Validity of unreasoned administrative decision in occupational medicine appeals despite complete case file and exhaustion of specific appeal procedure
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the Occupational Medicine Expert Commission and the employer, thereby upholding the lower court’s judgment which annulled the Commission's administrative decision (Order C-1070/2015) that had invalidated the occupational disease declarations for five workers. The dispute centered on the workers' challenge to the Commission's refusal to confirm their diagnosis of silicosis, where the Commission had repeatedly requested the re-investigation of the cases based on alleged procedural irregularities in the employer's risk identification forms and the public health agency's investigation files. The court ruled that the Commission's decision was annulled because it lacked the mandatory specific legal and factual motivation required of administrative acts, failing to explicitly identify which documents were missing or how the risk factors were incorrectly identified, thereby violating the principles of transparency and legal certainty. The decisive legal basis included Article 7 of Law 554/2004 regarding the admissibility of the challenge after the specific appeal procedure regulated by Order 1256/2008 had been exhausted, and the requirement under Article 159 of Government Decision 1425/2006 that the case file be formally complete, which the court found it was, leaving the Commission to rule on the merits rather than rejecting the file for insufficiently detailed reasoning.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 193 din C. proc. civ, art. 7 din Legea nr. 554/2004, art. 175 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ; Validity of unreasoned administrative decision in occupational medicine appeals despite complete case file and exhaustion of specific appeal procedure: The dispute centered on the workers' challenge to the Commission's refusal to confirm their diagnosis of silicosis, where the Commission had repeatedly requested the re-investigation of the cases based on alleged procedural irregularities in the employer's risk identification forms and the public health agency's investigation files. The court ruled that the Commission's decision was annulled because it lacked the mandatory specific legal and factual motivation required of administrative acts, failing to explicitly identify which documents were missing or how the risk factors were incorrectly identified, thereby violating the principles of transparency and legal certainty. The decisive legal basis included Article 7 of Law 554/2004 regarding the admissibility of the challenge after the specific appeal procedure regulated by Order 1256/2008 had been exhausted, and the requirement under Article 159 of Government Decision 1425/2006 that the case file be formally complete, which the court found it was, leaving the Commission to rule on the merits rather than rejecting the file for insufficiently detailed reasoning.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for the appellate review of the decision in administrative litigation.
Procedural basis for the High Court to dismiss the appeals as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 21 mai 2019
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Olt, la data de 25.01.2016, sub nr. x/2016, reclamanţii A., B., C., D. şi E. au chemat în judecată pe pârâţii Comisia de Experţi de Medicina Muncii, din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Sănătăţii, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce se va pronunţa să dispună anularea Hotărârii nr. C- 1070/19.10.2015 emisă de Comisia de Experţi de Medicina Muncii, precum şi obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentinţa nr. 262 din 20 aprilie 2016, pronunţată de Tribunalul Olt, în dosarul nr. x/2016, a fost admisă excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâta Comisia de Experţi de Medicina Muncii din Cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică şi a fost declinată competenţa de soluţionare a cauzei privind pe reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâţii COMISIA DE EXPERTI DE MEDICINA MUNCII, DIN CADRUL INSTITUTULUI NAŢIONAL DE SĂNĂTATE PUBLICĂ, MINISTERUL MUNCII, FAMILIEI, PROTECŢIEI SOCIALE ŞI PERSOANELOR VÎRSTNICE şi MINISTERUL SĂNĂTĂŢII, în favoarea Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată la data de 04.05.2016 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal sub nr. de dosar x/2016
Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 408/2016 pronunţată în data de 03.10.2016, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâţilor Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice si Ministerul Sănătăţii, respingând acţiunea formulată de către reclamanţii A., B., C., D. şi E. împotriva pârâţilor Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice şi Ministerul Sănătăţii, ca fiind introdusă împotriva unor persoane lipsite de calitate procesuală pasivă.
Totodată, a respins excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de către reclamanţi împotriva pârâtelor Comisia de Experţi de Medicina Muncii din Cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Direcţia de Sănătate Publică Olt şi S.C. F. S.A., admiţând în parte acţiunea formulată de către reclamanţii A., B., C., D. şi E., împotriva pârâtelor Comisia de Experţi de Medicina Muncii din Cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, Direcţia de Sănătate Publică Olt si S.C. F. S.A. şi anulând în parte Hotărârea nr. C - 1070/19.10.2015 emisă de pârâta Comisia de Experţi de Medicina Muncii din Cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică, doar în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi.
Calea de atac exercitată
Împotriva sentinţei nr. 408/2016 din 03 octombrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal au formulat cereri de recurs pârâţii Comisia de Experţi de Medicina Muncii şi S.C. F. S.A..
Pârâta Comisia de Experţi de Medicina Muncii şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi pe fond respingerea cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului, susţine pârâta că prima instanţă, în mod netemeinic şi fără niciun act normativ care să stabilească condiţiile imperative de formă ale hotărârii nr. C 1070/2015 emise de Comisie, a anulat acest act administrativ pentru prezumtive vicii de formă, deşi destinatarul actului este angajatorul S.C. F. S.A., care nu a ridicat obiecţii de fond sau de formă, cu privire la conţinutul ori efectele juridice ale actului, actul administrativ atacat fiind motivat în fapt şi în drept.
Pârâta-recurentă susţine că temeiul legal, respectiv art. 149-162 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii securităţii şi sănătăţii în muncă nr. 319/2016, aprobate prin H.G. nr. 1425/2006, enumeră, în mod expres şi limitativ, documentele care trebuie să facă obiectul dosarului de cercetare a cazului de boală profesională, aspect care nu a fost avut în vedere de către instanţa de fond.
Recurenta-pârâtă arată că, în speţă, Comisia de Experţi de Medicina Muncii, acreditată în temeiul art. 2 din Ordinul comun nr. 1256/443/2008 al M.S.P. şi M.M.F.E.S., a analizat, conform atribuţiilor prevăzute la art. 8 din acelaşi act normativ, contestaţiile formulate de către angajatorul S.C. F. S.A. în cazul părţilor reclamante şi dosarele de cercetare ale cazurilor de îmbolnăvire profesională întocmite şi transmise Comisiei de DSPJ Olt şi, la data de 15.05.2015, a adoptat, cu majoritate simplă de voturi, Hotărârea nr. HC 959/2015, prin care a concluzionat că nu se poate pronunţa asupra caracterului profesional al bolilor semnalate, deoarece nu s-au respectat prevederile legale privind semnalarea, cercetarea şi declararea bolilor profesionale, conform H.G. nr. 1425/2006. Astfel, s-au anulat procesele-verbale şi fişele BP2 aferente, s-a recomandat refacerea cercetării cazurilor cu respectarea H.G. nr. 1425/2006 şi s-a solicitat în mod expres ca dosarele de cercetare să conţină toate documentele prevăzute la art. 159 din H.G. nr. 1425/2006, iar fişa de identificare a factorilor de risc profesional să fie conform modelului din Anexa 3 a H.G. nr. 355/2007, urmând ca DSP Olt să ducă la îndeplinire această hotărâre.
Comisia nu s-a limitat, aşa cum în mod eronat au afirmat reclamanţii, doar la obiecţiunile angajatorului şi a verificat şi modul în care s-au respectat de către DSPJ Olt prevederile legale în vigoare privind cercetarea şi declararea cazurilor de boli profesionale pentru părţile reclamante.
Recurenta-pârâtă susţine că cercetarea şi constatarea cazurilor de boală profesională trebuie să respecte dispoziţiile legale incidente, dar în speţă, dosarele de cercetare a cazurilor de boală profesională erau incomplete sau greşit întocmite, procesele-verbale de cercetare şi fişa de declarare a cazurilor de boală profesională BP2 fiind întocmite fără bază legală şi de un medic de altă specialitate, motiv pentru care s-a dispus anularea acestora.
Consideră că recercetarea cazurilor presupunea, conform practicii de medicina muncii şi legislaţiei în vigoare, internarea reclamanţilor într-o clinică de medicina muncii pentru evaluarea stării lor de sănătate, în raport cu expunerea la noxe, iar semnalarea suspiciunii de boală profesională să se facă numai în cazul în care boala diagnosticată putea fi produsă prin respectiva expunere profesională urmând ca cercetarea să confirme sau să infirme acest lucru. Or, în cazul de faţă, DSPJ Olt nu a refăcut cercetarea, ci doar a trimis completări la dosarele de cercetare iniţiale, respectiv noi procese-verbale şi noi fişe de declarare BP2 şi semnate de medic specialist de medicina muncii precum şi noi Fişe de identificare a factorilor de risc profesional emise de angajator ulterior semnalării, fără ca acestea să menţioneze factorii de risc profesional incriminaţi în producerea bolilor semnalate.
Precizează că nerespectarea prevederilor art. 149 - art. 162 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr. 319/2016, aprobate prin H.G. nr. 1425/2006, a fost sezizată şi de angajatorul S.C. F. S.A. prin formularea unor noi contestaţii şi, ulterior, Comisia de Experţi de Medicina Muncii analizând contestaţiile, la data de 19.10.2015, a adoptat Hotărârea C1070/2015, prin care s-a concluzionat că nu s-au respectat recomandările din hotărârea Comisiei nr. HC 959/15.05.2015, privind refacerea cercetării cazurilor de boli profesionale conform reglementărilor legale, anulând procesele-verbale şi fişele BP2 aferente şi recomandând refacerea cercetării cazurilor cu respectarea H.G. nr. 1425/2006, fără nici o excepţie, iar Fişa de identificare a factorilor de risc profesional să fie conformă cu Anexa 3 din H.G. nr. 355/2007.
Subsumat motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recurenta solicită a fi avute în vedere dispoziţiile art. 155 din H.G. nr. 1425/2006, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a legii securităţii şi sănătăţii în muncă, coroborate cu art. 2 din Ordinul nr. 1256/443/2008, conform cărora Comisia este o entitate fără personalitate juridică, formată din specialişti din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă, iar membrii Comisiei de Experţi de Medicina Muncii hotărăsc cu privire la contestaţiile împotriva proceselor-verbale de cercetare a cazurilor de boli profesionale întocmite de medicul specialist din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană numai în baza documentelor care alcăuiesc dosarul de cercetare a cazurilor de boli profesionale şi a altor documente solicitate în baza art. 5 pct. 3 din Ordinul comun nr. 1256/443/2008.
Susţine recurenta că hotărârea nr. C1070/2015 este motivată în fapt şi în drept, Comisia făcând referire la modalitatea de cercetare şi declarare a cazurilor de îmbolnăvire profesională. Articolele 149-162 din H.G. nr. 1425/2006 enumeră în mod expres şi limitativ documentele care trebuie să facă obiectul dosarului de cercetare a cazului de boală profesională, aspect care nu a fost avut în vedere de instanţa de fond.
Consideră recurenta că, o dezvoltare a motivelor hotărârii mai detaliată decât a apreciat Comisia a fi lămuritor, nu se impunea, întrucât Comisia nu are obligaţia de a reface analize sau alte proceduri ci doar analizează documentele medicale şi de expunere existente în dosarul de contestaţie, având ca rezultat final confirmarea sau infirmarea bolilor profesionale.
În conformitate cu art. 8 pct. 4. din Ordinul comun M.S.P. şi M.M.F.E.S nr. 1256/443/2008, actualizat, Comisia "întocmeşte şi eliberează documentul final privind soluţionarea cazului respectiv, care cuprinde concluziile Comisiei ".
Instanţa de fond, în mod netemeinic şi fără să existe niciun act normativ care să stabilească condiţiile imperative de formă ale hotărârii nr. C 1070/2015 adoptată de Comisie a procedat la anularea acestui act administrativ în considerarea conţinutului acestuia, apreciind în mod arbitrar dificultăţile de înţelegere a conţinutului în raport cu destinatarul.
Destinatarul actului administrativ care face obiectul prezentei cauze nu sunt intimaţii- reclamanţi, ci angajatorul S.C. F. S.A., persoană juridică care beneficiază de suportul de specialitate al unui medic de medicina muncii şi al unui jurist. Destinatarul actului administrativ atacat de intimaţii- reclamanţi nu a ridicat niciun fel de obiecţii de fond sau, după caz, de formă, cu privire la conţinutul, respectiv efectele juridice ale actului emis de Comisie.
De altfel, Comisia a explicat punctual intimaţilor-reclamanţi aspectele legale şi medicale din conţinutul hotărârii cu ocazia răspunsului la plângerile prealabile formulate.
În susţinerea recursului este invocată practică judiciară neunitară a Curţii de Apel Craiova.
Recurenta Comisia de Experţi de Medicina Muncii solicită, în concluzie, admiterea recursului, casarea sentinţei civile nr. 408/2016 din 03 octombrie 2016 şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată instanţei de fond.
Recurenta - pârâtă S.C. F. S.A. prin recursul declarat a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ. şi a solicitat admiterea căii de atac promovate, casarea sentinţei atacate şi, rejudecând cauza, să se dispună:
- respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. C1070 din 19.10.2010 emisă de Comisia de experţi de medicina muncii, pentru neparcurgerea procedurii prealabile, în temeiul dispoziţiilor art. 193 din C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004.
- pe fond, solicită respingerea, ca neîntemeiată, a cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. C1070 din 19.10.2010 emisă de Comisia de experţi de medicina muncii, precum şi obligarea intimaţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată.
Susţine recurenta - pârâtă că instanţa de fond, soluţionând cauza în primă instanţă, a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea dispoziţiilor art. 193 din C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a căror nerespectare atrage incidenţa dispoziţiilor art. 175 din C. proc. civ., care reglementează nulitatea condiţionată, fapt ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., precum şi cu încălcarea mai multor dispoziţii de drept material, în special a celor reglementate de art. 8 din Ordinul nr. 1256/2008, privind atribuţiile Comisiei de experţi de medicina muncii, fapt ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Arată recurenta că instanţa de fond a pronunţat hotărârea cu încălcarea dispoziţiilor art. 193 din C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a căror nerespectare atrage incidenţa art. 175 C. proc. civ., care reglementează nulitatea necondiţionată, fapt ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Apreciază astfel că încălcarea dispoziţiilor art. 193 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, este de natură a atrage incidenţa dispoziţiilor art. 175 din C. proc. civ., ce implică îndeplinirea cumulativă a două condiţii: să existe o încălcare a unor dispoziţii procedurale şi aceatsă încălcare să fi produs părţii care o invocă o vătămare.
Prima condiţie este îndeplinită, respectiv aceea a unei încălcări a unor dispoziţii procedurale, câtă vreme instanţa, nesocotind dispoziţiile art. 193 din C. proc. civ., raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004, a dispus respingerea excepţiei inadmisibilităţii socotind îndeplinită procedura prealabilă.
Normele art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 au caracter imperativ şi impun parcurgerea unei proceduri prealabile sesizării instanţei de contencios administrativ de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim.
Consideră recurenta că intimaţii-reclamanţi din prezenta cauză ar fi trebuit să solicite autorităţii emitente a actului considerat vătămător, respectiv Comisiei de experţi de Medicina Muncii, în termen de 30 de zile de la data comunicării hotărârii nr. C1070 din 19.10.2010 revocarea în tot sau în parte a acestui act. De asemenea, aceştia aveau posibilitatea să sesizeze cu o plângere prealabilă şi organul ierarhic superior Comisiei de experţi de Medicina Muncii, respectiv Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
O astfel de procedură prealabilă nu a fost iniţiată de către intimaţii-reclamanţi în ceea ce priveşte hotărârea nr. C1070 din 19.10.2010 emisă de Comisia de Experţi de Medicina Muncii, mai exact aceştia nu au solicitat revocarea în tot sau în parte a actului administrativ considerat vătămător nici Comisiei de Experţi de Medicina Muncii şi nici organului ierarhic superior, Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
Între documentele depuse în prezenta cauză de către intimaţii - reclamanţi nu se regăseşte şi dovada îndeplinirii procedurii prealabile, or, în atare condiţii, devin incidente dispoziţiile art. 193 alin. (1) C. proc. civ., astfel că se impunea respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea Hotărârii C-1070 din 19.10.2010 emisă de Comisia de experţi de medicina muncii, pentru neparcurgerea procedurii prealabile, în temeiul dispoziţiilor art. 193 C. proc. civ. raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Instanţa de fond însă, nesocotind aceste dispoziţii, a respins excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, deşi în cauză nu a fost parcursă procedura prealabilă, aceasta procedând astfel la o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 193 C. proc. civ. raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Susţine recurenta că motivarea instanţei de fond este criticabilă pe de o parte pentru că nesocoteşte faptul că obiectul prezentei cauze îl reprezintă anularea unui alt act administrativ decât cele pentru care s-a parcurs procedura prealabilă, respectiv în prezenta cauză se solicită anularea Hotărârii nr. C-1070 din 19.10.2010 emisă de Comisia de experţi de medicina muncii, iar nu anularea proceselor-verbale de cercetare a cazurilor de boală profesională, respectiv anularea fişelor de declarare a cazurilor de boală profesională tip BP2, procedura prealabilă fiind parcursă de către F. S.A. cu privire la aceste din urmă acte administrative.
Pe de altă parte, apreciază ca fiind contestabil şi faptul că sensul dispoziţiilor art. 7 din Legea nr. 554/2004 este acela de a impune părţii care se consideră vătămată într-un drept al său sau într-un interes legitim, printr-un act administrativ unilateral, să parcurgă etapa plângerii prealabile prin care să sesizeze organul emitent sau organul ierarhic superior acestuia din urmă, iar numai ulterior să sesizeze instanţa competentă pentru controlul de legalitate a acestuia. Or, în prezenta cauză, intimaţii - reclamanţi se consideră vătămaţi de hotărârea Comisiei de experţi de medicina muncii nr. C-1070 din 19.10.2010, iar nu de procesele-verbale de constatare a cazurilor de boală profesională, respectiv de fişele de declarare a cazurilor de boală profesională tip BP2, astfel că procedura prealabilă trebuia parcursă în raport de actul administrativ pretins a fi vătămător, iar nu în raport cu alte acte administrative, chiar dacă acestea din urmă au generat actului administrativ a cărui anulare o solicită intimaţii - reclamanţi.
Cât priveşte cea de-a doua condiţie solicitată pentru incidenţa dispoziţiilor art. 175 din C. proc. civ., aceea e existenţei unei vătămări, apreciază recurenta că şi aceasta este îndeplinită, câtă vreme, ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 193 din C. proc. civ. raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004, cererea de chemare în judecată nu a fost respinsă ca inadmisibilă, deşi apreciază că aceasta ar fi fost soluţia procedural corectă, fiind astfel lipsită de unul dintre instrumentele procedurale oferite de legiuitor pârâtului.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arată că instanţa de fond a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea mai multor dispoziţii de drept material, în special a celor reglementate de art. 8 din Ordinul nr. 1256/2008.
Pe acest aspect menţionează recurenta că, în vederea încadrării unui caz de îmbolnăvire ca având sau nu caracter de boală profesională, H.G. nr. 1425/2006 stabileşte o procedură de urmat ce implică: semnalarea suspiciunii de boală profesională, cercetarea îmbolnăvirii în vederea confirmării/infirmării caracterului profesional, declararea cazului de boală profesională şi raportarea acestuia.
Cât priveşte semnalarea suspiciunii de boală profesională, invocă dispoziţiile art. 149 din H.G. nr. 1425/2006 şi art. 150 din H.G. nr. 1425/2006.
Ulterior semnalării suspiciunii de boală profesională şi completării fişei de semnalare BP1, se efectuează cercetarea cazului de îmbolnăvire în vederea confirmării/infirmării caracterului profesional iar conform art. 151-158 din H.G. nr. 1425/2006, după primirea Fişei de semnalare BP1, medicul specialist de medicina muncii din cadrul autorităţii de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti cercetează în termen de 7 zile, având în vedere ruta profesională, csuzele îmbolnăvirii profesionale.
Cercetarea se face în prezenţa angajatorului sau a reprezentantului acestuia, scopul fiind confirmarea sau infirmarea caracterului profesional al îmbolnăvirii respective şi se finalizează cu redactarea şi semnarea procesului-verbal de cercetare a cazului de boală profesională, prevăzut în anexa nr. x a H.G. nr. 1425/2006, de către toţi cei care au luat parte la cercetare, menţionându-se în special cauzele îmbolnăvirii, responsabilitatea angajatorilor şi măsurile tehnice şi organizatorice necesare, pentru prevenirea unor boli profesionale similare.
Potrivit dispoziţiilor art. 160 din H.G. nr. 1425/2006, declararea cazului de boală profesională se face de către direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti din care face parte medicul de medicina muncii care a efectuat cercetarea, pe baza documentelor prevăzute la art. 159, prin fişa de declarare a cazului de boală profesională BP2, care reprezintă formularul final de raportare a bolii profesionale nou-declarate. Cazul de boală profesională se raportează în cursul lunii în care s-a produs declararea, la Centrul naţional de monitorizare a riscurilor din mediul comunitar - Compartimentul sănătate ocupaţională şi mediul de muncă din cadrul Institutului National de Sănătate Publică.
Mai susţine că această procedură nu a fost respectată în cazul de faţă, deoarece, în ceea ce priveşte semnalarea suspiciunii, Clinica de Medicina Muncii din Spitalul Judeţean de Urgenţă Craiova a întocmit fişele BP1 fără a avea dovada expunerii profesionale pe care o putea obţine de la DSPJ Olt (buletinele de determinare toxicologică) sau de la angajator (fişa de identificare a factorilor de risc profesional conform anexei 3 din H.G. nr. 355/2007). Or, potrivit anexei 5 din Ordinul 450/2006, actualizat, fişa de identificare a factorilor de risc profesional este un document obligatoriu la internarea într-o clinică de medicina muncii.
Pentru a fi în prezenţa unei semnalări legale a cazului de boală profesională, era necesar ca entitatea emitentă a fişei BP1 să aibă dovada expunerii profesionale. În cazul de faţă însă, semnalarea suspiciunii de boală profesională nu a fost făcută cu respectarea rigorilor legale.
În ceea ce priveşte etapa cercetării, consideră recurenta că, cercetarea suspiciunii de boală profesională s-a desfăşurat, de asemenea, cu încălcarea unor prevederi legale, aceasta fiind efectuată în cazul intimaţilor-reclamanţi de către un medic din cadrul DSPJ Olt, respectiv de dr. G., ce nu avea specialitatea de medicina muncii, ceea ce contravine prevederilor art. 1 din Legea nr. 418/2004, privind statutul profesional al medicului de medicina muncii, respectiv ale art. 151 şi 158 din H.G. nr. 1425/2006.
Totodată, în ceea ce priveşte declararea cazului de boală profesională, între documentele prevăzute de art. 159 din H.G. nr. 1425/2006, se regăseşte şi documentul care certifică ruta profesională, şi anume copie de pe carnetul de muncă (istoricul de expunere profesională), respectiv documentul care atestă nivelul măsurat al noxelor sau noxa identificată.
Or, în cazul intimaţilor-reclamanţi declararea cazurilor de boală profesională s-a făcut de către DSPJ Olt fără ca din istoricul de expunere profesională (carnetul de muncă) să rezulte expunerea la noxa Si02 l.c. (dioxid de siliciu liber cristalin) şi nici măsurători ale nivelului acestei noxe, care să susţină silicoza semnalată prin fişa BP1.
Totodată, fişele de identificare a factorilor de risc profesional întocmite de recurenta-pârâtă nu relevă acea noxă profesională de Si02 care ar fi determinat îmbolnăvirea profesională a intimaţii-reclamanţi, acesta fiind şi motivul pentru care societatea a contestat procesul-verbal întocmit de DSPJ Olt cu ocazia cercetării suspiciunilor de boală profesională prin care a fost confirmat caracterul profesional al bolii.
Ca urmare a contestaţiilor formulate, Comisia de experţi de medicina muncii a emis în data de 15.05.2015 Hotărârea nr. HC 959/15.05.2015, prin care a decis că nu se poate pronunţa asupra caracterului profesional al bolilor semnalate, pentru că nu s-au respectat prevederile legale privitoare la semnalarea, cercetarea şi declararea bolilor profesionale, prevăzute de dispoziţiile H.G. nr. 1425/2006, aceasta propunând refacerea cercetării cazurilor de boală profesională cu respectarea acestor prevederi, aceasta solicitând ca noile dosare de cercetare să cuprindă toate documentele prevăzute de art. 159 din H.G. nr. 1425/2007, respectiv, a solicitat ca fişele de identificare a factorilor de risc profesional să fie conform modelului din Anexa 3 a H.G. nr. 355/2007 privind supravegherea sănătăţii lucrătorilor.
DSPJ Olt nu a înţeles să se conformeze dispoziţiilor din Hotărârea Comisiei de experţi de medicina muncii nr. HC 959/15.05.2015, astfel că nu a refăcut cercetarea suspiciunilor de boală profesională, ci doar a completat dosarele iniţiale, fără indicarea perioadei de expunere la SI02 l.c. (dioxid de siliciu liber cristalin). Or, pentru stabilirea diagnosticului de silicoză, este necesar ca expunerea la dioxid de siliciu liber cristalin să se facă pe o perioadă îndelungată de timp, potrivit Ghidului de practică medicală.
Întrucât nu a fost refăcută efectiv cercetarea suspiciunilor de boală profesională, Comisia de experţi de medicina muncii a emis Hotărârea nr. C 1070 din 19.10.2010 prin care, constatând că nu au fost respectate recomandările din Hotărârea nr. HC 959/15.05.2015, a dispus anularea proceselor-verbale privind cercetarea cazurilor de boală profesională, respectiv a fişelor de declarare a cazurilor de boală profesională BP2, recomandând refacerea cercetării cazurilor cu respectarea prevederilor H.G. nr. 1425/2006.
Recurenta-pârâtă susţine că cea de-a doua Hotărâre a Comisiei de experţi de Medicina muncii (Hotărârea nr. C 1070 din 19.10.2010), la fel ca prima, a fost emisă cu respectarea normelor legale în vigoare, în exercitarea atribuţiilor sale legale.
Faţă de aceste împrejurări, consideră recurenta că cea de-a doua Hotărâre a Comisiei de experţi de medicina muncii (Hotărârea nr. C1070 din 19.10.2010) cât şi cea dintâi, au fost emise cu respectarea normelor legale în vigoare, respectiv cu exercitarea atribuţiilor, astfel cum sunt acestea prevăzute de art. 8 din Ordinul nr. 1256 din 07.07.2008.
În condiţiile în care iniţial a fost propusă refacerea cercetării suspiciunilor de boală profesională, consideră recurenta că ar ar fi trebuit reluată întreaga procedură reclamantă pentru declararea unor cazuri de boală profesională, câtă vreme fiecare dintre etapele iniţial parcurse au avut vicii de procedură iar acest lucru presupunea inclusiv reinternarea intimaţilor-reclamanţi într-o clinică de medicina muncii, unde să le fie evaluată starea de sănătate în raport cu documentele ce atestă expunerea profesională iar în măsura în care se completau noi fişe de semnalare a suspiciunilor de boală profesională, ar fi trebuit refăcută efectiv cercetarea cazurilor, această etapă presupunând nu doar completarea unor documente (proces-verbal de constatare şi fişe de declarare finală a cazurilor de boală profesională) spre a fi depuse în completarea dosarului iniţial.
Acţionând de o asemenea manieră, D.S.P.J. Olt şi-a asumat prin semnătură cauzele îmbolnăvirii profesionale pentru intimaţii - reclamanţi, punând diagnosticul de silicoză, aceasta fiind răspunzătoare pentru corectitudinea datelor înscrise în fişa de declarare BP2, în temeiul dispoziţiilor art. 163 din H.G. nr. 1425/2006.
Comisia de experţi de medicina muncii, sesizată ca urmare a noilor contestaţii formulate de societate, fără a parcurge în mod real etapele obligatorii pentru declararea unor cazuri de boală profesională, Comisia de experţi de medicina muncii nu ar fi putut trece peste aceste vicii de procedură, respectiv nu s-ar fi putut pronunţa cu privire la existenţa sau nu a caracterului de boală profesională a îmbolnăvirilor.
Referitor la afirmaţiile intimaţii-reclamanţi potrivit cărora Hotărârea Comisiei nu este motivată, arată că, dincolo de faptul că, potrivit art. 8 pct. 4 din Ordinul nr. 1256/2008, în atribuţiile Comisie intră întocmirea şi eliberarea documentului final privind soluţionarea cazului respectiv, care cuprinde concluziile Comisiei, faţă de împrejurarea că nu au intervenit modificări efective ale situaţiei deduse spre analiză Comisiei prin raportare la momentul emiterii Hotărârii nr. H.G. nr. 959/15.05.2015, nefiind făcută efectiv cercetarea cazurilor de boală profesionaklă, nu se impunea o reanalizare a situaţiei cu a cărei soluţionare a fost învestită.
Cât priveşte afirmaţia potrivit căreia nu s-au efectuat controalele medicale periodice în funcţie de expunerea la riscuri profesionale şi de faptul că angajatorul nu a avut medic în întreprindere, arată recurenta - pârâtă că, la controlul periodic anual, intimaţii-reclamanţi nu au prezentat simptomatologie sau semne obiective patologice la nivelul aparatului respirator, iar examenele complementare efectuate corespunzător riscurilor profesionale au fost în limite normale. Subliniază însă că, prezenta cauză nu are ca obiect rezultatele medicului specialist de medicina muncii, acest aspect putând fi contestat de intimaţi în condiţiile art. 30 şi urm. din H.G. nr. 355/2006, ceea ce nu s-a întâmplat.
Faţă de toate aceste considerente, recurenta-pârâtă solicită casarea sentinţei recurate şi, rejudecând cauza, să se dispună: respingerea, ca inadmisibilă, a cererii de chemare în judecată prin care s-a solicitat anularea Hotărârii nr. C1070 din 19.10.2010, pentru neparcurgerea procedurii prealabile; pe fond, respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată, prin care s-a solicitat anularea aceleiaşi hotărâri, precum şi obligarea intimaţilor-reclamanţi la plata cheltuielilor de judecată, hotărârea fiind dată ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 193 C. proc. civ. raportat la dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 554/2004, a căror nerespectare atrage incidenţa dispoziţiilor art. 175 C. proc. civ., respectiv, ca urmare a încălcării dispoziţiilor art. 8 din Ordinul nr. 1256/2008, privind atribuţiile Comisiei de experţi de medicina muncii, fapt ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
Apărările formulate în cauză
Intimaţii-reclamanţi A., B., C., D. şi E. au formulat întâmpinare, în cadrul căreia solicită respingerea recursurilor, ca nefondate şi menţinerea sentinţei recurate, ca fiind temeinică şi legală.
Referitor la motivele de recurs invocate, susţin intimaţii că, în ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată pentru neparcurgerea procedurii prealabile, susţin intimaţii că, în mod corect instanţa de fond a respins-o, ca fiind neîntemeiată, în condiţiile în care recurenta - pârâta S.C. F. S.A. a formulat contestaţie împotriva proceselor-verbale şi a fişei de declarare a bolilor profesionale, acte ce sunt favorabile intimaţilor, aceasta parcurgând procedura prealabilă administrativă reglementată de Ordinul nr. 1256/2008, iar Comisia de Experţi de Medicina Muncii a soluţionat contestaţia conform atribuţiilor prevăzute de acest ordin, pronunţând o hotărâre finală - Hotărârea 1070, act ce a fost atacat de căre reclamanţi conform art. 1 şi 2 din Legea nr. 554/2004.
Obiectul contestaţiei pe care a formulat-o în faţa Comisiei de Experţi de Medicina Muncii este reprezentat de Hotărârea nr. 1070, hotărâre finală privind anularea proceselor-verbale şi a fişelor de cercetare a bolii profesionale (BP2), parcurgându-se procedura prealabilă administrativă prevăzută de art. 1 şi 2 din Legea nr. 554/2004.
Consideră intimaţii - reclamanţi că, a parcurge o nouă etapă proceduralî admiistrativă prealabilă, în condiţiile în care procedura prealabilă special reglementată de Ordinul nr. 1256/2008 a fost parcursă, ar fi inadmidibil, fiind de natură a afecta însuşi dreptul de acces la justiţie, garanţie a dreptului la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 din CEDO şi Constituţie.
Referitor la netemeinicia cererii de chemare în judecată invocata de ambele recurente, susţin intimaţii că, în speţă, s-au respectat recomandările Comisiei de Experţi de Medicina Muncii, dispuse prin Hotărârea nr. 959/15.05.2015, iar prin hotărârea C 1070/19.10.2015, Comisia a dispus pentru a doua oară consecutiv, refacerea cercetării cazului de boală profesionala, fără însă a motiva în concret şi a indica expres documentele omise din dosarul de cercetare şi fără a explica în ce măsura este eronată modalitatea de identificare a factorilor de risc profesional, în condiţiile în care s-au respectat recomandările Comisiei de Experţi, procedând la refacerea cercetării cazurilor de boli profesionale, reconfirmându-se boala profesională dobândită prin emiterea altor fişe de declarare a bolilor profesionale şi a proceselor-verbale. Refacerea cercetării nu înseamnă reinternarea într-o clinica de medicina muncii, aceasta neputând fi dispusă ori de câte ori e necesară completarea unor documente, ci doar în cazuri urgente şi în condiţii speciale.
NU s-au identificat în concret erorile, omisiunile procedurale ce impun pentru a doua oară trimiterea dosarului la DSP-Olt, cu obligaţia generală de refacere a cercetării.
În speţă, semnalarea suspiciunii bolii a fost efectuată de un medic specialist, reclamanţii fiind expuşi la pulberi anorganice (SI02), gaze şi vapori iritanţi, cărbune, cocs, precum şi la suprasolicitare osteo-musculo-articulară, motiv pentru care au fost diagnosticaţi de către Spitalul Judeţean Craiova, secţia de Medicina Muncii, cu boală profesională, iar Direcţia de Sănătate Publică Olt a întocmit procesele-verbale de cercetare a cazului de boală profesională şi fişele de declarare a acestora, confirmând boala profesională dobândită.
Instanţa de fond, pe bună dreptate, a apreciat că se conturează un refuz nejustificat al Comisiei de a-şi exercita atribuţiile conform Ordinului 1256/2006 şi de a pronunţa o soluţie finală de infirmare ori confirmare a diagnosticului stabilit prin Fişele BP2 şi prin procesele-verbale de cercetare, în consens cu atribuţiile prevăzute de art. 5 şi 8 din Ordin.
Prin emiterea fişelor de declarare a bolilor profesionale şi respectiv a proceselor-verbale, Direcţia de Sănătate Publică nu face altceva decât să confirme boala profesională dobândită, iar confirmarea diagnosticului e profesionalitate a fost făcută nu numai de DSP Olt - Biroul de medicina Muncii, dar şi de căre ITM Olt şi Comisia de Pneumoconioze din Clinica de Medicina Muncii.
În cuprinsul Proceselor-verbale, respectiv la punctul 1 lit. a) se menţionează că îmbolnăvirea profesională s-a datorat ca urmare a expunerii la pulberi de nisip, cocs, grafitt, gaze şi vapori iritanţi şi respectiv SIO2.
Direcţia de Sănătate Publică Olt a efectuat cercetarea bolii profesionale, respectând prevederile H.G. nr. 1425/2006, în sensul că dosarele de cercetare au cuprins toate documentele prevăzute de art. 159 din actul normativ menţionat, iar declararea bolilor profesionale se face de către direcţia de sănătate publică judeţeană sau a municipiului Bucureşti din care face parte medicul de medicina muncii care a efectuat cercetarea pe baza documentelor prevăzute la art. 159, prin fisa de de declarare a cazului de boală profesională BP2., ce reprezintă formularul final al bolii profesionale.
La data de 19.10.2015 Comisia de Experţi de Medinicia Muncii a emis Hotărârea nr. 1070 prin care anulează procesele-verbale şi fişele de declarare a cazurilor de boală profesională BP2, emise de Direcţia de Sănătate Publică Olt, încălcând principiile pe care se fundamentează asigurarea pentru boli profesionale, reglementate de art. 3 din Legea nr. 346/2002.
Mai arată intimaţii că Hotărârea nr. C 1070 a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii în materia bolilor profesionale şi a Ordinului nr. 1256/443/2008, precum şi a art. 41.2 al Cartei Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene.
Totodată, arată că obligaţia autorităţii emitente de a motiva actul administrativ, constituie o garanţie contra arbitrariului conduitei administraţiei publice, menita sa asigure posibilitatea verificării limitelor exercitării puterii discreţionare, fiind o condiţie de legalitate ce vizează fondul actului administrativ. Motivarea unei decizii administrative trebuie sa cuprindă elemente de fapt şi de drept, care să permită destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile şi efectele deciziei, iar pe de alta parte, sa facă posibila exercitarea controlului de legalitate.
Motivarea actului administrativ conferă acestuia transparenţă, aceasta fiind importantă atât pentru cei vizaţi cât şi pentru instanţa de judecată, care înfăptuieşte controlul de legalitate, fiind decisive pentru a face şi demarcaţia între actul administrativ adoptat de autoritatea publică în cadrul marjei de apreciere pe care legea i-o conferă şi cel adoptat prin exces de putere.
Se menţionează că, în cazul domnului H., care a lucrat în cadrul aceleiaşi secţii, în aceleaşi condiţii de muncă şi de noxe, nu i-a fost contestată boala profesională de către angajator şi nici infirmată de Comisia de Experţi de Medicina Muncii.
Solicită în concluzie, respingerea recursurilor, ca nefondate şi menţinerea sentinţei de fond, ca legală şi temeinică.
Intimatul - pârât Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale a formulat la rându-i întâmpinare, arătând că, prin sentinţa recurată, instanţa de fond în mod corect a constatat şi a respins cererea de chemare în judecată formulată împotriva acestei autorităţi, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, pentru lipsa identităţii între acest pâtât şi persoana juridică de la care se pretinde recalcularea pensiei.
Faţă de dispoziţiile art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 11/16.01.2009, corect a reţinut instanţa că ministerul nu are atribuţii în domeniu sănătăţii, motiv pentru care a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a autorităţii, sens în care solicită ca această soluţie să fie menţinută şi în calea de atac a recursului.
Răspunsurile la întâmpinări
Recurenta - pârâtă Comisia de Experţi de Medicina Muncii a formulat Răspuns la întâmpinarea depusă de intimaţii - reclamanţi, solicitând instanţei să respingă apărările pe fondul cauzei invocate de aceştia, ca fiind neîntemeiate.
F. S.A., la rându-i a formulat Răspuns la întâmpinările depuse de intimatul - pârât Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale şi de intimaţii - reclamanţi, în cadrul căruia solicită a fi admise apărările formulate de Ministerul Muncii şi respinse apărările formulate de intimaţii - reclamanţi, admiţându-se recursul său, astfel cum a fost formulat.
Intimata - pârâtă Direcţia de Sănătate Publică Olt, a depus la rându-i Răspuns la întâmpinările formulate de intimaţii - reclamanţi şi de intimatul - pârât Ministerul Muncii şi Justiţiei Sociale, susţinând în esenţă că, în mod corect instanţa de fond a constatat şi a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a autorităţii pârâte, iar în ceea ce-i priveşte pe reclamanţi, solicită respingerea, ca inadmisibilă a cererii de chemare în judecată, pentru neparcurgerea procedurii prealabile prevăzută de art. 193 C. proc. civ. raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004.
Procedura de soluţionare a recursurilor
Cu privire la examinarea recursurilor în completul filtru
În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.
Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţia din 22 octombrie 2018 s-a fixat termen de judecată la data de 21 mai 2019, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.
Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale relevante, Înalta Curte constată, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, că recursurile declarate în cauză sunt nefondate, pentru considerentele ce urmează:
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta Comisia de Experţi de Medicina Muncii, Înalta Curte constată ca instanţa de fond a anulat hotărârea atacată în contencios administrativ, reţinând că aceasta nu este motivată în concret şi nu indică expres documentele omise din dosarul de cercetare şi prevăzute la art. 159 din H.G. nr. 1425/2006, neexplicându-se nici în ce măsură este eronată modalitatea de identificare a factorilor de risc profesional, pentru a se respecta Anexa 3 din H.G. nr. 355/2007, încălcându-se astfel principiile transparenţei şi previzibilităţii actului administrativ. În plus, prima instanţă a constatat că, formal, documentaţia este completă şi permite analiza de fond a diagnosticului. Împrejurarea că în cuprinsul întâmpinării formulate în acest în litigiu pârâta a detaliat motivele, iar apărările Comisiei privesc fondul diagnosticului nu este de natură a complini lipsa motivării actului administrativ.
În ceea ce priveşte prima critică dedusă judecăţii de către recurentă, aceasta vizează faptul că instanţa de fond a anulat un act administrativ pentru vicii de formă în lipsa unui act normativ care să stabilească condiţii imperative de formă ale acestuia şi în condiţiile în care destinatarul actului nu a ridicat obiecţii. Recurenta susţine că nu a făcut decât să respecte dispoziţiile legale care reglementează procedura de urmat cuprinsă în art. 149-162 din H.G. nr. 1425/2006 şi documentele pe care trebuie să le conţină dosarul în vederea confirmării unui diagnostic, astfel cum sunt stabilite în art. 159 din H.G. nr. 1425/2006. Precizează că părţile nu s-au conformat celor dispuse de Comisie prin hotărârea anterioară nr. 959/2015 privind recercetarea cauzei, ce presupunea reinternarea reclamanţilor şi refacerea unor înscrisuri privind investigaţiile medicale şi fişe de identificare a factorilor de risc profesional, limitându-se a completa actele iniţiale.
Susţinerile recurentei sunt lipsite de temei legal.
Astfel, instanţa de fond a anulat hotărârea reţinând că nemotivarea actului administrativ încălcă principiile transparenţei şi previzibilităţii ce trebuie respectate la emiterea actului.
Este lipsit de relevanţă faptul că norma specială care reglementează procedura în baza căreia acţionează comisia nu cuprinde dispoziţii de ordin formal cu privire la modalitatea în care trebuie să fie redactată hotărârea prin care soluţionează o contestaţie. Principiile ca guvernează actul administrativ sunt general valabile, indiferent de domeniul în care acest act este emis, în măsura în care nu există norme speciale aplicabile cu titlu derogator, principii pe care autoritatea emitentă trebuie sa le respecte.
Nici împrejurarea că destinatarul actului, S.C. F. S.A., nu a ridicat obiecţii nu poate împiedica analiza acestei critici în procedura contestării actului administrativ, câtă vreme nemotivarea hotărârii a fost invocata de către părţile cărora li s-a recunoscut calitatea de a contesta actul administrativ.
Recurenta susţine că a imputat Direcţiei de Sănătate Publică faptul că nu a procedat, conform celor dispuse prin hotărârea anterioară, nr. 959/2015, la reinternarea reclamanţilor, refacerea unor înscrisuri privind investigaţiile medicale şi la întocmirea corectă a fişelor de identificare a factorilor de risc profesional.
Aceste susţineri nu răspund celor reţinute de instanţa de fond care a constatat, tocmai, că pârâta nu a făcut în actul administrativ aceste precizări, pe care le-a susţinut în întâmpinare si le-a reluat în memoriul de recurs, dar care însă nu pot complini lipsurile constatate ale actului administrativ.
Dimpotrivă, instanţa de fond a apreciat că acest tip de apărare dezvoltat în faza contencioasă a litigiului, priveşte fondul diagnosticului şi că, formal, documentaţia este completă şi permite analiza de fond a diagnosticului, astfel că soluţia Comisiei de retrimitere a dosarului la Direcţia de Sănătate Publică nu se justifica.
Prin urmare, dacă din actele depuse nu rezulta că sunt îndeplinite condiţiile pentru confirmarea diagnosticului de boala profesionala, Comisia nu avea decât a emite un astfel de verdict însă retrimiterea, pentru a doua oară, a dosarului, în vederea refacerii unei proceduri în legătură cu care pârâta nu precizează ce anume trebuie urmărit şi refăcut, în condiţiile în care din punctul de vedere al autorităţii abilitate a întocmi dosarul, acesta este complet, este lipsită atât de temei legal, cat şi faptic.
Într-o altă critică subsumată aceluiaşi motiv de recurs, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că este o entitate fără personalitate juridică ce soluţionează contestaţii împotriva proceselor-verbale de cercetare a cazurilor de boli profesionale întocmite de medicul specialist din cadrul DSPJ, ceea ce presupune că nu ar putea sta în proces.
Condiţiile de exerciţiu ale acţiunii civile au fost analizate de către instanţa de fond, care a reţinut că se află într-o cauză în care este supus cenzurii instanţei actul emis de Comisie în virtutea unei capacităţi administrative proprii, căreia îi revin atribuţii exprese de soluţionare a contestaţiilor în materia cercetării cazurilor de boală profesională prin emiterea actului administrativ individual ce face obiectul cenzurii de legalitate.
Recurenta nu formulează critici explicite de nelegalitate cu privire la cele statuate de instanţa de fond, de natură a infirma aceste judecăţi, rezumându-se a relua afirmaţia că nu are personalitate juridică. Având în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile art. 56 alin. (2) C. proc. civ., entităţi fără personalitate juridică pot sta în judecată, dacă sunt constituite potrivit legii, cu atât mai mult cu cât, în privinţa recurentei este recunoscută capacitatea administrativă în baza căreia emite acte supuse controlului judiciar.
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiate criticile formulate de recurenta - pârâtă Comisia de Experţi de Medicina Muncii, motiv pentru care urmează a dispune respingerea recursului promovat de aceasta.
În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâta S.C. F. S.A., constată Înalta Curte că, aceasta susţine, într-o primă critică întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., neparcurgerea procedurii prealabile.
Recurenta susţine astfel încălcarea art. 193 C. proc. civ. raportat la art. 7 din Legea nr. 554/2004 întrucât intimaţii - reclamanţi nu au parcurs procedura prealabilă.
Sub acest aspect, instanţa de control judiciar apreciază că, în mod judicios instanţa de fond a reţinut că obiectul contestaţiei formulate în faţa Comisiei, conform art. 5 din Ordinul nr. 1256/2008, este reprezentat de Procesele-verbale şi Fişele BP2 de cercetare boli profesionale, aceste acte fiindu-le favorabile intimaţilor - reclamanţi şi defavorabile recurentei - pârâte F. S.A., care a formulat contestaţie împotriva lor parcurgând astfel procedura prealabilă reglementată de Ordinul nr. 1256/2008, această contestaţie fiind soluţionată de Comisia de Experţi de Medicina Muncii, prin emiterea Hotărârii nr. C/1070, ce face obiectul prezentei cauze.
Faţă de această împrejurare, consideră Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, că formularea unei alte plângeri prealabile, deci parcurgerea din nou a unei etape procedurale administrative prealabile, apare ca nejustificată, conducând la tergiversarea soluţionării cauzei, afectând însuşi dreptul de acces la justiţie.
Înalta Curte constată astfel că, în mod corect instanţa de fond a respins excepţia inadmisibilităţii cererii pentru neparcurgerea procedurii prealabile, ca neîntemeiată.
În temeiul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta susţine că instanţa a încălcat dispoziţii de drept material, în special art. 8 din Ordinul nr. 1256/2008, neţinând cont de faptul că nu a fost respectată procedura privind semnalarea legală a cazului de boală de către DSP Olt şi că trebuia refăcută efectiv cercetarea suspiciunilor de boală profesională.
Sub acest aspect, Înalta Curte constată că, formal, documentaţia este completă şi permite analiza pe fond a diagnosticului, în sensul de a se pronunţa o soluţie finală de infirmare sau confirmare a diagnosticului stabilit prin Fişele BP2 şi prin Procesele-verbale de cercetare, conform dispoziţiilor art. 5 şi 8 din Ordinul 1256/2008.
Astfel, instanţa de control judiciar apreciază că instanţa de fond în mod corect a reţinut că se conturează un refuz nejustificat al Comisiei de a-şi exercita atribuţiile conform Ordinului 1256/2006 şi de a pronunţa o soluţie finală de infirmare ori confirmare a diagnosticului stabilit prin fisele BP2 şi prin procesele-verbale de cercetare, în consens cu atribuţiile prevăzute de art. 5 şi 8 din Ordin, în condiţiile în care dosarele de cercetare au cuprins toate documentele prevăzute de art. 159 din H.G. nr. 1425/2006.
Potrivit prevederilor art. 159 din H.G. nr. 1425/2006, dosarul de cercetare pentru declararea bolilor profesionale se păstrează la direcţiile de sănătate publică judeţene şi cuprinde următoarele documente:
-opisul documentelor din dosar;
- istoricul de expunere profesională care certifică ruta profesională;
-copia de pe fişa de identificare a riscurilor profesionale;
-documentul medical (bilet de ieşire din spital) care precizează diagnosticul de boală profesională;
- procesul-verbal de cercetare a cazului de boala profesionala;
- copie de pe fişa de semnalare BP2.
Confirmarea diagnosticului de profesionalitate a fost făcută nu numai de DSP Olt-Biroul de medicina muncii dar şi de către ITM Olt şi de Comisia de Pneumoconioze din Clinica de Medicina Muncii Craiova.
În cuprinsul proceselor-verbale, respectiv la punctul 1 lit. a), se) menţionează că îmbolnăvirea profesională s-a datorat ca urmare a expunerii - la pulberi de nisip, cocs, grafit, gaze şi vapori iritanţi şi respectiv SI02.
Direcţia de Sănătate Publica Olt a efectuat cercetarea bolii profesionale respectând prevederile H.G. nr. 1425/2006 în sensul că dosarele de cercetare au cuprins toate documentele prevăzute de art. 159.
În ceeea ce priveşte obligaţiile autorităţii emitente de a motiva actul administrativ, reţine instanţa de control judiciar că acestea constituie o garanţie contra arbitrariului conduitei administraţiei publice, menită să asigure posibilitatea verificării limitelor exercitării puterii discreţionare.
Astfel, obligativitatea motivării nu mai poate fi apreciată doar ca o condiţie de formă, ci ca o condiţie de legalitate ce vizează fondul actului administrativ.
Motivarea unei decizii administrative trebuie să cuprindă elemente de fapt şi de drept care, pe de-o parte să permită destinatarilor să cunoască şi să evalueze temeiurile şi efectele deciziei, iar pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.
De asemenea, motivarea actului administrativ conferă acestuia transparenţă, importantă atât pentru cei vizaţi cât şi pentru instanţa de judecată, care înfăptuieşte controlul de legalitate, fiind decisiv pentru a face şi demarcaţia între actul administrativ adoptat de autoritatea publică în cadrul marjei de apreciere pe care legea i-o conferă şi cel adoptat prin exces de putere.
În consecinţă motivarea actelor administrative este o condiţie de legalitate, iar neîndeplinirea acesteia conduce la anularea respectivelor acte.
Având în vedere că actul administrativ a fost anulat pentru nemotivare, ceea ce presupune neîndeplinirea unei condiţii de formă, iar soluţia este menţinută şi de instanţa de control judiciar, Comisia este cea care, analizând dosarele de cercetare, urmează a se pronunţa asupra caracterului profesional al bolilor semnalate, luând în considerare şi obiecţiile angajatorului S.C. F. S.A..
Acesta este considerentul pentru care celelalte critici formulate de recurenta - pârâtă F. S.A., cum ar fi lipsa specialităţii medicului ce a efectuat cercetarea, nu vor fi analizate de instanţa de control judiciar, ele vizând fondul soluţiei, ce intră în competenţa Comisiei.
Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâţii Comisia de Experţi de Medicina Muncii şi S.C. F. S.A., ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de pârâtele Comisia de Experţi de Medicina Muncii şi S.C. F. S.A. împotriva sentinţei civile nr. 408/2016 din 03 octombrie 2016 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2019 .