Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2654/2019 AI generated

FEADR artificial conditions and corporate autonomy: ex-post control and mandatory restitution of rural development funds

Case Number Decizia nr. 2654/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal as unfounded, upholding the appellate court's rejection of the administrative action suit and confirming the validity of the defendant agency's process-verbal and decision to terminate the financing contract and demand the full restitution of approximately 410,000 RON. The dispute concerned the challenge to an administrative determination that a micro-enterprise had artificially created conditions to access FEADR rural development funds under Measure 312, specifically by operating a business that was legally and economically dependent on a related company, failing to generate independent revenue, and not fulfilling the contractual obligation to create specific job positions. The court held that both the objective element (failure to achieve the measure’s goals due to artificial interdependence and lack of autonomy) and the subjective element (intent to obtain an unjust advantage contrary to the scheme's objectives) were satisfied under Article 4(8) of Commission Regulation (EU) No 65/2011, interpreting the concepts in light of CJEU case law regarding affiliated enterprises and coordinated actions. Furthermore, the court rejected the appellant’s arguments based on the principle of legal certainty and proportionality, ruling that the authority’s ex-post controls were legally required to verify continued eligibility and that the integral recovery of funds was a mandatory contractual and regulatory consequence of establishing that the artificial conditions vitiating the project affected its entire eligibility.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 44 din Legea nr. 346/2004, art. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 493 C. proc. civ, art. 201 din C. proc. civ, art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011; FEADR artificial conditions and corporate autonomy: ex-post control and mandatory restitution of rural development funds: , recurenta-reclamantă Intreprinderea Individuala A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond a interpretat eronat actele aflate la dosarul cauzei, raportat la dispoziţiile legale incidente în cauză.

Keywords

AI generated
enterprise law challenge of administrative decisions control regulation contractual obligations fund regulations rural development

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond a interpretat eronat actele aflate la dosarul cauzei, raportat la dispoziţiile legale incidente în cauză.
art. 44 din Legea nr. 346/2004
Or, acest tip de legături nu este suficient pentru a justifica o lipsită de autonomie a acestor întreprinderi, atâta vreme cât acestea nu se încadrează strict în una din relaţiile descrise de art. 44 din Legea nr. 346/2004.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art.
art. 493 C. proc. civ
554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr.
art. 201 din C. proc. civ
(2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin.
art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011
au fost aduse la cunoştinţa autorităţii odată cu depunerea cererii de finanţare, iar autoritatea nu a avut nici o obiecţiune în etapa analizei eligibilităţii cererii sale de finanţare, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011, ce prevăd următoarele:
art. 5 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 41/2014
au fost aduse la cunoştinţa APRDP odată cu depunerea cererii de finanţare, acestea stând la baza declarării eligibilităţii acesteia, raportat la prevederile art. 5 alin.
art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 21 mai 2019

Asupra cauzei de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Circumstanţele cauzei

Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomiţa la data de 19.10.2015, sub nr. de mai sus, reclamanta ÎI A. a solicitat instanţei, în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE, ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/07.04.2015 emis de AFIR - CRFIR 8 Bucureşti - Ilfov şi anularea deciziei nr. 17.531/14.05.2015 prin care a fost respinsă contestaţia formulată împotriva procesului-verbal nr. x/07.04.2015 înregistrată la AFIR sub nr. x din 16.04.2015, precum şi suspendarea executării actelor administrative contestate, până la soluţionarea definitivă a cauzei, conform art. 14-15 din Legea nr. 544/2004.

Prin sentinţa civilă nr. 19/14.01.2016, Tribunalul Ialomiţa a admis excepţia necompetenţei sale materiale şi a declinat competenţa materială de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Pe rolul Curţii, cauza a fost înregistrată sub acelaşi nr. unic de dosar la data de 25.02.2016, cu prim termen acordat la data de 07.04.2016.

Curtea a încuviinţat părţilor şi administrat în cauză proba cu înscrisurile depuse la dosar.

Prin cererea precizatoare de la fila x reclamanta a arătat că înţelege să renunţe la capătul de cerere privind suspendarea actelor administrative contestate, Curtea luând act de această renunţare prin încheierea de şedinţă de la data de 26.05.2016.

Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 2007 in 09 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamanta Î.I. A., în contradictoriu cu pârâta AGENŢIA PENTRU FINANŢAREA INVESTIŢIILOR RURALE.

Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2007 din 09 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Intreprinderea Individuala A., prin care a solicitat admiterea recursului, reţinerea cauzei spre rejudecare şi, rejudecându-se cauza, solicită schimbarea în tot a sentinţei recurate, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

În drept, recurenta-reclamantă Intreprinderea Individuala A. a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., susţinând că instanţa de fond a interpretat eronat actele aflate la dosarul cauzei, raportat la dispoziţiile legale incidente în cauză.

Susţine în esenţă recurenta-reclamantă că, pentru a reţine crearea unor condiţii artificiale pentru obţinerea unei finanţări din FEARD trebuie să se demonstreze, prin probe concrete, atât existenţa elementului obiectiv, cât şi a celui subiectiv, constând în intenţia de a obţine un avantaj necuvenit. Or, analizele efectuate de echipa de control şi menţionate în procesul-verbal, nu reprezintă astfel de probe, ci doar interpretări subiective ale unor situaţii şi documente care au fost puse la dispoziţia APDRP şi aprobate de către aceasta odată cu cererea de finanţare, încă din momentul evaluării eligibilităţii sale ca potenţial beneficiar (fără aceste documente cererea de finanţare nefiind eligibilă).

Consideră recurenta că APDRP a efectuat o greşită interpretare a elementelor obiective menţionate în Procesul-verbal.

În ceea ce priveşte elementul obiectiv, chiar şi dacă prin absurd s-ar reţine că întreprinderea ar fi urmărit să eludeze restricţiile privind mărimea proiectelor eligibile şi suma maximă a ajutorului per beneficiar, APDRP trebuie să examineze dacă aceasta are drept consecinţă faptul că obiectivele prevăzute la articolul 52 lit. a) punctul II din Regulamentul nr. 1698/2005 nu pot fi atinse. Numai în situaţia în care aceste obiective nu pot fi atinse se poate refuza efectuarea unei plăţi în temeiul Contractului (conform art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011).

Astfel, nu există elemente obiective care să conducă la aplicarea art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011. Consideră recurenta că obiectivele urmărite prin Măsura 312 şi Regulamentul nr. 1698/2005 au fost atinse.

Susţine recurenta că este o întreprindere autonomă. Pentru a se reţine că în cauză este vorba de o relaţie de tip întreprindere legată, ar trebuie ca persoana fizică - B., C., D. - să deţină dreptul legal de control atât asupra întreprinderii lor, cât şi asupra Întreprinderii Individuale A.. Or, această situaţie nu este incidentă, deoarece capitalul social al întreprinderilor individuale aparţine în exclusivitate reprezentanţilor legali ai acestora, context în care invocă şi clarificările CJUE cu privire la faptul că existenţa unei legături personale (de rudenie) sau chiar juridice între două întreprinderi sau reprezentanţii legali ai acestora, nu justifică o concluzie automată în sensul reţinerii caracterului legal al celor două întreprinderi.

Chiar şi dacă prin absurd s-ar putea reţine că între întreprinderile A. şi C., D. ar exista o relaţie de legătură, condiţiile premisă ale sancţionării - depăşirea intensităţii sprijinului financiar (maxim 200.000 euro cumulat din toate ajutoarele de stat) nu au fi îndeplinite. Singurele legături între acestea sunt cele personale dintre reprezentanţii lor legali. Or, acest tip de legături nu este suficient pentru a justifica o lipsită de autonomie a acestor întreprinderi, atâta vreme cât acestea nu se încadrează strict în una din relaţiile descrise de art. 44 din Legea nr. 346/2004. Or, această condiţie nu este îndeplinită.

În plus, susţine recurenta, relaţiile comerciale cu S.C. E. au fost aduse la cunoştinţa APRDP odată cu depunerea cererii de finanţare, acestea stând la baza declarării eligibilităţii acesteia, raportat la prevederile art. 5 alin. (3) din Regulamentul nr. 1975/2006, conform Ghidului Solicitantului (fila x) iar proiectul acesteia a fost aprobat. Mai mult, nimic nu s-a modificat în situaţia proiectului de la data depunerii şi aprobării cererii de finanţare şi până la data controlului. Or, dacă proectul nu ar fi fost eligibil din cauza legăturii de S.C. E., acesta nu ar fi trebuit aprobat spre finanţare, ci ar fi fost respins.

Întrucât autoritatea administrativă trebuie să aibă un comportament consecvent şi predictibil, concluziile echipei de control nu ar fi trebuit să le contrazică pe cele ale reprezentanţilor APDRP (AFIR) care au aprobat spre finanţare proiectul acesteia din punct de vedere al eligibilităţii.

Consideră recurenta că Procesul-verbal a fost emis cu încălcarea principiului certitudinii juridice. În acest sens, susţine că, calitatea sa de potenţial beneficiar pentru obţinerea finanţării nerambursabile FEADR a fost analizată în cadrul procesului de verificare a cererii de finanţare depuse din perspectiva eligibilităţii solicitantului raportat la îndeplinirea condiţiilor minime obligatorii pentru a obţine finanţarea şi la îndeplinirea criteriilor de selecţie.

Ca urmare, în cadrul verificării eligibilităţii sale anterior semnării Contractului, autoritatea contractantă a analizat şi calificarea sa ca microîntreprindere, contractul de comodat care demonstra unde anume vor fi garate utilajele, antecontractul de prestări servicii care menţiona cui vor fi prestate aceste servicii, a observat identitatea de nume de familie între reprezentantul legal al acesteia şi reprezentantul legal al S.C. E.. Dacă aceste elemente erau de natură a crea suspiciuni sau aveau caracterul fraudulos alegat de echipa de control, APDRP trebuia să dispună verificări amănunţite cu privire la aceste aspecte, încă din faza analizării cererii de finanţare.

Cu toate acestea, APDRP a apreciat că toate condiţiile de eligibilitate stipulate de Ghidul Solicitantului şi de legislaţia naţională şi comunitară au fost îndeplinite şi ca urmare a aprobat cererea de finanţare şi a semnat contractul.

De asemenea, cererile de plată efectuate au fost aprobate de APDRP şi sumele au fost achitate după verificarea tuturor documentelor justificative, inclusiv contracte şi facturi încheiat cu S.C. E., menţionate în Procesul-verbal. Aşadar, în urma evaluării, verificării şi controlului, APDRP nu a găsit nici o neregulă sau neconformitate a cererii de plată cu prevederile Contractului, ale legislaţiei naţionale şi comunitare în vigoare la momentul avizării. După aprobarea unor parametri de evaluare a unor cheltuieli şi de apreciere a eligibilităţii beneficiarilor şi cheltuielilor, autoritatea publică nu poate proceda la aprobarea unor alţi parametri asupra aceloraşi aspecte, fiind ţinută de respectarea actelor emise anterior.

Or, menţionează recurenta, este unanim recunoscut că autoritatea publică trebuie să manifeste faţă de administrat un comportament consecvent şi predictibil, comportament de natură să îndrume administratorul - beneficiarul, în cazul acestui gen de proiect, mai ales că în anul 2013 a mai fost un control efectuat de către aceeaşi instituţie şi nu s-a constatat vreo neregulă cu privire la derularea programului şi a investiţiilor.

Consideră recurenta că autoritatea publică este ţinută, la fel ca şi beneficiarii, de respectarea propriilor acte, simpla sesizare de nereguli nedând naştere unui drept de a relua un control administrativ asupra unor aspecte care au fost verificate deja în cadrul verificării cererii de finanţare depuse şi din perspectiva eligibilităţii solicitantului. O soluţionare corectă a unei sesizări de nereguli trebuie să plece de la verificarea rezultatelor controalelor anterioare şi, în situaţia în care sunt aspecte sau circumstanţe noi, neverificate de autorităţile de management, atunci acestea pot proceda la verificări noi.

Invocă practica Curţii de Justiţie a Comunităţii Europene, ce a statuat în repetate rânduri că " principiul că o măsură nu poate fi modificată o dată ce ea a fost adoptată de autorităţile competente, constituie un factor esenţial care contribuie la certitudinea juridică şi la stabilirea situaţiilor juridice în ordinea juridică comunitară, atât pentru instituţiile comunitare, cât şi pentru persoanele a căror situaţie juridică şi de fapt este afectată printr-o decizie adiptată de aceste instituţii". Mai mult, CJCE s-a pronunţată în sensul că " importante consideraţii de certitudine juridică afectând toate interesele implicate, atât publice câr şi private, fac, în principiu, imposibilă redeschiderea problemei plăţii pentru trecut".

În continuare, recurenta susţine că obiectivele stabilite prin Ghidul Solicitantului au fost atinse, Întreprinderea Individuală fiind autonomă, obiectivul de promovare a iniţiativelor de afaceri ale tinerilor şi femeilor a fost respectat, deoarece titularul întreprinderii este femeie, iar posibilitatea de a închiria utilajele achiziţionate prin finanţarea nerambursabilă a contribuit în mod decisiv la reducererea dependenţei sale de agricultură şi a creat premisele diverisificării serviciilor acesteia, îndeplinind astfel obiectivul vizat de ghidul Solicitantului.

Consideră recurenta că similarităţile dintre tipurile de finanţări solicitate (pentru achiziţia de echipamente, utilaje) nu au relevanţa juridică alegată de echipa de control, deoarece acestea erau permise conform fişei tehnice a Măsurii 312 şi Ghidului solicitantului, fără ca autoritatea administrativă să fi impus limite (altele decât activităţile şi cheltuielile neeligibile indicate în Ghid) cu privire la modul concret în care atingerea obiectivelor Măsurii 312 era posibilă şi a modului concret în care se acorda sprijin pentru dezvoltarea fiecărei microîntreprinderi care depunerea o cerere de finanţare, în cazul întreprinderilor individuale A. şi C., precum şi în cazul celorlalte întreprinderi individuale cu care se pretinde că ar exista o legătură, achiziţia de echipamente a reprezentat modul cel mai adecvat de a obţine sprijin pentru dezvoltare şi de a putea desfăşura o activitate lucrativă.

Aplicarea proiectelor finanţate în aceeaşi arie geografică nu este relevantă, deoarece în judeţul Ialomiţa agricultura reprezintă o activitate foarte importantă, supraeţele de teren cultivate fiind foarte întinse, ceea ce conduce şi la o creştere a cererii de prestare de servicii agricole cu utilaje specializate. De asemenea, întreprinderile individuale au identificat societăţi care aveau în arendă suprafeţe mari de teren şi faţă de care puteau presta servicii cu utilajele a căror achiziţionare se urmărea, cu care au încheiat antecontracte de prestări servicii pentru a demonstra viabilitatea investiţiei. Simpla existenţă a unor legături de rudenie între persoanele titulare ale întreprinderilor individuale care au accesat fonduri europene, nu poate demonstra o intenţie directă de a eluda regulile impuse de Regulamentul nr. 1698/2005 şi de Ghidul Solicitantului.

Totodată, recurenta apreciază şi că măsurile dispuse prin procesul-verbal încalcă principiul proporţionalităţii. În acest sens, consideră că, în cazul dedus judecăţii, APDRP a luat cele mai severe măsuri disponibile - rezilierea contractului şi solicitarea restituirii finanţării acordate în temeiul contractului. Astfel, apreciază că aceste măsuri sunt nelegale, deoarece, însăşi autoritatea administrativă a validat comportamentul său atunci când a constatat eligibilitatea sa pentru primirea finanţării. Ca urmare, atâta vreme cât autoritatea administrativă nu a sesizat nici o neregulă pe întreaga perioadă de aplicare a Contractului, este excesiv să retragă întreaga finanţare acordată în temeiul Contractului.

În concluzie, recurenta consideră că instanţa de fond nu a interpretat corect înscrisurile aflate la dosar, raportat la dispoziţiile legale incidente în cauză, motiv pentru care solicită admiterea recursului, reţinerea cauzei spre rejudecare şi rejudecând, să se dispună schimbarea întru-totul a sentinţei recurate, în sensul admiterii acţiunii, astfel cum a fost formulată.

Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată la dosarul cauzei la data de 15.12.2016 intimata-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR) a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind pronunţată cu respectarea normelor de drept material incidente speţei.

Arată că, din procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, reiese faptul că ambele elemente, atât cel obiectiv cât şi cel subiectiv, sunt îndeplinite.

Elementul obiectiv nu a fost îndeplinit deoarece, pe de o parte, în anul 2011, 2012 şi 2014 nu sunt înregistrate venituri din activitatea cofinanţată prin programul FEADR iar pe de altă parte, singura încasare din anul 2013 este reprezentată de contravaloarea prestării de servicii (recoltat) către S.C. E. S.R.L..

Urmând strict dispoziţiile legale şi dând valoare situaţiei de fapt, este evident că recurenta şi S.C. E. S.R.L. au acţionat deliberat în francţionarea unui proiect mai mare în vederea accesării Măsurii 312 prin mai multe entităţi juridice şi depăşiriii plafonului de minimis în cuantum de 200.000 euro.

În ceea ce priveşte elementul subiectiv, în opinia intimatei, acesta poate însemna şi situaţia în care mai mulţi investitori solicită sprijin FEADR, în special atunci când proiectele de investiţii sunt identice şi când există o legătură geografică, economică, funcţională, juridică şi/sau personală între aceste proiecte, iar în cazul de faţă au fost identificaţi o serie de indicatori fizici, funcţionali şi economici, ce indică faptul că există atât elemente obiective cât şi subiective care indică premisele creării de condiţii artificiale pentru a beneficia de plăţi prin Măsura 312.

Susţine intimata că cele constatate prin procesul-verbal sunt fapte intenţionate prin care s-a încercat fraudarea bugetului comunităţii europene şi astfel, în conformitate cu legislaţia comunitară aplicabilă, s-a aplicat şi principiul proporţionalităţii în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011, în condiţiile în care neregulile constatate în urma verificărilor sunt de natură a afecta întregul contract de finanţare şi a impune retragerea întregii finanţări nerambursabile.

În consecinţă, solicită respingerea recursului, ca nefondat şi menţinerea soluţiei dată de prima instanţă, ca fiind pronunţată cu respectarea normelor de drept material.

Procedura de soluţionare a recursului

În cauză, au fost avute în vedere modificările aduse prin Legea nr. 212/2018 dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi măsurile luate prin Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din data de 20 septembrie 2018 prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018 în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

Faţă de aceste aspecte, în temeiul art. 494, raportat la art. 475 alin. (2) şi art. 201 din C. proc. civ., astfel cum au fost completate prin dispoziţiile XVII alin. (3), raportat la art. XV din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanţelor judecătoreşti, precum şi pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind C. proc. civ. şi dispoziţiile art. 109 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti, prin rezoluţie s-a fixat termen de judecată la data de 21 mai 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă

Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

Prin Procesul-verbal de constatare nr. x/07.04.2015, emis potrivit O.U.G. nr. 66/2011 si Normelor Metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 875/2011, de către pârâtă, s-a constatat în derularea proiectului " Achiziţii utilaje pentru prestări servicii a întreprinderii individuale ce va fi înfiinţată de persoana fizică A."" că investiţia realizată a devenit neeligibilă ca urmare a neregulilor constatate şi astfel s-a propus ca reclamanta să fie obligată la restituirea sumei de 410.998,81 RON - valoare creanţă bugetară rezultată din nereguli şi totodată încetarea contractului de finanţare x/28.06.2011.

Reclamanta a contestat procesul-verbal pe cale administrativă, iar prin Decizia nr. 17.531/14.05.2015 emisă de către pârâtă, aceasta a fost respinsă.

Pârâta a avut în vedere faptul că exista legături intre Întreprinderea Individuală A. - reclamanta şi S.C. E. S.R.L., respectiv că există o legătură de interdependenţă între cele două societăţi şi caracterul artificial al conexiunii dintre acestea, fiind acordat un avantaj nejustificat S.C. E. S.R.L. şi astfel s-a considerat că cele două întreprinderi sunt legate, conform art. 44(1) lit. c) din Legea 346/14.07.2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, reclamanta nefiind o întreprindere autonomă, aşa cum s-a obligat prin contractul încheiat.

În cauza de faţă neregulile constatate de pârâtă prin procesul-verbal au fost, în esenţă, următoarele: delocalizarea investiţiei datorită împrejurării că utilajele achiziţionate nu s-au regăsit la locul de dezvoltare al proiectului menţionat în cererea de finanţare şi asumat prin încheierea contractului de finanţare; neasigurarea cofinanţării, contrar celor declarate în cererea de finanţare şi asumate prin încheierea contractului de finanţare; nerealizarea activităţii co-finanţate prin proiect conform cererii de finanţare şi contractului de finanţare; crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii unui ajutor nerambursabil nejustificat.

Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă

Argumentele invocate de recurentă, vizând interpretarea normelor legale incidente, deduc controlului judiciar al instanţei de recurs legalitatea soluţiei instanţei de fond prin prisma dreptului substanţial, analiză pe care Înalta Curte o va dezvolta cu ocazia analizării motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Examinând cererea de recurs, Înalta Curte constată că recurenta - reclamantă nu aduce critici concrete sentinţei atacate, ci doar reia susţinerile formulate în faţa primei instanţe.

Înalta Curte apreciază că susţinerile recurentei din cadrul recursului sunt neîntemeiate, hotărârea primei instanţe fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material incidente speţei, în considerarea următoarelor argumente:

În esenţă, recurenta a susţinut că nu sunt întrunite elementele pentru stabilirea condiţiilor artificiale create în cauză, aşa cum a statuat autoritatea şi prima instanţă.

În ceea ce priveşte criticile care tind să invoce greşita interpretare către instanţa de judecată a normelor legale privind crearea condiţiilor artificiale.

În ceea ce priveşte crearea de condiţii artificiale care au condus la cofinanţarea nelegală din partea Comunităţii, Înalta Curte constată că sediul materiei este reprezentat de prev. art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, conform cărora:"Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste de plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor."

În acest sens, este relevantă în speţă aceeaşi Hotărâre din 12 septembrie 2013, pronunţată în cauza nr. C 434/12 - Slancheva sila EOOD împotriva Izpalnitelen direktor na Darzhaven fond "Zemedelie" Razplashtatelna agentsia, menţionată, de altfel şi de instanţa de fond, prin care Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a dat următoarea interpretare prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011:

"1) Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că condiţiile de punere în aplicare a acestuia necesită prezenţa unui element obiectiv şi a unui element subiectiv.

Potrivit primului dintre aceste elemente, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.

Potrivit celui de al doilea element, este de competenţa instanţei de trimitere să aprecieze elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate. In această privinţă, instanţa de trimitere se poate baza nu numai pe elemente precum legăturile juridice, economice şi/sau personale dintre persoanele implicate în proiecte de investiţii similare, ci şi pe indicii care dovedesc existenţa unei coordonări deliberate între aceste persoane.

2) Articolul 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011 trebuie interpretat în sensul că se opune ca o cerere de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) să fie respinsă pentru simplul motiv că un proiect de investiţii, care candidează la acordarea unui ajutor din această schemă, nu are autonomie funcţională sau că există o legătură juridică între candidaţii la acordarea unui astfel de ajutor, fără ca celelalte elemente obiective din speţă să fi fost luate în considerare."

Raportat la cele două elemente, Comisia Europeană - Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală a emis Nota directoare pentru Auditori nr. 22 având ca subiect Crearea de condiţii artificiale în vederea obţinerii repetate de fonduri FEADR/SAPARD/IPARD pentru proiectele de investiţii, cuprinsul căreia se statuează:"în ceea ce priveşte elementele obiective, faptele din acest caz trebuie analizate pentru a se putea evalua dacă obiectivele finanţării FEADR nu pot fi îndeplinite. Pentru elementele subiective, trebuie stabilit mai întâi scopul principal si real al cererii de finanţare. Adică elementele reale care pot fi luate în considerare pentru a se stabili natura artificială a condiţiilor create în vederea obţinerii de finanţare FEADR, sunt legăturile juridice, economice şi/sau personale între persoanele implicate în investiţia respectivă. Elementul subiectiv al legăturilor poate însemna şi situaţia în care mai mulţi investitori solicită sprijin prin FEADR, dar proiectele sunt identice si prezintă legături geografice, economice, funcţionale, legale sau legături de ordin personal."

Analiza elementului obiectiv

Aşa cum s-a statuat în decizia amintită, prin acesta se înţeleg împrejurările obiective ale speţei care permit să se concluzioneze că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului european agricol pentru dezvoltare rurală (FEADR) nu poate fi atinsă.

Proiectul se încadrează în Măsura 312 - "Sprijin pentru crearea şi dezvoltarea de micro-întreprinderi" şi are ca obiectiv general dezvoltarea durabila a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de munca si a veniturilor adiţionale, iar ca obiective specifice: crearea si menţinerea locurilor de munca în spaţiul rural; creşterea valorii adăugate în activitatea non-agricolă; crearea si diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către micro-întreprinderi (Anexa 1 la Ordinul M.A.D.R. nr. 567/2008). De asemenea, realizarea proiectului va contribui şi la atingerea obiectivelor operaţionale, respectiv crearea de micro-întreprinderi precum şi dezvoltarea celor existente în sectorul nonagricol în spaţiul rural, încurajarea iniţiativelor de afaceri promovate în special de către tineri şi femei.

Recurenta - beneficiar al proiectului - a urmărit, conform celor precizate în Cererea de finanţare şi în Memoriul justificativ, crearea şi diversificarea serviciilor de mecanizare în mediul rural prin achiziţionarea unei combine agricole performante, precum şi creşterea gradului de utilizare a energiei din surse regenerabile, prin implementarea în cadrul proiectului a unui sistem eficient de iluminat nocturn, pe baza unui stâlp cu lămpi fotovoltaice care realizează acumularea energiei solare în timpul zilei, stocarea acesteia în acumulatorii proprii şi difuzarea pe timpul nopţii.

Prin implementarea proiectului beneficiarul s-a angajat să realizeze 4 locuri de muncă permanente, astfel: 1 post de Director, 2 posturi de Combaineri (ce vor lucra în schimburi), 1 Mecanizator (pentru supravegherea şi întreţinerea tehnică periodică).

În urma finanţării primite, un beneficiar este obligat să atingă prin proiectul implementat toate obiectivele impuse de măsură, îndeplinirea acestora nefiind facultativă sau selectivă.

În ceea ce priveşte identificarea elementelor de legătură dintre beneficiar/beneficiari şi alte entităţi juridice implicate (acei indicatori menţionaţi în Nota directoare pentru Auditori nr. 22) care să arate modalitatea concertată a beneficiarilor cu scopul clar de a eluda normele legale şi procedurale în vederea obţinerii finanţării nerambursabile, acestea au fost prezentate în cuprinsul titlului de creanţă contestat, dar au fost combătute de reclamantă şi înlăturate prin considerentele sentinţei recurate.

Înalta Curte constată că, pentru a verifica corecta aplicare a legii în cauza de faţă, este necesară şi o analiză intrinsecă a acestor elemente de legătură. Astfel, se constată următoarele:

Întreprinderea Individuală A. şi S.C. E. S.R.L. au sediul la aceeaşi adresă, respectiv în satul Sfântu Gheorghe, comuna Sfântu Gheorghe, judeţ Ialomiţa; Doamna A., titularul Întreprinderii Individuale A. este anagajata S.C. E. S.R.L.; S.C. E. S.R.L. are ca asociaţi pe B. - soţul doamnei A., asociat cu 1 parte socială şi administrator, membru în consiliul de administraţie cu puteri depline, exercitate separat; pe D. - asociat cu 99 de părţi sociale şi pe C. - asociat cu 1 parte socială şi administrator, membru în consiliul de administraţie, cu puteri depline exercitate separat.

SC E. S.R.L. a depus trei cereri de finanţare pentru a accesa Programul FEADR, după cum urmează:

- Cod x, titlul" Modernizarea exploataţiei agricole la S.C. F., localitatea Sfântu Gheorghe, judeţul Ialomiţa", reprezentant legal al proiectului fiind desemnat la data depunerii cererii de finanţare, respectiv 19.12.2008, domnul C. - proiect neselectat;

- Cod x, titlu " Construire silozuri de depozitare a cerealelor", cerere de finanţare depuse în data de 31.03.2011, proiect contractat, aflat în derulare la data controlului pe teren, reprezentant legal al proiectului fiind domnul B., soţul doamnei A.;

- Cod x, titlul " Proiect S.C. E. SRL" - proiect finalizat, reprezentantul legal al proiectului fiind domnul B., soţul doamnei A., prin intermediul proiectului achiziţionându-se următoarele echipamente agricole: maşină de ierbicidat, echipament de recoltat porumb şi floarea soarelui şi grapă de discuri.

Din această perspectivă, în mod corect a reţinut instanţa de fond că utilajele achiziţionate de recurenta - reclamantă şi de S.C. E. S.R.L. prin programul FEADR sunt complementare în vederea obţinerii unui flux tehnologic complet.

Totodată, se constată că, din Registrele de încasări şi plăţi aferente perioadei 2011-2014, a rezultat că în anii 2011, 2012 şi 2014, beneficiarul proiectului - Întreprinderea Individuală A. - nu a înregistrat venituri din activitatea cofinanţată şi nici din altă activitate iar veniturile înregistrate în registrul de încasări şi plăţi în anul 2011 reprezintă subvenţia acordată prin Programul FEADR. Din Declaraţia pe propria răspundere a doamnei A. rezultă că beneficiarul Întreprinderea Individuală A. nu a avut activitate în anul 2012 iar pentru anul 2013 Întreprinderea Individuală A. a încheiat un singur contract de prestări servicii (nr. 1/12.09.2013), (tot) cu S.C. E. S.R.L. pe o perioadă de 2 ani şi două facturi emise tot pentru S.C. E. S.R.L..

În data de 20.07.2011 între Întreprinderea Individuală A. şi S.C. E. S.R.L. s-a încheiat Contractul de comodat având ca obiect folosinţa suprafeţei de 200 mp ce se află în localitatea Sfântu Gheorghe, judeţul Ialomiţa, destinată parcării utilajului ce urma a se achiziţiona prin proiect, respectiv combina.

Înalta Curte apreciază ca fiind neîntemeiată susţinerea recurentei-reclamante privind caracterul de întreprindere autonomă a Întreprinderii Individuale A., în condiţiile în care singurele venituri minime ale recurentei - reclamante provin din unicul contract încheiat de aceasta cu S.C. E. S.R.L., iar nu cu alţi operatori. Tocmai legăturile comerciale exclusive, operaţiunile preferenţiale cu S.C. E. S.R.L. şi împrejurarea că soţul lui A. este administratorul S.C. E. S.R.L., vin să susţină teza dependenţei, iar nu a autonomiei funcţionale, greşit invocată de recurenta - reclamantă.

Înalta Curte are în vedere în acest sens, decizia pronunţată de CJUE (C-110/13, hotărârea din 27 februarie 2014, HaTeFo împotriva Finanzamt Haldensleben).

Astfel, instanţa europeană a decis că art. 3 alin. (3) al patrulea paragraf din anexa la Recomandarea 2003/361/CE a Comisiei din 6 mai 2003 privind definirea microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici şi mijlocii trebuie interpretat în sensul că unele întreprinderi pot fi considerate "afiliate", în sensul acestui articol, atunci când rezultă din analiza unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi, că ele constituie, prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, o entitate economica unică, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf din această anexă, şi de asemenea că se consideră că acţionează în mod concertat în sensul articolului 3 alin. (3) al patrulea paragraf din această anexă persoanele fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor în cauză o influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic, iar îndeplinirea acestei condiţii depinde de împrejurările cauzei şi nu poate în mod necesar să fie subordonată existenţei unor relaţii contractuale între aceste persoane şi nici chiar constatării intenţiei lor de a eluda definiţia microîntreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii în sensul acestei recomandări.

Astfel, în urma acestei hotărâri pronunţată de CJUE, poate fi interpretată ca afiliere legătura identificată:

- prin prisma prevederilor articolului 3, aliniatul 3, paragraful 1;

- prin prisma unor raporturi atât juridice, cât şi economice stabilite între întreprinderi,

- prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf;

- prin prisma unor persoane fizice care se coordonează pentru a exercita asupra deciziilor comerciale ale întreprinderilor, influenţă care exclude ca întreprinderile respective să poată fi considerate ca fiind independente una de cealaltă din punct de vedere economic chiar şi în condiţiile în care nu există relaţii contractuale între aceste persoane şi nici o constatare a intenţiei lor de a eluda definiţia micro-întreprinderilor şi a întreprinderilor mici sau mijlocii.

Or, sublinierea împrejurării că poate fi interpretată ca afiliere legătura identificată prin intermediul unei persoane fizice sau al unui grup de persoane fizice care acţionează în mod concertat, chiar şi atunci când între acestea nu există în mod formal vreuna dintre relaţiile avute în vedere la articolul 3 alin. (3) primul paragraf, înlătură tocmai susţinerea recurentei-reclamante, nefiind necesară încadrarea situaţiei sale în vreuna din ipotezele explicite de la art. 4 indice 4 lit. c) din Legea nr. 346/2004, în măsura în care s-a identificat legătura existentă între recurenta - reclamantă şi S.C. E. S.R.L., prin intermediul dl. B., care a acţionat concertat cu privire la cele două societăţi.

Astfel, Întreprinderea Individuală A. nu reprezintă o microîntreprindere de sine-stătătoare, aptă să realizeze obiectivul general al măsurii 312 (elementele obiective) - acela de a promova spiritul întreprinzător prin crearea de noi locuri de muncă şi de a consolida astfel structura economică în zona rurală, ci o societate care are scopul clar de a obţine în mod artificial sprijin financiar nerambursabil, deoarece nu se poate considera că s-a consolidat structura economică în zonă, în condiţiile în care relaţiile comerciale s-au desfăşurat exclusiv între beneficiar şi S.C. E. S.R.L., care are ca acţionari membrii G. (B., D. şi C.). Rezultă astfel că, în cauză sunt aplicabile dispoziţiile art. 72 alin. (1) din Regulamentul nr. 1698/2005, text de lege care impune recuperarea ajutorului financiar în condiţiile în care se "creează un avantaj nejustificat unei întreprinderi sau unei colectivităţi publice".

Mai reţine instanţa de control judiciar că, în ceea ce priveşte cofinanţarea proiectului, aceasta a fost asigurată, atât în cazul Întreprinderii Individuale A., cât şi în cazul Întreprinderii Individuale C., înfiinţată în data de 27.11.2009, de către doamna D. (mama domnilor C. şi B.), care este acţionar majoritar la S.C. SC E. S.R.L..

Nu se poate reţine astfel că o constatare de întreprinderi legate se poate face numai dacă sunt întrunite condiţiile de către societăţile (şi nu de către persoanele particulare) care sunt în situaţiile prevăzute de art. 4 indice 4 din Lege, putând fi avute în vedere doar forme de organizare a persoanelor fizice, iar nu persoane fizice ca atare. Atât decizia CJUE, cât şi textul art. 4 indice 4 din lege sunt clare şi se referă şi la ipoteza unor persoane fizice (fără alte distincţii) care exercită influenţe de natură a atrage întrunirea condiţiilor din text.

Ca urmare, Înalta Curte constată că intimata-pârâtă a făcut o corectă interpretare a prevederilor art. 4 indice 4 din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, reţinând că, raportat la modalitatea în care asociaţii entităţilor juridice implicate au concertat la implementarea proiectului, a fost dovedită existenţa întreprinderilor legate.

Înalta Curte concluzionează, în acord cu judecătorul fondului, că toate acestea reprezintă indicatori ("steguleţe roşii") care priviţi separat nu constituie nereguli, dar însumaţi şi priviţi în ansamblul lor au dus la concluzia unei coordonări deliberate a celor două entităţi, ducând la indiciile existenţei unor condiţii artificiale în scopul obţinerii unui ajutor financiar nerambursabil necuvenit.

Reţine deopotrivă instanţa de control judiciar că beneficiarul şi-a propus prin implementarea proiectului crearea a 4 locuri de muncă noi permanente, conform dosarului administrativ al cererii de finanţare în următoarea structură: 1 director; 2 combaineri (pentru a deservi combina în 2 schimburi) şi 1 mecanic agricol (pentru supravegherea şi întreţinerea tehnică periodică). Din documentele transmise a rezultat că au fost încadraţi 4 angajaţi, astfel: 1 electrician şi 3 muncitori necalificaţi în agricultură, iar nu conform locurilor de muncă propuse prin proiect.

Având în vedere că beneficiarul nu a creat 4 locuri de muncă în structura declarată şi asumata prin cererea de finanţare, se încalcă art. 1 alin. 2 din contractul de Finanţare conform căruia "Beneficiarului i se va acorda finanţarea nerambursabilă în termenii şi condiţiile stabilite în acest Contract, care este constituit din Contractul cadru de Finanţare şi anexele acestuia, pe care Beneficiarul declară că le cunoaşte şi le acceptă".

Faţă de toate aceste elemente factuale, necombătute de recurenta - reclamantă, reţine instanţa de control judiciar că, prin neasigurarea co-finaţării, contrar celor declarate în cererea de finanţare şi asumate prin încheierea contractului de finanţare, nerealizarea activităţii co-finanţate prin proiect, conform cererii de finanţare şi contractului de finanţare, în mod corect a reţinut prima instanţă că, la acordarea fondurilor nerambursabile aceasta a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor de minimis prevăzută în Ordinul MADR nr. 567/2008, atât celor cu caracter general - dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale, conform fişei tehnice a măsurii 312, cât şi celor specifice - crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural; creşterea valorii adăugate în activităţi non-agricole, crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de microîntreprinderi, conform fişei tehnice a măsurii 312.

Instanţa de control judiciar reţine că, în temeiul pct. 2 din Anexa la Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 567/2008 pentru aprobarea Schemei de ajutor de minimis "Sprijinirea activităţilor economice în vederea diversificării economiei rurale şi a creşterii calităţii vieţii în spaţiul rural", Schema de ajutor de minimis urmăreşte realizarea unui obiectiv general - care vizează dezvoltarea durabilă a economiei rurale prin încurajarea activităţilor non-agricole, în scopul creşterii numărului de locuri de muncă şi a veniturilor adiţionale (conform fişei tehnice a Măsurii 312) -, a unor obiective specifice, respectiv crearea şi menţinerea locurilor de muncă în spaţiul rural; creşterea valorii adăugate în activităţi non-agricole; crearea şi diversificarea serviciilor pentru populaţia rurală prestate de către micro-întreprinderi, precum şi a unor obiective operaţionale, respectiv crearea de micro-întreprinderi, precum şi dezvoltarea celor existente în sectorul non-agricol, în spaţiul rural; reducerea gradului de dependenţă faţă de agricultură.

În concluzie, Înalta Curte constată că aspectele relevate de către intimata - pârâtă constituie elemente suficiente pentru a demonstra faptul că activitatea societăţii reclamante nu era independentă faţă de activitatea societăţii S.C. E. S.R.L. şi că proiectul derulat nu era apt să conducă la realizarea obiectivului Măsurii 312. Astfel, în cauză era îndeplinită condiţia existentei elementului obiectiv al art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011, respectiv crearea de condiţii artificiale pentru obţinerea plăţilor.

Analiza elementului subiectiv

Potrivit celui de al doilea element, respectiv elementul subiectiv, este necesar să se identifice elementele de probă obiective care permit să se concluzioneze că, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru a beneficia de plată în temeiul schemei de ajutor din cadrul FEADR, candidatul la acordarea unei astfel de plăţi a urmărit în exclusivitate să obţină un avantaj care contravine obiectivelor schemei menţionate.

Înalta Curte constată că, pornind de la toate elementele de fapt prezentate anterior (legăturile între reprezentanţii celor două societăţi, prestarea exclusivă de servicii de către reclamantă în favoarea celeilalte societăţi), nu se poate ignora starea de fapt existentă între cele două societăţi, pentru a se menţine prezumţia de bună credinţă şi de neurmărire a creării unui avantaj societăţii E. S.R.L.. Prin cumulul tuturor acestor împrejurări de fapt, a fost creată o dovadă suficientă în sensul intenţiei recurentei - reclamante de a crea şi păstra avantajul obţinut de cealaltă societate, împotriva acesteia reclamanta neaducând suficiente probe contrare în faţa instanţei.

Prin urmare, instanţa de control judiciar apreciază că elementele reţinute de autoritatea pârâtă şi deopotrivă de instanţa de fond sunt suficiente pentru a fundamenta concluzia că reclamanta a urmărit obţinerea şi utilizarea fondurilor nerambursabile exclusiv în interesul G., acest avantaj contravenind astfel obiectivelor schemei de ajutor de minimic, astfel că în speţă este dovedit şi elementul subiectiv, a cărui existenţă obligatorie rezultă din interpretarea prevederilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul 65/2011.

În ceea ce priveşte susţinerea recurentei potrivit căreia concluziile echipei de control ce a decis întocmirea procesului-verbal de constatare a neregulilor au fost contrazise de cele ale reprezentanţilor APDRP, care au aprobat spre finanţare proiectul din punctul de vedere al eligibilităţii, în condiţiile în care relaţiile comerciale dintre Întreprinderea Individuală A. şi S.C. E. S.R.L. au fost aduse la cunoştinţa autorităţii odată cu depunerea cererii de finanţare, iar autoritatea nu a avut nici o obiecţiune în etapa analizei eligibilităţii cererii sale de finanţare, Înalta Curte are în vedere dispoziţiile art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011, ce prevăd următoarele:

"În cazul în care, pe parcursul perioadei de monitorizare, autoritatea cu competenţe în gestionarea fondurilor europene sesizează că proiectul nu respectă cerinţele de durabilitate/sustenabilitate prevăzute de procedurile aplicabile se va proceda la întocmirea de procese-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, prin aplicarea corespunzătoare a prevederilor art. 20 şi 21, în scopul recuperării creanţei bugetare rezultate din nereguli, cu excepţia cazurilor în care regulile stabilite de donatorul public internaţional prevăd altfel."

În mod evident, prevederile art. 26 din O.U.G. nr. 66/2011 se coroborează cu prevederile art. 5 alin. (3) lit. f) din O.U.G. nr. 41/2014 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, prin reorganizarea Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit, conform cărora " (3) Principalele atribuţii de plată ale Agenţiei sunt: f) efectuarea de controale, ori de câte ori se consideră necesar, la beneficiarii proiectelor finanţate prin FEADR, după efectuarea plăţii, pentru a stabili dacă eligibilitatea şi condiţiile acordării ajutorului financiar nerambursabil continuă să fie respectate", fiind astfel permisă efectuarea controlului ex-post, în cadrul perioadei de monitorizare.

Mai mult, art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 prevede că "(l)Dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare.,,

Şi legiuitorul european a stabilit posibilitatea unor asemenea controale în conformitate cu dispoziţiile art. 29 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 din 27 ianuarie 2011, potrivit cărora:

"1. Se efectuează controale ex post pentru operaţiunile de investiţii pentru a verifica respectarea angajamentelor în conformitate cu articolul 72 alin. (1) din Regulamentul (CE) nr. 1698/2005 sau prevăzute de programul de dezvoltare rurală.

2. Controalele ex post acoperă în fiecare an calendaristic cel puţin 1% din cheltuielile FEADR pentru operaţiunile de investiţii care fac încă obiectul angajamentelor menţionate la alin. (1) şi pentru care s-a efectuat plata finală din FEADR. Se iau în considerare numai controalele efectuate până la sfârşitul anului în cauză.

3. Eşantionul de operaţiuni care urmează a fi controlate în conformitate cu alin. (1) se bazează pe o analiză a riscurilor şi a impactului financiar ale diferitelor operaţiuni, grupuri de operaţiuni sau măsuri. O parte a eşantionului se selectează în mod aleatoriu."

În acelaşi sens sunt şi prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului, potrivit căruia "Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiarii în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor".

Cu atât mai mult se impune efectuarea unui astfel de control cu cât intimata, la emiterea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, a avut în vedere aspecte şi circumstanţe ulterioare încheierii contractului de finanţare, instanţa de fond reţinând în mod corect faptul că neregula constatată de pârâtă nu este efectul unei reevaluări a documentaţiei pe baza căreia a fost aprobată cererea de finanţare, ci este consecinţa informaţiilor suplimentare descoperite ulterior.

Pentru a stabili dacă au fost create în mod artificial condiţiile necesare obţinerii plăţii, tocmai pentru o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei nr. 65/2011, este necesară desfăşurarea controlului ex-post, pe tot parcursul perioadei de monitorizare, control care priveşte întreaga activitate a beneficiarului. Sintagma "nu se efectuează nicio plată" se referă la interdicţia generală de a fi efectuate plăţi, după desfăşurarea controlului asupra întregii activităţi, atât pe perioada efectuării plăţilor, cât şi pe perioada de monitorizare prevăzută chiar prin clauzele contractului de finanţare, pentru a se stabili cu certitudine dacă au fost create sau nu condiţiile artificiale.

Potrivit Contractului de finanţare nr. x/28.06.2011, acceptat şi asumat de beneficiar, acestuia i s-a acordat finanţare nerambursabilă în termenii şi condiţiile stabilite în contract, care este constituit din Contractul-cadru şi anexele acestuia, pe care beneficiarul a declarat că le cunoaşte şi le acceptă (art. 1 alin. (1) pct. 2).

Beneficiarul a acceptat finanţarea nerambursabilă şi s-a angajat să implementeze proiectul pe propria răspundere, în conformitate cu prevederile cuprinse în contract şi cu legislaţia naţională şi comunitară în vigoare, iar pe perioada de valabilitate şi de monitorizare a contractului trebuie să-şi respecte toate angajamentele asumate prin documentele depuse în vederea obţinerii ajutorului financiar nerambursabil.

În anexa 1 la contractul de finanţare intitulată "Prevederi generale", beneficiarul s-a obligat să respecte pe toată durata contractului, criteriile de eligibilitate şi de selecţie înscrise în cererea de finanţare (art. 3).

De asemenea, la art. 11 alin. (3) se precizează că, în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea contractului, autoritatea contractantă poate înceta valabilitatea contractului, iar beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă.

Art. 17 alin. (3) din aceeaşi Anexă la contract prevede că, dacă autoritatea contractantă stabileşte că actele/faptele beneficiarului au drept scop obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor măsurii de sprijin aplicabile în situaţia în cauză, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea avantajului, va proceda în consecinţă, după caz, fie la neacordarea avantajului respectiv, fie la retragerea acestuia.

Potrivit art. 4 din Regulamentul (UE) nr. 65/2011 al Comisiei, statele membre sunt obligate să instituie un sistem de control care să garanteze efectuarea tuturor controalelor necesare pentru verificarea eficace a respectării condiţiilor de acordare a ajutorului, să se asigure că toate criteriile de eligibilitate prevăzute de legislaţia Uniunii sau de legislaţiile naţionale ori stabilite prin programele de dezvoltare rurală pot fi controlate pe baza unui set de indicatori verificabili.

În acest context, dacă se constată, cu ocazia unor verificări ulterioare, în cadrul mecanismului controlului ulterior asupra proiectelor finanţate din fonduri nerambursabile, că au fost încălcate prevederi ale legislaţiei naţionale sau comunitare, AFIR are obligaţia luării măsurilor de îndreptare a erorilor, respectiv recuperarea sumelor plătite eronat/necuvenit şi încetarea valabilităţii contractelor de finanţare.

În acest sens, se observă că potrivit reglementărilor legale, una din principalele atribuţii ale AFIR este efectuarea de controale, ori de câte ori se consideră necesar, la beneficiarii proiectelor finanţate prin SAPARD şi FEADR, după efectuarea plăţii, pentru a stabili dacă eligibilitatea şi condiţiile acordării ajutorului financiar nerambursabil continuă să fie respectate.

Este de necontestat că AFIR avea obligaţia legală de a verifica condiţiile de eligibilitate înainte de acordarea ajutorului, însă atribuţiile intimatei-pârâte de verificare a îndeplinirii condiţiilor de eligibilitate se întind pe toată durata de derulare a contractului, astfel că, dacă la momentul acordării ajutorului nu au existat toate premisele constatate ulterior, nu se poate vorbi de faptul că prin depistarea acestora în cadrul unei acţiuni de control, comportamentul autorităţii ar fi inconsecvent.

Pentru aceleaşi considerente şi susţinerile recurentei - reclamante privind încălcarea principiului certitudinii juridice sunt nefondate, instanţa de control judiciar reţinând că nu a avut loc o încălcare a principiilor comunitare, ci o aplicare a acestora, un control ulterior aprobării unei cereri, care a fost întocmită pe proprie răspundere, fiind permis în virtutea O.U.G. nr. 66/2011, fiind verificată tocmai respectarea legii la momentul acordării sprijinului financiar, neputându-se astfel vorbi de inconsecvenţă a organelor abilitate.

Deopotrivă, Înalta Curte reţine că, aplicarea principiului certitudinii juridice nu poate fi înţeleasă în sensul că nu mai pot fi constatate nereguli, odată ce a fost încheiat un anumit contract de finanţare, deoarece altfel ar fi lipsită de efecte juridice întreaga legislaţie referitoare la constatarea neregulilor.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la încălcarea principiului proporţionalităţii.

Înalta Curte constată că neregulile reţinute în cauză constau în crearea condiţiilor artificiale şi nerespectarea obiectivelor asumate prin cererea de finanţare, astfel că sunt incidente dispoziţiile art. 4 alin. (8) din Regulamentul nr. 65/2011, conform cărora "Fără a aduce atingere dispoziţiilor speciale, nu se efectuează nicio plată către beneficiari în cazul cărora s-a stabilit că au creat în mod artificial condiţiile necesare pentru a obţine aceste de plăţi în scopul obţinerii unui avantaj care contravine obiectivelor schemei de ajutor." şi art. 5 alin. (1) din acelaşi Regulament (UE) care dispune: "În cazul efectuării unei plăţi necuvenite, beneficiarul rambursează suma respectivă împreună cu dobânda aferentă acesteia, ..." dar şi art. 11 alin. (3) din Anexa la contractul de finanţare, care stipulează că, în cazul constatării unei nereguli cu privire la încheierea ori executarea Contractului, Autoritatea Contractantă poate înceta valabilitatea Contractului, de plin drept, printr-o notificare scrisă adresată beneficiarului, fără punere în întârziere, fără nicio altă formalitate şi fără intervenţia instanţei judecătoreşti. În aceste cazuri, beneficiarul va restitui integral sumele primite ca finanţare nerambursabilă în conformitate cu prevederile art. 17 din Anexă.

La articolul 17 alin. (4) din Anexă se menţionează că" în cazul înregistrării unei nereguli...beneficiarul va restitui în conformitate cu prevederile art. 8 (5), valoarea finanţării necuvenite primite din partea Autorităţii Contractante, în termenele prevăzute în cuprinsul actelor de notificare transmise de Autoritatea Contractantă", articolul 8 alin. (5) având următorul conţinut:

"în cazul în care, pe parcursul perioadei de valabilitate şi monitorizare a contractului, se constată că Beneficiarul nu mai respectă condiţiile de implementare, respectiv nu mai sunt îndeplinite obiectivele proiectului, Autoritatea Contractantă va proceda, după caz (funcţie de gradul de afectare, gravitatea faptelor, etc):

- a) fie la recuperarea integrală a ajutorului financiar neramburabil plătit cu rezilirea contractului de finanţare;

- b) fie la recuperarea parţială, respectiv aferent componentei/componentelor sau acţiunii/acţiunilor afectate de neregulă, care nu mai îndeplinesc condiţiile menţionate, nefiind influenţată integral eligibilitatea generală a proiectului, respectiv utilitatea în considerarea căreia s-a acordat ajutorul financiar nerambursabil".

În cazul de faţă, întrucât viciul creării de condiţii artificiale afectează întregul proiect, prin neîndeplinirea obiectivelor, nu se pune problema aplicării principiului proporţionalităţii, textul articolului mai sus menţionat precizând că nu se efectuează nicio plată.

Instanţa de control judiciar constată că măsura dispusă de autoritatea contractantă şi menţinută de către instanţa de fond respectă exigenţele legale, câtă vreme obligaţia returnării integrale a finanţării a fost asumată contractual de părţi, relevantă fiind deopotrivă şi împrejurarea că toate constatările din procesul-verbal sunt fapte intenţionate, prin care s-a încercat fraudarea bugetului comunităţii.

De altfel, chiar normele europene incidente în cauză, respectiv art. 4 alin. (1) din Regulamentul (CE, EURATOM) nr. 2988/95 al Consiliului din 18 decembrie 1995 privind protecţia intereselor financiare ale Comunităţilor Europene prevăd că orice abatere atrage după sine retragerea avantajului obţinut nejustificat prin obligaţia de a vărsa sumele datorate sau de a rambursa sumele primite nejustificat, iar alin. (3) din acelaşi articol statuează că "Actele despre care se stabileşte că au drept scop obţinerea unui avantaj care contravine obiectivelor dreptului comunitar aplicabil în situaţia în cauză, prin crearea în mod artificial a condiţiilor necesare pentru obţinerea avantajului, au drept consecinţă, după caz, fie neacordarea avantajului respectiv, fie retragerea acestuia."

Or, în speţă, aşa cum s-a arătat anterior, nu se poate reţine existenţa unei nereguli care afectează doar o componentă a proiectului ci integral eligibilitatea acestuia descoperită în urma controlului ex-post.

Raportat la toate aceste argumente, se constată că aspectele invocate de către recurenta-reclamantă prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, criticile formulate în recurs neevidenţiind incidenţa motivului de nelegalitate invocat, prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind corect justificate observaţiile şi aprecierile primei instanţe, pe care instanţa de control judiciar şi le însuşeşte în totalitate.

Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Întreprindere Individuală A., ca nefondat, consencinţa fiind menţinerea în integralitate a sentinţei civile recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta Întreprindere Individuală A. împotriva sentinţei civile nr. 2007 din 09 iunie 2016 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2019 .