Inadmissibility of appeal against final judicial inspectorate resolution due to irrevocability under Law No. 317/2004.

Şedinţa publică din data de 10 mai 2019

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul litigiului dedus judecăţii

Prin cererea înregistrată la data de 4 februarie 2014 sub nr. x/2014, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., avocat în cadrul Baroului Bucureşti, a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Tribunalul Ilfov, Consiliului Superior al Magistraturii şi Inspecţia Judiciară, obligarea Tribunalului Ilfov să-i pună la dispoziţie înregistrarea sau transcrierea înregistrării şedinţei publice penale din 20.09.2013 complet C3 penal fond, condus de judecător B. şi Rezoluţia din data de 15.10.2013 a judecătorului B., privind transcrierea înregistrării acestei şedinţe, precum şi obligarea Consiliului Superior al Magistraturii să-i pună la dispoziţie actele întocmite cu ocazia "Verificărilor prealabile" ce au stat la baza Rezoluţiei din data de 16.12.2013, comunicată la data de 17.01.2013.

Totodată, reclamanta a formulat contestaţie împotriva Rezoluţiei din data de 16.12.2013, a Inspecţiei Judiciare a Consiliului Superior al Magistraturii, primită la data de 17.01.2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 3493 pronunţată în data de 11 noiembrie 2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Inspecţia Judiciară din cadrul CSM.

3. Recursul formulat în cauză şi motivele de casare invocate

Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a declarat recurs reclamanta A., care a solicitat admiterea recursului.

În susţinerea căii de atac a arătat că instanţa de fond nu s-a pronunţat faţă de toţi pârâţii, respectiv şi faţă de Tribunalul Ilfov şi Consiliul Superior al Magistraturii.

O a doua critică a vizat faptul că, hotărârea nu este motivată în drept, încălcând prevederile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Un alt motiv de recurs a vizat faptul că instanţa de fond nu a ţinut seama de cele dispuse de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin decizia nr. 438/2016, context în care nu a avut parte de un proces echitabil şi au fost încălcate Constituţia României şi Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale.

Pe fondul cauzei, a prezentat în mod exhaustiv desfăşurarea evenimentelor şi a susţinut că judecătorul fondului a analizat materialul probator administrat în cauză, părtinitor, în favoarea Inspecţiei Judiciare şi a judecătorului B..

4. Apărări formulate în cauză

Intimata-pârâtă Inspecţia Judiciară a depus întâmpinare şi, fără a invoca excepţii, a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea ca legală a soluţiei instanţei de fond.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând cu prioritate condiţiile de admisibilitate ale recursului, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. este inadmisibil, pentru următoarele considerente:

Înalta Curte reţine că, potrivit art. 457 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească este supusă numai căilor de atac prevăzute de lege, în condiţiile şi termenele stabilite de aceasta, indiferent de menţiunile din dispozitivul ei.", iar potrivit art. 129 din Constituţia României:

"Împotriva hotărârilor judecătoreşti părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Din cuprinsul textelor de lege menţionate anterior rezultă că părţile pot uza doar de căile de atac prevăzute de lege, iar exercitarea unei căi de atac împotriva unei hotărâri judecătoreşti pentru care C. proc. civ. sau legea specială nu prevede o astfel de posibilitate, reprezintă un demers inadmisibil, indiferent de criticile învederate de partea care a formulat calea de atac.

Cererea de chemare în judecată ce face obiectul prezentului recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 1 din Legea nr. 554/2004, precum şi pe dispoziţiile art. 45 şi art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, instanţa fiind învestită cu cererea privind anularea unei rezoluţii de clasare, emisă de pârâta Inspecţia Judiciară.

Prin Decizia nr. 397 din 03 iulie 2014, Curtea Constituţională a constatat că sintagma "rezoluţia de clasare este definitivă" din cuprinsul art. 47 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, este neconstituţională în ipoteza prevăzută de art. 45 alin. (4) lit. b) din aceeaşi lege.

Potrivit art. 147 alin. (1) din Constituţia României, legile şi ordonanţele în vigoare, constatate a fi neconstituţionale, "îşi încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curţii Constituţionale dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pun de acord prevederile neconstituţionale cu dispoziţiile Constituţiei. Pe durata acestui termen, dispoziţiile constatate ca fiind neconstituţionale sunt suspendate de drept".

Întrucât, la expirarea termenului de 45 de zile, nu au fost operate modificările legislative necesare punerii în acord a dispoziţiilor Legii nr. 317/2004 cu prevederile constituţionale, Înalta Curte, în exercitarea rolului de unificator al jurisprudenţei, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 13 februarie 2017, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal, a stabilit că:

"Rezoluţia de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, poate fi contestată, în faţa instanţei de contencios administrativ, fără îndeplinirea unei proceduri prealabile."

Pentru a dispune în acest sens, secţia de contencios administrativ şi fiscal a reţinut că judecarea pricinilor privind contestarea rezoluţiei de clasare se face potrivit dispoziţiilor edictate pentru instituţia juridică asemănătoare (cea mai apropiată), respectiv conform regimului juridic aplicabil acţiunii exercitate împotriva rezoluţiei de respingere a sesizării, reglementat de art. 47 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, şi nu potrivit dispoziţiilor Legii nr. 554/2004, ce constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ.

De asemenea, prin Soluţia de principiu adoptată la data de 09 octombrie 2017, de către secţia de contencios administrativ şi fiscal din cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, s-a reţinut că:

"În ipoteza în care contestaţia formulată împotriva rezoluţiei de clasare a sesizării pronunţată de Consiliul Superior al Magistraturii - Direcţia de Inspecţie Judiciară în temeiul dispoziţiilor art. 45 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 317/2004, a fost soluţionată pe fond de prima instanţă prin prisma dispoziţiilor de procedură din Legea nr. 317/2004, recursul este inadmisibil."

Această interpretare a fost generată de împrejurarea că dispoziţiile art. 47 din Legea nr. 317/2004 nu pot fi aplicate parţial, doar în ceea ce priveşte aspectele legate de îndeplinirea procedurii prealabile, şi ignorate în privinţa altor aspecte procedurale, precum regimul căilor de atac, o astfel de situaţie putând duce la aplicarea unei lex tertia, prin aplicarea concomitentă a dispoziţiilor Legii nr. 554/2004 şi dispoziţiilor Legii nr. 317/2004.

Aşadar, prin Soluţia de principiu adoptată la 09 octombrie 2017 s-a reţinut aplicabilitatea dispoziţiilor art. 47 alin. (6)-(7) şi în ceea ce priveşte procedura de contestare a rezoluţiilor de clasare şi regimul căii de atac formulate împotriva hotărârii instanţei de fond, aceste prevederi stabilind că:

(6) Soluţiile pe care le poate pronunţa secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti sunt: a) respingerea contestaţiei; b) admiterea contestaţiei şi desfiinţarea rezoluţiei inspectorului judiciar sau, după caz, a inspectorului-şef şi trimiterea dosarului pentru continuarea procedurii disciplinare.

(7) Hotărârea secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti este irevocabilă."

Prin urmare, întrucât prin dispoziţiile art. 47 alin. (7) din Legea nr. 317/2004, s-a reţinut că hotărârile Curţii de Apel Bucureşti sunt irevocabile ("definitive" în sistemul actualului C. proc. civ.), iar aceste prevederi legale sunt incidente şi în cazul contestării rezoluţiilor de clasare, Înalta Curte constată că recursul promovat de reclamanta A. este inadmisibil, fiind promovat împotriva unei hotărâri definitive, nesusceptibilă de a fi atacată cu recurs.

Pentru considerentele arătate şi în temeiul dispoziţiilor art. 493 alin. (5) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A..

PENTRU ACESTE CONSIDERENTE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de reclamanta A. împotriva încheierii din 4 noiembrie 2016 şi a sentinţei civile nr. 3493 din 11 noiembrie 2016, ambele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 10 mai 2019.