Public Procurement: Prohibition of Exclusive National Attestation Requirements Without Accepting Equivalent EU Certificates in Technical Expertise Criteria

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul acţiunii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara la data de 31.05.2016 sub nr. x/2016, reclamanta S.C. A. S.A. Timişoara, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare, Autoritatea de Management POS Mediu, a solicitat să se dispună anularea actelor administrative emise de pârât constând în: Raportul de neconformitate nr. x/07.10.2015 emis de Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management POS Mediu, prin care s-a stabilit că reclamantei i se va aplica o reducere procentuală de 10% din valoarea contractului, în cuantum de 1.053.204,607 RON fără TVA; Decizia privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă şi înregistrata sub nr. x/27.11.2015 la Ministerul Fondurilor Europene prin Autoritatea de Management POS Mediu; exonerarea de plata sumei stabilită ca şi corecţie financiară în conformitate cu dispoziţiile art. 1032 C. proc. civ., şi obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 276 din 31 octombrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea reclamantei S.C. A. S.A. Timişoara, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Infrastructură Mare, Autoritatea de Management POS Mediu în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene.

S-a dispus anularea în parte a Raportului de neconformitate nr. x/07.10.2015 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei administrative emise de Ministerul Fondurilor Europene prin AMPOS Mediu, cu consecinţa diminuării sancţiunii aplicate la o reducere procentuală de 5% din valoarea contractului.

A fost obligată pârâta să plătească reclamantei suma de 150 RON cheltuieli de judecată - taxă timbru.

2. Recursurile

Împotriva acestei sentinţe au formulat recurs reclamanta A. S.A. Timişoara şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene.

2.1. Recurenta - reclamantă A. S.A. Timişoara a solicitat admiterea recursului întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea în parte a sentinţei atacate, în sensul admiterii în totalitate a acţiunii, dispunându-se anularea Raportului de neconformitate nr. x/07.10.2015, a Deciziei privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă şi înregistrată sub nr. x/27.11.2015 cât şi exonerarea de la plata sumei stabilită ca şi corecţie financiară.

A criticat recurenta sentinţa atacată pentru următoarele considerente:

- niciuna dintre cele două abateri reţinute în sarcina nu îndeplineşte condiţiile cumulative ale noţiunii de neregulă aşa cum este definită prin art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011. Pentru nici una dintre abateri prin Nota de constatare nu se indică suma plătită necuvenit, cuantumul plătii, data efectuării acestei plăti necuvenite şi impactul financiar cu potenţial păgubitor asupra bugetelor europene;

- pârâtul nu a dovedit în nici un fel că acţiunea legată de săvârşirea abaterii a cauzat un prejudiciu sau este aptă să producă în viitor un astfel de prejudiciu care reprezintă expresia patrimonială a pierderii de facto pe care a înregistrat-o bugetul Uniunii Europene. Deoarece prejudiciul cuantificat sau cuantificabil, prezent sau viitor, înregistrat de bugetul Uniunii Europene determinat, este o condiţie constitutivă a unei "nereguli", a considerat recurenta că nu sunt îndeplinite cumulativ condiţiile pentru calificarea faptei ca fiind o neregulă în sensul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011;

- a considerat recurenta că, în condiţiile în care contractul a fost atribuit la o valoare mai scăzută decât cea estimată (cu 16.500.000 RON mai puţin), iar societăţii nu i-a fost imputat că ar fi cheltuit în mod necorespunzător sumele alocate din fondurile europene nerambursabile, trebuie concluzionat că abaterea de la legalitate nu a cauzat un prejudiciu bugetului Uniunii Europene;

Cu referire la reţinerea pârâtei privind neîndeplinirea de către ofertantul câştigător a criteriilor de calificare şi selecţie stabilite în documentaţia de atribuire, susţinere reţinută de instanţa de fond s-a arătat că:

- în dovedirea experienţei similare solicitate, nu este obligatorie elaborarea studiilor hidrogeologic şi inundabilitate ca parte a studiilor de fezabilitate, cerinţa din paranteza fiind o exemplificare a studiilor posibile care trebuiau efectuate în raport cu H.G. nr. 28/2008;

- niciun ofertant nu a fost analizat ca realizând toate studiile precizate ca exemplu în paranteza cerinţei. în aceste condiţii, comisia de evaluare a aplicat principiul tratamentului egal pentru toţi ofertanţii;

- ofertantul declarat câştigător a elaborat toate studiile impuse prin H.G. nr. 28/2008 (topo, geo, hidro, inundabilitate, expertize tehnice(ET), analiza cost-beneficiu si impact asupra mediului), astfel cum rezultă din scrisoarea de recomandare referitoare la contractul nr. x/04.11.2011 şi din scrisoarea de recomandare nr. 7261/05.09.2014;

- în ceea ce priveşte sesizările Autorităţii de Management în raport cu experţii propuşi de ofertantul câştigător cu privire la neîndeplinirea condiţiiloer de experienţa generală de minim 5 ani în domeniul studiilor, s-a arătat că Autoritatea Contractanta nu a impus doar prezentarea unor documente doveditoare independente de CV şi diploma de studii, comisia de evaluare ţinând cont de prevederile art. 11 alin(2) şi (2/1) din H.G. nr. 925/2006 care prevăd posibilitatea dovedirii criteriilor de calificare şi prin alte mijloace, inclusiv situri oficiale ale instituţiilor publice;

- a redat recurenta prin motivele de recurs, pentru fiecare dintre cei 11 experţi, informaţii privind dovedirea experienţei profesionale şi a celei generale, arătând că deşi au fost susţinute şi în cadrul contestaţiei formulate pe cale administrativă, nu au fost avute în vedere nici de către organul de control şi nici de organul care a soluţionat contestaţia, nerezultând din cuprinsul acestor acte vreo motivare a soluţiei de respingere sau înlăturare în orice mod a acestor argumente, fiind încălcate astfel dispoziţiile art. 31 alin. (2) din Constituţia României;

- a mai susţinut recurenta că toată activitatea de evaluare a ofertelor a fost aprobată de CVAP Timiş, fiind evidenţiată responsabilitatea instituţiilor centrale implicate, ANRMAP şi UCVAP, câtă vreme în cadrul atribuţiilor lor de verificare, acestea nu au semnalat nicio deficienţă prealabilă cu privire la documentaţia de atribuire.

2.2. Recurentul - pârât Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene a formulat recurs întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., apreciind că hotărârea a fost dată cu greşita aplicare a normelor de drept material în ceea ce priveşte aprecierea primei instanţe referitoare la inexistenţă criteriilor de calificare şi selecţie discriminatorii şi reducerea corecţiei la valoarea de 5%.

A susţinut recurenta că în cadrul cerinţelor din fişa de date a achiziţiei şi anunţul de participare, s-a solicitat atestarea experţilor conform Legii nr. 10/1995.

Invocând dispoziţiile art. 177 şi 178 din O.U.G. nr. 34/2006, s-a arătat că recurenta-reclamantă nu a specificat şi posibilitatea operatorilor economici de a prezenta şi certificate echivalente, restricţionându-se accesul operatorilor economici străini.

Astfel, potrivit prevederilor art. 23 alin. (2) din Instrucţiunea nr. 1/2013 emisă în aplicarea prevederilor art. 188 alin. (2) lit. d) şi art. 188 alin. (3) fit. c) din O.U.G. nr. 34/2006, "în baza recunoaşterii reciproce, autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta certificate echivalente.", iar autoritatea contractantă, în cuprinsul notei justificative privind alegerea cerinţelor minime de calificare, nu a explicat motivul neacceptării unor certificate echivalente emise în alte state membre.

Totodată s-a susţinut că în mod greşit instanţa de fond a interpretat prevederile Ordinului MLPTL nr. 777/2003, în sensul că, şi un cetăţean străin poate fi atestat potrivit legislaţiei româneşti, neexistând similitudine intre cele două ipoteze.

Au fost invocate şi dispoziţiile O.U.G. nr. 49/2009, prin care s-a transpus în practică Directiva nr. 204/18/EC ce face referire la "posibilitatea pentru ofertanţii din statele comunitare de a depune numai documente echivalente", aspect ce se coroborează şi cu prevederile cuprinse în H.G. nr. 925/1995.

In susţinerea recursului s-a arăta că în documentaţia de atribuire cu privire la consilierul de securitate şi sănătate, s-a menţionat în mod expres dovedirea certificării în conformitate cu actele normative sau directivele echivalente în ţara de origine.

2.3. Apărările intimaţilor.

Pârâtul Ministerul Finanţelor Publice a depus intâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de reclamantă.

A arătat pârâtul că din contractele depuse în dovedirea experienţei similare de către ofertantul declarat câştigător B. S.A. nu rezultă îndeplinirea celor 7 categorii de studii de fezabilitate, care nu sunt enumerate exemplificativ.

De asemenea, s-a arăt că prima instanţă a constatat în mod temeinic că pentru 8 din cei 11 experţi nu s-a probat cerinţa privind experienţa profesională, în condiţiile în care art. 11 alin. (2)1 din H.G. nr. 925/2006 prevăd posibilitatea dovedirii experienţei pentru ofertant, iar nu pentru autoritatea contractantă.

Reclamanta A. S.A. Timişoara a formulat intâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârâtul MFP.

S-a susţinut prin întâmpinare că, potrivit legislaţiei în vigoare, atestarea verificatorilor de proiecte în temeiul Legii nr. 10/1995 este singura atestare acceptată şi este obligatorie pentru vizarea proiectelor tehnice de construcţii, iar din punct de vedere legal nu există o echivalenţă sau o alternativă. în aces sens s-a ataşat un punct de vedere al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice - Inspectoratul de Stat în Construcţii.

A invocat intimata - recurentă - reclamantă prevederile Instrucţiunii nr. 1/2013 ANRMAP şi Ordinului nr. 777/26.05.2003 al MLPAT.

3. Procedura în faţa instanţei de recurs

În baza hotărârii nr. 106 din data de 13 septembrie 2018 a Colegiului de Conducere a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în care s-a constatat incompatibilitatea procedurii de filtrare a recursurilor cu domeniul contenciosului administrativ, în cauză s-a fixat termen de soluţionare a recursului la data de 4 iunie 2019.

3.1. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

3.1.1. Situaţia de fapt astfel cum a fost reţinută de prima instanţă

Prin Raportul de neconformitate nr. x/07.10.2015 a cărui anulare se solicită, s-a stabilit o corecţie financiară de 10% din valoarea contractului nr. x/AP/28.05.2015, având ca obiect "Asistenţă tehnică pentru pregătirea aplicaţiei de finanţare şi a documentaţiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Timiş, în perioada 2014 - 2020".

Au fost sesizate neconformităţi în legătură cu modul în care a fost iniţiată şi derulată procedura de achiziţie publică, respectiv, că autoritatea contractantă a utilizat criterii de calificare şi selecţie discriminatorii şi nerelevante atât în cuprinsul anunţului de participare, cât şi în cel al Fişei de date a achiziţiei, nefiind prevăzută posibilitatea prezentării unor documente echivalente atestatelor emise în baza Legii nr. 10/1995 pentru ofertanţii străini; totodată s-a reţinut că ofertantul declarat câştigător nu a îndeplinit în totalitate criteriile de calificare şi selecţie stabilite în documentaţia de atribuire.

3.1.2. Analiza concretă a motivelor de casare

Recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene este fondat, în raport de prevederile invocate, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., motiv pentru care Înalta Curte îl va admite şi va casa sentinţa atacată.

În referire la caracterul restrictiv al criteriilor de selecţie, infirmat de prima instanţă, se constată că prin sentinţa atacată s-a făcut o apreciere greşită a prevederilor O.U.G. nr. 34/2006 şi a prevederilor art. 23 alin. (2) din Instrucţiunea nr. 1/2013.

Instanţa de control judiciar are de verificat dacă impunerea de cerinţe minime de calificare şi selecţie de natura celor regăsite în documentaţia de atribuire elaborată de autoritatea contractantă, a condus la restricţionarea participării operatorilor economici la această procedură, încălcând, astfel, principiul tratamentului egal şi cel al nediscriminării, principii reglementate de art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.

În Fişa de date a achiziţiei, cât şi în anunţul de participare, la cap. 11.2.2. Capacitatea economică şi financiară au fost stabilite următoarele criterii:

23 Verificatori de proiecte atestaţi

Expertul/experţii propuşi trebuie să fie atestaţi ca verificatori de proiecte conform Legii nr. 10/1995 şi să asigure acoperirea următoarelor domenii…

La includerea acestei cerinţe în documentaţia de atribuire, autoritatea contractantă nu a justificat motivul pentru care nu a acceptat certificate echivalente emise de statele membre UE, în condiţiile în care, pentru funcţia de Coordonator în materie de securitate şi sănătate, a fost prevăzută posibilitatea dovedirii certificării profesionale conform normativelor şi directivelor echivalente în ţara de origine.

Contrar aprecierilor primei instanţe, reţine Înalta Curte că solicitarea de prezentare a unor certificate/atestate/calificări emise doar de instituţii din România, pentru care nu s-a prevăzut posibilitatea acceptării unor documente echivalente, din perspectiva Directivei 204/18/EC a Parlamentului European şi a Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziţii publice de lucrări, de bunuri şi de servicii, este de natură a restricţiona accesul potenţialilor operatori economici stabiliţi în alte state membre UE, încălcându-se astfel prevederile art. 178 alin. (2) şi ale art. 179 alin. (1) lit. b) şi alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, precum şi ale art. 23 alin. (1) din Instrucţiunea nr. 1/2013 ANRMAP emise în aplicarea prevederilor art. 188 alin. (2) lit. d) şi art. 188 alin. (3) lit. c) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii potrivit cărora: În baza principiului recunoaşterii reciproce, autoritatea contractantă are obligaţia de a accepta certificate echivalente (în situaţia operatorilor străini).

Apreciază instanţa de control judiciar că recurentei reclamante i se impută, nu împrejurarea că a prevăzut în documentaţia de atribuire necesitatea prezentării unor certificări potrivit Legii nr. 10/1995, ci omisiunea de a insera posibilitatea depunerii unor documente echivalente celor prevăzute în legislaţia României, pentru dovedirea capacităţii tehnice şi profesionale a personalului implicat în lucrările ce formau obiectul contractului de achiziţie publică în discuţie, documente eliberate de alte state membre UE.

Recurenta - reclamantă a pretinsă că pentru vizarea proiectelor tehnice de construcţii este acceptată o singură atestare, care este şi obligatorie, cea a Legii nr. 10/1995, din punct de vedere legal neexistând o echivalenţă, apărare care nu poate fi primită în condiţiile în care autoritatea contractantă avea obligaţia respectării art. 23 din Instrucţiunile ANRMAP, emise în aplicarea prevederilor art. 188 alin. (2) lit. d) şi art. 188 alin. (3) lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006.

Cerinţele solicitate de recurenta - reclamantă, în modalitatea arătată, au condiţionat practic participarea potenţialilor ofertanţi străini de deţinerea autorizaţiilor/certificatelor eliberate de autorităţile române în momentul depunerii ofertelor pentru licitaţie, fiind astfel de natură că restricţioneze participarea la procedură a acestor operatori economici. Practic, aceştia era obligaţi să obţină anumite autorizări/acreditări/atestări care necesitau o autorizare prealabilă din partea statului român, fără a avea, evident, certitudinea câştigării licitaţiei, şi fără a avea posibilitatea de a prezenta documente echivalente.

De altfel, se constată că prin decizia nr. 202/2019 pronunţată în recurs de Înalta Curte în dosarul nr. x/2015, indicat cu titlu de practică judiciară de recurentul pârât, s-a apreciat că prin cerinţele stabilite nu s-a încălcat principiul tratamentului egal, nefiind restrictive, însă, a constatat instanţa de control judiciar că în toată documentaţia de atribuire există menţiunea că persoanelor li se va solicita atestarea MLPAT, ANCPI, sau echivalent.

In ceea ce priveşte recursul formulat de recurenta-reclamantă A. S.A. Timişoara constată instanţa de control judiciar că hotărârea atacată nu este afectată de criticile invocate circumscrise cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Cu privire la inexistenţa unui prejudiciu, potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, neregula este definită ca fiind "Orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit."

În această privinţă, se impune a se preciza faptul că în afară de prevederile din legislaţia naţională, noţiunea de neregulă este definită în art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, dispoziţii care au aplicabilitate directă în legislaţia naţională, ca fiind "orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui ofertant economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al UE, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Plecând de la această definiţie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a stabilit, în jurisprudenţa sa, că inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii (C-465/10 pct. 47), statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării (C-465/10 pct. 32), regula generală fiind aceea că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obţinut prin comiterea unei nereguli (C-199/03 pct. 15), dar cu aplicarea principiului proporţionalităţii, principiu consacrat de jurisprudenţa acestei curţi.

De altfel, în acelaşi sens, a fost adoptată, la data de 24.11.2014, soluţia de principiu a secţiei de contencios administrativ a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, stabilindu-se că:

"în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecţiei financiare pentru recuperarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora nu este condiţionată de existenţa unui prejudiciu asupra bugetului UE/fondurilor publice naţionale, cu excepţia situaţiilor expres şi limitativ prevăzute în anexa la ordonanţa de urgenţă în care aplicarea corecţiei financiare este condiţionată de existenţa prejudiciului".

Prin urmare, susţinerile reclamantei referitoare la lipsa prejudiciului, sunt nefondate, deoarece obligaţia de restituire sau recuperare a fondurilor Uniunii Europene există în toate cazurile de constatare a unor fraude sau nereguli, fără a fi necesară probarea existenţei sau producerii unui prejudiciu.

Critica referitoare la dovedirea experienţei similare solicitate este, de asemenea, nefondată.

Astfel, deşi recurenta arată că nu era obligatorie elaborarea studiilor hidrogeologic şi inundabilitate ca parte a studiilor de fezabilitate, apreciind că cerinţa din paranteza este o exemplificare a studiilor posibile care trebuiau efectuate în raport cu H.G.28/2008, Înalta Curte reţine că ofertantul trebuia sa faca dovada ca în ultimii 3 ani anterior depunerii ofertei a prestat servicii similare duse la bun sfarsit în domeniul infrastructurii de mediu, în cadrul a maxim 5 contracte cu o valoare cumulata de 15.000.000 RON «din toate tipurile enumerate mai jos», respectiv, 4 tipuri de servicii, primul fiind « elaborare studii de fezabilitate (inclusiv, studii geo, topo, hidrogeologic, inundabilitate, expertize tehnice, analiza cost-beneficiu, evaluare impact asupra mediului)», urmate de elaborare documentaţii de atribuire şi proiecte tehnice pentru contracte de lucrări, precum şi servicii de asistenta tehnica din partea proiectantului pe perioada execuţiei lucrărilor.

Se observă din chiar modul de formulare a cerinţei, prin utilizarea particulei "inclusiv", că toate studiile de fezabilitate trebuiau dovedite de ofertanţi, în dovedirea experienţei similare trebuiau dovedite.

In concluzie, Inalta Curte, insuşindu-şi aprecierile instanţei de fond, reţine că ofertantul declarat castigator B. S.A., nu a îndeplinit cerinţa din fisa de date, nefăcând dovada realizării studiilor hidrogeologic şi de inundabilitate,

Referitor la motivul de recurs privind verificarea capacitatatii tehnice şi/sau profesionale a expertilor principali/secundari, respectiv, verificarea indeplinirii cerintelor minime şi a informatiilor din CV, pentru fiecare dintre acestia, constată Inalta Curte că recurenta reclamantă nu face altceva decât să reia argumentele expuse în contestaţia administrativă şi în cererea de chemare în judecată, fără să aducă nicio critică concretă sentinţei atacate.

A reiterat recurenta reclamantă prevederile art. 11 alin. (2) şi (2)/1 din H.G. nr. 925/2006 potrivit cărora (2) Documentele solicitate nu trebuie să limiteze posibilitatea ofertantului/candidatului de a demonstra îndeplinirea criteriilor de calificare şi prin alte mijloace, în măsura în care acestea pot fi considerate edificatoare de către autoritatea contractantă.

(2/1) În sensul prevederilor alin. (2), se consideră inclus în categoria mijloacelor edificatoare orice site oficial al unei instituţii publice sau al unei alte entităţi abilitate prin lege în acest scop, în măsura în care sursa de date respectivă conţine informaţii actualizate.

Or neregula, astfel cum a fost ea reţinută şi în decizia de soluţionare a contestaţiei şi de instanţa de fond a vizat încălcarea de către ofertantul câştigător şi, implicit, de către autoritatea contractantă a dispoziţiilor art. 170 din O.U.G. nr. 34/2006, în sensul că oferta trebuie elaborată în conformitate cu prevederile din documentaţia de atribuire, în caz contrar fiind respinsă ca inacceptabilă.

Ceea ce este relevant este împrejurarea că obligaţia de a dovedi îndeplinirea condiţiei de vechime în specialitate/generală a experţilor, inclusiv prin depunerea extraselor de pe site-urile oficiale ale universităţilor şi societăţilor în care aceştia au funcţionat, aparţine ofertanţilor, iar aceasta nu poate fi complinită în cadrul contestaţiei administrative, în condiţiile în care nu au făcut parte parte din documenţaţia de calificare, în detrimentul celorlalţi participanţi.

Tot nefondate sunt şi criticile referitoare la faptul că documentaţia de atribuire a fost verificată şi aprobată fără obiecţiuni de CVAP Timiş, deoarece prevederile legale nu condiţionează activitatea de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţei bugetare de activitatea desfăşurată de alte instituţii.

Pentru toate aceste motive, Inalta Curte constată că Raportul de neconformitate nr. x/07.10.2015 şi Decizia privind soluţionarea contestaţiei formulate de reclamantă şi înregistrata sub nr. x/27.11.2015, sunt legale şi temeinice, iar abaterile reţinute şi corecţiile aplicate vor fi menţinute în totalitate.

De asemenea se reţine că cuantumul corecţiei de 10 % aplicat respectă principiul proporţionalităţii in raport şi de prevederile art. 4 din H.G. nr. 875/2011 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 66/2011.

3.1.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 Înalta Curte va respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. Timişoara, va admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene, va casa sentinţa atacată, şi, în rejudecare, va respinge acţiunea ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. S.A. Timişoara împotriva sentinţei civile nr. 276 din 31 octombrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite recursul declarat de recurentul-pârât Ministerul Finanţelor Publice în numele şi pentru Ministerul Fondurilor Europene împotriva sentinţei civile nr. 276 din 31 octombrie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată, şi rejudecând,

Respinge acţiunea ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2019.