Salary recalculation for judges' seniority steps upheld; Ministry of Justice's appeal rejected.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the Ministry of Justice's appeal as unfounded, upholding the lower court's partial judgment in favor of judges from the Galați Tribunal. The lower court had ordered the Ministry to issue new salary orders applying art. 1 para. (5^1) of GEO No. 83/2014, as amended by Law No. 71/2015, and to take steps to pay any salary differences from 9 April 2015 onward; the lower court's rejection of the additional claim as premature remains in force. The dispute concerned the Ministry's refusal to recalculate judges' base salaries for seniority steps earned after 1 January 2011, based on the argument that the provision applied only to expressly listed staff categories. The Court rejected this, relying on the binding interpretation in ICCJ Decision No. 23/2016, which held that the phrase "salarized at the same level" targets persons holding the same positions under the same conditions within the same public authority, and that the provision aims to eliminate pay discrimination; the Court also noted that the lower court had correctly interpreted the norm consistent with its purpose and the ECHR and EU law principles.
Legislator headnote
AI generatedart. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, art. 902 din Legea nr. 567/2004, art. 63 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, art. 496 din C. proc. civ; Salary recalculation for judges' seniority steps upheld; Ministry of Justice's appeal rejected: The lower court had ordered the Ministry to issue new salary orders applying art. 1 para. (5^1) of GEO No. 83/2014, as amended by Law No. 71/2015, and to take steps to pay any salary differences from 9 April 2015 onward; the lower court's rejection of the additional claim as premature remains in force. The dispute concerned the Ministry's refusal to recalculate judges' base salaries for seniority steps earned after 1 January 2011, based on the argument that the provision applied only to expressly listed staff categories. The Court rejected this, relying on the binding interpretation in ICCJ Decision No. 23/2016, which held that the phrase "salarized at the same level" targets persons holding the same positions under the same conditions within the same public authority, and that the provision aims to eliminate pay discrimination; the Court also noted that the lower court had correctly interpreted the norm consistent with its purpose and the ECHR and EU law principles.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedTemeiul legal pentru respingerea recursului ca nefondat.
Full text
Şedinţa publică din data de 16 mai 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 16.10.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei: obligarea pârâtului să emită pentru fiecare dintre reclamanţi, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015), noi ordine de salarizare, în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite în cadrul instanţei; obligarea pârâtului la acordarea începând cu 09.04.2015, în temeiul art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţei salariale rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011; obligarea pârâtului ca la emiterea ordinelor de salarizare să ţină cont în cazul promovărilor în funcţie şi al numirii în funcţii de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcţie a fost îndeplinită ulterior acestei date.
La data de 29.01.2016 reclamanţii au formulat cerere adiţională prin care au completat cererea introductivă cu capătul de cerere constând în obligarea pârâtului să facă aplicarea dispoziţiilor O.U.G. nr. 35/2015 pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 83/20I4 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, aprobate prin Legea nr. 293/2015, începând cu data de 01.12.2015 şi în continuare.
Prin cererea adiţională reclamanţii au solicitat şi majorarea cu 10 % a diferenţei salariale ce formează obiectul acţiunii introductive, cu începere de la data de 01.12.2015 şi în continuare.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 1107 din 4 aprilie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F. şi G., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, pe care l-a obligat să emită pentru fiecare reclamant ordinele de încadrare salarială cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, aprobată prin Legea nr. 71/2015 şi să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii către fiecare reclamant a eventualelor diferenţe salariale rezultate începând cu data de 9.04.2015 la zi.
De asemenea, a respins cererea completatoare ca prematur formulată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 1107 din 4 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, solicitând admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamanţilor.
În motivarea recursului arată că sentinţa primei instanţe a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale, instanţa reţinând în mod eronat că dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor aflaţi în situaţia prevăzută de norma legală, deşi aceasta este o normă de excepţie ce vizează expres şi limitativ categoriile cărora le sunt aplicabile aceste prevederi
Susţine că dacă intenţia legiuitorului ar fi fost ca prevederile art. 1 alin. (5)1 să fie aplicabile întregului personal din toate instituţiile şi autorităţile publice, ar fi fost modificate expres prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, şi nu prin aprobarea unor norme derogatorii.
Consideră că instanţa de fond a extins aplicarea normei legale unor categorii de personal cărora nu li se adresează, deşi aceasta are atribuţii în ce priveşte aplicarea legii şi nu pe aceea de a completa norma legală prin interpretarea intenţiei legiuitorului, după cum nici Curtea Constituţională nu are competenţa de a se pronunţa asupra lipsei unei reglementări.
Recurentul-pârât invocă prevederile art. 902 din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate şi art. 63 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, referitor la funcţionarii publici şi personalul contractual din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi susţine că dispoziţiile art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, introduse prin Legea nr. 71/2015 nu se aplică judecătorilor, ci doar categoriilor de personal prevăzute expres de acest text de lege.
Arată că mai mult, prin O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015, legiuitorul a stipulat în expunerea de motive, că această modificare se impune întrucât există niveluri diferite de salarizare pentru aceeaşi funcţie în cadrul aceleiaşi instituţii, sens în care au fost introduse şase noi articole după art. 3, în vederea creării unui cadru unitar de salarizare.
Prin urmare, consideră că salariul intimaţilor-reclamanţi a fost stabilit în mod corect şi în conformitate cu dispoziţiile legale incidente, iar înlăturarea eventualelor discrepanţe sau diferente poate avea loc doar prin efectul O.U.G. nr. 20/2016.
De asemenea, recurentul-pârât susţine că în mod greşit instanţa de fond a dispus obligarea sa la plata diferenţelor salariale, în condiţiile în care instanţa angajatoare este cea care are această atribuţie, după cum atribuţia Ministrului Justiţiei este de a emite ordinul, a Ministerului Justiţiei de a vira banii şi nu de a efectua plata în concret a diferenţelor salariale solicitate, câtă vreme tribunalele şi curţile de apel au personalitate juridică, iar raporturile de muncă ale intimaţilor-reclamanţi sunt stabilite cu angajatorul, astfel că drepturile salariale ale acestora sunt calculate şi plătite direct de către instituţia angajatoare.
4. Apărările intimaţilor-reclamanţi
Deşi au fost legal citaţi, intimaţii-reclamanţi nu au depus întâmpinare.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
În cauză, reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea pentru fiecare dintre reclamanţi, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii 71/2015), a unor noi ordine de salarizare, în vederea recalculării indemnizaţiei de încadrare în acord cu art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, în funcţie de vechimea în profesie şi în muncă, gradul profesional şi a funcţiei îndeplinite; obligarea pârâtului la acordarea începând cu 09.04.2015, a diferenţelor salariale astfel rezultate, pentru personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011; obligarea pârâtului ca la emiterea ordinelor de salarizare să ţină cont în cazul promovărilor în funcţie şi al numirii în funcţii de conducere a judecătorilor, de procentele aferente vechimii în muncă şi în funcţie, avute la data promovării, care urmează să fie incluse în indemnizaţia de încadrare brută lunară de la data de 31 decembrie 2009, chiar dacă respectiva vechime în muncă/în funcţie a fost îndeplinită ulterior acestei date.
În speţă, intimaţii-reclamanţi sunt judecători în cadrul Tribunalului Galaţi.
Înalta Curte reţine că problema centrală a cauzei constă în lămurirea înţelesului dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul Ordonanţei de Urgenţă prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:
"Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."
Astfel, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", noţiune avută în vedere cu prilejul reglementării alin. (1) şi (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.
În esenţă, diferenţele salariale au fost generate de faptul că potrivit art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din indemnizaţia de încadrare, procent net inferior celor prevăzute pentru avansarea în tranşe de vechime din legislaţia anterioară (O.U.G. nr. 27/2006), astfel că judecătorii care au avansat în gradaţia aferentă vechimii în muncă sau funcţie ulterior datei de 01.01.2011 au beneficiat de o majorare cu 2,5% pentru fiecare gradaţie, pe când magistraţii care au îndeplinit aceste condiţii anterior datei de 01.01.2011 au beneficiat şi beneficiază de drepturi salariale într-un cuantum superior.
Concluzia curţii de apel este corectă, fiind susţinută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5)1 al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:
"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".
Înalta Curte reţine ca nefondată critica recurentului Ministerul Justiţiei referitoare la extinderea, de către prima instanţă, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia.
Judecătorul fondului are dreptul, dar şi obligaţia de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.
Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de Înalta Curte în motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:
"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.
(...) dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior.(...)
În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."
Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că şi prin Hotărârea din data de 30.06.2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a dat o interpretare acestor texte de lege, stabilindu-se că, în ceea ce priveşte situaţia judecătorilor, procurorilor şi a personalului asimilat care au trecut într-o nouă tranşă de vechime în funcţie/în muncă după data de 1 ianuarie 2011, pentru care indemnizaţia de încadrare este mai mică decât a acelora care au trecut în aceleaşi tranşe, anterior datei 1 ianuarie 2011, în acord şi cu punctul de vedere exprimat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce corespund interpretării Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, comunicate cu adresa nr. x/20.05.2015, se impune acordarea, în temeiul art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2015, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţei salariale rezultată din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011.
Cât priveşte susţinerea recurentului-pârât în sensul că înlăturarea eventualelor discrepanţe sau diferenţe poate avea loc doar prin efectul O.U.G. nr. 20/2016 de modificare şi completarea a O.U.G. nr. 57/2015, ce a avut loc ulterior, Înalta Curte constată că această modificare a survenit tocmai pentru a complini lipsa unei prevederi anterioare în acest sens.
În concluzie, refuzul recurentului Ministerul Justiţiei de a recunoaşte că dispoziţiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor şi procurorilor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.
Referitor la susţinerea că în mod greşit a fost obligat de instanţă la plata diferenţelor salariale, Înalta Curte reţine că prin sentinţă nu a fost stabilită în sarcina recurentului această obligaţie, instanţa de fond obligând Ministerul Justiţiei la efectuarea demersurilor necesare în vederea plăţii către fiecare reclamant a eventualelor diferenţe salariale rezultate începând cu data de 09.04.2015 la zi.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1107 din 4 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 1107 din 4 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2019.