CASCO total loss compensation: market value at incident date vs. contractual real value

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu autoritatea publică pârâtă ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunţa să se dispună anularea în parte a Deciziei FGA nr. 670/05.07.2016 respectiv art. 2 şi pe cale de consecinţă obligarea pârâtei la plata sumei de 33.446,2 RON precum şi a dobânzii legale de la data respingerii cererii, cu cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 4057 din 7 decembrie 2016, a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond, reclamantul A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi8 C. proc. civ.

Recurentul arată că motivele reţinute de instanţa de fond sunt străine de natura cauzei deoarece nu a solicitat niciodată să fie despăgubit la valoarea de nou a autovehiculului, ci la valoarea reală a acestuia la data producerii accidentului.

Valoarea autovehiculului la momentul producerii riscului asigurat o reprezintă valoarea reală a acestuia la momentul accidentului, astfel cum este definită valoarea reală în contract şi nicidecum valoarea de piaţă a unui autoturism similar.

Societatea de asigurări, a evaluat autovehiculul la momentul încheierii poliţei CASCO în conformitate cu prevederile contractuale, pornind de la valoarea de nou, respectiv 36.000 euro (conform cataloagelor de specialitate), a aplicat coeficienţii de uzură şi a rezultat astfel valoarea reală de 21.510 euro.

La momentul producerii riscului asigurat, cât şi la momentul emiterii deciziei contestate, asigurătorul şi intimata FGA au folosit o altă modalitate de calcul, specifică normei RCA, respectiv valoarea despăgubirii a fost stabilită având ca bază de calcul valoarea de piaţă - respectiv 12.115 EUR (valoarea second-hand a unui autoturism similar) din acel moment a autovehiculului, şi nicidecum valoarea reală a autoturismului, astfel cum este arătată şi definită aceasta în contract.

Astfel, deşi instanţa în mod teoretic s-a raportat la clauzele contractuale, în fapt, a reţinut că recurentul a solicitat să fie despăgubit la valoarea de nou a autoturismului, iar în drept, făcând confuzie între termenii valoare reală şi valoare de piaţă, a reţinut ca fiind legal un calcul efectuat după o normă legală neaplicabilă în speţa de faţă (Norma 23/2014) şi a respins acţiunea ca neîntemeiată.

În opinia recurentului, instanţa a pronunţat o hotărâre cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, reţinând în mod greşit că menţionarea Normei 23/2014 ar fi o eroare materială, întrucât, din conţinutul deciziei emise de FGA ar rezulta că argumentele şi calculele ar fi fost prezentate în raport cu dispoziţiile Cap. 5 din Condiţiile Speciale privind asigurarea de avarii şi furtul autovehiculelor emise de B..

Această motivare reţinută de instanţa de fond este lipsită de orice fundament, având în vedere că în cuprinsul Deciziei nr. 670/07.05.2016, FGA, pe lângă menţionarea Normei 23/2014, argumentează respingerea sumei solicitate, raportându-se la "valoarea de piaţă a autoturismului avariat". Termenul de "valoare de piaţă" nu se regăseşte nici în Condiţiile Speciale, nici în Condiţiile Generale privind asigurarea facultativă, ci numai în cuprinsul Normei 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule.

Prin urmare, instanţa a aplicat greşit normele de drept material, dând relevanţă, în realitate, prevederilor art. 52 din Norma 23/2014, în loc să aplice prevederile contractuale şi dispoziţiile Legii 136/1995 (art. 2 şi art. 3).

Recurentul consideră că instanţa de fond a făcut confuzie între cei 2 termeni ce definesc valoarea autovehiculului la momentul producerii accidentului: valoarea reală a autovehiculului la momentul producerii riscului asigurat şi valoarea de piaţă a autovehiculului la momentul producerii accidentului.

Instanţa de fond trebuia să facă distincţie clară între cele doua norme legale aplicabile, Contractul de Asigurare Facultativa CASCO întocmit în temeiul Legii 136/1995 şi Norma 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule RCA şi evident între cei 2 termeni ce descriu valoarea autovehiculului la data producerii accidentului. Dând astfel relevanţă legislaţiei aplicabile, respectiv Legea 136/1995 coroborată cu Contractul de asigurare, instanţa urma să reţină că termenul folosit în contract - valoarea autovehiculului la momentul producerii riscului asigurat - este în fapt valoarea reală a autovehiculului la momentul producerii riscului asigurat.

În condiţiile în care instanţa de fond ar fi stabilit în mod corect norma legală aplicabilă şi termenul corect, ar fi analizat şi modalitatea de calcul a despăgubirii şi ar fi observat cu certitudine din actele depuse la dosar că valoarea de 43.129,40 RON a fost calculată pornind de la valoarea de piaţă a unui autoturism similar şi nu de la valoarea reală, ambele la data accidentului.

Totodată, recurentul consideră că instanţa a încălcat prevederile art. 1266 şi urm. noul C. civ. privind interpretarea contractelor.

În considerentele hotărârii atacate, instanţa a interpretat clauzele contractuale în sensul literal al termenilor, iar nu după voinţa concordantă a părţilor.

În acest sens, instanţa a reţinut că dispoziţiile cuprinse la Cap. 4.4.1 din Condiţii Speciale se referă la suma asigurată şi că autovehiculul se asigură la valoarea reală şi totodată a reţinut că, în speţă se aplică prevederile pct. 5.6. lit. b) din Condiţiile Speciale, potrivit cărora despăgubirea nu va depăşi valoarea autovehiculului la momentul producerii riscului asigurat.

De asemenea, instanţa era datoare să interpreteze clauzele contractuale unele prin altele, dând fiecăreia înţelesul ce rezultă din ansamblul contractului.

Astfel, din moment ce autovehiculul a fost asigurat la valoarea reală la momentul încheierii contractului şi instanţa a reţinut acest aspect, este evident că despăgubirea trebuia acordată tot la valoarea reală a acestuia, însă de această dată, la momentul producerii accidentului, dar în mod evident având aceeaşi metodă de calcul.

Instanţa de fond, însă, a reţinut 2 termeni distincţi, astfel: la încheierea contractului - valoarea reală - 21.510 euro (astfel cum este definită şi calculată în Condiţiile Generale), iar la momentul producerii accidentului - valoarea autovehiculului la acest moment, care reprezintă în realitate valoarea de piaţă şi anume 12.115 euro.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat

Pentru a ajunge la această soluţie, instanţa a avut în vedere următoarele considerente.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. Înalta Curte constată că deşi recurentul invocă acest motiv de recurs, nu îl argumentează.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Decizia nr. 670/05.07.2016, în urma analizei dosarului de daună, autoritatea pârâtă FGA a admis cererea de plată formulată de reclamant pentru suma de 43.129,40 RON şi a respins cererea de plată cu privire a suma de 33.446,20 RON.

La emiterea acestei decizii Fondul de garantare a motivat că întrucât suma necesară reparaţiei, conform devizului emis de unitatea service reparatoare S.C. C. S.R.L., este de 84402,24 RON, mai mare decât valoarea autoturismului avariat la data producerii accidentului, a reţinut că suma datorată ce poate fi acordată este în cuantum de 43129,40 RON, aceasta fiind calculată la valoarea autovehiculului la momentul producerii accidentului neputându-se lua în considerare valoarea de nou a autovehiculului astfel cum a solicitat recurentul-reclamant prin cererea de despăgubire.

În considerentele deciziei este menţionată Norma nr. 23/2014, însă s-a constatat că este o eroare materială întrucât, din conţinutul deciziei rezultă că argumentele şi calculele au fost prezentate în raport cu dispoziţiile Cap. 5 din Condiţiile Speciale privind asigurarea de avarii şi furtul a autovehiculelor emise de B..

Dispoziţiile cuprinse la Cap. 4.4.1 din Condiţii Speciale se referă la suma asigurată precizându-se că autovehiculul se asigură la valoarea reală la data intrării în valabilitatea a contractului de asigurare.

În cauză, obiectul litigiului se referă însă la constatarea daunelor şi plata despăgubirilor, aspecte care sunt reglementate la Cap. 5 din Condiţii Speciale şi anume, la pct. 5.6 lit. b), potrivit cărora:

"Dacă valoarea estimată a reparaţiilor depăşeşte 80% din suma asigurată se va considera că s-a produs daună totală economică. În acest caz despăgubirea nu va depăşi (…) b) valoarea autovehiculului la momentul producerii riscului asigurat, din care se scade valoarea la acelaşi moment a epavei autovehiculului".

Recurentul critică sentinţa de fond susţinând în mod greşit că motivarea instanţei de fond ar fi străină de natura cauzei, în sensul că recurentul nu ar fi solicitat niciodată să fie despăgubit la valoarea de nou a autovehiculului, aşa cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond.

Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată, deoarece motivarea soluţiei de respingere pronunţată de instanţa de fond nu are în vedere această critică. Dimpotrivă, instanţa de fond reia în motivare considerentele din Decizia ce i-a fost suspusă controlului judiciar, reţinând motivarea deciziei în vederea analizei, nu ca proprii concluzii, prezentarea cuprinsului deciziei în raport de criticile aduse prin contestaţie făcând parte din raţionamentul tehnico-juridic folosit pentru a ajunge la soluţia dată în cauză.

Considerentele instanţei de fond pentru care aceasta a respins acţiunea recurentului se regăsesc în ultimele 4 paragrafe ale sentinţei, iar acestea se bazează pe analiza dispoziţiilor Condiţiilor speciale ale contractului de asigurare CASCO dedus judecăţii, dispoziţii ce stabilesc distinct suma asigurată, sumă ce are în vedere valoarea reală a autovehiculului, de stabilirea şi plata despăgubirilor, care au în vedere valoarea autovehiculului la momentul producerii riscului asigurat.

Prin urmare, în soluţionarea acuzei, în mod legal instanţa de fond s-a raportat la condiţiile contractuale generale şi speciale, şi a constatat că în raport de dispoziţiile Capitolului 5 din Condiţiile speciale, respectiv pct. 5.6. lit. b), decizia emisă este legală, menţionarea Normei 23/2014 fiind o eroare materială, calculul făcut fiind în concordanţă cu dispoziţiile citate din Condiţiile Speciale privind asigurarea de avarii şi furt a autovehiculelor încheiată între recurent şi asigurătorul B. S.A..

Astfel, în cadrul instrumentării dosarului de daună, în analizarea documentaţiei aferente dosarului deschis de asigurătorul B. S.A., FGA a constatat că suma de 33446,20 RON pretinsă de recurent nu este datorată şi a fost respinsă la plată, având în vedere că valoarea maximă de despăgubire care poate fi acordată este în cuantum de 43129,40 RON, motivat de faptul că suma necesară reparaţiei, conform devizului emis de către unitatea service reparatoare S.C. C. S.R.L., respectiv de 84402,24 RON este mai mare decât valoarea autovehiculului avariat la data producerii accidentului.

Înalta Curte reţine că valoarea autovehiculului, în funcţie de care se stabileşte dacă este sau nu daună totală, precum şi valoarea despăgubirii care se cuvine asiguratului în caz de daună totală nu este şi nu poate fi " valoarea reală", ci "valoarea autovehiculului la momentul producerii accidentului", valoare care se stabileşte ca valoare medie de piaţă faţă de ofertele existente pe piaţă pentru marca respectivă, raportat la anul fabricaţiei şi numărul de kilometri înregistraţi, respectiv indicatorii de uzură folosiţi în mod curent în procesul de cerere şi ofertă a pieţei autovehiculelor.

Nu se poate face nicio confuzie între suma asigurată, ce face obiectul reglementarii capitolului 4 din Condiţiile speciale de asigurare, respectiv suma maximă ce poate fi plătită de asigurător cu titlu de indemnizaţie de despăgubire şi plata despăgubirilor în cazul daunei totale, respectiv a unui caz particular, reglementat distinct şi complet în cadrul capitolului "Constatarea daunelor şi plata despăgubirilor", care se raportează explicit la valoarea autovehiculului la momentul producerii riscului asigurat, uzura autovehiculului în urma folosirii acestuia de către proprietar sau de către deţinătorii mandataţi ai acestuia nefiind asumată de asigurător, şi neintrând deci în obligaţia sa de despăgubire.

Aşa fiind, Înalta Curte consideră că instanţa de fond a reţinut corect că, în cauză, se aplică dispoziţiile contractuale stabilite de părţi pentru calculul şi plata despăgubirilor şi nu cele privind stabilirea sumei asigurate, astfel că presupusa confuzie între valoarea reală şi valoarea de piaţă făcută de instanţă nu există.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 4057 din 07 decembrie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 24 mai 2019.