Challenge to fiscal security measures and case joinder for late-amended claims

Şedinţa publică din data de 24 mai 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 240 din 25 octombrie 2016, a respins acţiunea, astfel cum a fost modificată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Direcţia Generală Antifraudă Fiscală -Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 3 Alexandria, D.G.R.F.P. Ploieşti -A.J.F.P. Teleorman, D.G.R.F.P. Ploieşti-A.J.F.P. Teleorman-Serviciul Fiscal Orăşenesc Videle şi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, ca neîntemeiată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta S.C. A. S.R.L. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului se arată că instanţa de fond în mod greşit a dispus asupra conexării dosarelor aflate pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, respectiv a conexării dosarului (mai nou) cu numărul mai mare, dosarul nr. x/2016 din data de 27 aprilie 2016 la dosarul cu număr mai mic (la dosarul mai vechi) cu numărul x/2016 înregistrat la data de 12 aprilie 2016.

Recurenta arată că dosarele aveau cereri identice, în care se formulase aceleaşi cereri de completare şi de precizare, dar la care difereau datele procesuale de înregistrare/depunere a respectivelor precizări.

Astfel, instanţa de judecata a conexat o cerere de chemare în judecata (un dosar) în care ultimul capăt de cerere (capătul de cerere cu nr. 4) era formulat în termen, cu o altă cerere de chemare în judecată în care capătul de cerere nr. x era afectat de tardivitate şi a dispus în mod greşit pentru ambele cereri în sensul că, capătul de cerere nr. x (cel prin care se solicita constatarea împlinirii termenului de 6 luni de la data instituirii sechestrului) a fost apreciat ca fiind tardiv, instanţa admiţând excepţia de tardivitate fără a ţine seama de cererea privind disjungerea capătului 4 de cerere din dosarul mai nou (care nu era lovit de tardivitate).

Recurenta consideră că este nelegală şi neprocedurală decizia instanţei de a conexa o cerere nulă cu una validă şi a respinge ambele cereri ca nule, fapt ce a anulat posibilitatea unei judecăţi corecte a cererii care îndeplinea condiţiile de legalitate şi validitate pentru toate capetele de cerere, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 (instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii).

Cu privire la al doilea motiv de casare întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, fără a se apleca cu atenţie asupra situaţiei de fapt şi asupra argumentelor invocate prin Contestaţia formulată.

Decizia conţine o înşiruire de sume estimate, fără a avea o bază reală şi fără a solicita lămuriri în privinţa elementelor pe care le apreciază ca fiind inadecvate ori neclare din punctul de vedere al inspectorilor delegaţi în efectuarea controlului.

Actele contabile aferente perioadei ianuarie 2013 - decembrie 2015 solicitate de inspectorii antifraudă au fost puse la dispoziţia acestora şi au fost predate în baza procesului-verbal de ridicare înscrisuri din data de 01.03.2016.

Administratorul societăţii nu a fost chemat şi nu i-au fost solicitate informaţii suplimentare pe bază de Notă explicativă anterior luării deciziei de sechestru asigurator, astfel fără o bază în fapt ori în drept s-a dispus instituirea de măsuri asigurătorii pe considerentul că există pericolul ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să-şi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul.

În analiza temeiniciei estimării sumelor suplimentare cu titlu de impozit pe profit, nu s-a avut în vedere faptul că respectivele operaţiuni au fost efectuate în scopul realizării veniturilor, astfel încât nu se poate considera că acestea nu sunt deductibile.

De asemenea, inspectorii antifraudă au înţeles să estimeze TVA prin neacordarea dreptului de deducere al TVA, aferent unor tranzacţii efectuate cu anumiţi parteneri.

Recurenta mai susţine că a efectuat achiziţiile pentru desfăşurarea activităţii, plăţile s-au efectuat cu ordine de plată sau cu numerar, tranzacţiile au fost înregistrate în jurnalele de cumpărări, au fost declarate în Declaraţia informativă privind livrările/prestările şi achiziţiile efectuate pe teritoriul naţional, cod 394, deconturi de TVA lunare, cod 300 pe care le-a raportat în situaţiile financiare anuale.

Societatea a înregistrat în contabilitate facturile primite, fiind respectate prevederile art. 6 din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Bunurile achiziţionate au fost încorporate în lucrările efectuate către diverşi clienţi, fapt pentru care s-au înregistrat în evidenţa contabilă venituri şi s-a colectat TVA.

Conform reglementărilor legale, societatea nu răspunde de conduita fiscală a partenerilor contractuali, iar la data tranzacţiilor nu existau suficiente surse de verificare a partenerilor. Din accesarea singurei surse de informare, site-ul mfinante.ro, aceştia erau plătitori de TVA şi nu erau societăţi inactive.

În susţinerea recursului este invocată practica Curţii de Justiţie a Uniunii Europene.

3. Apărările formulate în cauză

Intimatele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Direcţia Generală Antifraudă Fiscală-Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 3 Alexandria, D.G.R.F.P. Ploieşti -A.J.F.P. Teleorman au formulat întâmpinare, prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatelor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere următoarele considerente.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Direcţia Generală Antifraudă Fiscală -Direcţia regională antifraudă fiscală 3 Alexandria, D.G.R.F.P. Ploieşti -A.J.F.P. Teleorman, D.G.R.F.P. Ploieşti -A.J.F.P. Teleorman-Serviciul Fiscal Orăşenesc Videle şi Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Prahova, a solicitat anularea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. AFTR 3603/23.03.2016, a procesului-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. x/23.03.2016 emis de Direcţia Regională a Finanţelor Publice Ploieşti-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Teleorman, ulterior modificându-şi acţiunea şi solicitând şi anularea Deciziei de Instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 29.08.2016 sub nr. AFTR 10138/29.08.2016 emisă de aceeaşi instituţie, respectiv de către Agenţia Naţională de Administrare Fiscală -Direcţia Generală Antifraudă Fiscală, Direcţia Regională Antifraudă Fiscală 3 Alexandria, decizie de instituire a măsurilor asiguratorii emisă în vederea modificării Deciziei de Instituire a măsurilor asiguratorii iniţial emise cu nr. AFTR 3603/23.03.2016 (ce formează capătul 1 de cerere al contestaţiei); anularea actelor subsecvente emise în baza acestei decizii modificatorii, respectiv anularea procesului-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr. x/31.08.2016 emis de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova - Serviciul Fiscal Orăşenesc Văleni şi, de asemenea, Anularea Adresei de înştiinţare privind înfiinţarea popririi conturilor deschise de societatea reclamantă la bănci, adresa din 31.08.2016 a Serviciului Fiscal Orăşenesc Văleni; anularea răspunsului la Plângerea prealabilă formulată, răspuns cu numărul AFTR 4445 din 13.04.2016 al Direcţiei Regionale Antifraudă Fiscală 3 Alexandria; constatarea îndeplinirii termenului de 6 luni de la data la care au fost dispuse măsurile asiguratorii în conformitate cu dispoziţiile art. 213 alin. (7) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare şi, astfel, obligarea pârâtei să emită decizia de ridicare a măsurilor asiguratorii în termen de cel mult două zile de la împlinirea termenului de 6 luni, iar în cazul popririi asiguratorii să elibereze garanţia.

Prin decizia de instituire a măsurilor asiguratorii emisă la data de 23.03.2016 sub nr. AFTR 3603, organul de control fiscal a constatat obligaţii de plată estimate prin referatul întocmit de Direcţia regională antifraudă fiscală 3 Alexandria, constând în TVA de plată - 1.754.475,24 RON, Impozit pe profit -1.169.650,16 RON, natura obligaţiei fiscale fiind în sumă totală de 2.924.125,40 RON, precum şi existenţa pericolului ca debitorul să se sustragă de la urmărire sau să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, dispunându-se măsuri asiguratorii.

Prin procesul-verbal de sechestru pentru bunuri imobile nr. x/23.03.2016 executorul fiscal a procedat la sechestrarea bunurilor imobile ale debitoarei S.C. A. S.R.L., pe motiv că acesta nu a efectuat plata sumelor datorate conform titlului executoriu emis de D.G.R Antifraudă 3 Alexandria, dispunându-se astfel instituirea sechestrului asupra mai multor terenuri.

Ulterior, organul de control a procedat la emiterea deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/29.08.2016 în sarcina aceleiaşi reclamante.

Având în vedere faptul că prejudiciul total calculat, la finalizarea controlului, a fost în valoare totală de 2.477.920,90 RON, iar prin Decizia de Instituire a măsurilor asiguratorii nr. x/23.03.2016s-a calculat un prejudiciu iniţial în cuantum de 2.924.125,40 RON, decizia de instituire a măsurilor asiguratorii a fost emisă în vederea modificării deciziei de instituire a măsurilor asiguratorii nr. AFTR 3603/23.03.2016. Diferenţa de prejudiciu în minus, în valoare de 664.844,71 RON a fost determinată de stornarea unor operaţiuni economice (prestări servicii) în sumă de 1.661.600 RON, de către ambii parteneri comerciali.

Totodată, s-a mai emis şi procesul-verbal de sechestru asigurator pentru bunuri mobile nr. x/31.08.2016, dispunându-se punerea sechestrului asigurator pentru o serie de bunuri mobile, şi Decizia de instituire a măsurilor asiguratorii nr. AFTR 10138 din 29.08.2016 emisă de Direcţia Regională Antifraudă 3 Alexandria.

Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 213 alin. (1)-(5) din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, potrivit cărora:

"(1) Măsurile asigurătorii prevăzute în prezentul capitol se dispun şi se duc la îndeplinire, prin procedura administrativă, de organul fiscal competent.

(2) Se dispun măsuri asigurătorii sub forma popririi asigurătorii şi sechestrului asigurător asupra bunurilor mobile şi/sau imobile proprietate a debitorului, precum şi asupra veniturilor acestuia, în cazuri excepţionale, respectiv atunci când există pericolul ca acesta să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea. Dispoziţiile art. 231 rămân aplicabile.

(3) Aceste măsuri pot fi luate şi înainte de emiterea titlului de creanţă, inclusiv în cazul efectuării de controale sau al antrenării răspunderii solidare. Măsurile asigurătorii dispuse atât de organele fiscale competente, cât şi de instanţele judecătoreşti ori de alte organe competente, dacă nu au fost desfiinţate în condiţiile legii, rămân valabile pe toată perioada executării silite, fără îndeplinirea altor formalităţi. Odată cu individualizarea creanţei şi ajungerea acesteia la scadenţă, în cazul neplăţii, măsurile asigurătorii se transformă în măsuri executorii.

(4) Măsurile asigurătorii se dispun prin decizie emisă de organul fiscal competent. În decizie organul fiscal precizează debitorului că prin constituirea unei garanţii la nivelul creanţei stabilite sau estimate, după caz, măsurile asigurătorii vor fi ridicate.

(5) Decizia de instituire a măsurilor asigurătorii trebuie motivată şi semnată de către conducătorul organului fiscal competent."

Primul motiv de casare invocat de către recurentă fundamentat pe prevederile art. 488 alin. (1) punctul 5 C. proc. civ. este reprezentat de modul în care instanţa de judecată a dispus asupra conexării dosarelor aflate pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, respectiv a conexării dosarului mai nou (dosarul nr. x/2016), înregistrat la data de 27 aprilie 2016, la dosarul mai vechi (dosarul nr. x/2016), înregistrat la data de 12 aprilie 2016.

Înalta Curte constată că acest motiv de casare este neîntemeiat, deoarece instanţa de fond a conexat în mod corect cele două dosare.

Potrivit dispoziţiilor din C. proc. civ., excepţia de litispendenţă constituie mijlocul procesual prin care partea interesată sau instanţa din oficiu invocă nerespectarea principiului potrivit căruia nimeni nu poate fi chemat în judecată pentru aceeaşi cauză, acelaşi obiect şi de aceeaşi parte înaintea mai multor instanţe competente sau chiar înaintea aceleiaşi instanţe prin cereri distincte.

Litispendenţa, excepţie absolută reglementată prin norme imperative, presupune identitatea de părţi, obiect şi cauză şi, prin intermediul acestei excepţii, se previne pronunţarea a două hotărâri în aceeaşi cauză.

Având în vedere că a existat identitate de părţi, obiect şi cauză, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a admis excepţiei litispendenţei şi a dispus conexarea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2016, respectând întocmai dispoziţiile art. 138 alin. (3) din C. proc. civ., conform cărora: "Când instanţele sunt de acelaşi grad, excepţia se invocă înaintea instanţei sesizate ulterior. Dacă excepţia se admite, dosarul va fi trimis de îndată primei instanţe învestite."

Prin urmare, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect s-a pronunţat asupra conexării celor două cauze.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că, în cauză, sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 213 alin. (3) din Legea nr. 207/2015 privind Codul procedură fiscală, precum şi cele ale pct. 2.1. lit. a) din Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii.

Conform pct. 2.1 lit. a) din Procedura de aplicare efectivă a măsurilor asigurătorii prevăzute de O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală:

"Organul de control prevăzut la pct. 1.1 lit. a) poate dispune măsuri asigurătorii ori de câte ori sunt indicii că există pericolul ca debitorul să se sustragă, să îşi ascundă ori să îşi risipească patrimoniul, periclitând sau îngreunând în mod considerabil colectarea".

Prin urmare, organul fiscal, ori de cate ori constată că există pericolul ca contribuabilul supus controlului să se sustragă, să îşi ascundă sau să îşi risipească patrimoniul, îngreunând în mod considerabil colectarea creanţelor, are dreptul conferit de lege de a dispune de urgenţă măsuri asigurătorii.

În literatura juridică de specialitate s-a afirmat că prin măsuri asigurătorii se înţelege posibilitatea recunoscută de lege creditorului fiscal de a efectua/îndeplini măsuri de indisponibilizare şi conservare, de natură să împiedice pe debitorul contribuabil să-şi diminueze activul patrimonial in perioada supusă controlului şi imediat următoare.

Înalta Curte apreciază că este suficient pentru luarea masurilor asigurătorii numai să se constate pericolul sustragerii/ascunderii/risipirii patrimoniului debitoarei, cu consecinţa îngreunării procedurii de colectare, nefiind necesară producerea vreunuia dintre evenimentele precizate anterior.

Prin urmare, instanţa de control judiciar constată că măsurile luate de organul de control şi de organul de executare au fost întemeiate pe prezumţii legale, astfel că intimatele au dispus masurile prevăzute de art. 213 Codul de procedură fiscală, aceste masuri fiind temeinice şi legale.

Aşa cum rezultă din cuprinsul deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii nr. AFTR nr. 3603/23.03.2016 emisă de DGAF - Direcţia Regională Antifraudă 3 Alexandria, organul de control a motivat dispunerea măsurilor asigurătorii prin prisma faptului că în timpul controlului s-a constatat sustragerea de la plata obligaţiilor fiscale a impozitului pe profit şi TVA de plată, prin înregistrarea în evidenţa contabilă de documente ce conţin operaţiuni fictive emise în numele unor societăţi care nu recunosc în parte sau în totalitate operaţiunile comerciale şi în numele unor societăţi care au un comportament fiscal inadecvat (nu funcţionează la sediul social declarat, nu au puncte de lucru declarate, nu au salariaţi, iar reprezentanţii legali nu au putut fi contactaţi).

Aplicarea sechestrului asigurător asupra bunurilor imobile ale recurentei are drept consecinţă juridică limitarea dreptului de dispoziţie al proprietarului asupra bunului respectiv, importanţa acestei măsuri fiind de necontestat în vederea punerii în executare ulterioară a titlului executoriu ce va fi obţinut de organul fiscal.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L., prin administrator special B. şi administrator judiciar C. împotriva sentinţei nr. 240 din 25 octombrie 2016 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2019.