Admissibility of administrative litigation after expiration of preliminary complaint period without authority decision

Şedinţa publică din data de 10 mai 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 24.03.2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitivitate, Autoritatea De Management Pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice, anularea Notificării privind situaţia cererii de rambursare nr. x/06.08.2015 privind Proiectul nr. SMIS 44096 intitulat "Creşterea competitivităţii S.C. A. S.R.L. prin achiziţionarea de echipamente direct productive", Contract de finanţare nr. x/07.01.2014 în cadrul apelului de proiecte 2012 din cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice, Axa Prioritară 1 - "Un sistem inovativ şi ecoeficient de producţie", Domeniul de Intervenţie 1.1 - "Investiţii productive şi pregătirea pentru competiţia pe piaţă a întreprinderilor, special a IMM", operaţiunea a - Sprijin pentru consolidarea şi modernizarea sectorului productiv prin investiţii tangibile şi intangibile - A2 - "Sprijin financiar de pana la 1.065.000 RON acordat pentru întreprinderile mici şi mijlocii", recunoaşterea dreptului pretins şi suspendarea executării Notificării privind situaţia cererii de rambursare nr. x/06.08.2015, până la soluţionarea definitivă a litigiului pe fond.

La termenul din 26.10.2016 societatea reclamantă şi-a restrâns acţiunea învederând instanţei că renunţă la capătul de cerere prin care s-a solicitat suspendarea Notificării privind situaţia cererii de rambursare nr. x/06.08.2015, luându-se act de renunţare în practicaua acestei hotărâri.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 324 pronunţată în data de 26 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii formulată de reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Programe Competitivitate, Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice, astfel cum a fost restrânsă la termenul din 26.10.2016 şi a respins-o ca atare.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare.

În cuprinsul motivelor de recurs, reclamanta a susţinut că se impune a fi casată sentinţa instanţei de fond întrucât a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Decizia despre care se face vorbire în prevederile art. 51 din O.U.G. nr. 66/2001 priveşte contestaţiile administrative formulate împotriva titlurilor de creanţă, astfel cum rezultă şi din denumirea Secţiunii a II-a, respectiv "Soluţionarea contestaţiilor administrative împotriva titlurilor de creanţă". Potrivit Cap. III din O.U.G. nr. 66/2011 intitulat ". Constatarea neregulilor şi stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli", titlurile de creanţa sunt procesele-verbale de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare/nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare (art. 21 alin. (20).

Totodată. în acord cu dispoziţiile art. 47 alin. (3) din O.U.G. nr. 66/2011 "Obiectul contestaţiei administrative îl constituie numai sumele şi măsurile stabilite şi înscrise în procesul-verbal de stabilire a creanţei bugetare care reprezintă titlu de creanţă".

Or, notificarea atacată în cauză nu este rezultatul activităţii de stabilire a creanţelor bugetare rezultate din nereguli, astfel cum aceasta este definită la art. 2 lit. i) din O.U.G. nr. 66/2011 ca activitatea prin care se stabileşte şi se individualizează obligaţia de plată rezultată din neregula constatată, prin emiterea unui titlu de creanţă. Prin intermediul acesteia se ia o măsură administrativă care constă în excluderea de la finanţarea din fonduri europene şi/sau fonduri publice naţionale aferente acestora, a cheltuielilor pentru care a fost constatată o neregulă.

Prin urmare, cât timp dispoziţiile O.U.G. nr. 66/2011 nu stabilesc o procedură de contestare a notificării, nu devin aplicabile dispoziţiile speciale ale art. 47 din acelaşi act normativ, care privesc modalitatea de contestare exclusiv a titlurilor de creanţa, ci normele generale prevăzute in Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004. Cu atât mai mult cu cât legiuitorul prevede expres faptul ca O.U.G. nr. 66/2011 se completează cu Legea nr. 554/2004, aceasta din urma constituind dreptul comun în materie. Dispoziţiile art. 1 din Legea 554/2004 prevăd în mod neechivoc faptul că obiectul acţiunii judiciare priveşte actul administrativ considerat vătămător pentru titularul cererii de chemare in judecata, care în speţa este tocmai Notificarea privind situaţia cererii de rambursare nr. x/06.08.2015.

În plus faţă de aceste argumente, faptul că se află în prezenţa unei cereri în anulare, ce se examinează independent de emiterea/ne-emiterea unei decizii, rezultă inclusiv din prevederile exprese ale art. 46 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, potrivit cărora "Contestaţia este o cale administrativa de atac si nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se considera lezat în drepturile sale printr-un act administrativ, în condiţiile legii."

S-au mai adus critici pe fondul cauzei, respectiv faptul că stabilirea unei reduceri de 10% din valoarea finanţării nerambursabile aprobată prin contractul de finanţare, conform pct. 1 din Notificare şi aplicarea corecţiilor financiare de 5% stabilite prin dispoziţiile de la punctele 2, 3 şi 4 din Notificare este neîntemeiată şi nelegală, deoarece abaterile consemnate în conţinutul Notificării nu au niciun fel de implicării sau consecinţe patrimoniale asupra bugetului Uniunii Europene fără de care încadrarea în definiţia de neregulă nu ar mai avea loc.

Totodată a prezentat diferite motive de natură a atrage anularea Notificării, printre care lipsa motivării la pct. 1 din Notificare, prin faptul că AM POS CCE omite să facă referire la normele juridice încălcate de către autoritatea contractantă şi care au condus la aplicarea reducerii cu 10% a valorii finanţării nerambursabile şi respectiv, greşita motivare la punctele 2, 3 şi 4 din Notificare, prin raportare la un termen inexistent, acela de 5 zile lucrătoare.

In concluzie, pentru considerentele expuse şi în conformitate cu dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, a solicitat admiterea recursului, casarea în tot a sentinţei civile nr. 3241/2016, pronunţate in Dosarul nr. x/2016 de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ si fiscal, trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţei, precum şi obligarea intimatei-pârâte la plata cheltuielilor de judecata.

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

Prin răspunsul la întâmpinare recurenta-reclamantă a răspuns punctual criticilor aduse şi a solicitat admiterea recursului.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată în raport cu criticile formulate şi dispoziţiile legale relevante, Înalta Curte constată, pe baza actelor şi lucrărilor de la dosar, că recursul declarat în cauză este fondat, pentru considerentele ce urmează:

Soluţia de inadmisibilitate a acţiunii promovate în cauză a fost întemeiată pe constatarea că, în speţă, sunt aplicabile prevederile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011 în ceea ce priveşte procedura de contestare a Notificării nr. x/06.08.2015 emise în baza O.U.G. nr. 66/2011 şi pe dispoziţiile generale ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, care, prin art. 7 alin. (1), condiţionează sesizarea instanţei de îndeplinirea procedurii prealabile administrative, câtă vreme obiectul litigiului vizează anularea unui act, iar nu refuzul nejustificat.

Inadmisibilitatea constatată prin dispozitivul sentinţei a fost motivată de instanţă cu argumente vizând momentul formulării cererii de chemare în judecată, reţinându-se că aceasta ar fi fost promovată în cauză mai înainte ca autoritatea emitentă a actului administrativ să fi soluţionat plângerea prealabilă formulată împotriva acestuia.

Rezultă în raport de cele arătate că prima instanţa nu a făcut distincţie între prematuritate şi inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată, doctrina şi jurisprudenţa în materie deosebind între cele două tipuri de soluţii, prematuritatea referindu-se la formularea acţiunii înainte de soluţionarea plângerii prealabile, când nu s-a născut încă dreptul material la acţiune, iar inadmisibilitatea intervenind ca o sancţiune pentru neîndeplinirea unei condiţii de exerciţiu a acţiunii, în situaţia în care nu a avut loc sesizarea autorităţii publice emitente.

În speţă, din întreaga argumentaţie a instanţei rezultă în mod evident că soluţia de inadmisibilitate a cererii de chemare în judecată a fost pronunţată, nu pentru lipsa plângerii prealabile administrative, ci ca urmare a sesizării instanţei mai înainte ca autoritatea emitentă a actului administrativ să fi soluţionat contestaţia formulată împotriva Notificării emise în baza O.U.G. nr. 66/2011 sau să existe dovezi suficiente în sensul unui refuz din partea autorităţii emitente privind soluţionarea contestaţiei administrative.

Conform sentinţei civile nr. 3241 (practicalei) din 26.10.2016, inadmisibilitatea acţiunii formulate în cauză a fost ridicată, din oficiu, de instanţă exclusiv prin raportare la prevederile art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, subsecvent precizării recurentei-reclamante, privind nesoluţionarea până la acea dată a plângerii adresate autorităţii emitente a actului administrativ.

Înalta Curte constată că hotărârea primei instanţe este nelegală sub aspectul ce vizează aplicarea în cauză a prevederilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în corelaţie cu dispoziţiile art. 8 alin. (1) din aceeaşi lege, fiind eronată concluzia exprimată în sensul că acţiunea în contencios administrativ ar fi fost prematur introdusă la instanţă, înainte de soluţionarea plângerii prealabile.

Spre deosebire de prima instanţa, Înalta Curte arătă că, în accepţiunea textelor de lege enunţate, necesar şi obligatoriu pentru sesizarea instanţei este numai îndeplinirea procedurii prealabile administrative, nicidecum finalizarea acesteia printr-o decizie de admitere sau respingere a contestaţiei/plângerii prealabile, în condiţiile în care ceea ce se supune controlului de legalitate şi cenzurii instanţei de judecată este actul administrativ în sine, nu răspunsul autorităţii emitente în procedura plângerii prealabile.

Înalta Curte reţine că, recurenta-reclamantă a formulat contestaţie/plângere prealabilă împotriva actului administrativ contestat în cauză, înregistrată la Ministerul Fondurilor Europene sub nr. x/22.10.2015 .

Ca urmare, reţinându-se că, în speţă, a fost îndeplinită procedura plângerii prealabile (prin introducerea contestaţiei la data de 22.10.2015), precum şi faptul că respectiva contestaţie nu a fost soluţionată de către autoritatea pârâtă în termenul de 30 zile prevăzut de lege, dar nici ulterior, până la data de 30.03.2016, când a avut loc sesizarea instanţei, Înalta Curte constată că în mod greşit s-a procedat la respingerea acţiunii recurentei-reclamante fără o examinare pe fond a litigiului, cererea de chemare în judecată promovată în cauză nefiind prematur formulată sau inadmisibilă, din perspectiva aspectelor mai sus analizate.

Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, precum şi ale art. 496 alin. (2) şi art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. S.R.L. şi va dispune casarea sentinţei atacate, cu consecinţa trimiterii cauzei la aceeaşi instanţă, în vederea continuării judecăţii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de reclamanta S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 3241 din 26 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa şi trimite cauza, spre continuarea judecăţii, aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2019.