Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2463/2019 AI generated

Securitate status upheld: surveillance plan approval affirmed as political police activity

Case Number Decizia nr. 2463/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the defendant's appeal as unfounded, upholding the Court of Appeal's judgment that declared the defendant a "Securitate worker" under art. 2 lit. a) of Emergency Ordinance No. 24/2008, thereby affirming the trial court's decision in favor of the National Council for the Study of the Securitate Archives (CNSAS). The dispute arose from CNSAS's action seeking a judicial declaration of the defendant's status as a Securitate officer, based on his approval and endorsement of an operational surveillance plan and covert listening measures targeting an individual for private political remarks in 1988. The court held that the defendant's active participation in approving and legalizing surveillance activities that suppressed fundamental rights—specifically the right to privacy and freedom of expression, guaranteed by the 1965 Constitution—satisfied the statutory definition, and rejected the defendant's arguments that he merely approved a plan not executed and acted legally under then-current national security laws.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, art. 496 din C. proc. civ, Art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004; Securitate status upheld: surveillance plan approval affirmed as political police activity: 2 lit. a) of Emergency Ordinance No. 24/2008, thereby affirming the trial court's decision in favor of the National Council for the Study of the Securitate Archives (CNSAS). The dispute arose from CNSAS's action seeking a judicial declaration of the defendant's status as a Securitate officer, based on his approval and endorsement of an operational surveillance plan and covert listening measures targeting an individual for private political remarks in 1988. The court held that the defendant's active participation in approving and legalizing surveillance activities that suppressed fundamental rights—specifically the right to privacy and freedom of expression, guaranteed by the 1965 Constitution—satisfied the statutory definition, and rejected the defendant's arguments that he merely approved a plan not executed and acted legally under then-current national security laws.

Keywords

AI generated
right to privacy security measures freedom of expression emergency ordinance police officer Securitate collaborator status

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Criticile pârâtului aduse hotărârii instanţei de fond prin cererea de recurs se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008
Art. 28. - "Cetatenilor Republicii Socialiste Romania li se garanteaza libertatea cuvintului, a presei, a intrunirilor, a mitingurilor si a demonstratiilor."
art. 496 din C. proc. civ
Procedural rule for the appeal court's decision to reject the appeal.
Art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004
Legal basis for dismissing the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Legal basis for dismissing the appeal as unfounded.

Art. 496 din C. proc. civ.

Procedural rule for the appeal court's decision to reject the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 10 mai 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de pe rolul Curţii

Prin acţiunea înregistrată la data de 24.03.2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se aprecieze asupra calităţii de lucrător al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe pârâtul A., născut la data de 28.02.1935 în Sebeş, judeţul Alba, domiciliat în Sebeş, judeţul Alba.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 2463 pronunţată în data de 3 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A., a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs pârâtul A., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond respingerea acţiunii ca netemeinice şi nelegale.

În cuprinsul motivelor de recurs a reiterat susţinerile formulate prin întâmpinare, în sensul că el nu a întocmit planul de măsuri din 13.01.1988 ci Mr. B. Serviciul II al I.J.Alba, nu a aprobat planul de măsuri, ci şeful Securităţii Mr. C., nu a instalat mijloace de tip IDM, nu a întocmit raportul pentru aprobarea instalării mijloacelor de tip IDEB-ci serviciul III al IJS, nu a participat la urmărirea operativă a lui D. şi nu a întreprins acţiuni care să presupună grave încălcări ale dreptului fundamental la viaţa privată al acestuia.

Instanţa de fond, în mod nelegal a reţinut că raportul din 4.05.1988, prin care se cere instalarea de mijloace de tip IDEB, nu poate duce la concluzia că planul din 13.01.1988 nu s-a pus în aplicare.

A mai arătat că niciun act nu demonstrează aplicarea planului de măsuri din 13.01.1988 şi tocmai neaplicarea lui, a determinat încuviinţarea folosirii mijloacelor de tip IDEB, iar din fişa întocmită de IJS Cluj, filele x din care rezultă că este lucrat în d.u.i pe Linia Sil din IJ Cluj, se desprinde concluzia că nici mijloacele de tip IDEB nu au fost instalate de Serviciul III al IJ Alba, nici ca TO, nici F şi S.

Mai mult, concluzia instanţei, în sensul că planul de măsuri din 13.01.1988 a avut ca obiectiv şi aspecte din viaţa privată, nu este justificată faţă de lipsa dovezilor că acest plan de măsuri s-a executat.

Simplu acord declarativ al reclamantului la executarea unui plan aprobat de şeful Securităţii - cel din 13.01.1988 - nepus în executare, nu reprezintă o acţiune de îngrădire a dreptului la viaţa privată.

A susţinut că cei care au afectat în realitate actele reale de urmărire informativă, nu sunt acţionaţi în instanţă.

Prin concluziile sale, instanţa de fond a încălcat limitele investirii sale prin acţiunea reclamantei, care susţine că ar fi întocmit, aprobat şi efectuat activităţi de urmărire operativă a numitului D., ceea ce nu este real şi nu este dovedit în cauză.

A susţinut că, în mod cert se impune a se aprecia, dacă grupul E., de care D. era apropiat şi din care făcea parte F. - fiica E. - participantă la consfătuirea din 16.06.1989 de la Budapesta şi semnatară a "Declaraţiei de la Budapesta" pot constitui suspiciuni, care afectează siguranţa statului şi justifică acţiuni, menite să apere interesele naţionale şi nu o violare a vieţii private.

Activităţile informative care aveau la bază raţiuni de securitate naţională, cum a ar fi integritatea teritorială şi unitatea statului român, apărarea unor valori fundamentale ale statului român, etc. presupuneau esenţial cunoaşterea şi prevenirea ameninţărilor şi riscurilor şi au un caracter legal, conform Costituţiei României din 1965, care cuprindea valorile apărate, care ţin de esenţa Titlului I din Constituţie şi faptul stabilirii la art. 17 alin. (3), art. 39 şi art. 41 a Obligaţiilor cetăţenilor.

Decretul nr. 295/1968 devenit Legea nr. 24/1968, privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Consiliului Securităţii Statului, stabileşte ca principală atribuţie a organului de securitate, aceea de apărare a Securităţii statului, prevenirea, descoperirea şi lichidarea oricăror acţiuni duşmănoase îndreptate împotriva orânduirii sociale de stat - prioritate absolută de esenţă a activităţii oricărui serviciu naţional de informaţii. Art. 4 din acest act, demonstrează fără echivoc că apărarea Securităţii statului nu se identifică cu susţinerea puterii totalitarist comuniste.

Recurentul a insistat asupra faptului că nu a efectuat nicio activitate de urmărire informativă şi că, nu este cazul să justifice acţiunile UM 01215 Floreşti Cluj - Serviciul contrainformaţii, care a desfăşurat toate activităţile de urmărire începând cu anul 1981, dar învederează că, potrivit Decretul nr. 295/1968, principala atribuţie a Securităţii era prevenirea, descoperirea şi lichidarea oricăror acţiuni duşmănoase îndreptate împotriva "orânduirii sociale de stat".

În finalul susţinerilor sale a arătat că apărarea Securităţii statului, nu se identifică cu susţinerea puterii totalitariste comuniste, caracterul legal al activităţii informativ - operative, exclude ideea de încălcare abuzivă a activităţilor de urmărire informativă şi că, întreaga legislaţie - Legea nr. 24/1968, C. pen. din 1968 şi Constituţia din 1965, conferă un caracter legal activităţilor de informare. Activitatea unui ofiţer operativ, desfăşurată în cadrul legal, conform reglementărilor legale din momentul respectiv, nu poate fi acuzată fără încălcarea dreptului acestuia la imagine, demnitate, ori onoare.

Pentru aceste considerente, a solicitat admiterea recursului şi respingerea acţiunii.

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-reclamantă a depus întâmpinare în cuprinsul căreia a solicitat, în principal anularea căii de atac promovate pentru neindicarea motivelor de nelegalitate şi pentru nemotivare, iar în subsidiar respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând legalitatea sentinţei atacate prin prisma motivelor invocate de recurentul - pârât şi a apărărilor formulate de intimata - reclamantă prin întâmpinare, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Criticile pârâtului aduse hotărârii instanţei de fond prin cererea de recurs se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Potrivit acestui motiv de recurs, casarea unor hotărâri se poate cere atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile speţei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

Procedând la propria analiză, în limitele legale menţionate, instanţa de control judiciar constată că, nu este incident în cauză motivul de nelegalitate invocat, soluţia primei instanţe fiind rezultatul interpretării şi aplicării corecte a prevederilor legale în raport cu starea de fapt rezultată din probele administrate în procedura administrativă şi în cea judiciară.

Înalta Curte menţionează că nu pot fi reţinute apărările recurentului pârâtul în sensul că nu a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau ştirbit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului. Din lecturarea Constituţiei Republicii Socialiste România din 1965 (în vigoare la momentul întocmirii dosarelor informative), rezultă următoarele:

Art. 13: "In Republica Socialista Romania, întreaga activitate de stat are drept scop dezvoltarea orinduirii si inflorirea natiunii socialiste, cresterea continua a bunastarii materiale si culturale a poporului, asigurarea libertatii si demnitatii omului, afirmarea multilaterala a personalitatii umane. Pentru aceasta, statul socialist roman: . . . . . . . . . .Garanteaza exercitarea deplina a drepturilor cetatenilor, asigura legalitatea socialista si apara ordinea de drept;...;

Art. 28. - "Cetatenilor Republicii Socialiste Romania li se garanteaza libertatea cuvintului, a presei, a intrunirilor, a mitingurilor si a demonstratiilor."

Art. 32. - "Domiciliul este inviolabil. Nimeni nu poate patrunde in locuinta unei persoane fara invoirea acesteia, decit in cazurile si in conditiile anume prevazute de lege."

Art. 33. - "Secretul corespondentei si al convorbirilor telefonice este garantat."

Faţă de prevederile anterior enunţate, chiar în condiţiile în care s-ar accepta susţinerile recurentului, se poate observa că drepturile încălcate de acesta erau garantate în România, cel puţin la nivel teoretic, de instrumentele legale expuse mai sus.

Pe de altă parte, se observă că potrivit prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 Înalta Curte constată că lucrătorul Securităţii a fost definit de legiuitor ca fiind "orice persoană care, având calitatea de ofiţer sau de subofiţer al Securităţii sau al Miliţiei cu atribuţii pe linie de Securitate, inclusiv ofiţer acoperit, în perioada 1945-1989, a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului".

Din analiza acestei definiţii legale, rezultă că pentru a fi întrunită cerinţa ultimei teze a textului de lege citat este necesar ca persoana vizată să fi desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului.

Mai mult, din analiza preambulului şi a prevederilor O.U.G. nr. 24/2008 rezultă că raţiunea adoptării acestui act normativ derivă din necesitatea cunoaşterii de către membrii unei societăţi postcomuniste a fostului regim totalitar, depăşirii nivelului organizatoric, intelectual şi moral impus de un sistem caracterizat prin structuri şi moduri de gândire inadecvate, respectării drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, creării unei culturi politice autentice şi a unei societăţi civilizate, verificării a posteriori a comportamentului persoanelor care în prezent candidează pentru sau ocupă demnităţi ori funcţii publice (aflându-se în situaţia de a fi garanţii Constituţiei şi ai democraţiei) ori deţin titluri care implică o dimensiune morală primordială, legea neavând un scop punitiv şi neinstituind o responsabilitate penală a celor în privinţa cărora se va constata că au fost lucrători sau colaboratori ai Securităţii.

Sub aspectul care interesează în cauză, Înalta Curte reţine că O.U.G. nr. 24/2008 urmăreşte scopul de deconspirare, indicat în preambul, a persoanelor care au contribuit la instrumentarea dosarelor întocmite de Securitate sau care au efectuat activităţile prevăzute de actul normativ respectiv, prin consemnarea publică (publicarea în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, şi punerea la dispoziţia mijloacelor de informare în masă de către reclamantul C.N.S.A.S.) a celor care ocupă demnităţile sau funcţiile enumerate în art. 3, precum şi a celor care îşi manifestă intenţia de a candida pentru alegerea sau numirea în aceste demnităţi sau funcţii publice, actul normativ antrenând doar eventuale consecinţe de ordin moral în privinţa celor care au încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale ale altora în perioada dictaturii comuniste.

Aşadar, în condiţiile în care recurentul nu a contestat faptele aşa cum ele au fost prezentate de intimatul reclamant, ci a susţinut că nu a participat efectiv la operaţiune, care de altfel nici nu s-ar fi concretizat, Înalta Curte constată că în cauză sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, pentru a fi constatată calitatea acestuia de lucrător al Securităţii.

Astfel, este suficientă dovedirea în cauză a desfăşurării unor activităţi prin care au fost suprimate sau îngrădite drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului, respectiv dreptul la viaţă privată şi la liberă circulaţie, aşa cum au fost descrise de instanţa de fond.

În îndeplinirea acestor atribuţiilor specifice, a reţinut corect judecătorul fondului că, pârâtul, în calitatea reţinută, a participat direct în urmărirea informativă a subiectului dosarului prin avizarea înscrisului intitulat "Planul de măsuri a fost întocmit de către ofiţerul principal maior B., însă, înainte de a fi aprobat de şeful Securităţii, a fost aprobat la nivelul Serviciului "T" de către pârât, acesta menţionând că este de acord cu punerea în aplicare a Planului de măsuri şi semnând olograf."

În mod corect s-a constatat că semnarea planului de către pârât este anterioară celei date de şeful Securităţii, maior C., fiind în competenţa lui A., în calitate de şef al Serviciului "T" din cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Alba să avizeze instalarea aparaturii de înregistrare.

Împrejurarea că informaţiile privind subiectul urmărit au fost culese de alţi lucrători ai Securităţii, nu este de natură a diminua răspunderea pârâtului sau a-l exonera de aceasta, de vreme ce punerea în practică a acestor activităţi şi rezultatul lor au fost avizate de legalitate de pârât, confirmând astfel conformitatea acestor măsuri cu dispoziţiile legale în vigoare la epoca evenimentelor.

Pe de altă parte, sunt nefondate şi criticile pârâtului recurent referitoare la faptul că nu a încălcat drepturile fundamentale şi nici nu a ajutat la suprimarea libertăţilor individuale ale persoanei vizate, aspect faţă de care instanţa de fond a indicat în concret drepturile şi libertăţile suprimate prin activitatea la care în mod activ a participat pârâtul.

Aprobarea urmăririi numitului D., prin ascultare ambientală, întrucât acesta făcuse comentarii legată de politica de stat, într-un cadru intim, cu prieteni sau apropiaţi ai săi, demonstrează caracterul profund abuziv al acţiunilor desfăşurate de organele de securitate, cu participarea directă a pârâtului, apte prin efectul lor de a limita şi afecta nejustificat dreptul la viaţă privată şi dreptul la libertate de exprimare.

În acest sens, instanţa de fond a făcut referire la reglementarea convenţională şi constituţională a dreptului la viaţă privată şi a dreptului la exprimare, în vigoare la momentul evenimentelor, norme pe care pârâtul în calitatea pe care o avea şi de care se prevalează în apărare, trebuia să le dea eficienţă, în sensul garantării şi respectării în concret a celor două drepturi fundamentale ale omului.

Din această perspectivă este suficient pentru antrenarea răspunderii pârâtului, din perspectiva normelor aplicabile, constatarea acestor încălcări, limitări sau suprimări de drepturi ori libertăţi să se facă de instanţa învestită de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii conform O.U.G. nr. 24/2008.

Prin urmare, în mod legal a apreciat instanţa de fond că activităţile desfăşurate de reclamant în calitate de ofiţer superior în cadrul Inspectoratului Judeţean de Securitate Alba se încadrează în dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 şi în consecinţă a constatat calitatea pârâtului de lucrător al Securităţii.

Pentru aceste considerente şi în temeiul art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 3365 din 3 noiembrie2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâtul A. împotriva sentinţei nr. 3365 din 3 noiembrie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2019.