Disciplinary sanction for professional deontological breach via social media post: free speech limits and professional integrity standards in mediation ethics.

Şedinţa publică din data de 16 mai 2019

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 25.06.2015 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Consiliul de Mediere, B., C., D., E., F., G., H., I., J., K. şi L., anularea hotărârii M nr. 102/28.05.2015 a Consiliului de Mediere, obligarea Consiliului de Mediere, în solidar cu membrii care îl compun şi cu membrii Comisiei de disciplină, la acordarea de despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 11.000,00 euro, precum şi obligarea acestuia la publicarea pe site-ul propriu a hotărârii judecătoreşti.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3447 din 21 decembrie 2015, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Consiliul de Mediere, B., C., D., E., F., H., I., J., G., K. şi L.; a anulat hotărârea M nr. 102/28.05.2015 emisă de Consiliul de Mediere; a respins în rest acţiunea, ca neîntemeiată şi a obligat pârâtul Consiliul de Mediere la plata către reclamantă a sumei de 50 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

Prin sentinţa civilă nr. 3257 din 27 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de petentul L., de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 3447/21.12.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015 şi a obligat reclamanta la plata către pârâtul L. a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi reducând cheltuielile de judecată de la suma de 5.580 RON.

3. Cererile de recurs

3.1. Prin recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 3447 din 21 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., pârâtul Consiliul de Mediere solicită admiterea recursului, casarea în parte a hotărârii recurate referitor la capătul de cerere privind anularea hotărârii de sancţionare şi menţinerea Hotărârii M nr. 102/28.05.2015 emise de Consiliul de Mediere, ca temeinică şi legală.

În motivarea recursului arată că instanţa în mod greşit a reţinut că nu sunt aplicabile prevederile art. 3.2 din Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor, ce prevede că mediatorii trebuie să se abţină, chiar şi în afara exerciţiului profesiei, de la orice acţiuni contrare imparţialităţii, independenţei şi onoarei profesiei, susceptibile să aducă ştirbire demnităţii acesteia şi probităţii profesionale.

De asemenea, consideră că instanţa de fond a reţinut eronat că nu sunt aplicabile prevederile art. 4.1 din Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor, conform căruia mediatorii trebuie să se abţină de la orice acţiune susceptibilă a aduce daune altor colegi mediatori.

Astfel, consideră că intimata-reclamantă, în calitate de administrator al grupului M. "N.", a săvârşit fapte care au avut un impact negativ asupra integrităţii profesiei de mediator, atrăgând opinia negativă a societăţii asupra întregii profesii şi, prin urmare, instanţa de fond în mod greşit a apreciat că sancţiunea nu îi poate fi aplicată intimatei, întrucât postarea aprobată spre publicare pe grupul-al cărui administrator este, nu face referire la persoana care a formulat plângerea disciplinară, ci la soţul acesteia, câtă vreme toate persoanele implicate au calitatea de mediator, iar fapta intimatei a atras oprobiul public şi a ştirbit onestitatea profesiei şi a mediatorilor, fără a avea ca scop informarea mediatorilor, astfel cum a reţinut instanţa.

Consideră că informaţiile aprobate spre publicare în reţeaua de socializare M., chiar şi în cadrul unui grup închis, puteau fi redistribuite şi preluate de către membri, fiind ofensator la adresa unui coleg mediator, căruia i-a adus acuzaţii de natură penală. Astfel, susţine că intimata-reclamantă nu a asigurat respectarea echilibrului între protecţia dreptului la libertatea de exprimare şi cel al dreptului la reputaţie a d-nei O..

Precizează că în cauză nu există împrejurări evidente care să poată produce o îndoială serioasă referitoare la legalitatea Hotărârii M nr. 102/28.05.2015 care să conducă la anularea acesteia.

3.2. Prin recursul declarat împotriva sentinţei civile nr. 3257 din 27 octombrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pârâtul L. solicită, în temeiul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., admiterea recursului, casarea hotărârii şi trimiterea cauzei spre rejudecare către Curtea de Apel Bucureşti.

În motivarea recursului, recurentul-pârât critică, în esenţă, reducerea onorariului avocaţial de către prima instanţă, care s-a făcut, în opinia sa, fără a ţine seama de criteriile prevăzute de art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Consideră că instanţa a dat dovadă de lipsă de imparţialitate, dispunând fără o motivare coerentă reducerea cheltuielilor de judecată, deşi pretenţiile reclamantei în contradictoriu cu acest pârât de la punctul 2 al cererii de chemare în judecată, au fost găsite ca neîntemeiate.

Arată că, deşi a fost chemat în judecată numai în ceea ce priveşte acordarea daunelor morale, a formulat apărări şi cu privire la netemeinicia primului capăt al cererii de chemare în judecată.

Precizează că art. 451 alin. (2) C. proc. civ. permite reducerea cheltuielilor de judecată, constând în onorarii avocaţiale, doar atunci când acestea sunt vădit disproporţionate în raport de valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfăşurată de avocat, ţinând seama şi de circumstanţele cauzei.

Consideră că, în speţă, raportat la criteriul valorii cauzei, respectiv suma pretinsă de reclamantă cu titlu de daune morale, în cuantum de 11.000 euro, pretenţiile sale în ceea ce priveşte cheltuielile de judecată sunt justificate, cauza fiind complexă şi cu implicaţii atât în plan patrimonial, cât şi asupra capitalului de imagine profesional al recurentului.

Pe de altă parte, arată că în considerentele sentinţei recurate nu sunt analizate criteriile de acordare a cheltuielilor de judecată, ci sunt transpuse dispoziţiile legale.

Recurentul-pârât susţine că instanţele de judecată au obligaţia să aplice acest text de lege doar în cauzele în care se urmăreşte un scop ilicit prin supradimensionarea artificială a onorariului avocaţial şi nu în mod discreţionar, sens în care invocă complexitatea cauzei şi raportul dintre cele două capete ale cererii de chemare în judecată, precum şi împrejurarea că fapta ilicită la care reclamanta s-a raportat pentru formularea celui de-al doilea capăt al petitului cererii de chemare în judecată o reprezintă cercetarea disciplinară abuzivă finalizată cu pronunţarea Hotărârii de către Consiliul de Mediere. Astfel, în sentinţa civilă nr. 3447/21.12.2015 instanţa a reţinut că reclamanta a invocat un prejudiciu de imagine creat prin sancţiunea dispusă de Consiliul de Mediere, sancţiune ce face obiectul primului capăt de cerere, dar, cu toate acestea, instanţa nu a ţinut cont de apărările pârâtului referitoare la fapta ilicită cauzatoare de prejudicii ce i se impută.

De asemenea, consideră că prima instanţă era obligată să analizeze şi existenţa faptei ilicite subsumate celui de-al doilea capăt de cerere, respins ca neîntemeiat de către instanţă, şi nu doar prejudiciul, întrucât condiţiile răspunderii civile delictuale, prevăzute de art. 1349 C. civ., prevăd în mod expres faptul că cel care cauzează altuia un prejudiciu prin fapta sa ilicită, săvârşită cu vinovăţie, este obligat să îl repare, iar autorul prejudiciului răspunde şi pentru cea mai uşoară culpă. Consideră că dreptul său la apărare a fost încălcat prin înlăturarea apărărilor formulte cu privire la acest aspect, cu atât mai mult cu cât obligaţia de plată a cheltuielilor de judecată, astfel cum este prevăzută la art. 453 alin. (1) C. proc. civ., are ca fundament ideea de răspundere civilă delictuală pentru fapta ilicită.

Susţine că instanţa nu a considerat relevant faptul că au fost formulate apărări raportat la întregul petit al cererii de chemare în judecată, recurentul-pârât apreciind că, prin diminuarea onorariului avocaţial este pus în imposibilitatea de a-şi recupera integral cheltuielile de judecată, deşi nu se află în culpă procesuală şi nici în culpa de a fi convenit cu avocatul un onorariu exagerat, fiind injustă invocarea diligenţei depuse de avocat în soluţionarea favorabilă a cauzei tocmai împotriva părţii care a beneficiat de această apărare.

4. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare la recursul formulat de pârâtul Consiliul de Mediere, prin care solicită respingerea recursului ca vădit nefondat şi menţinerea hotărârii recurate.

Intimata-reclamantă invocă un comportament sistematic abuziv la adresa sa, arătând că recurentul-pârât Consiliul de Mediere nu are, potrivit Legii medierii nr. 192/2006, obligaţia de a răspunde nici în faţa corpului profesional şi nici în faţa unei alte autorităţi, ceea ce constituie o lacună legislativă, şi, chiar dacă în propriul Regulament de Organizare şi Funcţionare (ROF), este prevăzută obligaţia de a consulta corpul profesional, în realitate acest lucru nu se întâmplă.

Arată că a încercat să contribuie la transparentizarea procesului electoral de alegere a unui nou Consiliu de Mediere, motiv pentru care a fost cercetată şi sancţionată disciplinar, fiind acuzată, în mod neîntemeiat, de prejudicierea imaginii membrilor consiliului, fără a ţine cont de libertatea sa de exprimare, întrucât calitatea de administrator de forum de discuţii excede calităţii de mediator, intrând în sfera libertăţii de exprimare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţele recurate în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt nefondate.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

În cauză, reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat anularea hotărârii M nr. 102/28.05.2015 a Consiliului de Mediere, obligarea Consiliului de Mediere, în solidar cu membrii care îl compun şi cu membrii Comisiei de disciplină, la acordarea de despăgubiri pentru daune morale în cuantum de 11.000,00 euro, precum şi obligarea acestuia la publicarea pe site-ul propriu a hotărârii judecătoreşti.

2.1.1. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul Consiliul de Mediere, Înalta Curte constată că acesta a fost întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

Referitor la motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recurentul-pârât Consiliul de Mediere nu a argumentat în niciun fel aspectul că hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază sau că ar cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Cu toate acestea, verificând considerentele hotărârii recurate, Înalta Curte apreciază că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., explicând în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat situaţia de fapt şi susţinerile părţilor, trecându-le prin filtrul propriei sale aprecieri.

Astfel, motivarea hotărârii atacate este clară, concisă şi concretă, în concordanţă cu probele de la dosar, judecătorul fondului expunând în mod logic şi gradual argumentele care au fundamentat soluţia adoptată.

Înalta Curte găseşte a fi neîntemeiat şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Prin Hotărârea M nr. 102/28.05.2015, Consiliul de Mediere a constatat încălcarea de către intimata - reclamantă A. a prevederilor art. 38 lit. e) din Legea nr. 192/2006 coroborat cu art. 5217 alin. (1) lit. e) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere şi art. 3.2, 3.3 şi 4.1 din Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor coroborat cu art. 5212 lit. b) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a Consiliului de mediere prin demersuri făcute în cadrul reţelei de socializare M., sens în care s-a dispus sancţionarea disciplinară a reclamantei cu amendă în cuantum de 500 RON, conform art. 39 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 192/2006.

În speţă, reclamanta este, împreună cu o altă persoană, administrator al unui grup de discuţii intitulat "N.", găzduit de platforma M., grupul fiind de tip închis, accesibil doar membrilor care au calitatea de mediator, iar la data de 14.03.2015, unul dintre membrii grupului, denumit "Birou de mediator" a solicitat postarea unei ştiri preluate de pe site-ul www.x.ro, cu titlul "Ia priviţi ce am găsit pe www.x.ro" şi linkul la ştirea de pe site-ul indicat, ştirea vizând-o pe numita O. în a cărei declaraţie de avere şi de interese nu apărea şi calitatea de administrator la S.C. P. S.R.L., şi nici dividendele în cuantum de 20.000 RON pe anul 2013, obţinute de soţul acesteia, H. şi cele tot de 20.000 RON obţinute de O..

În conformitate cu art. 3.2. din Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor:

"Mediatorul trebuie să adopte un comportament apt de a contribui la creşterea prestigiului profesiei. Pentru aceasta el trebuie să fie devotat profesiei, să îşi îmbunătăţească tehnicile şi practicile profesionale, urmând în acest scop cursuri de formare continuă. Mediatorul trebuie să se asigure că personalul angajat sau administrativ necesar activităţii de mediere respectă deontologia şi secretul profesiei. Toţi mediatorii, astfel cum sunt definiţi în conţinutul legii, trebuie să se abţină, chiar în afara exercitării profesiei, de la orice încălcări ale legilor, regulamentelor şi regulilor profesiei şi de la orice acţiuni contrare imparţialităţii, independenţei şi onoarei profesiei, susceptibile să aducă ştirbire demnităţii acesteia, adică probităţii profesionale."

Art. 3.3. din acelaşi Cod prevede că "Mediatorul este autorizat să informeze publicul despre serviciile pe care le oferă, cu condiţia ca informaţia să fie fidelă şi veridică, cu respectarea secretului profesional, a altor principii esenţiale ale profesiei şi a regulilor de publicitate stabilite prin norme aplicabile profesiei. Mediatorul va evita să facă menţiuni care să aducă atingere intereselor altor practicieni în mediere."

Totodată, art. 4.1. din Cod prevede că "4.1. Practicienii în mediere îşi datorează amabilitate şi respect reciproc, nefiind permise vulgaritatea şi manifestările necuviincioase. Ei trebuie să se abţină de la orice atitudine jignitoare ori imputări răuvoitoare, în general să se abţină de la orice acţiune susceptibilă de a aduce daune altor colegi mediatori."

Având în vedere textele de lege mai sus expuse şi analizându-le în raport cu starea de fapt din cauză, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că reclamanta nu este autorul ştirii referitoare la doamna O. publicată pe site-ul www.x.ro şi nici persoana care a preluat aceste informaţii în cadrul grupului "N." creat pe M., ci răspunderea sa disciplinară a fost atrasă în raport de calitatea de administrator al grupului indicat.

De asemenea, tot în mod corect s-a reţinut că abaterea disciplinară reţinută în sarcina reclamantei, prevăzută de art. 38 lit. e) din Legea nr. 192/2006, preluată de art. 5217 alin. (1) lit. e) din Hotărârea nr. 5/2007, presupune săvârşirea de fapte ce vizează propria persoană a mediatorului, care aduc atingere probităţii profesionale, aşadar se impunea ca persoana cercetată să fi săvârşit fapte care să aibă un impact negativ asupra propriei integrităţi profesiei, iar prin această prismă să se răsfrângă asupra întregii profesii opinia negativă a societăţii.

Înalta Curte împărtăşeşte aceeaşi opinie, dat fiind faptul că fapta din speţă nu este în măsură să aducă atingere probităţii profesionale şi nu poate atrage oprobriul public sau ştirbi onestitatea profesiei şi a profesioniştilor, în condiţiile în care reclamanta doar a permis unui membru să împărtăşească, pe un grup creat special în vederea informării mediatorilor în cadrul procesului electiv în care se afla profesia, informaţii preluate de pe un site, referitoare la o persoană desemnată ca observator al modalităţii de desfăşurare a alegerilor.

Potrivit art. 38 lit. e) din Legea nr. 192/2006, modificată şi completată, constituie abatere disciplinară "săvârşirea altor fapte care aduc atingere probităţii profesionale".

Prin Regulamentul de Organizare şi Funcţionare a Consiliului de Mediere, aprobat prin Hotărârea nr. 5/2007, modificată şi completată, emis în baza Legii nr. 192/2006, la art. 5217 alin. (1) lit. e), forma în vigoare la data reţinerii faptelor sancţionate - 28.05.2015, este consemnată abaterea disciplinară a mediatorilor pentru "săvârşirea altor fapte care aduc atingere probităţii profesionale", această normă preluând textul de lege anterior expus.

Cu toate acestea, deşi enumerarea faptelor posibil a fi sancţionate de către aceste texte de lege nu este una limitativă, fapta intimatei-reclamantei, prin modalitatea de săvârşire, nu poate fi încadrată, întrucât, astfel cum s-a arătat mai sus, nu este de natură a aduce atingere probităţii profesionale.

Curtea observă că informaţiile au fost prezentate într-o modalitate suficient de imparţială şi echilibrată, nefiind folosite expresii vulgare, jignitoare, ofensatoare sau care să provoace, referindu-se la situaţii de fapt ce pot fi verificate, respectiv la numirea doamnei O. în funcţia publică de director general al DGASPC Buzău, la calitatea soţului acesteia, domnul H., de consilier judeţean, la înfiinţarea de către cei doi a unei societăţi comerciale şi calităţile pe care cei doi le ocupă în cadrul societăţii, fiind menţionate cotele de participare şi aportul social, la declaraţiile de avere şi de interese pe care cei doi le-au înregistrat la Consiliul Judeţean Buzău şi conţinutul acestora, precizându-se că doamna O. nu a menţionat în aceste declaraţii că deţine şi calitatea de administrator al societăţii, precum şi faptul că a omis să treacă în declaraţia de avere cuantumul dividendelor încasate de la societate în anul 2013, concluzie ce decurgea din împrejurarea că soţul său, care deţinea o cotă de 50% din societate, a declarat în propria declaraţie de avere dividende în cuantum de 20.000 RON.

În acelaşi sens, instanţa de control judiciar constată că prima instanţă a subliniat în mod corect şi faptul că informaţiile postate nu aveau caracter ofensator, nu aduceau acuzaţii de natură penală sau de altă natură, ci priveau fapte întemeiate pe informaţii publice, ce puteau fi verificate de persoanele interesate, astfel că şi din acest punct de vedere sancţionarea intimatei-reclamante nu se susţine.

Înalta Curte reţine că art. 10 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului şi art. 30 din Constituţia României prevăd posibilitatea exprimării opiniilor, care este esenţială într-o societate democratică, iar sancţionarea reclamantei nu a fost necesară şi nici proporţională pentru atingerea scopului declarat de pârât.

Pentru a ajunge la această concluzie, judecătorul fondului a avut în vedere, a analizat şi a aplicat dispoziţiile legale sus-menţionate, care au în vedere libertatea de exprimare şi limitările acesteia.

Astfel, dreptul la libera exprimare a gândurilor, opiniilor, credinţelor, prin orice mod este garantat, atât de Convenţie, cât şi de Constituţia României.

Limitarea acestui drept intervine numai în anumite situaţii şi numai pentru măsuri necesare într-o societate democratică, pentru securitatea naţională, integritatea teritorială sau siguranţa publică, apărarea ordinii şi prevenirea infracţiunilor, protecţia sănătăţii sau a moralei, protecţia reputaţiei sau a drepturilor altora, pentru a împiedica divulgarea de informaţii confidenţiale sau pentru a garanta autoritatea şi imparţialitatea puterii judecătoreşti.

Or, comportamentul care aduce atingere probităţii profesionale şi la care se referă art. 3.2., art. 3.3. şi art. 4.1. din Codul de etică şi deontologie profesională a mediatorilor presupune ca acesta să fie contrar legii, lipsit de tact sau bună-cuviinţă, ceea ce în speţă nu se probează.

Preluarea unei ştiri de către reclamantă, ce are la bază informaţii publice şi care vizează aspecte de fapt, nu poate conduce la atingerea probităţii profesiei, deoarece acestea nu au legătură cu exercitarea în sine a profesiei de mediator.

Orice persoană are libertatea consfinţită de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi art. 30 din Constituţia României să îşi exprime opiniile/părerile, chiar dacă acestea reprezintă o critică, iar limitările acesteia sunt strict reglementate de lege.

În situaţia în care afirmaţiile făcute aduc prejudicii/daune altor colegi, acestea trebuie probate, deoarece exprimarea unei opinii, în sine, nu poate reprezenta abatere disciplinară, cum în mod corect a reţinut şi prima instanţă.

Astfel fiind, constatând că nu sunt incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de Consiliul de Mediere împotriva sentinţei civile nr. 3447 din 21 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

2.1.2. În ceea ce priveşte recursul declarat de pârâtul L., Înalta Curte constată că prin sentinţa civilă nr. 3257 din 27 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de petentul L., de completare a dispozitivului sentinţei civile nr. 3447/21.12.2015 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2015 şi a obligat reclamanta la plata către pârâtul L. a sumei de 500 RON cu titlu de cheltuieli de judecată, făcând aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ. şi reducând cheltuielile de judecată de la suma de 5.580 RON.

Criticile recurentului vizează, în esenţă, acordarea cheltuielilor de judecată într-un cuantum diminuat, cu aplicarea dispoziţiilor art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte reţine că, fiind o cale extraordinară de atac, recursul poate fi exercitat numai pentru motivele anume prevăzute de lege, iar potrivit art. 483 alin. (3)-(4) şi art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., prin intermediul acestei căi de atac poate fi dedusă analizei instanţei de control judiciar doar conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

În consecinţă, casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, or aprecierea de către instanţa care a pronunţat hotărârea recurată a cuantumului cheltuielilor de judecată pe care le are de plătit partea care a pierdut procesul, constând în onorariul avocaţial, nu este un aspect de legalitate a hotărârii, care să poată fi cenzurat de instanţa de recurs.

Această critică nu vizează deci conformitatea hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile şi nu poate fi încadrată în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., fiind legată de exercitarea de către judecătorul fondului a dreptului de apreciere asupra onorariului avocaţial solicitat de parte.

Pentru considerentele expuse, constatând că sentinţa de completare dispozitiv este legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., invocat de recurent, Înalta Curte, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., va respinge recursul declarat de L. împotriva sentinţei civile nr. 3257 din 27 octombrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Consiliul de Mediere împotriva sentinţei civile nr. 3447 din 21 decembrie 2015 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de L. împotriva sentinţei civile nr. 3257 din 27 octombrie 2016 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 16 mai 2019.