EU co-financed travel expense eligibility: application of shortest-distance fuel reimbursement limits and sufficiency of justifying documents for institutional travel

Şedinţa publică din data de 10 mai 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 27.05.2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE ŞI ADMINISTRAŢIEI PUBLICE, anularea Deciziei nr. II/27.10.2015 prin care a fost soluţionată contestaţia sa împotriva Notificării nr. x/02.09.2015, anularea actelor subsecvente, a măsurii de nevalidare a sumei de 594,01 RON fără TVA şi 142,57 RON TVA şi obligarea pârâtei la plata acesteia cu dobânda legală prev. de O.G. nr. 13/2011.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3398 pronunţată în data de 4 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea formulată de reclamanta CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE, în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL DEZVOLTĂRII REGIONALE şi ADMINISTRAŢIEI PUBLICE.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta CASA NAŢIONALĂ DE PENSII PUBLICE, care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi pe fond admiterea acţiunii astfel cum a fost formulată

În dezvoltarea motivelor de nelegalitate a susţinut că soluţia instanţei de fond se bazează pe o interpretare greşita a dispoziţiilor legale în materie.

A menţionat, în ceea ce priveşte decontarea cheltuielilor privind deplasarea cu auto propriu, că legislaţia nu prevedea la momentul implementării proiectului, care este metoda de calcul ce trebuie utilizată pentru determinarea cu certitudine a distanţei celei mai scurte.

Astfel, valorile distanţelor Predeal-Vaslui şi Băile Olăneşti - Timişoara, sancţionate de AMPODCA, de 632 km şi 802 km sunt valori prezentate şi asumate de către beneficiar prin documente justificative anexate cererii de rambursare, context în care nu existau motive pentru declararea ca neeligibilă a sumelor în litigiu.

În ceea ce priveşte declararea ca neeligibile a sumelor reţinute pentru deplasarea cu trenul, a susţinut că în cadrul documentelor justificative a depus factură fiscală, rezultând că acest aspect trebuia să fie unicul argument valabil pentru validarea cheltuielilor cu transportul celor 9 persoane pe ruta Bucureşti - Predeal (dus - întors).

A precizat că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, singura bază a neplăţii sumei solicitate de către beneficiar, prin declararea acesteia ca neeligibilă, este constatarea de către autoritatea de management a existenţei unei nereguli.

În finalul motivelor sale recurenta a susţinut că în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative ale noţiunii de neregulă, neexistând nici o abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, astfel cum sunt prevăd dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011.

A solicitat a se observa că nu există motive de declarare a sumei de 565,61 RON fără TVA şi 135,75 TVA ca fiind neeligibilă.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare prin care a înţeles să invoce în principal excepţia nulităţiii recursului pentru nemotivare, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând hotărârea atacată prin prisma motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., pe baza probelor administrate şi a dispoziţiilor legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul reclamantei este nefondat, pentru argumentele ce vor fi prezentate în continuare.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere vizând anularea Notificării nr. x/02.09.2015 privind situaţia Cererii de rambursare nr. x/09.07.2015 completată cu adresa nr. x/16.09.2015, în ceea ce priveşte suma de 594,01 RON fără TVA şi 142,57 RON TVA respinsă la plată, şi anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. II/192/27.10.2015.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea formulată de reclamantă, ca neîntemeiată, reţinând că actele atacate sunt legale.

Soluţia Curţii de apel este corectă, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar.

Se reţine că, între Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale şi Adminstraţiei Publice) şi Casa Naţională de Pensii Publice s-a încheiat Contractul de finanţare nr. x/08.10.2012, având ca obiect acordarea finanţării nerambursabile pentru implementarea proiectului "Îmbunătăţirea gestiunii documentelor în Casa Naţională de Pensii şi alte drepturi de asigurări sociale şi insituţiile subordonate".

Autoritatea reclamantă a solicitat, prin cererea de rambursare nr. x/09.07.2015, plata sumelor aferente liniei bugetare nr. 3.3 Cheltuieli pentru transportul persoanelor în vederea implementării Proiectului în baza contractului de finanţare.

Prin notificarea atacată, au fost respinse la plată suma de 28,40 RON fără TVA şi 6,82 RON TVA reprezintă diferenţa între suma solicitată la rambursare şi valoarea bonului de combustibil ataşat, respectiv diferenţa dintre suma solicitată la rambursare şi suma rezultată din calculul cheltuielilor de deplasare cu transportul, considerând distanţele cele mai scurte dintre localităţile din care/în care s-au efectuat deplasările şi suma de 594,01 RON plus 142,57 RON TVA, reprezentând plata parţială în ceea de priveşte cheltuielile de deplasare, suma fiind considerată neeligibilă. Contestaţia formulată împotriva acestei notificări fiind respinsă prin Decizia nr. II/192/27.10.2015.

Instanţa supremă nu poate primi criticile recurentei vizând faptul că la momentul când a solicitat decontarea cheltuielilor de transport efectuate cu maşina personală în interes de serviciu, nu existau prevederi legale, care să stabilească obligativitatea decontării carburantului pentru deplasarea pe distanţa cea mai scurtă.

În acest sens Înalta Curte reţine că sub acest aspect trebuit avute în vedere prevederile art. 16 din H.G. nr. 1860/2006, potrivit căruia "Deplasarea cu autoturismul proprietate personală se poate face numai cu aprobarea prealabilă a ordonatorului de credite, atât pentru posesorul autoturismului, cât şi pentru persoanele din cadrul aceleiaşi autorităţi sau instituţii publice care se deplasează împreună cu acesta. În acest caz, posesorul autoturismului va primi contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km parcurşi pe distanţa cea mai scurtă".

Din conţinutul textului de lege menţionat, reiese că acesta priveşte drepturile şi obligaţiile personalului autorităţilor şi instituţiilor publice pe perioada delegării şi detaşării în altă localitate, precum şi în cazul deplasării, în cadrul localităţii, în interesul serviciului posesorul autoturismului primind contravaloarea a 7,5 litri carburant la 100 km parcurşi pe distanţa cea mai scurtă.

În consecinţă, prevederile legale menţionate sunt incidente în cauză, întrucât solicitarea părţii (instituţie publică) priveşte decontarea unor cheltuieli în cadrul unui proiect de finanţare nerambursabilă din partea Uniunii Europene, aşa încât documentele justificative trebuiesc raportate la textul de lege incident.

Înalta Curte constată că este nefondată şi cea de-a doua critică din recurs, în cuprinsul căreia recurenta-reclamantă susţine că în mod nelegal a fost declarată neeligibilă suma de 565,61 RON fără TVA şi 135,75 RON TVA reprezintă diferenţa între suma solicitată la rambursare, respectiv 1.339,20 RON cu TVA pentru deplasarea cu trenul a unui număr de 9 persoane şi valoarea biletului de tren pe ruta Bucureşti - Predeal şi retur, respectiv 637,83 RON cu TVA.

Sub acest aspect sunt relevante pe lângă prevederile H.G. nr. 1860/2006, dispoziţiile Manualului de implementare, în cuprinsul căruia sunt enumerate documentele justificative ce stau la baza rambursării. În cauză trebuiau anexate biletele de călătorie, ordinul de deplasare, referatul de justificare şi factura.

Or, în cauză valoarea facturii ataşate ordinelor de deplasare, emisă de S.C. A. S.R.L., în baza contractului nr. x/2013, pentru transport cu trenul a 9 persoane este mai mare decât preţul legitimaţiei de călătorie.

Aşa fiind, în mod corect s-a apreciat că nu se pot aproba la decont valori mai mari decât valoarea documentelor justificative prezentate, aşadar motivul respingerii la plată a sumei de 701,36 RON cu TVA l-a constituit lipsa documentelor justificative prevăzute de art. 24 din H.G. nr. 1860/2006 şi Manualul de implementare.

Prin urmare, toate criticile formulate sunt nefondate, soluţia pronunţată de prima instanţă reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinţei în limitele art. 488 alin. (1) pct. 8 din acelaşi cod.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Casa Naţională de Pensii Publice împotriva sentinţei civile nr. 3398 din 4 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2019.