Court reinstates 2,000 RON fine for discriminatory Facebook cartoon under anti-discrimination law.

Şedinţa publică din data de 5 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 26 ianuarie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, anularea în totalitate a hotărârii nr. 612/09.12.2015 dată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi exonerarea de plata amenzii aplicate.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3521 pronunţată în data de 15 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi intervenientul Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel" şi a dispus anularea hotărârii nr. 612 din 09.12.2015 emisă de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi exonerarea reclamantului de plata amenzii aplicate în cuantum de 2000 RON.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului său, pârâtul a arătat, în esenţă, următoarele:

Caricaturile publicate de către intimatul-reclamant pe pagina sa de B., la adresa preşedintelui Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", precum şi la adresa comunităţii evreieşti, nu pot fi încadrate în limitele dreptului la libertate de exprimare corelativ obligaţiei de a nu discrimina, astfel cum este reglementat principiul nediscriminării în O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare.

Caricaturile în discuţie reprezintă o diferenţiere clară, care are la bază unul din criteriile interzise, mai exact criteriul etnic şi are ca efect încălcarea dreptului la demnitate, ele au un caracter denigrator şi aduc atingere demnităţii comunităţii evreieşti, prin crearea unei atmosfere umilitoare, bazată pe criteriul etnic.

Sentinţa civilă recurată a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (8) noul C. proc. civ.).

În privinţa caricaturilor publicate de către intimatul-reclamant pe pagina personala de B. la adresa preşedintelui Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", precum şi la adresa comunităţii evreieşti este de reţinut că aceste caricaturi nu poate fi încadrat în limitele dreptului la libertate de exprimare corelativ obligaţiei de a nu discrimina, astfel cum este reglementat principiul nediscriminării în O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, caricaturile publicate pe pagina de B., reprezintă o diferenţiere clară, care are la bază unul din criteriile interzise, mai exact "criteriul etnic" şi are ca efect încălcarea dreptului la demnitate.

Aceste caricaturi au un caracter denigrator şi aduc atingere demnităţii comunităţii evreieşti, prin crearea unei atmosfere umilitoare, bazată pe criteriul etnic.

De altfel, este de reţinut că dreptul la libera exprimare nu este un drept absolut, iar legiuitorul a instituit în textul constituţional, art. 30 alin. (6) şi (7) din Constituţia României, limitele exercitării dreptului la libera exprimare.

În continuare, art. 30 din Constituţiei României asigură libertatea de exprimare, prevede şi limitele acestei libertăţi:

"(6) Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine.

(7) Sunt interzise de lese defăimarea ţării şi a naţiunii, îndemnul la război, de agresiune, la ură naţională, rasială, de clasă sau religioasă, incitarea la discriminare, la separatism teritorial sau la violenţă publică, precum şi manifestările obscene, contrare bunelor moravuri."

În acest sens, rezultă că exercitarea libertăţii de exprimare comportă obligaţii şi responsabilităţi, astfel în mod obligatoriu trebuie evitate afirmaţiile/caricaturile care în mod gratuit ofensează pe alţii fără a contribui la o dezbatere publică capabilă de a duce Ia un progres al relaţiilor umane.

Toleranţa şi respectarea demnităţii umane constituie fundamentul democraţiei şi societăţii pluraliste, prin urmare este necesar să se sancţioneze orice formă de expresii care atacă demnitatea umană.

În speţă sunt incidente prevederile art. 15 ale O.G. nr. 137/2000, care stabilesc următoarele:

"Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intra sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă nafionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere.de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi si legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."

În acest sens, pentru a se produce o atingere, încălcare a demnităţii umane, ca drept constituţional protejat, activitatea ar trebui să îndeplinească unul dintre elementele:

- să fie un comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională

- or, un comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare îndreptate împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia.

Potrivit art. 15 din O.G. nr. 137/2000: "constituie contravenţie dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public..."

O.G. nr. 137/2000 nu defineşte noţiunea de "faptă săvârşită în public" şi nici prevederile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, însă, potrivit art. 47 din O.G. nr. 2/2001, dispoziţiile acestor acte normative se completează cu dispoziţiile C. pen. şi ale C. proc. civ., după caz.

C. pen. consideră că fapta este săvârşită în public când a fost comisă într-un loc care prin natura sau destinaţia lui este totdeauna accesibil publicului, chiar dacă nu este prezentă nicio persoană; în orice alt loc accesibil publicului, dacă sunt de faţă două sau mai multe persoane; într-un loc neaccesibil publicului, însă cu intenţia ca fapta să fie auzită sau văzută şi dacă acest rezultat s-a produs faţă de două sau mai multe persoane; într-o adunare sau reuniune de mai multe persoane, cu excepţia reuniunilor are pot fi considerate că au caracter de familie, datorită naturii relaţiilor dintre persoanele participante (art. 184).

Fapta intimatului reclamant de a posta mesaje negative sub forma unei caricaturi la adresa comunităţii evreieşti, săvârşită în cadrul unui grup de discuţii (B.) prin intermediul internetului este săvârşită în public, deoarece a fost comisă într-o reuniune de mai multe persoane (chiar dacă nu este o reuniune tipică), iar reuniunea nu poate fi considerată că are caracter de familie.

în mod greşit şi cu încălcarea dispoziţiilor legale sus-menţionate, s-a considerat de către instanţa de fond că postările/caricaturile nu au un impact public semnificativ, cât timp legea nu vorbeşte despre vreun impact public semnificativ, ci de un comportament manifestat în public.

Instanţa de fond recunoaşte că postările au ajuns la cunoştinţa tuturor prietenilor virtuali, unii chiar au redestribuit această postare şi chiar dacă s-ar considera că acest grup de discuţie (B.) este inaccesibil publicului, postările s-au făcut în mod cert cu intenţia de a fi văzute de toţii prietenii virtuali, inclusiv de prietenii prietenilor prin redistribuire, fiind îndeplinită condiţia ca rezultatul să se fi produs faţă de două sau mai multe persoane.

În acest sens, poate fi exemplificată jurisprudenţa instanţelor de contencios administrativ, cu referire la postările făcute pe blog - Sentinţa Civilă nr. 6497/07.11.2011 a Curţii de Apel Bucureşti şi pe site-ul de socializare B. - Decizia nr. 4546/27.11.2014 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Raportat la teza a II-a a art. 15 din O.G. nr. 137/2000 R este de reţinut că "sancţionarea oricărui comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."

Or, în cazul de faţă se observă că cel care a publicat articolului acţionează în virtutea "opiniei personale" cu privire la chestiuni de interes public însă nu vizează aspecte politice, politicieni sau funcţionari care exercită autoritatea de stat cât chestiuni ce vizează percepţia publicului naţional sau din străinătate cu privire la cetăţenii romani, in strânsa legătura cu apartenenţa etnica.

Cu privire la obiectul sesizării dedus soluţionării, nu se poate aprecia în mod izolat că publicarea "caricaturii" ar fi de natură discriminatorie, însă modalitatea de prezentare a situaţiei ce face obiectul prezentului dosar este de natură a reţine o deosebire pe baza apartenenţei etnice, ce are ca efect o interferenţă asupra dreptului la demnitate personală, în sensul prevederilor art. 15 din O.G. nr. 137/2000, republicată.

Apartenenţa etnică a unei persoane nu poate fi privită ca relevantă în legătură cu săvârşirea anumitor fapte, în mod special prin degrevarea de apartenenţa naţională în raport cu unele persoane şi imputarea anumitei origini etnice spre deosebire de altele, în condiţiile în care şi unii şi alţii sunt cetăţenii aceluiaşi stat.

Aplicând principiile CEDO, este de observat că cele publicate de intimat nu au o valoare de informaţie de interes public, nu contribuie la nici o formă de dezbatere publică capabilă de a duce la un progres al relaţiilor umane, ci ofensează în mod gratuit o comunitate.

Această formă de expresie diseminează, incită, promovează ura bazată pe intoleranţă, prin urmare trebuie sancţionată.

Potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, pentru a fi acceptată o ingerinţă în dreptul de exprimare, aceasta trebuie

- să fie prevăzută de lege (care la rândul ei trebuie să îndeplinească anumite calităţi: să fie previzibilă şi accesibilă),

- să urmărească un scop legitim,

- să fie necesară într-o societate democratică şi

- să fie proporţională cu scopul urmărit (Corneliu Bârsan, Convenţia europeană a drepturilor omului, vol. I. Ed. C.H. Beck, Bucureşti, 2005, p. 769-801). Ingerinţa să fie prevăzută de lege

Formulele caricaturale nu pot trece peste această obligaţie, rolul unei caricaturi nefiind acela de a aduce atingere demnităţii umane, ci de a sublinia tare ale societăţii şi ale persoanelor publice.

Caricatura este un gen aparte al artelor vizuale, de obicei un desen, deşi poate fi executată şi în alte tehnici, care reprezintă o persoană sau o situaţie printr-o exagerare intenţionată a unor trăsături sau caracteristici, în scopul satirizării, ridiculizării sau atragerii atenţiei.

Din definiţie rezultă că o caricatură foloseşte ironia pentru a înfiera anumite tare morale, concepţii politice, aspecte negative ale realităţii sociale, trăsături de caracter ale unei persoane, însă nu şi pentru a ridiculiza originea etnică a persoanei, motiv pentru care această apărare nu poate fi reţinută.

Prin modul în care este concepută, caricatura respectivă, atinge două criterii de discriminare respectiv etnia şi religia. Cu siguranţă petentul este o persoană publică intrând în atenţia presei. Însă această atenţie ar trebui canalizată pe realizările sau nerealizările persoanei în cauză, etnia acestuia ori religia şi până la urmă demnitatea umană trebuind a fi abordate cu respectul cuvenit. Cu siguranţă se pot aduce critici fără a se produce lezarea demnităţii personale.

În concluzie, instanţa de fond a greşit când a considerat că această caricatura în ansamblul ei nu creează o atmosferă ostilă, nefiind încălcat dreptul la demnitate.

Prin aceste caricaturi sunt atinse atât originea etnică a petentului, cât şi religia sa. Originea etnică, identitatea cultural-lingvistă, libertatea confesională reprezintă aspecte unice şi definitorii ale fiecărui om. Atât legislaţia internă, cât şi tratatele la care România este parte, ocrotesc aceste valori intrinseci fiinţei umane.

Acestea fiind spuse, ipotezele circumscrise acestui motiv de casare, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., se regăsesc în situaţia de faţă în care instanţa de fond a dat o hotărâre cu aplicarea greşită a normelor de drept material.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-reclamant a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată, prin prisma motivelor invocate, precum şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat, prima instanţa pronunţând o soluţie cu aplicarea şi interpretarea greşită a dispoziţiilor legale, verificându-se, în speţă, ipoteza descrisă în art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care va admite recursul declarat de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, în considerarea argumentelor ce vor fi expuse în continuare.

Printr-o petiţie adresată Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România "Elie Wiesel", înregistrată sub nr. x din 15 mai 2015, a reclamat publicarea de către domnul A. a unei caricaturi pe pagina sa de B., discriminatorie la adresa preşedintelui institutului, precum şi la adresa comunităţii evreieşti din România.

În motivarea petiţiei sale, Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului a arătat, în esenţă, că directorului Institutului i-au fost asociate diferite simboluri ale statului Israel, ale etniei evreieşti şi ale religiei iudaice, înfăţişându-l ca personificare a nazismului iudaic, a ostilităţii împotriva românilor, cu o servietă pe care sunt inscripţionate cuvintele "legi antiromâneşti". Postarea, care poartă titlul "Soluţia Institutului holocaustului", sugerează că statul Israel şi comunitatea evreiască, animate de o ideologie fundamental criminală, nazismul iudaic, acţionează prin director şi Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România împotriva intereselor României.

Petentul a mai precizat că pagina de B. a domnului A. incită la ură naţională, că impactul public al postării în discuţie este unul semnificativ, contul de B. al acestuia reunind 949 de persoane în lista de prieteni, iar conţinutul postări este accesibil oricărui vizitator, iar postarea a fost reluată şi redistribuită de alte 32 de persoane.

Prin hotărârea nr. 612 din 9 decembrie 2015, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a constatat existenţa unui tratament diferenţiat, discriminatoriu, pe criteriul apartenenţe etnice şi religioase a petentului, potrivit art. 2 alin. (1) şi art. 15 din O.U.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare şi, în consecinţă, i-a aplicat domnului A. o amendă contravenţională în valoare de 2.000 RON.

Domnul A. a contestat hotărârea adoptată de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, la Curtea de Apel Bucureşti, ca instanţă de fond în contencios administrativ.

Instanţa, prin sentinţa civilă nr-3521/15 noiembrie 2016, a admis acţiunea şi a anulat hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Ca justificare a soluţiei sale, instanţa a reţinut, în primul rând, că postarea caricaturii pe pagina de B. nu a avut un impact public semnificativ, cum a reţinut Consiliul, în condiţiile în care caricatura nu a fost inserată într-un ziar de largă circulaţie sau publicaţie care se poate ajunge la un număr neprecizat de persoane (la dispoziţia publicului larg). A mai reţinut instanţa că modalitatea de exprimare în forma caricaturală reprezintă în primul rând o artă şi este o reprezentare a unei persoane sau a unui obiect într-un desen, desen ce exagerează sau deformează esenţa acelei persoane cu scopul de a amuza privitorul, iar persoana caricaturizată este o persoană publică care are activitate şi expunere publică, care a lansat idei în spaţiul public şi care, în acest fel este expus criticilor şi dezbaterilor populaţiei. Prin urmare, mai precizează instanţa, caricatura a reprezentat un pamflet la adresa respectivei persoane publice, având ca scop ironizarea unei activităţi publice a institutului, astfel că nu etnia şi religia petentului au fost aspectele vizate de caricatura supusă dezbaterii, ci anumite iniţiative lansate în spaţiul public. Este cert, a subliniat instanţa, că imaginea publicată nu avizat lezarea demnităţii persoanei caricaturizate, ci activitatea publică a acesteia, cu care nu poate fi confundată, şi că nu se poate concluziona că această imagine este de natură să producă instigare la ură rasială sau naţională sau că vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, şi că, în consecinţă, caricatura postată nu întruneşte cerinţele unei fapte de discriminare în accepţiunea art. 15 din O.G. nr. 137/2000. Mai trebuie reţinut, a spus instanţa, că imaginea în discuţie nu a vizat criterii bazate pe religia şi etnia petentului - care în niciun caz nu se puteau referi la o instituţie publică, având în vedere că în speţă calitatea de petent a avut-o Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, iar nu preşedintele a acestuia ca persoană fizică.

În opinia Înaltei Curţi soluţia pronunţată de către Curtea de Apel Bucureşti este greşită.

Curtea de la Strasbourg a formulat, regula nediscriminării în binecunoscuta cauză Marckx contra Belgia, din 1979, în termenii următori: "violarea principiului egalităţii şi nediscriminării există atunci când se aplică un tratament diferenţiat unor cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau dacă există o disproporţie între scopul urmărit prin tratamentul egal şi mijloacele folosite".

Având ca reper jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului, recurentul din prezenta cauză, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a statuat că, pentru a fi acceptată o ingerinţă în dreptul de exprimare, aceasta trebuie să fie prevăzută de lege, să urmărească un scop legitim, să fie necesară într-o societate democratică şi să fie proporţională cu scopul urmărit.

O primă observaţie pe care a făcut-o prima instanţă în cuprinsul sentinţei atacate cu recurs, exprimă o îndoială cu privire la îndeplinirea cerinţei ca ingerinţa în dreptul de exprimare, pentru a fi acceptată, să fie prevăzută de lege. Astfel instanţa îşi exprimă îndoiala cu privire la îndeplinirea acestei cerinţe arătând că deşi se invocă prevederile O.G. nr. 137/2000, tocmai art. 2 alin. (8) din acest act normativ stabileşte că prevederile acestuia nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului la libera exprimare, Cu alte cuvinte, că, pentru reţinerea depăşirile limitelor libertăţii de exprimare au fost invocate prevederile dintr-un act normativ care statuează în mod neechivoc că dispoziţiile acestuia nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului la libera exprimare, a dreptului la opinie şi a dreptului la informaţie.

Semnificaţia pe care o conferă prima instanţă art. 2 alin. (8) reprezintă, în opinia Înaltei Curţi, o interpretare invalidă din punct de vedere juridic a acestei norme legale. Mergând pe linia de gândire a judecătorului fondului, practic, întreg sistemul O.G. nr. 137/2000 ar deveni inoperant, autoritatea cu competenţe specifice în domeniu, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, fiind în postura de a nu putea aplica sancţiuni, pe considerentul că ingerinţa statului în exercitarea libertăţii de exprimare, aşa cum este reglementată în actul normativ precitat, este interzisă în termeni categorici de norma din art. 2 alin. (8).

De fapt, observă Înalta Curte, cerinţa ca ingerinţa statului să fie prevăzută de lege este îndeplinită, baza legală a acestei ingerinţe fiind reprezentată de prescripţiile normative, în tandem, din art. 2 şi art. 15 din O.G. nr. 137/2000.

Potrivit dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000:

"(1)Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.

(2) Dispoziţia de a discrimina persoanele pe oricare dintre temeiurile prevăzute la alin. (1) este considerată discriminare în înţelesul prezentei ordonanţe.

(3) Sunt discriminatorii, potrivit prezentei ordonanţe, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare*).

(4) Orice comportament activ ori pasiv care, prin efectele pe care le generează, favorizează sau defavorizează nejustificat ori supune unui tratament injust sau degradant o persoană, un grup de persoane sau o comunitate faţă de alte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi atrage răspunderea contravenţională conform prezentei ordonanţe, dacă nu intră sub incidenţa legii penale.

(5) Constituie hărţuire şi se sancţionează contravenţional orice comportament pe criteriu de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, gen, orientare sexuală, apartenenţă la o categorie defavorizată, vârstă, handicap, statut de refugiat ori azilant sau orice alt criteriu care duce la crearea unui cadru intimidant, ostil, degradant ori ofensiv.

(6) Orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă bazată pe două sau mai multe criterii prevăzute la alin. (1) constituie circumstanţă agravantă la stabilirea răspunderii contravenţionale dacă una sau mai multe dintre componentele acesteia nu intră sub incidenţa legii penale.

(7) Constituie victimizare şi se sancţionează contravenţional conform prezentei ordonanţe orice tratament advers, venit ca reacţie la o plângere sau acţiune în justiţie cu privire la încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării.

(8) Prevederile prezentei ordonanţe nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului la libera exprimare, a dreptului la opinie şi a dreptului la informaţie.

(9) Măsurile luate de autorităţile publice sau de persoanele juridice de drept privat în favoarea unei persoane, unui grup de persoane sau a unei comunităţi, vizând asigurarea dezvoltării lor fireşti şi realizarea efectivă a egalităţii de şanse a acestora în raport cu celelalte persoane, grupuri de persoane sau comunităţi, precum şi măsurile pozitive ce vizează protecţia grupurilor defavorizate nu constituie discriminare în sensul prezentei ordonanţe.

(10) În înţelesul prezentei ordonanţe, eliminarea tuturor formelor de discriminare se realizează prin:

a) prevenirea oricăror fapte de discriminare, prin instituirea unor măsuri speciale, inclusiv a unor acţiuni afirmative, în vederea protecţiei persoanelor defavorizate care nu se bucură de egalitatea şanselor;

b) mediere prin soluţionarea pe cale amiabilă a conflictelor apărute în urma săvârşirii unor acte/fapte de discriminare;

c) sancţionarea comportamentului discriminatoriu prevăzut în dispoziţiile alin. (1) - (7).

(11) Comportamentul discriminatoriu prevăzut la alin. (1) - (7) atrage răspunderea civilă, contravenţională sau penală, după caz, în condiţiile legii."

Conform dispoziţiilor art. 15 din acelaşi act normativ " Constituie contravenţie, conform prezentei ordonanţe, dacă fapta nu intră sub incidenţa legii penale, orice comportament manifestat în public, având caracter de propagandă naţionalist-şovină, de instigare la ură rasială sau naţională, ori acel comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală a acestuia."

În ceea ce priveşte norma din art. 2 alin. (8), acest text legal interzice un tip de interpretare a prevederilor ordonanţei mai sus citate într-un mod în care rezultatul interpretării ar fi restrângerea dreptului la libertate de exprimare. Cu alte cuvinte, această prevedere legală urmăreşte ca, la rândul său Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării în exercitarea competenţelor specifice conferite acestuia pentru a-i sancţiona de diferitele modalităţi de discriminare nelegală să nu depăşească el însuşi limitele şi să comită, prin soluţia pronunţată, discriminarea prin încălcarea dreptului la exprimare liberă.

Mai departe, Curtea de Apel Bucureşti a statuat, corect, că pentru a se produce o încălcare a demnităţii umane, activitatea analizată ar trebui să întrunească unul dintre următoarele elemente: să fie un comportament manifestat în public, având caracter de propagandă sau de instigare la ură pe criteriul etnic şi religios; sau să fie vorba de un comportament care are ca scop sau vizează atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere ostiile, degradante, umilitoare sau ofensatoare îndreptate împotriva unui grup de persoane legat de apartament apartenenţa la un grup etnic şi religios.

Analizând impactul public al postării caricaturii pe contul personal de B., de către domnul A., instanţa a ajuns la concluzia că postarea în cauză nu a avut un impact public semnificativ, aşa cum reţinuse Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. În esenţă, instanţa a afirmat că acea caricatură putea să fie vizualizată de un număr maxim de 949 de persoane, aflate în lista de prieteni a acestuia, însă în fapt a avut un număr de 39 de vizualizări şi 32 de redistribuiri, iar în ceea ce priveşte afirmaţia că reclamantul este o persoană cu capacitate de influenţă asupra unui număr mare de persoane, nu a fost demonstrată de către Consiliu.

În primul rând, afirmaţia cum că postarea caricaturii ar fi avut un impact public semnificativ nu aparţine Consiliului, ci petentului - Institutul Naţional pentru Studierea holocaustului din România.

În al doilea rând, cerinţa din art. 15 din O.G. nr. 137/2000 este ca comportamentul său discriminatoriu să se fi produs în public. Textul nu pretinde ca impactul public să fi fost unul semnificativ.

Oricum, Înalta Curte nu împărtăşeşte opinia judecătorului fondului cu privire la impactul pe care o postare pe pagina personală de B. îl poate produce. Aşa cum deja s-a exprimat în jurisprudenţa sa instanţa supremă, vastitatea unei reţele de socializare, presupune, raportat la natura, particularităţile şi scopul acesteia, că utilizatorii nu deţin proprietatea spaţiului efectiv de publicare, neputând estima şi cu atât mai puţin controla întinderea acestui spaţiu, care, astfel, capătă caracter public şi accesibilitate potenţială, iar B. nu este un spaţiu privat comparabil cu cutie poştală electronică, întrucât cutia poştală electronică este controlabilă de către proprietar, sub aspectul conţinutului informaţional transmis, respectiv depozitat, în timp ce B. este o reţea de socializare publică, receptivă perpetuu în web, bazată pe un site web la care utilizatorii se pot înscrie şi interacţiona liber cu alţi utilizatori, deja înscrişi (a se vedea decizia nr. 4546 din 27 noiembrie 2014, pronunţată în dosarul nr. x/2002 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal).

Cât priveşte chestiunea dacă domnul A. este sau nu o persoană cu capacitate de influenţă asupra unui număr mare de persoane, aceasta este irelevantă din perspectiva prevederilor art. 15 din ordonanţă. Potrivit acestui text legal, comportamentul discriminatoriu, pentru a fi sancţionat contravenţional, trebuie să fie săvârşit în public, să aibe ca scop sau să vizeze atingere demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptat împotriva unei persoane, unui grup de persoane sau unei comunităţi şi legat de apartenenţa acestora la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală acestuia, fără să existe o referinţă în genul celei mai sus arătate în privinţa celui căruia i se impută comportamentul respectiv.

Invocarea în acest context a cauzei Paturel versus Franţa, din 22 decembrie 2005, a Curţii de la Strasbourg, de către prima instanţă din cauza de faţă, este irelevantă. În speţa respectivă, Curtea europeană a statuat că formularea unor afirmaţii personale şi critice este admisibila, chiar dacă anumite pasaje dintr-o carte au o conotaţie negativă, atunci când un subiect (în speţă, activitatea sectelor religioase) este intens dezbătut în toate statele europene. Or, în cauza de faţă nu este în discuţie o critică personală în privinţa unor aspecte pe care reclamantul le apreciază ca fiind negative, cum ar fi anumite trăsături individuale sau unele activităţi desfăşurate de o persoană sau un grup de persoane, aspecte care, toate, subliniază Înalta Curte, intră în sfera de protecţie a art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ci vizează exclusiv condiţia de evreu, ceea ce demonstrează că respectiva caricatură priveşte etnia şi religia unei anumite minorităţi din România, iar modul de exprimare, prin mijloacele specifice caricaturii, este în mod evident defăimător şi trebuie sancţionat, astfel cum a procedat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

În analiza pe care a făcut-o prima instanţă, caricatura în discuţie a fost examinată doar în privinţa unui singur element, cel referitor la menţiunea "legi antiromâneşti". Acest element poate fi într-adevăr plasat în categoria ridiculizarea unei sau unor iniţiative deranjante pentru reclamant, pe care acesta să le califice legi antiromâneşti. O astfel de iniţiativă, la fel ca oricare alta, lansate în spaţiul public, este în mod evident expusă dezbaterii, criticii, inclusiv prin intermediul caricaturilor. Însă ceea ce a omis instanţa să observe este că toate celelalte elemente ale caricaturii nu ironizează activităţi publice ale institutului, prin preşedintele acestuia, ci au legătură exclusiv cu etnia şi religia comunităţii evreieşti din România. Aici trebuie spus, subliniază Înalta Curte, că atât reclamaţia institutului, cât şi hotărârea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării au avut în vedere nu doar defăimarea preşedintelui respectivului institut, domnul C. ci că acea caricatură este discriminatorie la adresa întregii comunităţi evreieşti din România. Chiar instanţa de judecată aminteşte că obiectul reclamaţiei l-a constituit defăimarea preşedintelui Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului din România, dar şi a comunităţii evreieşti în ansamblul său. De altfel, se poate cu uşurinţă observa că în afara acestui element, celelalte componente ale caricaturii nu au legătură cu preşedintele institutului, ci vizează, pur şi simplu, condiţia de evreu.

Apoi, citarea de către instanţa de judecată a altor speţe din jurisprudenţa CEDO, având în vedere specificitatea acestei cauze, apare fie ca trunchiată, fie ca irelevantă. Astfel, în cauza Albert - Engelmann-Gesellschaft MBH c. Austria, deşi curtea de apel aminteşte că instanţa europeană face o distincţie între declaraţii de fapt şi judecăţi de valoare, admiţând că unele comentarii litigioase trebuie considerate ca judecăţi de valoare admisibile, intrând sub protecţia art. 10 din Convenţie, totuşi, Curtea pare a nu da nicio relevanţă juridică alegaţiei Curţii de la Strasbourg cum că şi o judecată de valoare, total lipsită de o bază faptică poate părea drept una excesivă. Este evident că în ipoteza emiterii unor astfel de judecăţi de valoare nu se mai poate discuta că cel care le-a făcut ar fi protejat de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, un atare comportament fiind, aşadar, sancţionabil. Or, în opinia Înaltei Curţi, în cauza de faţă sunt în discuţie tocmai reprezentări care nu posedă nicio bază factuală, reprezentări ce sunt defăimătoare la adresa comunităţii evreieşti din România, în ansamblul său, şi de aceea comportamentul domnului A. este sancţionabil în maniera în care a procedat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării.

Cat priveşte cauza Vajnai împotriva Ungariei nr. 33.629/06, invocarea acesteia este fără relevanţă în cauza de faţă, în condiţiile în care în cauza aflată pe rolul CEDO reclamantul fusese condamnat pentru folosirea de către el însuşi a unui simbol totalitar, ceea ce fusese interpretat ca o propagandă în favoarea unui regim totalitar, pe când în cauza de faţă în discuţie este asocierea unor simboluri totalitare utilizate de către nazişti în timpul celui de-al doilea război mondial, cu victimele acestora, evreii.

La examenul caricaturii în discuţie, Înalta Curte constată că autorul acesteia asociază în mod nepermis simboluri naziste cu victimele Holocaustului, în acest fel creând o confuzie deliberată între făptuitori şi victime, de natură să le ofenseze pe acestea din urmă. Astfel, sintagma "nazismul iudaic" produce o confuzie voită între nazişti şi evrei, incluzând victima în categoria făptaşilor sau, eventual, exonerându-i pe primii şi incriminând victima, la fel cum sintagma "soluţia finală antilegionară" apare ca un eufemism pentru exterminarea pe baze etnice/religioase ce este transferat asupra victimelor holocaustului, transformându-i pe evrei în persecutori ai adevăraţilor făptaşi - legionarii (ce au comis pogromuri, crimele din timpul rebeliunii legionare, violenţe, abuzuri etc.). Mai departe, o serie de atribute vestimentare naziste sunt asociate victimelor nazismului, cum ar fi în centurile în diagonală, zvastica înlocuită cu steaua lui David, şi acestea conducând de asemenea la o confuzie deliberată între victimele holocaustului şi nazişti. Nu în ultimul rând, parodierea salutului nazist de către evreul caricaturizat, inscripţionarea cuvântului talmud pe masca de gaze purtată de personaj, concură la producerea deliberată a unei confuzii între nazişti şi victimele acestora, în acest fel, sugerându-se transferul responsabilităţii Holocaustului asupra victimelor .

Or, toate aceste elemente ale caricaturii postată pe B. de către domnul A. nu ridiculizează activităţi publice ale preşedintelui Institutului National pentru Combaterea Holocaustului, nu contribuie la expunerea unor critici referitoare la exercitarea funcţiei de către acesta, ci reprezintă expresia unui comportament ostil, degradant, ofensator atât la adresa domnului C., cât şi a membrilor comunităţii evreieşti din România, finalmente, pentru oricine se află în condiţia de evreu În România .

În ceea ce priveşte apărările pe care domnul A. le-a făcut în cauză, acestea nu pot fi primite. Astfel, împrejurarea că Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România nu a promovat recurs în cauză nu afectează în niciun fel recursul promovat de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Emitentul hotărârii nr. 612 din 9 decembrie 2015, contestată în prezenta cauză de către reclamant, în calitate de parte litiganta în acest dosar posedă un interes propriu în promovare recursului, în condiţiile în care prima instanţă a anulat actul infralegislativ emis de către acesta. Apoi, faptul că revista D. ar promova caricaturi de genul celei postate de către reclamant, potrivit susţinerii acestuia, este, de asemenea nerelevant, deoarece această practică nu îl exonerează pe reclamant de a răspunde din punct de vedere juridic pentru încălcarea prevederilor art. 15 din O.G. nr. 37/2000.

În raport de cele de mai sus, rezultă cu evidenţă, în opinia instanţei supreme, că domnul A. a postat o caricatură ce conţine elemente discriminatorii privitoare la etnie şi religie, cu conţinut ostil, degradant umilitor şi ofensator la adresa comunităţii evreieşti din România, în ansamblul său, precum şi a preşedintelui Institutului Naţional pentru Studierea Holocaustului, reclamantul fiind în mod corect sancţionat cu amendă de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Aşa fiind, Înalta Curte observând că este incident în speţă cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct8 din C. proc. civ., urmează ca, în baza art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea contenciosului administrativ să admită recursul promovat de către Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, să caseze sentinţa atacată şi, în rejudecare, să respingă acţiunea promovată de către reclamantul A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării împotriva sentinţei civile nr. 3521 din 15 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa şi, rejudecând cauza:

Respinge acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării şi intervenientul Institutul Naţional Pentru Studierea Holocaustului Din Romania" Elie Wiesel".

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 5 iunie 2019.