Appeal against rejection of request to suspend enforcement of tax assessment dismissed for failure to prove well-justified case

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată la data de 12.07.2018, pe rolul Tribunalului Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Cluj-Napoca - Administraţia Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, a solicitat instanţei suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.04.2018 emise de D.G.R.F.P. Cluj-Napoca - A.J.F.P. Bistriţa-Năsăud - Activitatea de Inspecţie Fiscală, privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoana juridică, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii actului contestat.

Prin sentinţa civilă nr. 488/2018 din data de 05.10.2018, pronunţată în dosarul nr. x/2018, Tribunalul Bistriţa-Năsăud, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale, invocată de pârâtă şi a declinat competenţa de soluţionare a cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal în favoarea Curţii de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 292/2018 din 21 noiembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal s-a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Cluj-Napoca - Administraţia Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 292/2018 din 21 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., solicitând admiterea recursului, schimbarea hotărârii atacate şi admiterea acţiunii.

Recurenta-reclamantă susţine că soluţia instanţei de fond este superficială, fiind emisă fără a se apleca asupra cererii de suspendare formulate şi că, în opinia sa, prejudiciul material viitor şi previzibil poate rezulta din cuantumul creanţei fiscale sau din alte elemente intrinseci actului administrativ fiscal atacat ori din posibilitatea intrării în faliment a societăţii.

De asemenea, critică reţinerea instanţei de fond conform căreia contestaţia administrativ fiscală nu poartă menţiunea conform cu originalul şi nici semnătura reprezentantului societăţii, câtă vreme acest aspect nu a fost pus în prealabil în discuţia părţilor.

Recurenta-reclamantă susţine că în mod corect a apreciat instanţa de fond că nu se poate pronunţa asupra aspectelor de fond ce vizează nelegalitatea actului administrativ, acesta fiind exclusiv atributul instanţei învestite cu acţiunea în anulare, însă instanţa învestită cu cererea de suspendare a executării avea obligaţia de a pipăi fondul.

De asemenea, precizează că Decizia ce face obiectul prezentei cereri de suspendare a executării a fost atacată pe cale administrativă, contestaţia înregistrată sub nr. x, din data de 14.06.2018, nefiind soluţionată.

Mai arată că demararea executării silite împotriva sa ar conduce la blocarea întregii sale activităţi, cu consecinţa intrării în faliment a societăţii, având în vedere suma de 3.424.940 RON, la care a fost obligată prin actul administrativ atacat.

Precizează că prin contestaţia administrativă formulată a arătat punctual motivele de nelegalitate a Deciziei atacate şi că societatea beneficiază de o eşalonare a obligaţiilor fiscale stabilite anterior emiterii deciziei atacate, eşalonare pe societatea a respectat-o.

Totodată, arată că sentinţa recurată nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi nu răspunde tuturor cererilor formulate de recurenta-reclamantă, ceea ce echivalează cu nejudecarea fondului.

4. Apărările intimatei-pârâte

Intimata - pârâtă Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Bistriţa - Năsăud a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâta D.G.R.F.P. Cluj-Napoca - Administraţia Finanţelor Publice Bistriţa-Năsăud, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. x/26.04.2018 emise de D.G.R.F.P. Cluj-Napoca - A.J.F.P. Bistriţa-Năsăud - Activitatea de Inspecţie Fiscală, până la pronunţarea instanţei de fond asupra legalităţii actului contestat.

Cererea de suspendare a executării este întemeiată pe dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte constată că, deşi recurenta-reclamantă nu şi-a întemeiat în drept cererea de recurs, criticile formulate de către aceasta se circumscriu dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., instanţa de recurs urmând a le analiza din această perspectivă.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă nu a arătat în concret cererile pe care aceasta le-a formulat şi cărora instanţa nu le-a dat un răspuns.

Verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Astfel, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic şi gradual argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Prevederile legale mai sus indicate nu obligă instanţa să răspundă tuturor apărărilor avansate de parte, acestea putând fi analizate global, printr-un raţionament juridic de sinteză ori luând în considerare un singur aspect considerat esenţial, astfel că omisiunea de a cerceta un anumit argument sau o afirmaţie, nu constituie automat motiv de casare a sentinţei. Pentru a avea această consecinţă, omisiunea trebuie să fie decisivă, să afecteze echitatea procedurii, să denote lipsa de "ascultare" a părţii, ceea ce nu este cazul în speţă.

Înalta Curte găseşte a fi nefondat şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Astfel, pentru a se dispune măsura suspendării executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită la art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În dreptul administrativ român operează, cu titlul de principiu, prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului normativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii pagubei.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a opera suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate a acestuia.

Îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să poată fi distinsă cu uşurinţă, în urma unei cercetări sumare a aparenţei dreptului, pentru că, în cadrul procedurii suspendării executării actelor administrative, pe calea căreia pot fi dispuse numai masuri provizorii, nu este permisă o prejudecare a fondului litigiului.

Prin urmare, instanţa poate aprecia drept necesară o asemenea măsură când se oferă suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, la o examinare sumară a aparenţei dreptului.

Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect faptul că cererea formulată de către reclamantă nu cuprinde motivele pentru care ar fi îndeplinită condiţia cazului bine justificat şi că cererea de chemare în judecată trebuie să fie motivată în chiar cuprinsul său, iar nu prin trimitere la alte înscrisuri, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 194 alin. (1) lit. d) C. proc. civ.

Mai mult, niciunul dintre aspectele susţinute de către reclamantă prin cererea de chemare în judecată nu constituie elemente de nelegalitate a actului administrativ, care să poată fi subsumate condiţiei cazului bine justificat.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ, aspect reţinut în mod corect de prima instanţă.

Or, sub acest aspect, criticile formulate în contestaţia administrativă, ce urmăreşte să supună actul administrativ unei verificări de fond, nu pot constitui temei pentru acţiunea în suspendarea executării aceluiaşi act administrativ, această din urmă procedură fiind limitată la verificarea anumitor aspecte de nelegalitate aparentă.

Astfel de împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care sunt de natură să producă o îndoială serioasă cu privire la legalitatea unui act administrativ (act administrativ-fiscal) au fost reţinute de Înalta Curte ca fiind: emiterea unui act administrativ de către un organ necompetent sau cu depăşirea competenţei, actul administrativ emis în temeiul unor dispoziţii legale declarate neconstituţionale, nemotivarea actului administrativ, modificarea importantă a actului administrativ în calea recursului administrativ (reducerea importantă a cuantumului sumelor reţinute ca obligaţii bugetare suplimentare), etc.

De altfel, nici în recurs recurenta-reclamantă nu a relevat aspecte noi, de natură a conduce la reformarea hotărârii de primă instanţă şi la pronunţarea unei alte soluţii, nefiind invocat niciun element de nelegalitate a actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită şi, prin urmare, întrucât în cauză nu au fost identificate împrejurări vădite, de fapt sau/şi de drept care să fie de natură a produce o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, legalitatea soluţiei pronunţate de prima instanţă urmează a fi confirmată de instanţa de control judiciar.

În consecinţă, având în vedere că nu a fost dovedită îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea condiţiei pagubei iminente, aceasta neputând fi analizată în lipsa existenţei unui caz bine justificat, întrucât pentru a putea opera suspendarea executării actului administrativ se impune ca cele două condiţii să fie îndeplinite în mod cumulativ, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 292/2018 din 21 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 292/2018 din 21 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2019.