Judicial promotion quotas challenged as discriminatory; appeals rejected for res judicata and unfounded on merits

Şedinţa publică din data de 21 mai 2019

Asupra celor trei contestaţii conexe de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Hotărârile contestate

Prin Hotărârea nr. 42 din 21 ianuarie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât:

"Art. (1) - Stabileşte numărul de posturi la concursul pentru promovarea pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor, pentru anul 2016, respectiv 150 locuri, repartizate după cum urmează: 50 locuri la curţile de apel şi 100 locuri la tribunale.

Art. (2) - Stabileşte numărul de posturi la concursul pentru promovarea pe loc în funcţii de execuţie a procurorilor pentru anul 2016, respectiv 60 posturi, repartizate, după cum urmează: 5 posturi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 15 posturi la parchetele de pe lângă curţile de apel şi 40 posturi la parchetele de pe lângă tribunale".

Prin Hotărârea nr. 92 din 28 ianuarie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât: "Art. 1 - Aprobă organizarea concursului de promovare în funcţii de execuţie, efectivă şi pe loc, a judecătorilor şi procurorilor, la Bucureşti, la data de 3 aprilie 2016, conform calendarului propus de Institutul Naţional al Magistraturii, cu menţiunile din nota direcţiei de specialitate, astfel cum rezultă din anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 - Aprobă scoaterea la concurs a locurilor stabilite prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42/21.01.2016 pentru promovarea pe loc, respectiv 100 locuri la tribunale, 50 locuri la curţi de apel, 5 locuri la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 15 locuri la parchetele de pe lângă curţile de apel şi 40 locuri la parchetele de pe lângă tribunale, cu menţiunea că între acestea nu sunt incluse locuri pentru instanţele şi parchetele militare;

Art. 3 - Aprobă alocarea pe materii a locurilor aprobate, prin Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42/21.01.2016, pentru promovarea pe loc, după cum urmează:

a) 100 locuri la tribunale, astfel: Drept penal - 23 locuri; Drept comercial - 20 locuri; Drept administrativ - 15 locuri; Drept financiar şi fiscal - 7 locuri; Drept civil -20 locuri; Dreptul familiei - 5 locuri; Dreptul muncii - 10 locuri;

b) 50 locuri la curţi de apel, astfel: Drept penal - 12 locuri; Drept comercial - 6 locuri; Drept administrativ - 14 locuri; Drept financiar şi fiscal- 4 locuri; Drept civil - 8 locuri; Dreptul muncii - 6 locuri;

Art. 4 - Aprobă alocarea materiei de concurs "drept penal" pentru toate cele 60 locuri aprobate pentru promovarea pe loc la parchetele de pe lângă instanţele judecătoreşti, respectiv 5 locuri la Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 15 locuri la parchetele de pe lângă curţile de apel şi 40 locuri la parchetele de pe lângă tribunale.

Art. 5 - Stabileşte posturile vacante pentru promovarea efectivă în funcţii de execuţie la tribunal şi curţi de apel, conform anexei 2, şi parchetele de pe lângă tribunale şi curţi de apel, conform anexei nr. 3, ambele anexe fiind parte integrantă din prezenta hotărâre, sub rezerva actualizării posturilor vacante de judecător şi procuror, după soluţionarea cererilor de transfer şi a cererilor de pensionare, precum şi altor cereri care determină modificarea situaţiei posturilor de la tribunale şi curţi de apel, în raport cu dispoziţiile din Regulament şi în acord cu măsurile de indisponibilizare dispuse anterior de Consiliu.

Art. 6 - Aprobă includerea posturilor pentru care există propunerea Consiliului Superior al Magistraturii de eliberare din funcţie, în categoria posturilor susceptibile a fi ocupate prin concurs.

Art. 7 - Aprobă includerea posturilor pentru care există cereri de eliberare din funcţie pe rolul Consiliului Superior al Magistraturii şi care urmează a fi analizate până cel târziu la data aprobării concursului în categoria posturilor susceptibile a fi ocupate prin concurs.

Art. 8 - Aprobă includerea în categoria posturilor susceptibile a fi ocupate prin concurs a posturilor de execuţie care se vor vacanta ulterior datei de 28.01.2016, dar în temeiul unor măsuri dispuse de Plen sau Secţii până cel târziu la data aprobării concursului, respectiv data de 28.01.2016.

Art. 9 - Aprobă tematica şi bibliografia concursului, propuse de Institutul Naţional al Magistraturii, conform anexei 4, care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Art. 10 - Aprobă cererile tip de înscriere la concursul de promovare efectivă în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, conform anexelor 5 şi 6, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 11 - Aprobă cererile tip de înscriere la concursul de promovare pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, conform anexelor 7 şi 8, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 12 - Prezenta hotărâre se comunică Direcţiei Resurse Umane şi organizare, pentru a fi pusă în aplicare, conform legii".

Prin Hotărârea nr. 420 din 26 aprilie 2016, Plenul Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât: "Art. 1 - Stabileşte numărul de posturi la concursul pentru promovarea pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor, pentru anul 2016, respectiv 150 locuri, repartizate după cum urmează: 50 locuri la curţile de apel şi 100 locuri la tribunale.

Art. 2 - Stabileşte numărul de posturi la concursul pentru promovarea pe loc în funcţii de execuţie a procurorilor pentru anul 2016, respectiv 60 de posturi repartizate, după cum urmează: 5 posturi la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 15 posturi la parchetele de pe lângă curţile de apel şi 40 de posturi la parchetele de pe lângă tribunale.

Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică Direcţiei Resurse Umane şi organizare, pentru a fi pusă în aplicare, conform legii".

Contestaţiile formulate

Prin acţiunea înregistrată pe rolul înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 11 iulie 2016, sub nr. x/2016, contestatoarea A. a formulat contestaţie împotriva următoarelor hotărâri:

- Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42/21.01.2016, solicitând anularea parţială a acesteia, respectiv a dispoziţiei de la art. 1 prin care este stabilit un anumit număr de locuri scoase la concursul pentru promovarea pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor, pentru anul 2016, şi anume 150 de locuri repartizate după cum urmează: 50 de locuri la curţile de apel şi 100 de locuri la tribunale, ca act administrativ premergător Hotărârii nr. 420/26.04.2016,

- Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 92/28.01.2016, solicitând anularea parţială a acesteia, respectiv a dispoziţiei de la art. 2 şi art. 3 prin care este stabilit un anumit număr de locuri scoase la concurs pentru promovarea pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor, pentru anul 2016, şi anume 150 de locuri repartizate, pe materii, după cum urmează: 50 de locuri la curţile de apel şi 100 de locuri la tribunale ca act administrativ premergător Hotărârii nr. 420/26.04.2016,

- Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 420/26.04.2016, solicitând anularea dispoziţiei de validare a concursului de promovare pe loc doar în ceea ce priveşte numărul limitat de locuri şi anularea dispoziţiei de respingerea a cererii contestatoarei de validare a rezultatului concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor pe loc, organizat la data de 03.04.2016, cu obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri de validare a rezultatului obţinut de aceasta la concursul de promovare a judecătorilor şi procurorilor pe loc, organizat la data de 03.04.2016 şi promovarea sa pe loc, în grad profesional de Curte de Apel, începând cu data de 01.07.2016.

Contestatoarea invocă dispoziţiile art. 27 alin. (1) şi (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, apreciind că acestea impun citarea obligatorie a C.N.C.D. cu ocazia judecării cererii prin care se solicită anularea situaţiilor create prin discriminare.

În motivarea demersului său judiciar, contestatoarea a susţinut că este judecător la Tribunalul Bucureşti şi a participat la concursul de promovare pe loc din data de 03.04.2016, pentru a obţine gradul superior de Curte de Apel la Disciplina Dreptul Muncii.

În urma acestui concurs a obţinut nota 8,025, care este peste media generală 7, aceasta fiind media notelor peste nota 5 obţinute la fiecare dintre cele două probe de concurs (nota 9,60 la proba teoretică şi nota 7,50 la proba practică), conform art. 27 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor din 21.09.2006.

Contestatoarea apreciază că promovarea prin recunoaşterea gradului de Curte de Apel obţinut pe loc se impune indiferent dacă nota se încadrează în numărul limitat de locuri alocat pentru materia dreptul muncii la care a participat, deoarece stabilirea unui număr limitat de locuri pentru promovarea în funcţii de execuţie pe loc este o măsură discriminatorie prin raportare la condiţiile în care promovează personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii, care este asimilat magistraţilor inclusiv sub acest aspect, făcând trimitere la prevederile art. 45 din Legea nr. 303/2004.

A mai susţinut contestatoarea că, din cuprinsul hotărârii Plenului CSM nr. 92/28.01.2016 se observă că organizarea concursului de promovare pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor este condiţionată de asigurarea finanţării corespunzătoare de către Ministerul Justiţiei, în calitatea sa de ordonator principal de credite cu privire la bugetele tuturor instanţelor judecătoreşti, altele decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Analizând comparativ noţiunea de " concurs" şi cea de " examen", se constată că diferenţa o face nu modalitatatea de examinare, ci concurenţa: examenul nepresupunând o competiţie.

Legea nr. 303/2004 foloseşte noţiunea de "examen" în cazurile care nu impun, în mod neapărat, o concurenţă pe loc şi noţiunea de "concurs" cu referire la admiterea în magistratură ori la promovarea magistraţilor în funcţii de conducere sau în funcţii de execuţie, însă, analizând comparativ definiţiile celor două noţiuni, se constată că diferenţa o face nu modalitatea de examinare, ci concurenţa, examenul nepresupunând o competiţie între participanţi.

Contestatoarea a arătat că, pentru promovarea în funcţii de execuţie, toţi magistraţii, judecători şi procurori, sunt obligaţi să participe la un concurs, însă, pentru promovarea în funcţii de execuţie, personalul asimilat magistraţilor susţine doar examene.

Promovarea pe loc nu presupune a priori existenţa unor locuri vacante la instanţele/parchetele superioare, la fel ca şi în cazul asimilaţilor, magistraţilor creându-li-se un regim de promovare mai dezavantajos prin comparaţie.

Critica de nelegalitate a prevederilor contestate din cuprinsul hotărârilor atacate constă în caracterul discriminatoriu al acestora prin raportare la o categorie socioprofesională asimilată în totalitate magistraţilor, respectiv personalul de specialitate juridică din cadrul Ministerului Justiţiei, Ministerului Public, Consiliului Superior al Magistraturii, Institutului Naţional de Criminologie, Institutului Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii.

A mai arătat contestatoarea că, prin instituirea unui concurs, în cazul magistraţilor, chiar pentru promovarea pe loc, care nu presupune în mod obiectiv un număr limitat de locuri, se creează o discriminare faţă de categoria " personalul de specialitate juridică asimilat magistraţilor", adică a celor care copiază statutul magistraţilor. Aceasta deoarece, asimilaţii magistraţilor trebuie doar să îndeplinească cumulat anumite cerinţe mult mai favorabile.

Invocă Hotărârea C.S.M. nr. 621/2006 privind organizarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor, Hotărârea C.S.M. nr. 1260/2014 privind regulamentul de organizare şi desfăşurare a examenului de promovare în funcţii de execuţie a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul aparatului propriu al C.S.M. şi al I.N.M., respectiv Ordinul Ministrului Justiţiei nr. 663/2007 privind Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea examenului de promovare a personalului de specialitate juridică, cu funcţii de execuţie, asimilat judecătorilor şi procurorilor, din Ministerul Justiţiei, susţinând că, în vreme ce judecătorii pot promova, în baza Regulamentului adoptat prin Hotărârea C.S.M. nr. 621/2006, cel mult până la gradul de curte de apel, personalul asimilat judecătorilor şi procurorilor poate promova în grad profesional echivalent celui de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Urmare acestui fapt, tocmai pentru considerentul că Statutul profesional al magistraţilor este identic (conform legii) cu cel al personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, contestatoarea solicită aplicarea aceluiaşi regim de promovare cu cel instituit pentru acesta.

Asimilarea acestui personal, conform dispoziţiilor legale este totală în tot ceea ce priveşte promovarea, singura diferenţă fiind aceea că acesta participă doar la examene, niciodată la concursuri.

Însăşi Curtea Constituţională, în considerentele Deciziei nr. 785/2009, referitoare la admiterea excepţiei de neconstituţionalitate a art. 44 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, a reţinut că "tipul de activitate desfăşurată de personalul de specialitate juridică în aparatul Parlamentului ori al Administraţiei Prezidenţiale este greu să fie asimilat cu activitatea jurisdicţională".

Pentru a sublinia modul restrictiv de promovare impus magistraţilor, susţine contestatoarea că promovarea pe loc nu impune un număr limitat de locuri pentru nici o altă categorie socio-profesională, făcând trimitere la legislaţia ce reglementează statutul altor categorii socioprofesionale, cum ar fi medicii, profesorii, funcţionarii publici, personalul silvic, poliţiştii.

Invocă Decizia Curţii Constituţionale nr. 1038 din 14.09.2010, în cadrul căreia instanţa constituţională a reţinut, cu ocazia analizării excepţiei de neconstituţionalitate asupra

În concluzie, contestatoarea a susţinut că aceasta este critica de nelegalitate a prevederii contestate din cuprinsul hotărârilor contestate: caracterul discriminatoriu al acestora prin raportare la o categorie socioprofesională asimilată în totalitate magistraţilor, respectiv personalul de specialitate juridică din cadrul Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii.

In cuprinsul contestaţiei a fost invocată excepţia de neconstituţionalitate a art. 45 din Legea nr. 303/2004.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 12 iulie 2016, sub nr. x/2016, contestatoarea B. a formulat contestaţie împotriva următoarelor hotărâri:

- Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42/21.01.2016, solicitând anularea parţială a acesteia, respectiv a dispoziţiei de la art. 1 prin care este stabilit un anumit număr de locuri scoase la concursul pentru promovarea pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor, pentru anul 2016, şi anume 150 de locuri repartizate după cum urmează: 50 de locuri la curţile de apel şi 100 de locuri la tribunale,

- Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 92/28.01.2016, solicitând anularea parţială a acesteia, respectiv a dispoziţiei de la art. 2 şi art. 3 prin care este stabilit un anumit număr de locuri scoase la concurs pentru promovarea pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor, pentru anul 2016, şi anume 150 de locuri repartizate, pe materii, după cum urmează: 50 de locuri la curţile de apel şi 100 de locuri la tribunale,

- Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 420/26.04.2016, ca act final emis de Plenul CSM privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, respectiv în ceea ce priveşte art. 4 al acestei hotărâri, prin care s-a respins cererea contestatorului de validare a rezultatelor concursului de promovare pe loc, organizat la data de 03.04.2016 şi obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri de validare a rezultatelor obţinute de acesta la concursul de promovare a judecătorilor şi procurorilor pe loc, organizat la data de 03.04.2016 şi promovarea sa pe loc, în grad profesional de tribunal, începând cu data de 01.07.2016 (în acord cu art. 10 din aceeaşi hotărâre), conform art. 28 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor adoptat prin Hotărârea CSM nr. 621/211.09.2006.

În motivarea acţiunii sale, susţine contestatoarea că este judecător în cadrul Judecătoriei Constanţa, din data de 05.07.2010 şi a participat la concursul de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor din data de 03.04.2016, organizat potrivit Hotărârilor Plenului CSM nr. 42/21ş01.2016 şi nr. 92/28.01.2016, pentru a obţine gradul profesional de tribunal, prin promovare pe loc, la disciplina drept administrativ, având atribuit codul de concurs A1087, nota finală obţinută fiind 9,05 (9,20 la proba teoretică şi 9,00 la proba practică), ceea ce reprezintă mai mult decât media generală 7 şi respectiv 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs, astfel cum impune art. 27 alin. (2) din Regulamentul de concurs.

La data de 25.04.2016 a înaintat către CSM o cerere de validare a rezultatului final pe care l-a obţinut la concursul de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor din data de 03.04.2016 şi pe cale de consecinţă, promovarea sa prin recunoaşterea gradului profesional de tribunal (promovare pe loc), conform art. 28 alin. (2) din Regulamentul de concurs.

Prin articolul 8 al Hotărârii CSM nr. 420/26.04.2016 i-a fost respinsă această cerere, reţinându-se că " promovarea pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor este o modalitate de promovare în funcţie diferită faţă de modalitatea de promovare a personalului de specialitate juridică (asimilat judecătorilor şi procurorilor) reglementată în mod diferit".

Apreciază contestatoarea că recunoaşterea gradului profesional de tribunal obţinut prin promovarea pe loc se impune indiferent dacă nota pe care o obţinut-o se încadrează în numărul limitat de locuri alocat pentru materia la care a susţinut concursul, astfel cum s-a stabilit prin hotărârile Plenului CSM ce fac obiectul contestaţiei. Ceea ce contează pentru validarea rezultatului este îndeplinirea condiţiei de notare impuse de art. 27 alin. (2) din Regulamentul de concurs, întrucât stabilirea unui număr limitat de locuri pentru promovarea în funcţiide execuţie pe loc este o măsură discriminatorie, prin raportare la condiţiile în care promovează personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii care este asimilat magistraţilor, inclusiv sub acest aspect.

Invocă dispoziţiile art. 45 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, conform cărora" Judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii".

Din cuprinsul Hotărârii Plenului CSM nr. 92/28.01.2016, se observă că organizarea concursului de promovare pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor este condiţionată de asigurarea finanţării corespunzătoare de către Ministerul Justiţiei, în calitatea sa de ordonator principal de credite cu privire la bugetele tuturor instanţelor judecătoreşti - altele decât Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Apreciază contestatoarea că modul concret în care este reglementată posibilitatea de promovare în funcţii de execuţie pentru judecători, respectiv în limita unui anumit număr de locuri (lăsat la latitudinea ordonatorului de credite) este discriminatoriu, întrucât această categorie profesională a judecătorilor (precum şi cea a procurorilor) este dezavantajată sub acest aspect, în raport de alte categorii profesionale, fără o justificare obiectivă şi rezonabilă.

Invocă astfel dispoziţiile art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, susţinând că, prin instituirea, în cazul magistraţilor, a unui concurs pentru promovarea pe loc (care nu presupune în mod obiectiv un număr limitat de locuri) se creează o discriminare faţă de categoria asimilaţilor, adică a celor care copiază statutul magistraţilor.

În continuare, susţinerile contestatoarei B. sunt în mare parte aceleaşi cu susţinerile contestatoarei A., în final aceasta solicitând aplicarea aceluiaşi tratament cu cel aplicabil în situaţii similare personalului de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii şi recunoaşterea gradului superior obţinut prin promovare pe loc.

În cadrul contestaţiei a invocat şi excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 şi art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, privind statutul judecătorilor şi procurorilor, republicată, şi a dispoziţiilor art. 40 din O.U.G. nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice.

Prin încheierea din data de 26 octombrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016, s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2016 cu termen de judecată la data de 17 ianuarie 2017.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, la data de 13 iulie 2016, sub nr. x/2016, contestatorul C. a formulat contestaţie împotriva următoarelor hotărâri:

- Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42/21.01.2016, solicitând anularea parţială a acesteia, respectiv a dispoziţiei de la art. 1 prin care este stabilit un anumit număr de locuri scoase la concursul pentru promovarea pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor, pentru anul 2016, şi anume 150 de locuri repartizate după cum urmează: 50 de locuri la curţile de apel şi 100 de locuri la tribunale,

- Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 92/28.01.2016, solicitând anularea parţială a acesteia, respectiv a dispoziţiei de la art. 2 şi art. 3 prin care este stabilit un anumit număr de locuri scoase la concurs pentru promovarea pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor, pentru anul 2016, şi anume 150 de locuri repartizate, pe materii, după cum urmează: 50 de locuri la curţile de apel şi 100 de locuri la tribunale,

- Hotărârea Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 420/26.04.2016, ca act final emis de Plenul CSM privind cariera şi drepturile judecătorilor şi procurorilor, respectiv în ceea ce priveşte art. 4 al acestei hotărâri, prin care s-a respins cererea contestatorului de validare a rezultatelor concursului de promovare pe loc, organizat la data de 03.04.2016 şi obligarea pârâtului la emiterea unei hotărâri de validare a rezultatelor obţinute de acesta la concursul de promovare a judecătorilor şi procurorilor pe loc, organizat la data de 03.04.2016 şi promovarea sa pe loc, în grad profesional de tribunal, începând cu data de 01.07.2016 (în acord cu art. 10 din aceeaşi hotărâre), conform art. 28 alin. (2) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor adoptat prin Hotărârea CSM nr. 621/211.09.2006.

În motivarea acţiunii sale, susţine contestatorul că este judecător în cadrul Judecătoriei Medgidia, judeţ Constanţa, din data de 05.07.2010 şi a participat la concursul de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor din data de 03.04.2016, organizat potrivit Hotărârilor Plenului CSM nr. 42/21ş01.2016 şi nr. 92/28.01.2016, pentru a obţine gradul profesional de tribunal, prin promovare pe loc, la disciplina drept penal, având atribuit codul de concurs A1642, nota finală obţinută fiind 8,10 (8,40 la proba teoretică şi 8,00 la proba practică), ceea ce reprezintă mai mult decât media generală 7 şi respectiv 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs, astfel cum impune art. 27 alin. (2) din Regulamentul de concurs.

Faţă de această situaţie, a înaintat către CSM o cerere de validare a rezultatului final pe care l-a obţinut la concursul de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor din data de 03.04.2016 şi pe cale de consecinţă, promovarea sa prin recunoaşterea gradului profesional de tribunal (promovare pe loc), conform art. 28 alin. (2) din Regulamentul de concurs.

Prin articolul 4 al Hotărârii Plenului CSM nr. 420/26.04.2016 i-a fost respinsă această cerere, reţinându-se că " promovarea pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor este o modalitate de promovare în funcţie diferită faţă de modalitatea de promovare a personalului de specialitate juridică (asimilat judecătorilor şi procurorilor) reglementată în mod diferit".

Apreciază contestatorul că recunoaşterea gradului profesional de tribunal obţinut prin promovarea pe loc se impune indiferent dacă nota pe care o obţinut-o se încadrează în numărul limitat de locuri alocat pentru materia la care a susţinut concursul, astfel cum s-a stabilit prin hotărârile Plenului CSM ce fac obiectul contestaţiei. Ceea ce contează pentru validarea rezultatului este îndeplinirea condiţiei de notare impuse de art. 27 alin. (2) din Regulamentul de concurs, întrucât stabilirea unui număr limitat de locuri pentru promovarea în funcţiide execuţie pe loc este o măsură discriminatorie, prin raportare la condiţiile în care promovează personalul de specialitate juridică din Ministerul Justiţiei, Ministerul Public, Consiliul Superior al Magistraturii, Institutul Naţional de Criminologie, Institutul Naţional de Expertize Criminalistice şi din Institutul Naţional al Magistraturii care este asimilat magistraţilor, inclusiv sub acest aspect.

În continuare, susţinerile contestatorului C. sunt identice cu susţinerile contestatoarei B., inclusiv sub aspectul invocării excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 şi art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 precum şi a art. 40 din O.U.G. nr. 83/2014.

Prin încheierea din data de 13 decembrie 2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în dosarul nr. x/2016, s-a dispus conexarea dosarului nr. x/2016 la dosarul nr. x/2016 cu termen de judecată la data de 17 ianuarie 2017.

Apărările intimatului

În toate cele trei dosare conexate intimatul Consiliul Superior al Magistraturii a formulat întâmpinări, în cadrul cărora a solicitat respingerea, contestaţiilor, ca neîntemeiate, susţinând în esenţă că, contrar susţinerilor contestatorilor, magistraţii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor reprezintă categorii socio-profesionale distincte, ceea ce justifică stabilirea unor proceduri diferite de promovarea în funcţii de execuţie.

Deşi personalul de specialitate juridică este asimilat magistraţilor în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile acestora, există deosebiri esenţiale prin raportare la natura activităţii efectiv desfăşurate.

Precizează intimatul că asimilarea prevăzută la art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare nu presupune stabilirea unor reguli identice pentru admitere, evaluare, respectiv promovare, date fiind atribuţiile distincte ale fiecărei categorii profesionale viuate în speţă precum şi activitatea efectiv desfăşurată de persoanele încadrate în fiecare dintre cele două profesii.

În cazul judecătorilor şi procurorilor, finanţarea posturilor scoase la concursul de promovare efectivă sau pe loc în funcţii de execuţie este atributul ordonatorilor principali de credite, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public, ce pot comunica Consiliului Superior al Magistraturii un număr limitat de locuri pentru concurs, din raţiuni bugetare.

În ceea ce priveşte promovarea personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, trebuie observat că ordonatorii de credite sunt distincţi, fiecare apreciind în funcţie de bugetul propriu oportunitatea organizării unui astfel de examen.

Dacă pentru magistraţi, articolul 43 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 impune ca un concurs de promovare să fie organizat cel puţin anual, în cazul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, articolul 2 din Hotărârea Plenului nr. 1260/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea examenului de promovare în funcţii de execuţie a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al Institutului Naţional al Magistraturii, stabileşte că respectivul examen se organizează anual, numai dacă este cazul.

În cazul promovării pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, limitarea numărului de locuri pentru concursul de promovare este determinată, în plus faţă de finanţarea locurilor, şi de faptul că judecătorii şi procurării, ulterior promovării pe loc, au posibilitatea de a se transfera la instanţa/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit, în schimb, personalul asimilat nu poate uza de o astfel de procedură.

În acelaşi timp, numărul de locuri scoase la concursul de promovare pe loc este influenţat şi de schemele de personal de la instanţe şi parchete, deoarece în situaţia în care magistraţii care au promovat concursul formulează cereri de transfer, este necesar ca la instanţele şi parchetele la care şi se acordă transferul să existe posturi vacante şi susceptibile de a fi ocupate în această modalitate.

Prin urmare, numărul de locuri stabilit pentru concursul de promovare pe loc este determinat, pe lângă obiectivitatea finanţării corespunzătoare şi de eventuala posibilitate a magistratului de a-şi desfăşura activitatea la instanţa/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit.

Apreciază intimatul că nu poate fi reţinută ca formă de discriminare directă sau indirectă stabilirea unor condiţii de promovare diferite pentru magistraţi şi pentru alte categorii socioprofesional (medici, profesori, militari, funcţionari publici), stabilirea de către legiuitor a unor cerinţe distincte de promovare pentru diverse categorii socio profesionale fiind determinată în primul rând de statutul diferit al acestor categorii şi atribuţiile specifice fiecăruia dintre acestea.

Susţine intimatul că pretinsa discriminare care ar fi săvârşită cu ocazia organizării concursului de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, raportat la examenul de promovare al altor categorii socio-profesionale, nu are nici un fundament juridic, Consiliul Superior al Magistraturii nefăcând altceva decât să pună în executare legea în materia concursurilor de promovare în funcţii de execuţie.

Limitarea prin lege a numărului de locuri scoase la concurs pentru promovarea pe loc a judecătorilor şi procurorilor are, pe lângă raţiuni de ordin bugetar şi raţiuni care ţin de modul de organizare a instanţelor şi parchetelor, de ierarhia acestora şi competenţele ce revin fiecărui grad de jurisdicţie.

Inexistenţa unei asemenea limitări pentru promovarea pe loc a magistraţilor ar conduce la situaţii de neacceptat, avându-se în vedere numărul extrem de mare de candidaţi la astfel de concursuri (peste 2000 de candidaţi la concurs) şi media scăzută cu care se poate promova (media finală 7 şi cel puţin 5 la fiecare din materiile de concurs), medie ce este atinsă într-o proporţie covârşitoare.

Astfel, un număr foarte mare de magistraţi pot obţine gradul superior prin această modalitate de promovare, fără să-şi desfăşoare activitatea la intanţa corespunzătoare gradului obţinut.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004, prin raportare la art. 16 din Constituţia României, invocată de toţi cei trei contestatori, apreciază intimatul că este neîntemeiată.

Cât priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, prin raportare la prevederile art. 124-126 şi art. 132 din Constituţia României, invocată de contestatorii C. şi B., apreciază intimatul că aceasta este, în principal, inadmisibilă şi în subsidiar, neîntemeiată.

În ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor art. 40 din O.U.G. nr. 83/2014, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice îna nul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, prin raportare la prevederile art. 124 alin. (1) şi art. 126 alin. (1) din Constituţia României, invocată de cei doi contestatori mai sus menţionaţi, apreciază intimatul că aceasta este inadmisibilă, nefiind îndeplinite cerinţele impuse în mod cumulativ de prevederile art. 29 din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

În concluzie, intimatul solicită prin întâmpinările formulate respingerea contestaţiilor, ca fiind neîntemeiate.

Prin Precizările depuse la dosar în data de 16.05.2019, intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a invocat excepţia autorităţii de lucru judecat, solicitând admiterea aceste excepţii şi pe cale de consecinţă respingerea contestaţiilor pentru autoritate de lucru judecat, raportat la alte dosare ce s-au aflat pe rolul acestei instanţe, respectiv raportat la dosarele înregistrate pe rolul aceleaşi secţii de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţiei de Contenciois administrativ şi sub nr. x/2016, y/2016 şi y/2016, soluţionate definitiv de instanţa supremă.

Astfel, în ceea ce-i priveşte pe contestatorii A. şi C., se susţine de către intimat că autoritatea de lucru judecat este parţială, în sensul că obiectul dosarelor este parţial identic, iar în ceea ce o priveşte pe contestatoarea B., autoritatea de lucru judecat este totală, fiind vorba de dosare ce au acelaşi obiect, aceleaşi părţi şi aceeaşi cauză.

Faţă de dispoziţiile art. 431 alin. (2) C. proc. civ. intimatul solicită instanţei să facă aplicarea puterii de lucru judecat.

Considerentele Înaltei Curţi asupra celor trei contestaţii conexate

Argumente de fapt şi de drept relevante

În prealabil, Înalta Curte reţine că, prin încheierea de şedinţă din data de 17 ianuarie 2017 s-au admis cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 din Legea nr. 303/2004, formulate de toţi cei trei contestatori din prezenta cauză, respingându-se, ca inadmisibile, cererile de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 87 alin. (1) din Legea nr. 303/2004 şi a dispoziţiilor art. 40 din O.U.G. nr. 83/2014, formulate de contestatorii C. şi B..

În 17 decembrie 2018, s-a ataşat la dosar Decizia Curţii Constituţionale nr. 413 din 19 iunie 2018, prin care a fost soluţionată excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 teza finală din Legea nr. 303/2004, invocată de toţi cei trei contestatori din prezenta cauză, în sensul respingerii acesteia, ca neîntemeiată.

Examinând toate cele 3 contestaţii conexate, în raport de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte, în conformitate cu dispoziţiile art. 248 alin. (1) C. proc. civ., va analiza mai întâi excepţia autorităţii de lucru judecat, invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, pe care o va admite, pentru următoarele considerente:

Articolul 432 C. proc. civ. reglementează excepţia autorităţii de lucru judecat ca o excepţie de fond, peremptorie şi absolută.

Principiul autorităţii de lucru judecat este un principiu de interes general, care corespunde necesităţii de stabilitate juridică, potrivit căruia ceea ce s-a hotărât într-un act de jurisdicţie se consideră că exprimă adevărul şi judecata, nu mai poate fi reluată, fiind un principiu diriguitor deopotrivă, pentru părţile litigante şi judecătorii care au decis prin hotărârea lor, în mod definitiv, asupra unui litigiu.

Autoritatea de lucru judecat pune capăt, definitiv oricărui litigiu în care părţile au uzat deja de toate căile de atac deschise şi puse la dispoziţia lor de către lege.

Excepţia autorităţii de lucru judecat are la bază regula că o acţiune nu poate fi judecată decât o singură dată (non bis in idem) şi impune condiţia identităţii de acţiuni care, potrivit legii, reclamă acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi aceleaşi părţi, astfel încât, o constatare făcută prin hotărâre judecătorească definitivă nu trebuie să fie contrazisă de o altă hotărâre, tocmai în scopul de a se realiza o administrare uniformă a justiţiei. Deci, principiul autorităţii lucrului judecat împiedică nu numai judecarea din nou a unui proces terminat, având acelaşi obiect, aceeaşi cauză şi purtat între aceleaşi părţi, ci şi contrazicerile dintre două hotărâri judecătoreşti, în sensul că drepturile recunoscute printr-o hotărâre definitivă să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre ulterioară, dată într-un alt proces.

Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 430 C. proc. civ. conform cărora:

"1)Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată. (2)Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. ", precum şi dispoziţiile art. 431 C. proc. civ. ce prevăd următoarele:

"1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect. 2) Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".

Rezultă, deci, din prevederile legale mai sus menţionate că elementele care caracterizează instituţia autorităţii de lucru judecat sunt identitatea de părţi, de obiect şi de cauză.

Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarelor conexate, din persectiva îndeplinirii cerinţelor prevăzute la art. 430 C. proc. civ. civilă, raportat la deciziile invocate de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, respectiv deciziile nr. 4451/11.12.2018, nr. 1184/13.04.2016 şi nr. 1140/11.04.2016, ce au caracter definitiv, reţine că în cauză există autoritate de lucru judecat cu privire la contestatoarea B. şi autoritate de lucru judecat parţială cu privire la contestatorii A. şi C..

Astfel, în ceea ce o priveşte pe contestatoarea B., Înalta Curte constată că, în data de 18 februarie 2016, a mai formulat o contestaţie împreună cu contestatorii D., E., F., G., H., I., J. şi K., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, în cadrul căreia a solicitat iniţial anularea parţială a Hotărârii Plenului Consiliului Superior al Magistraturii nr. 42/21.01.2016, respectiv a dispoziţiei de la art. 1 prin care este stabilit un anumit număr de locuri scoase la concurs pentru promovarea pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor, pentru anul 2016, respectiv 150 de locuri repartizate după cum urmează: 50 de locuri la curţile de apel şi 100 de locuri la tribunale, respectiva contestaţie fiind înregistrată pe rolul secţiei de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, sub nr. de dosar x/2016

Ulterior, au fost contestate şi Hotărârile Plenului CSM nr. 92/28.01.2016, nr. 420/26.04.2016 şi nr. 494/26.04.2016.

Prin Decizia nr. 4451 pronunţată la data de 11 decembrie 2018, în dosarul nr. x/2016, ce are caracter definitiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins, ca neîntemeiată, contestaţia formulată de contestatorii B., D., K. şi G., în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, astfel cum a fost modificată, împotriva Hotărârilor nr. 42/21.01.2016, nr. 92/28.01.2016, nr. 420/26.04.2016 şi nr. 494/26.04.2016 emise de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Analizându-se conţinutul Deciziei nr. 4451/11.12.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016, prin raportare la contestaţia formulată de aceeaşi parte în prezenta cauză (înregistrată sub nr. de dosar x/2016, conexat la dosarul nr. x/2016), se constată că există autoritate de lucru judecat, fiind îndeplinită tripla identitate de elemente: părţi, obiect şi cauză. Astfel, Înalta Curte constată că, atât în dosarul de faţă cât şi în dosarul nr. x/2016 contestatoarea B. şi Consiliul Superior al Magistraturii au avut calitatea de părţi, că în ambele dosare contestatoarea B. a solicitat anularea parţială a Hotărârii Plenului CSM nr. 42/21.01.2016, respectiv a dispoziţiei de la articolul 1, anularea parţială a Hotărârii CSM nr. 92/28.01.2016, respectiv a dispoziţiei de la articolul 2, precum şi anularea în parte a Hotărârii nr. 420/26.04.2016, în ceea ce priveşte respingerea cererilor de validare a rezultatelor concursului de promovare a judecătorilor şi procurorilor pe loc, organizat la data de 03.04.2016, cauza cererilor fiind aceeaşi.

Astfel, Înalta Curte reţine că în cauză sunt aplicabile prevederile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., motiv pentru care, contestaţia formulată de contestatoarea B., împotriva Hotărârilor Plenului CSM nr. 42/21.01.2016, nr. 92/28.01.2016 şi nr. 420/26.04.2016, în cadrul dosarului nr. x/2016, conexat la dosarul de faţă nr. x/2016, urmează a fi respinsă, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, raportat la Decizia nr. 4451/11.12.2018 pronunţată în dosarul nr. x/2016, ce are caracter definitiv.

Astfel cum s-a reţinut în doctrină şi practica judiciară, autoritatea de lucru judecat cunoaşte două manifestări procesuale - aceea de excepţie procesuală şi aceea de prezumţie, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părţi.

În manifestarea sa care interesează prezenta cauză, aceea de excepţie procesuală, autoritatea de lucru judecat presupune tripla identitate de elemente- a doua cerere are acelaşi obiect, este întemeiată pe aceeaşi cauză şi este între aceleaşi părţi, făcută de ele şi în contra lor în aceeaşi calitate- şi corespunde unui efect negativ, extinctiv, de natură să oprească a doua judecată.

În ce priveşte aspectul pozitiv, reglementarea puterii de lucru judecat sub forma prezumţiei vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Partea care a câştigat procesul se poate prevala de dreptul recunoscut prin hotărârea judecătorească într-un nou proces, care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior . Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.

În speţă, se constată că este dedusă judecăţii o a doua contestaţie cu acelaşi obiect, întemeiată pe aceeaşi cauză, între aceleaşi părţi, în condiţiile în care o altă contestaţie împotriva Hotărârilor Plenului CSM nr. 42/21.01.2016, nr. 92/28.01.2016 şi nr. 420/26.04.2016, între aceleaşi părţi, a fost deja soluţionată definitiv prin Decizia nr. 4451 din 11 decembrie 2018 în dosarul nr. x/2016, nefiind admisibilă o nouă judecată, conform art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Având în vedere aceste considerente, Înalta Curte va admite excepţia autorităţii de lucru judecat şi pe cale de consecinţă, va respinge contestaţia formulată de contestatoarea B. împotriva Hotărârilor Plenului CSM nr. 42/21.01.2016, nr. 92/28.01.2016 şi nr. 420/26.04.2016, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

În ceea ce priveşte excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, cu referire la contestaţiile formulate de contestatorii A. şi C., Înalta Curtea constată că, în privinţa lor există o autoritate de lucru judecat parţială, raportat la Deciziile nr. 1184/13.04.2016 şi nr. 1140/11.04.2016, motiv pentru care urmează a admite ca atare excepţia, având în vedere următoarele considerente:

Prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 19.02.2016 sub nr. de dosar x/2016, contestatoarea A. alături de alţi contestatori, în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat instanţei să dispună anularea parţială a Hotărârii Plenului CSM nr. 42/21.01.2016, respectiv a dispoziţiei de la punctul 1 din această hotărâre, prin care s-a stabilit un anumit număr de locuri scoase la concursul de promovare pe loc în funcţii de execuţie pentru judecători, mai exact 150 de locuri, după cum urmează: 50 de locuri la curţile de apel şi 100 de locuri la tribunale.

Ulterior, contestatorii au solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu intimatul CSM, să dispună anularea parţială şi a Hotărârii nr. 92/28.01.2016, respectiv a dispoziţiei cuprinse la art. 2 al acesteia, prin care s-a aprobat numărul de locuri scoase la concursul pentru promovarea pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor în anul 2016, cerând, totodată, introducerea în proces a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării, temeiul legal al cererii de extindere a cadrului procesual pasiv fiind cel arătat în cuprinsul prevederilor art. 27 alin. (1) şi (3) din O.G. nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare.

Prin Decizia nr. 1184 din data de 13 aprilie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016, ce are caracter definitiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatoarea A. alături de alţi contestatori, împotriva Hotărârilor nr. 42 din 21 ianuarie 2016 şi nr. 92 din 28 ianuarie 2016, pronunţate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, reţinând că acestea sunt acte preparatorii ce nu produc efecte juridice prin ele însele, dar care sunt premergătoare elaborării actului producător de efecte juridice, respectiv hotărârea de validare a concursului.

Contestaţia formulată de contestatoarea A. şi înregistrată sub număr de dosar x/2016, ce face obiectul prezentei judecăţi alături de contestaţiile conexate formulate de B. şi C., a vizat Hotărârile Plenului CSM nr. 42 din 21 ianuarie 2016, nr. 92 din 28 ianuarie 2016 şi nr. 420/26.04.2016.

Se observă astfel că există o autoritate de lucru judecat parţială cu privire la contestatoarea A., faţă de Decizia nr. 1184 pronunţată la data de 13 aprilie 2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, această instanţă statuând definitiv cu privire la contestaţia formulată împotriva Hotărârilor Plenului CSM nr. 42 din 21 ianuarie 2016 şi nr. 92 din 28 ianuarie 2016, nu şi cu privire la Hotărârea Plenului CSM nr. 420/26.04.2016, Pe cale de consecinţă, urmează a se admite excepţia autorităţii de lucru judecat parţială şi a se respinge contestaţia formulată de contestatoarea A. împotriva celor două hotărâri mai sus menţionate, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

Cât priveşte contestaţia formulată de aceeaşi parte, contestatoarea A., împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 420/26.04.2016, urmează a fi analizată pe fond, în condiţiile în care nu există autoritate de lucru judecat, aceasta nefăcând obiectul analizei judecătoreşti în cadrul Deciziei nr. 1184/13.04.2016.

În ceea ce-l priveşte pe contestatorul C., se constată că, prin contestaţia înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 17.02.2016 sub nr. de dosar x/2016, acesta alături de alţi contestatori (respectiv L., M., N. şi O.), în contradictoriu cu intimatul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat instanţei să dispună anularea parţială a Hotărârii Plenului CSM nr. 42/21.01.2016, respectiv a dispoziţiei de la punctul 1 din această hotărâre, prin care s-a stabilit un anumit număr de locuri scoase la concursul de promovare pe loc în funcţii de execuţie pentru judecători, mai exact 150 de locuri, după cum urmează: 50 de locuri la curţile de apel şi 100 de locuri la tribunale.

La data de 07.03.2016, contestatorii au formulat o cerere adiţională, solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu intimatul CSM, să dispună şi anularea parţială a Hotărârii nr. 92/28.01.2016, respectiv a dispoziţiei cuprinse la art. 2 al acesteia, prin care s-a aprobat numărul de locuri scoase la concursul pentru promovarea pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor în anul 2016, respectiv 150 de locuri repartizate după cum urmează: 50 de locuri la curţile de apel şi 100 de locuri la tribunale.

Prin Decizia nr. 1140 din data de 11 aprilie 2016 pronunţată în dosarul nr. x/2016, ce are caracter definitiv, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca inadmisibilă, contestaţia formulată de contestatorul C. alături de alţi contestatori, împotriva Hotărârilor nr. 42 din 21 ianuarie 2016 şi nr. 92 din 28 ianuarie 2016, pronunţate de Plenul Consiliului Superior al Magistraturii.

Analizând deopotrivă şi contestaţia ce face obiectul prezentei judecăţi, formulată de acelaşi contestator -C. - şi înregistrată iniţial sub număr de dosar x/2016, conexat cu dosarul de faţă nr. x/2016, Înalta Curte reţine că aceasta vizează Hotărârile Plenului CSM nr. 42 din 21 ianuarie 2016, nr. 92 din 28 ianuarie 2016 şi nr. 420/26.04.2016.

Se observă astfel că există o autoritate de lucru judecat parţială şi cu privire la contestatorul C., faţă de Decizia nr. 1140 pronunţată la data de 11 aprilie 2016 de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2016, această instanţă statuând definitiv cu privire la contestaţia formulată doar cu privire la Hotărârie Plenului CSM nr. 42 din 21 ianuarie 2016 şi nr. 92 din 28 ianuarie 2016, nu şi cu privire la Hotărârea Plenului CSM nr. 420/26.04.2016. Pe cale de consecinţă, urmează a se admite excepţia autorităţii de lucru judecat parţială şi a se respinge contestaţia formulată de contestatorul C. împotriva celor două hotărâri mai sus menţionate, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

Cât priveşte contestaţia formulată de aceeaşi parte - contestatorul C. - cu privire la Hotărârea Plenului CSM nr. 420/26.04.2016, urmează a fi analizată pe fond, în condiţiile în care nu există autoritate de lucru judecat, raportat la dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de toate aceste considerente, dat fiind caracterul definitiv al Deciziilor nr. 4451/11.12.2018, nr. 1184/13.04.2016 şi nr. 1140/11.04.2016, Înalta Curte, având în vedere obiectul contestaţiilor conexate supuse prezentei judecăţi, precum şi dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ., urmează a admite excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la contestatoarea B. şi a respinge contestaţia formulată de aceasta împotriva Hotărârilor Plenului CSM nr. 42/21.01.2016, nr. 92/28.01.2016 şi nr. 420/26.04.2016, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat. Deopotrivă, urmează a admite excepţia autorităţii de lucru judecat parţială cu privire la contestatorii A. şi C. şi în consecinţă, a respinge contestaţiile formulate de aceşia împotriva Hotărârilor Plenului CSM nr. 42/21.01.2016 şi nr. 92/28.01.2016, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

Analizând pe fond contestaţiile conexate formulate de contestatorii A. şi C. împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 420/26.04.2016, Înalta Curte urmează a le respinge, în considerarea următoarelor argumente:

Potrivit dispoziţiilor art. 43 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 303/2004, promovarea judecătorilor şi procurorilor se face numai prin concurs organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente la tribunale şi curţi de apel sau, după caz, la parchete, iar concursul se organizează, anual sau ori de câte ori este necesar, de Consiliul Superior al Magistraturii, prin Institutul Naţional al Magistraturii. Conform art. 45 din lege, judecătorii şi procurorii care îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 44 pot participa la concurs, în vederea promovării pe loc, în limita numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii. Conform art. 1 din Regulament, promovarea judecătorilor şi procurorilor în funcţii de execuţie, efectivă sau pe loc, la tribunale, tribunale specializate, curţi de apel se face numai prin concurs, organizat la nivel naţional, în limita posturilor vacante existente, respectiv a numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii pentru promovarea pe loc. Posturile vacante de conducere de la instanţe şi parchete nu se ocupă prin concursul de promovare în funcţii de execuţie, ci potrivit procedurilor speciale stabilite prin lege şi regulament.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 4 alin. (2) din Regulament, posturile scoase la concurs pentru promovarea efectivă, respectiv locurile scoase la concurs pentru promovarea pe loc, se stabilesc de către Consiliul Superior al Magistraturii, în mod distinct.

Art. 4 alin. (2)2 din acelaşi act normativ, prevede că la promovarea pe loc locurile scoase la concurs se stabilesc la nivel naţional, corespunzător gradelor instanţelor sau parchetelor ierarhic superioare pentru care se organizează concursul; în interiorul fiecărui grad, locurile se stabilesc separat, pe materii de concurs. Numărul de locuri scoase la concurs se stabileşte cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite, iar alocarea locurilor pe materii de concurs se realizează de către Consiliul Superior al Magistraturii, ţinând cont de ponderea numărului de cauze la nivelul gradului de jurisdicţie pentru care se scot locurile la concurs şi de necesităţile sistemului.

După cum se poate observa, în ceea ce priveşte modalitatea de promovare a judecătorilor şi procurorilor la instanţele şi parchetele superioare, reglementarea primară şi cea secundară în materie stabilesc două forme de promovare şi anume efectivă şi pe loc, ambele în limita unui număr de locuri, respectiv în limita posturilor vacante existente pentru promovarea efectivă şi a numărului de locuri aprobat anual de Consiliul Superior al Magistraturii pentru promovarea pe loc.

Principala formă de promovare a magistraţilor este cea efectivă, întrucât noţiunea de "promovare" implică o avansare într-o funcţie sau într-un rang superior şi desfăşurarea propriu zisă a atribuţiilor ce revin funcţiei în care s-a promovat, în timp ce promovarea pe loc trebuie privită ca o formă de avansare subsidiară, aceasta presupunând doar obţinerea gradului superior, cel promovat într-o asemenea modalitate desfăşurându-şi în continuare activitatea la aceeaşi instanţă sau parchet.

Potrivit dispoziţiilor legale sus-menţionate, numărul de locuri alocat pentru promovarea pe loc se stabileşte la nivel naţional, corespunzător gradelor instanţelor şi parchetelor, distinct de cele stabilite pentru promovarea efectivă, cu consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite.

Dispoziţiile art. 27 alin. (3) din Regulamentul privind organizarea şi desfăşurarea concursului de promovare a judecătorilor, aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 621/2006, prevăd că, pentru a fi declarat admis la concurs, candidatul trebuie să obţină cel puţin media generală 7 şi nu mai puţin de 5 la fiecare dintre cele două probe de concurs menţionate la art. 17.

În cazul promovării pe loc, ocuparea locurilor se realizează în ordinea mediilor obţinute, în limita numărului de locuri scoase la concurs aferente gradului profesional şi materiei pentru care s-a optat (art. 28 alin. (5) din Regulament).

Prin urmare, promovarea pe loc a judecătorilor şi procurorilor se organizează pentru un număr limitat de locuri, iar pentru a fi declaraţi admişi, candidaţii trebuie să îndeplinească două condiţii cumulative, respectiv: să se încadreze în numărul de locuri scoase la concurs şi să obţină nota minimă prevăzută de art. 27 alin. (2) din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului CSM nr. 621/2006.

În situaţia contestatorilor din prezenta cauză, nu au fost îndeplinite aceste două condiţii cumulative, în sensul că, deşi au obţinut media minimă prevăzută de art. 27 alin. (2) din Regulament, nu s-au încadrat în numărul de locuri scoase la concurs, respectiv 50 de locuri la curţile de apel şi 100 de locuri la tribunale.

Stabilirea distinctă a numărului de locuri pentru promovarea efectivă şi respectiv promovarea pe loc are la bază şi raţiuni de ordin bugetar, întrucât în ceea ce priveşte promovarea efectivă, numărul de locuri scoase la concurs sunt deja finanţate, prin evidenţierea lor pe schemele instanţelor, în timp ce scoaterea la concurs a unor posturi pentru promovarea pe loc, separat de posturile vacante efectiv în sistem la nivelele superioare, implică un efort bugetar suplimentar, astfel că pentru organizarea concursului de promovare pe loc este necesară asigurarea în prealabil a finanţării necesare de către ordonatorii principali de credite, respectiv Ministerul Justiţiei.

Faţă de aceste dispoziţii legale, în mod corect Plenul Consiliului Superior al Magistraturii, prin Hotărârea nr. 420/26.04.2016, a validat rezultatele concursului de promovare din 03.04.2016 şi a respins solicitările de recunoaştre a gradului profesional pentru magistraţii clasaţi în afara numărului de locuri aprobate pentru promovarea pe loc, cum este şi cazul contestatorilor A. şi C..

Înalta Curte analizând în continuare contestaţiile conexate formulate de cei doi contestatori, constată că principala critică a acestora se referă la existenţa unui tratament discriminatoriu cu privire la forma de promovare pe loc a judecătorilor şi procurorilor, în raport de modalitatea de promovare a personalului asimilat magistraţilor, cei doi contestatori făcând trimitere tangenţială şi la alte categorii socio-profesionale, cum ar fi medicii, profesorii, funcţionarii publici.

Potrivit art. 2 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000 privind prevenirea şi sancţionarea tuturor formelor de discriminare, prin discriminare se înţelege orice deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, pe bază de rasă, naţionalitate, etnie, limbă, religie, categorie socială, convingeri, sex, orientare sexuală, vârstă, handicap, boală cronică necontagioasă, infectare HIV, apartenenţă la o categorie defavorizată, precum şi orice alt criteriu care are ca scop sau efect restrângerea, înlăturarea recunoaşterii, folosinţei sau exercitării, în condiţii de egalitate, a drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale sau a drepturilor recunoscute de lege, în domeniul politic, economic, social şi cultural sau în orice alte domenii ale vieţii publice. Conform alineatului trei al aceluiaşi articol, sunt discriminatorii, prevederile, criteriile sau practicile aparent neutre care dezavantajează anumite persoane, pe baza criteriilor prevăzute la alin. (1), faţă de alte persoane, în afara cazului în care aceste prevederi, criterii sau practici sunt justificate obiectiv de un scop legitim, iar metodele de atingere a acelui scop sunt adecvate şi necesare. Astfel, în lumina dispoziţiilor art. 2 din O.G. nr. 137/2000, discriminarea poate fi invocată numai în raport de anumite situaţii identice, similare sau analoage în care se află două sau mai multe persoane, faţă de care se aplică un tratament diferenţiat, fără ca acest tratament să fie justificat obiectiv de un scop legitim şi fără ca metodele de atingere a acelui scop să fie adecvate şi necesare.

Pentru a stabili dacă în cauza de faţă s-a comis o faptă discriminatorie trebuie analizat ce reprezintă o acţiune discriminatorie astfel cum această noţiune a fost cristalizată în practica instanţelor europene.

Dreptul la egalitate este dreptul tuturor fiinţelor umane de a fi egale în demnitate, de a fi tratate cu respect şi consideraţie şi de a participa în condiţii de egalitate cu ceilalţi la orice aspect al vieţii economice, sociale, politice, culturale sau civile. Toate fiinţele umane sunt egale în faţa legii şi au dreptul la protecţie şi beneficiu egale în faţa legii. Dreptul de a nu fi discriminat este un drept de sine stătător, fundamental, subsumat dreptului la egalitate.

Discriminarea trebuie interzisă acolo unde aceasta are loc pe criterii de rasă, culoare, etnie, origine, sex, sarcină, maternitate, statut civil, familial sau profesional, limbă, religie sau credinţă, opinie politică sau de alt gen, origine la naştere, naţională sau socială, naţionalitate, statut economic, asociere cu o minoritate naţională, orientare sexuală, identitate de gen, vârstă, dizabilitate, stare de sănătate, predispoziţie genetică sau de altă natură spre boală sau o combinaţie a oricărora dintre aceste criterii, sau în baza unor caracteristici asociate cu oricare dintre aceste criterii.

Discriminarea directă se produce atunci când dintr-un motiv legat de unul sau mai multe dintre criteriile interzise o persoană sau un grup de persoane sunt tratate mai puţin favorabil decât o altă persoană sau grup de persoane, sunt, au fost sau ar fi tratate într-o situaţie comparabilă; sau când dintr-un motiv legat de unul sau mai multe dintre criteriile interzise o persoană sau un grup de persoane sunt supuse unui prejudiciu. Discriminarea directă poate fi permisă doar în situaţii excepţionale, când poate fi justificată în raport cu nişte criterii strict definite.

Discriminarea indirectă apare atunci când o prevedere, criteriu sau practică ar plasa persoanele ce posedă un statut sau o caracteristică asociate cu unul sau mai multe dintre criteriile interzise într-un dezavantaj specific comparativ cu alte persoane, cu excepţia situaţiei în care acea prevedere, criteriu sau practică poate fi justificată de un scop legitim, iar mijloacele de a atinge acel scop sunt adecvate şi necesare.

În cazul judecătorilor şi procurorilor, finanţarea posturilor scoase la concursul de promovare efectivă sau pe loc în funcţii de execuţie este atributul ordonatorilor principali de credite, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public, care pot comunica Consiliului Superior al Magistraturii un număr limitat de locuri pentru concurs, din raţiuni bugetare, în timp ce în privinţa promovării personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, ordonatorii de credite sunt distincţi, fiecare apreciind în funcţie de bugetul propriu, oportunitatea organizării unui astfel de examen.

Jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului a statuat că diferenţa de tratament devine discriminare, în sensul art. 14 din Convenţie, doar atunci când autorităţile statale "introduc distincţii între situaţii analoage şi comparabile", fără ca ele să se bazeze pe "o justificare rezonabilă şi obiectivă" (Hotărârea C.E.D.O., pronunţată în cauza Fredin contra Suediei, la 18.02.1991, parag. 60, Hotărârea C.E.D.O., pronunţată în cauza Hoffmann contra Austriei, 23.06.1993, parag. 31, Hotărârea C.E.D.O., pronunţată în cauza Spadea şi Scalabrino contra Italiei, la 28.09.1995).

Deci, pentru a putea vorbi de discriminare, situaţiile în discuţie trebuie să fie comparabile, adică persoanele aflate în situaţii analoage sau comparabile, în materie, să beneficieze de un tratament preferenţial.

Din dispoziţiile menţionate mai sus rezultă că discriminarea trebuie să rezulte dintr-o acţiune a unei alte persoane, acţiune constând într-o deosebire, excludere, restricţie sau preferinţă, bazată pe unul din criteriile menţionate mai sus. În cazul de faţă nu se poate reţine o astfel de acţiune din partea intimatului Consiliul Superior al Magistraturii, din probele administrate în cauză nu a rezultat că acesta a acţionat dintr-un motiv legat de unul sau mai multe dintre criteriile interzise.

Contrar susţinerilor celor doi contestatori, magistraţii şi personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor reprezintă categorii socio-profesionale distincte, ceea ce justifică stabilirea unor proceduri diferite de promovare în funcţii de execuţie.

Deşi personalul de specialitate juridică este asimilat magistraţilor în ceea ce priveşte drepturile şi obligaţiile acestora, există deosebiri esenţiale prin raportare la natura activităţii efectiv desfăşurate.

În cazul judecătorilor şi procurorilor, finanţarea posturilor scoase la concursul de promovare efectivă sau pe loc în funcţii de execuţie este atributul ordonatorilor principali de credite, Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public, care pot comunica Consiliului Superior al Magistraturii un număr limitat de locuri pentru concurs, din raţiuni bugetare.

Astfel, potrivit art. 4 alin. (2)2 din Regulament, Consiliul Superior al Magistraturii stabileşte numărului de locuri scoase la concursul de promovare pe loc numai după consultarea prealabilă a ordonatorilor principali de credite - Ministerul Justiţiei şi Ministerul Public.

În ceea ce priveşte promovarea personalului de specialitate juridică asimilat magistraţilor, trebuie observat că ordonatorii de credite sunt distincţi, fiecare apreciind, în funcţie de bugetul propriu, oportunitatea organizării unui astfel de examen.

Totodată, dacă pentru magistraţi, art. 43 alin. (2) din Legea nr. 303/2004 republicată, cu modificările şi completările ulterioare, impune ca un concurs de promovare să fie organizat cel puţin anual, în cazul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor, art. 2 din Hotărârea Plenului nr. 1260/2014 pentru aprobarea Regulamentului privind organizarea şi desfăşurarea examenului de promovare în funcţii de execuţie a personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor din cadrul aparatului propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi al Institutului Naţional al Magistraturii stabileşte că respectivul examen se organizează anual, numai dacă este cazul.

În cazul promovării pe loc în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, limitarea numărului de locuri pentru concursul de promovare este determinată, în plus faţă de finanţarea locurilor, şi de faptul că judecătorii şi procurorii, ulterior promovării pe loc, au posibilitatea de a se transfera la instanţa/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit, în schimb personalul asimilat nu poate uza de o astfel de procedură.

În acelaşi timp, numărul de locuri scoase la concursul de promovare pe loc este influenţat şi de schemele de personal de la instanţe şi parchete, deoarece în situaţia în care magistraţii care au promovat concursul formulează cereri de transfer, este necesar ca la instanţele şi parchetele la care li se acordă transferul să existe posturi vacante şi susceptibile de a fi ocupate în această modalitate.

Prin urmare, numărul de locuri stabilit pentru concursul de promovare pe loc este determinat, pe lângă obligativitatea finanţării corespunzătoare, şi de eventuala posibilitate a magistratului de a-şi desfăşura activitatea la instanţa/parchetul corespunzător gradului profesional dobândit.

Este nefondată susţinerea contestatorilor potrivit căreia în timp ce judecătorii pot promova cel mult până la gradul de curte de apel, personalul asimilat judecătorilor şi procurorilor poate promova în grad profesional echivalent celui de Înaltă Curte de Casaţie şi Justiţie.

Trebuie observat că în cazul personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor promovarea presupune doar dobândirea unei salarizări corespunzătoare gradului profesional obţinut prin examen, nu însă şi dobândirea gradului profesional respectiv.

Astfel, acest personal nu are posibilitatea de a desfăşura activitatea specifică celei de judecător sau procuror în cadrul instanţelor şi parchetelor, spre deosebire de magistraţi, care după dobândirea prin concurs a unui grad profesional pot lucra la instanţa sau parchetul corespunzător.

Nu poate fi reţinută ca formă de discriminare directă sau indirectă stabilirea unor condiţii de promovare diferite pentru magistraţi şi pentru alte categorii socio profesionale (medici, profesori, militari, funcţionari publici), deoarece stabilirea de către legiuitor a unor cerinţe distincte de promovare pentru diverse categorii socio-profesionale este determinată în primul rând de statutul diferit al acestor categorii şi atribuţiile specifice fiecăreia dintre acestea.

În timp ce pentru judecători şi procurori principala formă de promovare are loc pe linie verticală, prin ocuparea efectivă a unui loc vacant la instanţele şi parchetele superioare, în cadrul categoriilor socio-profesionale la care face trimitere tangenţial contestatorul, promovarea în grad are doar o componentă orizontală.

Prin urmare, pretinsa discriminare care ar fi săvârşită cu ocazia organizării concursului de promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor, raportat la examenul de promovare al altor categorii socio-profesionale, nu are niciun fundament juridic, Consiliul Superior al Magistraturii nefăcând altceva decât să pună în executare legea în materia concursurilor de promovare în funcţii de execuţie.

Pe de altă parte, pronunţarea unor hotărâri de către instanţa de judecată prin care s-ar constata existenţa unor situaţii discriminatorii ce îşi au izvorul direct în conţinutul unor norme legale, ar pune în discuţie legitimitatea puterii judecătoreşti de a interfera în competenţele legislativului, prin înlăturarea aplicabilităţii unor acte normative şi instituirea aplicării altora, fiind deci încălcat principiul separaţiei puterilor în stat.

Analizând în integralitate prevederile O.G. nr. 137/2000, Curtea Constituţională a statuat, prin Decizia nr. 1325/2008, că dispoziţiile ordonanţei sunt neconstituţionale în măsura în care din acestea se desprinde înţelesul că instanţele judecătoreşti au competenţa să anuleze ori să refuze aplicarea unor acte normative cu putere de lege, considerând că sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu norme create pe cale judiciară sau cu prevederi cuprinse în alte acte normative, întrucât aceasta încalcă principiul separaţiei puterilor, consacrat în art. 1 alin. (4) din Constituţie, precum şi prevederile art. 61 alin. (1), în conformitate cu care Parlamentul este unica autoritate legiuitoare a ţării.

Or, admiterea prezentei contestaţii ar însemna ca instanţa judecătorească să refuze aplicarea dispoziţiilor art. 43-47 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor, cu modificările ulterioare, considerând că acestea sunt discriminatorii, şi să le înlocuiască cu prevederi cuprinse în alte acte normative, referitoare la promovarea altor categorii socio-profesionale, ceea ce ar contraveni principiului constituţional al separaţiei puterilor în stat.

Înalta Curte, are în vedere deopotrivă şi cele statuate de Curtea Constituţională, prin Decizia nr. 413 din 19 iunie 2018, pronunţată ca urmare a excepţiei de neconstituţionalitate invocată în prezenta cauză.

Prin această decizie a fost respinsă, ca neîntemeiată, excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 45 teza finală din Legea nr. 303/2004 şi s-a constatat că aceste dispoziţii sunt constituţionale în raport de criticile formulate.

În esenţă, Curtea Constituţională a constatat că autorii excepţiei de neconstituţionalitate în comparaţia pe care o realizează cu personalul de specialitate juridică asimilat judecătorilor şi procurorilor nu pornesc de la situaţii de fapt/drept identice/analoge, întrucât promovarea acestora din urmă se realizează, prin examen, pe grade/gradaţii aferente în cadrul funcţiei pe care o ocupă, neexistând posibilitatea de a ocupa o altă funcţie de execuţie decât prin susţinerea tot a unui concurs, nicidecum a unui examen.

A subliniat Curtea Constituţională că principiul egalităţii în drepturi presupune instituirea unui tratament egal pentru situaţii care, în funcţie de scopul urmărit, nu sunt diferite; or, situaţiile prezentate sunt diferite, astfel că nu se poate aplica acelaşi tratament juridic.

De asemenea, Curtea a reţinut că alte categorii profesionale nu pot fi comparate, prin prisma promovării pe loc, cu judecătorii, având în vedere atât diferenţa evidentă de regim constituţional între acestea, cât şi caracterul atipic al instituţiei promovării pe loc, specifică sistemului judecătoresc.

În consecinţă, Curtea Constituţională a apreciat că nu se poate reţine încălcarea art. 16 alin. (1) din Constituţie privind egalitatea în drepturi.

Soluţia Înaltei Curţi şi temeiul juridic al acesteia

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 29 alin. (5)-(9) din Legea privind Consiliul Superior al Magistraturii nr. 317/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, Înalta Curte va admite excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la contestatoarea B. şi în consecinţă, va respinge contestaţia formulată de aceasta împotriva Hotărârilor Plenului CSM nr. 42/21.01.2016, nr. 92/28.01.2016 şi nr. 420/26.04.2016, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, va admite excepţia autorităţii de lucru judecat parţială cu privire la contestatorii A. şi C. şi în consecinţă va respinge contestaţiile formulate de aceştia împotriva Hotărârilor Plenului CSM nr. 42/21.01.2016 şi nr. 92/28.01.2016, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat, respingând totodată contestaţiile conexate formulate de contestatorii A. şi C. împotriva Hotărârii Plenului nr. 420/26.04.2016, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia autorităţii de lucru judecat cu privire la contestatoarea B. şi în consecinţă, respinge contestaţia formulată de aceasta împotriva Hotărârilor Plenului CSM nr. 42/21.01.2016, nr. 92/28.01.2016 şi nr. 420/26.04.2016, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

Admite excepţia autorităţii de lucru judecat parţială cu privire la contestatoarea A. şi în consecinţă, respinge contestaţia formulată de aceasta împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 42/21.01.2016 şi nr. 92/28.01.2016, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

Admite excepţia autorităţii de lucru judecat parţială cu privire la contestatorul C. şi în consecinţă, respinge contestaţia formulată de acesta împotriva Hotărârii Plenului CSM nr. 42/21.01.2016 şi nr. 92/28.01.2016, pentru existenţa autorităţii de lucru judecat.

Respinge contestaţiile conexate formulate de contestatorii A. şi C. împotriva Hotărârii Plenului nr. 420/26.04.2016, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2019.