Extraordinary appeal: Material error vs. merits reevaluation in environmental fund recycling tax litigation

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei.

Obiectul cererii de chemare în judecare

Prin cererea de chemare în judecată adresată Curţii de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 3.11.2014. sub nr. x/2014, reclamanta Societatea A. S.R.L. Galaţi, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, a formulat contestaţie împotriva Deciziei de impunere nr. x din 08.08.2014 privind obligaţii fiscale suplimentare de plată la Fondul pentru mediu, a Raportului de inspecţie fiscala nr. x din 08.08.2014 şi împotriva Deciziei nr. 69/07.10.2014 prin care a fost respinsă ca neîntemeiată contestaţia înregistrata la Administraţia fondului pentru Mediu în temeiul art. 205 Codul de procedură fiscală, toate emise de Administraţia Fondului pentru Mediu, solicitând admiterea contestaţiei şi anularea actelor anterior menţionate, cu consecinţa exonerării reclamantei de la plata sumei de 7.193.564 RON.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 297din 4 decembrie 2015, Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Societatea A. S.R.L. Galaţi, în contradictoriu cu pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu.

A anulat în parte a Decizia nr. 69/07.10.2014 de soluţionare a contestaţiei şi actele subsecvente: Decizia de impunere nr. x/08.08.2014 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/08.08.2014, emise de pârâtă, pentru suma de 6.973.486 RON, din care: 4.091.635 RON obligaţie fiscală principală şi 2.881.851 RON accesorii, exonerând pe reclamantă de plata acesteia.

A obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 6.973.486 iei.

Recursul formulat în cauză

Împotriva sentinţei nr. 297 din 4 decembrie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Galaţi, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, rejudecând, respingerea acţiunii introductive de instanţa.

Decizia ce face obiectul contestaţiei în anulare

Prin Decizia nr. 1928 din 14.05.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014 s-a admis recursul formulat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 297 din 4 decembrie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, s-a casat sentinţa civilă atacată şi în rejudecare s-a respins acţiunea, ca neîntemeiată.

Contestaţia în anulare exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 1928 din 14.05.2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2014 a formulat contestaţie în anulare contestatoarea - intimată - reclamantă Societatea A. S.R.L. Galaţi, invocând dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor invocate, contestatoarea a susţinut că hotărârea atacată este rezultatul unor erori materiale ale instanţei care a pronunţat-o.

Astfel, contestatoarea invocă 2 erori materiale şi anume:

1) - neobservarea la dosarul cauzei a facturilor şi a corespondenţei dintre

A. şi societăţile cărora le-au fost predate deşeurile de ambalaje care au confirmat că deşeurile respective au fost efectiv reciclate pentru societate.

Apreciază contestatoarea că, din cauza acestei erori materiale instanţa a dedus că societatea nu şi-a îndeplinit obiectivele de reciclare.

La dosarul cauzei societatea a ataşat documentele solicitate şi avute în vedere de inspectorii AFM la momentul efectuării controlului, astfel că, dacă instanţa de recurs ar fi analizat documentele indicate ar fi observat că acestea conţin menţiunea " pentru îndeplinirea obiectivului de reciclare conform H.G. nr. 621/2005", or, instanţa de recurs nu a observat acest lucru la momentul soluţionării recursului, principalul argument în admiterea recursului fiind chiar lipsa menţiunii prevăzute de lege pe facturile de predare a deşeurilor.

Mai mult decât atât, susţine contestatoarea că instanţa nu a observat la dosarul cauzei corespondenţa dintre A. şi societăţile cărora le-au fost predate deşeurile de ambalaje. Prin această corespondenţă societăţile au confirmat faptul că deşeurile predate către valorificatori au fost reciclate în contul îndeplinirii obiectivelor subscrise. A. a prezentat organelor de control şi confirmarea scrisă din partea acestor societăţi din care rezultă fără echivoc că deşeurile de ambalaj au fost preluate de acestea de la societate şi efectiv reciclate sau predate mai departe către alti operatori în vederea reciclării.

Apreciază contestatoarea că omisiunea de a avea în vedere aceste înscrisuri au determinat instanţa de recurs să considere că A. nu şi-ar fi îndeplinit obiectivele de reciclare.

2) - neobservarea la dosarul cauzei a raportului de expertiză omologat de Curtea de Apel Galaţi prin care expertul desemnat a preluat din Raportul de Inspecţie fiscală al AFM cantităţile pretins nereciclate (respectiv cele stabilite de AFM), dar raportat la obiectivele de reciclare neîndeplinite, expertul a aplicat formula de calcul conform legislaţiei aplicabile în perioada 2002- 2009 (deci nu pe cea aplicată de AFM), iar obligaţiile suplimentare au fost stabilite la 88.099 RON (spre deosebire de AFM care stabilise 8.193.564 RON).

Concluziile raportului de expertiză omologat de Curtea de Apel Galaţi nu au fost recurate de către AFM, cum nu a fost recurată nici formula de calcul aplicată de expert şi validată de prima instanţă.

Astfel, susţine contestatoarea că, deşi instanţa de recurs ar fi reţinut că obiectivele de reciclare nu ar fi îndeplinite de A., dar ar fi observat raportul de expertiză (respectiv că nici expertul desemnat nu a luat în considerare facturile înlăturate de către AFM), instanţa de recurs ar fi obligat societatea doar la suma de 88.099 RON, nu la suma de 7.193.564 ei.

Înalta Curte nu a observat raportul de expertiză omologat de Curtea de Apel Galaţi.

Concluzionează contestatoarea că instanţa de recurs a omis să analizeze documentele aflate la dosarul cauzei care contrazic în totalitate susţinerile din decizia contestată, iar omisiunea analizării înscrisurilor aflate la dosarul cauzei, prin neobservarea corespondenţei cu societăţile valorificatoare şi a menţiunilor aflate pe facturile de predare a deşeurilor, respectiv neobservarea raportului de expertiză omologat de prima instanţă, reprezintă două greşeli materiale care se circumscriu dispoziţiilor legale ale art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., iar aceste erori materiale au în vedere situaţia în care instanţa de recurs a omis date materiale importante ale cauzei.

Faţă de aceste considerente, contestatoarea solicită admiterea contestaţiei în anulare şi, pe cale de consecinţă anularea Deciziei nr. 1928 şi reţinerea cauzei de către ÎCCJ pentru soluţionarea fondului.

Apărările formulate în cauză

Intimata Administraţia Fondului pentru Mediu a formulat întâmpinare, în cadrul căreia solicită respingerea contestaţiei în anulare, pe considerentul că această cale de atac nu constituie un mijloc de reformare a unei hotărâri, chiar şi greşită, dată în recurs, întrucât instanţa este ţinută să verifice numai dacă există vrenul din motivele limitativ prevăzute de lege şi nu poate să examineze justeţea soluţiei pronunţate.

Invocă jurisprudenţa CEDO, respectiv cauza Sebastian Taub împotriva României, Hotărârea din 12 octombrie 2006, Curtea de la Strassbourg reţinând că " Supervizarea nu trebuie să devină un apel deghizat, iar simplus fapt că ar putea exista două puncte de vedere diferite asupra subiectului nu reprezintă un motiv suficient pentru a rejudeca o cauză".

Apreciază intimata că, dacă s-ar accepta o altă interpretare decât aceea conformă cu intenţia legiuitorului, s-ar ajunge, teoretic, la o creştere a proceselor cu acest obiect, ceea ce ar contraveni atât jurisprudenţei CEDO, ce aplică cu consecvenţă principiul securităţii raporturilor juridice, cât şi jurisprudenţei naţionale.

Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Examinând cauza şi decizia atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că prezenta contestaţie în anulare este nefondată, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Prin Decizia nr. 1928 pronunţată la data de 14 mai 2018 instanţa de recurs a admis recursul formulat de pârâta Administraţia Fondului pentru Mediu, a casat sentinţa civilă nr. 297 din 04 decembrie 2015 a Curţii de Apel Galaţi, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi, în rejudecare, a respins acţiunea promovată de reclamanta S.C. A. S.R.L., ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că, la verificarea modului de îndeplinire a obiectivelor de valorificare/reciclare nu se poate ţine seama decât de ambalajele predate strict în acest scop unui operator economic autorizat, ceea ce presupunea efectuarea unor menţiuni în acest sens pe factura de predare, aşa cum impunea art. 17 alin. (4) din H.G. nr. 621/2005.

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

În cadrul contestaţiei în anulare nu se analizează temeinicia soluţiei cu privire la drepturile subiective deduse judecăţii, ci se verifică exclusiv incidenţa vreunuia dintre motivele limitativ prevăzute de dispoziţiile procedurale.

Contestaţia în anulare îmbracă două forme: contestaţia în anulare obişnuită sau de drept comun (reglementată de art. 503 alin. (1) C. proc. civ.) şi contestaţia în anulare specială (reglementată de art. 503 alin. (2) C. proc. civ.). Contestaţia în anulare poate fi exercitată numai pentru motivele anume prevăzute de lege.

Contestaţia în anulare obişnuită poate fi exercitată împotriva hotărârilor definitive atunci când contestatorul nu a fost legal citat şi nici nu a fost prezent la termenul când a avut loc judecata.

Art. 503 alin. (2) C. proc. civ. prevede patru motive pentru exercitarea contestaţiei în anulare specială, respectiv: 1.hotărârea dată în recurs a fost pronunţată de o instanţă necompetentă absolut sau cu încălcarea normelor referitoare la alcătuirea instanţei şi, deşi se invocase excepţia corespunzătoare, instanţa de recurs a omis să se pronunţe asupra acesteia; 2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale; 3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen; 4. instanţa de recurs nu s-a pronunţat asupra unuia dintre recursurile declarate în cauză.

Prezenta contestaţie este întemeiată pe dispoziţiile art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., contestatoarea susţinând că sentinţa atacată a fost pronunţată ca urmare a unor erori materiale comise de instanţa de recurs prin "neobservarea la dosarul cauzei a facturilor şi a corespondenţei dintre A. şi societăţile cărora le-au fost predate deşeurile de ambalaje care au confirmat că deşeurile respective au fost efectiv reciclate pentru societate", respectiv " neobservarea la dosarul cauzei a raportului de expertiză omologat de Curtea de Apel Galaţi".

Se constată astfel că, de fapt, ceea ce doreste contestatoarea este o reanalizare/reapreciere a probelor ce au fost administrate la momentul judecării pe fond a pricinii (respectiv a probei cu înscrisuri şi a celei cu expertiză tehnică de specialitate) şi implicit, reexaminate de instanţa de control judiciar, la momentul judecării recursului.

Or, ipoteza invocată de contestatoare şi reglementată de dispoziţiile art. 502 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., se referă la săvârşirea unei erori materiale, în sensul de greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greşit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, menţiuni greşite referitoare la incidente procedurale, pronunţarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

"Neobservarea la dosarul cauzei a facturilor, a corespondenţei, respectiv a raportului de expertiză . . . . . . . . . . . ., omisiunea de a avea în vedere aceste înscrisuri", nu pot fi asimilate cu "eroarea materială" din cuprinsul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ.

În realitate, ceea ce urmăreşte contestatoarea prin exercitarea prezentei căi extraordinare de atac, de retractare, este tocmai repunerea în discuţie a aspectelor analizate de instanţa de recurs şi reevaluarea acestora, ceea ce are semnificaţia unui recurs la recurs.

În cazul în speţă, contestatoarea nu invocă o eroare materială, în sensul art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., ci pretinse greşeli de judecată săvârşite de către instanţa care a soluţionat recursul, greşeli care, însă, nu pot face obiectul contestaţiei în anulare.

În cadrul contestaţiei în anulare este necesar ca eroarea materială gravă să privească o problemă de procedură, o eroare evidentă, în legătură cu aspectele formale ale judecăţii în recurs, pentru verificarea căreia să nu fie necesară o reexaminare a fondului sau o reapreciere a probelor.

Prin "eroare materială" se înţelege orice greşeală materială evidentă pe care o săvârşeşte instanţa, prin confundarea unor elemente importante sau a unor date materiale ale dosarului şi care este determinantă pentru soluţia pronunţată.

Astfel, Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile contestatoarei, în sensul că decizia pronunţată de instanţa de recurs este rezultatul unor erori materiale, în realitate, din motivarea contestaţiei în anulare, rezultă că în cauză, se urmăreşte reanalizarea probelor existente la dosar din perspectiva prevederilor legale, ceea ce nu este posibil prin exercitarea unei căi de atac în retractare.

Prin cererea sa, contestatoarea critică soluţia instanţei de recurs, susţinând în esenţă că instanţa de recurs nu a analizat facturile şi corespondenţa dintre A. şi societăţile cărora le-au fost predate deşeurile de ambalaje, care au confirmat că deşeurile respective au fost efectiv reciclate pentru societate şi, dacă instanţa de recurs ar fi analizat aceste documente ar fi observat că ele conţin menţiunea " pentru îndeplinirea obiectivului de reciclare conform H.G. nr. 621/2005". Astfel, susţine contestatoarea, " omisiunea de a avea în vedere aceste înscrisuri au determinat instanţa de recurs să considere că A. nu şi-ar fi îndeplinit obiectivele de reciclare". Totodată, contestatoarea invocă şi faptul că instanţa de recurs " nu a observat nici faptul că la dosarul cauzei exista un raport de expertiză".

Se poate cu uşurinţă constata că toate aceste critici vizează fondul litigiului, contestatoarea urmărind, în realitate, prin exercitarea acestei căi extraordinare de atac tocmai repunerea în discuţie a soluţiei adoptată, respectiv reaprecierea probatoriului, ceea ce nu este permis, având semnificaţia unui recurs la recurs.

Astfel, Înalte Curte reţine că aspectele invocate de contestatoare nu se circumscriu noţiunii de "eroare materială" în sensul dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., întrucât, în realitate, prin motivele invocate, contestatoarea tinde să obţină o reapreciere a probelor şi o nouă judecată a cauzei, ceea ce excede controlului realizat de instanţă pe calea contestaţiei în anulare.

Apreciază Înalta Curte că erorile materiale invocate de contestatoare nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestaţiei în anulare pentru că exced voinţei legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care a conceput contestaţia în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare şi nu de reformare.

Este evident că scopul contestatoarei este acela de a obţine rejudecarea recursului prin reaprecierea probelor şi reinterpretarea dispoziţiilor legale aplicabile în cauza dedusă judecăţii, ceea ce nu este posibil pe calea contestaţiei în anulare.

Se constată astfel că, prin criticile formulate, contestatoarea tinde, în realitate, la o nouă apreciere cu privire la fondul cauzei, care, în actuala fază procesuală, în sensul celor reţinute şi de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, ar aduce atingere principiului res judicata a cărui respectare impune ca exercitarea unei asemenea căi de atac (contestaţia în anulare de faţă) să nu presupună o nouă judecare a cauzei.

In ceea ce priveşte noţiunea de "eroare materială"(ce se regăseşte la articolul 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ.), instanţa aminteşte că, doctrinar şi jurisprudenţial, prin opoziţie cu eroare de judecată, s-a subliniat că vizează erori, greşeli evidente în legătură cu aspectele formale ale judecăţii, în principal cu caracter procedural, ori confundarea unor elemente sau date materiale importante ale cauzei şi care este determinantă pentru soluţia pronunţată, nefiind permisă reexaminarea fondului prin prisma reaprecierii probelor administrate sau a textelor de lege invocate în motivarea hotărârii.

Esenţial este, în cadrul acestui motiv de contestaţie în anulare, că nu se realizează o nouă judecată a faptelor prin reaprecierea probatoriului administrat, prin raportare la normele legale aplicabile, astfel cum solicită autoarea cererii.

Înalta Curte reţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în:Mitrea c România/2008, Stanca Popescu c România/2009).

În lipsa unei circumstanţe substanţiale şi imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, prezenta contestaţie în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunea invocată a fost analizată de ambele instanţe de judecată (fond şi recurs).

Conchizând, Înalta Curte reţine că susţinerile contestatoarei nu se încadrează în sintagma "erori materiale", ci reprezintă critici de legalitate vizând pretinse erori de judecată, constituind astfel un veritabil "recurs", imposibil de analizat pe calea contestaţiei în anulare.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatoarei sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

Temeiul legal al soluţie adoptate

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte, reţinând că nu este incidentă ipoteza reglementată de art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., va respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C A. S.R.L, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatoarea S.C A. S.R.l. împotriva Deciziei nr. 1928 din 14 mai 2018 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2014, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2019.