Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2977/2019 AI generated

Clinical internship language requirement and indirect discrimination claim under Ordinance No. 137/2000 and ECHR Article 14

Case Number Decizia nr. 2977/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed
Court Costs Borne by appellant

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the cassation appeal, upholding the lower court’s decision which rejected the plaintiffs' claims and ordered the losing party to pay 5,000 RON in litigation costs to the defendant university. The dispute centered on the legality of a decision by the National Council for Combating Discrimination (CNCD) that found no indirect discrimination in a university's internal charter provision requiring clinical stages and patient interactions to be conducted exclusively in Romanian, a requirement also endorsed by the Agency for Quality Assurance in Higher Education. The appellants argued this policy violated the Constitution, the Law on Education, the Council of Europe Framework Convention for the Protection of National Minorities, and the European Convention on Human Rights by imposing a linguistic barrier on students studying in a minority language. The court held that the requirement did not constitute discrimination under Ordinance No. 137/2000, as it served the legitimate purpose of ensuring medical safety and communication with patients, and that the university's multilingual program structure did not infringe upon the rights of minority students or violate Article 14 of the ECHR.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 451 alin. (2) din C. proc. civ, art. 493 din C. proc. civ, art. 489 alin. (2) din C. proc. civ, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; Clinical internship language requirement and indirect discrimination claim under Ordinance No. 137/2000 and ECHR Article 14: The dispute centered on the legality of a decision by the National Council for Combating Discrimination (CNCD) that found no indirect discrimination in a university's internal charter provision requiring clinical stages and patient interactions to be conducted exclusively in Romanian, a requirement also endorsed by the Agency for Quality Assurance in Higher Education. The appellants argued this policy violated the Constitution, the Law on Education, the Council of Europe Framework Convention for the Protection of National Minorities, and the European Convention on Human Rights by imposing a linguistic barrier on students studying in a minority language. The court held that the requirement did not constitute discrimination under Ordinance No. 137/2000, as it served the legitimate purpose of ensuring medical safety and communication with patients, and that the university's multilingual program structure did not infringe upon the rights of minority students or violate Article 14 of the ECHR.

Keywords

AI generated
linguistic discrimination language barrier european Convention on Human Rights rights of minorities right to education framework decision

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Cited in the dispositive order to apply the procedural stage rule when calculating the amount of litigation costs imposed on the appellant.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 4 iunie 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 11.12.2013 sub nr. de dosar x/2013 Uniunea Democrată Maghiară din România în contradictoriu cu pârâţii Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii Învăţământului Superior (ARACIS), Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) a solicitat anularea Hotărârii nr. 618/16.10.2013 a Colegiului Director al C.N.C.D; să se stabilească că aspectele sesizate C.N.C.D întrunesc elementele constitutive ale discriminării indirecte; obligarea C.N.C.D la stabilirea unei amenzi în condiţiile O.G. nr. 137/2000 republicată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, la data de 5.12.2013 sub nr. de dosar x/2013 reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii CNCD, ARACIS şi UMF a solicitat anularea Hotărârii nr. 618/16.10.2013 a Colegiului Director al C.N.C.D, precum şi a s actului normativ publicat pe pagina website a Comisiei Ştiinţe Medicale din cadrul ARACIS prin care s-a dispus "pentru programele din domeniul fundamental Sănătate care se desfăşoară într-o altă limbă decât limba română, activitatea ce implică interacţiunea directă student-pacient, se desfăşoară numai în limba română. În concluzie, stagiile clinice se vor desfăşura numai în limba română".

Cauza cu nr. x/2013 a fost conexată la cauza cu nr. x/2013

Prin cererea modificatoare formulată în cauză de reclamanta A. s-a solicitat a se lua act de renunţarea la judecarea petitului 3 privitor la anularea actului normativ aprobat în şedinţa Consiliului ARACIS din data de 22.07.2010.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 3051 din 14 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins excepţia lipsei de interes, ca nefondată.

A fost admisă excepţia autorităţii de lucru judecat pe capetele 3 şi 4 ale acţiunii înregistrată sub nr. x/2013 la care s-a conexat cauza nr. x/2013.

S-a luat act de renunţarea parţială la judecată depusă la fila x.

S-a respins cererea de sesizare a CJUE pentru interpretarea Directivei 2000/43/CE, ca nefondată.

A fost respinsă în rest acţiunea formulată de reclamanţii A., Uniunea Democrată Maghiară din România în contradictoriu cu pârâţii Consiliul National pentru Combaterea Discriminării, Agenţia Română de Asigurare a Calităţii Învăţământului Superior (ARACIS) şi Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF), ca nefondată.

Au fost obligate reclamantele în solidar, să plătească pârâtei UMF Târgu Mureş 10.238 RON cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva acestei sentinţe în temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a formulat recurs reclamanta A., criticând-o pentru motive de nelegalitate şi netemeinicie.

A susţinut recurenta că folosirea exclusivă a limbii române, dispusă prin art. 46 din Cartă, considerat discriminatoriu, încalcă prevederile art. 135 din Legea educaţiei nr. 1/2011, aspect reţinut şi prin adresa nr. 49858/Bis III/66.12.2.2011.

A arătat recurenta că în procesul de învăţământ universitar medico - farmaceutic doar 30% se desfăşoară în limba maghiară (învăţământul teoretic).

Prin motivele de recurs s-a arăta că instanţa nu a analizat încălcarea art. 14 din Convenţia cadru pentru protecţia minorităţilor naţionale a Consiliului Europei, ratificată prin Legea nr. 33/1995, respectiv art. 8 din Carta europeană a limbilor regionale sau minoritare adoptată la Strasbourg la 5 noiembrie 1992, ratificată prin Legea nr. 282/2007.

Recurenta a precizat că UMF a instituit un tratament diferenţiat intre studenţii care urmează cursurile în limba română şi cei care le urmează în limba maghiară, criteriul discriminării fiind cel al limbii, apartenenţa la o minoritate naţională, fiind încălcat dreptul la educaţie şi la respectarea vieţii private şi de familie.

Referitor la scopul invocat de pârâtă, respectiv cel al cunoaşterii limbajului medical de specialitate în limba română, se arată că acesta nu justifică fapta de discriminare, în condiţiile în care orice cetăţean român are interesul de a fi competitiv în limba oficială a statului.

A mai susţinut recurenta că decizia pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal cu nr. 1233/2016 invocată de pârâte ca având autoritate de lucru judecată, vizează un obiect de activitate mai restrâns decât Carta UMF.

S-a solicitat reducerea cheltuielilor de judecată acordate, apreciate ca fiind exorbitante, în condiţiile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinare, intimata - pârâta Agenţia Română de Asigurare a Calităţii în Învăţământul Superior a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata - pârâtă Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu-Mureş prin intâmpinare a solicitat anularea recursului pentru lipsa dovezii de reprezentant legal al semnatarului căii de atac.

De asemenea, a solicitat respingerea recursului, apreciind că motivarea acestuia nu poate fi încadrată în cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 1 - 8 din C. proc. civ.

Pe fondul recursului, a arătat intimata - pârâtă că prin sentinţa atacată s-a ţinut cont de considerentele deciziei nr. 2530/2014 pronunţată de Curtea de Apel Târgu Mureş, precum şi ale deciziei nr. 1233/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

S-a susţinut că nu sunt încălcate prevederile art. 14 din Convenţie şi nici ale art. 8 din CEDO, întrucât scopul urmărit de legiuitor şi raţiunile constituţionale au fost respectate de pârâtă, nefiind impietat dreptul la educaţie, care trebuie pus în acord cu interesul public.

In privinţa cheltuielilor de judecată, s-a arătat că acestea au fost dovedite în faţa primei instanţe.

Răspunsul la intâmpinare.

Recurenta - reclamantă a depus răspuns la întâmpinări prin care au fost reluate argumentele din cererea de recurs.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 4 iunie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru considerentele în continuare arătate.

In prealabil, cu privire la excepţia nulităţii recursului în raport de nedepunerea dovezii calităţii de reprezentant a semnatarului, Înalta Curte constată netemeinicia acesteia, văzând că declaraţia de recurs poartă semnătura şi ştampila avocatului, iar la fila x se află şi împuternicirea avocaţială.

Verificând, cererea de recurs prin raportare la cerinţele instituite la art. 489 alin. (2) din C. proc. civ., Înalta Curte constată caracterul neîntemeiat al susţinerii intimatei - pârâte Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu-Mureş, reţinând că, la o analiză a motivelor de reformare a sentinţei atacate raportat la normele de drept material incidente în soluţionarea litigiului, recurenta - reclamantă a formulat critici ce pot fi încadrate în cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Asupra fondului cauzei, Înalta Curte reţine că obiectul prezentei acţiuni, astfel cum a fost restrâns de recurentă, îl constituie verificarea legalităţii Hotărârii nr. 618/16.10.2013 a Colegiului Director al C.N.C.D. astfel ca urmează a fi înlăturate, ca excedând cadrului procesual, considerentele din întâmpinarea ARACIS şi din răspunsul recurentei la întâmpinare cu privire la caracterul de acte normative a documentelor emise de Comisiile de specialitate din cadrul ARACIS.

Prin Decizia nr. 618/16.10.2013 pronunţată de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării s-a hotărât că aspectele sesizate nu întrunesc elementele constitutive ale discriminării.

Potrivit art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, "(1)Potrivit prezentei ordonanţe, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice.".

Înalta Curte va examina motivele de recurs ce pot fi încadrate, raportat la conţinutul acestora, în motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ., hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Criticile din cererea de recurs care vizează aprecierea necorespunzătoare a probelor, nu vor fi examinate, privesc netemeinicia hotărârii atacate şi nu constituie motive de casare în sensul dispoziţiilor art. 488 C. proc. civ.

In acord cu soluţia pronunţată de judecătorului fondului, Inalta Curte constată că art. 46 din Carta universităţii nu încalcă prevederile art. 135 din Legea nr. 1/2011, Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu-Mureş fiind o instituţie de învăţâmânt superior şi cercetare multiculturală, cu învăţământ medico - farmaceutic în limbile română, maghiară şi engleză, multilingvă.

In fapt, ceea ce critică recurenta - reclamantă ca fiind o "discriminare indirectă" reprezintă solicitarea ca întregul proces academic să se desfăşoare în limba maghiară, aspect asupra căruia Înalta Curte s-a pronunţat în sensul respingerii acţiunii, prin decizia nr. 1233 din data de 19 aprilie 2016, fiind investită cu cererea de anulare a dispoziţiei ARACIS prin care s-a stabilit că pentru programele din domeniul sănătate care se desfăşoară într-o altă limbă, activitatea ce implică interacţiunea student - pacient să se desfăşoare în limba română.

Reţine Înalta Curte argumentele CNCS în sensul că, în raport de împrejurarea că lucrările practice, seminariale si stagiile se desfăşoară potrivit prevederilor ARACIS, nu rezultă fapta de discriminare, activitatea de îngrijire medicală şi comunicarea cu pacientul făcându-se în limba pe care acesta din urmă o înţelege.

In ceea ce priveşte ponderea de 70 % a activităţilor practice reclamată de către recurentă, aceasta reprezintă un specific al studiilor medicale, instanţa reţinând şi faptul că examenul practic reprezintă doar 30% din media finală şi se desfăşoară, de regulă, în prezenţa titularului de curs (de limbă maternă).

In raport de toate aceste aspecte, nu se constată o încălcare a dispoziţiilor art. 14 din CEDO privind interzicerea discriminării, nefiind probate elementele care întrunesc definiţia discriminării reglementată prin art. 2 alin. (1) din O.G. nr. 137/2000.

Şi, în ultimul rând, motivul de recurs formulat de recurenta reclamantă privind reducerea cheltuielilor de judecată este neîntemeiat, în condiţiile în care acţiunea a fost admisă, iar cuantumul onorariului apărătorului a fost justificat de complexitatea concretă a cauzei.

Referitor la cheltuielile de judecată solicitate de către intimata - pârâtă UMFST, Înalta Curte reţine faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", caracterul întemeiat al cererii, urmând a o încuviinţa, însă cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., având în vedere stadiul procesual.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., constatând că nu există motive de reformare a sentinţei conform art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurentă-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 3051 din 14 octombrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta reclamantă la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 5.000 de RON în favoarea Univesităţii de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie din Târgu - Mureş, cu aplicarea art. 451 alin. (2) din C. proc. civ.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 4 iunie 2019.