Challenge to Securitate Officer Status Ruling Dismissed

Asupra contestaţiei în anulare de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei de contencios administrativ să constate calitatea pârâtului A. de lucrător al Securităţii.

Prin sentinţa civilă nr. 93 din 19.01.2016, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia lipsei calităţii procesuale active şi a respins de asemenea şi acţiunea formulată de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâtul A..

Împotriva sentinţei civile nr. 93 din 19.01.2016, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.

Prin Decizia nr. 3729 din 5 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal a admis recursul declarat de Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 93 din 19.01.2016 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a casat sentinţa atacată şi a constatat calitatea pârâtului A. de lucrător al Securităţii.

2. Motivele contestaţiei în anulare

Împotriva Deciziei nr. 3729 din 5 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a formulat contestaţie în anulare A., înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal la data de 18 martie 2018, sub nr. x/2019.

În temeiul art. 507 din C. proc. civ., contestatorul a solicitat suspendarea deciziei a cărei anulare o cere.

Prin contestaţia în anulare s-a solicitat admiterea căii extraordinare de atac, anularea deciziei criticate, rejudecarea şi respingerea recursului.

Susţinând incidenţa dispoziţiilor art. 503 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., contestatorul a învederat că sentinţa instanţei de fond este temeinica si legala, aceasta instanţă interpretând corect temeiul de drept aplicabil, având în vedere ca asupra neconstituţionalităţii prevederilor art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 Curtea Constituţionala a României s-a pronunţat prin decizie de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, prin deciziile nr. 672/2012 si 107/2014.

Documentele prezentate de reclamant sunt scoase din context, nu sunt verosimile, sunt trunchiate si neverificabile, iar Curtea Constituţională prin deciziile 672/2012 si 107/2014 s-a pronunţat asupra lor, declarând neconstituţionalitatea unor dispoziţii de care uzitează reclamantul.

Eroarea materiala care a condus la o interpretare greşita in dezlegarea data recursului consta in neluarea in considerare a dispoziţiilor din cele 2 decizii ale Curţii Constituţionale menţionate mai sus.

Instanţa de recurs pentru a schimba hotărârea instanţei de fond trebuia sa verifice daca sunt îndeplinite cele doua condiţii cumulative prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008.

În opinia sa, reclamantul evită acest detaliu care tine de esenţa netemeiniciei cererii sale, pentru ca nu sunt îndeplinite condiţiile cumulative menţionate mai sus în art. 2, pârâtul neîncălcându-le acestora niciun drept din cele la care face referire reclamantul.

Face precizarea că atât el însuşi, cât şi B. şi soţul C., erau militari activi (ofiţeri superiori) în cadrul structurilor militare ale statului Roman, respectiv in Departamentul Securităţii Statului, având misiuni cu caracter militar in cadrul unita militare din care făceau parte cu statut de angajat.

Mai mult decât atât, C. ca ofiţer superior Ml -Departamentul Securităţii Statului desfăşura activităţi în cadrul ambasadei României din diferite state, apărând interesele economice si militare ale României în acele state unde a fost acreditat sau numit.

Conform definiţiilor din legea contenciosului administrativ, actele militare au caracter de comandament militar şi se referă la probleme strict militare ale activităţii din cadrul forţelor armate, specifice organizării militare care presupun dreptul comandanţilor de a da ordine subordonaţilor în aspecte privitoare la conducerea efectivelor militare, a trupei, în timp de pace sau război, după caz, la îndeplinirea serviciului militar.

Activitatea Ministerului de Interne era şi este singura formă militară cotată ca activitate de război chiar pe timp de pace, la aceasta participând toţi militarii Ministerului de Interne, indiferent de arma din care fac parte conform statelor de organizare şi funcţiuni. In acest sens, pentru a fi încadrat ca poliţie politică sau ca ofiţer ori colaborator al organelor de securitate, Curtea Constituţionala prin cele doua decizii a precizat că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituţionale.

Nu sunt îndeplinite cele 2 condiţii cumulative prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008. Ca urmare, în temeiul art. 147 alin. (1) din Constituţie şi al art. 31 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, prevederile legale constatate ca fiind neconstituţionale au încetat să producă efecte juridice.

Mai mult decât atât, activitatea pârâtului nu a produs niciun prejudiciu ofiţerilor B. şi C..

Contestatorul arată că la dosar sunt depuse 3 rapoarte cu constatări din discuţii verificări efectuate de parat, în condiţii normale de lucru, documente aflate la dosar, care sunt relatări verbale consemnate de lucrătorii securităţii, care se înscriu in contextul precizat de decizia n 672/2012 a Curţii Constituţionale si care demonstrează ca nu sun îndeplinite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 din O.U.G. nr. 24/2008 documente care nu le-au încălcat nici un drept sau vreo libertate lui B. sau lui C., foşti ofiţeri, care au accepta privaţiunile serviciului militar. Curtea Constituţionala a stabilit ca astfel de documente sunt în afara cadrului legal, declarând neconstituţionalitatea dispoziţiilor 2 lit. b) şi art. 10 din O.U.G. nr. 24/2008.

Nu exista nici imixtiuni arbitrare şi nici ilegale, aşa cum precizează si art. 12 din Declaraţia Universala a Drepturilor Omului, aşa cum de fapt nu ia fost interzis de cineva dreptul de a circula in mod liber pe teritoriul altui stat, neexistând la dosar nici o proba in acest sens.

Acceptarea de către B. a statutului de militar cadrul unei unităţi militare speciale " S" presupune fără tăgadă că aceasta a acceptat fără nici o discuţie privaţiunile serviciului militar, chestiuni care se regăsesc şi în actualul regim al militarilor din forţele armate naţionale ori internaţionale, inclusiv din cadrul NATO.

Rezultă că nu a efectuat acte arbitrare sau ilegale care sa-i fi afectat sau suprimat drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului-ofiţerilor B. si C., acceptarea de către aceştia a statutului militar excluzând interpretarea existentei unor imixtiuni arbitrare sau ilegale asupra acestora.

Însăşi dovada unor ordine primite de la şefii ierarhici superiori confirma că activităţile invocate au caracter militar, nu sunt arbitrare si nici ilegale.

Actele de supraveghere specială au fost acceptate de subiecţii respectivi prin acceptarea serviciului militar şi a privaţiunilor serviciului militar, ele fiind necesare din raţiuni de siguranţa naţionala şi siguranţă publică, aşa cum prevede art. 22 din Pactul internaţional privind drepturile civile si politice.

Practic prin activitatea desfăşurată, pârâtul nu i-a încălcat lui maior DSS B. nici un drept civil sau politic, neexistând nici o proba in acest sens la dosar.

Din planul de masuri depus la dosar de reclamant, rezultă fără echivoc că s-a urmărit prevenirea scurgerii de informaţii secrete şi strict secrete, de către maior B. şi in nici un fel nu s-a urmărit atitudinea acesteia fata de regimul comunist ori comportamentul sau politic.

Însăşi propunerea de clasare propusă de pârât, confirmă că nu s-a urmărit în nici un fel o urmărire politică sau cu caracter politic asupra maiorului B. ori suprimarea vreunui drept fundamental, civil sau politic.

Verificările efectuate au avut caracter militar, nu politic cum subiectiv şi greşit interpretează recurentul reclamant, sau instanţa de recurs

În fine, contestatorul arată că simpla acuzaţie că i-ar fi încălcat drepturi şi libertăţi fundamentale ori drepturi civile si politice, fără nicio dovadă a nu conferă nici o susţinere privind acuzaţia care i se aduce.

3. Apărările intimatului

Prin întâmpinare, intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a invocat excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, în subsidiar solicitând respingerea ca nefondată.

4. Considerentele şi soluţia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Analizând excepţia inadmisibilităţii contestaţiei în anulare, formulată de intimatul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, Înalta Curte constată este nefondată această excepţie, susţinerile contestatorului ţinând de analiza pe fond a contestaţiei în anulare.

Înalta Curte analizând contestaţia în anulare, în raport cu motivele invocate şi cu dispoziţiile procedurale aplicabile, o va respinge pentru următoarele considerente:

Contestaţia în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare şi nesuspensivă de executare, îndreptată împotriva hotărârilor judecătoreşti definitive date cu încălcarea anumitor norme de procedură, sau greşite din cauza unor inadvertenţe de ordin formal.

Ea poate fi exercitată numai în cazurile şi condiţiile expres prevăzute de art. 503 din C. proc. civ.

Potrivit dispoziţiilor art. 503 din C. proc. civ.: (...)

(2) Hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie în anulare atunci când:

2. dezlegarea dată recursului este rezultatul unei erori materiale;

3. instanţa de recurs, respingând recursul sau admiţându-l în parte, a omis să cerceteze vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen. (…)

Aşadar, reglementând contestaţia în anulare specială, art. 503 din C. proc. civ. precizează că pot constitui obiect al acesteia hotărârile instanţelor de recurs când dezlegarea dată este rezultatul unei erori materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis vreunul dintre motivele de casare invocate de recurent în termen, alături de alte motive expres şi limitativ prevăzute de lege, textul care o reglementează fiind de strictă interpretare.

Cu privire la ipoteza prevăzută de art. 503 alin. (2) pct. 2 din C. proc. civ., aceasta se referă la săvârşirea unei erori materiale, în sensul de greşeală de natură procedurală constând în confundarea unor elemente importante sau date materiale, cum ar fi respingerea recursului în mod greşit ca netimbrat, ca tardiv sau ca introdus de o persoană fără calitate, menţiuni greşite referitoare la incidente procedurale, pronunţarea asupra altei hotărâri decât cea recurată, elemente pentru verificarea cărora nu este necesară reexaminarea fondului sau reaprecierea probelor şi care au determinat soluţia pronunţată, iar nu greşeli de judecată, de apreciere a probelor, de interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale.

Înalta Curte constată că sunt nefondate susţinerile contestatorului referitoare la aplicabilitatea în speţă a Deciziilor nr. 672/2012 şi nr. 102/2014 pronunţate de Curtea Constituţională.

Prin Decizia nr. 672/2012, Curtea Constituţională a admis în parte, excepţia de neconstituţionalitate ridicată de D. în Dosarul nr. x/2011 al Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de E. în Dosarul nr. x/2011 al aceleiaşi instanţe judecătoreşti şi a constatat că sintagmele "indiferent sub ce formă" şi "relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii" din cuprinsul art. 2 lit. b) teza întâi din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 sunt neconstituţionale.

Înalta Curte reţine că acţiunea reclamantului a avut ca obiect constatarea calităţii de lucrător al Securităţii în privinţa contestatorului A., în temeiul art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008, iar nu constatarea calităţii de colaborator al Securităţii în temeiul art. 2 lit. b), norma legală la care face referire Decizia nr. 672/2012 pronunţată de Curtea Constituţională.

Prin Decizia nr. 107/2014, Curtea Constituţională a admis excepţia de neconstituţionalitate ridicată de F. în Dosarul nr. x/2011 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi constată că prevederile art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii sunt neconstituţionale.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sunt nefondate alegaţiile contestatorului referitoare la aplicabilitatea acestei decizii în speţă, neconstituţionalitatea prevederilor art. 10 alin. (1) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 fiind fără efect juridic în prezenta cauză.

Se constată că sunt lipsite de relevanţă juridică şi aprecierile contestatorului referitoare la caracterul actelor militare, având în vedere concluziile instanţei de recurs potrivit cărora ordinele primite de la superiorii ierarhici, respectarea unor regulamente interne sau a unor cutume ale activităţii profesionale nu pot legitima încălcarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor, garantate de Constituţia în vigoare la acea dată şi de tratatele internaţionale asumate de România.

Prin urmare, în mod corect s-a stabilit în speţă că demersul pârâtului, de a intercepta corespondenţa şi convorbirile persoanei urmărite, de a penetra cercul de persoane din mediul personal şi profesional al acesteia, constituie imixtiuni în viaţa privată a persoanei semnalate şi îngrădirea dreptului la viaţă privată, ce nu poate fi justificată nici măcar de "apărarea intereselor statului român".

În ceea ce priveşte celelalte susţineri ale contestatorului, Înalta Curte constată că sunt identice cu cele invocate prin întâmpinare, astfel că în lipsa unei circumstanţe substanţiale şi imperative de natură să justifice redeschiderea procesului judecat definitiv, prezenta contestaţie în anulare nu poate fi admisă, în contextul în care chestiunile invocate au fost analizate de instanţa de recurs.

Înalta Curte constată că prin reiterarea apărărilor din faţa instanţei de recurs, în realitate contestatorul urmăreşte reanalizarea probelor existente la dosar, ceea ce nu este posibil prin exercitarea unei căi de atac în retractare.

Prin cererea sa, contestatorul critică soluţia instanţei de recurs, care a realizat o analiză proprie a materialului probator, prin prisma prevederilor aplicabile şi a motivelor de recurs. Astfel, contestatorul formulează apărări de fond, interpretări ce reprezintă critici la adresa deciziei care nu pot fi formulate pe calea de atac extraordinară de contestaţiei în anulare .

Aceste erori invocate de contestator nu pot forma obiectul remedierii pe calea contestaţiei în anulare pentru că exced voinţei legiuitorului, exced prevederilor art. 503 C. proc. civ., care a conceput contestaţia în anulare ca pe o cale extraordinară de atac, de retractare şi nu de reformare.

Conchizând, Înalta Curte reţine că potrivit jurisprudenţei Curţii Europene a Drepturilor Omului, doar erorile de fapt care nu au devenit vizibile decât la finalul unei proceduri judiciare pot justifica o derogare de la principiul securităţii juridice, pe motiv că nu a fost posibilă îndreptarea lor prin exercitarea căilor ordinare de atac (concluzie afirmată, de exemplu, în:Mitrea c România/2008, Stanca Popescu c România/2009).

Astfel fiind, Înalta Curte constată că susţinerile şi criticile contestatorului sunt nefondate şi nu pot fi primite, iar instanţa de recurs a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare, instanţa reţine că potrivit art. 507 C. proc. civ., instanţa poate suspenda executarea hotărârii a cărei anulare se cere, sub condiţia dării unei cauţiuni. Întrucât suspendarea în acest caz poate fi dată până la soluţionarea contestaţiei în anulare, precum şi faptul că aceasta a fost deja soluţionată, cererea de suspendare a rămas fără obiect, urmând a fi respinsă ca atare.

Temeiul legal al soluţie adoptate

Având în vedere considerentele expuse şi ţinând seama de prevederile art. 508 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestaţia în anulare ca fiind nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de suspendare a deciziei nr. 3729 din 5 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015, ca rămasă fără obiect.

Respinge excepţia inadmisibilităţii invocată de intimat.

Respinge contestaţia în anulare formulată de A. împotriva deciziei civile nr. 3729 din 5 noiembrie 2018 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, pronunţată în dosarul nr. x/2015, ca nefondată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2019.