Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2423/2019 AI generated

Partial suspension of tax contest upheld; rest of challenge remanded to tax authority.

Case Number Decizia nr. 2423/2019
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Allowed / Granted

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice admitted the taxpayer's appeal, reversed the lower court's judgment, and partially annulled the tax authority's decision that had suspended the entire administrative challenge procedure; it ordered the tax authority to resolve the taxpayer's administrative contest for those tax liabilities not related to fuel purchases from a specific supplier (which were the subject of a criminal referral), while the suspension remained in force only for those criminal-referral amounts. The dispute arose from a corporate taxpayer's partial challenge to a tax assessment decision and fiscal inspection report, after the tax authority suspended the entire administrative contest based on a criminal referral concerning allegedly fictitious fuel purchases. The decisive legal basis was Article 214(1)(a) of the Fiscal Procedure Code (O.G. no. 92/2003), which permits—but does not require—suspension only when a criminal finding could have a decisive influence on the administrative solution; the court held that since the criminal referral covered only the fuel acquisitions and the fiscal impact of those specific transactions was clearly identified, a partial suspension was appropriate, and the indefinite four-year suspension of the rest of the contest violated the reasonable-time and fair-trial guarantees of Article 6 ECHR and the right to good administration under Article 41 of the EU Charter of Fundamental Rights.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 214 alin. (4) C. proc. civ, art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005, art. 496 C. proc. civ; Partial suspension of tax contest upheld; rest of challenge remanded to tax authority: The dispute arose from a corporate taxpayer's partial challenge to a tax assessment decision and fiscal inspection report, after the tax authority suspended the entire administrative contest based on a criminal referral concerning allegedly fictitious fuel purchases. The decisive legal basis was Article 214(1)(a) of the Fiscal Procedure Code (O.G. no. 92/2003), which permits—but does not require—suspension only when a criminal finding could have a decisive influence on the administrative solution; the court held that since the criminal referral covered only the fuel acquisitions and the fiscal impact of those specific transactions was clearly identified, a partial suspension was appropriate, and the indefinite four-year suspension of the rest of the contest violated the reasonable-time and fair-trial guarantees of Article 6 ECHR and the right to good administration under Article 41 of the EU Charter of Fundamental Rights.

Keywords

AI generated
tax authority tax procedure rights of the taxpayer suspension of tax recovery non-administrative dispute challenge of administrative decisions

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
Art. 496 C. proc. civ.

Legal basis for admitting the appeal and quashing the lower court's decision.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Timişoara sub nr. x/2016 la data de 13.01.2016, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Serviciul Soluţionare Contestaţii a solicitat anularea parţială a Deciziei nr. 1015/328/17.07.2015, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării Contestaţiei nr. x/25.05.2015, formulată de Societate împotriva Deciziei de impunere x/22.04.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală x/22.04.2015 şi obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei pentru partea care nu priveşte achiziţiile de combustibil de la S.C B. S.R.L şi pentru care organele fiscale de control au sesizat organele penale prin Sesizarea penală nr. 1212/09.05.2014.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 82 din 28 martie 2016, Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.R.L. Lugoj, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Timişoara - Serviciul Soluţionare Contestaţii, având ca obiect anularea parţială a Deciziei nr. 1015/328/17.07.2015.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 82 din 28 martie 2016, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L. Lugoj, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei civile atacate şi rejudecarea cauzei, în sensul admiterii acţiunii.

În dezvoltarea motivelor de recurs, reclamanta a susţinut în esenţă că obligaţiile fiscale pentru care cere desfiinţarea parţială a Deciziei nr. 1015/328/17.07.2015 şi obligarea pârâtei să soluţioneze Contestaţia formulată sunt obligaţii fiscale clar şi expres individualizate în cel de-al doilea control fiscal şi cuprinse în Decizie de impunere x/22.04.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală x/22.04.2015.

Obligaţiile fiscale pentru care NU cere obligarea la soluţionarea Contestaţie sunt în sumă de 224.504 RON, respectiv TVA 86.741 RON si accesorii 44.522 RON, precum si impozit pe profit 57.828 RON si accesorii 35.413 RON, sume care sunt aferente la trei achiziţii de combustibil de la B. S.R.L; aceste trei achiziţii sunt clar şi explicit individualizate în actele de control întocmite în urma celor două controale fiscale, respectiv, iniţial în primul control fiscal finalizat prin încheierea Procesul-verbal din 08.05.2014, iar ulterior prin includerea lor în Decizie de impunere x/22.04.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală x/22.04.2015 întocmite ca urmare a finalizării celui de-al doilea control fiscal.

Recurenta a arătat că în speţă, chiar dacă aparent aceste obligaţii fiscale sunt interdependente, ele în fapt dar şi în drept sunt individuale în sensul ca fiecare în parte generează propriile efecte, de exemplu curgerea accesoriilor provin din raporturi juridice distincte, sunt distinct individualizate în Raportul de inspecţie fiscala şi Decizia de impunere ca şi cuantum şi efecte fiscale, astfel că ele pot fi analizate distinct.

În condiţiile în care există sesizarea penală nr. 12263/11.10.2013 a organelor fiscale pentru săvârşirea infracţiunii prevăzuta la art. 9 lit. c) din Lg. 241/2005, respectiv pentru presupuse fapte de evaziune fiscală prin care se contestă realitatea a trei achiziţii de combustibil de la B. S.R.L., pe fond se impune a se analiza interdependenţa dintre soluţia care poate fi pronunţată pe latura penală cu soluţia care ar putea-o pronunţa organul fiscal în procedura de soluţionare a contestaţie, astfel încât să existe o înrâurire hotărâtoare, între acestea.

Chiar daca organele de cercetare penală ar constata în cursul urmăririi penale şi alte aspecte pe care organul de control fiscal nu Ie-a avut în vedere la data controlului şi care ar putea influenţa procedura administrativă acestea nu pot face obiectul analizei în procedura de soluţionare a contestaţiei (altfel s-ar depăşi cadrul controlului).

Recurenta a mai arătat că în afară de prejudiciul pe care urmează să îl suporte, suspendarea in cazul de faţă este şi fără finalitate practică prin luarea în considerare a dispoziţiilor art. 214 alin. (4) C. proc. civ. potrivit cărora hotărârea definitivă a instanţei penale prin care se soluţionează acţiunea civilă este opozabilă organelor fiscale competente pentru soluţionarea contestaţiei, cu privire la sumele pentru care statul s-a constituit parte civilă, în condiţiile arătate anterior la pct. a.l, respectiv în condiţiile în care aceste constatări vor fi valorificate pe calea constituirii de parte civilă şi nu printr-o eventuală majorare a obligaţiilor fiscale în procedura de soluţionare a contestaţie, altfel s-ar încălca dispoziţiile art. 213 alin. (3) Codul de procedură fiscală potrivit cărora, prin soluţionarea contestaţiei nu se poate crea o situaţie mai grea contestatorului în propria cale de atac.

În fine, s-a arătat în cererea de recurs că, în speţă, există o legătură de cauzalitate internă limitată care ar permite organelor de soluţionare respingerea de plano a contestaţiei pentru partea care vizează cele trei achiziţii de combustibil de la B. S.R.L. şi că nu există nici un fel de legătura de cauzalitate faţă de celelalte situaţii juridice (operaţiuni economice) descrise, analizate si individualizate în mod distinct şi separat in actele de control (Procesul-verbal de control din 08.05.2014 Raportului de inspecţie fiscală x/22.04.2015).

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei ca fiind temeinică şi legală.

II. Soluţia instanţei de recurs

Înalta Curte, analizând motivele de recurs, în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constată că recursul este fondat, după cum se va arăta în continuare.

Din actele aflate la dosar, rezultă că în cauză, s-a întocmit Procesul-verbal din 08.05.2014 prin care inspectorii fiscali au constatat faptul că Societatea a desfăşurat activităţi economice constând în trei achiziţii de combustibil de la S.C B. S.R.L, pe care le-a înregistrat în contabilitate şi pentru care DCCO-BCCO Craiova - Serviciul de Combatere a Criminalităţii Organizate Gorj prin adresa nr. x/18.10.2013, afirmă că sunt fictive în sensul în care operaţiunile nu au avut loc faptic ci doar au avut loc numai emiterea facturilor fictive.

Prin Sesizarea penală nr. 1212/09.05.2014, inspectorii fiscali au sesizat organele penale pentru suspiciuni cu privire la săvârşirea de către societate a infracţiunii prevăzuta la art. 9 lit. c) din Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale (evidenţierea, în actele contabile sau în alte documente legale, a cheltuielilor care nu au la bază operaţiuni reale ori evidenţierea altor operaţiuni fictive).

Împotriva Procesului-verbal de control din 08.05.2014, societatea a formulat Contestaţie pentru care organul fiscal competent a dispus suspendarea soluţionării prin Decizia nr. 8/31.07.2014.

Ulterior, în perioada 20.11.2014 - 22.04.2015, Societatea a fost supusă din nou unui control fiscal general (impozit pe profit si TVA) pentru perioada 01.01.2011 - 30.06.2015, control care s-a încheiat prin întocmirea de către inspectorii fiscali a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/22.04.2015 şi a Deciziei de impunere x/22.04.2015.

Conform Raportului de inspecţie fiscală, constatările anterioare efectuate de inspectorii fiscali prin Procesul-verbal din 08.05.2014 au fost incluse în Raportul de inspecţie fiscală, rezultatul fiscal al inspecţie fiscale fiind majorat cu sumele constatate iniţial prin procesul-verbal de control, respectiv în Decizia de impunere nr. x/22.04.2015 au fost incluse şi aceste sume (impozitul pe profit şi TVA stabilit suplimentar pentru cele trei achiziţii efectuate de la S.C B. S.R.L).

Având în vedere includerea obligaţiilor fiscale principale şi accesorii stabilite prin Procesul-verbal de control din 08.05.2014, în Decizia de impunere nr. x/22.04.2015, societatea reclamantă a contestat parţial această decizie de impunere.

Prin Decizia nr. 1015/328/17.07.2015, Serviciul Soluţionare Contestaţii din cadrul D.G.R.F.P. Timişoara, a dispus suspendarea în totalitate a soluţionării Contestaţiei formulate de societate împotriva Deciziei de impunere x/22.04.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală x/22.04.2015, respectiv pentru suma de 1.514.568 RON (conform celor arătate la pct. 2.3), sumă care include şi impozitul pe profit şi TVA aferent celor trei achiziţii de combustibil de la S.C B. S.R.L, şi pentru care în mod exclusiv a fost formulată Sesizarea penală nr. 1212/09.05.2014 de către organele fiscale de control.

În acest context, reclamanta a învestit instanţa de contencios cu o cerere de anulare a parţială a Deciziei nr. 1015/328/17.07.2015 şi obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei pentru partea care nu priveşte achiziţiile de combustibil de la S.C B. S.R.L şi pentru care organele fiscale de control au sesizat organele penale prin Sesizarea penală nr. 1212/09.05.2014.

Prin sentinţa recurată, decizia organului fiscal a fost menţinută de Curtea de Apel Timişoara, apreciindu-se a fi legală şi temeinică, în raport de starea de fapt expusă de organul de inspecţie fiscală.

Înalta Curte nu împărtăşeşte concluzia primei instanţe cu privire la cererea reclamantei de anulare parţială a Deciziei nr. 1015/328/17.07.2015, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării Contestaţiei nr. x/25.05.2015, formulată de Societate împotriva Deciziei de impunere x/22.04.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală x/22.04.2015 şi obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei pentru partea care nu priveşte achiziţiile de combustibil de la S.C B. S.R.L şi pentru care organele fiscale de control au sesizat organele penale prin Sesizarea penală nr. 1212/09.05.2014.

Astfel, în ceea ce priveşte Decizia nr. 1015/328/17.07.2015 emisă de pârâtă, contrar celor reţinute de prima instanţă, Înalta Curte constată că în cauză, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de dispoziţiile art. 214 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, apreciind că nu se impune menţinerea măsurii suspendării contestaţiei administrative cu privire la Deciziei de impunere x/22.04.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală x/22.04.2015.

Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "(1) Organul de soluţionare competent poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când:

a) organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenţa indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedură administrativă."

Înalta Curte reţine că acest articol instituie o posibilitate, şi nu o obligaţie pentru organul de soluţionare a contestaţiei, iar, pentru a se dispune o asemenea măsură, trebuie (i) să existe indiciile săvârşirii unei infracţiuni şi (ii) infracţiunea să aibă o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă. În speţă, nu este, însă, îndeplinită niciuna dintre aceste condiţii.

În stabilirea caracterului legal al măsurii suspendării procedurii administrative este relevantă examinarea celei de-a doua condiţii prevăzute de art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, respectiv existenţa raportului de interdependenţă dintre obligaţiile bugetare stabilite prin decizia de impunere şi stabilirea caracterului infracţional al faptelor imputate reprezentanţilor societăţii debitoare, legătură de care depinde soluţionarea contestaţiei administrative.

Fără a face aprecieri asupra forţei probante a înscrisurilor prezentate de recurenta-reclamantă în timpul controlului fiscal şi în timpul soluţionării prezentului litigiu, Înalta Curte constată că, exceptând operaţiunile apreciate ca fiind fictive şi pentru care s-a formulat plângerea penală, nu se poate susţine că organul de soluţionare a contestaţiei ar fi în imposibilitate să se pronunţe asupra contestaţiei administrative formulate de reclamantă împotriva Deciziei de impunere x/22.04.2015.

Având în vedere că organele fiscale de control au făcut sesizare penală doar pentru achiziţiile de combustibil efectuate de Societate de la S.C B. S.R.L, iar în Decizia de impunere nr. x/22.04.2015 şi Raportul de inspecţie fiscală x/22.04.2015 sunt clar identificate aceste stări de fapt precum şi impactul lor fiscal, nu există niciun motiv pentru care organul de soluţionare a Contestaţie să considere ca există o înrâurire hotărâtoare a eventualei cercetări penale şi pentru celelalte sumele menţionate şi restul situaţiilor de fapt ce nu au legătură cu sesizarea penală, cuprinse Decizia de impunere.

Referitor la condiţia înrâuririi asupra soluţiei ce urmează a fi dată în procedura administrativă, organul de soluţionare a contestaţiei are de analizat contestaţia recurentei-reclamante în funcţie de documentaţia avută în vedere de emitentul actelor contestate la data controlului precum şi de prevederile legale incidente, pentru obligaţiile fiscale impuse şi care nu privesc cercetările penale începute la solicitarea sa.

Înalta Curte reţine că interpretarea prevederilor din legislaţia naţională trebuie făcută într-un mod care să concorde cu garanţiile dreptului la un proces echitabil, consacrat în art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi în jurisprudenţa CEDO, cu precădere la termenul rezonabil în derularea procedurilor administrative şi judiciare.

În acest context, Înalta Curte constată, contrar celor reţinute de prima instanţă, că în speţă putea opera o suspendare parţiala câtă vreme sesizarea penală nu priveşte toate aspectele constatate prin Raportul de inspecţie fiscală xnr. x/22.04.2015.

De asemenea, se constată că, în speţă, decizia de suspendare a contestaţiei administrative a fost emisă la data de 17.07.2015, durata procedurii administrative de aproximativ 4 ani, devenind nerezonabilă.

Această concluzie se fundamentează pe principiul celerităţii procedurii jurisdicţionale, exigenţă a statului de drept care impune ca practicile administrative şi judiciare să implice o durată rezonabilă a procedurilor.

Or, o procedură administrativă trebuie derulată/finalizată în interiorul unui termen rezonabil, interesul legitim privat al contribuabilului, implicând recunoaşterea dreptului de a obţine rezolvarea situaţiei sale fiscale fără întârzieri excesive generate de cauze neimputabile acestuia.

Principiul soluţionării cauzelor administrative într-un termen rezonabil se înscrie între coordonatele dreptului la o bună administrare, consacrat în art. 41 al Cartei drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene, text ce ar trebui să constituie un veritabil reper în orientarea practicii administrative a autorităţilor publice naţionale.

În acelaşi sens, în jurisprudenţa Curţii Europene a drepturilor Omului s-a reţinut că a avut loc o violare a art. 6 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale, referitor la accesul la un tribunal, în cazul în care autoritatea fiscală a întârziat nejustificat rezolvarea unor cereri, amânând nepermis o decizie judiciară asupra debitelor fiscale în litigiu (cauza Janosevici contra Suediei, hotărârea din 23 iulie 2002).

Or, aceste împrejurări sunt de natură a afecta drepturile şi interesele legitime ale reclamantei, situaţie ce se impune a fi remediată prin anularea deciziei atacate şi obligarea organului fiscal de a soluţiona pe fond contestaţia administrativă cu care a fost învestit de reclamantă, cu atât mai mult cu cât Înalta Curte constată că nu există niciun impediment pentru organul fiscal de a valorifica rezultatul procesului penal într-o fază ulterioară a procesului civil.

În consecinţă, prima instanţă a făcut o greşită aplicare a dispoziţiilor art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, pentru partea care nu priveşte achiziţiile de combustibil de la S.C B. S.R.L şi pentru care organele fiscale de control au sesizat organele penale prin Sesizarea penală nr. 1212/09.05.2014.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul, va casa sentinţa recurată în sensul admiterii acţiunii reclamantei, va dispune anularea parţială a Deciziei nr. 1015/328/17.07.2015, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării Contestaţiei nr. x/25.05.2015, formulată de Societate împotriva Deciziei de impunere x/22.04.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală x/22.04.2015 şi obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei pentru partea care nu priveşte achiziţiile de combustibil de la S.C B. S.R.L şi pentru care organele fiscale de control au sesizat organele penale prin Sesizarea penală nr. 1212/09.05.2014.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de reclamanta A. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 82 din 28 martie 2016 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, în rejudecare, admite acţiunea.

Dispune anularea parţială a Deciziei nr. 1015/328/17.07.2015, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării Contestaţiei nr. x/25.05.2015, formulată de Societate împotriva Deciziei de impunere x/22.04.2015 şi a Raportului de inspecţie fiscală x/22.04.2015 şi obligarea pârâtei la soluţionarea contestaţiei pentru partea care nu priveşte achiziţiile de combustibil de la S.C B. S.R.L şi pentru care organele fiscale de control au sesizat organele penale prin Sesizarea penală nr. 1212/09.05.2014.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 9 mai 2019.