Appeal dismissed; Ministry of Justice upheld in bailiff office transfer competition dispute.

Şedinţa publică din data de 6 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2015 la data de 09.12.2015, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, anularea Ordinului nr. 3011/C/23.03.2015 şi obligarea pârâtului să emită ordinul de schimbare a sediului din circumscripţia Videle, jud. Teleorman în circumscripţia municipiului Bucureşti, de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, conform cererii nr. x/10.08.2015 depusă la Colegiul Director al Camerei de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi la Consiliul UNEJ.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1531 din 9 mai 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile atacate a formulat recurs reclamantul A. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinice, invocând cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

Referitor la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul a arătat că există un exces de putere al pârâtului în emiterea Ordinului nr. 301 I/C/23.09.2015 prin care s-a aprobat organizarea concursului pentru schimbarea sediilor birourilor executorilor judecătoreşti.

Astfel, instanţa de fond era ţinută să examineze dacă soluţia pârâtei prin ordinul atacat, se încadrează cerinţelor art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, adică instanţa trebuia să analizeze dacă măsura a fost luată sau nu cu exces de putere.

A mai arătat recurentul că dreptul de apreciere al autorităţii în luarea măsurii contestate nu a fost supus cenzurii instanţei, deşi pârâta a rupt justul echilibru care se cere a fi păstrat între cerinţa interesului general, public şi exigenţele respectării drepturilor fundamentale ale individului, prin aceea că măsura dispusă prin ordinul atacat a avut în vedere dispoziţiile art. 791 din Regulamentul de aplicare al Legii 188/2000, şi nu art. 79 din Regulamentul de aplicare al Legii 188/2000 care erau incidente .

Autoritatea emitentă deşi nu avea certitudinea numărului de cereri pentru schimbarea sediilor, prin ordinul atacat, a impus obligativitatea organizării unui concurs, fără a avea în vedere şi posibilitatea ca numărul solicitărilor valide să fie mai mic decât numărul de posturi vacante.

Prin urmare, a susţinut recurentul că atâta vreme cât numărul posturilor vacante este mai mare decât numărul candidaţilor, nu se mai justifică interesul pentru desfăşurarea concursului, în nicio normă aplicabilă executorilor judecătoreşti, respectiv Legea nr. 188/2000 şi Regulamentul de aplicare a acesteia.

Justificarea menţinerii concursului este exprimată de reprezentantul Ministerului Justiţie, aşa cum rezultă din adresa nr. x/9.11.2015 prin faptul că în cadrul procedurii prevăzută de art. 79 au fost depuse un număr mai mare de cereri decât posturile vacante.

Or, dacă cererile ar fi îndeplinit condiţiile impuse de norma şi ar fi fost analizate, înainte de emiterea ordinului atacat, toţi solicitanţii ar fi trebuit să fie înscrişi în examen, ceea ce nu s-a întâmplat, întrucât reprezentanţii comisiei au analizat cererile doar după emiterea ordinului şi nu înainte.

Cu privire la cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea cuprinde motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

În cadrul acestui caz de casare recurentul a prezentat situaţia de fapt reţinută în cauza, arătând că sunt incidente dispoziţiile art. 79 din Regulamentul de aplicare al Legii 188/2000, iar instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 791 din Regulamentul de aplicare al Legii 188/2000, întrucât în urma verificării dosarelor de înscriere la concursul de schimbare de sediu a birourilor executorilor judecătoreşti dintr-o circumscripţie în alta şi-au menţinut cererea iniţială doar 15 executori judecătoreşti, faţă de cererile care excedeau celor 16 posturi vacante şi care au generat emiterea Hotărârii nr. 79/11.09.2015 privind organizarea concursului.

Prin urmare Hotărârea nr. 79/11.09.2015 a Consiliului UNEJ s-a fundamentat pe numărul de opţiuni (şi nu de cereri) existente la momentul respectiv. Ulterior, din motive neimputabile Uniunii Naţionale a Executorilor Judecătoreşti, o parte din solicitanţii iniţiali, au înţeles să renunţe tacit la demersul iniţial, numărul cererilor valabil exprimate fiind mai mic decât numărul posturilor aprobate de Ministerul Justiţiei.

Astfel, singura condiţie esenţială pentru organizarea concursului este ca numărul cererilor valabil exprimate să fie mai mare decât numărul posturilor vacante, în prezent nefiind aplicabile dispoziţiile art. 791 din Regulament.

În cazul în care s-ar admite ca, în situaţia de faţă s-ar putea aplica instituţia concursului, s-ar fi impus de fiecare dată organizarea concursului, inclusiv situaţia în care numărul cererilor ar fi fost inferior numeric posturilor vacante conform disp. art. 79 din Regulament.

În cazul în care s-ar admite că ocuparea posturilor vacante în Circumscripţia Curţii de Apel Bucureşti şi a Curţii de Apel Timişoara s-ar face doar prin concurs, ar trebui admis faptul că există o discriminare faţă de persoanele cărora li s-a admis cererea de schimbare de sediu a birourilor executorilor judecătoreşti dintr-o circumscripţie în alta pentru anul 2015 în temeiul Hotărârii Consiliului UNEJ nr. 79/11.09.2015 .

Prin motivele de recurs formulate prin apărător ales, recurentul a arătat că motivul unic de recurs constă în aceea că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 791 din Regulamentul de aplicare al Legii 188/2000, atâta vreme cât incidente în cauză sunt dispoziţiile art. 79 din Regulamentul de aplicare al Legii 188/2000.

Eroarea fundamentală a instanţei a constat în aceea că a confundat intenţiile de a se solicita transferul de sediu de birou judecătoresc iniţiale (20 de cereri) cu cererile de schimbare a sediului (14 ca număr) cereri care trebuiau depuse după data de 28.09.2015 conform Hotărârii UNEJ, necenzurată de Ministerul Justiţiei.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea rec. ca nef.

Recurentul a formulat răspuns la întâmpinare prin care a solicitat respingerea apărărilor formulate de pârât.

II. Soluţia instanţei de recurs

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Examinând criticile invocate în cererea de recurs, raportat la hotărârea atacată şi la probele administrate în cauză, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat şi îl va respinge având în vedere următoarele considerente:

Obiectul cauzei prezente îl formează anularea Ordinului nr. 3011/C/2015 emis de Ministerul Justiţiei prin care s-a aprobat organizarea concursului pentru schimbarea sediilor birourilor executorilor judecătoreşti.

Din înscrisurile depuse la dosarul cauzei la instanţa de fond la data de 19.04.2016, rezultă că în luna august 2015, pentru posturile vacante de executor judecătoresc din Bucureşti, au depus cerere 20 candidaţi.

Organizarea concursului a fost decisă în raport de cele 20 de cereri înregistrate iniţial, faţă de cele 16 posturi vacante, motiv pentru care, contrar susţinerilor părţii reclamante, s-a reţinut incidenţa art. 791 din Ordinul Ministerului Justiţiei nr. 210/2001.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nu este fondat.

Potrivit disp. art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii, judecătorul trebuie să arate motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi motivele pentru care s-au respins cererile părţilor.

Se constată că instanţa de fond a prezentat în conţinutul hotărârii recurate, elementele de fapt şi de drept care au format opinia sa în raport cu soluţia pronunţată.

În cuprinsul sentinţei recurate nu există motive contradictorii, ori străine de natura cauzei, considerentele acesteia respectând prevederile art. 425 C. proc. civ., privitoare la conţinutul hotărârii, astfel că instanţa de fond a analizat cauza în limitele instituite de lege şi cu respectarea principiului disponibilităţii părţilor.

În fapt, recurentul în cadrul acestui motiv de recurs deşi a susţinut că sentinţa instanţei de fond conţine motive contradictorii sau străine de natura cauzei, nu a arătat în ce constă contradictorialitatea, pe de o parte, iar pe de altă parte, a susţinut că reţinerea, în drept, de către instanţa de fond a incidenţei disp. art. 791 alin. (1) din OMJ nr. 210/2001 ar conduce la împrejurarea că sentinţa cuprinde motive străine de natura cauzei.

Or, în cauză dispoziţiile art. 791 alin. (1) din OMJ nr. 210/2001 nu sunt dispoziţii străine de obiectul cauzei, ci dimpotrivă reglementează chiar procedura de organizare a concursului .

Aprecierea incidenţei, sau nu a acestui text reprezintă o critică care atrage vizează cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. .civ. şi nu cel al art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

De altfel, recurentul în cadrul cazului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a adus aceleaşi critici privind greşita aplicare a instanţei de fond a art. 791 alin. (1) din OMJ nr. 210/2001, critici care vor fi analizate, în continuare, în cadrul acestui caz de casare.

Nu poate fi reţinută critica recurentului potrivit căreia Hotărârea nr. 79/11.09.2015 a Consiliului UNEJ s-a fundamentat pe numărul de opţiuni (şi nu de cereri) existente la momentul respectiv, deoarece ulterior o parte din solicitanţii iniţiali, au înţeles să renunţe tacit la demersul iniţial, numărul cererilor valabil exprimate fiind mai mic decât numărul posturilor aprobate de Ministerul Justiţiei.

Regulamentul de aplicare al Legii nr. 188/2000 are în vedere întreaga procedură de schimbare de sediu dintr-o circumscripţie în alta a executorilor judecătoreşti în funcţie de cererile acestora şi nu prevede o altă procedură care să vizeze un alt cadru procedural privind "opţiunile candidaţilor".

Împrejurarea că ulterior candidaţii şi-au retras cererile iniţiale şi nu s-au mai prezentat la concurs, nu validează argumentul recurentului mai-sus exprimat.

De asemenea, nu poare fi primită nici critica recurentului potrivit căreia există o discriminare faţă de persoanele cărora, fără concurs, li s-a admis cererea de schimbare de sediu a birourilor executorilor judecătoreşti dintr-o circumscripţie în alta pentru anul 2015 în temeiul Hotărârii Consiliului UNEJ nr. 79/11.09.2015 .

Constatarea unei stări discriminatorii a reclamantului prin raportare la o altă situaţie de fapt stabilită într-o altă Hotărâre a Consiliului UNEJ, excede cadrului procesual prezent.

În concluzie, se reţine că motivarea hotărârii atacate permite instanţei de control judiciar să verifice aplicarea dispoziţiilor legale aplicate în cauză la stabilirea situaţiei de fapt, instanţa de fond lămurind pe deplin situaţia de fapt a cauzei, analizând întocmai cererea supusă analizei, considerentele hotărârii făcând posibilă examinarea legalităţii soluţiei pronunţate.

În ceea ce priveşte cazul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că nici acesta nu este fondat.

Nu poate fi reţinută critica recurentului potrivit căreia instanţa a aplicat în mod greşit dispoziţiile art. 791 din Regulamentul de aplicare al Legii 188/2000, recurentul solicitând aplicarea art. 79 din Regulamentul de aplicare al Legii 188/2000.

Instanţa de fond în motivarea soluţiei de respingere a acţiunii reclamantului a făcut trimitere la dispoziţiile art. 79 din OMJ nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000 privind executorii judecătoreşti, care reglementează procedura de formulare a cererii de schimbare a sediului biroului executorului judecătoresc dintr-o circumscripţie în alta.

Dispoziţiile art. 791 alin. (1) din OMJ nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, vizează modalitatea de participare la concurs în cazul în care numărul cererilor de schimbare de sediu este mai mare decât numărul posturilor vacante dintr-o circumscripţie a judecătoriei, în ordinea mediilor obţinute de candidaţi, iar alin. (5) al art. 791 din Regulament vizează termenul de formulare a cererii în cazul organizării concursului.

Împrejurarea că recurentul nu doreşte ca instanţa de fond să fi avut în vedere aplicarea disp. art. 791 din Regulamentul care reglementează procedura de concurs în cazul în care numărul cererilor de schimbare de sediu este mai mare decât numărul posturilor vacante dintr-o circumscripţie a judecătoriei, nu poate atrage sancţiunea nulităţii acestei hotărâri.

De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea recurentului potrivit căreia Ministerul Justiţiei trebuia să ia act de situaţia de fapt a numărului mai mic al candidaţilor faţă de locurile vacante şi să constate ca sesiunea concursului nu se mai susţine .

Prin Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 3011/C/23.09.2015 s-a aprobat organizarea concursului pentru schimbarea sediilor birourilor executorilor judecătoreşti în data de 10.11.2015.

Anunţul pentru concursul pentru schimbarea sediilor birourilor executorilor judecătoreşti a fost publicat în Monitorul Oficial, partea a III a, la data de 28 septembrie 2015, conform art. 791 din Regulament.

Acest concurs a fost organizat ca urmare a faptului că un număr mai mare de 16 candidaţi (mai mult decât posturile vacante anunţate pentru aceste posturi) au formulat cereri de schimbare de sediu pentru posturile din Bucureşti, cereri care au fost înregistrate în termenul prev. de art. 79 alin. (3) din Regulament.

Este neîntemeiată critica recurentului în sensul că organizarea concursului trebuia anulată având în vedere ca ulterior formulării cererilor iniţiale, o parte dintre candidaţi şi-au retras cererile de înscriere la concurs pentru schimbare de sediu pentru circumscripţia Bucureşti.

Din interpretarea dispoziţiilor care reglementează instituţia schimbării de sediu a executorilor judecătoreşti (art. 79 şi art. 791 alin. (1) din OMJ nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000), rezultă că cele două etape ale procedurii de schimbare de sediu sunt interdependente, în strânsă, legătură una cu cealaltă, fiind părţi componente ale unei proceduri unice.

Astfel, în situaţia în care, în cadrul procedurii de schimbare de sediu a fost demarată etapa constând în organizarea şi desfăşurarea concursului, raportat la numărul de cereri depuse în temeiul art. 79 din Regulament, împrejurarea că o parte dintre concurenţi s-au retras din procedura de susţinere concursului nu justifică anularea concursului prin oprirea procedurii deja declanşate, această măsură fiind fără temei legal.

De asemenea, Înalta Curte reţine că Uniunea Naţională a Executorilor Judecătoreşti organizează concursul sub controlul şi coordonarea Ministerului Justiţiei în baza dispoziţiilor O.M.J. nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentului de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, astfel încât nemulţumirea recurentului apreciind Ordinul ca fiind un act abuziv nu este întemeiat, fiind o simplă afirmaţie fără nici un suport întemeiat în drept.

Dreptul executorilor judecătoreşti de a-şi schimba sediul nu este consacrat prin Legea nr. 188/2000, astfel încât derularea acestei proceduri urmează a se realiza exclusiv în limitele şi condiţiile fixate de Regulament, act normativ ce nu reglementează posibilitatea anulării sau sistării procedurii de concurs, urmare a unor constatări intervenite pe parcursul derulării acestuia.

Or, nemulţumirea recurentului a constat în fapt tocmai prin nepromovarea acestui concurs la care a participat, împrejurarea care nu poate constitui anularea organizării concursului ca urmare a eşecului purtat de către recurent în demersul său juridic de candidat pentru schimbarea de sediu în circumscripţia Bucureşti.

Nu poate fi primită nici critica recurentului potrivit căreia Ordinul a cărui anulare se solicită a fost dat în baza unui exces de putere aşa cum prevăd disp. art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004.

Examinând ordinul atacat şi sub acest aspect, Înalta Curte constată că prin emiterea acestuia, autoritatea publică emitentă nu a încălcat competenţa prevăzută de lege şi nici drepturile sau libertăţile reclamantului recunoscute de legislaţia naţională.

Împrejurarea că instanţa de fond nu a menţionat acest aspect în cadrul cosiderentelor, nu înseamnă că nu a făcut o analiză proprie şi cu privire la această împrejurare.

Din însăşi soluţia dată şi considerentele hotărârii rezultă fără putinţă de tăgadă temeinicia şi legalitatea ordinului care face obiectul prezentei cauze.

Pe de altă parte însă, se constată că acestea sunt simple observaţii ale recurentului, care nu pot modifica hotărârea atacată, fără a fii invocat vreun considerent valid în acest sens, dar se mai constată, pe de altă parte că această critică nu a format vreuna din criticile reclamantului prin acţiunea formulată la instanţa de fond.

Nu poate fi primită nici critica recurentului potrivit căreia cererile concurenţilor înscrişi la examen trebuiau analizate înainte de emiterea ordinului a cărui anulare se solicită, şi nu ulterior emiterii lui, această afirmaţie neavând niciun temei în drept.

Aşa cum s-a arătat mai sus, dispoziţiile art. 791 alin. (1) din OMJ nr. 210/2001 pentru aprobarea Regulamentul de punere în aplicare a Legii nr. 188/2000, prevăd o anumită procedură care are în vedere schimbarea de sediu a executorului judecătoresc dintr-o circumscripţie în alta, procedură care nefiind favorabilă recurentului, acesta a înţeles să o conteste, apreciind-o ca fiind nelegală .

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică.

2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate aceste considerente în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 1531 din 9 mai 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 6 iunie 2019.