Emission of property title certificates for state-owned company in bankruptcy: necessity of active business operations under privatization and land titling regulations

Şedinţa publică din data de 10 mai 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 19 septembrie 2016 pe rolul Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.A., societate în faliment, a solicitat în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, obligarea pârâtului la emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, conform H.G. nr. 834/1991, cu privire la terenul în suprafaţă totală de 258.953 mp, pe care există edificate construcţiile reprezentând Ferma nr. 3 Trup B din localitatea Saravale, judeţul Timiş, Ferma nr. 1 Lot nr. x din localitatea Saravale, judeţul Timiş, Ferma nr. 3 Trup A din localitatea Saravale judeţul Timiş şi Ferma nr. 2 din localitatea Saravale judeţul Timiş, precum şi obligarea la plata cheltuielilor de judecată pe care le va efectua cu soluţionarea prezentei acţiuni.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa nr. 319 pronunţată în data de 29 noiembrie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal respins acţiunea în contencios administrativ exercitată de reclamanta S.C. A. S.A. - în faliment, reprezentată legal de lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, pentru obligare emitere act administrativ şi a luat act că pârâtul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A. S.A. - în faliment - prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B., care a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

A susţinut în motivarea recursului, după prezentarea unui scurt istoric al acţiunii, că instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale incidente situaţiei dedusă judecăţii şi în consecinţă, în mod nelegal, a respins acţiunea.

In susţinerea acestei critici de nelegalitate solicită să se constate că instanţa de fond, deşi a reţinut ca incidente speţei dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 137/2002 şi disp.art. 142 din H.G. nr. 577/2002, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 88/1997 privind privatizarea societăţilor comerciale, dispoziţii prin care legiuitorul nu face distincţie între societăţile comerciale, după cum acestea sunt în activitate sau în insolvenţa, a făcut o aplicare greşită a acestor dispoziţii, apreciind refuzul pârâtului de a emite certificatul de atestare a dreptului de proprietate, ca fiind întemeiat.

A precizat că declanşarea procedurii de întocmire a documentaţiei în vederea emiterii certificatului privind atestarea dreptului de proprietate a fost dispusă de judecătorul sindic, în cadrul procedurii falimentului deschisă faţă de reclamantă şi în atare situaţie, pârâtul are obligaţia de a se conforma reglementărilor regăsite în cuprinsul Legii nr. 137/2002, O.U.G. nr. 88/1997 şi H.G. nr. 834/1991, privind emiterea certificatului, fără a adăuga la lege, cât timp legiuitorul nu a instituit o interdicţie privind emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate în situaţiile în care, societăţile comerciale vizate se află în procedura generală a insolvenţei sau în procedura falimentului.

Reglementările regăsite în cuprinsul art. 12 alin. (1) din Legea nr. 137/2002, sunt cât se poate de clare în privinţa obligaţiei tuturor societăţilor comerciale, indiferent de structura capitalului social, de a întocmi şi înainta instituţiilor îndreptăţite, documentaţia necesară emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor pe care sunt edificate construcţii deţinute în patrimoniu de aceste societăţi, astfel încât interpretarea instanţei de fond, în sens restrictiv a acestor dispoziţii, nu poate reprezenta decât o adăugare la lege, situaţie care se impune a fi reformată în prezenta cale de atac.

Solicită instanţei de recurs să constate că terenurile litigioase, pentru care a fost solicitată emiterea atestatului dreptului de proprietate, aparţin patrimoniului reclamantei prin efectul legii şi în atare situaţie, procedura falimentului nu poate fi închisă înainte de valorificarea acestor terenuri, atât pentru faptul că legea obligă în acest sens, cât şi pentru faptul că, altfel, creditorii ar fi prejudiciaţi prin faptul că acţionarul unic al societăţii recurente refuză emiterea certificatului, document fără de care aceste terenuri nu pot fi valorificate şi în consecinţă, sumele de bani ce ar putea fi obţinute prin valorificare, nu ajung la creditori.

A solicitat a se constata că acţionarul unic - statul român se impune a fi tratat ca oricare alt acţionar, persoană privată care, în situaţie de faliment a societăţii sale, are obligaţia de a aduce la masa bunurilor ce urmează a fi valorificate, toate bunurile. Atitudinea pârâtului de a refuza eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate nu poate fi apreciată altfel, decât ca o sustragere a bunurilor din patrimoniul recurentei - reclamante de la procedura de valorificare pentru îndestularea creditorilor, atitudine care contravine atât dispoziţiilor regăsite în Legea nr. 85/2006, cât şi dispoziţiilor din Legea nr. 137/2002.

Pentru aceste considerente şi întrucât motivarea hotărârii instanţei de fond este contradictorie dispoziţiilor legale reţinute în susţinerea temeiniciei acestei motivări, a solicitat să se aprecieze ca fondat recursul, să îl admiteţi, să casaţi hotărârea instanţei de fond şi să trimiteţi cauza spre o nouă judecat, Curţii de Apel Timişoara

4. Apărări formulate în cauză

Intimatul-pârât Ministerul Agriculturii şi Dezvoltăriii Rurale depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

La data de 21 martie 2019, recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Înalta Curte, analizând susţinerile recurentei-reclamante, constată că acestea se încadrează în dispoziţiile art. 488 pct. 8 C. proc. civ., urmând să fie analizate din această perspectivă.

Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin acţiunea formulată în faţa instanţei de fond s-a solicitat emiterea unui certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru terenul în suprafaţă totală de 258.953 mp, pe care există edificate construcţiile reprezentând Ferma nr. 3 Trup B din localitatea Saravale, judeţul Timiş, Ferma nr. 1 Lot nr. x din localitatea Saravale, judeţul Timiş, Ferma nr. 3 Trup A din localitatea Saravale, judeţul Timiş şi Ferma nr. 2 din localitatea Saravale, judeţul Timiş.

Conform art. 1 din H.G. nr. 834/1991, privind stabilirea şi evaluarea unor terenuri deţinute de societăţile comerciale cu capital de stat, "Terenurile aflate în patrimoniul societăţilor comerciale cu capital de stat la data înfiinţării acestora, necesare desfăşurării activităţii conform obiectului lor de activitate, se determină, pentru societăţile comerciale înfiinţate prin hotărîre a Guvernului, de către organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, iar pentru societăţile comerciale înfiinţate prin decizia organului administraţiei locale de stat, de către autoritatea administrativă publică judeţeană".

În privinţa competenţei de eliberare a acestor certificate, instanţa reţine că - potrivit art. 5 alin. (1) din H.G. nr. 834/1991 - "organele care, potrivit legii, îndeplinesc atribuţiile ministerului de resort, precum şi autorităţile administrative publice judeţene vor elibera societăţilor comerciale certificate de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, potrivit modelului stabilit de organele prevăzute la art. 2. Aceste certificate sunt supuse regimului de publicitate imobiliară".

În cauză, sigura critică adusă hotărârii de către reclamanta A. S.A prin motivele de recurs vizează faptul că în mod eronat atât pârâtul, cât şi instanţa de fond au apreciat că nu se poate emite certificat de atestare a dreptului de proprietate întrucât societatea reclamantă se află în procedura falimentului.

Or, în acest context, instanţa de fond, Curtea de Apel Timişoara a reţinut, în mod corect că, pârâtul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale a refuzat eliberarea certificatului de atestare a dreptului de proprietate având în vedere avizul negativ formulat de Agenţia Domeniilor Statului - care reprezintă interesele Statului Român, în calitate de acţionar majoritar al societăţii reclamante - aviz negativ justificat prin faptul că reclamanta se află în faliment, situaţie în care se impunea a fi analizată oportunitatea emiterii certificatului de atestare a dreptului de proprietate.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că Agenţia Domeniilor Statului (ca reprezentant al Statului Român) cu 100% procente este unicul acţionar al reclamantei S.C. A. S.A. care nu a fost privatizată şi care, din 12 ianuarie 2006 se află în procedura falimentului.

Textele de lege anterior menţionate sunt de strictă interpretare, neavând relevanţă dacă entitatea care emite avizul negativ este o persoană fizică cu acţionar majoritar de stat sau o altă entitate.

Astfel, din cuprinsul art. 1 al H.G. nr. 834/1991 rezultă că terenurile ce vor face obiectul certificatului vor fi folosite pentru desfăşurarea activităţii conform obiectului lor de activitate, aspect ce nu corespunde în cazul în speţă.

Din cuprinsul actelor dosarului rezultă că societatea recurentă nu a fost privatizată, se afla în procedura de insolvenţă din anul 2006, după ce, anterior, fusese dizolvată, astfel că, la momentul formulării cererii de emitere a certificatului de atestare a dreptului de proprietate, 25 noiembrie 2014, de circa 9 ani ea nu mai desfăşura nici o activitate conform obiectului său de activitate.

În acest context societatea nu mai putea fi privatizată, nu avea cum să emită acţiuni şi să îşi mărească capitalul.

Totodată se mai reţine că, terenurile pentru care se solicita emiterea certificatului de atestare a dreptului de proprietate erau date doar în folosinţă societăţii reclamante, proprietarul de drept fiind Statul Român.

Faţă de cele expuse anterior şi în acord cu concluziile instanţei de fond, Înalta Curte constată că este legal refuzul de eliberare a certificatului de atestare a dreptului de proprietate întrucât reclamanta societate dizolvată şi aflată în procedura falimentului nu mai îndeplinea cerinţele prevederilor legale incidente cauzei, respectiv: Legii 31/1990, H.G. nr. 834/1991, H.G. nr. 577/2002, O.U.G. nr. 88/1997 şi Legii 137/2002.

În raport de considerentele sus arătate, din care rezultă că nu sunt fondate motivele de recurs invocate, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul de faţă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.A.- în faliment - prin lichidator judiciar Cabinet Individual de Insolvenţă B. împotriva sentinţei civile nr. 319 din 29 noiembrie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2019.