Data protection authority ordered to issue final decisions on complaints; appeals dismissed as unfounded

Şedinţa publică din data de 24 mai 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 364 din 14 noiembrie 2016, a respins excepţiile de netimbrare şi inadmisibilitate invocate de pârâtă, a admis excepţia lipsei unui interes personal, direct şi actual pentru petitele 2 şi 3, a admis, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A. în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a obligat pârâta să emită răspunsurile finale (decizii) la plângerile reclamantului la care se face referire în răspunsul pârâtei având nr. 17873/25.07.2016, a respins petitele 2 şi 3 ca urmare a admiterii excepţiei lipsei de interes personal, direct şi actual precum şi cererea pentru cheltuieli de judecată.

2. Încheierea atacată

Prin încheierea din 24 februarie 2017, Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, de completare a hotărârii sentinţei civile nr. 364/2016 pronunţată de Curtea de Apel Cluj

3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei civile nr. 364/2016 din 14 noiembrie 2016 atât reclamantul cât şi pârâta au declarat recurs.

Reclamantul A. a formulat recurs şi împotriva încheierii din 24 februarie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Cluj.

I. Reclamantul A., îşi întemeiază cererea de recurs pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4, 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. (când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti) prin faptul că instanţa a respins petitele 2 şi 3.

Refuzând, în fapt, să judece petitele 2 şi 3, instanţa de fond a încălcat dispoziţiile prevăzute de art. 5, alin. (1) şi (2) al C. proc. civ., potrivit cărora "Judecătorii au îndatorirea să primească şi să soluţioneze orice cerere de competenţa instanţelor judecătoreşti, potrivit legii. Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă." Or, cererea de chemare în judecată includea trei petite legate prin împrejurările de fapt, care au făcut obiectul aceluiaşi dosar.

Art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. (când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii) prin faptul că instanţa nu a respectat principiul rolului activ al judecătorului, nepunând în discuţia părţilor excepţia ridicată de instanţă din oficiu. Or, instanţa de fond nu a pus realmente în discuţie excepţia ridicată din oficiu, încheierea din 31 octombrie 2016 existând, concret, doar după redactarea ei.

În opinia recurentului, au fost încălcate regulile de procedură în privinţa comunicării actelor de procedură, acest lucru fiind de natură a nu-i permite să-şi exprime punctul de vedere în cadrul procesului şi a nega, în privinţa acestui aspect, dreptul la apărare. Se mai arată că a aflat de excepţia ridicată de instanţă din oficiu doar odată cu comunicarea sentinţei, iar instanţa a luat decizia de a ridica, din oficiu o excepţie despre care nu a avut cunoştinţă, dosarul judecându-se în lipsă, aşa cum s-a cerut.

Art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) prin faptul că motivarea instanţei de fond care a reţinut ca motivaţie a petitelor 2 şi 3 ale cererii de chemare în judecată că "prevenirea şi descurajarea aceloraşi situaţii pe viitor în ideea că reclamantul va formula mai multe acţiuni în instanţă" e străină de natura cauzei. Accesul la justiţie pentru viitoare încălcări e doar un fapt derivat din conduita improprie a intimatei, nefiind un caracter necesar şi suficient.

Hotărârea nu clarifică pentru ce motiv instanţa s-a considerat învestită doar cu prima cerere de chemare în judecată sosită la dosar, ci enumera, doar situaţia în care acesta decizie unilaterală a judecătorului a fost luată.

Art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşita a normelor de drept material) prin faptul că instanţa de fond s-a raportat la art. 33 al C. proc. civ. în mod eronat, trecând cu vederea faptul că e foarte mare probabilitatea ca dreptul la petiţionare să fie încălcat de nenumărate ori, având în vedere refuzurile nejustificate ale intimatei de a emite un răspuns final. Acest lucru a reieşit nu doar din susţinerile părţilor, ci şi din faptul că instanţa de fond a făcut dreptate, admiţându-i petita 1. Aşadar, interesul e cât se poate de personal, căci el este cel ce va depune petiţii la intimată, iar caracterul actual al interesului nu e obligatoriu. Prevenirea încălcării unui drept subiectiv care i-a fost deja încălcat de atâtea ori - lucru reţinut de instanţă - de către o instituţie care pretindea că poate soluţiona o petiţie fără un termen de soluţionare, poate fi nu doar cerută în instanţă, ci necesitatea acestei preveniri reiese inclusiv din decizia instanţei de fond de a admite petita 1.

Instanţa de fond a socotit, chiar în mod contradictoriu faţă de decizia de a judeca doar prima cerere ajunsă la dosar, relevante prevederile legale cu privire la cererile modificatorii. Or, aşa cum se poate observa din chiar cererile depuse la registratura instanţei, recurentul susţine că nu a cerut ca o cerere să fie trimisă într-un dosar anume, nenotând vreun număr de dosar pe cererile de chemare în judecată. Decizia de a trimite spre judecare toate cererile în acelaşi dosar a avut un caracter unilateral şi a fost luată de Curtea de Apel Cluj.

II. Recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, în motivarea recursului, arată că hotărârea dată de instanţa de fond cuprinde motive, contradictorii precum şi motive străine de natura cauzei cu încălcarea art. 488 alin. (6) C. proc. civ.

Referitor la motivarea hotărârii, arată că aceasta trebuie să fie clară, precisă şi inteligibilă, să nu se rezume la o însuşire de fapte şi argumente, să se refere la probele administrate în cauză şi să fie în concordanţă cu acestea, să răspundă în fapt şi în drept la toate pretenţiile şi apărările formulate de părţi şi să conducă în mod logic şi convingător la soluţia cuprinsă în dispozitiv. Mai mult, soluţia dată cererii deduse judecăţii trebuie să coincidă cu obiectul cererii reale a reclamantei.

Conţinutul, considerentelor fată de cel al dispozitivului hotărârii pronunţate de instanţa de fond este contradictoriu în ceea ce priveşte obiectul cererii, iar soluţia dată cererii deduse, judecăţii nu vizează cererea formulată în realitate de intimatul-reclamant.

Astfel, în mod greşit instanţa de fond a soluţionat cererea intimatului-reclamant obligând autoritatea să emită răspunsuri finale (decizii) cu privire la petiţii la care se face referire în adresa nr. x/25.07.2016 şi nu la cele la care se face referire în adresele pe care le-a precizat intimatul-reclamant în cererea de chemare în judecată, respectiv nr. 19554/17.08.2016 şi nr. 19810/22.08.2016.

Or, acestea nu pot fi primite, întrucât petiţiile la care se face referire în cererea intimatului-reclamant nr. 16415/04.07.2016 au fost soluţionate, iar intimatului-reclamant i-au fost transmise răspunsuri la acestea, astfel cum rezultă din materialul probator de la dosarul cauzei, pe care instanţa de fond nu l-a analizat în totalitate.

Aşadar, Autoritatea de Supraveghere a răspuns la petiţiile intimatului-reclamant, în termen legal, comunicându-i demersurile pe care le-a considerat necesare raportat la cele sesizate, precum şi rezultatele demersurilor efectuate, în cazurile în care acestea au fost finalizate.

Cu toate acestea, reclamantul-intimat susţine neîntemeiat faptul că petiţiile sale nu au fost soluţionate, în termen legal de 30 de zile, prin scoaterea din context şi invocarea, eronată, a prevederilor art. 25 alin. (6) din Legea nr. 677/2001.

Aşadar, pe de o parte nu toate plângerile formulate de intimatul-reclamant în temeiul art. 25 alin. (1) din Legea nr. 677/2001 au fost găsite ca fiind întemeiate pentru a se putea da curs unei investigaţii în cursul căreia sau la finalizarea căreia să fie necesară luarea uneia dintre măsurile prevăzute de art. 21 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 677/2001, respectiv "suspendarea provizorie sau încetarea prelucrării datelor, ştergerea parţială ori integrală a datelor prelucrate".

Pe de altă parte, prin faptul că Autoritatea nu a emis decizii în sensul celor de mai sus, reclamantului-intimat nu i s-a îngrădit dreptul de a se adresa justiţiei, conform art. 18 din Legea nr. 677/2001.

În acelaşi timp, prin faptul că Autoritatea nu a emis decizii în sensul celor de mai sus, reclamantului-intimat nu i s-a îngrădit accesul la justiţie şi dreptul de a contesta, potrivit Legii nr. 554/2004, răspunsurile primite de la Autoritatea de Supraveghere la plângerile prealabile formulate de acesta.

4. Apărările formulate în cauză

Recurenta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia netimbrării recursului, iar pe fond a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

Recurentul A. a formulat întâmpinare prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului formulat de pârâtă.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor expuse în întâmpinări, Înalta Curte apreciază că atât excepţiile invocate, cât şi recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere următoarele considerente.

În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii recursului formulat de Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal

În cauză sunt incidente dispoziţiile legii contenciosului administrativ care la art. 20 alin. (1) stipulează că:

"Hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare".

Din analiza actelor şi lucrărilor dosarului, rezultă fără putinţă de tăgadă că încheierea atacată a fost comunicată la data de 28.11.2016, iar recursul a fost declarat la data de 13.12.2016, prin poştă, potrivit plicului aflat la dosarului nefiind depăşit termenul legal de 15 zile prevăzut de textul legal sus citat.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că recursul este formulat în termen, motiv pentru care va respinge excepţia tardivităţii, ca neîntemeiată.

În ceea ce priveşte excepţia netimbrării recursului formulat de A.

Reclamantul solicită judecarea cauzei în regim de urgenţă în temeiul art. 26 alin. (1) al Legii 677/2001, potrivit căruia:

"Împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere în temeiul dispoziţiilor prezentei legi operatorul sau persoana vizată poate formula contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii, la instanţa de contencios administrativ competentă. Cererea se judecă de urgenţă, cu citarea părţilor. Soluţia este definitivă şi irevocabilă."

Potrivit art. 18. alin. (3) al Legii 677/2001:

"Instanţa competentă este cea în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul. Cererea de chemare în judecată este scutită de taxa de timbru."

Astfel fiind, Înalta Curte constată că pricina este scutită de plata taxei judiciare de timbru, excepţia netimbrării fiind neîntemeiată.

În ceea ce priveşte fondul cauzei

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte va răspunde prin considerente comune.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ.: (când instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti)

Instanţa săvârşeşte un "exces de putere" când, fie pronunţă o hotărâre judecătorească fără nicio competenţă în acea problemă, fie chiar şi numai când ea săvârşeşte orice alt act de procedură în afara prerogativelor recunoscute instanţelor prin lege.

Într-o încercare de definire a sintagmei "depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti", s-a considerat că aceasta semnifică intruziunea autorităţii judecătoreşti în sfera activităţii autorităţii executive sau legislative, aşa cum a fost consacrată de Constituţie sau de o lege organică, instanţa judecătorească săvârşind acte care intră în atribuţiile unor organe aparţinând altei autorităţi constituite în stat, decât cea judecătorească.

Aceasta s-ar putea produce când instanţa săvârşeşte un act pe care numai un organ al puterii executive sau al puterii legislative îl poate face, când consfinţeşte, cu valoare legală, texte abrogate, când contestă puterea legiuită altor texte, când critică pe legiuitor, când aplică o lege adoptată, înaintea intrării ei în vigoare, când se pronunţă pe cale de dispoziţii generale.

În practica instanţei supreme s-a statuat că prin exces de putere nu se pot înţelege decât acele atingeri aduse de judecători principiilor constituţionale care determină, în interesul general, limitele în care trebuie să se restrângă diferitele puteri, iar nu orice violare de lege sau abateri de la simple reguli de competenţă.

Conform doctrinei, "excesul de putere" derivă din trecerea abuzivă a "barierelor" între funcţiile ce revin autorităţilor publice şi el este un exces faţă de limitele fixate prin norme constituţionale.

"Necompetenţa" derivă din încălcarea sau ignorarea atribuţiilor de jurisdicţie ce revin diferitelor categorii de instanţe, astfel cum aceste atribuţii au fost stabilite prin normele de procedură, în interiorul sistemului instanţelor judecătoreşti.

Deci, "excesul de putere" semnifică un conflict de atribuţii între instanţe şi alte autorităţi, iar "necompetenţa" un conflict de atribuţii între instanţele judecătoreşti.

Astfel spus, "excesul de putere" constă în încălcarea de către judecători a principiului separaţiei puterilor în stat, în imixtiunea lor în atribuţiile puterii legislative sau executive.

Înalta Curte constată că, în cauza de faţă, nu ne aflăm în niciuna din ipotezele prezentate mai sus.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.:

"când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"

Înalta Curte constată că acest motiv de recurs nu este incident, deoarece recurentul critică hotărârea instanţei de fond, sub aspectul încălcării rolului activ al judecătorului şi nu sub aspectul încălcării unei norme de procedură cu caracter de ordine publică.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile recurentei sunt neîntemeiate pe acest aspect, în cauză nefiind încălcate regulile de procedură.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) punctul 6 din C. proc. civ., este neîntemeiat ("când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei")

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., în considerentele hotărârii "se vor arăta obiectul cererii şi susţinerile pe scurt ale părţilor, expunerea situaţiei de fapt reţinută de instanţă pe baza probelor administrate, motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor."

Verificând conţinutul sentinţei atacate, instanţa de control judiciar constată că aceasta îndeplineşte exigenţele menţionate, întrucât judecătorul fondului a expus în mod clar şi logic argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Înalta Curte apreciază că motivarea hotărârii judecătoreşti înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raţionamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.

În cauza de faţă, instanţa de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Motivul de recurs analizat are în vedere fiecare dintre argumentele de fapt şi de drept folosite de reclamant în cererea de chemare în judecată, instanţa având posibilitatea să le grupeze şi să le structureze în funcţie de problemele de drept deduse judecăţii, putând să le răspundă prin considerente comune.

În motivarea hotărârii judecătoreşti se regăsesc toate susţinerile invocate de partea reclamantă, astfel că sentinţa nu este susceptibilă de a fi reformată prin prisma motivului de recurs cercetat.

Motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. (când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material)

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că în aproape toate comunicările realizate de pârâtă către recurentul-reclamant i se aduce la cunoştinţă că se va efectua demersurile necesare în limitele competenţei sale şi în măsura în care va fi identificat expeditorul acestor mesaje.

În răspunsurile la plângerile prealabile formulate de reclamant pârâta arată că urmează a comunica răspunsul final al demersurilor făcute însă în fapt acest lucru nu s-a întâmplat .

Pârâta precizează că plângerea se soluţionează potrivit art. 25 din Legea 677/2001, lege care nu o obligă la emiterea deciziei decât în ipoteza în care găseşte plângerea întemeiată. Se arată apoi că plângerea prealabilă se formulează potrivit art. 2 din Legea 554/2004 pentru revocarea unui act administrativ, ceea ce nu este cazul în speţă.

Potrivit art. 18 din Legea 677/2001 fără a se aduce atingere posibilităţii de a se adresa cu plângere autorităţii de supraveghere, persoanele vizate au dreptul de a se adresa justiţiei pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege, care le-au fost încălcate.

Potrivit art. 25 din aceeaşi lege în vederea apărării drepturilor prevăzute de prezenta lege persoanele ale căror date cu caracter personal fac obiectul unei prelucrări care cade sub incidenta prezentei legi pot înainta plângere către autoritatea de supraveghere. Plângerea se poate face direct sau prin reprezentant. Persoana lezată poate împuternici o asociaţie sau o fundaţie să îi reprezinte interesele. Plângerea către autoritatea de supraveghere nu poate fi înaintată dacă o cerere în justiţie, având acelaşi obiect şi aceleaşi părţi, a fost introdusă anterior.

În vederea soluţionării plângerii, dacă apreciază că este necesar, autoritatea de supraveghere poate audia persoana vizată, operatorul şi, dacă este cazul, persoana împuternicită sau asociaţia ori fundaţia care reprezintă interesele persoanei vizate. Aceste persoane au dreptul de a înainta cereri, documente şi memorii. Autoritatea de supraveghere poate dispune efectuarea de expertize.

Dacă plângerea este găsită întemeiată, autoritatea de supraveghere poate decide oricare dintre măsurile prevăzute la art. 21 alin. (3) lit. d). Interdicţia temporară a prelucrării poate fi instituită numai până la încetarea motivelor care au determinat luarea acestei măsuri.

Decizia trebuie motivată şi se comunică părţilor interesate în termen de 30 de zile de la data primirii plângerii.

Autoritatea de supraveghere poate ordona, dacă apreciază necesar, suspendarea unora sau tuturor operaţiunilor de prelucrare până la soluţionarea plângerii în condiţiile alin. (5).

Autoritatea de supraveghere se poate adresa justiţiei pentru apărarea oricăror drepturi garantate de prezenta lege persoanelor vizate. Instanţa competentă este Tribunalul Municipiului Bucureşti. Cererea de chemare în judecată este scutită de taxa de timbru.

La cererea persoanelor vizate, pentru motive întemeiate, instanţa poate dispune suspendarea prelucrării până la soluţionarea plângerii de către autoritatea de supraveghere.

Prevederile alin. (4)-(9) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care autoritatea de supraveghere află pe orice altă cale despre săvârşirea unei încălcări a drepturilor recunoscute de prezenta lege persoanelor vizate.

Potrivit art. 26 din aceeaşi lege împotriva oricărei decizii emise de autoritatea de supraveghere în temeiul dispoziţiilor prezentei legi operatorul sau persoana vizată poate formula contestaţie în termen de 15 zile de la comunicare, sub sancţiunea decăderii, la instanţa de contencios administrativ competentă. Cererea se judecă de urgenţă, cu citarea părţilor. Soluţia este definitivă şi irevocabilă. Fac excepţie de la prevederile alin. (1), precum şi de la cele ale art. 23 şi 25 prelucrările de date cu caracter personal, efectuate în cadrul activităţilor prevăzute la art. 2 alin. (5).

Interpretând coroborat aceste texte de lege rezultă că pentru apărarea drepturilor prevăzute de Legea 677/2001 o persoană are la dispoziţie două căi procedurale,căi care se exclud una pe alta .În ambele căi, modul în care este realizată apărarea drepturilor prevăzute de Legea 677/2001 este cenzurat de către instanţa de judecată .

Prima cale procedurală presupune o acţiune adresată direct instanţei de judecată, cale neurmată în speţă de către recurentul-reclamant .

A doua cale procedurală şi care o exclude pe prima presupune formularea unei plângeri către autoritatea de supraveghere,autoritate care poate, dacă găseşte întemeiată plângerea, să aplice măsurile prevăzute de art. 21 alin. (3) lit. d) din lege .

Această posibilitate a autorităţii de supraveghere în ipoteza în care plângerea este apreciată a fi întemeiată este prevăzută în art. 25 alin. (5) din Legea 677/2001. Imediat în alin. (6) se arată că decizia trebuie motivată şi se comunică în termen de 30 de zile de la primirea plângerii persoanelor interesate.

Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a reţinut că problema de drept care se ridică în speţă este aceea dacă emiterea deciziei este obligatorie doar pentru ipoteza în care plângerea este întemeiată şi se decide aplicarea uneia din măsurile prevăzute de art. 21 alin. (3) lit. d) din Legea 677/2001, sau decizia motivată trebuie emisă în raport cu orice plângere .

Instanţa de fond în mod corect a apreciat că, în cazul oricărei plângeri şi indiferent care ar fi soluţia adoptată, această soluţie se adoptă printr-o decizie motivată care se comunică persoanelor interesate pentru a putea fi atacată la instanţă .

O interpretare contrară ar exclude activitatea pârâtei de la controlul instanţei de contencios administrativ şi ar da posibilitatea acesteia de a refuza soluţionarea oricărei plângeri prin emiterea unui decizii pornind de la premisa că acesta este neîntemeiată, aspect care nu ar putea fi cenzurat de instanţă.

Înalta Curte constată că pârâta avea obligaţia de a da un răspuns final plângerilor reclamantului, indiferent care ar fi acest răspuns, printr-o decizie pe care acesta să o poată ataca în fata instanţei de contencios administrativ în măsura în care îi este defavorabilă.

Instanţa de control judiciar apreciază că instanţa de fond în mod corect a reţinut că pârâta nu a emis asemenea decizii aşa cum rezultă din analiza conţinutului actelor anexate.

De asemenea, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, Înalta Curte constată că în mod corect s-a apreciat că prin petitele 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată, reclamantul supune spre judecare instanţei multiple cazuri, fiind necesară luarea unor măsuri care să prevină sau să descurajeze apariţia aceloraşi situaţii în viitor.

Având în vedere această motivare, respectiv prevenirea şi descurajarea aceloraşi situaţii pe viitor, în ideea că reclamantul va formula mai multe acţiuni în instanţă, instanţa de fond în mod corect a apreciat că pentru aceste petite reclamantul nu justifică un interes actual, direct şi personal.

Prin urmare, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile formulate sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, instanţa de fond pronunţând o hotărâre temeinică şi legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia tardivităţii recursului formulat de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, invocată de recurentul-reclamant A..

Respinge excepţia netimbrării recursului formulat de recurentul-reclamant A., invocată de recurenta-pârâtă Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.

Respinge recursurile declarate de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 364/2016 din 14 noiembrie 2016 şi a încheierii din 24 februarie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul formulat de recurenta-pârâta Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal împotriva sentinţei civile nr. 364/2016 din 14 noiembrie 2016 a Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2019.