Salary parity for judges advanced in grade after 2011: scope of “same level” clause in Emergency Ordinance No. 83/2014

Şedinţa publică din data de 16 mai 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 12.11.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Călăraşi: anularea Ordinului nr. 2938/c/18.09.2015 şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin, prin care să i se stabilească un cuantum al salariului de bază şi al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcţii similare, respectiv clasa de salarizare 100 gradaţie 5 pentru perioada 09.04.2015-31.07.2015 şi clasa de salarizare 101 gradaţia 5 începând cu data de 01.08.2015 şi să dispună, în calitate de ordonator principal de credite, alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi plata dobânzii aferente; obligarea pârâţilor Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Călăraşi la plata diferenţelor băneşti rezultate dintre indemnizaţia stabilită la nivel maxim şi cea încasată, începând cu data de 09.04.2015, conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, şi dobânda legală aferentă de la data exigibilităţii sumelor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 1255 din 13 aprilie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Călăraşi; a anulat Ordinul nr. 2938/c/18.09.2015 emis de pârâtul Ministrul Justiţiei, pe care l-a obligat să emită un nou ordin de încadrare salarială a reclamantei, cu aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, modificată prin Legea nr. 71/2015, încadrarea urmând a se face atât pentru perioada 09.04.2015 - 31.07.2015, cât şi pentru perioada următoare, începând cu data de 01.08.2015.

De asemenea, a obligat pârâţii Ministerul Justiţiei şi Curtea de Apel Bucureşti să efectueze demersurile necesare în vederea plăţii, iar pârâtul Tribunalul Călăraşi să efectueze plata către reclamantă a eventualelor diferenţe salariale rezultate, începând cu data de 09.04.2015 la zi, actualizate cu indicele de inflaţie şi dobândă legală de la data exigibilităţii la data plăţii efective.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei nr. 1255 din 13 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs pârâţii Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Călăraşi.

3.1. Prin recursul declarat, pârâtul Tribunalul Călăraşi solicită admiterea recursului şi respingerea acţiunii reclamantei în contradictoriu cu acest pârât.

În motivarea recursului arată că Tribunalul Călăraşi nu poate stabili cuantumul eventualelor diferenţe salariale rezultate care i se cuvin reclamantei, ci în calitate de ordonator terţiar de credite, doar pune în executare şi în plată drepturile stabilite prin Ordin al Ministrului de Justiţie, astfel că va putea duce la îndeplinire hotărârea instanţei numai după ce se va emite un ordin de salarizare prin care să se stabilească drepturile solicitate de reclamantă.

Susţine că obligaţia sa de a achita diferenţe salariale este subsecventă şi condiţionată de îndeplinirea de către Ministerul Justiţiei a obligaţiei de a emite un ordin de salarizare în acest sens.

3.2. Prin recursul declarat, pârâtul Ministerul Justiţiei solicită, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului şi casarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii reclamantei.

În motivarea recursului arată că sentinţa primei instanţe a fost pronunţată cu încălcarea dispoziţiilor legale, instanţa reţinând în mod eronat că dispoziţiile art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi magistraţilor.

Recurentul-pârât invocă prevederile art. 902 din Legea nr. 567/2004 privind Statutul personalului auxiliar de specialitate şi art. 63 alin. (4) din Legea nr. 317/2004, referitor la funcţionarii publici şi personalul contractual din aparatul propriu al Consiliului Superior al Magistraturii şi susţine că aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (5) indice 1 din O.U.G. nr. 83/2014, introduse prin Legea nr. 71/2015, nu poate fi extinsă unei categorii pe care legea nu o prevede în mod expres.

Susţine că dacă intenţia legiuitorului ar fi fost ca prevederile art. 1 alin. (5)1 să fie aplicabile întregului personal din toate instituţiile şi autorităţile publice, ar fi fost modificate expres prevederile alin. (1) şi (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014, şi nu prin aprobarea unor norme derogatorii.

Arată că mai mult, prin O.U.G. nr. 20/2016 pentru modificarea şi completarea O.U.G. nr. 57/2015, legiuitorul a stipulat în expunerea de motive că această modificare se impune întrucât există niveluri diferite de salarizare pentru aceeaşi funcţie în cadrul aceleiaşi instituţii, sens în care au fost introduse şase noi articole după art. 3, în vederea creării unui cadru unitar de salarizare.

Prin urmare, consideră că salariul intimatei-reclamante a fost stabilit în mod corect şi în conformitate cu dispoziţiile legale incidente, iar înlăturarea eventualelor discrepanţe sau diferente poate avea loc doar prin efectul O.U.G. nr. 20/2016.

4. Apărările intimatei-reclamante

Deşi a fost legal citată, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei, Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Călăraşi: anularea Ordinului nr. 2938/c/18.09.2015 şi obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la emiterea unui nou ordin, prin care să i se stabilească un cuantum al salariului de bază şi al sporurilor la nivelul maxim acordat personalului cu funcţii similare, respectiv clasa de salarizare 100 gradaţie 5 pentru perioada 09.04.2015-31.07.2015 şi clasa de salarizare 101 gradaţia 5 începând cu data de 01.08.2015 şi să dispună, în calitate de ordonator principal de credite, alocarea fondurilor necesare plăţii diferenţelor băneşti, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective, precum şi plata dobânzii aferente; obligarea pârâţilor Curtea de Apel Bucureşti şi Tribunalul Călăraşi la plata diferenţelor băneşti astfel rezultate, începând cu data de 09.04.2015, conform art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, sume actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii efective şi dobânda legală aferentă.

În speţă, intimata-reclamantă este judecător în cadrul Judecătoriei Călăraşi.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că excepţia lipsei de obiect a acţiunii, invocată de către recurentul-pârât prin înscrisul depus la data de 14.05.2019, vizează de fapt o apărare faţă de pretenţiile deduse judecăţii de către reclamantă, prin care arată că a fost emis OMJ nr. 2066/C/2018, prin care au fost stabilite drepturile salariale ale reclamantei conform Legii nr. 71/2015.

Referitor la acest aspect, Înalta Curte constată că prin ordinul emis a fost, în fapt, executată voluntar sentinţa atacată, neputându-se reţine vreun motiv de nelegalitate a hotărârii recurate sub acest aspect, după cum nu se poate reţine nici lipsa de obiect a acţiunii reclamantei, care, de altfel, cuprinde mai multe capete de cerere.

Pe de altă parte, potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ.:

"Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", or, ordinul la care Ministerul Justiţiei face referire a fost emis la o data ulterioară pronunţării hotărârii recurate, astfel că şi din această perspectivă, excepţia nu poate fi reţinută.

În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Ministerul Justiţiei, Înalta Curte reţine că problema centrală a cauzei constă în lămurirea înţelesului dispoziţiilor art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014, text introdus în corpul Ordonanţei de Urgenţă prin legea de aprobare a acesteia, Legea nr. 71/2015, text care are următorul cuprins:

"Prin excepţie de la prevederile alin. (1) şi (2), personalul din aparatul de lucru al Parlamentului şi din celelalte instituţii şi autorităţi publice, salarizat la acelaşi nivel, precum şi personalul din cadrul Consiliului Concurenţei şi al Curţii de Conturi, inclusiv personalul prevăzut la art. 5 din aceste instituţii, care beneficiază de un cuantum al salariilor de bază şi al sporurilor mai mici decât cele stabilite la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, va fi salarizat la nivelul maxim dacă îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii."

Astfel, se reţine că sintagma "salarizat la acelaşi nivel" nu trebuie înţeleasă ca o normă de trimitere la categoriile de funcţionari şi personal contractual salarizat la acelaşi nivel cu aparatul Parlamentului, ci corespunde noţiunii de "acelaşi nivel cu cel ce se acordă pentru luna decembrie 2014", noţiune avută în vedere cu prilejul reglementării alin. (1) şi (2) ale art. 1 din O.U.G. nr. 83/2014 şi prin care executivul a intenţionat păstrarea în plată a salariilor în cursul anului 2015, la acelaşi nivel cu cel din luna decembrie a anului 2014.

În esenţă, diferenţele salariale au fost generate de faptul că potrivit art. 10 alin. (5) din Legea nr. 284/2010, diferenţa dintre două clase de salarizare succesive este de 2,5% din indemnizaţia de încadrare, procent net inferior celor prevăzute pentru avansarea în tranşe de vechime din legislaţia anterioară (O.U.G. nr. 27/2006), astfel că judecătorii care au avansat în gradaţia aferentă vechimii în muncă sau funcţie ulterior datei de 01.01.2011 au beneficiat de o majorare cu 2,5% pentru fiecare gradaţie, pe când magistraţii care au îndeplinit aceste condiţii anterior datei de 01.01.2011 au beneficiat şi beneficiază de drepturi salariale într-un cuantum superior.

Concluzia curţii de apel este corectă, fiind susţinută nu numai de raportul comun din 17.03.2015 al Comisiei pentru muncă şi protecţie socială şi, respectiv, al Comisiei pentru buget, finanţe şi bănci din cadrul Parlamentului României asupra proiectului de lege pentru aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, de unde rezultă că amendamentul devenit alin. (5)1 al art. 1 a fost propus pentru clarificarea textului şi eliminarea discriminării între persoane care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, dar şi de interpretarea pe care Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a realizat-o prin Decizia nr. 23/26.09.2016, pronunţată pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.

Prin această din urmă decizie, instanţa supremă a statuat că:

"în interpretarea şi aplicarea dispoziţiilor art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 83/2014 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2015, precum şi alte măsuri în domeniul cheltuielilor publice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, sintagma "salarizat la acelaşi nivel" are în vedere personalul din cadrul aparatului de lucru al Parlamentului, personalul din cadrul Consiliului Concurenţei, al Curţii de Conturi, precum şi din cadrul celorlalte autorităţi şi instituţii publice enumerate de art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; nivelul de salarizare ce va fi avut în vedere în interpretarea şi aplicarea aceleiaşi norme este cel determinat prin aplicarea prevederilor art. 1 alin. (1) şi (2) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi Completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice".

Înalta Curte reţine ca nefondată critica recurentului Ministerul Justiţiei referitoare la extinderea, de către prima instanţă, a normei legale, în sensul completării nepermise a acesteia.

Judecătorul fondului are dreptul, dar şi obligaţia de a interpreta textul normativ atât în litera sa, cât şi în spiritul său, urmărind ca aplicarea efectivă a legii să fie în concordanţă cu intenţia legiuitorului, astfel cum rezultă aceasta atât din textul supus analizei, cât şi din celelalte prevederi ale actului normativ, dar şi din expunerea de motive ori din celelalte acte normative incidente în domeniul vizat.

Instanţa de judecată este datoare să asigure o aplicare unitară a tuturor actelor normative ce reglementează o situaţie juridică, aspect confirmat de Înalta Curte în motivarea Deciziei nr. 23/2016 pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, în cuprinsul căreia se arată că:

"Deşi expunerea de motive a unui act normativ nu are valoare obligatorie, ea este utilă pentru identificarea sau clarificarea intenţiei legiuitorului în operaţiunea de interpretare a unei norme juridice, din perspectivă istorico-teleologică.

(...) dacă s-ar admite că prin art. 1 alin. (51) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 83/2014, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 71/2015, cu modificările şi completările ulterioare, s-ar fi stabilit criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între personalul din celelalte autorităţi şi instituţii publice şi personalul din aparatul de lucru al Parlamentului, iar nu criteriul aceluiaşi nivel de salarizare între persoanele care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime, în cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice, ar însemna ca, pe cale de interpretare, să se limiteze domeniul de aplicare a acestei norme şi să fie exceptate de la această finalitate - eliminarea discriminării - celelalte categorii de personal din cadrul celorlalte autorităţi sau instituţii publice care au un alt nivel de salarizare decât cel al aparatului de lucru al Parlamentului, dar care ocupă aceleaşi funcţii, în aceleaşi condiţii de studii şi vechime cu alte persoane din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care au un nivel de remunerare superior.(...)

În plus, acceptându-se o astfel de interpretare, contrară scopului şi substanţei normei, s-ar menţine inechităţile ori diferenţele salariale în cadrul aceleiaşi categorii de personal şi, în consecinţă, ar persista discriminarea pe care legiuitorul a intenţionat să o elimine prin edictarea acestui text, pentru a pune în acord legislaţia internă cu prevederile Convenţiei pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, dar şi cu cele ale dreptului Uniunii Europene."

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că şi prin Hotărârea din data de 30.06.2015 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii s-a dat o interpretare acestor texte de lege, stabilindu-se că, în ceea ce priveşte situaţia judecătorilor, procurorilor şi a personalului asimilat care au trecut într-o nouă tranşă de vechime în funcţie/în muncă după data de 1 ianuarie 2011, pentru care indemnizaţia de încadrare este mai mică decât a acelora care au trecut în aceleaşi tranşe, anterior datei 1 ianuarie 2011, în acord şi cu punctul de vedere exprimat de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Colegiul de conducere al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ce corespund interpretării Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, comunicate cu adresa nr. x/20.05.2015, se impune acordarea, în temeiul art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2015, modificată şi completată prin Legea nr. 71/2015, a diferenţei salariale rezultate din aplicarea de procente şi aplicarea claselor de salarizare personalului care a trecut într-o nouă tranşă de vechime în muncă/în funcţie ulterior datei de 1 ianuarie 2011.

Cât priveşte susţinerea recurentului-pârât în sensul că înlăturarea eventualelor discrepanţe sau diferenţe poate avea loc doar prin efectul O.U.G. nr. 20/2016, de modificare şi completarea a O.U.G. nr. 57/2015, ce a avut loc ulterior, Înalta Curte constată că această modificare a survenit tocmai pentru a complini lipsa unei prevederi anterioare în acest sens, astfel că o asemenea interpretare nu se poate reţine.

În concluzie, refuzul recurentului Ministerul Justiţiei de a recunoaşte că dispoziţiile reparatorii cuprinse în art. 1 alin. (5)1 din O.U.G. nr. 83/2014 se aplică şi judecătorilor şi procurorilor aflaţi în situaţia prevăzută de ipoteza normei legale este nejustificat, în sensul pe care art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 îl conferă acestei sintagme.

Cât priveşte recursul declarat de pârâtul Tribunalul Călăraşi, Înalta Curte constată că prin acesta nu sunt aduse critici care să vizeze conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile, ci, în esenţă, se critică faptul că Tribunalul Călăraşi nu poate stabili cuantumul eventualelor diferenţe salariale cuvenite reclamantei, ci în calitate de ordonator terţiar de credite, doar pune în executare şi în plată drepturile stabilite prin Ordin al Ministrului de Justiţie.

Înalta Curte constată că aceste aspecte nu pot face obiect al analizei instanţei de recurs, ci, întrucât vizează modalitatea de aducere la îndeplinite a hotărârii recurate şi cuantumul sumelor la care este îndreptăţită reclamanta, eventual acestea ar putea face obiect al unei contestaţii la executare.

Pentru aceste motive, Înalta Curte constată că toate criticile formulate de recurenţi sunt nefondate, iar soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă, aşadar, interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei, urmând a fi menţinută de instanţa de control judiciar.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Călăraşi împotriva sentinţei nr. 1255 din 13 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de Ministerul Justiţiei şi Tribunalul Călăraşi împotriva sentinţei nr. 1255 din 13 aprilie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2019.