Permanent residence refusal for public order danger quashed and remanded for re-analysis

Şedinţa publică din data de 30 mai 2019

Asupra recursului de faţă, din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I Cererea de chemare în judecată

1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel

Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Inspectoratul General pentru Imigrări, anularea deciziei nr. 2770.418/S2/MC din data de 09.02.2016 şi obligarea pârâtului la acordarea dreptului de şedere permanentă în condiţiile art. 70 şi următoarele din O.U.G. nr. 194/2002.

II Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

2. Prin sentinţa nr. 2146 din 21 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca nefondată.

III Recursul formulat de reclamant

3. Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul A., cu invocarea prevederilor art. 486 şi următoarele din C. proc. civ.

4. În motivarea căii de atac, recurentul a susţinut că în mod greşit prima instanţă a respins cererea sa de acordare a dreptului de şedere permanetă, fără să efectueze o verificare clară şi transparentă a refuzului autorităţii pârâte de a-i acorda acest drept.

5. Contrar celor reţinute de autoritatea pârâtă prin decizia contestată, a arătat că îndeplineşte condiţiile prevăzute de lege pentru acordarea dreptului de şedere permanentă, ţinând cont că locuieşte pe teritoriul României de 17 ani, timp în care a desfăşurat activităţi comerciale, neavând vreo problemă de ordin legal sau moral, motiv pentru care din cinci în cinci ani a obţinut prelungirea permisului de conducere.

6. Prin urmare, a apreciat că se încadrează în prevederile art. 71 şi 72 din O.U.G. nr. 194/2002, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, făcând trimitere în concret la condiţiile pe care le îndeplineşte.

7. În opinia recurentului, autoritatea pârâtă se contrazice în ceea ce priveşte îndeplinirea condiţiilor legale, în sensul că refuză să îi acorde dreptul de şedere permanetă, dar înţelege să îi acorde drept de şedere temporară pe teritoriul României, nemaiprezentând astfel un pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională.

8. În concluzie, a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi, pe fond, admiterea acţiunii, cu consecinţa obligării autorităţii intimate la acordarea dreptului de şedere permanente.

IV Apărările formulate de intimat

9. Intimatul-pârât a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

10. A arătat că la baza măsurii contestate au stat informaţiile transmise de Serviciul Român de Informaţii prin adresa nr. x/20.10.2015 (document secret de stat, nivelul strict secret), din care rezultă că cetăţeanul străin prezintă pericol pentru ordinea publică sau securitatea naţională a României, astfel cum este prevăzut de art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002|; informaţiile care au stat la baza actului administrativ contestat au caracter clasificat, clasa secret de stat, nivelul strict secret, astfel încât acestea nu puteau fi comunicate străinului, care nu este o persoană autorizată pentru a avea acces la informaţiile secret de stat, aşa cum prevede Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România.

11. A menţionat că refuzul acordării dreptului de şedere pe termen lung nu are niciun efect în ceea ce priveşte dreptul de şedere temporară, aşa cum este prevăzut de art. 74 alin. (4) din O.U.G. nr. 194/2002 potrivit căruia "Refuzul acordării dreptului de şedere pe termen lung nu produce efecte juridice asupra dreptului de şedere al titularului cererii".

V Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

12. Examinând sentinţa recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, ce vor fi analizate, având în vedere conţinutul acestora, prin raportare la motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat, pentru următoarele considerente:

13. Prin decizia nr. 2770.418/S2/MC din data de 09.02.2016, emisă de Inspectoratul General pentru Imigrări - Direcţia Migraţie, s-a respins. în temeiul art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, cererea reclamantului A. de acordare a dreptului de şedere pe termen lung în România. S-a reţinut că acesta prezintă pericol pentru ordinea publică şi siguranţa naţională şi s-a menţionat că refuzul acordării dreptului de şedere pe termen lung nu produce efecte juridice asupra dreptului de şedere al titularului cererii.

14. Prin sentinţa recurată a fost respinsă cererea reclamantului A. de anulare a acestei decizii şi de obligare a pârâtului la acordarea dreptului de şedere permanentă în condiţiile art. 70 şi urm. din O.U.G. nr. 194/2002.

15. Instanţa de fond a reţinut că în mod legal pârâtul i-a respins reclamantului dreptul de şedere pe termen lung în România, din înscrisurile depuse la Compartimentul Informaţii Clasificate al Curţii de Apel Bucureşti, prin adresa nr. x/16.06.2016 a Serviciului Român de Informaţii, rezultând că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică.

16. Înalta Curte reţine că, potrivit art. 70 alin. din (1) O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, dreptul de şedere pe termen lung se acordă, la cerere, în condiţiile ordonanţei de urgenţă, pe perioadă nedeterminată, străinilor care, la data soluţionării cererii, sunt titulari ai unui drept de şedere temporară sau beneficiari ai protecţiei internaţionale în România, iar potrivit dispoziţiilor art. 71 - Condiţii de acordare a dreptului de şedere pe termen lung, din acelaşi act normativ, alin. (1) lit. f), "(1) Dreptul de şedere pe termen lung se acordă străinilor prevăzuţi la art. 70 alin. (1), dacă îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii: (...) f) nu prezintă pericol pentru ordinea publică sau securitatea naţională.".

17. O.U.G. nr. 194/2002, forma în vigoare la data emiterii deciziei contestate, nu definea noţiunile de ordine publică şi securitatea naţională.

18. Securitatea naţională este definită de art. 1 din Legea nr. 51/1991 privind securitatea naţională a României ca fiind "starea de legalitate, de echilibru şi de stabilitate socială, economică şi politică necesară existenţei şi dezvoltării statului naţional român ca stat suveran, unitar, independent şi indivizibil, menţinerii ordinii de drept, precum şi a climatului de exercitare neîngrădită a drepturilor, libertăţilor şi îndatoririlor fundamentale ale cetăţenilor, potrivit principiilor şi normelor democratice statornicite prin Constituţie".

19. Ordinea publică reprezintă, de asemenea, starea de legalitate, şi rezultă din respectarea ordinii de drept, asigurând exercitarea drepturilor şi libertăţilor constituţionale, precum şi funcţionarea structurilor specifice statului de drept.

20. Dispoziţiile art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002 presupun, având în vedere consecinţele produse asupra acordării dreptului de şedere pe termen lung, în contextul îndeplinirii celorlalte condiţii, un anume grad de pericol prezentat de străin pentru ordinea publică, rezultat din elemente concrete şi relevante.

21. În acest sens, este de menţionat că, în prezent, la data prezentei decizii, prin O.U.G. nr. 14/2018 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România, având în vedere scrisoarea Comisiei Europene nr. SG (2017) D/19171 din data de 8 decembrie 2017 de punere în întârziere în Cauza 2017/4109, acţiune în constatarea neîndeplinirii obligaţiilor de stat membru al Uniunii Europene având ca obiect lipsa justificării respingerii cererilor de permise de şedere pe motive de securitate publică, prin care Comisia Europeană consideră că România nu şi-a îndeplinit obligaţiile care îi revin în ceea ce priveşte transpunerea în legislaţia naţională a dispoziţiilor art. 6 alin. (1) teza a II-a şi alin. (2) din Directiva 2003/109/CE a Consiliului din 25 noiembrie 2003 privind statutul resortisanţilor ţărilor terţe care sunt rezidenţi pe termen lung, art. 71 alin. (1) lit. f) a fost modificat, în sensul că "nu prezintă pericol pentru securitatea naţională", şi a fost introdusă lit. g), cu următorul cuprins: "g) nu constituie o ameninţare la adresa ordinii publice. Condiţia se consideră îndeplinită dacă străinul nu a săvârşit, cu intenţie, infracţiuni pe teritoriul României pentru care i s-a aplicat o pedeapsă privativă de libertate mai mare de 5 ani.".

22. Din examinarea înscrisurilor comunicate pentru soluţionarea cererii de chemare în judecată de către Serviciul Român de Informaţii - UM 0198 Bucureşti, prin adresa nr. x/16.06.2016, al căror conţinut nu poate fi prezentat, având în vedere caracterul clasificat al informaţiilor, în conformitate cu Legea nr. 182/2002 privind protecţia informaţiilor clasificate şi H.G. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România, Înalta Curte constată că în mod greşit instanţa de fond a reţinut că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, întrucât reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică.

23. În contextul celor menţionate anterior, din examinarea înscrisurilor depuse la dosar de către Serviciul Român de Informaţii, din împrejurările reţinute de acesta, nu rezultă că nu este îndeplinită condiţia ca străinul să nu prezinte pericol pentru ordinea publică. Nu sunt prezentate elemente concrete care să conducă la concluzia că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică, fiind invocate aspecte din care rezultă indicii care ar putea avea relevanţă pe plan contravenţional sau penal (în condiţiile în care nu s-au furnizat informaţii privind existenţa vreunui dosar penal). Aceste elemente nu sunt relevante în ceea ce priveşte existenţa unei stări de pericol pentru ordinea publică, de natură să justifice refuzul de acordare a dreptului de şedere pe termen lung.

24. Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că instanţa de fond a reţinut că nu este îndeplinită condiţia prevăzută de art. 71 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 194/2002, întrucât reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică, cu aplicarea greşită a acestor dispoziţii legale.

VI Soluţia instanţei de recurs

25. Pentru aceste considerente, fiind incident motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 pct. 8) C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ şi art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi, în rejudecare, va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamant, va anula Decizia nr. 2770.418/S2/MC din data de 09.02.2016, urmând ca autoritatea pârâtă emitentă a deciziei, cu atribuţii în ceea ce priveşte aprobarea dreptului de şedere pe termen lung, să reanalizeze cererea petentului în condiţiile art. 70 şi urm. din O.U.G. nr. 194/2002.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamantul A. împotriva sentinţei nr. 2146 din 21 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, în rejudecare, admite, în parte, acţiunea formulată de reclamant.

Anulează Decizia nr. 2770.418/S2/MC din data de 09.02.2016 şi obligă autoritatea pârâtă să reanalizeze cererea petentului privind acordarea dreptului de şedere permanentă în condiţiile art. 70 şi urm. din O.U.G. nr. 194/2002.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 30 mai 2019.