Administrative-litigation claim for nonexistent act and €100,000 damages rejected as inadmissible for lack of annullable act

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bacău, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2016, reclamanţii I.I. A. şi B. au solicitat obligarea pârâtei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale la plata echivalentului în RON la data plăţii a sumei de 100000 euro, reprezentând daune materiale şi 50000 RON, reprezentând daune morale.

Hotărârea recurată

Prin sentinţa nr. 94 din data de 29 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a respins ca inadmisibilă acţiunea, aşa cum a fost precizată, în constatare şi despăgubiri, formulată de reclamanţii A. Întreprindere Individuală şi B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale.

Recursul

Împotriva acestei hotărâri reclamanţii A. Întreprindere Individuală şi B. au declarat recurs, criticând soluţia primei instanţe pronunţată asupra excepţiei inadmisibilităţii acţiunii.

S-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

In susţinerea motivelor de recurs, au arătat reclamanţii că in baza dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011 pârâta era obligată să emită un act administrativ, urmare a cercetării neregulii, insă a înţeles să o trateze ca pe simplă eroare de calcul/scriere.

In aceste condţii s-a arătat că reclamanţii s-au adresat instanţei de contencios administrativ cu o cerere de a constata inexistenţa actului administrativ, inexistenţa dreptului de a nu emite acest act.

S-a susţinut că prin nerezolvarea legală a sesizării neregulii, intimata a anulat posibilitatea reclamanţilor de a repara prejudiciul, nefiind admisibilă nici acţiunea in pretenţii.

Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 12 februarie 2018, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Reclamanţii I.I. A. şi B. au solicitat obligarea pârâtei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale la plata echivalentului în RON la data plăţii a sumei de 100000 euro, reprezentând daune materiale şi 50000 RON, reprezentând daune morale.

I. I. A. a încheiat cu pârâta contractul nr. x/19.07.2013 privind acordarea finanţării nerambursabile în cuantum de 100000 euro pentru proiectul "pensiune agroturistică, loc. Pluton, com. Pipirig, jud. Neamţ".

Reclamantul s-a sesizat cu privire la faptul că oferta câştigătoare S.C. C. S.R.L. era greşită, în sensul că suma totală ofertată era mai mică decât cea rezultată din însumarea componentelor sale, formulând cerere către OJFIR Neamţ in vederea emiterii unui act administrativ.

Analizând motivele de recurs din perspectiva aplicării greşite a normelor de drept material prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Inalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este rezultatul unei corecte aplicării a dispoziţiilor art. 8, 18 şi 19 din Legea nr. 554/2004.

Obiectul acţiunii judiciare în contencios administrativ este reglementat prin art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Potrivit acestui text de lege, persoana vătămată în vreun drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, nemulţumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau dacă nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 7 alin. (4), poate sesiza instanţa de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea, în tot sau în parte, a actului, repararea pagubei cauzate şi, eventual reparaţii pentru daune morale.

De asemenea, se poate adresa instanţei de contencios administrativ şi cel care se consideră vătămat într-un drept al său, recunoscut de lege, prin nesoluţionarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluţionare a cererii.

Noţiunea de contencios administrativ este definită de Legea contenciosului administrativ în art. 2 alin. (1) lit. f) ca fiind activitatea de soluţionare de către instanţele de contencios administrativ competente a litigiilor în care cel puţin una dintre părţi este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluţionarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim.

Or, în speţă, solicitarea instanţei de a constata inexistenţa unui act administrativ, nu se încadrează in textele de lege mai sus redate.

De asemenea nu poate fi primită nici cererea prin care se solicită pârâtei de a emite un act administrativ cu un conţinut determinat, in condiţiile O.U.G. nr. 66/2011, respectiv a unui proces-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, in care s-ar proceda oricum la sancţionarea reclamanţilor.

Constată Înalta Curte că nu se poate vorbi nici de un refuz nejustificat de soluţionare a unei cereri, în sensul art. 2 lit. i) din Legea nr. 554/2004, şi nici de un exces de putere din partea unei autorităţi publice, in sensul art. 2 lit. n) din Legea nr. 554/2004, in condiţiile in care pârâta a formulat o adresă de răspuns.

In raport de motivele arătate, soluţia instanţei de fond de a respinge acţiunea ca inadmisibilă, în baza dispoziţiilor art. 18 cu referire la art. 8 al Legii nr. 554/2004, apare ca fiind legală şi temeinică şi astfel şi cererea de despăgubiri intemeiată pe dispoziţiile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Totodată, în ceea ce priveşte cererea de acordare de despăgubiri, Înalta Curte reţine că, potrivit dispoziţiilor art. 19 din Legea nr. 554/2004, aceasta este strict legată de existenţa unei hotărâri judecătoreşti prin care să fi fost admisă acţiunea îndreptată împotriva actului administrativ nelegal, repararea pagubei fiind o latură intrinsecă a litigiului administrativ.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând că hotărârea recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea sau modificarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi A. - Întreprindere Individuală şi B. împotriva sentinţei civile nr. 94 din data de 29 septembrie 2016 a Curţii de Apel Bacău, secţia a II a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2019.