Inadmissibility exception forfeited after delayed filing; challenge to administrative act instead of resolution decision.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appellant's appeal, quashed the first-instance judgment, and remanded the case to the Bucharest Court of Appeal for continued proceedings, effectively ruling in favor of the private company (reclaimant) on procedural grounds. The dispute involved a company's action for the annulment of an administrative minutes/inspection report regarding EU fund management, which the first-instance court had dismissed as inadmissible, holding that only the subsequent administrative decision resolving a pre-litigation complaint could be challenged. The decisive legal basis was the misapplication of procedural rules by the lower court; specifically, the ICCJ determined that the inadmissibility exception raised by the defendant (Ministry) via written notes after the statutory 25-day response period had expired was a relative, private-order exception subject to the statutory forfeiture (decazare) under Article 208(2) of the Civil Procedure Code, rather than a matter of public order that could be raised at any stage, thereby invalidating the first-instance dismissal.
Legislator headnote
AI generatedart. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 11 din Legea nr. 554/2004, art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, art. 201 alin. (1) din C. proc. civ; Inadmissibility exception forfeited after delayed filing; challenge to administrative act instead of resolution decision: Astfel, acţiunea în anulare ce face obiectul cauzei a fost formulată cu respectarea termenului de 6 luni (prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004) calculat de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, întrucât în lipsa comunicării Deciziei de soluţionare, societatea nu putea ataca decât Procesul-verbal de constatare a neregulilor.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 10 mai 2019
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul litigiului dedus judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 15 martie 2016 sub nr. x/2016 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice", anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 23.06.2015 şi suspendarea executării acestuia până la pronunţarea unei soluţii definitive în cauză, în temeiul art. 8 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 3191 pronunţată în data de 24 octombrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată excepţia decăderii pârâtului din dreptul de a invoca excepţia inadmisibilităţii acţiunii, a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii şi a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Fondurilor Europene - Direcţia Generală Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Sectorial "Creşterea Competitivităţii Economice", prin Ministerul Finanţelor Publice, ca inadmisibilă.
3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., prin administrator judiciar B., care invocând prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecarea instanţei de fond.
Recurenta a susţinut că, prin sentinţa pronunţată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.
Sub acest aspect a menţionat că, în mod greşit s-a apreciat că excepţia inadmisibilităţii invocată de minister este una de ordine publică. Cu atât mai mult cu cât, intimatul nu şi-a respectat obligaţia de a formula întâmpinare în termen de 25 zile de la momentul la care i-a fost comunicată cererea introductivă, astfel că a operat decăderea autorităţii din dreptul de a propune probe şi de a invoca excepţii de ordine privată.
După expirarea termenului de 25 zile pentru depunerea întâmpinării, ministerul a înţeles să invoce prin notele scrise depuse la dosarul cauzei, excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată, arătând că "numai deciziile pronunţate în soluţionarea contestaţiilor pot fi atacate pe cale judecătorească la instanţa de contencios administrativ, în speţă Decizia nr. 26574/17.11.2015".
În esenţă, instanţa a reţinut faptul că prin cererea introductivă, societatea ar fi trebuit să solicite anularea/modificarea Deciziei de soluţionare nr. 26574/14.11.2015, fiind inadmisibilă formularea unei acţiuni în anularea Procesului-verbal de constatare nereguli.
S-a susţinut că, pârâtul nu i-a comunicat Decizia de soluţionare nr. 26574/14.11.2015, iar la data de 22.06.2016, instanţa i-a înmânat documentele depuse la dosar de către intimat, printre care se afla şi decizia de soluţionare menţionată, însă chiar şi această comunicare nu poate echivala cu comunicarea ce ar fi trebuit să fie făcută de către autoritate.
A precizat că în lipsa comunicării deciziei de soluţionare a contestaţiei, nu le poate fi opusă existenţa acestui act, simpla emitere a deciziei neechivalând şi cu comunicarea ei.
Astfel, acţiunea în anulare ce face obiectul cauzei a fost formulată cu respectarea termenului de 6 luni (prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004) calculat de la data expirării termenului de soluţionare a plângerii prealabile, întrucât în lipsa comunicării Deciziei de soluţionare, societatea nu putea ataca decât Procesul-verbal de constatare a neregulilor.
Mai mult, a apreciat că instanţa de fond a reţinut în mod greşit faptul că nu putea formula acţiune în anulare direct împotriva procesului-verbal, având în vedere că acesta din urmă este titlul de creanţă ce are caracter de titlu executoriu împotriva sa, fiind astfel actul administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c), din) Legea nr. 554/2004 care produce efecte în acest sens.
Având în vedere toate aspectele arătate, a apreciat că este fără dubiu faptul că instanţa de fond a procedat în mod greşit admiţând excepţia inadmisibilităţii şi respingând acţiunea formulată ca fiind inadmisibilă, având în vedere că societatea reclamantă avea deschisă calea atacării procesului-verbal de constatare a neregulilor printr-o acţiune în contencios administrativ.
4. Apărări formulate în cauză
Intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene-Direcţia Generală de Management pentru Programul Operaţional Sectorial " Creşterea Competitivităţii Economice" prin Ministerul Finanţelor Publice a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului
Examinând sentinţa recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele şi lucrările dosarului şi de dispoziţiile legale aplicabile, Înalta Curte constată că recursul este fondat, în sensul şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În cauză, recurenta reclamantă a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 23.06.2015, prin care i s-a aplicat o reducere procentuală de 5% din valoarea contractului de servicii nr. x/17.03.2014.
Instanţa de fond a respins ca inadmisibilă acţiunea, pe motiv că nu s-a cerut anularea deciziei date în soluţionarea contestaţiei administrative, conform art. 51 alin. (2) din O.U.G. nr. 66/2011, procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare din data de 23.06.2015 constituind doar un act prealabil acesteia, ce urma a fi examinat în baza art. 18 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, potrivit căruia instanţa este competentă să se pronunţe "şi asupra legalităţii operaţiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecăţii".
În cuprinsul cererii de chemare în judecată reclamanta precizează că a urmat procedura administrativă prealabilă sesizării instanţei, dar până la momentul introducerii acţiunii, nu i s-a soluţionat contestaţia.
Pârâtul Ministerul Fondurilor Europene a depus, la instanţa de fond, în data de 10 iunie 2016 note scrise însoţite de un set de înscrisuri, printre care şi Decizia 26574/17.11.2013 de soluţionare a contestaţiei formulate împotriva procesului-verbal contestat.
La data de 12.09.2016, la al doilea termen de judecată, reclamanta a modificat cererea de chemare în judecată, solicitând, suplimentar faţă de petitul formulat iniţial, să se anuleze şi decizia de soluţionare a contestaţiei, învederând că acest act i-a fost comunicat la 22.06.2016, odată cu notele scrise depuse de pârât, moment de la care a început să curgă termenul de 6 luni de contestare, prevăzut de art. 11 din Legea nr. 554/2004.
Prima instanţă a respins acţiunea ca inadmisibilă, apreciind că doar decizia de soluţionare a contestaţiei poate face obiectul judecăţii.
Sentinţa este nelegală raportat la motivul de casare invocat de recurentă (art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.).
Conform art. 201 alin. (1) din C. proc. civ. "Judecătorul, de îndată ce constată că sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege pentru cererea de chemare în judecată, dispune, prin rezoluţie, comunicarea acesteia către pârât, punându-i-se în vedere că are obligaţia de a depune întâmpinare, sub sancţiunea prevăzută de lege, care va fi indicată expres, în termen de 25 de zile de la comunicarea cererii de chemare în judecată, în condiţiile art. 165".
Potrivit art. 205 C. proc. civ., întâmpinarea este actul de procedură prin care pârâtul se apără, în fapt şi în drept, faţă de cererea de chemare în judecată şi poate invoca excepţiile procesuale.
Dispoziţiilor art. 208 din C. proc. civ. prevăd că "(1) Întâmpinarea este obligatorie, în afară de cazurile în care legea prevede în mod expres altfel. (2) Nedepunerea întâmpinării în termenul prevăzut de lege atrage decăderea pârâtului din dreptul de a mai propune probe şi de a invoca excepţii, în afara celor de ordine publică, dacă legea nu prevede altfel".
Instanţa de recurs constată că în mod greşit prima instanţă nu a respins excepţia invocată, în virtutea efectului decăderii prevăzut de art. 208 alin. (2) din acelaşi cod, ca urmare a faptului că pârâtul nu a formulat întâmpinare în termenul prevăzut de lege.
Din cuprinsul actelor dosarului de fond rezultă că pârâtul a primit un exemplar al cererii de chemare în judecată la data de 12 aprilie 2016, moment la care i s-a pus în vedere să depună întâmpinare în termen de 25 de zile şi înscrisurile care au stat la baza actului administrativ contestat.
La data de 10 iunie 2016, cu mult peste termenul prevăzut de lege, pârâtul Ministerul Fondurilor Europene prin Ministerul Finanţelor Publice a depus note scrise însoţite de un set de înscrisuri. În cuprinsul notelor scrise, la fila x, instituţia pârâtă a invocat excepţia inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.
Înalta Curte constată că excepţia inadmisibilităţii invocată în cauză prin notele scrise este una relativă, de ordine privată, care priveşte o procedură prealabilă care ocroteşte interesele părţilor din dosar şi nu una de ordine publică, pentru a fi invocată în orice moment.
Aşa fiind, art. 204 C. proc. civ. nu este incident în cauză, fiind aplicabil art. 208 alin. (2) din acelaşi act normativ.
În consecinţă, în temeiul art. 497 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa şi va trimite cauza spre continuarea judecăţii primei instanţe.
PENTRU ACESTE CONSIDERENTE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. - în insolvenţă - prin lichidator judiciar B. împotriva sentinţei civile nr. 3191 din 24 octombrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa şi trimite cauza, spre continuarea judecăţii, aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2019.