Magistrates' salary equalization upheld; Ministry's appeal rejected, retroactive pay claim dismissed for lack of standing.

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.12.2015, sub nr. x/2015, reclamantul A. a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea pârâtului Ministrul Justiţiei, sub sancţiunea plăţii unei penalităţi aplicabile acestuia de 20% pe zi de întârziere din salariul minim brut pe economie valabil la data rămânerii definitive a hotărârii ce se va pronunţa în prezenta cauză, conform art. 18 alin. (1) şi (5) din Legea nr. 554/2001, ca în termen de 10 zile de la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri, conform art. 18 alin. (6), coroborat cu art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2001 să emită un nou ordin de salarizare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015; obligarea pârâtului la calcularea şi acordarea retroactivă a diferenţelor salariale de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015, respectiv 9 aprilie 2015 - la zi, conform clasei de salarizare/claselor de salarizare în care a fost încadrat în perioada anterior menţionată.

La data de 10.11.2016 reclamantul a formulat cerere precizatoare, prin care a arătat că solicită obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare pentru perioada 9 aprilie 2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015) - 31.07.2016 (data adoptării O.U.G. nr. 20/2016), prin raportare la o valoare sectorială în cuantum de 347,10 RON, în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015. A solicitat ca si indemnizaţia retroactivă să fie calculată prin raportare la aceeaşi valoare sectorială de 347,10 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3676 din 22 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Justiţiei cu privire la cererea având ca obiect plata diferenţelor salariale.

S-a respins cererea având ca obiect plata diferenţelor salariale, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

S-a admis în parte cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei.

S-a dispus obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare pe numele reclamantului, prin care să se recalculeze drepturile salariale ale acestuia, pentru perioada 09.04.2015 - 31.07.2016, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

A fost respinsă în rest cererea de chemare în judecată precizată, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3676 din 22 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal pârâtul Ministerul Justiţiei a declarat recurs, criticând hotărârea pentru nelegalitate.

S-a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate conform art. 496 C. proc. civ.

A invocat recurentul - pârât excepţia de ordine publică a inadmisibilităţii acţiunii, in raport de neparcurgerea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 285/2010, in termenele prevăzute de respectiva lege.

Pe fondul cauzei, în contextul enunţării dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, s-a susţinut de către recurentul-pârât că aplicabilitatea acestor dispoziţii nu îi priveşte pe judecători, având în vedere că aceasta este o normă de excepţie ce vizează expres şi limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile, respectiv personalul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, iar în cazul sistemului justiţiei, doar categoria funcţionarilor publici şi personalul contractual, nu şi magistraţii.

In acest sens s-a adus ca argument adoptarea O.U.G. nr. 20/2016.

Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul - reclamant nu a formulat întâmpinare.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru, în cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, a fost fixat de judecată la data de 6 iunie 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere (precizată ulterior) prin care reclamantul, judecător în cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti, a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin de salarizare prin care să se recalculeze drepturile salariale ale acestuia, pentru perioada 09.04.2015 - 31.07.2016, conform dispoziţiilor art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015.

In ceea ce priveşte excepţia nulităţii acţiunii, apreciată de recurent ca fiind de ordine publică, Înalta Curte reţine că, din punct de vedere procedural, in cazul concursului dintre o normă generală şi o normă specială, acolo unde norma specială tace se aplică norma generală, astfel, că in lipsa unor prevederi speciale cuprinse in Legea nr. 554/2004, sunt aplicabile dispoziţiile art. 193 alin. (2) din C. proc. civ. care limitează momentul până la care poate fi invocată excepţia lipsei procedurii prealabile, respectiv prin întâmpinarea depusă la fond.

In altă ordine de idei, dispoziţiile invocate, respectiv art. 7 din Legea nr. 285/2010, nu sunt aplicabile in speţă, neaflându-ne in prezenta unei contestaţii formulate împotriva actului prin care s-au stabilit drepturile salariale, ci într-o acţiune in contencios administrativ de emitere a unui ordin de salarizare.

In ceea ce priveşte fondul recursului, Înalta Curte reţine că prin Legea nr. 71/2015 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, s-a introdus art. 1 alin. (5)1 în O.U.G. nr. 83/2014, potrivit căruia:

"(5)1 Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

De asemenea, conform art. 5 alin. (1)1 şi (1)2 din acelaşi act normativ:

"(1)1 Prin nivel de salarizare în plată pentru funcţiile similare se înţelege acelaşi cuantum al salariului de bază cu cel al salariaţilor având aceeaşi funcţie, în care au fost incluse, după data de 31 decembrie 2009, sumele aferente salariului de încadrare, precum şi sumele aferente sporurilor de care au beneficiat înainte de această dată, dacă salariatul angajat, numit sau promovat îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii - medii, superioare, postuniversitare, doctorale -, de vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii, specifice locului de muncă la data angajării sau promovării.

(1)2 Prevederile alin. (1)1 se aplică şi pentru calculul indemnizaţiei de încadrare pentru persoanele care sunt demnitari, ocupă funcţii publice şi de demnitate publică, ca unică formă de remunerare a activităţii corespunzătoare funcţiei."

Singura critică din declaraţia de recurs, constă în lămurirea înţelesului dispoziţiilor alin. (5)1 al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, anterior redate, text introdus în corpul ordonanţei de urgenţă prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015.

Prima instanţă a reţinut că sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", utilizată în alin. (1) şi (2) al art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015 la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.

Totodată, din interpretarea sistematică şi teleologică a normelor de drept menţionate rezultă că personalul din instituţii şi autorităţi publice va fi salarizat la nivelul maxim existent în plată, dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii cu alte persoane având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, de la data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015 consfinţindu-se principiul de dreptul muncii conform căruia la muncă egală trebuie acordată o remuneraţie egală, pentru persoanele din sistemul bugetar care lucrează în condiţii similare având aceeaşi funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, egalizarea remuneraţiilor trebuind efectuată de la data intrării în vigoare a actului normativ menţionat, adică de la data de 9 aprilie 2015.

Prin urmare, concluzia instanţei de fond este corectă, fiind susţinută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5)1 al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară, congruentă, a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...)dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior. (...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

În fine, acelaşi punct de vedere a fost exprimat si de ceilalti ordonatori de credite din cadrul sistemului de justitie, respectiv Consiliul Superior al Magisraturii în ceea ce priveste drepturile salariale ale magistratilor-membri ai Consiliului, Inalta Curte de Casatie si Justitie în ceea ce priveste salarizarea magistratilor de la instanta suprema, respectiv Parchetul de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie in ceea ce priveste salarizarea procurorilor, toti acesti ordonatori intepretand si aplicand corect Legea nr. 71/2015 si emitând noi ordine de salarizare prin care au fost eliminate discrepantele de salarizare intre persoane ce ocupau aceeasi functie, aveau aceeasi transe de vechime în muncă, aceeasi transa de vechime in functie, în acelasi sens înscriindu-se şi intepretarea dată textului de lege în discuţie de catre Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, în sedinta din data de 30.06.2015.

Prin urmare, refuzul recurentului Ministerul Justiţiei de a recunoaşte că dispoziţiile cuprinse în art. 1 alin. (51) din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi magistraţilor este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme, Înalta Curte apreciind că hotărârea primei instanţe este temeinică şi legală.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 3676 din 22 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2019.