Statutory definition of Securitate collaborator and restrictive interpretation of exonerating exception under O.U.G. 24/2008

Şedinţa publică din data de 16 mai 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 18.12.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii al Securităţii a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul A., constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a pârâtului.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1404 din 25 aprilie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1404 din 25 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei de către instanţa de recurs şi constatarea calităţii de colaborator al Securităţii a pârâtului A..

În motivarea recursului arată că, în fapt, intimatul-pârât a întocmit mai multe note informative sub numele conspirativ "B.", apreciind că această împrejurare este suficientă pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, fiind îndeplinite ambele condiţii prevăzute de art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv denunţarea unor atitudini potrivnice regimului comunist şi încălcarea unor drepturi fundamentale, având în vedere că în baza informaţiilor furnizate de către intimatul-pârât organele de Securitate au dispus identificarea, urmărirea şi supravegherea persoanelor la care se făcea referire în notele informative.

Consideră că prima instanţă a încălcat şi aplicat greşit prevederile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, ceea ce atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi, de asemenea, cuprinde motive contradictorii, situaţie ce atrage incidenţa motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., arată că dispoziţiile art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 reglementează în teza a II-a şi o situaţie de excepţie, exoneratoare, de strictă interpretare si aplicare, care însă nu este incidentă în speţă, astfel că instanţa trebuia să reţină calitatea de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârât, nefiind în prezenţa unei situaţii exoneratoare.

Mai mult, arată că informaţiile au fost date prin note informative furnizate la date diferite, pe baza unui angajament de colaborare, în virtutea unei relaţii conspirative cu Securitatea şi sub acoperirea unui nume conspirativ, intimatul-pârât fiind denumit de ofiţerii săi de legătură "colaborator"' sau "sursa".

Recurentul-reclamant susţine că practica judecătorească a arătat constant că urmărirea informativă a unei persoane nu poate justifica furnizarea, de către această persoană, a unor informaţii apte să ducă la urmărirea sau persecutarea altor cetăţeni. Or, în speţă nu se poate vorbi nici măcar despre o veritabilă urmărire informativă a intimatului-pârât, aspect ce nu reiese din niciun document de la dosar, ci mai mult, s-a reţinut că acesta s-a prezentat din proprie iniţiativă la ofiţer de câteva ori, sesizând anumite probleme din C., precum şi faptul că după încetarea lucrului de la locul de muncă al intimatului, în februarie 1981, acesta a prezentat Securităţii neregulile existente în Atelierul piuliţe. Pe de altă parte, arată că notele informative date de intimatul-pârât privesc multe alte chestiuni decât încetarea lucrului de la locul de muncă din februarie 1981, ceea ce exclude aplicarea în speţă a situaţiei exoneratoare prevăzute de art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008.

Totodată, împrejurarea că, la un moment dat, intimatul-pârât a fost abandonat de Securitate, nu poate înlătura constatarea calităţii de colaborator al Securităţii. Astfel, împrejurarea că după trei ani de la furnizarea notelor informative, intimatul-pârât a refuzat să mai ţină legătura cu Securitatea, pentru faptul că nu a fost ajutat în rezolvarea unor probleme personale, conform documentului prin care s-a consemnat scoaterea acestuia din reţeaua informativă, din 04.12.1986, dovedeşte caracterul voluntar şi interesat al colaborării intimatului-pârât şi nicidecum furnizarea informaţiilor în urma unor presiuni.

Recurentul-reclamant susţine că încetarea colaborării cu Securitatea sau imposibilitatea de a călători în Ungaria nu pot fi invocate drept justificări pentru furnizarea notelor informative din 1981 şi 1982.

Prin urmare, consideră că prima instanţă a extins aplicarea unei prevederi de excepţie - art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008 - unor situaţii care nu au fost expres prevăzute de legiuitor.

Subsumat motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., arată că în cuprinsul hotărârii recurate există motive contradictorii, constând în aceea că instanţa, pe de o parte a reţinut că pârâtul a refuzat să ofere organelor de Securitate informaţii compromiţătoare cu privire la apropiaţii săi, fiind consemnată atitudinea de refuz al colaborării din anul 1986, iar pe de altă parte, a reţinut că notele informative date de către pârât se refereau la discuţii vizând situaţia internaţională prezentată la postul de radio D., aspecte sociale şi economice din statele occidentale, critici aduse de către colegii pârâtului politicii duse de către partidul unic de la acea vreme, prima instanţă apreciind că formal au fost încălcate drepturile şi libertăţile fundamentale ale persoanelor vizate de aceste relatări.

4. Apărările intimatului-pârât

Deşi a fost legal citat, intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat constatarea calităţii pârâtului A. de colaborator al Securităţii.

Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei), Înalta Curte constată că sentinţa respectă exigenţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., arătând motivele de fapt şi de drept care au format convingerea instanţei şi indicând într-o manieră suficientă argumentele pentru care au fost respinse apărările reclamantului.

Înalta Curte constată că motivele contradictorii invocate de recurentul-reclamant nu se susţin, având în vedere că refuzul pârâtul de a oferi organelor de Securitate informaţii compromiţătoare a fost reţinut de către prima instanţă în ceea ce îi priveşte pe "apropiaţii" săi, în vreme ce notele informative, în raport cu care prima instanţă a reţinut încălcarea formală a drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanelor vizate de aceste relatări, îi vizau pe "colegii" pârâtului, cele două noţiuni nefiind similare.

Cu alte cuvinte, sfera persoanelor avute în vedere de către prima instanţă în cele două afirmaţii, este diferită, astfel că nu se poate reţine incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acesta vizează interpretarea şi aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 şi este fondat.

Prima instanţă a apreciat că nu poate reţine calitatea pârâtului A. de colaborator al Securităţii, având în vedere că în raportul privind investigaţiile efectuate asupra pârâtului, din data de 23.07.1981, s-a menţionat că în dosarul de obiectiv nr. 66/1971 acesta apare ca una din persoanele nemulţumite de modul în care au fost recompensaţi muncitorii Atelierului piuliţe; că pârâtul a refuzat să ofere organelor de securitate informaţii compromiţătoare cu privire la apropiaţii săi, în anul 1986, când i s-a respins şi cererea de plecare în Ungaria în scop turistic; că din coroborarea acestor împrejurări reiese faptul că pârâtul a fost determinat, în afara voinţei sale, să furnizeze anumite informaţii cu privire la opiniile colegilor săi în legătură cu regimul politic, social şi economic; că este evidentă o "cercetare a pârâtului" şi că declaraţiile date de acesta constituie parte a propriului dosar de investigaţii din partea Securităţii, respectiv faptul că declaraţiile pârâtului ulterioare datei încetării lucrului dovedesc faptul că semnarea angajamentului şi a declaraţiilor date nu a fost rezultatul propriei voinţe a pârâtului, asumată în mod liber, ci a presiunilor exercitate asupra acestuia de către organele de Securitate; că avizarea negativă a pârâtului în vederea deplasării în scop turistic în Ungaria ar constitui o restrângere a libertăţii sale de mişcare, cu caracter sancţionator.

Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod eronat aspectele relevate mai sus, având în vedere că, analizând înscrisurile de la dosar, reiese că intimatul-pârât a dat mai multe note informative în perioada 1981-1982, sub numele conspirativ "B.".

Astfel, în nota informativă din 03.12.1981, intimatul-pârât a relatat despre discuţiile personalului din secţie cu privire la ştirile date pe postul de radio D., iar nota ofiţerului stabilea ca măsură faptul că persoana respectivă urma a fi identificată şi urmărită; în nota informativă din 24.12.1981 intimatul-pârât a arătat că în rândul muncitorilor există nemulţumiri din cauza deselor întreruperi de curent electric, că o persoană a auzit la postul de radio D. că în statele capitaliste sărbătorile de iarnă ţin o săptămână şi că s-a discutat faptul că şi în România se pot întâmpla evenimente ca în Polonia, iar nota ofiţerului solicita identificarea acestor persoane, supravegherea şi luarea de măsuri împotriva lor; în nota informativă din data de 08.07.1982 intimatul-pârât a făcut referiri la comentariile ostile ale unor persoane la adresa condiţiilor de trai din România şi posibilitatea izbucnirii unor evenimente ca în Polonia, iar în nota ofiţerului întocmită la finalul notei informative s-a consemnat că "aspectele au fost relatate de colaborator în urma sarcinilor trasate", dispunându-se identificarea tuturor persoanelor ce au participat la discuţie şi urmărirea în continuare a poziţiei uneia dintre persoane.

În speţă se constată că intimatul-pârât a fost recrutat în calitate de colaborator al Securităţii la data de 03.12.1981, conform angajamentului dat de acesta şi depus la dosar fond, precum şi a raportului cu propunerea de recrutare, depus la dosar fond.

Verificând înscrisurile depuse la dosar, se constată că, ulterior acestui moment, intimatul-pârât a întocmit note informative, sub numele conspirativ de "B.", conţinând relatări ale muncitorilor din C. referitoare la situaţia socială, economică şi politică de la momentul respectiv, opiniile muncitorilor, precum şi comentariile făcute pe seama unor emisiuni de la postul de radio D..

Notele informative date de către intimatul-pârât au avut ca urmare anumite măsuri dispuse de ofiţerul ce a preluat notele informative, acestea constând în identificarea, urmărirea şi supravegherea persoanelor despre care intimatul-pârât a relatat.

Dincolo de aceste exemplificări, Înalta Curte constată că la dosarul de fond au fost depuse mai multe note informative date de către intimatul-pârât în perioada vizată, acestea regăsindu-se şi în nota de constatare de la dosar fond, întocmită de către recurentul-reclamant.

Potrivit art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008, colaborator al Securităţii este "persoana care a furnizat informaţii, indiferent sub ce formă, precum note şi rapoarte scrise, relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. (...) Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor".

Astfel, se constată că intimatul-pârât, prin activităţile desfăşurate, a îngrădit drepturile şi libertăţile fundamentale, garantate - contrar celor susţinute de către acesta - chiar de legislaţia din acea vreme, iar îngrădirea drepturilor s-a produs în momentul în care a dat informaţii cu privire la anumite persoane, dar şi cu privire la persoane din proximitatea acestora, furnizând informaţii despre viaţa privată şi intenţiile lor.

Prima instanţă, analizând documentaţia depusă la dosar de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, a reţinut, în mod eronat, că prin activitatea sa, pârâtul nu a îngrădit exerciţiul unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, deşi notele informative pe care acesta le-a dat au fost urmate de măsuri în acest sens.

Or, Înalta Curte constată că informaţiile oferite de către intimatul-pârât nu au caracter general ori nesemnificativ, din contră, fiind relevate punctual aspecte de potenţial interes pentru regimul comunist din România.

De asemenea, tot în mod eronat a reţinut prima instanţă că este evidentă o "cercetare a pârâtului" şi că declaraţiile date de acesta constituie parte a propriului dosar de investigaţii din partea Securităţii ori că activitatea sa nu a fost rezultatul propriei sale voinţe, ci a presiunilor exercitate asupra sa de către organele de Securitate, câtă vreme la dosar nu există niciun document care să facă dovada acestor reţineri şi, de altfel, nici prima instanţă nu a făcut referire la probele ce ar fi trebuit să fundamenteze raţionamentul instanţei.

Mai mult, nu pot fi reţinute ca făcând o asemenea dovadă nici faptul că la un moment dat, respectiv în 1986, intimatul-pârât nu a mai dat note informative, câtă vreme activitatea sa anterioară s-a subsumat calităţii de colaborator al Securităţii, după cum nici împrejurarea că intimatului-pârât i s-a respins cererea de plecare în Ungaria în scop turistic, câtă vreme acest aspect constituia o practică uzuală a autorităţilor comuniste din România.

Pe de altă parte, Înalta Curte constată că tot în mod eronat prima instanţă a apreciat că poate interpreta extensiv prevederile de excepţie de la art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008, potrivit cărora:

"Persoana care a furnizat informaţii cuprinse în declaraţii, procesele-verbale de interogatoriu sau de confruntare, date în timpul anchetei şi procesului, în stare de libertate, de reţinere ori de arest, pentru motive politice privind cauza pentru care a fost fie cercetată, fie judecată şi condamnată, nu este considerată colaborator al Securităţii", câtă vreme nu s-a făcut dovada unei anchete ori a unui proces deschis pe seama intimatului-pârât pentru motive politice, astfel cum textul de lege prevede.

Înalta Curte constată că, în speţă, activitatea intimatului-pârât a fost aceea de colaborator al Securităţii, fiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 2 lit. b) teza I din O.U.G. nr. 24/2008, respectiv acesta a furnizat informaţii, sub forma notelor informative şi a rapoartelor scrise, prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice regimului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea unor drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

În acelaşi sens, se reţine că, raportat la textul de lege mai sus arătat, constatarea calităţii de colaborator al Securităţii nu este condiţionată de elementul intenţional, ci priveşte doar aspecte de fapt, respectiv furnizarea de informaţii care au avut drept consecinţă îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viaţa privată prevăzut de art. 17 din Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice şi de art. 12 din Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, ce făcea parte dintre drepturile şi libertăţile fundamentale recunoscute şi garantate de legislaţia în vigoare la acel moment.

Declaraţia Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată şi proclamată de Adunarea generală a O.N.U prin Rezoluţia 217 A (III) din 10 decembrie 1948, iar România a semnat-o la 14 decembrie 1955 când prin R 955 (X) a Adunării generale a ONU, a fost admisă în rândurile statelor membre.

Astfel, atât Pactul Internaţional pentru Drepturile Civile şi Politice, cât şi Declaraţia Universală a Drepturilor Omului fuseseră ratificate de România la momentul desfăşurării activităţii informative, iar împrejurarea că drepturile fundamentale recunoscute prin aceste documente internaţionale erau recunoscute doar "formal" în România nu poate fi exoneratoare pentru intimat, câtă vreme acesta a contribuit la această stare de lucruri.

Astfel fiind, Înalta Curte reţine că intimatul-pârât, în calitate de colaborator al Securităţii, a încălcat, din motive politice, drepturi şi libertăţi fundamentale garantate de Constituţie cât şi de tratate internaţionale ratificate de România, ceea ce corespunde definiţiei colaboratorilor Securităţii, în sensul dispoziţiilor O.U.G. nr. 24/2008.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 1404 din 25 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal; va casa sentinţa recurată şi, rejudecând: va admite acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii şi va constata calitatea pârâtului A. de colaborator al Securităţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 1404 din 25 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Admite acţiunea formulată de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Constată calitatea pârâtului A. de colaborator al Securităţii.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2019.