Tax appeal inadmissible where administrative challenge was rejected as unmotivated without substantive review
Romania (RO)
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the regional tax authority, quashed the lower court’s judgment that had annulled the administrative acts, and ordered that the appeal seeking annulment of Decision No. 75/17.02.2015 be rejected as unfounded, while the requests to annul the tax assessment decision and the tax inspection report were rejected as inadmissible. The dispute arose from a tax dispute where a limited liability company challenged a supplemental profit tax, VAT, and accessory imposition following an inspection, having previously submitted an administrative appeal that lacked factual and legal grounds. The decisive legal basis was the interpretation of Articles 205–206 and 213 of the Fiscal Procedure Code (O.G. no. 92/2003), which established that because the taxpayer’s administrative appeal was deemed unmotivated and rejected procedurally by the tax authority without a substantive decision on the merits, the court of first instance lacked jurisdiction to rule on the underlying tax assessment and inspection report, leaving only the procedural rejection of the appeal subject to judicial review.
Legislator headnote
AI generatedart. 496 din C. proc. civ; Tax appeal inadmissible where administrative challenge was rejected as unmotivated without substantive review: 75/17.02.2015 be rejected as unfounded, while the requests to annul the tax assessment decision and the tax inspection report were rejected as inadmissible. The dispute arose from a tax dispute where a limited liability company challenged a supplemental profit tax, VAT, and accessory imposition following an inspection, having previously submitted an administrative appeal that lacked factual and legal grounds. The decisive legal basis was the interpretation of Articles 205–206 and 213 of the Fiscal Procedure Code (O.G. no. 92/2003), which established that because the taxpayer’s administrative appeal was deemed unmotivated and rejected procedurally by the tax authority without a substantive decision on the merits, the court of first instance lacked jurisdiction to rule on the underlying tax assessment and inspection report, leaving only the procedural rejection of the appeal subject to judicial review.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for admitting the appeal and quashing the lower court’s judgment to re-judge the case.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 mai 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin contestaţia înregistrată la data de 20 aprilie 2015 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, anularea Deciziei de impunere nr. x/12.07.2010, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/07.07.2010 şi a Deciziei nr. 75 din 17.02.2015 şi înlăturarea obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina sa prin acestea.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa nr. 69/F - CONT din 22 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis contestaţia formulată de contestatoarea S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu intimata Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova şi s-a dispus anularea Deciziei de impunere nr. x/12.07.2010, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/07.07.2010 şi a Deciziei nr. 75/17.02.2015, precum şi obligarea intimatei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova să plătească contestatoarei S.C. A. S.R.L. suma de 3540 RON cheltuieli de judecată, din care 3490 RON onorariu expert şi 50 RON taxă judiciară timbru.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei nr. 69/F - CONT din 22 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a cererii de chemare în judecată.
În motivarea recursului critică susţinerea instanţei în sensul că este justificată acordarea deductibilităţii cheltuielilor privind achiziţiile realizate de la societăţile menţionate în actele contestate, având în vedere dovezile de înregistrare în gestiune, respectiv NIR-uri, fişe de magazie privind intrările şi ieşirile de cereale, documentele privind achitarea acestora prin virament bancar, înscrisuri de ieşire din gestiune către clienţi, declaraţii fiscale privind impozitul pe profit şi decontul privind TVA, aceste documente fiind depuse la organul fiscal.
De asemenea, contestă cele reţinute de către prima instanţă în sensul că inspectorii fiscali nu au adus probe din care să rezulte aspectele invocate, ci s-au bazat doar pe prezumţii, cum ar fi aceea de asociere a societăţii petente cu furnizorii de cereale în vederea săvârşirii evaziunii fiscale, fapt contrazis de actele procedurale întocmite de organul de urmărire penală.
Recurenta-pârâtă arată că în dosarele nr. x/2012 şi nr. y/2011, s-a dispus neînceperea urmăririi penale cu privire la operaţiunile derulate, ceea ce nu înseamnă, din punct de vedere fiscal, că sumele constatate că au diminuat calculul, declararea şi vărsarea la bugetul de stat a impozitului pe profit şi TVA, nu ar fi datorate de către societate.
Astfel, arată că, deşi administratorul societăţii a fost exonerat de răspunderea penală pentru că nu ar fi fost vinovat şi nu ar fi acţionat în nume propriu, petenta a fost cea care a beneficiat de neregulile furnizorilor săi, nereguli care au dus la păgubirea bugetului de stat, sens în care se impune ca sumele respective să revină la bugetul statului.
Consideră că în mod greşit expertul a motivat deductibilitatea cheltuielilor şi a taxei pe valoarea adăugată, prin faptul că organele de cercetare penală s-au pronunţat asupra nevinovăţiei administratorului S.C. A. S.R.L., iar pe de altă parte, documentele financiar contabile, respectiv note de intrare, facturi fiscale, fişe de magazie şi chitanţe, există şi sunt completate.
Recurenta-pârâtă mai arată că organul fiscal în mod corect a reţinut că, deşi se regăsesc documentele financiar contabile, nu au existat faptele reale de comercializare a cerealelor, ci documentele au fost întocmite pentru a crea impresia realităţii faptelor comerciale. Arată că în realitate nu există furnizori, utilaje, salariaţi, nu a fost colectat TVA-ul şi nu s-au declarat veniturile de care a uzat la deducere S.C. A. S.R.L..
Precizează că, întrucât S.C. A. S.R.L. a beneficiat de respectivele sume, recuperarea pagubei nu se poate face decât de la această societate, indiferent dacă administratorul este sau nu vinovat penal.
Mai arată că organele fiscale s-au bazat şi pe informaţiile primite de la Garda Financiară, secţia Vâlcea, I.P.J. Arad, DNA - Serviciul Teritorial Timişoara, D.G.F.P. judeţene: Alba, Argeş, Arad, Cluj, Dolj, Teleorman şi Timiş, precum şi din state ale UE, cum ar fi Ungaria.
De asemenea, arată că reţinerile instanţei de fond potrivit cărora stabilirea sumei de 1.617.280 RON, compusă din impozit pe profit TVA şi accesorii, de către organul fiscal, s-a făcut în mod netemeinic şi nelegal, întrucât operaţiunile s-au dovedit a fi fost realizate, iar facturile fiscale au fost înregistrate în evidenţa contabilă a societăţii şi cuprind elemente de fond ce definesc operaţiunile de livrare, îndeplinind cerinţele Ordinului Ministrului Finanţelor Publice nr. 1752/2005 şi cele ale art. 155 din Codul fiscal, nu pot fi primite, deoarece organul fiscal nu a susţinut că nu există documente financiare contabile, ci că aceste documente nu au o reflectare reală a faptelor pe care le conţin. Astfel, susţine că în realitate, cerealele au intrat în societate prin achiziţii de la persoane fizice, iar prin facturile fiscale respective s-au menţionat că sunt "cheltuieli deductibile" şi "TVA deductibil".
4. Apărările intimatei-reclamantei
Intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L., prin lichidator judiciar B., a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.
În esenţă, susţine că prima instanţă a reţinut corect starea de fapt şi a făcut o corectă apreciere a textelor de lege incidente.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
În cauză, reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, anularea Deciziei de impunere nr. x/12.07.2010, a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/07.07.2010 şi a Deciziei nr. 75 din 17.02.2015 şi înlăturarea obligaţiilor fiscale stabilite în sarcina sa prin acestea.
Potrivit art. 205 alin. (1) şi (2) din O.G. nr. 92/2003:
"(1) Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit legii. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia, în condiţiile legii.
(2) Este îndreptăţit la contestaţie numai cel care consideră că a fost lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal sau prin lipsa acestuia."
De asemenea, potrivit art. 206 alin. (1) şi (2) din acelaşi act normativ:
"(1) Contestaţia se formulează în scris şi va cuprinde:
a) datele de identificare a contestatorului;
b) obiectul contestaţiei;
c) motivele de fapt şi de drept;
d) dovezile pe care se întemeiază;
e) semnătura contestatorului sau a împuternicitului acestuia, precum şi ştampila în cazul persoanelor juridice. Dovada calităţii de împuternicit al contestatorului, persoană fizică sau juridică, se face potrivit legii.
(2) Obiectul contestaţiei îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise de organul fiscal în titlul de creanţă sau în actul administrativ fiscal atacat, cu excepţia contestaţiei împotriva refuzului nejustificat de emitere a actului administrativ fiscal."
Din coroborarea celor două texte se poate ajunge la concluzia că depunerea motivelor de fapt şi de drept pe care se întemeiază contestaţia se poate face în termenul în care se poate formula aceasta, respectiv 30 de zile de la data comunicării actului atacat.
Or, examinând contestaţia formulată în procedura administrativă de către intimata - reclamantă S.C. A. S.R.L., depusă la dosar recurs, se constată că aceasta nu cuprinde motivele de fapt şi de drept şi nici dovezile pe care se întemeiază, astfel cum prevăd în mod imperativ dispoziţiile art. 206 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.
Necesitatea depunerii motivelor de fapt şi de drept ale contestaţiei, precum şi dovezile în dusţinerea contestaţiei reiese şi dispoziţiile art. 213 alin. (1) Codul de procedură fiscală, potrivit cărora:
"în soluţionarea contestaţiei, organul competent va verifica motivele de fapt şi de drept care au stat la baza emiterii actului administrativ fiscal. Analiza contestaţiei se poate face în raport de susţinerile părţilor, de dispoziţiile legale invocate de acestea şi de documentele existente la dosarul cauzei. Soluţionarea contestaţiei se face în limitele sesizării", dar şi ale alin. (5) ale aceluiaşi articol care prevede că "organul de soluţionare competent se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură şi asupra celor de fond, iar când se constată că acestea sunt întemeiate, nu se va mai proceda la analiza pe fond a cauzei".
De altfel, chiar şi în Ordinul nr. 519/2005 al Preşedintelui A.N.A.F. privind aprobarea Instrucţiunilor pentru aplicarea Titlului IX al O.G. nr. 92/2003, la pct. 12.1 lit. b) se prevede posibilitatea respingerii contestaţiei ca nemotivată, în situaţia în care contestatorul nu prezintă argumentele de fapt şi de drept în susţinerea contestaţiei sau argumentele aduse nu sunt incidente cauzei supuse soluţionării.
Pe de altă parte, trebuie amintite prevederile art. 213 alin. (4) Codul de procedură fiscală, care prevăd că în cursul soluţionării procedurii administrative se pot depune probe noi în susţinerea cauzei, însă nu se face nici o referire la posibilitatea depunerii de motive.
Prin urmare, reţinând aceste aspecte, Înalta Curte constată că în mod legal, prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 75 din 17.02.2015, organul fiscal, respectiv Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, a respins contestaţia ca nemotivată pentru diferenţa în sumă de 1.579.725 RON, din care 416.807 RON impozit pe profit, 505.774 RON TVA stabilită suplimentar şi 657.144 RON accesorii.
În consecinţă, cererea de anulare a Deciziei nr. 75/17.02.2015 emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova, formulată de reclamantă este neîntemeiată şi urmează a fi respinsă.
Pe de altă parte, Înalta Curte constată că, întrucât organul de soluţionare a contestaţiei nu s-a pronunţat pe fondul pretenţiilor contestaţiei, nici instanţa de judecată nu se poate pronunţa pe fond.
Prin urmare, prima instanţă a apreciat în mod eronat că se poate pronunţa pe fond asupra actelor administrative atacate, respectiv asupra Deciziei de impunere nr. x/12.07.2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/07.07.2010, câtă vreme obiectul acţiunii în contencios administrativ se limitează, conform Codului de procedură fiscală, la atacarea deciziei de soluţionare a contestaţiei formulate în condiţiile art. 205 şi 206 din Codul de procedură fiscală.
Astfel, potrivit art. 218 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală:
"Deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate de către contestatar sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei potrivit art. 212, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii."
Or, contestaţia administrativă reglementată de art. 205 şi următoarele din O.G. nr. 92/2003 presupune o contestaţie motivată, care să conţină toate elementele prevăzute de art. 206 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, ceea ce în speţă nu este cazul.
Aşadar, prima instanţă s-a pronunţat în mod greşit pe fondul pretenţiilor deduse judecăţii, ce vizau Decizia de impunere nr. x/12.07.2010 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. x/07.07.2010, în condiţiile în care intimata-reclamantă nu a formulat o contestaţie motivată cu privire la aceste acte administrative, instanţa neţinând cont de faptul că, în lipsa unei soluţii date de către organul fiscal pe fondul cauzei, nici instanţa nu se putea pronunţa asupra acestor aspecte.
Reţinând faptul că instanţa de primă jurisdicţie nu se putea pronunţa asupra legalităţii sumelor stabilite pe seama societăţii, în condiţiile în care Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova nu a dat o soluţie pe fondul contestaţiei, ci a respins-o ca nemotivată, Înalta Curte va casa hotărârea recurată sub acest aspect şi va respinge, ca inadmisibilă, cererea de anulare a Deciziei de impunere nr. x din 12.07.2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 08.07.2010.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va a admite recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea împotriva sentinţei nr. 69/F - CONT din 22 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi, rejudecând: va respinge, ca neîntemeiată, cererea de anulare a Deciziei nr. 75/17.02.2015 emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.
Totodată, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de anulare a Deciziei de impunere nr. x din 12.07.2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 08.07.2010, emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea - Activitatea de Inspecţie fiscală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul formulat de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova - Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Vâlcea împotriva sentinţei nr. 69/F - CONT din 22 martie 2016, pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:
Respinge, ca neîntemeiată, cererea de anulare a Deciziei nr. 75/17.02.2015 emise de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Craiova.
Respinge, ca inadmisibilă, cererea de anulare a Deciziei de impunere nr. x din 12.07.2010 şi a Raportului de inspecţie fiscală nr. x din 08.07.2010, emise de Direcţia Generală a Finanţelor Publice a judeţului Vâlcea - Activitatea de Inspecţie fiscală.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2019.