Insurer guarantee fund's appeal rejected; compensation shortfall and costs upheld under mandatory repair-price rules.

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 6 septembrie 2016, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, anularea, în parte, a Deciziei nr. 1284 din 1 august 2016 emise de pârât şi obligarea acestuia la plata sumei de 14.888,53 RON, reprezentând diferenţa despăgubirilor, în contul unităţii reparatoare, B. SRL, sau, în cazul în care plata nu se poate face în contul acestei unităţi, în contul său.

În subsidiar, în cazul în care se va considera că nu se poate dispune direct obligarea pârâtei la plată, a solicitat anularea Deciziei nr. 1284 din 1 august 2016 şi obligarea pârâtului FGA la emiterea unei noi decizii prin care să dispună admiterea cererii de plată pentru suma de 24.385,83 RON şi efectuarea plăţii în contul unităţii reparatoare sau în contul său.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin Sentinţa civilă nr. 66 din 16 ianuarie 2017, instanţa a admis acţiunea reclamantei, a anulat, în parte, Decizia nr. 1284 din 1 august 2016 şi a obligat pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către reclamantă a sumei de 14.888,53 RON, reprezentând diferenţa de despăgubiri.

A obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 2.450 RON, cheltuieli de judecată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, pe fond, respingerea contestaţiei, ca nefondată, cu consecinţa menţinerii Deciziei nr. 1284 din 1 august 2016 emise de FGA în Dosarul de daună nr. x

A susţinut recurentul-pârât că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia ope legis obligaţiile vreunui asigurător în faliment, ci are ca scop protejarea creditorilor de asigurare de consecinţele insolvenţei unui asigurător. De asemenea, FGA nu plăteşte pentru asigurătorul în faliment şi nu plăteşte în baza răspunderii contractuale.

Fondul de Garantare a Asiguraţilor plăteşte în baza dispoziţiilor Legii nr. 213/2015 şi a Normei nr. 16/2016 a Autorităţii de Supraveghere Financiară, ca urmare a deschiderii procedurii de faliment şi nicidecum în baza unei răspunderi contractuale, izvorul obligaţiilor fiind diferit.

În cazul dedus judecăţii, debitorul contractual este C. SA, şi nu Fondul de Garantare a Asiguraţilor, fiind vorba despre neexecutarea obligaţiilor de către acest asigurător.

Prejudiciul înseamnă o pierdere generată de lipsa executării conforme, fiind posibilă neexecutarea fără generarea unui prejudiciu.

În cauză, beneficiarul asigurării de tip RCA a suferit un prejudiciu constând în avariile produse la autoturism. Unitatea service a acceptat efectuarea reparaţiilor şi a acceptat ca plata să o efectueze asigurătorul.

Astfel, în acest moment, beneficiarul asigurării, reclamanta, are acoperit prejudiciul, scopul unei asigurări nefiind îmbogăţirea fără justă cauză, ci aducerea autoturismului la starea iniţială. Prejudiciul există dar acesta este la unitatea reparatoare, şi nu la beneficiarul asigurării.

Despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăşi cuantumul pagubei suferite, întrucât despăgubirea are doar caracter reparator şi este menită a aduce o îmbogăţire fără justă cauză asiguratului, în cazul de faţă unităţii reparatoare.

În cauză, există o cerere din partea reclamantei care a ataşat devize estimative făcute de unitatea reparatoare şi o factură, nefăcând dovada plăţii către unitatea reparatoare, prejudiciul neexistând.

Din suma solicitată, FGA a analizat şi a instrumentat, în sistemul Audatex, costul pieselor şi al manoperei, rezultând că nu i se cuvine suma menţionată în devizele de reparaţii şi factura emisă de unitatea service.

Această sumă i se datorează reclamantei, şi nu unităţii reparatoare, reclamanta nefăcând dovada efectivă a prejudiciului suferit. Despăgubirea ce se poate plăti asiguratului nu poate depăşi cuantumul pagubei suferite, cuantum stabilit prin analiza în baza sistemului Audatex ales de FGA, întrucât este cel mai folosit în relaţiile dintre asigurători şi unităţile reparatoare.

A precizat recurentul-pârât că, în practică, se folosesc 3 sisteme, Audatex, Dat şi Eurotax, făcând o descriere a fiecărui sistem.

În cauză, despăgubirea acordată de FGA creditorului de asigurare este egală cu cuantumul pagubei suferite care are caracter reparator, în baza unei analize întocmai în baza condiţiilor de asigurare şi nu în afara lor. Instanţa de fond a impus FGA tarife care depăşesc cu mult cuantumul pagubei suferite.

Astfel, a constatat că nu se justifică acordarea sumei de 14.888,53 RON, fiind evident că preţurile practicate de unitatea service care a procedat la efectuarea reparaţiei pentru acest dosar de daună depăşesc tarifele unităţilor service de reprezentanţă ale mărcii autoturismului avariat.

Devizul întocmit de B. SRL nu a fost depus în totalitate la dosarul de daună, lipsind detalii cu privire la valoarea pieselor şi a identificării automobilului din cadrul sistemului de calcul Audatex.

Nu au fost avute în vedere prevederile art. 51 din Norma ASF 23/2014. Devizul întocmit de B. SRL cuprinde componente ce se presupune că au fost înlocuite fără codificare. În sistemul Audatex sunt introduse preţurile la piese/componente de schimb, preţuri maximale furnizate de către importatori/producători.

Astfel, suma solicitată de reclamantă, în cuantum de 9.455,02 RON reprezintă sumă necuvenită.

Între valoarea prestaţiei executate şi preţul plătit trebuie să existe un echilibru, pe cazuri similare şi având în vedere preţurile agreate de reprezentanţele mărcilor autovehiculelor.

A mai precizat recurentul-pârât că, având în vedere scopul pentru care a fost constituit, trebuie să acţioneze ca un profesionist, neputând plăti "pur şi simplu" la preţurile practicate de unităţile de specialitate dacă se observă o discrepanţă majoră între aceste preţuri şi tarife.

3. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă A. SA a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Înalta Curte, examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este nefondat, neputându-se reţine incidenţa motivului de casare prevăzut la pct. 8 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

4.1. Nu pot fi reţinute alegaţiile recurentului-pârât, referitoare la faptul că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este asigurător, că reclamanta nu ar fi suferit o pagubă şi că are acoperit prejudiciul, şi că prejudiciul există, dar acesta este la unitatea reparatoare şi nu la beneficiarul asigurării. Susţinerile recurentului reprezintă o interpretare proprie a unor dispoziţii din C. civ. (art. 1350, art. 1530, art. 1537), care, însă, nu prezintă relevanţă în cauză.

De asemenea, afirmă, fără temei, că instanţa de fond ar fi reţinut că FGA ar fi succesor cu titlu particular sau universal al vreunui asigurător declarat în faliment.

4.2. Recurentul-pârât a emis decizia ce face obiectul acţiunii, apreciind că nu se justifică acordarea sumei de 24.888,53 RON, pentru că există o diferenţă preţ piese în cuantum de 9.455,02 RON şi o diferenţă de manoperă şi contravaloare materiale de 5.433,51 RON, diferenţă care reiese dintre preţurile practicate de reprezentanţele D. şi preţul care reiese din devizul întocmit de B. SRL.

Constată Înalta Curte că art. 12 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor prevede că "Instrumentarea dosarelor de daună se va face cu respectarea dispoziţiilor legale în vigoare la data producerii evenimentului asigurat şi a condiţiilor de asigurare generale şi specifice prevăzute în contractele de asigurare."

Potrivit art. 51 alin. (3) din Norma nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, "Cuantumul pagubei la vehicule este egal cu costul reparaţiilor părţilor componente sau ale pieselor avariate ori cu costul de înlocuire a acestora, inclusiv cheltuielile pentru materiale, precum şi cele de demontare şi montare aferente reparaţiilor şi înlocuirilor necesare ca urmare a pagubelor produse prin respectivul accident de vehicul, stabilite la preţurile practicate de unităţile de specialitate, la care se adaugă cheltuielile cu transportul vehiculului, precum şi cele efectuate pentru limitarea pagubelor, dovedite cu documente justificative, potrivit art. 53.".

De asemenea, conform alin. (6) şi (7) al articolului menţionat, unităţile de specialitate sunt persoanele juridice legal autorizate, care au în obiectul lor de activitate şi/sau executarea de lucrări de întreţinere şi de reparaţie la vehicule iar costul reparaţiilor efectuate la vehicule se stabileşte pe baza documentelor eliberate de unităţile de specialitate.

4.3. Or, în cauză, devizul a fost întocmit de o unitate de specialitate, B. SRL. Prin deviz au fost detaliate operaţiile, preţurile şi informaţiile necesare plăţii despăgubirii. A fost emisă şi factură pentru piesele şi operaţiunile efectuate la autoturismul reparat.

Urmare a avizării de daună, devizul fiind acceptat de asigurător, a fost constituit Dosarul de daună nr. x

4.4. Astfel, în raport cu situaţia de fapt şi de drept, după cum corect a reţinut prima instanţă, costul reparaţiilor efectuate la autoturismul avariat a fost stabilit cu respectarea dispoziţiilor legale incidente, invocate chiar de recurent prin recurs.

Recurentul-pârât nu contestă calitatea unităţii reparatoare de unitate de specialitate în sensul legii şi nici nu invocă vreun motiv de nulitate a devizului emis de aceasta.

Discrepanţele invocate, privind preţurile practicate de unitatea service care a procedat la efectuarea reparaţiei şi care depăşesc tarifele unităţilor service de reprezentanţă ale mărcii autoturismului avariat, nu pot face obiectul analizei instanţei de contencios administrativ şi fiscal.

Deşi contestă contravaloarea manoperei şi a pieselor astfel cum a fost stabilită prin devizul emis de unitatea reparatoare, recurentul-pârât nu aduce niciun argument relevant şi nu indică nicio dispoziţie legală în temeiul căreia, după emiterea devizului, după acceptarea acestuia de către unitatea asigurătoare (care între timp a intrat în faliment) şi după deschiderea dosarului de daună în condiţiile acceptate, ar putea cenzura suma stabilită prin deviz şi factură.

4.5. Prin urmare, reţinând că sentinţa de fond este dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi al art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

Ca urmare a soluţiei, în temeiul art. 453 C. proc. civ., recurentul va fi obligat să plătească intimatei-reclamante cheltuielile de judecată efectuate de aceasta, constând în onorariu avocaţial, cheltuieli dovedite cu factura depusă la dosar.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva Sentinţei nr. 66 din 16 ianuarie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurentul-pârât la plata sumei de 1.785 RON către intimata-reclamantă A., reprezentând cheltuieli de judecată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 23 mai 2019.

GGC - CP