Validity of statutory amendment approval by collective management organization despite missed two-month deadline and change of creative domain

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2015, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună anularea în tot a avizului ORDA înregistrat cu nr. x/12.03.2014 referitor la propunerile de modificare a statutului B..

B. în temeiul art. 161 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, a formulat cerere de introducere a sa în cauză în calitate de beneficiar al actului administrativ atacat.

C. a formulat cerere de intervenţie principală, prin care a solicitat anularea în tot a avizului ORDA înregistrat cu nr. x/12.03.2014 cu privire la avizarea propunerilor de modificare a statutului B..

2. Hotărârea primei instanţe

La termenul de judecată din data de 25.02.2016, Curtea, în baza art. 161 din Legea nr. 554/2004 a dispus introducerea în cauză în calitate de pârâtă a B., ca fiind beneficiarul actului contestat în prezenta cauză.

La acelaşi termen a admis în principiu cerere de intervenţie principală formulată de către C..

Prin sentinţa civilă nr. 1372 din 21 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă excepţia inadmisibilităţii cererii.

S-a dispus respingerea acţiunii formulate de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Oficiul Român pentru Drepturile de Autor şi B., ca neîntemeiată.

A fost respinsă cererea de intervenţie formulată de intervenienta C., ca neîntemeiată.

A fost obligată reclamanta la plata către pârâta B. a cheltuielilor de judecată în cuantum de 5000 RON reprezentând onorariu de avocat, redus.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 au formulat recurs reclamanta A. şi intervenienta C., întemeiat pe cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ.

In susţinerea motivelor de recurs s-a arătat că instanţa de fond, prin calificarea normei imperative prevăzute de art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 ca fiind de recomandare, a făcut o aplicare greşită a dispoziţiei legale, fără a dori sa analizeze si să stabilească natura termenului din perspectiva sensului obligatoriu dat de lege.

Au susţinut recurentele că, în această situaţie, se aplică sancţiunea nulităţii avizului acordat cu nerespectarea de către ORDA a termenului imperativ prevăzut de lege. Nerespectarea termenului legal de solicitare a avizului de către solicitantul B., atrage obligaţia autorităţii publice ORDA de a emite o sancţiune administrativa si nicidecum eliberarea avizului, aşa cum s-a procedat în cauza, fiind dovedit în faţa primei instanţe că, în aceeaşi situaţie, altor organisme de gestiune li s-au emis decizii de intrare în legalitate.

Astfel, au arătat recurentele că, nerespectarea termenului de solicitare a avizului cu minim două luni înaintea desfăşurării Adunării Generale a B., trebuia sancţionată cu decăderea, nicidecum să conducă la o avizare nelegală, lovită de nulitatea absolută.

S-a invocat şi încălcarea deciziei nr. 98/17.08.2009 de înfiinţare B., ca organism de gestiune colectivă, deoarece decizia de înfiinţare defineşte domeniul de activitate, respectiv al operelor ştiinţifice, care este nerespectat de noul statut.

Prin modificările statutare B. se suprapune cu domeniul de gestiune colectivă al operelor scrise reprezentat de A., devenind singurul organism de gestiune colectivă din cele 16 înfiinţate care ar funcţiona pe două domenii distincte de creaţie în frauda Legii nr. 8/1996 cu modificările si completările ulterioare.

De asemenea, s-a arătat că prin modificarea art. 6 din Statut au fost eludate drepturile recunoscute recurentei A. prin decizia nr. 136A/28.12.2012 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX a, care a partajat remuneraţiile.

S-a susţinut că modificările statutare B. încalcă dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Legea 8/1996 privind drepturile de autor şi drepturile conexe, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul că organismul de gestiune colectivă B. a fost creat pentru gestionarea unui domeniu de creaţie, respectiv opera ştiinţifică şi pentru gestionarea drepturilor aferente operelor ştiinţifice, iar modificările statutare schimbă total domeniul de creaţie în cel al operelor scrise reprezentat de A. şi C., operaţiune pentru care legea impune crearea unui organism distinct de gestiune colectivă şi nu permite ca un organism ce a obţinut avizul de funcţionare pe un domeniu (operele ştiinţifice) să-şi modifice prin hotărâri proprii domeniul de activitate deţinut în mod legal de alte organisme de gestiune colectivă.

Au arătat recurentele că instanţa de fond a încălcat în mod vădit dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 si a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 7 si a dispoziţiilor art. 133 alin. (2) din aceeaşi lege, cu privire la care s-a pronunţat şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 515/2012 statuându-se cu autoritate de lucru judecat că atât operele ştiinţifice cat si cele scrise, fac parte din categoria operelor originale de creaţie intelectuala în domenii diferite, fiind nefondată aprecierea că în categoria operelor scrise intra toate operele de creaţie intelectuala, inclusiv cele ştiinţifice, respectiv ca intre opera ştiinţifică si opera scrisa este o relaţie de la parte la întreg.

Referitor la încheierea de aprobare în principiu a modificării Statutului B. dată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în Dosarul nr. x/2014 s-a susţinut că aceasta nu respectă dispoziţiile art. 530 şi următoarele din C. proc. civ., neavând autoritate de lucru judecat tocmai ca urmare a faptului că este pronunţată într-o procedură necontencioasă.

S-a mai susţinut prin motivele de recurs că propunerile de modificări statutare avizate de ORDA pentru B. ce vizează schimbarea domeniului de activitate, lezează deciziile de înfiinţare ale A. si C.., respectiv decizia nr. 8/1997 şi nr. 8/2012 şi dreptul la remuneraţii câştigat irevocabil prin Decizia nr. 136A/2012 dată de Curtea de Apel Bucureşti, precum şi protocoalele de repartizare a remuneraţiilor încheiate între A. şi C., aduse la cunoştinţa ORDA.

Pentru toate aceste motive s-a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi admiterea cererii privind anularea avizului ORDA nr. RGII/IES/1997/12.03.2014.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul -pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea, ca nefondat, a recursului formulat de organismele de gestiune colectivă A. şi C..

Arată că a avizat propunerea de modificare a statutului B. în conformitate cu art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, text care stabileşte, cu valoare de recomandare pentru organismele de gestiune colectivă, că o propunere de modificare a statutului trebuie supusă avizării ORDA cu cel puţin două luni înainte de adunarea generală în care urmează să fie aprobată propunerea de modificare.

Judecătoria Sector 3 Bucureşti a verificat legalitatea procedurii de modificare a statutului şi legalitatea modificărilor statutare.

Prin avizarea modificărilor la statut (avizul nr. x/12.03.2014), a arătat intimatul, nu s-a schimbat domeniul de activitate al B. şi nu se încalcă Decizia ORDA nr. 98/17.08.2009 prin care B. i s-a acordat avizul de funcţionare ca organism de gestiune colectivă.

Cu privire la încălcarea deciziei civile nr. 136A/28.09.2012 a Curţii de Apel Bucureşti, s-a susţinut că prin această hotărâre au fost partajate remuneraţiile cuvenite membrilor A. şi B., tocmai pornind de la faptul că ambele organisme de gestiune colectivă funcţionează în acelaşi domeniu de creaţie, respectiv al operelor scrise.

Totodată s-a arătat că Avizul ORDA pentru propunerea de modificare a statutului B. nu încalcă nici decizia nr. 512/02.02.2012, pronunţată de înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în Dosarul nr. x/2010 prin care s-a statuat că nu există o interdicţie legală referitoare la coexistenţa mai multor organisme de gestiune colectivă în acelaşi domeniu de creaţie.

Intimata - pârâta B. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei civile ca fiind legală şi temeinică.

Cu privire la natura termenului prevăzut de art. art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996 a susţinut intimata că acesta este un termen de recomandare, iar cauza de nulitate absolută trebuie să fie strict prevăzută de lege.

Propunerile de modificare a statutului avizate de ORDA nu încalcă decizia nr. 98/17.08.2009 de înfiinţare, întrucât opera ştiinţifică este o specie a operei scrise, legea drepturilor de autor nedistingând între opera ştiinţifică şi cea beletristică, încadrându-le în noţiunea de operă scrisă. De asemenea, trebuie avut în vedere că statutul a fost modificat printr-o încheiere irevocabilă.

Nu există nicio interdicţie privind coexistenţa mai multor organisme de gestiune colectivă în acelaşi domeniu de activitate, posibilitatea fiind prevăzută de legiuitor în art. 125 alin. (3) şi art. 133 alin. (2) din Legea nr. 8/1996 şi constatată şi prin decizia nr. 515/2.02.2012 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

A precizat intimata că prin modificarea art. 6 din statut nu se schimbă domeniul de activitate, ci doar modalitatea de exprimare, iar avizul a fost verificat de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti prin încheierea nr. 349/2014, rămasă irevocabilă.

Referitor la susţinerea recurentelor privind lezarea deciziilor proprii de înfiinţare, apreciază intimata ca fiind fără temei legal, în condiţiile în care gestiunea colectivă a drepturilor patrimoniale ale autorilor din operele scrise se exercită în limitele mandatului încredinţat recurentelor de către titularii de drepturi.

5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia completului învestit cu soluţionarea dosarului din data de 23 octombrie 2018, a fost fixat termen de judecată pe fond a recursului la data de 15 mai 2019, constatându-se că nu mai subzistă motivele care au determinat fixarea termenului de judecată pentru examinarea recursului, prin prisma exigenţelor dispoziţiilor art. 493 alin. (5) - (7) din C. proc. civ., faţă de Hotărârea Colegiului de Conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de Hotărârea Plenului Judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor reglementată prin dispoziţiile art. 493 din C. proc. civ. este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal.

6. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

In fapt, prin cererea de chemare în judecată şi cererea de intervenţie principală, recurentele A. şi C. au investit instanţa de contencios administrativ cu solicitarea de anulare a avizului ORDA înregistrat cu nr. x/12.03.2014 referitor la propunerile de modificare a statutului B..

Prin notele scrise depuse la data de 9 mai 2019 de intimatul pârât Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, a fost invocată excepţia lipsei de interes în judecarea recursului, în temeiul art. 247 alin 1 din C. proc. civ. coroborat cu dispoziţiile art. 32 şi 33 din C. proc. civ., în raport de faptul că a fost emis un nou aviz de modificare a statutului B. cu nr. x/28.02.2019.

Reţine Înalta Curte că interesul, ca o condiţie de exercitare a acţiunii civile şi, respectiv, a unei căi de atac, reprezintă folosul practic urmărit de o parte prin declanşarea procedurii judiciare.

Emiterea unui nou aviz de către autoritatea - pârâtă, în condiţiile operării unei noi modificări a statului B. în anul 2019, nu prezintă relevanţă pentru speţa dedusă judecăţii, întrucât avizul atacat a produs efecte juridice în perioada 2014 -2019, posibil generatoare de vătămări ale intereselor legitime ale recurentelor.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte, având a verifica legalitatea soluţiei instanţei de fond, precum şi legalitatea avizului raportat la cadrul de drept de la data emiterii acestuia, urmează să respingă excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, formulată de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, ca neîntemeiată.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ., invocat de recurente, casarea unei hotărâri se poate cere când s-a încălcat autoritatea de lucru judecat.

Susţinerile din motivele de recurs în sensul că instanţa de fond încălcat autoritatea de lucru judecat a deciziei pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal cu nr. 515/02.02.2012, în dosarul nr. x/2010, reprezintă o reluare a motivului de nelegalitate a avizului pe considerentul că în cauză operează efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat.

Potrivit art. 430 din C. proc. civ. hotărârea judecătorească prin care se soluţionează în tot sau în parte fondul procesului sau se statuează asupra unei excepţii procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat.

Deşi potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, autoritatea de lucru judecat se întinde atât asupra dispozitivului cât şi asupra considerentelor pe care acesta se sprijină, în jurisprudenţă s-a statuat că se bucură de autoritate de lucru judecat doar considerentele decisive (care fundamentează si explică dispozitivul) şi cele decizorii (care conţin dezlegări ale unor chestiuni invocate de părţi într-o manieră incidentală, ce sunt de natură să influenţeze raporturile juridice).

În speţă, nu a existat o statuare a judecătorului cu privire la chestiunile litigioase deduse judecăţii în prezenta cauză, care să fi intrat în autoritatea lucrului judecat, aspectele invocate de recurente reprezentând o interpretare proprie a considerentelor deciziei invocate.

Ca atare, legal şi temeinic a apreciat instanţa că nu se poate reţine efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, drept pentru care, în speţă, nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 din C. proc. civ.

Analizând motivele de recurs prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată, de asemenea, netemeinicia acestora, hotărârea primei instanţe fiind legală.

Au susţinut recurentele că hotărârea primei instanţe a fost dată cu interpretarea greşită a dispoziţiilor art. 127 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, instanţa calificând termenul de două luni ca fiind un termen de recomandare, deşi nerespectarea acestuia atrage sancţiunea nulităţii avizului.

Dispoziţiile invocate prevăd că "Orice propunere de modificare a statutului se supune avizării de către Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, cu cel puţin două luni înainte de adunarea generală a organismului de gestiune colectivă în cadrul căreia modificarea urmează să fie aprobată. Oficiul Român pentru Drepturile de Autor eliberează acest aviz în termen de 10 zile de la solicitare, iar avizul se depune la instanţa judecătorească în vederea înregistrării modificării. (…)."

In mod corect prima instanţa a apreciat că acest termen nu poate fi calificat nici ca un termen de decădere şi nici ca un termen de prescripţie extinctivă.

Pentru a opera sancţiunea nulităţii, aceasta trebuie prevăzută expres, ceea ce nu este cazul în speţă, în caz contrar fiind necesară dovedirea unei vătămări, vătămare care să fie produsă beneficiarului termenului, respectiv ORDA.

Împrejurarea că ORDA nu a respins cererea de avizare, pentru nerespectarea termenului, cu consecinţa formulării unei noi cereri cu minim 2 luni anterior unei noi A.G., intră în marja de apreciere a autorităţii, neputând constitui motiv de nulitate a procedurii de avizare a modificării statutului.

Pentru aceleaşi considerente nu se poate reţine ca fiind motiv de anulare a avizului nici încălcarea termenului de 30 de zile de depunere la mapa de şedinţă a adunării generale a hotărârilor ce urmează a fi aprobate, prevăzut de art. 1341 alin. (3) lit. d) din Legea nr. 8/1996.

In ceea ce priveşte criticile privind emiterea avizului cu încălcarea deciziei de înfiinţare a B., suprapunerea cu domeniul de gestiune colectivă al operelor scrise reprezentat de A. şi C. şi încălcarea art. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, Înalta Curte constată netemeinicia acestora.

In primul rând de impune observaţia că recurentele critică schimbarea fundamentală a statutului prin modificarea domeniului de activitate din domeniul operelor ştiinţifice în domeniul operelor scrise, respectiv a art. 6 din Statutul B..

Reţine Înalta Curte că în anul 2012 a fost operată o modificare la statutul B. privind Capitolul VI - Domeniul de activitate, art. 6, care prevedea că pârâta îşi desfăşoară activitatea în legătură cu drepturile de autor gestionate şi/sau gestionabile colectiv, aferente creaţiei intelectuale din domeniul ştiinţific, precum şi altor opere scrise, modificare avizată de ORDA prin avizul nr. x/16.02.2012 şi înregistrată de Judecătoria Sectorului 3 prin încheierea nr. 323/14.12.2012 pronunţată în dosarul nr. x/2012. (pagina 211 şi următoarele din dosarul primei instanţe).

Prin avizul nr. x/12.03.2014 ce face obiectul prezentei acţiuni, s-a încuviinţat modificarea aceluiaşi articol în sensul că B. îşi desfăşoară activitatea în legătură cu drepturile de autor gestionate şi/sau gestionabile colectiv, aferente creaţiei intelectuale din domeniul operelor scrise.

Strict formal, se reţine că noţiunea de "opere scrise" a fost introdusă in statut prin modificarea din anul 2012, iar nu prin modificarea avizată în anul 2014.

Mai reţine Înalta Curte că în procedura de înscriere a modificărilor la statut în Regimul Asociaţiilor şi Fundaţiilor, acestea au fost analizate prin prisma Legii nr. 8/1996 şi a celor statuate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal prin decizia nr. 515/2012, prin încheierea nr. 349 din data de 21.10.2014 pronunţată de Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti în dosarul nr. x/2014, arătându-se că nu se reţine o lărgire a domeniului şi obiectului principal de activitate al petentei, soluţie menţinută şi prin decizia civilă nr. 1863/2.06.2015 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V a Civilă în dosarul nr. x/2014.

Totodată, se observă că dispoziţiile art. 125 alin. (3) din Legea nr. 8/1996, coroborate cu cele ale art. 7 din acelaşi act normativ, care definesc obiectul dreptului de autor operează cu noţiunile operele originale de creaţie intelectuală în domeniul literar, artistic sau ştiinţific, oricare ar fi modalitatea de creaţie, modul sau forma de exprimare sau operele ştiinţifice, scrise sau orale, astfel că forma scrisă sau orală reprezintă moduri sau forme de exprimare şi nu un domeniu distinct.

De asemenea, aceeaşi decizie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal nr. 515/2012 a statuat că nu există o interdicţie legală pentru coexistenţa mai multor organisme de gestiune colectivă în acelaşi domeniu de creaţie şi că recurentei-reclamante A. nu i-a fost avizată vreo competenţă exclusivă ca organism de gestiune colectivă asupra întregului domeniu de creaţie al operelor scrise, pentru a fi justificată critica de nelegalitate a recurentelor privind încălcarea deciziilor de înfiinţare ale A. şi C. şi a dreptului la remuneraţiile câştigate prin decizia nr. 136A/2012, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a Civilă şi pentru Cauze privind Proprietatea Intelectuală.

Pentru toate aceste considerente, reţine Inalta Curte că avizul nr. x/12.03.2014 îndeplineşte cerinţele de fond şi formă prevăzute de Legea nr. 8/1996, iar criticile de nelegalitate formulate de recurente nu impun reformarea sentinţei primei instanţe.

În consecinţă, în baza art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., instanţa va obliga recurentele la plata sumei de 5394 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului - pârât, reprezentând onorariul de avocat.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursurile ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia lipsei de interes în susţinerea recursului, formulată de Oficiul Român pentru Drepturile de Autor, ca neîntemeiată.

Respinge recursurile declarate de reclamanta A. şi intervenienta C. împotriva sentinţei civile nr. 1372 din 21 aprilie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.

Obligă recurentele la plata sumei de 5394 RON reprezentând cheltuieli de judecată în favoarea intimatului - pârât B. şi Editorilor Români de Opere Ştiinţifice.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2019.