleaşi condiţii de studii-medii, superioare, postuniversitare, doctorale, de vechime şi să îşi desfăşoare activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării, nu permite, odată cu apariţia Legii nr. 71/2015, acordarea unor drepturi salariale superioare sau sporuri în plus categoriilor de persoane care nu sunt avute în vedere de art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 83/2014. În ipoteză contrară, disp. art. 5 alin. (1)/1 din O.U.G. nr. 83/2014 ar fi în vădită contradicţie cu cele ale art. 1 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ.

În aceste condiţii sunt greşite argumentele reţinute de prima instanţă în sensul că sintagma "salarizat la acelaşi nivel" din cadrul art. 1 alin. (5)/1 nu se referă la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci trebuie raportată la noţiunea de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", avută în vedere la art. 1 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 83/2014, prin care legiuitorul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015 la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie 2014.

A mai susţinut recurenta că un alt argument pentru care aspectele reţinute de prima instanţă sunt greşite, este că în mod evident, în art. 1 alin. (5)/1 din O.U.G. nr. 83/2014, legiuitorul a dorit să facă referire la anumite categorii de personal, respectiv cele care, potrivit legii, beneficiază de salarii de bază. Pe de altă parte, potrivit art. 8 din Cap. VIII al Anexei VI la Legea nr. 284/2010 "judecătorii, procurorii, personalul de specialitate juridică asimilat acestora şi magistraţii asistenţi au dreptul pentru activitatea desfăşurată la o indemnizaţie de încadrare stabilită în raport cu nivelul instanţelor sau parchetelor, cu funcţia deţinută şi, după caz, cu vechimea în muncă şi în funcţie, potrivit prevederilor prezentei legi".

Or, atunci când a intenţionat să se refere şi la categoriile de personal care, potrivit legii, beneficiază de indemnizaţii de încadrare, legiuitorul a făcut-o expres, fără echivoc, cum este cazul art. 31 din O.U.G. nr. 83/2014.

În consecinţă, soluţia primei instanţe este contrară intenţiei legiuitorului, exprimată foarte clar, prin modalitatea de formulare a art. 1 alin. (5)/1 din O.U.G. nr. 83/2014.

Astfel, în ceea ce-i priveşte pe reclamanţi, drepturile lor salariale au fost determinte prin aplicarea strictă a prevederilor conform legislaţiei de după intrarea în vigoare a Legii nr. x.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi pe fond respingerea acţiunii intimaţilor-reclamanţi ca neîntemeiată.

4. Apărările formulate în cauză

Recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a formulat întâmpinare prin care a solicitat admiterea recursului declarat de Curtea de Apel Iaşi şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii formulate de reclamanţi în contradictoriu cu Ministerul Justiţiei.

Recurenta-pârâtă Curtea de Apel Iaşi a formulat întâmpinare prin care a criticat hotărârea instanţei de fond pentru nelegalitate şi neteneinicie.

La data de 31.05.2019, recurentul-pârât Ministerul Justiţiei a transmis la dosarul cauzei note scrise prin care a invocat excepţia rămânerii fără obiect a acţiunii, susţinând că Ministerul Justiţiei a emis ordinul nr. 1485/C/24.05.2017, prin care a fost recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare brută lunară şi al sporurilor la nivel maxim, în mod corespunzător, în acord cu dispoziţiile legale în vigoare, începând cu data de 09.04.2015. A susţinut că ordinul nr. 1485/C/24.05.2017 a fost emis în aplicarea OMJ nr. 4680/C/2016 şi OMJ nr. 219/C/2017.

Totodată, a arătat că reclamanţilor le-au fost achitate diferenţele salariale rezultate din aplicarea OMJ nr. 1485/C/2017 de către Curtea de Apel Iaşi, în calitate de angajator al acestora, în luna decembrie 2017.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte constată că recursurile declarate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi sunt lipsite de interes, pentru următoarele considerente:

Conform art. 32 alin. (1) lit. d) din Noul C. proc. civ., justificarea unui interes este o condiţie de exercitare a oricărei cereri, inclusiv a unei cereri de recurs.

Conform art. 33 C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual. Acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport de prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Practica judiciară a statuat că interesul reprezintă o condiţie generală de exercitare a dreptului la acţiune, ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, trebuind să subziste nu doar cu prilejul promovării acţiunii, ci şi pe tot parcursul soluţionării unei cauze.

Condiţia interesului se verifică nu numai la introducerea cererii, ci ea trebuie îndeplinită pe toată durata procesului civil, inclusiv în exercitarea căilor de atac.

În măsura în care promovarea unei căi de atac nu prezintă un folos practic pentru cel care a recurs la ea, acea formă procedurală este lipsită de interes.

Recurenţii nu mai justifică un folos practic, legitim, şi actual în obţinerea unei soluţii de admitere a recursului.

Recursurile sunt lipsite de interes faţă de împrejurarea că recurentul- pârât Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 4680 la data de 21.12.2016, în baza art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, în acord cu Decizia nr. 23/2016 a ÎCCJ-Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în temeiul art. 31alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 57/2015 şi ca urmare a Deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale privind excepţia de neconstituţionalitate a art. 31alin. (1)2din O.U.G. nr. 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice pe anul 2016.

Prin Ordinul menţionat mai sus, la art. 1 s-a dispus ca, începând cu 9.04.2015, judecătorilor care beneficiau la acea dată de un cuantum al indemnizaţiei de încadrare brute lunare şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim pentru fiecare funcţie, grad, gradaţie şi vechime în funcţie, să li se recalculeze indemnizaţia la nivel maxim, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Totodată, art. 2 din ordinul menţionat prevede că, începând cu 1 august 2016, indemnizaţia de încadrare brută lunară a judecătorilor din cadrul judecătoriilor, tribunalelor, tribunalelor specializate şi curţilor de apel, precum şi a asistenţilor judiciari se recalculează prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 381,823 RON, care include toate majorările acordate acestei categorii de personal, inclusiv majorarea de 10% prevăzută de Legea nr. 293/2015, în vederea stabilirii unei salarizări la nivelul maxim aflat în plată pentru aceeaşi funcţie, grad, gradaţie, vechime în funcţie, dacă personalul îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Astfel, pentru aplicarea art. 1 alin. (5)1 O.U.G. nr. 83/2014, odată cu emiterea Ordinului Ministerului Justiţiei nr. 4680/C/2016, la stabilirea indemnizaţiei intimatei-reclamante s-a ţinut cont de nivelul maxim al cuantumului salariului de baza şi al sporurilor pentru funcţia similară.

De asemenea, art. 3 prevede că plata drepturilor se face prin raportare la valoarea de referinţă prevăzută la alin. (1) începând cu data de 1 august 2016.

Ulterior prin Ordinul 1490/C din 24.05.2017 emis în aplicarea OMJ nr. 4680/C/2016, s-a avut în vedere alinierea indemnizaţiilor la nivelul maxim în plată, calculate conform art. 1 alin. (5)/1 din O.U.G. nr. 83/2014.

La data de 24.05.2017, Ministerul Justiţiei a emis Ordinul nr. 1485/C/24.05.2017, prin care, pentru judecătorii din cadrul instanţelor de judecată din cicumscripţia Curţii de Apel Iaşi, pevăzuţi în anexele nr. 1-10 la prezentul ordin, a fost recalculat cuantumul indemnizaţiei de încadrare brută lunară şi al sporurilor la nivel maxim, în mod corespunzător, în acord cu dispoziţiile legale în vigoare, începând cu data de 09.04.2015. În acelaşi ordin s-a precizat că orice alte dispoziţii contrare îşi încetează aplicabilitatea.

Ordinul nr. 1485/C/24.05.2017 a fost emis în aplicarea OMJ nr. 4680/C/2016 şi OMJ nr. 219/C/2017.

Prin urmare, având în vedere că recurentul-pârât a emis ordinul de încadrare salarială în acord cu dispoziţiile O.U.G. nr. 83/2014, Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 57/2015, rezultă că ambele recursuri sunt lipsite de interes.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, în baza dispoziţiilor art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile, ca lipsite de interes.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Iaşi împotriva sentinţei civile nr. 1191 din 8 aprilie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca lipsite de interes.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 iunie 2019.