Agricultural subsidy suspension rejected: High Court overturns interim order, finds no serious legality doubt or imminent harm

Şedinţa publică din data de 15 mai 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 6 iunie 2018, sub nr. x/2018, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală de Control, Antifraudă şi Inspecţii, a solicitat suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/20.04.2018 emise de pârât, până la solutionarea litigiului de fond asupra acestui act administrativ.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3158 din 2 iulie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală Control, Antifraudă şi Inspecţii şi a dispus suspendarea executării Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x din 20.04.2018, până la pronunţarea instanţei de fond.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3158 din 2 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi, în rejudecare, respingerea cererii de suspendare, ca neîntemeiată.

Referitor la cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că sentinţa recurată nu cuprinde motivele în fapt şi în drept pe care se sprijină, obligatorii conform art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., ceea ce echivalează cu o necercetare a fondului. Astfel, instanţa de fond a analizat doar aspectele sesizate de intimată, admiţând acţiunea în baza unor considerente sumare şi înlăturând apărările sale fără o motivare evidentă.

Referitor la cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât a susţinut că sentinţa a fost pronunţată cu greşita aplicare a dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cauză nefiind întrunite condiţiile cazului bine justificat şi a pagubei iminente.

În privinţa condiţiei referitoare la "existenţa unui caz bine justificat", critică recurentul MADR considerentele primei instanţe, în care s-a reţinut "că a fost dovedit cazul bine justificat sub aspectul reţinerii unei nereguli constând în încălcarea prevederilor privind procedurile de achiziţie, în privinţa căreia nu s-a dovedit că prezintă un impact financiar. (...)", susţinând, în esenţă, că obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

Recurentul-pârât a menţionat că toate constatările din nota contestată sunt considerate fapte intenţionate prin care s-a încercat fraudarea bugetului comunităţii europene şi astfel, în conformitate cu legislaţia comunitară aplicabilă, s-a aplicat principiul proporţionalităţii în conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 66/2011.

În accepţiunea contractului de finanţare intervenit între părţi, beneficiarul este în mod direct răspunzător de cunoaşterea condiţiilor de acordare a finanţării nerambursabile şi de solicitare a finanţării în concordanţă cu aceste condiţii, iar MADR are un rol de supraveghere a procesului de implementare a unui proiect, cu toate etapele pe care le presupune, prin diferite niveluri de verificare şi proceduri acreditate de Comisia Europeană.

Instanţa de fond a ignorat faptul că beneficiarul este responsabil de funcţionalitatea investiţiei în concordanţă cu condiţiile de accesare a finanţării nerambursabile astfel cum acestea sunt prevăzute în contractul de finanţare, Ghidul solicitantului, legislaţia naţională şi europeană.

Referitor la noţiunea de neregulă, recurentul-pârât a arătat că prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naţionale poate fi real sau potenţial, iar producerea însăşi a unei nereguli atrage sancţiunea restituirii parţiale sau totale a acestora.

Prejudiciul produs se materializează în afectarea intereselor financiare ale Uniunii, iar prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenţia legiuitorului a fost să se asigure că cheltuielile efectuate de Uniunea Europeană în contextul fondurilor structurale să fie strict limitate la agenţii care respectă normele de drept al Uniunii şi să nu fie utilizate pentru a finanţa activităţi care sunt contrare acestuia, fiind invocată în acest sens jurisprudenţă CJUE.

Recurentul-pârât a evocat circumstanţele emiterii actului a cărui suspendare s-a solicitat şi a susţinut că intimata, în cuprinsul cererii de suspendare, nu a invocat nicio împrejurare de natură să creeze o îndoială serioasă asupra legalităţii actului administrativ atacat.

Instanţa de fond şi-a întemeiat concluzia existenţei cazului bine justificat pe aspecte de nelegalitate ale actului administrativ contestat ce nu pot fi examinate decât în cadrul acţiunii în anulare, ceea ce echivalează cu o prejudecare a fondului. Analiza legalităţii constatărilor echipei de control nu este posibilă în procedura sumară a cererii de suspendare.

De asemenea, din actele existente la dosar nu rezultă pericolul care ar duce la producerea unei pagube iminente de natură să justifice suspendarea executării actului administrativ.

Executarea unei obligaţii bugetare, stabilită printr-un act administrativ care se bucură de prezumţia de legalitate nu poate constitui prin ea însăşi o pagubă în sensul art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat, cu consecinţa menţinerii hotărârii primei instanţe, argumentând că aceasta a aplicat corect dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Intimata a susţinut că principalul aspect care conduce la existenţa unor indicii de nelegalitate a actului atacat, corect reţinut de instanţa de fond, este acela al neindicării în cuprinsul actului de control a impactului financiar al pretinselor nereguli, aşa cum prevedeau dispoziţiile art. 17 şi art. 27 din O.U.G. nr. 66/2011.

De asemenea, există numeroase alte aspecte din care reiese aparenţa de nelegalitate a actului atacat, şi anume:

- actul de control încalcă principiul proporţionalităţii, statuat expres de O.U.G. nr. 66/2011, precum şi sensul şi scopul acestui act normativ;

- aplicarea sancţiunii s-a făcut fără a raporta motivaţia de fapt la temeiul de drept invocat şi fără a formula un raţionament juridic complet;

- nota atacată nu respectă nici măcar dispoziţiile raportului de control al Curţii de Conturi, ce constituie temei al controlului.

Din perspectiva pagubei iminente, intimata a invocat riscul de a nu mai putea onora contractele existente, de a vinde bunuri sau disponibiliza angajaţi, în contextul demarării procedurilor de executare silită, dat fiind cuantumul semnificativ al debitului imputat.

5. Aspecte procedurale

Excepţia nulităţii recursului declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, invocată prin întâmpinare de intimata-pârâtă A. S.R.L., a fost respinsă pentru argumentele arătate în partea introductivă a prezentei hotărâri.

6. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 22 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 17 aprilie 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârât este fondat.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Motivul de recurs prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu este fondat.

Acest motiv se referă la cazul în care hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când aceasta cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

În speţa de faţă, instanţa de control judiciar apreciază că hotărârea recurată îndeplineşte cerinţele impuse de art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele stabilite de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

Instanţa de control judiciar reţine că hotărârea judecătorească nu trebuie să cuprindă un răspuns exhaustiv dat fiecărei susţineri formulate de părţile în proces, fiind suficient a se răspunde argumentelor fundamentale, de natură a susţine soluţia pronunţată în cauză.

Pentru aceste motive, Înalta Curte va respinge, ca nefondată, critica recurentului-pârât privitoare la lipsa motivării sentinţei atacate.

Din perspectiva motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., recursul este, însă, fondat.

Criticile invocate de recurent, conform cărora soluţia instanţei de fond a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material specifice condiţiilor de admisibilitate prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, sunt întemeiate.

Intimata-reclamantă A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ, în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu o cerere de suspendare a executării Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/20.04.2018 emise de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, până la solutionarea litigiului de fond asupra acestui act administrativ.

Suspendarea executării actului administrativ la cererea persoanei vătămate, reglementată în art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru etapa procedurii prealabile administrative şi în art. 15 din aceeaşi lege pentru etapa judiciară de contestare a actului administrativ, constituie un instrument procedural menit să asigure protecţia juridică provizorie a subiectelor de drept în privinţa cărora actul administrativ produce anumite efecte juridice, până la evaluarea acestuia de către instanţa de contencios administrativ în cadrul acţiunii în anulare.

Această măsură de protecţie, care înlătură temporar efectul executoriu al actului administrativ, poate fi dispusă numai dacă sunt îndeplinite cele două condiţii prevăzute cumulativ de lege, anume cazul bine justificat, definit în art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004 ca fiind împrejurările legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ, şi paguba iminentă, definită de art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În cauză, contrar opiniei primei instanţe, Înalta Curte apreciază că nu au fost relevate elemente care să contureze îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, în ceea ce priveşte actul administrativ a cărui suspendare s-a solicitat.

Astfel, argumentele invocate de intimata-reclamantă, privind obligaţia organelor de control de a demonstra impactul financiar al pretinsei nereguli pentru aplicarea unei corecţii financiare pentru procedura de achiziţie, nu au caracterul unor indicii aparente care să răstoarne prezumţia de legalitate a actului administrativ fiscal şi să justifice suspendarea provizorie a executării acestuia.

Aceasta întrucât nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/20.04.2018 constată o neregulă săvârşită în procedura de achiziţie urmată de intimata-reclamantă (şi anume: atribuirea unui contract de achiziţie fără lansarea adecvată a unei proceduri competitive) şi o încadrează ca încălcarea principiului transparenţei şi tratamentului egal, în temeiul pct. 4 lit. a) Partea a 2-a din Anexa la H.G. nr. 519/2015 privind stabilirea ratelor aferente reducerilor procentuale/corecţiilor financiare aplicabile pentru abaterile prevăzute în anexa la O.U.G. nr. 66/2011.

Rezultă astfel, la o cercetare sumară, că este indicată norma juridică încălcată, care poate fi coroborată cu neregulile reţinute, iar în privinţa prejudiciului, indicarea în concret a acestuia nu este o condiţie pentru constatarea neregulii în conformitate cu prevederile art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011. Astfel, neregula reprezintă, potrivit art. 2 din O.U.G. nr. 66/2011, orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general. Această definire a neregulii, care se raportează şi la prejudiciul potenţial, rezultă şi din cadrul normativ european.

În conformitate cu jurisprudenţa consolidată a ÎCCJ-SCAF (după adoptarea soluţiei de principiu din 24.11.2014), în reglementarea O.U.G. nr. 66/2011, aplicarea corecţiei financiare pentru recuperarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora nu este condiţionată de existenţa unui prejudiciu asupra bugetului Uniunii Europene/fondurilor publice naţionale (cu excepţia situaţiilor expres şi limitativ prevăzute în anexa la ordonanţa de urgenţă în care aplicarea corecţiei financiare este condiţionată de existenţa prejudiciului).

De asemenea, nici rezultatul controlului anterior al AM asupra procedurii de achiziţie nu poate constitui un motiv de nelegalitate evidentă a notei de constatare a neregulilor întrucât această verificare este nerelevantă în cadrul activităţii de constatare a neregulilor şi de aplicare a corecţiilor financiare reglementată de O.U.G. nr. 66/2011.

Or, pe durata de valabilitate a contractului de finanţare, autoritatea de management este îndreptăţită să monitorizeze şi să evalueze proiectul şi nu este ţinută de rezultatele controalelor anterioare prin care s-au verificat elementele referitoare la respectarea clauzelor contractului de finanţare.

De altfel, chestiunea neobservării sau a aprecierii diferite anterioare de către autoritatea de monitorizare a încălcării, a fost tratată de CJUE în cauzele C-465/10 şi C-94/05. Conform acestei jurisprudenţe, împrejurarea că autoritatea competentă ar fi fost informată de beneficiarul finanţării cu privire la o anume situaţie nu influenţează, ca atare, calificarea faptelor drept neregulă.

În cauza C-94/05, Curtea a reţinut totodată că principiul protecţiei încrederii/asteptării legitime nu poate fi invocat împotriva unei dispozitii clare a dreptului european. Nici comportamentul unei autoritati naţionale însărcinate cu aplicarea dreptului Uniunii şi care este contrar acestuia din urmă, nu poate crea, pentru un operator economic, o încredere legitimă privind posibilitatea de a beneficia de un tratament contrar dreptului Uniunii.

În egală măsură, reclamanta a invocat în susţinerea existenţei cazului bine justificat nerespectarea principiului proporţionalităţii, însă din elementele prezentate şi verificările sumare pe care instanţa este ţinută a le efectua nu rezultă că s-ar fi produs o astfel de încălcare prin emiterea notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/20.04.2018. În acest sens, în sarcina reclamantei s-au reţinut nereguli/abateri identificate în derularea procedurii de achiziţie a lucrărilor pentru proiectul pentru care a primit finanţare nerambursabilă, iar faţă de această constatare aplicarea unei corecţii financiare de 20% la valoarea finanţării acordate nu relevă, la o analiză sumară, specifică demersului judiciar întemeiat pe art. 14 din Legea nr. 554/2004, nicio aparentă încălcare a principiului proporţionalităţii.

Aşadar, nici acest motiv nu este de natură a demonstra îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte constată că în cauză nu sunt reliefate, de către intimata-reclamantă, împrejurări care să constituie un caz bine justificat, în accepţiunea dată de legiuitor acestei cerinţe, conform definiţiei din cuprinsul dispoziţiilor art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004.

Referitor la condiţia pagubei iminente, Înalta Curte reţine că nici această condiţie nu este îndeplinită în cauză, dat fiind faptul că aceasta presupune producerea unui prejudiciu material viitor şi previzibil, greu sau imposibil de reparat.

Deşi reclamanta relevă o serie de consecinţe ale actului administrativ a cărui suspendare o solicită, se constată că acestea sunt pur ipotetice şi speculative, cu atât mai mult cu cât în justificarea îndeplinirii condiţiei pagubei iminente nu pot fi pur şi simplu invocate efectele actului. De asemenea, din interpretarea logico-gramaticală a prevederilor art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin raportare la alineatele următoare şi la definiţia dată de art. 2 lit. ş) din lege, rezultă că măsura suspendării, astfel cum a fost avută în vedere de legiuitor, reclamă un caracter urgent în ceea ce priveşte prejudicierea persoanei fizice/juridice, însă, din această perspectivă, reclamanta nu a făcut dovada că riscul invocat este unul actual sau iminent, ci doar eventual.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele arătate, în aplicarea dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., raportat la dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi la art. 14 din Legea nr. 554/2004, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâtul MADR împotriva sentinţei civile nr. 3158 din 2 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sentinţă pe care o va casa şi, în rejudecare, va respinge cererea de suspendare a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/20.04.2018, formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale - Direcţia Generală de Control, Antifraudă şi Inspecţii împotriva sentinţei civile nr. 3158 din 2 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi, rejudecând:

Respinge cererea de suspendare formulată de reclamanta A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2019.

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Încheiere

Dosar nr. x/2018

Şedinţa publică din data de 17 aprilie 2019

S-a luat în examinare recursul declarat de pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale-Direcţia Generală Control, Antifraudă şi Inspecţii împotriva sentinţei civile nr. 3158 din 2 iulie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

La apelul nominal efectuat în şedinţă publică, se prezintă recurentul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale-Direcţia Generală Control, Antifraudă şi Inspecţii, prin consilier juridic B., care depune delegaţie de reprezentare la dosarul cauzei şi intimata-reclamantă Societatea A. S.R.L., prin avocat C., care depune împuternicire avocaţială la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Magistratul-asistent prezintă referatul cauzei, învederând că recursul este declarat şi motivat în termen, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru şi că motivele de recurs au fost comunicate, iar intimata a depus întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, faţă de care recurentul s-a opus prin răspunsul la întâmpinare formulat în cauză.

Se mai referă că recurentul-pârât a depus la dosar concluzii scrise, la 27 martie 2019, prin care a arătat că acţiunea în anulare a fost soluţionată nefavorabil reclamantei, prin sentinţa civilă nr. 5393/17.12.2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018.

Avocatul intimatei-reclamante învederează Înaltei Curţi că dosarul nr. x/2018 nu vizează acţiunea în anulare, aşa cum în mod eronat a precizat recurentul-pârât în cuprinsul concluziilor scrise depuse la dosar, ci are ca obiect o decizie emisă în soluţionarea unei contestaţii formulate de reclamantă împotriva unei decizii de instituire a măsurilor asiguratorii.

Susţine că acţiunea în anulare vizând decizia de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva notei de constatare a cărei suspendare a solicitat în cauză, formează obiectul dosarului nr. x/2018, înregistrat pe rolul Tribunalului Tulcea, cu termen de judecată fixat la 13 mai 2019.

Depune la dosarul cauzei înscrisuri, respectiv decizia nr. 45/22.06.2018 emisă în soluţionarea contestaţiei formulate împotriva titlului de creanţă stabilit prin nota de constatare a cărei suspendare a solicitat-o şi acţiunea în anularea acestei decizii, ce formează obiectul dosarului nr. x/2018, precizând totodată, că a formulat şi o cerere de suspendare întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004. Câte un exemplar al acestor înscrisuri îl comunică părţii adverse.

Consilierul juridic al recurentului-pârât confirmă susţinerile apărătorului ales al intimatei-reclamante potrivit cărora acţiunea în anulare nu a fost soluţionată până la acest termen de judecată, arătând că în cuprinsul concluziilor scrise s-a strecurat o eroare materială.

Deliberând, Înalta Curte încuviinţează proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei, după care, acordă cuvântul părţilor asupra excepţiei nulităţii recursului pentru nemotivare, invocată de către intimata-reclamantă, prin întâmpinare.

Avocatul intimatei-reclamante solicită admiterea excepţiei nulităţii recursului astfel cum a fost formulată, apreciind că sunt incidente dispoziţiile art. 489 din C. proc. civ., întrucât în cuprinsul cererii de recurs se reiau aspecte de fond, însă nu există nicio critică de nelegalitate cu privire la motivarea instanţei şi la textele de lege aplicate în soluţionarea cererii de suspendare.

Consilierul juridic al recurentului-pârât, având cuvântul, solicită respingerea excepţiei nulităţii recursului, apreciind că acesta este motivat în fapt şi în drept.

Deliberând, Înalta Curte respinge excepţia nulităţii recursului pentru nemotivare, invocată de către intimata-reclamantă, prin întâmpinare, apreciind că, în cuprinsul cererii de recurs, sunt formulate critici ce vizează soluţia pronunţată de prima instanţă care pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ.

Nemaifiind alte cereri de formulat, Înalta Curte constată cauza în stare de judecată şi acordă cuvântul părţilor asupra recursului ce face obiectul prezentei cauze.

Consilierul juridic al recurentului-pârât solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat şi amânarea pronunţării pentru a i se da posibilitatea să depună concluzii scrise la dosarul cauzei.

Avocatul intimatei-reclamante, având cuvântul, solicită respingerea recursului dedus judecăţii, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală şi că instanţa de fond a reţinut în mod corect că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu Recomandarea Consiliului de Ministri nr. 89 cu privire la posibilitatea acordării de către instanţă a unei protecţii provizorii împotriva executării actului administrativ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., arată că sentinţa de fond cuprinde în mod rezumativ susţinerile părţilor, iar instanţa de fond a procedat la analizarea condiţiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, reţinând toate aspectele din care rezultă îndeplinirea cazului bine justificat.

Cu privire la cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., arată că instanţa de fond a reţinut în mod corect că M.A.D.R. este entitatea care supraveghează şi aprobă întreaga documentaţie şi că aceasta, doar într-o situaţie excepţională, temeinic motivată, poate aplica o sancţiune ulterioară. Or, în speţă, recurentul-pârât nu a specificat de ce a aplicat sancţiunea, care este temeiul aplicării sale şi care este impactul financiar al corecţiei. Ca atare, instanţa de fond a reţinut în mod corect că modul de aplicare al corecţiei, fără a se proba implicaţia financiară asupra fondurilor obţinute ca pretinse nereguli, contravine sensului principiului proporţionalităţii avut în vedere de dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011.

Corecţia financiară aplicată reprezintă 25% din valoarea proiectului şi susţine că suma de aproximativ 200.000 de RON impusă prin actul de control este greu de suportat, având în vedere că din profitul realizat în anul precedent nu s-ar putea acoperi decât 5% din corecţia aplicată.

Cu privire la paguba iminentă, instanţa de fond a reţinut în mod corect că suma are un impact financiar deosebit asupra societăţii, executarea silită a sumei stabilite cu titlul de corecţie financiară conducând în mod implicit la intrarea în insolvenţă a societăţii.

Pentru toate aceste motive, solicită respingerea recursului ce face obiectul prezentei cauze şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind legală şi temeinică.

Consilierul juridic al recurentului-pârât, solicitând cuvântul în replică, arată că obiectul prezentului dosar îl constituie o notă de control care nu reprezintă un act administrativ şi că această notă a stat la baza emiterii unui proces-verbal de stabilire a corecţiilor financiare, prin care s-a stabilit suma în mod concret.

La interpelarea Înaltei Curţi, precizează că nu poate indica la acest termen de judecată numărul procesului-verbal la care a făcut referire şi solicită amânarea pronunţării pentru a i se da posibilitatea să depună la dosarul cauzei concluzii scrise.

Înalta Curte învederează reprezentantului recurentului-pârât că în dispozitivul sentinţei recurate se face referire la Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiei financiare, înregistrată sub nr. x/20.04.2018.

Înalta Curte reţine cauza spre soluţionare.

ÎNALTA CURTE

Având nevoie de timp pentru a delibera,

În temeiul dispoziţiilor art. 396 din C. proc. civ.,

DISPUNE:

Amână pronunţarea la data de 24 aprilie 2019.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2019.